BusinessMagazin

Tag: inaltime

  • Noul trend al hipsterilor: un atlet italian introduce modelul “jumătate barbă-jumătate ras”

    De ce trebuie să alegi între a te bărbieri sau a îţi lăsa o barbă de hipster? Graţie unui atlet italian, acum le poţi avea pe amândouă.

    Săritorul în înălţime Gianmarco Tamberi, proaspăt medaliat cu argint la Diamond League în Londra, a tras atenţia spectatorilor mai degrabă datorită imaginii sale nonconformiste.

    Tamberi a apărut prima dată cu o jumătate de barbă la campionatele europene din martie, dar se gândeşte la acest look încă din 2011, potrivit celor de la Quartz. Tânărul spune că imaginea sa unică îi poartă noroc; dacă ne uităm la faptul că a doborât pe 1 iulie recordul Italiei la săritură în înălţime, pare să aibă dreptate.

  • Lipsit de promovarea agresivă asigurată de un sponsor, un vicepreşedinte de la Google în vârstă de 57 de ani spulberă mediatizatul record de săritură în gol al austriacului Baumgarden

    Vineri 24 octombrie Alan Eustace s-a paraşutat de la 41.425 de metri, şi a doborât recordul stabilit de Baumgartner, care, pe 14 octombrie 2012 a sărit de la 39.014 metri.

    Eustace a purtat un costum spaţial presurizat conceput de compania ILC Dover, furnizorul de costume al NASA pentru echipele de astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională şi o paraşută, pentru a supravieţui căderii supersonice. El a fost urcat în stratosferă, de la aeroportul din Roswell, New Mexico, cu ajutorul unui sistem de baloane cu heliu, folosite la altitudine înaltă.

    Urcarea a durat două ore şi jumătate, iar căderea circa 4 minute şi jumătate înainte de deschiderera paraşutei. Eustace a aterizat la aproximativ 100 de kilometri depărtare de aeroport, la 15 minute de la debutul saltului. Înainte de a-şi deschide paraşuta, paraşutistul a atins în cădere liberă viteza maximă de 1.320 de kilometri pe oră.

    Pilot şi paraşutist veteran, Alan Eustace a stabilit şi recordul pentru Statele Unite de viteză în cădere liberă în timpul misiunii StratEx.

    Eustace este al doilea om din lume care a depăşit în cădere liberă viteza sunetului, după austriacul Felix Baumgarter.
    Proiectul a fost realizat de echipa Paragon StratEx pentru a testa tehnologii de realizare a costumelor spaţiale destinate unor misiuni variate, printre care se numără explorarea stratosferei, cercetarea supersonică, tehnicile de salvare de urgenţă pentru astronauţi şi zborurile comerciale.

    “A fost uimitor”, a spus Eustace pentru The New York Times. “A fost frumos. Puteai vedea întunecimea spaţiului şi puteai vedea straturile atmosferei aşa cum nu le-am mai văzut până acum”, a povestit Eustace după saltul său.
    Alan Eustace este Senior Vice President al departamentul de cercetare al Google.

    Saltul supersonic realizat de Eustace a fost o mare surpriză, proiectul fiind pregătit în secret, timp de trei ani, împreună cu Paragon Space Development Corp. şi echipa sa.

    Spre deosebire de saltul lui Alan Eustace, proiectul “Red Bull Stratos” – prin care Felix Baumgartner a stabilit recordul mondial, devenind prima persoană din lume care a depăşit viteza sunetului, fără a se afla într-un avion – a fost extrem de mediatizat, săritura austriacului fiind transmisă în direct pe internet şi posturi de televiziune. Diferenţele se văd în numărul de accesări – pe YouTube saltul lui Eustace a fost urmărit de cel mult un milion şi jumătate de oameni. Saltul austriacului a înregistrat cote mult mai mari, iare în doi ani s-au strâns în jur de 50 de milioane de accesări.

    Felix Baumgartner a urcat în stratosferă într-o capsulă presurizată, trasă de un balon uriaş cu heliu, după care a fost în cădere liberă timp de peste patru minute.

    Alan Eustace este fiul unui inginer care a lucrat la compania aeronautică- Martin Marietta. Student fiind, a vândut popcorn şi a lucrat la Disney World. A înfiinţat un start-up în Silicon Valley şi a lucrat pentru Compaq şi HP. A venit la Google în 2002. Este milionar: doar în 2011 a primit un bonus de 10 milioane de dolari, pentru activitatea sa. 

     

  • Lucruri neştiute despre dolar, simbolul capitalismului

    Imprimeria americană produce 35 de milioane de bancnote zilnic, cu o valoare de circa 635 de milioane de dolari. 95% din bancnotele produse sunt folosite pentru înlocuirea celor aflate deja în circulaţie. 45% din bancnote sunt de un dolar.

    Dolarii sunt imprimaţi pe un material compus din 25% in şi 75% bumbac şi nu pe hârtie, aşa cum s-ar crede. În plus, imprimarea se face prin presare şi nu prin tipărire. Fiecare bancnotă are exact un gram.

    În aprilie 2004 în jur de 700 de miliarde de dolari se aflau în circulaţie. Între jumătate şi două treimi din aceştia, în cea mai mare parte în bancnote de 100 de dolari, nu se aflau pe teritoriul SUA.

    Bancnota de un dolar are o durată de viaţă de 22 de luni, în timp ce 10 dolari trăiesc numai 18 luni. Banconta de 100 de dolari are o durată de viaţă de cinci ani. Monede por circula până la 30 de ani.

    Costurile de producţie a unei bancnote sunt de 5,7 cenţi, indiferent de valoarea acesteia.

    Un teanc de bancnote de un dolar ar cântări exact o tonă şi ar avea înălţimea de 110 metri. În bancnote de 100 de dolari, milionul ar cântări numai 10 kilograme. În monede de un cent, un milion de dolari cântăreşte 246 de tone.

  • Casa în care nu vei avea niciodată oaspeţi

    Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.

    “Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.

    Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.

  • Cât câştigă o stewardesă din România la compania Emirates

    Meseria de stewardesă aduce după sine multe beneficii, dar la fel de multe sacrificii. Sutele de ore de zbor înseamnă, pe de o parte, vizite în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii dar, pe de altă parte, şi timp petrecut departe de casă şi de cei apropiaţi.

    Unul dintre cele mai importante atuuri ale meseriei este pachetul salarial. La compania Emirates, o stewardesă câştigă aproximativ 1.700 euro pe lună plus diurne, pentru o medie de 80 de ore de zbor.

    Emirates a organizat în repetate rânduri sesiuni ample de recrutare în România mizând pe faptul că oferă un salariu triplu faţă de venitul mediu, asigură cazare şi masă şi posibilitatea de a vizita întreaga lume. Iar câteva mii de tinerii din România sunt deja angajaţii companiei, unui dintre ei fiind chiar pilot. „Emirates angajează de mult timp tineri români şi din Europa de Est pentru că fetele sunt frumoase, învaţă uşor limbi străine şi relaţionează uşor cu alţi oameni din alte culturi”, spune o angajată a companiei din România, fostă stewardesă în Orientul Mijlociu pentru mai mulţi ani.

    Emirates s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bune companii aeriene din lume în 2013, realizat de Skytrax. Compania a urcat şapte locuri, în 2012 ocupând locul 8.

    Există însă o serie de condiţii pe care candidatele trebuie să le respecte pentru a lucra la o companie aeriană. Spre exemplu, există o înălţime minimă acceptată, companiile cerând candidatelor să ajungă, cu mâna, până la înălţimea de 2,12 metri. Tatuajele nu sunt permise decât în locuri ce nu sunt vizibile iar statutul de fumător este total interzis.

  • Godzilla: cum a evoluat monstrul din celebra franciză de-a lungul timpului

    Premiera filmului Godzilla, care a avut un buget de un milion de dolari, a avut loc pe 3 noiembrie 1954, în Japonia. A fost primul dintr-o serie de peste 30 de filme, dintre care patru au fost remake-uri produse în Statele Unite.

    Valoarea francizei nu este cunoscută, însă pentru ultimele patru filme lansate ea depăşeşte 150 de milioane de dolari.

    Interesant este modul în care monstrul Godzilla a evoluat de-a lungul timpului, cea mai vizibilă fiind dimensiunea sa: din 1954 până în 1975 şi în filmul din 2001, Godzilla avea 50 de metri înălţime. Între 1984 şi 1989, 80 de metri înălţime. În anii 1992-1995, producătorii l-au reprezentat cu înălţimea de 100 de metri, pentru ca în cel mai recent film, cel din 2014, monstrul să fie înalt de 120-150 de metri.

    Filmul “Godzilla” a avut lansarea în România vineri, 16 mai.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Director ANPC: Comerţul online nu prezintă grave abateri, dar ne-am confruntat şi cu inovaţii

     “În ultimii doi ani comerţul online a căpătat noi dimensiuni, ne-am confruntat şi cu inovaţii în acest segment de piaţă, sunt câteva exemple nesemnificative şi sunt cazuri izolate, nu putem vorbi de un segment de piaţă cu grave abateri la comercializare, nici vorbă. Chiar zilele trecute pe un site constatam că, dacă un consumator cumpără o carte şi o citeşte în 10 – 15 zile, poate să crească în înălţime”, a spus Mirona Veronica Daia, director al Direcţiei de Control şi Supraveghere Piaţă în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Digital Europe.

    Daia a precizat că operatorii care recurg la acest tip de practici vor fi sancţionaţi corespunzător.

    Ea a mai spus că, în politica ANPC, nu doar controlul, ci şi informarea consumatorului reprezintă un aspect important.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Cea mai nouă staţiune de schi din Austria concurează Valea Prahovei cu preţuri mai mici

    Schiatul în plin sezon în staţiunile austriece poate fi un coşmar: la fel ca pe Valea Prahovei, există cozi de câteva ore la staţiile de telecabine şi de teleschi, mulţimi de elevi veniţi în vacanţă din toate colţurile Europei, dar şi turişti europeni care aleg de multe ori să defileze în costume de schi şic şi să aglomereze pârtiile destinate începătorilor. Alunecatul în voie pe o pârtie pustie este rareori un vis înplinit.

    Totuşi, soarele străluceşte, zăpada perfectă este sub picioarele mele, iar pe pista destinată începătorilor sunt singura care îşi testează abilităţile în ale snowboardului în timp ce însoţitorii mei iau primele lecţii de schi împreună cu instructorul Mark. Mai mult, sunt sătulă după un prânz consistent, alcătuit din supă cu tăiţei şi un ştrudel cu mere tradiţional pentru care am plătit mai puţin de zece euro şi pe care l-am savurat într-un apres-ski aflat la o înălţime de 2.100 de metri.

    Toate acestea după ce am vizitat Grossglockner Kals-Matrei, regiunea aflată pe flancurile sudice ale celui mai înalt munte din Austria, Grossglockner (cu o înălţime de 3.798 de metri), care este cea mai mare din cele şase aflate în Tirolul de Est. Se întinde pe aproximativ 110 kilometri şi, împreună cu celelalte cinci regiuni de schi estice, totalizează 320 de kilometri. Spre comparaţie, doar St. Anton, una dintre marile staţiuni de schi aflate în Tirolul de Nord, are 280 de kilometri de piste de schi.

    Nu e de mirare că, deşi se află la doar două ore de mai renumitul Innsbruck, regiunea Grossglockner Kals-Matrei apare rareori în topurile staţiunilor de schi europene. Apres-ski-urile de aici nu seamănă deloc cu cele aglomerate, asociate de cele mai multe ori cu staţiunile austriece, deşi zona adună cele mai multe ore de soare, spre deosebire de mai umbrita parte nordică.

    Pentru a mă bucura de soarele austriac care încălzeşte micul sat Kals, aflat la baza pârtiei, am zburat 40 de minute într-un avion de mici dimensiuni din Viena spre  Klagenfurt, iar apoi am parcurs încă două ore cu autocarul. Drumul abrupt era presărat pe alocuri de cabane tradiţionale, iar îndepărtarea de zona populată devenea evidentă în mod direct proporţional cu altitudinea. Bănuielile mi-au fost confirmate: misteriosul oraş Kals am Grossglockner, aflat la mai mult de 800 de metri înălţime deasupra nivelului mării, era pustiu la ora la care am ajuns, nicio maşină nu circula pe singurul drum, iar puţinele cabane păreau goale.

    Totuşi, oraşul este renumit pentru că reprezintă intrarea spre cea mai mare rezervaţie naturală din Europa Centrală, Hohe Tauern; pentru lacul întins pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi şi, evident, pentru panorama celui mai înalt munte austriac.

    La destinaţie am avut totuşi parte de o surpriză. Cele 60 de piscuri montane care înconjoară pitorescul oraş Kals adăpostesc o construcţie surprinzătoare: în mijlocul acestuia, un hotel uriaş, din lemn şi sticlă, face competiţie munţilor care îl înconjoară. Din loc în loc, în apropierea construcţiei pot fi observate cuburi din sticlă şi lemn cu un design similar hotelului: o reinventare a cabanelor tradiţionale austriece. Hotelul de patru stele şi 142 de camere, împreună cu cele 41 de cabane alcătuiesc complexul Gradonna, o noutate în arhitectura micului oraş Kals.

     

  • Un cetăţean australian a cumpărat apartamentul construit la cea mai mare înălţime din Bucureşti

    Apartamentul de tip penthouse se află la etajul 25 al celui de-al treilea turn din complex şi are o suprafaţă utilă de 186 mp şi o terasă exterioară de 205 mp. Apartamentul are o înaltime interioară de 6 metri, care va permite cumpărătorului crearea unui etaj interior şi extinderea spatiului locuibil până la 372 mp.  

    “Datorită caracteristicilor sale – înaltimea, panorama şi executia tehnică – proiectul Asmita Gardens este inegalabil în România. Structura sa de tip ‘tub în tub’ similară cu cea folosită la construcţile din zone cu activitate seismică intensă ca Japonia sau Noua Zeelanda, priveliştea pe 360 grade, faptul că în vecinatatea sa se află Parcul Natural Văcăreşti, dar şi posibilitatea de a vedea chiar şi munţii atunci când e senin – toate au fost ingredientele care l-au convins pe Mark Hoddinott să achiziţioneze penthouse-ul”, a declarat Remus Borza, partener in cadrul Euro Insol.

    Apartamentul a fost achizitionat fără finisaje la o valoare de 372.000 Euro, cumpărătorul urmând să facă mai multe schimbări în privinţa structurii interioare (compartimentare, reorganizarea tubulaturii, etc), pentru a obţine spaţiul dorit. Noul proprietar a angajat-o pe Alina Vasile, un specialist in design interior de la compania EV Design pentru a dezvolta un concept modern de arhitectură şi design pentru acest apartament.

    “În octombrie anul trecut, când am venit prima data la Asmita, voiam să achizitionez un studio. Am fost impresionat de amplasament şi, din curiozitate, am vazut şi penthouse-ul de la etajul 25. Am fost cucerit de priveliştea care îţi taie respireţia şi mai ales de lipsa finisajelor, fiind interesat de crearea unui spaţiu pe care să-mi pun amprenta. Am aflat mai târziu că e cel mai înalt apartament din România, de aceea simt că am o datorie faţă de români. Vreau să creez aici un spaţiu cu care să ne mândrim cu totii”, a declarat Mark Hoddinott, proprietarul apartamentului.

    Inaugurat în iunie 2012 în urma unei investiţii de 120 de milioane de euro, complexul rezidential Asmita Gardens este cel mai scump proiect imobiliar dezvoltat in Romania. Asmita Gardens este administrată în prezent de Euro Insol, firma specializată în reorganizare judiciară.

  • Cele mai bune fotografii ale anului 2013 – GALERIE FOTO