Tag: Francois Hollande

  • François Hollande: Nu există niciun supravieţuitor în accidentul din Mali

     “Nu există, din păcate, niciun supravieţuitor”, a declarat şeful statului în cadrul unei scurte alocuţiuni televizate. “O cutie neagră a fost recuperată şi adusă la Gao”, în nordul Mali, de către militari francezi care au securizat zona, a adăugat el, precizând că toate ipotezele, în special cele referitoare la condiţiile meteorologice, sunt analizate pentru explicarea accidentului.

    Primii militari francezi care au plecat din Gao în timpul nopţii au ajuns vineri dimineaţa în zona de nord a statului Mali, unde s-a prăbuşit avionul Air Algerie, pentru a securiza locul accidentului, a anunţat Ministerul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel este campioana convorbirilor telefonice cu Vlkadimir Putin, pe tema Ucrainei

    Premierul olandez Mark Rutte a intrat şi el în top, cu cinci convorbiri în patru zile, pe tema avionului Malaysia Airlines prăbuşit – Kremlinul spune că au fost convorbiri “constructive”, în timp ce Rutte le-a caracterizat drept “foarte intense”.În cea mai recentă conversaţie cu Vladimir Putin, cancelarul german i-a cerut acestuia să îşi folosească influenţa asupra separatiştilor, o abordare destul de prudentă, în linie cu politica mai precaută adoptată de Germnia.

    Alţi lideri au folosit abordări mai directe şi mai dure: într-o cuvântare în faţa parlamentului britanic David Cameron a spus că i-a cerut lui Putin să înceteze cu  “fanfaronada” şi să pună capăt stării de confuzie, iar Barack Obama i-a pomenit preşedintelui rus de responsabilitatea directă pe care o are în buna desfăşurare a anchetei, responsabilitate generată de ajutorul pe care Rusia l-a dat separatiştilor.

    În cele din urmă, interesul lui Francois Hollande poate fi iscat de nava de război pe care Franţa ar urma să o livreze Rusiei în următoarea perioadă, ca parte a unui acord semnat în urmă cu câţiva ani. Nu se ştie cum se va împăca aceasta cu noua rundă de sancţiuni pe care Europa le pregăteşte la adresa Rusiei.

     

  • Angela Merkel este campioana convorbirilor telefonice cu Vladimir Putin, pe tema Ucrainei

    Angela Merkel l-a sunat, începând din februarie, de 31 de ori pe Vladimir Putin, preşedintele francez Francois Hollande de 15 ori, iar preşedintele american Barack Obama de opt ori.

    Premierul olandez Mark Rutte a intrat şi el în top, cu cinci convorbiri în patru zile, pe tema avionului Malaysia Airlines prăbuşit – Kremlinul spune că au fost convorbiri “constructive”, în timp ce Rutte le-a caracterizat drept “foarte intense”.

    În cea mai recentă conversaţie cu Vladimir Putin, cancelarul german i-a cerut acestuia să îşi folosească influenţa asupra separatiştilor, o abordare destul de prudentă, în linie cu politica mai precaută adoptată de Germania.

    Alţi lideri au folosit abordări mai directe şi mai dure: într-o cuvântare în faţa parlamentului britanic David Cameron a spus că i-a cerut lui Putin să înceteze cu  “fanfaronada” şi să pună capăt stării de confuzie, iar Barack Obama i-a pomenit preşedintelui rus de responsabilitatea directă pe care o are în buna desfăşurare a anchetei, responsabilitate generată de ajutorul pe care Rusia l-a dat separatiştilor.

    În cele din urmă, interesul lui Francois Hollande poate fi iscat de nava de război pe care Franţa ar urma să o livreze Rusiei în următoarea perioadă, ca parte a unui acord semnat în urmă cu câţiva ani. Nu se ştie cum se va împăca aceasta cu noua rundă de sancţiuni pe care Europa le pregăteşte la adresa Rusiei.

  • Conturile de Facebook ale lui Francois Hollande şi Angela Merkel, luate cu asalt de ucraineni

     Ucrainenii l-au evocat în mesajele postate pe pagina de Facebook a cancelarului Angela Merkel pe ministrul de Externe al Germaniei naziste, Joachim von Ribbentrop, care a semnat cu Viaceslav Molotov, la Moscova, acordul secret ce prevedea împărţirea Poloniei şi a statelor baltice între Germania şi URSS, relatează AFP.

    Reacţiile au intervenit după ce au fost postate fotografii în care Angela Merkel apare surâzătoare alături de preşedintele rus Vladimir Putin, la finala Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia.

    Cel mai folosit mesaj – “Danke Frau Ribbentrop” (“Mulţumim, doamna Ribbentrop”) – a provocat un răspuns scurt din partea biroului de presă al cancelarului german.

    “Dragi fani ai site-ului cancelarului Angela Merkel, un atac cu mesaje spam este în curs împotriva acestei pagini şi invadează toate rubricile cu anumite comentarii”, a anunţat administratorul paginii de Facebook a şefului Guvernului de la Berlin. El a precizat că mesajele care conţin “insulte, calomnii şi comentarii rasiste sau poziţii extremiste” vor fi şterse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hollande şi Merkel îi cer lui Putin să-i aducă pe separatiştii din Ucraina la negocieri

     Preşedintele francez şi cancelarul german au avut o discuţie comună, joi dimineaţă, prin telefon, cu preşedintele Putin, în legătură cu situaţia din Ucraina, a anunţat, într-un comunicat Palatul Elysée.

    Cei doi lideri “au subliniat importanţa aplicării acordului încheiat miercuri la Berlin între miniştrii de Externe francez, german, ucrainean şi rus pentru o încetare bilaterală a focului”, adaugă comunicatul, care precizează că Francois Hollande şi Angela Merkel urmează să discute joi la telefon şi cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

    “Hollande şi Merkel i-au cerut preşedintelui rus să favorizeze organizarea unei reuniuni a grupului de contact înainte de 5 iulie, pentru stabilirea condiţiilor de încetare a focului”, adaugă comunicatul dat publicităţii de Palatul Elysée.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hollande îndeamnă la respectarea “prezumţiei de nevinovăţie” după inculparea lui Sarkozy

     Preşedintele socialist a subliniat asupra principiului “independenţei justiţiei”, a declarat Stéphane Le Foll, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 70 de ani de la Debarcarea din Normandia: Hollande a deschis ceremoniile de sărbătorire. Obama, Putin şi Merkel, printre liderii prezenţi

     Aceasta este prima recunoaştere oficială a celor aproximativ 20.000 de persoane ucise în perioada 6 iunie-22 august 1944. Regiunea a fost eliberată definitiv de sub jugul nazist abia la 12 septembrie.

    “Vreau, astăzi, la această a 70-a aniversare, ca omagiul Naţiunii să fie adresat tuturor, civili şi militari (…). Vreau ca rolul normanzilor să fie recunoscut”, a declarat şeful statului în discursul susţinut la Memorialul de la Caen.

    “După ce a început, imediat după miezul nopţii, cu zarvă şi foc, această zi (de 6 iunie) avea să se încheie în sânge şi lacrimi, lacrimi de durere, lacrimi de bucurie, la capătul celor 24 de ore care au schimbat lumea şi au marcat pentru totdeauna Normandia”, a declarat Hollande. “Această bătălie a fost una dintre cele purtate de civili”, a insistat el, aducând un omagiu “familiilor întregi care s-au confruntat cu haosul şi s-au aflat în bătaia gloanţelor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • François Hollande: Uniunea Europeană a devenit de neînţeles. Aşa ceva nu mai poate continua

     “Europa a devenit (…), sincer să fiu, de neînţeles, chiar şi pentru state”, a spus François Hollande.

    “Aşa ceva nu mai poate dura. Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde trebuie, şi să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea”, a adăugat el.

    Uniunea Europeană “a reuşit de doi ani să treacă peste criza din zona euro (…), dar cu un preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja popoarele”, a declarat preşedintele francez.

    “Mâine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritare sunt creşterea, crearea locurilor de muncă, investiţiile”, a continuat el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economia Germaniei a crescut cu 0,8% în primul trimestru, în timp ce Franţa a stagnat

     Dacă acest trend se menţine, ar putea crea dificultăţi Băncii Centrale Europene la stabilirea unei dobânzi care să fie adecvată ambelor economii, în timp ce rezultatul mai slab al Franţei va spori şi mai mult presiune asupra preşedintelui François Hollande, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    După ce a majorat puternic taxele în primele 18 luni în funcţia de preşedinte, Hollande şi-a schimbat abordarea în ianuarie şi a promis reducerea cheltuielilor statului şi taxe mai mici pentru companii, astfel încât acestea să poată investi şi angaja.

    Biroul de statistică al Germaniei a informat, joi, că Produsul Intern Brut (PIB) a avansat cu 0,8% în primul trimestru din acest an, raportat la ultimele trei luni din 2013. Creşterea este cea mai rapidă începând cu primul trimestru din 2011 şi dublă faţă de rata din ultimul trimestru al anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maior speră că Franţa va înţelege interesele României privind graniţa de est UE, inclusiv accesul la Schengen

     Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a fost distins joi de către preşedintele Franţei, François Hollande, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler.

    Potrivit unui comunicat al SRI, distincţia primită de către directorul SRI este o recunoaştere a calităţii deosebite a relaţiei strategice dintre România şi Franţa, în special în domenii mai puţin cunoscute publicului, precum activitatea de intelligence.

    “Sunt multe lucruri pe care le facem împreună în diverse colţuri ale lumii, care ne asigură, ţărilor noastre şi cetăţenilor noştri, securitate, pace şi o dimensiune a valorilor pe care se aşează, de fapt, societăţile noastre”, a declarat directorul SRI.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro