Tag: Frica

  • România cu susul în jos: tinerii sunt dominaţi de frică, bătrânii sunt mai liniştiţi

    Această categorie de persoane este preocupată de hrană şi de odihnă, iar temerile lor referitoare la nesiguranţa zilei de mâine se ȋmpletesc cu grija pentru o alimentaţie sănătoasă, un program cât mai bine structurat şi cu o atentă supraveghere a veniturilor lunare care asigură acoperirea acestor nevoi. Cauzele acestor probleme sunt programul încărcat de la locul de muncă şi veniturile scăzute din ţara noastră.

    Aceasta este o primă concluzie a unui studiu studiu etnografic calitativ desfăşurat de Reveal Marketing Research folosind metoda focus-grupului, cu privire la investigarea nevoilor actuale ale românilor şi a intensităţii importanţei lor ȋn vieţile acestora. Studiul  scoate la iveală o inversare a piramidei lui Maslow ȋn rândul românilor atunci când ne raportăm la categoriile de vârstă, etapele emoţionale şi sociale, experienţele şi atitudinea oamenilor faţă de traiul de zi cu zi.

    Ȋn trecut, vârsta era principalul factor care traducea trecerea de la o nevoie la alta, de jos ȋn sus, de la nevoile de bază la cele ce ţin de ȋmplinirea spirituală. Se observă că, ȋn zilele noastre, elementele cu cea mai mare influenţă ȋn stabilirea nevoilor sunt rolurile sociale ȋndeplinite de fiecare persoană ȋn parte, contextul ȋn care se află, şi nu ȋn cele din urmă fricile şi preocupările acestora.

    Nevoia de securitate stârneşte frici categoriei maturilor cu vârsta cuprinsă între 45 si 60 de ani. Vorbim de o teamă cauzată de aspecte financiare (ratele şi datoriile acestora şi ale copiilor lor la bancă, de exemplu) dar şi de o frică provocată de grija pentru viitorul familiei lor.
    La această vârstă, nesiguranţa apare şi când vorbim de păstrarea locului de muncă, siguranţa proprietăţii sau sănătate, acestea avându-şi rădăcinile în intrarea într-o nouă etapă a vieţii – toamna vieţii lor profesionale şi personale. Totodată, este vorba mai degrabă de o conştientizare a rolului lor de părinţi şi o dorinţă de a nu da greş pe plan profesional sau familial. Aceste frici se formează din cauza situaţiei economice dificile dar şi a unei pieţe a locurilor de muncă instabile.

    Seniorii de peste 60 de ani sunt cei mai echilibraţi şi se aşează cel mai natural pe scara nevoilor lui Maslow. Chiar dacă nu au frici şi nevoi situate în vârful piramidei aşa cum ne-am aştepta, maturii au frici tot puternic emoţionale – teama de a se nu se realiza pe plan personal sau de a nu atinge recunoaşterea socială şi respectul altora sau de a nu-şi fi îndeplinit toate rolurile sociale avute în viaţa lor. O altă frică prezentă puternic în rândul persoanelor în vârstă este teama de singuratate.


    Categoria tinerilor de până în 35 de ani este situată în vârful piramidei. Nevoia de autoimplinire este susţinută de frica acestora de a nu-şi atinge potenţialul propriu din cauza lipsei de oportunităţi din România. Tinerii nu mai sunt atenţi la nevoile de bază ce necesită rezolvare imediată, găsind un echilibru ȋntre viaţa socială, profesională, personală. Au, în schimb, o atitudine pesimistă, sceptică atunci când vine vorba de atingerea unui scop în viaţă. Acest comportament se datorează inegalităţii şi presiunii sociale, elemente ce-i afectează la nivel emoţional.

    “Am ales să studiem fricile actuale ale românilor în raport cu nevoile lor cu scopul de a afla rădăcinile acestor temeri şi de a înţelege în ce măsură acestea sunt influenţate de situaţia economico-socială din ţara noastră. Fie că vorbim de nevoi emoţionale sau raţionale, sărăcia ne-a făcut să fim mai pesimişti, să vedem partea goală a paharului iar acest lucru afectează fiecare categorie de vârstă.

    De exemplu, tinerii nu se mai bucură de activităţi şi idei interactive, preocupările lor fiind statice şi nematerializate. Frica puternică de a nu reuşi în viaţă îi impiedică să-şi facă planuri de viitor sau să se gândească la o carieră de succes sau la intemeierea unei familii. Aceştia încearcă să-şi amâne cât de mult posibil ieşirea din această perioadă deoarece presupune, în mare parte, asumarea responsabilităţilor”, a spus Marius Luican, General Manager Reveal Marketing Research.

  • Cifrele din spatele Ebola: costul economic al fricii de virusul care a ucis 4.400 de oameni

    CEL MAI CREDIBIL MODEL, ÎN ACEST MOMENT, SUGEREAZĂ UN IMPACT ECONOMIC POTENŢIAL DE PÂNĂ LA 33 MILIARDE DE DOLARI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUI 2015, DACĂ EPIDEMIA SE VA EXTINDE ÎN ŢĂRILE DIN VECINĂTATEA STATELOR LIBERIA, GUINEEA ŞI SIERRA LEONE, POTRIVIT UNUI STUDIU RECENT EFECTUAT DE BANCA MONDIALĂ.

    Această estimare este considerată cel mai grav scenariu, dar nu ia în considerare costurile care ar putea fi înregistrate dincolo de 18 luni şi nici declanşarea unei pandemii.
    Subiectul Ebola a fost în centrul atenţiei la reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale care a avut loc la jumătatea lunii octombrie la Washington, liderii mondiali, reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai unor companii de pe Wall Street având mai multe întâlniri şi dineuri pe această temă.

    Christine Lagarde, directorul general al FMI, a purtat o insignă inscripţionată cu ”Izolaţi Ebola, nu ţările„ şi a implorat audienţa: ”Trebuie să avem grijă să nu îngrozim planeta, din respect pentru întreaga Africă„.

    Asta din cauza costului economic al fricii, mult mai mare decât costurile medicale.

    ”Consecinţele economice rezultă atunci când teama şi îngrijorarea schimbă comportamentul„, a explicat David R. Kotok, preşedinte şi director de investiţii la  Cumberland Advisors, într-un raport privind posibilele scăderi economice provocate de epidemie.

    În cazul în care consumatorii şi oamenii de afaceri îşi restrâng călătoriile cu avionul, îşi schimbă planurile de vacanţă sau legăturile de afaceri în această lume globalizată, atunci ratele de creştere economică vor scădea şi nu se ştie în ce măsură sau pentru cât timp, a avertizat Kotok.

    Aceste temeri şi incertitudini au provocat deja declinul cotaţiilor acţiunilor unor companii aeriene precum United Continental Holdings şi American Airways, unii investitori fiind deja îngrijoraţi în privinţa posibilităţii interzicerii călătoriilor aeriene dinspre Africa de Vest către Europa şi Statele Unite.

    Andrew Zarnett, analist la Deutsche Bank, a scris recent un raport care analizează posibilele efecte ale Ebola, în comparaţie cu impactul economic al epidemiei SARS, care a provocat companiilor aeriene asiatice costuri de circa 6 miliarde de dolari, în 2003.

    ”Istoria ne-a arătat că dacă Ebola se va răspândi, va avea un impact semnificativ asupra sectorului aerian şi a industriei ospitalităţii„, a scris analistul.

    SARS a infectat 8.098 de oameni, a ucis 774 dintre aceştia şi s-a răspândit în 29 de ţări, cele mai afectate fiind China, Hong Kong, Taiwan, Singapore şi oraşul Toronto. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, SARS a costat ţările din estul Asiei circa 20 de miliarde de dolari, iar Statele Unite au suportat la rândul lor costuri de 7 miliarde de dolari, deşi nu s-au înregistrat decese pe teritoriul lor. Majoritatea costurilor consemnate de SUA au fost provocate de impactul asupra industriei călătoriilor, în special cel suportat de transportatorii aerieni şi hoteluri.

    Un caz mai grav a fost pandemia de gripă din 1918, care a ucis 40 de milioane de oameni în întreaga lume. Este dificil de evaluat impactul economic al epidemiei de atunci, care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, perioadă în care statisticile erau puţine. De fapt, creşterea salariilor a fost mai mare atunci în statele unde rata de mortalitate din cauza gripei a fost mai ridicată, din cauza scăderii forţei de muncă.

    Vestea bună din prezent este că cele mai recente date şi comentarii venite din partea Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene arată că Ebola nu a afectat transporturile. Autorităţile din SUA şi Marea Britanie au început să ia măsuri pentru identificarea virusului în rândul călătorilor, iar IATA susţine că riscul transmiterii Ebola la bordul avioanelor este foarte scăzut.

    Nimeni nu a efectuat încă un calcul al costului din sistemul sănătăţii, respectiv al trainingului, testelor, tratamentelor, managementului deşeurilor, dar şi al tuturor paturilor care stau neutilizate în spaţii izolate.

    ”Sigur, cel mai mare pericol economic este izolarea ţărilor, care poate fi, intenţionat sau nu, un embargou economic real„, a spus Kaifala Marah, ministru de finanţe al Sierrei Leone.

    Estimările legate de costul economic al Ebola realizate de analiştii Băncii Mondiale John Panzer şi Francisco Ferreira ar putea fi cea mai profundă analiză de acest tip efectuată până acum. Raportul notează că, pe termen foarte scurt, dacă epidemia va fi ţinută sub control, costul va fi mic, de circa 359 de milioane de dolari.

  • Un corporatist din Bucureşti îşi povesteşte viaţa de coşmar: Când ajung acasă nu pot mânca din cauza stresului

    Mitul românului care stă mult peste program încă circulă în multe corporaţii, iar motivaţiile obiceiului sunt numeroase –  lipsa de productivitate sau de colaborare între departamente, teama de şef, supraaglomerarea cu sarcini de serviciu, dar şi frica de a da piept cu cea de-a doua realitate a  vieţii lor care îi aşteaptă odată ce ies pe uşa biroului şi ajung acasa.

    “La serviciu, până la finalul zilei, intri într-un ritm, eşti nervos, agitat şi ajungi să ţipi mai mult decât vorbeşti. Aveam o perioadă când ajungeam acasă şi priveam cam 30 de minute prin televizor şi nici nu puteam să mănânc mai devreme de 22.00 pentru că mi se făcea rău. Pe lângă asta, am şi un copil, care necesită foarte multă atenţie şi nu puteam să i-o acord aşa cum mi-aş fi dorit sau să nu mă enervez pentru lucruri mărunte când eu mă gândeam la cum pot să fac un milion de euro în luna respectivă. Ajungi la un moment dat să vezi lucrurile distorsionat din cauza stresului“, spune Florin, un manager din industria auto în vârstă de 34 de ani.

    Astfel de cazuri sunt la ordinea zilei în multe companii din România, iar stresul îşi spune cuvântul mai mult decât oricând atunci când ajungi pe o poziţie de management. De altfel, un studiu realizat de compania emitentă de tichete Edenred şi firma de cercetare de piaţă Ipsos arată că 70% din salariaţii europeni lucrează adesea în afara orelor de program, iar top şi middle managerii tind să găsească cel mai greu echilibrul dintre sarcinile de serviciu şi viaţa privată, 90%, respectiv 84% dintre ei spunând că rezolvă şi în timpul liber probleme care ţin de locul de muncă.
    Amalia Sterescu, senior business con-sultant şi fondatoare a Public Speaking School, este de părere că una dintre cele mai mari provocări ale angajaţilor este găsirea unui mod în care pot să jongleze cu familia, cariera, relaţia de cuplu şi nevoile personale, într-un ritm alert pe care îl impune societatea, dar şi angajaţii însişi.

    ”Imaginile cu acei oameni care le îmbină perfect pe toate fără nici cel mai mic efort şi cu zâmbetul pe buze sunt nişte stereotipuri departe de adevăr. Acel echilibru pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care fiecare caută să-l atingă nu se obţine fără efort, fără sacrificii, fără momente în care ţi-ai dori să fii acasă în loc să stai la birou sau momente în care preferi să inventezi task-uri urgente pentru a evita agitaţia de-acasă„, explică ea.

    Deşi avem deseori senzaţia că odată ieşiţi pe uşa biroului toate problemele se vor termina, iar stresul va fi înlocuit cu oaza de linişte de acasă, mulţi angajaţi, specialişti în resurse umane şi psihologi susţin că această reţetă pentru fericire este valabilă mai mult în rândul salariaţilor tineri, care încă nu au grija ratelor, a facturilor sau a unei familii pe care trebuie să o întreţină. Cei din urmă nici acasă nu reuşesc să se relaxeze şi ajung să îşi găsească un al treilea loc în care pot să îşi acorde puţin timp liber. Unii îl confundă tot cu serviciul (unde pot sta peste program o oră sau două, fără ca alţi colegi sau şeful să îi deranjeze, ascultând muzică sau navigând pe internet), iar alţii se refugiază în sport, citit sau mers pe jos până acasă.

    ”Am întâlnit destule persoane care duc lipsă de timp individual, de linişte, de un timp pe care să-l petreacă reflectând la diferite teme importante, scufundându-se în lectura unei cărţi sau pur şi simplu relaxându-se. Nu găsesc acest timp la serviciu şi, din păcate, mulţi nu îl găsesc nici acasă. La serviciu au un tip de probleme, acasă îi aşteaptă alt tip de probleme. La serviciu au colegii treabă cu ei sau au ei de strunit colegi, iar acasă au de pus copiii la culcare sau la teme – ceea ce este uneori mai provocator decât să-şi influenţeze colegii, clienţii sau furnizorii„, susţine Octavian Pantiş, managing director al firmei de training TMI România.

    Deşi sunt angajaţi care folosesc serviciul drept scuză pentru a se detaşa de problemele zilnice, statul peste program este cât se poate de practic pentru alţii. Spre exemplu, Maria, manager în cadrul unei multinaţionale cu profil IT, stătea până anul trecut chiar şi până la orele 22.00 la birou pentru a nu se duce prea repede acasă, unde nu avea aer condiţionat şi era nevoită să suporte temperaturi de peste 30 °C.

     

    ”Eu aveam de lucru, nu pot spune că stăteam degeaba pentru că, lucrând cu oameni din SUA şi Australia care sunt pe alt fus orar, îmi dădeau de muncă. Dar când nu aveam de lucru, pentru că erau şi astfel de zile, stăteam pe Facebook sau pe YouTube„, spune ea. Doar o mică parte a angajaţilor preferă să stea însă peste program şi, de obicei, sunt acei salariaţi care lucrează în domenii pentru care nu a existat criză sau industrii unde creativitatea lor turează motorul businessului, astfel că angajatorii trebuie să îi facă fericiţi la locul de muncă. Firmele de IT sunt cel mai bun exemplu. Acestea le oferă angajaţilor mic dejun gratuit, spaţii de joacă, posibilitatea de a participa la maratoane de programare unde câştigă premii sau de a-şi aduce prietenii la serviciu după program pentru a se juca ping-pong, fussball etc. Google chiar şi-a transformat sediul din Silicon Valley într-o casă departe de casă, unde angajaţii au tot ce le trebuie şi nu se grăbesc să plece imediat ce programul de lucru se termină.

  • Cele 14 porunci ale succesului. Ce trebuie să faci ca să îţi schimbi viaţa

    1. Trebuie să dai telefonul pe care îţi este frică să îl dai.

    2. Trebuie să te trezeşti mai devreme decât îţi doreşti.

    3. Trebuie să oferi mai mult decât primeşti în scurt timp.

    4. Trebuie să îţi pese mai mult de ceilalţi decât le pasă celorlalţi de tine.

    5. Trebuie să conduci chiar şi atunci când încă nu te urmează nimeni.

    6. Trebuie să te legi de detalii atunci când pare mai uşor să le elimini.

    7. Trebuie să cauţi propriile explicaţii chiar şi atunci când ţi se spune că trebuie să accepţi faptele.

    8. Trebuie să livrezi rezultate atunci când oferirea de scuze reprezintă o opţiune.

    9. Trebuie să faci greşeli, chiar dacă asta te pune într-o lumină proastă.

    10. Trebuie să încerci, să eşuezi, iar apoi să încerci din nou.

    11. Trebuie să fii generos cu oamenii care au fost cruzi cu tine.

    12. Trebuie să atingi deadline-uri care par nerezonabile şi să livrezi rezultate incredibile.

    13. Trebuie să răspunzi de propriile fapte chiar şi atunci când lucrurile nu merg cum ţi-ai dori. .

    14. Trebuie să continui să te îndrepţi spre ceea ce vrei, indiferent de obstacolele din faţa ta.

    Sursa: Business Insider
     

  • Violenţa verbală şi fizică, abuzul emoţional, excluderea copiilor, asociate fenomenului “bullying”

     Asociaţia Telefonul Copilului a lansat joi proiectul “Bullying – de la hărţuirea verbală la hărţuirea fizică în rândul copiilor”, prin care îşi propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la existenţa acestui fenomen, dar şi a metodelor de combatere.

    În perioada octombrie 2011 – octombrie 2013, Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat 2.907 cazuri de bullying în România, 45,72 la sută din cazuri vizând violenţa fizică, 22,86 la sută violenţa verbală, 15,24 la sută abuzul emoţional şi 14,28 la sută abuzul relaţional.

    “Printre efectele fenomenului bullying s-au înregistrat: depresii şi tulburări de comportament (33,15 la sută), excludere şi dificultate în relaţionare (procentaj de 29,78 la sută), gânduri suicidale (15,17 la sutp), frică şi anxietate (12,92 la sută), criză de identitate şi singurătate (4,49 la sută). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate din regiunea Muntenia (26,66 la sută), urmată de Oltenia (19,05 la sută), Moldova (17,14 la sută), Transilvania (2,86 la sută), Bucureşti (2,86 la sută), Dobrogea (1,91 la sută), necunoscut (29.52 la sută)”, arată Asociaţia Telefonul Copilului, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Marea frică a lui Băsescu este ca nu cumva să aibă şi PNL şi PSD candidat la prezidenţiale

     “Marea frică a domnului Băsescu este ca numva să aibă şi PNL şi PSD candidat pentru că intră PNL şi PSD în turul doi. Şi orice ar fi, USL va avea preşedinte, lucru pe care îl consider foarte bun şi sunt convins că în orice situaţie Crin Antonescu ar fi un preşedinte de o sută de ori mai bun decât Traian Bsăescu, O sută e doar aşa, ca să fiu politicos”, a spus Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul II de toată dreapta şi este de preferat “unui plagiator”, precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.

    “PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui”, a spus Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa lui Edward Snowden la Hong Kong: clandestinitate, pizza şi telefoane mobile în frigider

     Snowden, a cărui fotografie, cu faţa sa tânără şi o expresie îngrijorată, ţine de două săptămâni prima pagină în ziarele din întreaga lume, a părăsit Hong Kong-ul duminică, spre Moscova. El a cerut azil politic în Ecuador, unde încerca să ajungă prin Cuba sau Venezuela. Însă nu a mai fost văzut de atunci.

    Chiar înainte ca Washingtonul să emită vineri un mandat de arestare pe numele său, Edward Snowden era convins că autorităţile din fosta colonie britanică, restituită Chinei în 1997, îl vor aresta până la urmă.

    Potrivit lui Alberto Ho, un deputat pro-democraţie şi unul dintre cei trei consilieri ai americanului în timpul sejurului său la Hong Kong, detenţia l-ar fi privat de laptopurile sale, o perspectivă “intolerabilă” pentru acest fost administrator de sisteme la Agenţia Naţională americană de Securitate (NSA), despre care a dezvăluit că spiona calculatoare şi telefoane în întreaga lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Pătroi: Cui îi e frică de nerezidenţi?

    Parcurgând actul normativ anterior invocat, mi-a atras atenţia, printre altele, noul regim fiscal aplicabil veniturilor obţinute de nerezidenţi, ca urmare a serviciilor prestate către entităţi cu rezidenţa fiscală în România. Pentru început, este de remarcat că – prin reformularea conţinutului art.115 lit. k) Cod fiscal – se introduce extinderea impozitării la toate serviciile efectuate de un nerezident în favoarea unui rezident, indiferent de locul prestării acestora, atât în ţară, cât şi – spre deosebire de reglementările existente până la data de 31 ianuarie 2013 – în străinătate.

    În forma reglementată de ordonanţă, textul de lege ar fi fost greu sau chiar ilogic de aplicat în cazul unor servicii (cum ar fi cazarea în străinătate, transportul local sau serviciile de service auto efectuate în alte state etc.), tocmai de aceea apreciez clarificările aduse prin proiectul normelor metodologice de aplicare (publicat în prezent pe site, spre dezbatere publică) ca fiind de bun-simţ şi utile în raport de operaţionalizarea efectivă a textelor de lege în practica de zi cu zi.

    Marea noutate adusă însă de OG nr. 8/2013 este corelarea regimului fiscal (aplicat de rezident veniturilor plătite către nerezident) de existenţa unui instrument juridic care să permită schimbul de informaţii, încheiat între România şi statul în care veniturile sunt plătite efectiv nerezidentului – aşa cum rezultă din cuprinsul art. 116 alin. (2) lit. c1 Cod fiscal. Practic, începând cu data de 1 februarie 2013, nu mai avem cotă unică de 16%, deoarece se introduce o nouă cotă de impozitare de 50%, pentru veniturile (cu anumite excepţii) plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic, în baza căruia să se permită facilitarea schimbului de informaţii. Bine, între noi fie vorba, cota unică nu a fost de fapt niciodată atât de unică pe cât au lăsat autorităţile publice să se înţeleagă…

    Din economia textului de lege, rezultă că impozitarea se realizează, în primul rând, în funcţie de existenţa instrumentului juridic cu statul în care se află banca la care se efectuează plata şi doar în subsidiar în funcţie de jurisdicţia de rezidenţă fiscală a prestatorului – fapt confirmat, de altfel, şi de forma actuală a proiectului normelor metodologice publicate în prezent pe site. Practic, în opinia mea, raţionamentul ar fi următorul:
    – dacă plata serviciilor se realizează într-un cont bancar aflat într-o jurisdicţie cu care România nu are încheiat un instrument juridic care să permită schimbul de informaţii, atunci impozitul, reţinut de plătitorul de venit rezident în România, va fi de 50%, indiferent de rezidenţa fiscală a prestatorului nerezident;

    – dacă plata serviciilor se realizează într-un cont bancar aflat într-o jurisdicţie cu care România are încheiat un instrument juridic care să permită schimbul de informaţii, atunci se analizează rezidenţa fiscală a prestatorului şi pot apărea două situaţii:

    – dacă acesta este stabilit, din punct de vedere fiscal, într-o ţară cu care România nu are încheiată Convenţie de evitare a dublei impuneri sau, deşi este stabilit într-o ţară cu care România nu are încheiată Convenţie, dar nu prezintă un certificat de rezidenţă fiscală valabil la momentul plăţii venitului, atunci impozitul reţinut de rezidentul din România va fi de 16%;

    – dacă prestatorul este stabilit într-o ţară cu care România are încheiată Convenţie de evitare a dublei impuneri şi, în mod corelativ, prezintă şi un certificat de rezidenţă fiscală valabil la momentul plăţii venitului, atunci regimul fiscal incident în cauză se determină prin raportare la prevederile Convenţiei încheiate în cauză, aplicându-se cota de impozitare menţionată în aceasta. În acest context, este de menţionat că – tot în baza actului normativ supus prezentei analize, în speţă OG nr. 8/2013 – se completează şi se reformulează prevederile art. 11 Cod fiscal, conform căruia autorităţile fiscale pot reîncadra conţinutul economic al unei tranzacţii, în sensul că se limitează posibilitatea aplicării regimului fiscal rezultat din Convenţiile de evitare a dublei impuneri în situaţiile în care tranzacţiile nu au substanţă economică şi scopul vădit al acestora constă doar în obţinerea unui avantaj fiscal.

    Ce am înţeles eu din cele prezentate mai sus? Că autorităţile publice îşi recunosc practic neputinţa în a instrumenta – prin mijloacele specifice de administrare şi de apreciere a probelor în materie fiscală, reglementate de Codul de procedură fiscală – situaţiile în care contribuabilii recurg la scheme de optimizare fiscală (să recunoaştem, mai mult sau mai puţin legale), în baza cărora realizează transferul unor sume de bani către jurisdicţii aflate în afara posibilităţilor de instrumentare, în baza unui schimb de informaţii (de regulă, paradisuri fiscale).

    Practic, nici nu se mai pune problema să se instrumenteze caracterul efectiv, real, al serviciilor facturate unui rezident din România de un rezident fiscal stabilit într-un paradis fiscal şi care încasează contravaloarea serviciilor respective într-un cont bancar din paradisul fiscal în care îşi are rezidenţa. Autorităţile publice române probabil au gândit situaţia „la rece„ astfel: decât să angajez o serie de resurse materiale, umane şi de timp, iar, în final, să existe riscul să nu pot proba nimic, mai bine merg pe principiul jumătate eu ca stat, jumătate contribuabilul. 

    Ce se va întâmpla însă în cazul serviciilor facturate de o firmă tip BV din Olanda către un rezident fiscal din România, a căror contravaloare se încasează într-un cont bancar din Olanda. Cine va împiedica firma din Olanda să-şi transfere ulterior banii astfel încasaţi într-un cont bancar dintr-un paradis fiscal? De unde, eventual, să se întoarcă – evident, sub o formă disimulată şi cu o aparenţă de legalitate – către adevăratul beneficiar din România? Care ar fi soluţia în acest caz? Probabil să fie chiar România însăşi un paradis fiscal, deoarece nu ar mai exista nici un fel de motivaţie pentru acest „circuit„…şi atunci, probabil, şi statul ar încasa ceva bănuţi (e adevărat, nu atât de mulţi pe cât şi-ar dori, dar facil şi sigur!).



    DRAGOŞ PĂTROI (MANAGING PARTNER AL FIRMEI DE CONSULTANŢĂFISCALĂ DRP TAX WIZARDS)

  • Cele mai spectaculoase roller coastere din lume (GALERIE FOTO si VIDEO)

    Nu mute persoane au tupeu sa se urce intr-unul din cele mai
    inalte si rapide roller coastere din lume.

    Situat in Six Flags Discovery Kingdom din California, acest
    roller coasterul Vertical Velocity ofera o sperietura pe cinste
    celor care indraznesc sa se urce in el: trenuletul se opreste brusc
    in aer.

    Situat in Six Flags Great Adventure in New Jersey, Kingda Ka
    este cel mai inalt si mai rapid roller coaster din lume.

    Trenuletul atinge 206 km/h in doar 3,5 secunde.

    Official Top Thrill Dragster POV in HD

    .

    Vanish rollercoaster Yokohama