BusinessMagazin

Tag: Frica

  • Cui îi este frică de taxa pe avere?

    Bernie Sanders, fost candidat la preşedinţia SUA, se autodescrie ca socialist democrat. Printre măsurile extreme propuse de el se numără taxarea celor mai bogaţi americani. Elizabeth Warren, de asemenea fostă candidată la preşedinţia SUA, a propus şi ea impozitarea capitalului miliardarilor, dar îmbrăţişează fără rezerve şi piaţa liberă. Jamie Dimon, executivul puternicei bănci americane JPMorgan Chase, a descris-o pe Warren ca fiind un politician care-i „denigrează pe oamenii de succes”.

    Şi Sanders, şi Warren au renunţat în cele din urmă la candidatură în această primăvară, având rezultate prea slabe. Dar între timp s-a stârnit furtuna economică produsă de pandemia de COVID-19, s-a instalat o recesiune soră cu marea depresiune economică, milioane de americani au rămas în doar câteva săptămâni fără loc de muncă, acutizând o inegalitate a distribuirii avuţiei ţării care schimbase deja radical peisajul politic al Americii. Au venit apoi cele mai mari proteste sociale din ultimii 50 de ani, care s-au răspândit rapid în alte ţări, inclusiv din Europa.

    Odată cu aceste probleme au revenit în forţă dezbaterile privind introducerea taxei pe averile celor mai bogaţi. Ar fi o soluţie pentru diminuarea inegalităţilor. Dar şi pentru susţinerea guvernului în faţa cheltuielilor uriaşe pe care le implică lupta contra şocurilor economice cauzate de pandemie. La fel de în forţă a revenit şi opoziţia. Pe Dimon îl cunoaşte toată lumea. Dar despre el cu greu se poate spune că este un „om de succes”. „În principiu, există doar cinci modalităţi de a acumula un miliard de dolari şi niciuna dintre ele nu are de-a face cu succesul pe o piaţă cu adevărat liberă”, după cum scrie în The Guardian Robert Reich, economist, profesor şi comentator american.

    Prima modalitate este exploatarea unui monopol, spune el. Jamie Dimon are o avere de1,6 miliarde de dolari. Strânsă nu pentru că a reuşit sub capitalismul pieţei libere. În 2008, guvernul american a salvat JPMorgan şi alte patru bănci mari de pe Wall Street, considerându-le „prea mari pentru a putea fi lăsate să se prăbuşească”. Această salvare este în realitate o poliţă de asigurare ascunsă, încă în vigoare, cu o valoare pentru marile bănci estimată la 83 miliarde de dolari pe an. Dacă JP Morgan nu ar fi atât de mare şi, prin urmare, i s-ar permite să falimenteze, averea lui Dimon ar valora cu mult sub
    1,6 miliarde de dolari.

    Există însă prin opoziţia faţă de taxa pe avere şi nume care nu se învârt neapărat prin lumea miliardarilor. Emma Agyemang de la Financial Times, care a remarcat că puţine soluţii de înmulţire a veniturilor bugetare stârnesc mai multă agitaţie ca taxa pe avere, a încercat să-i scoată pe aceşti oameni la lumină. Când FT a organizat o sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru cititori în privinţa taxei, aşteptările erau să apară sentimente puternice. N-a fost aşa, dar reacţia a fost totuşi surprinzătoare: au existat peste 300 de comentarii la întrebarea „Cum ar funcţiona o taxă pe avere?”. Acesta este cel mai mare număr de răspunsuri primit în oricare dintre sesiunile live interactive de întrebări şi răspunsuri organizate până atunci de FT. Munca a fost solicitantă pentru specialistul jurnalului, dar acesta a aflat multe din discuţii. În primul rând, majoritatea cititorilor FT nu sunt în favoarea impozitului pe avere.

    Acest lucru este în contrast cu un sondaj recent realizat de YouGov, care a pus întrebări la 1.682 de adulţi din Marea Britanie şi a constatat că 61% dintre ei ar aproba o taxă pe avere pentru cei cu active mai mari de 750.000 lire sterline. Într-un sens, acest lucru nu este surprinzător, spune Agyemang. Majoritatea cititorilor FT sunt semnificativ mai bogaţi decât adultul mediu din Marea Britanie. Sau, după cum a spus un cititor cu sarcasm: 

    „Majoritatea persoanelor care au spus că susţin un impozit pe avere nu ar fi cei care ar plăti din banii lor. Sunt întotdeauna mai uşor de folosit banii altor oameni.“
    Să însemne acest lucru că sentimentul puternic antiimpozit exprimat în comentarii se reduce la interesul de a evita plata şi mai multor impozite? Categoric. Cu toate acestea, chiar şi atunci când această motivaţie a fost exprimată, ea a fost adesea însoţită de alte opinii. „Impozitul pe venit, NIC –„contribuţii de asigurări naţionale”, TVA, taxa pe combustibil, acciza pe bere, taxa de timbru, impozitul pe câştiguri de capital, lista poate continua. Toate aceste impozite există şi sunt plătite; de ce sunteţi atât de dornici să daţi şi mai mult din banii dumneavoastră Marii Britanii pentru salariile a 200.000 de funcţionari publici pentru gestionarea unor lanţuri de aprovizionare care nici măcar nu pot duce echipamentele medicale de protecţie dintr-un depozit la un spital?”, a întrebat un cititor. Câţiva comentatori au spus că ei cred că atât oamenii, cât şi guvernele au „responsabilitatea de a economisi pentru zile negre” şi că o taxă pe avere ar „pedepsi” persoanele care au economisit şi le-ar descuraja să facă rezerve pentru viitor. Este vorba despre oameni „care şi-au găsit un rost în viaţa şi care nu reprezintă o povară pentru public”, a spus o persoană.

    O minoritate importantă s-a opus ideii. Ei au susţinut că averea nu este întotdeauna creată sau câştigată prin muncă şi economisire, ci uneori prin moştenire sau câştiguri neimpozitate. „Banii care creează active nu au fost neapărat impozitaţi ca venituri, dimpotrivă”, arată un cititor.
    „Cea mai mare parte din avuţia din sud-est se datorează faptului că boomerii au cumpărat proprietăţi în urmă cu 20-30 de ani şi nu au făcut nimic de valoare economică pentru a crea acel activ valoros.” „Cei mai săraci sunt taxaţi în mod disproporţionat, taxele reprezintă cea mai mare parte din averea lor”, a scris o altă persoană. „În schimb, la cei mai bogaţi, în timp ce ca număr absolut contribuţia este mai mare, procentul din averea lor care se duce la guvern este mult mai mic. Prin urmare, impactul pe care impozitele îl au asupra celor bogaţi este mult mai mic. Acest lucru nu este nici corect, nici durabil.”
    Aceşti cititori spun, în general, că ar fi dispuşi să plătească mai mult – fie ca impozit pe avere, fie prin creşterea ratelor la câştigurile de capital sau prin impozitul pe moştenire. Unii o văd ca pe un argument moral. „Impozitul este, de asemenea, o funcţie a unei societăţi morale, astfel încât cei care o duc mai bine oferă o plasă de siguranţă pentru cei ce nu se pot descurca în perioadele grele”, arată un răspuns. Această confruntare politică între cei care cred într-un stat mic, cu funcţii şi impozite limitate, şi cei care cred într-un stat intervenţionist care oferă o plasă de siguranţă cuprinzătoare este responsabilă pentru o mare parte din energia din discuţiile din jurul impozitelor pe avere. Un comentator a pus punctul pe i când a scris: „Există o întrebare culturală imensă la care trebuie găsit răspuns. Marea Britanie este cea mai de dreapta ţară din Europa din punct de vedere economic. Este puţin probabil să devenim Franţa”. Aceste valori culturale sau economice ar putea explica de ce ideea impozitului pe avere nu a avut niciodată multă tracţiune în Marea Britanie, deşi este colectat în patru ţări europene – Norvegia, Spania, Belgia şi Elveţia. Însă în Marea Britanie, ideea că valorile pot fi schimbate în favoarea impozitelor mai mari este responsabilă pentru o mare parte din frica evidentă în comentariile formulate în sesiunea de întrebări şi răspunsuri a FT. În faţa unui guvern conservator care a adoptat cel mai mare program de susţinere fiscală pe timp de pace şi a condus o extindere masivă a datoriei publice, oamenii înstăriţi sunt nesiguri de ceea ce înseamnă aceasta pentru viitorul ţării şi al activelor lor. Cititorii au mai spus că pandemia a pus accentul pe inegalitatea economică înfricoşătoare dintre tineri şi bătrâni – o problemă care nu mai poate fi ignorată. „Este despre faptul că pentru a proteja baby boomerii înstăriţi, care sunt deja ieşiţi la pensie, tinerii săraci în active a trebuit să sufere. O taxă pe averea celor care deţin proprietăţi scumpe ar fi o modalitate bună de a repara acest dezechilibru”, a spus un cititor. O temă înrudită din comentarii este despre cum un impozit pe avere ar putea fi conceput pentru a limita evaziunea, luându-i în considerare şi pe cei care deţin active valoroase, dar au bani puţini. Franţa lui Emmanuel Macron, considerat preşedintele bogaţilor, a eliminat parţial taxa pe avere în 2017 deoarece a generat venituri reduse. Acestea sunt doar câteva dintre problemele care ar trebui să fie rezolvate înainte de introducerea unui astfel de impozit. Este puţin probabil ca miniştrii să elaboreze planuri pentru acest lucru, deoarece acestea se vor încadra cu cerinţele zilnice ale unei crize economice şi de sănătate. În Marea Britanie, există un consens din ce în ce mai mare între politicieni, economişti şi experţi fiscali – precum şi printre cititorii FT – că şansele pe termen lung ca bogatului să i se ceară să plătească mai mult s-au redus dramatic. În Franţa, însă, Macron dă semne că ia în considerare reintroducerea impozitului pe avere.

  • Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

    Ciprian Zamfirescu, directorul MIA Marketing Institute, una dintre cele mai vechi companii de cercetare de pe piaţă, a declarat la ZF Live că dincolo de problema sanitară, de apariţia celebrului COVID-19, care a avut ca rezultat închiderea economiilor şi apariţia unei crize economice, temerea cea mai mare pe care o au acum românii este legată de pierderea jobului.

    Pe locul trei se află stresul zilnic de a avea răspunsuri la întrebări care nu au răspuns: când revin la birou, ce fac cu copiii dacă nu mai merg la şcoală, unde-mi petrec vacanţa, când şi cum voi putea să mă întâlnesc cu prietenii etc.

    Conform unui studiu al eJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, 50% din participanţii la un studiu derulat zilele acestea cred că în următoarele 12 luni îşi vor schimba locul de muncă, fie pentru că au rămas fără job, fie pentru că firma nu le mai poate îndeplini aşteptările profesionale.

    10% dintre participanţii la studiu cred că vor fi daţi afară în următorul an, 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de beneficii extrasalariale, 12% cred că vor fi promovaţi, 7% sunt deschişi să îşi deschidă firme în următoarele 12 luni, iar 14% cred că această criză nu le va schimba cu nimic viaţa profesională.

    Domeniile care sunt cel mai stabile şi care vor traversa cel mai bine criza sunt IT-ul, bankingul, retailul şi farma.

    Cei care au participat la studiu spun că deja au fost nevoiţi să renunţe la o parte dintre planurile profesionale pe care le aveau: 27% voiau să îşi schimbe jobul, 26% se aşteptau la o promovare şi o majorare salarială, iar intenţia de a urma cursuri de reconversie profesională, de a-şi deschide un business sau de a se muta în altă ţară au ieşit de pe agendă.

    Revenind la pierderea jobului, această temere va câştiga tot mai mult teren în România, mai ales la generaţiile decreţeilor şi millennials, care au intrat pe piaţa muncii între 1990 şi 2010.

    Aceste generaţii au deja o vechime cuprinsă între 10 şi

    30 de ani de piaţa muncii.

    Pentru cei care au între 20 şi 30 de ani vechime nu mai există cale de întors; mai ales pentru cei care au 30 de ani vechime, pensia este mai aproape decât o eventuală reconversie profesională.

    Cei care au reuşit să ocupe poziţii bune în companii au ajuns la un anumit nivel atât din punctul de vedere al poziţiei, statusului social, cât şi al veniturilor. Mulţi sunt conştienţi că dacă şi-ar pierde jobul nu vor mai găsi altul la fel, care să îndeplinească în acelaşi timp cele două condiţii.

    Companiile preferă oameni tineri, mai tehnologizaţi, mai adaptaţi la trendurile vremii, în detrimentul experienţei şi al părului cărunt.

    La 40-50 de ani este foarte greu să te specializezi, să zicem în IT, un sector care are viitor şi unde veniturile sunt mari.

    Niciun HR nu riscă să vină în faţa unei echipe cu oameni de 20-30 de ani cu un nou angajat care are 50 de ani. Nici nu ştii care este formula de adresare.

    În criza de acum 10 ani, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, pe care le-a recuperat foarte greu sau chiar deloc. Spre exemplu, în sectorul privat nici acum nu s-au recuperat 400.000 de locuri de muncă, deşi businessurile şi economia au crescut susţinut.

    Când a venit criza în 2009 – 2010, foarte mulţi şi-au găsit de lucru în afară – în Europa, în SUA, în Canada etc. În aceste zone, economiile şi-au revenit destul de repede, iar piaţa forţei de muncă era extrem de activă. Această situaţie a făcut ca în fiecare an 200.000 de români, activi, cu şcoală sau fără şcoală, să plece din ţară.

    Acum situaţia s-a schimbat radical, pentru că şi marile companii sunt afectate de această criză şi se vor confrunta cu zeci de milioane de şomeri. Spre exemplu, în America sunt deja 33 de milioane de şomeri, iar în Europa previziunile indică 60 de milioane de şomeri.

    Marile companii se vor ocupa de restructurare în următorii ani, pentru a încerca să supravieţuiască acestei crize.

    În România, estimările indică 1 milion de şomeri, care îşi vor căuta un loc de muncă, iar acesta va fi greu de găsit în lipsa unor investiţii atât publice, cât şi private.

    În ultimii cinci ani, economia a trăit din consum şi foarte puţin din investiţii noi, ceea ce a făcut ca joburile înfiinţate să fie mai degrabă în retail, decât în industrie sau servicii.

    Când eşti tânăr şi ai viaţa înainte, iar globalizarea era o poartă extraordinară, nimeni nu-şi punea problema că nu-şi va găsi un job.

    Acum paradigma se schimbă, iar temerea că-ţi vei pierde jobul va câştiga teren, mai ales că alternativele vor fi din ce în ce mai reduse.

    Acesta este un trend care va schimba foarte multe lucruri în viaţa socială şi politică din România. 

    Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

     

  • Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

    Pe locul trei se află stresul zilnic de a avea răspunsuri la întrebări care nu au răspuns: când revin la birou, ce fac cu copiii dacă nu mai merg la şcoală, unde-mi petrec vacanţa, când şi cum voi putea să mă întâlnesc cu prietenii etc.
    Conform unui studiu al eJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, 50% din participanţii la un studiu derulat zilele acestea cred că în următoarele 12 luni îşi vor schimba locul de muncă, fie pentru că au rămas fără job, fie pentru că firma nu le mai poate îndeplini aşteptările profesionale.
    10% dintre participanţii la studiu cred că vor fi daţi afară în următorul an, 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de beneficii extrasalariale, 12% cred că vor fi promovaţi, 7% sunt deschişi să îşi deschidă firme în următoarele 12 luni, iar 14% cred că această criză nu le va schimba cu nimic viaţa profesională.
    Domeniile care sunt cel mai stabile şi care vor traversa cel mai bine criza sunt IT-ul, bankingul, retailul şi farma.
    Cei care au participat la studiu spun că deja au fost nevoiţi să renunţe la o parte dintre planurile profesionale pe care le aveau: 27% voiau să îşi schimbe jobul, 26% se aşteptau la o promovare şi o majorare salarială, iar intenţia de a urma cursuri de reconversie profesională, de a-şi deschide un business sau de a se muta în altă ţară au ieşit de pe agendă.
    Revenind la pierderea jobului, această temere va câştiga tot mai mult teren în România, mai ales la generaţiile decreţeilor şi millennials, care au intrat pe piaţa muncii între 1990 şi 2010.
    Aceste generaţii au deja o vechime cuprinsă între 10 şi
    30 de ani de piaţa muncii.
    Pentru cei care au între 20 şi 30 de ani vechime nu mai există cale de întors; mai ales pentru cei care au 30 de ani vechime, pensia este mai aproape decât o eventuală reconversie profesională.
    Cei care au reuşit să ocupe poziţii bune în companii au ajuns la un anumit nivel atât din punctul de vedere al poziţiei, statusului social, cât şi al veniturilor. Mulţi sunt conştienţi că dacă şi-ar pierde jobul nu vor mai găsi altul la fel, care să îndeplinească în acelaşi timp cele două condiţii.
    Companiile preferă oameni tineri, mai tehnologizaţi, mai adaptaţi la trendurile vremii, în detrimentul experienţei şi al părului cărunt.
    La 40-50 de ani este foarte greu să te specializezi, să zicem în IT, un sector care are viitor şi unde veniturile sunt mari.
    Niciun HR nu riscă să vină în faţa unei echipe cu oameni de 20-30 de ani cu un nou angajat care are 50 de ani. Nici nu ştii care este formula de adresare.
    În criza de acum 10 ani, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, pe care le-a recuperat foarte greu sau chiar deloc. Spre exemplu, în sectorul privat nici acum nu s-au recuperat 400.000 de locuri de muncă, deşi businessurile şi economia au crescut susţinut.
    Când a venit criza în 2009 – 2010, foarte mulţi şi-au găsit de lucru în afară – în Europa, în SUA, în Canada etc. În aceste zone, economiile şi-au revenit destul de repede, iar piaţa forţei de muncă era extrem de activă. Această situaţie a făcut ca în fiecare an 200.000 de români, activi, cu şcoală sau fără şcoală, să plece din ţară.
    Acum situaţia s-a schimbat radical, pentru că şi marile companii sunt afectate de această criză şi se vor confrunta cu zeci de milioane de şomeri. Spre exemplu, în America sunt deja 33 de milioane de şomeri, iar în Europa previziunile indică 60 de milioane de şomeri.
    Marile companii se vor ocupa de restructurare în următorii ani, pentru a încerca să supravieţuiască acestei crize.
    În România, estimările indică 1 milion de şomeri, care îşi vor căuta un loc de muncă, iar acesta va fi greu de găsit în lipsa unor investiţii atât publice, cât şi private.
    În ultimii cinci ani, economia a trăit din consum şi foarte puţin din investiţii noi, ceea ce a făcut ca joburile înfiinţate să fie mai degrabă în retail, decât în industrie sau servicii.
    Când eşti tânăr şi ai viaţa înainte, iar globalizarea era o poartă extraordinară, nimeni nu-şi punea problema că nu-şi va găsi un job.
    Acum paradigma se schimbă, iar temerea că-ţi vei pierde jobul va câştiga teren, mai ales că alternativele vor fi din ce în ce mai reduse.
    Acesta este un trend care va schimba foarte multe lucruri în viaţa socială şi politică din România. 

  • Şcolile nu se mai deschid până la toamnă. Cine suferă cel mai mult când copiii stau acasă?

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, săptămâna trecută, că şcolile, grădiniţele şi universităţile nu se vor redeschide în acest an şcolar, după ce cursurile au fost suspendate din cauza pandemiei de COVID-19. Singurii elevi care se vor întoarce la şcoală vor fi cei care vor susţine examenul de bacalaureat şi evaluarea naţională. Cursurile se vor încheia pe 12 iunie, iar până atunci elevii vor continua orele în mediul online.
    Asociaţiile de părinţi susţin că măsura luată de autorităţi era una previzibilă pentru că părinţii se tem că există un risc mare de contaminare pentru copiii lor dacă se întorc în şcoli.
    „Este o decizie foarte grea pe care autorităţile au luat-o. Indiferent de decizia pe care o luau, întotdeauna ar fi existat oameni nemulţumiţi. Este o decizie previzibilă, majoritatea părinţilor spuneau că nu vor să îşi mai trimită copiii la şcoală de frica de a nu se contamina. Acum sunt 3 milioane de elevi care nu se pot întoarce la şcoală. Pericolul de contaminare există şi după 15 mai, după ce ne vom întoarce la muncă, şi nu va dispărea nici din toamnă. Trebuie să ne învăţăm să trăim cu acest virus şi de aceea trebuie să legiferăm predarea şi evaluarea online”, spune Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP).
    FNAP-IP a susţinut ca evaluarea naţională şi bacalaureatul să fie date în format fizic, spune el, pentru că nu există cadru legal care să permită evaluarea în mediul online. „Unii părinţi spuneau că examenele ar fi trebuit echivalate cu rezultatele şcolare de până acum, dar nota 5 de la o şcoală nu reflectă nota 5 de la o alta. Sunt şi şcoli unde evaluarea se face pe repede înainte. Pentru evaluarea naţională, clasamentul trebuie să reflecte cunoştinţele elevilor. La bacalaureat nu contează atât de mult nota de la examen, contează diploma, pentru că unele facultăţi dau ele examen de admitere, iar altele organizează concursuri pe bază de dosar”, spune Cristache. El crede că impactul financiar cu care se vor confrunta părinţii care se vor întoarce la muncă pe 15 mai, după ce starea de urgenţă va trece, este o mare problemă.
    „Pe lângă părinţii care va trebui să se întoarcă la muncă şi va trebui să plătească pe cineva să stea cu copiii, vorbim şi despre creşe şi grădiniţe private aici. Trebuie făcută o excepţie, să găsim o soluţie şi pentru aceştia. Avem probleme şi cu legea 19/2020 pentru că părinţii nu îşi pot încasa banii, cei 75% din salariul mediu brut pe economie, dacă firma are datorii la stat. Teoretic, după ce trece starea de urgenţă nu mai pot beneficia de zile libere plătite pentru a sta cu copiii acasă. Trebuie să discutăm această problemă şi să căutăm soluţii”, crede Cristache.
    Asociaţia „Părinţii cer schimbare” afirmă că decizia autorităţilor de a nu mai deschide şcolile în anul acesta şcolar este una corectă, dată fiind situaţia epidemiologică existentă, însă acum autorităţile trebuie să găsească o serie de măsuri prin care să sprijine părinţii care va trebui să se întoarcă la muncă şi va trebui să plătească pe cineva pentru a supraveghea copiii în acest timp. „Aceasta este o problemă cu care, din păcate, se vor confrunta o parte dintre părinţi. Guvernul poate să gândească programe care să includă fie facilităţi de natură fiscală pentru companiile care acordă zile libere angajaţilor nevoiţi să stea cu copiii acasă, fie să acorde o sumă de bani ca ajutor social părinţilor şi aparţinătorilor care sunt nevoiţi să stea acasă cu copiii, ca efect al acestei situaţii nedorite”, spun reprezentanţii asociaţiei Părinţii cer schimbare.
    În viziunea lor, soluţiile pot fi multiple, dacă se merge pe înţelegere şi colaborare – înţelegere din partea angajatorilor şi colaborare din partea guvernului, care poate să vină cu programe şi dispoziţii care să ajute şi să susţină această categorie socială.
    „Până acum s-a făcut apel la flexibilizarea programului de muncă din partea angajatorilor, la promovarea telemuncii şi a muncii de acasă, acolo unde acest lucru este posibil. Dacă se doreşte ceva, cu siguranţă că se vor găsi soluţiile şi resursele necesare. Credem că, aşa cum au fost ajutate şi alte categorii sociale şi profesionale, acum este timpul ca şi părinţii să fie ajutaţi, şi prin ei copiii. Ajutând acum părinţii şi copiii, sprijinim de fapt educaţia şi viitorul acestor copii. Nu ne permitem o altă generaţie uitată pe lista de priorităţi ale guvernanţilor”, spun aceştia. Asociaţia Şcolilor Particulare (ASP) consideră că decizia autorităţilor de a închide toate unităţile de învăţământ până în luna septembrie condamnă majoritatea unităţilor particulare de învăţământ la faliment. Asociaţia a creat o petiţie prin care cere sprijin pentru susţinerea financiară a grădiniţelor şi şcolilor particulare.
    „Părinţi, profesori, elevi, solicităm guvernului sprijin pentru susţinerea financiară a grădiniţelor şi şcolilor particulare. În spatele instituţiilor particulare sunt oameni care au investit în educaţie, sunt oameni care au investit în peste 150.000 de elevi şi preşcolari care au dreptul să îşi continue studiile în condiţii similare după reluarea cursurilor în luna septembrie”, scrie Asociaţia Şcolilor Particulare în petiţie.
    Asociaţia cere guvernului elaborarea unor măsuri specifice pentru a putea realiza în perioada verii tabere, ateliere şi şcoli de vară pentru elevi şi preşcolari. „Astfel părinţii vor avea posibilitatea de a se întoarce la muncă. Amintim că toate recomandările de specialitate subliniază că în septembrie, la revenirea în şcoli şi grădiniţe, se vor lua măsuri exprese de siguranţă a elevilor şi preşcolarilor – cel mai probabil aceleaşi măsuri pe care unităţile particulare de învăţământ sunt pregătite deja să le pună în aplicare de la mijlocul lui iunie sau mai devreme”, mai spune petiţia elaborată de ASP.
    Reprezentanţii grădiniţei private cu predare în limba germană Schnuffelgarten spun că nu vor supravieţui până în septembrie dacă nu vor primi ajutor de la autorităţi.
    „Nu vom supravieţui până în septembrie fără ajutor. Părinţii sună continuu că nu au cu cine lăsa copiii. Angajaţii sunt disperaţi că vor muri de foame. Proprietarii sediilor nu vor accepta să nu fie achitată chiria 6 luni şi va trebui să golim de mobilier şi materiale sediile. Cine va mai putea să o ia de la capăt în septembrie? Părinţii nu mai plătesc taxele din aprilie. Nu ai cum să le ceri bani pentru ceva ce nu prestezi. Şi lor le este greu financiar şi îşi riscă locul de muncă pentru că nu au cu cine lăsa copiii, nu au cum să mai şi plătească”, a declarat Raluca Niţă, managerul grădiniţei private Schnuffelgarten.
    Angajaţii grădiniţei sunt acum în şomaj tehnic, dar managerul instituţiei de învăţământ se întreabă ce se va întâmpla după 15 mai, când vom ieşi din starea de urgenţă şi statul nu va mai deconta şomajul tehnic pentru companii. „Angajaţii sunt în şomaj tehnic, dar se plăteşte foarte greu. De exemplu, şomajul tehnic pentru 16-31 martie a intrat abia azi (27 aprilie – n.red.) în contul firmei şi abia mâine ajunge la angajat. Cum să stea omul peste o lună fără venit? Şi oare vor mai plăti şomaj tehnic după 15 mai? Faceţi ceva să se impună reguli stricte de funcţionare, ca să nu închidem tot. Nu se pune problema aici de câştig, ci doar de supravieţuire”, spune Raluca Niţă.
    Managerul grădiniţei Schnuffelgarten atrage atenţia că salariile din grădiniţele de stat sunt suportate de stat, iar grădiniţele private nu sunt sprijinite deloc.
    „Trebuie făcute demersuri de a nu confunda învăţământul privat cu cel de stat. Cel de stat  nu oferă condiţii securizate în timpul pandemiei, dar salariile sunt suportate de statul român. Sistemul privat se poate pregăti pentru orice măsură potrivită pandemiei (de exemplu grupe de 5 copii), iar angajaţii nu rămân fără loc de muncă. Nimeni nu ne sprijină, doar ne obligă să punem lacătul pe sedii”, afirmă Raluca Niţă.
    În România sunt 1.560 de unităţi particulare de învăţământ, dintre care 46% sunt la nivel preşcolar – adică grădiniţe şi creşe, 14% sunt instituţii de învăţământ primar şi 11% sunt instituţii de învăţământ liceal, conform datelor de pe site-ul Asociaţiei Şcolilor Particulare. Aproape 33% dintre unităţile particulare de învăţământ sunt în Bucureşti, conform aceleiaşi surse.
    Efectele negative ale închiderii şcolilor nu se văd doar în companiile private din învăţământ care se tem că nu vor supravieţui, ci şi în cazul copiilor care s-au plictisit să stea acasă, sunt apatici şi au stări de anxietate.
    „Situaţia asta creează o mare incertitudine printre părinţi şi copii. Cei din clasele a VIII-a vor să vadă cum să organizeze banchetele de final de an, să respecte toate tradiţiile acestea legate de finalul anului şcolar. Ei sunt pe pierdere emoţională din cauza asta. Copiii au asistenţă tehnică, dar sunt singuri şi se plictisesc. Oricât de captivantă este tehnologia, tot relaţiile interumane oferă cele mai mari recompense”, spune Daniela Trubiansky, psihoterapeut de familie şi sistemic şi consilier şcolar. Psihoterapeutul spune că atât copiii, cât şi părinţii erau foarte speriaţi de gândul că anul şcolar ar fi putut fi îngheţat. „Copiii sunt apatici şi anxioşi. Erau timoraţi şi părinţii, şi copiii de frica de a nu se îngheţa anul şcolar pentru că au investit foarte mult în acest an în pregătire, în meditaţii. A fost o uşurare din acest punct de vedere că nu s-a îngheţat anul. Părinţii sunt iritaţi că Ministerul Educaţiei bâjbâie, dar sunt uşuraţi de faptul că se dau examenele”, explică ea.
    Daniela Trubiansky crede că modul în care se ţin acum cursurile online nu este suficient pentru a le oferi o educaţie bună copiilor. „Ce se întâmplă acum este instrucţie, nu este educaţie. Copiilor le place că se trezesc mai târziu, că au o anumită libertate în ceea ce priveşte temele, dar este mult mai mult de lucru. Acum, profesorii aruncă responsabilitatea lecţiilor în curtea elevilor. Noi ne prefacem că facem şcoală, dar nu este ce ar trebui. Ar fi foarte util dacă s-ar investi în educaţia profesorilor, în dezvoltarea lor personală, pentru a îi pregăti mai bine. Acum ei se tem şi de faptul că trebuie să îşi justifice activitatea. A fost o eroare să se vină cu obligativitatea cursurilor online”, afirmă Daniela Trubiansky. Această criză a pandemiei de COVID-19 poate fi şi o oportunitate pentru ca sistemul de învăţământ din România să se schimbe, să se revoluţioneze, susţine psihoterapeutul. „După această situaţie, mi-ar plăcea să nu ne întoarcem în punctul în care eram înainte de pandemie, ci să schimbăm modul în care interacţionăm cu copiii. Îmi doresc ca aceste experienţe să se mute într-o zonă didactică mai distractivă, mai atractivă, mai vie. Este o oportunitate de schimbare, dar trebuie să avem şi un cadru care să o permită de la Ministerul Educaţiei”, explică Daniela Trubiansky.

  • Consumatorii din Asia strâng cureaua de frica recesiunii.Totuşi nu au renunţat să cumpere anumite lucruri

    Consumatorii asiatici strâng cureaua pe măsură ce se pregătesc ca finanţele lor să fie lovite de coronavirus, potrivit unui studiu McKinsey citat de CNBC.

    Clienţi din China, Coreea de Sud, India, Japonia şi Indonezia au renunţat să îşi cumpere haine, produse de îngrijire a pielii şi electronice din cauza îngrijorărilor lor asupra viitorului financiar.

    Pe de altă parte, cumpărăturile de alimente,  proviziile pentru casă şi produsele de entertainment la domiciliu au continuat să înregistreze creşteri.
    Studiul a analizat între 500 şi 1.000 de oameni din fiecare piaţă, între 23 martie şi 30 martie.

    Respondenţii se aşteaptă ca virusul să aibă un efect negativ asupra finanţelor lor personale începând cu primele două săptămâni din aprilie. Efectele negative vor dura însă cel puţin două luni, potrivit concluziilor aceluiaşi studiu.

    În ciuda acestui lucru, majoritatea oamenilor sunt încrezători că economia ţării îşi va reveni.

  • Mărturie cutremurătoare a unui medic de la Spitalul de Arşi: Am simţit frica morţii. Se minte foarte mult, ca la Colectiv

    Medicul Camelia Roiu, de la Spitalul de Arşi din Capitală, care a cerut insistent ca un pacient din Suceava să fie testat pentru COVID-19, este acelaşi doctor care a avut curajul să facă publice imagini cu un pacient ale cărui răni erau pline de viermi. Ea spune că medicii se simt acum abandonaţi.

    Medicul anestezist Camelia Roiu, de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, este izolată la domiciliu de opt zile şi povesteşte, pentru MEDIAFAX, că a simţit frica morţii, iar medicii cu care ţine legătura au sentimentul că sunt abandonaţi de autorităţi. Ea povesteşte cum a depistat primul pacient infectat cu noup COVID -19 care a intrat în unitatea sanitară. Primul contact cu pacientul l-a avut în garda de duminică, 22 martie, caz în care dr. Roiu s-a încăpăţânat să facă totul pentru a-şi feri colegii de îmbolnăvire.

    „La prânz am aflat despre ce se întâmplă la Suceava, cum directorul medical obligă doctorii infectaţi să lucreze. (…) M-am dus la directorul medical, i-am spus că avem un pacient din Suceava, unde este un focar de infecţie şi că trebuie testat, dânsul nu a fost foarte convins de oportunitatea testării, moment în care a apărut managerul spitalului care a considerat că pacientul trebuie testat şi că trebuie să vorbim la Matei Balş”, povesteşte dr. Roiu.

    Deşi traseul a fost anevoios, medicul anestezist nu a renunţat.

    „Şeful de secţie mi-a spus că DSP-ul nu vrea să testeze pacientul pentru că nu intră în protocoale, că nu este simptomatic, dar că, un coleg de-al meu, folsoindu-şi relaţiile personale, a vorbit cu doctorii infecţionişti de la Matei Balş şi că ei ne vor ajuta ca să testăm acest pacient”, mai spune medicul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce coronavirusul face ca hârtia igienică să dispară de pe rafturile magazinelor din unele dintre cele mai bogate ţări: are pur şi simplu de a face cu frica, „este reflexia unui stil de viaţă în care primează comoditatea“

    Coronavirusul a scos la iveală un indicator al vitezei cu care se răs­pândeşte panica şi frica de epi­demie şi al nivelului la care acestea ajung: hârtia igienică. Acest produs indispensabil unei gospodării normale a ajuns atât de rar în Hong Kong şi Singapore încât a devenit o nouă mo­nedă, este raţionalizat la vânzare în Australia şi SUA, iar în Japonia rolele de hârtie igienică sunt le­gate în toaletele magazinelor şi restaurantelor cu an­ti­furturi pentru biciclete pentru împiedicarea fur­turilor. Şi în Germania şi Olanda prăvăliile şi ma­gaziile mari se chinuie să facă faţă cererii pentru hârtie igie­nică.

    Din aceste ţări se răspândeşte deja, ca o epi­de­mie, prin Europa termenul de „hamsterkauf“, folo­sit pen­tru a descrie unul din efectele crizei coro­navirus: oame­nii panicaţi îşi fac provizii cu produse de care ar avea nevoie în caz de calamitate, cum ar fi alimente con­servate, şerveţele şi hârtie igienică. „Hams­ter­kauf“ face referire la hamsterul care şi el îşi strânge provizii, în săculeţele obrajilor.

    În Franţa, pro­duse ca gelurile antibacteriene pentru mâini se vând rapid, forţând guvernul să ia în considerare limi­ta­rea preţurilor după ce oamenii s-au plâns că unii re­taileri profită de cererea foarte mare, scrie Bloomberg.

    De ce oamenii golesc rafturile magazinelor de hârtie igienică sau alte astfel de produse de strictă necesitate? Poate cel mai pesimist scenariu este acesta: eşti pe WC şi descoperi că ţi-a mai rămas doar o bucăţică de hârtie igienică, scrie BBC. Cel puţin acesta pare să fie scenariul de coşmar care-i sperie acum pe mulţi australieni, ultimul grup care răspunde la teama provocată de coronavirus cumpărând în disperare hârtie igienică.

    Acest lucru se întâmplă chiar dacă autorităţile dau asigurări că nu este criză de hârtie deoarece aceas­ta este produsă local. Cu toate acestea, în Sidney, cel mai mare oraş australian, rafturile su­per­mar­keturilor se golesc în câteva minute, forţând un retailer să impună restricţii la cumpărare: patru pachete de persoană.

    Vineri, Reuters a raportat că raţionalizarea a devenit şi mai strictă – un bax de persoană. În câteva zile situaţia s-a înrăutăţit atât de mult încât hârtia igienică a început să dispară din toaletele publice din cauza furturilor. În magazine, unii cum­părători panicaţi au recurs la violenţă. Psihologii spun că a face provizii este o reacţie umană naturală în vremuri de anxietate ridicată, iar dorinţa de a asigura suficiente rezerve în special pentru vizitele la toaletă nu trebuie să fie o surpriză.

    „Când cumpărăm lucruri, lucrurile care sunt apropiate de corp oferă confort, fie că este vorba de mân­care, bunuri de îngrijire sau în acest caz hârtie igienică“, explică pentru Reuters Adam Ferrier, psi­holog specializat în comportamentul consu­matorului. „Mărimea hârtiei igienice face cumpă­rătorul să simtă că cumpără ceva substanţial, ceva important. Îl face să simtă că întreprinde ceva serios. Are de-a face cu nevoia de a fi în control. Dacă cumperi un bax mare de hârtie igienică îţi dă senzaţia că faci provizii serioase. Îţi demonstrezi că tu controlezi situaţia.“ Poze postate pe social media arată mulţi cumpărători din Asia căutând să rămână în control împingând cărucioare suprăîncărcate spre ieşirile din magazine şi lăsând rafturile pustii.

    Hârtia igienică produce o adevărată febră pe internet, la televiziuni şi în ziare. Vestea unui furt impresionant de hârtie igienică în Hong Kong a făcut înconjurul lumii.

    În Australia, ştirea că un camion de apro­vi­zio­na­re a luat foc din cauza unui defect mecanic s-a răspândit în toată ţara, iar ziarul The NT News a pu­bli­cat o secţiune cu opt pagini de hârtie goală, spunând că astfel oferă naţiunii ceea ce aceasta doreşte. „A fost o săptămână sălbatică. Toată lumea este surexcitată“, spune Simon Griffiths, cofon­datorul „Who Gives A Crap“ (Cui îi pasă – în traducere literală „cine dă un rahat“), o organizaţie caritabilă care vinde hârtie igienică din materiale reciclate. Compania a trebuit să suspende vânzările către magazine după ce vânzările au sărit în volum cu 1.100% de la o zi la alta.

    Această situaţie este întâlnită în ţările sau regiunile unde numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus creşte alarmant. Dar nu contează însă că, spre exemplu, numărul de îmbolnăviri din Australia sau SUA este mult mai mic decât cel din Italia.

    În Australia, sfatul guvernului a fost ca populaţia să recurgă la o igienă bună şi să-şi spele mânile. De asemenea, oamenii a fost sfătuiţi să pregătească rezerve de apă, alimente şi alte bunuri pentru două săptămâni, dacă simt că acest lucru este necesar. Însă cumpărătorii au reacţionat exagerat, iar autorităţile i-au îndemnat să nu mai cumpere mânaţi de panică.

    Retailerii Coles şi Woolworths au asigurat că au suficientă hârtie pe stoc, iar producătorul local Kleenex a anunţat că lucrează 24 de ore din 24 pentru a livra oricâtă hârtie igienică este nevoie. Cu toate acestea, febra achiziţiilor nu a dat înapoi.

    Unii au descris situaţia ca fiind cea mai stupidă criză care a lovit Australia până acum. Hârtia igienică nici măcar nu ajută la prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus. Experţii în psihologia consumatorului spun că acest comportament este „evident iraţional“ şi un exemplu clar de mentalitate de turmă exacerbată de social media şi presă. „Trebuie să ţii cont de faptul că atunci când 50 de baxuri de hârtie igienică dispar de pe rafturi rămâne un gol enorm uşor de remarcat“, spune Debra Grace, profesoară la Universitatea Griffith. „Îl observi mai uşor decât lipsa a 50 de conserve de fasole sau sticle cu gel de mâini.“ Sindromul FOMO (Fear Of Missing Out „ teama de a rămâne în urmă, sau de a rata o oportunitate, teama cuiva că nu a luat o decizie clară atunci când trebuia) îşi arată toată forţa aici, spune Nitika Garg, profesor la Universitatea New South Wales.  „Ei cred că dacă această persoană cumpără, dacă vecinul cumpără, atunci trebuie să existe un motiv şi trebuie să cumpere şi ei.“ În China, explică Garg, oamenii erau motivaţi să cumpere hârtie igienică pentru că aceasta poate înlocui şerveţelele şi batistele şi din ea pot fi făcute măşti de protecţie. Însă în Australia, dispariţia hârtiei igienice din magazine nu are explicaţii practice. Are pur şi simplu de a face cu frica. Profesoara sugerează că situaţia este fără precedent. Australienii sunt obişnuiţi cu situaţii de urgenţă. Mulţi au mai făcut provizii, dar în faţa unor ameninţări ca dezastrele naturale „ incendii de vegetaţie sau uragane. „Dar când vine vorba de coronavirus, oamenii nu mai sunt siguri de cum va evolua situaţia, de cât de rău va fi. Vor să fie pregătiţi deoarece este singurul lucru pe care-l pot face pentru a avea un oarecare sentiment că sunt în control.“ Pentru un alt expert, Rohan Miller de la Universitatea Sydney, cumpărăturile mânate de panică sunt o reflexie a societăţii urbanizate şi a unui stil de viaţă în care primează comoditatea. „Nu suntem obişnuiţi cu lipsurile, ci suntem obişnuiţi să alegem ce vrem, când vrem. Astfel, febra cumpărării de hârtie igienică este doar această mentalitate de turmă de a menţine acest statul.“

     

     

  • Opinie – Barbara Stöttinger, decan WU Executive Academy (instituţia care organizează în România programul Executive MBA Bucharest): “Digitalizare versus globalizare: Megatrendurile sunt benefice sau dăunătoare?

    Sfârşitul grupurilor multinaţionale este aproape. Acesta este mesajul cheie al unui articol celebru pe care profesorul de economie de la Universitatea Harvard Theodor Levitt l-a publicat în 1983. El a susţinut că, în timp ce multinaţionalele trebuia să investească mulţi bani şi resurse pentru a-şi adapta produsele la pieţele locale din diferite ţări, companiile globale au urmărit o strategie promiţătoare, şi anume simpla lansare, la nivel global, a aceloraşi produse pe care şi le-a dorit toată lumea. Acest articol a alimentat temerile, reliefând o imagine sumbră a fenomenului emergent al globalizării care, se afirma, avea puterea de a distruge complet întreprinderile locale şi pieţele şi de a ameninţa economiile.

    A vedea oportunităţile,nu ameninţările
    La vremea respectivă, toată lumea presupunea că globalizarea se va dovedi a fi ceva îngrozitor şi că marile branduri şi grupuri corporative vor fi singurele care vor supravieţui. Teama colectivă era vizibilă în acelaşi mod ca şi astăzi când vine vorba de digitalizare. Dar nici globalizarea, nici digitalizarea nu sunt o problemă. Sunt realizate de oameni şi pot fi astfel modelate de ei. Temerile globalizării sunt justificate doar într-o măsură limitată. În zilele noastre, economiile naţionale sunt strâns interdependente ca urmare a comerţului intens de import şi export, iar deciziile politice – cum ar fi planurile preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife pe maşinile europene – pot avea într-adevăr repercusiuni semnificative. Este de asemenea adevărat că, în 2008, criza financiară, în special falimentul Lehman din SUA, a avut un impact global masiv. În ultimă analiză, nici globalizarea, nici digitalizarea nu sunt intrinsec dăunătoare. Noi, ca cercetători, lideri de afaceri, politicieni şi cetăţeni, suntem responsabili de ceea ce facem din ele.
    Iată de ce nu ar trebui să permitem fricilor noastre să preia controlul:
    1. Pe termen mediu, avantajele depăşesc dezavantajele
    Globalizarea nu este un fenomen nou. A început cu multe secole în urmă, odată cu debutul comerţului internaţional în urma descoperirii Lumii Noi. În perioada Imperiului Roman, condimentele şi mătasea erau aduse în Occident din Asia şi Orient. Începând cu sfârşitul secolului al XV-lea, conchistadorii au adus boli în Lumea Nouă şi aurul şi argintul înapoi în Europa. Comerţul a făcut întotdeauna pieţele să prospere. În ultimii 30 de ani am observat că datorită globalizării sărăcia a fost redusă în întreaga lume, mai mulţi oameni au primit acces la educaţie şi economia mondială a crescut. Mai mult decât atât, dacă ţările nu ar fi interdependente din punct de vedere economic, riscul de războaie ar fi mult mai mare.
    Există dovezi care arată că şi digitalizarea este benefică pentru societate în ansamblu. Potrivit Fundaţiei Bertelsmann, companiile au văzut că sumele cheltuite pe transport şi comunicare scad masiv. Mai mult, digitalizarea a contribuit la stimularea creşterii economice. Titluri precum „Un loc de muncă din patru este în joc“ reflectă doar jumătate din adevăr. Sarcinile neplăcute de rutină se automatizează, iar acest lucru este valabil şi în privinţa locurilor de muncă cu înaltă calificare. Multe cariere noi vor apărea. Cercetătorul de date, de exemplu, este o profesie cu un viitor foarte luminos.
    De altfel, acesta este şi unul dintre motivele pentru care WU Executive Academy a dezvoltat un program special de pregătire pentru aspiranţii la o carieră de data scientist. Când priviţi în urmă, puteţi vedea în mod clar că digitalizarea creează oportunităţi. Prima reclamă online a fost publicată în 2008 şi a venit ca un mare şoc pentru profesioniştii de marketing offline. De când agenţiile online au prosperat, au apărut noi oportunităţi de muncă. Important este să-ţi ţii degetul pe pulsul digitalizării şi să-i valorifici potenţialul.

    2. Fiecare mişcare dă naştere altei mişcări
    Brandurile globale sunt omniprezente. Toate străzile cu magazine comerciale din majoritatea metropolelor lumii par să aibă aceleaşi lanţuri de magazine. Produsele ieftine din China privează întreprinderile mici de produse artizanale regionale. Nu este nimic nou. Dar, pe măsură ce conştientizarea noastră cu privire la aceste lucruri creşte, pendulul începe să se schimbe în sens invers: există o cerere în creştere pentru produse regionale de înaltă calitate, în special în zonele urbane din vest. Oamenii preferă luxul regional decât mărfurile ieftine, globalizate.
    Când vine vorba de digitalizare, există o tendinţă similară care solicită o mai mare conştiinţă în ceea ce priveşte utilizarea internetului şi obiceiurile noastre digitale. Fenomenul a ceea ce este cunoscut sub numele de detoxifiere digitală face ca angajaţii şi managerii să se adune într-un mod complet analog. Conştientizarea este în creştere. În societatea modernă oamenii sunt dornici să se concentreze din nou asupra momentului şi a introspectivelor.
    Ceea ce este important în ceea ce priveşte fenomenele despre care se spune că repercusiunile sunt atât de negative este să menţinem lucrurile în perspectivă şi să le abordăm în consecinţă. Pe lângă internet, există omologul său ilegal, darknetul, unde oamenii tranzacţionează contracte cu asasinate, arme şi droguri. Cu toate acestea, nimeni nu s-ar gândi serios la închiderea internetului din această cauză. Important este să luăm măsuri pentru a contracara efectele negative din timp. Şi acest lucru trebuie să-l facem cu toţii.

    3. Globalizarea şi digitalizarea sunt catalizatori ai inovaţiei
    Ultimele terapii pentru cancer, roboţii care fac posibilă efectuarea de proceduri chirurgicale minim invazive, drone care ajută la salvarea de vieţi, comunicarea în timp real prin smartphone-uri, asistenţi AI (virtual assistant), maşini care se conduc singure, transferuri de bani de pe smartphone: lista inovaţiilor digitalizării în curs este nesfârşită. Progresele cercetării în domenii precum medicina, ecologia, transportul sau robotica nu s-ar fi putut face niciodată într-un ritm atât de rapid fără instrumentele de comunicare generate de digitalizare. Datorită faptului că trăim într-o lume interconectată la nivel mondial, produsele şi serviciile importante pot fi puse la dispoziţia oamenilor de pe tot globul, inclusiv celor localizaţi în ceea ce este cunoscut drept ţări în curs de dezvoltare şi ţări emergente.
    Fără digitalizare, multe inovaţii nu ar fi fost posibile şi, fără globalizare, multe ar avea un impact foarte mic.

  • Motivele pentru care ar trebui să îţi fie frică de camera video a laptopului

    Orice laptop care are incorporată o cameră (webcam) aduce riscul de a fi spionat, potrivit unui articol al publicaţiei internaţionale Forbes.

    Un studiu recent realizat de HP, citat de companie, arată faptul că 10% dintre oamenii din Statele Unite susţin că au fost ţinta unui atac la nivelul camerei web sau cunosc pe cineva al cărui webcam a fost ţinta unui atac.

    „Nu este dificil ca oamenii să te vadă acasă. Microfonul din laptop poate fi accesat, la fel şi camera”, a spus într-un interviu Rami Malek, actorul care joacă personajul Elliot în serialul Mr.Robot.

    Conform chestionarului HP, 79% dintre americani sunt conştienţi că dreptul la intimitate poate fi încălcat prin intermediul camerei web incorporată din laptop, în timp ce 60% dintre aceştia îşi acoperă webcam-ul laptopului pentru a se simţi mai în siguranţă sau să prevină o tentativă da fi spionat.

    În cadrul studiului 46% din oameni, inclusiv cofondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, îşi acoperă webcam-ul cu bandă adezivă, 35% folosesc post-its şi 32% folosesc doar o bucată de hârtie.

    Generaţia Z, persoanele care s-au născut între anii 1995 şi 2010, au fost cei mai conştienţi referitor la posibilitatea camerei web a laptopului de a fi accesată, cu un procentaj de 69%, pe când millennials au avut un procentaj de 61%. De asemenea, luând în considerare genul oamenilor care au răspuns la chestionar, se observă faptul că 67% dintre femei îşi fac griji privind intimitatea lor, iar 59% dintre dintre bărbaţi le împărtăşesc această îngrijorare.

    În urma acestui studiu, HP a dezvoltat un sistem numit „Webcam Kill Switch” care dezactivează fizic camera web al laptopului, iar pentru calculatoarele tip desktop webcam-urile sunt ascunse în diplay şi apar doar când utilizatorul are nevoie de webcam.

    „Pentru unii dintre clienţii noştri, mai ales pentru cei din cadrul guvernului sau în armată, avem notebooks care sunt personalizate în aşa fel încât nu dispun de webcam sau microfon”, a spus în cadrul articolului şi Anthony Mungiello, senior product manager la Panasonic.

     

  • Investitorii pariază masiv împotriva indicelui VIX, cunoscut ca „indicele fricii”

    În contextul în care randamentele pe obligaţiuni se ridică la nivel record în mai multe economii, volatilitatea începe să dispară. Fondurile de investiţii de tip hedge fund pariază că starea de calm şi stabilitate se va menţine şi deschid poziţii short pe Indicele VIX – indicele volatilităţii – într-un rtim nemaivăzut de 15 ani, potrivit Bloomberg.

    Speculatorii mari din piaţă, în special fondurile de tip hedge fund, avea deschise 178.000 de poziţii short pe indicele VIX în data de 23 aprilie, cel mai ridicat nivel din 2004 până în prezent, potrivit datelor CFTC citate de publicaţia americană.

    Cunoscut ca indicele fricii, pariurile agresive împotriva indicelui VIX pot fi văzute atât ca semne de încredere, dar şi ca un semnal de complacere faţă de condiţiile actuale din piaţă.