Tag: expansiune

  • Starbucks şi-a bugetat anul acesta investiţii de 3-4 milioane de euro în România şi vrea să deschidă între 10 şi 20 de noi cafenele

    Lanţul american de cafenele Starbucks, deţinut pe piaţa locală de compania poloneză AmRest, şi-a bugetat pentru următorii doi ani investiţii anuale de 3-4 milioane de euro în România. 

    Potrivit lui Mateusz Sielecki, managing director Starbucks Romania & Bulgaria, compania se va extinde  începând cu anul acesta cu între 10 şi 20 de unităţi pe piaţa locală. Investiţia medie într-o cafenea Starbucks se plasează între 350.000 şi 450.000 de euro.

    În contextul extinderii, Starbucks îşi  va dubla şi numărul de angajaţi, angajând circa 500 de persoane în intervalul menţionat. Compania va continua expansiunea în Bucureşti dar va intra anul acesta şi în două oraşe noi, despre care reprezentanţii companiei nu au dorit încă să ofere detalii. Până în prezent, cafenele Starbucks există şi în Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Iaşi. 

    Anul trecut, Starbucks a ajuns la 28 de unităţi pe piaţa locală. Potrivit managing directorului Starbucks, piaţa locală de cafea este estimată la 500 de milioane de euro, din care 1/4-1/5 este felia adusă de lanţurile de cafenele.

  • AFI Europe închiriază 5.200 mp brandului Peek&Cloppenburg în AFI Cotroceni

    În 2017, AFI Cotroceni va finaliza lucrările de expansiune, prin care va adăuga suprafeţei închiriabile 6.800 de mp, ajungând astfel la o suprafaţă totală de aproximativ 90.000 mp. De asemenea, centrul comercial realizează lucrări de extindere şi în zona parcării. După finalizarea acestora, în luna mai, parcarea AFI Cotroceni va ajunge la un număr de aproximativ 3.000 de locuri.

    „Ne bucurăm să anunţăm deschiderea Peek&Cloppenburg, o ancoră importantă în zona brandurilor de fashion premium pe care le găzduim în centrul nostru comercial. Este un pas semnificativ pentru noi, ce se încadrează în extinderea cu 6.800 de metri pătraţi a  mallului”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager AFI Cotroceni. 

    Peek&Cloppenburg este unul dintre cei mai cunoscuţi retaileri de fashion, cu o reţea de peste 100 de magazine, prezent în 15 ţări. Brandul european are o tradiţie de peste un secol pe piaţă şi comercializează produse pentru bărbaţi şi femei.

    În 2016, AFI Cotroceni a avut un venit operaţional net de peste 25 milioane de euro în primele 9 luni, rezultate mai mari cu 10% faţă de cele înregistrate în aceeaşi perioadă din 2015. Centrul comercial a fost evaluat, la 30 septembrie 2016, la 467 de milioane de euro, o creştere de 7,6% în comparaţie cu 2015. În plus, numărul vizitatorilor din mall a crescut cu 5,5%, în primele nouă luni, cu o rată de ocupare a centrului comercial de 99%.  

  • Bitdefender a cumpărat o companie franceză de tehnologie

    Bitdefender a anunţat preluarea partenerului companiei de pe piaţa franceză, Profil Technology, ca parte a strategiei de expansiune a business-ului pe segmentul marilor companii. Aceasta este cea mai mare achiziţie derulată de Bitdefender până acum şi întăreşte poziţia companiei în Europa şi la nivel global, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Preluarea permite companiei româneşti să-şi consolideze poziţia pe piaţa franceză atât pe segmentul enterprise cât şi în consumer şi adaugă o echipă de 50 de profesionişti în vânzări, marketing şi relaţii cu clienţii. 

    Prezent pe piaţa franceză din 2001, Bitdefender a devenit rapid un jucător puternic în retailul de soluţii de securitate cibernetică din Franţa, controlând o treime din piaţa soluţiilor achiziţionate în magazine de consumatorii francezi. Bitdefender protejează de asemenea mai mult de un million de calculatoare de business în toate industriile (sectorul public, educaţie, sănătate, sectorul financiar). 

    „Franţa este o piaţă cheie pentru noi în viitor. Prin preluarea business-ului nostru in-house, vom putea fi mai aproape de parteneri şi de clienţi şi ne propunem să repetăm în domeniul enterprise succesul înregistrat de noi pe piaţa consumatorilor rezidenţiali, mizând pe superioritatea tehnologică a produselor noastre pentru a câştiga o poziţie de lider”, a declarat Florin Talpeş, CEO Bitdefender. 

    Propulsate de cele mai recente inovaţii tehnologice, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani.

    Doar în 2016, Bitdefender şi-a stabilit prezentă locală în Italia şi Suedia ca parte a strategiei de expansiune la nivel global, şi şi-a crescut reţeaua de parteneri cu mai bine de 100% în ultimii doi ani.

  • Este OFICIAL: Ce se va întâmpla cu magazinele PROFI! Anunţul deja a fost făcut

    Lanţul de supermarketuri Profi, preluat la finalul anului tre­cut de către fondul de investiţii Mid Europa Partners, şi-a bugetat pentru acest an 200 de deschideri de magazine, ceea ce ar duce reţeaua la peste 700 de unităţi. Mai mult, com­pania şi-a bugetat şi o creştere a cifrei de afaceri cu 35-40%, în linie cu anii anteriori, astfel că businessul retai­le­ru­lui ar urma să depăşească pragul de 1 mld. euro cifră de afaceri.

    „Pentru acest an targetăm alte 200 de magazine noi. Avem un buget de investiţii de circa 50 de milioane de euro, bani orientaţi cu precădere către extinderea reţelei şi dez­voltarea logistică“, spune Daniel Cîrstea, românul care conduce reţeaua de circa doi ani.

    Este OFICIAL: Ce se va întâmpla cu magazinele PROFI! Anunţul deja a fost făcut

  • IKEA a anunţat deschiderea celui de al doilea magazin din Bucureşti. Când este prognozată deschiderea şi unde se va afla acesta

    IKEA South East Europe continuă expansiunea activităţilor de retail în România şi face noi paşi importanţi către deschiderea celui de-al doilea magazin din Bucureşti. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru magazinul IKEA de pe Bulevardul Theodor Pallady, nr. 57, a fost aprobat de către Primăria Generală a Capitalei, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Aflat în partea de est a Bucureştiului, pe Bulevardul Theodor Pallady, nr. 57, cel de-al doilea magazin IKEA din România va fi construit pe piloni, va avea o suprafaţă de aproximativ 37.000 de metri pătraţi şi va contribui la crearea a 300 de locuri de muncă, în urma unei investiţii de 80 de milioane de euro – reprezentând valoarea cumulată a terenului şi a construcţiei.

    „Ne bucurăm să vedem progresul planurilor de expansiune din România şi acest lucru se datorează eforturilor colegilor noştri din echipa de Property and Expansion. Mulţumim Primăriei Generale a Capitalei pentru o bună colaborare. Echipa Primăriei a dat dovadă de profesionalism şi s-a implicat într-un dialog funcţional şi benefic de ambele părţi în timpul procesului de aprobare al PUZ. Următorul pas este să depunem documentaţia pentru autorizaţia de construcţie şi, prin aceasta, să ajungem mai aproape de data de deschidere pe care ne-o dorim pentru al doilea magazin IKEA din România: finalul anului 2018,” a declarat Stefan Vanoverbeke, Country Retail Manager IKEA South-East Europe.

    Amplasarea viitorului magazin din Bulevardul Theodor Pallady va oferi atât consumatorilor, cât şi IKEA, posibilitatea de a reduce emisiile de dioxid de carbon generate de transport, prin accesul la mijloace de transport în comun (tramvai, metrou şi autobuz), precum şi acces la autostradă şi la şoseaua de centură pentru camioanele care vor transporta produsele IKEA. Obiectivul companiei este să folosească 100% energie regenerabilă în noul magazin: cu sisteme de energie geotermală şi panouri solare integrate în construcţie. Mai mult, vor fi instalate staţii de încărcare pentru maşini electrice, vor fi disponibile metode de administrare pentru toate tipurile de deşeuri, iar suprafaţa de spaţiu verde din totalul terenului va fi de 30%, în conformitate cu cerinţele legale.

    „Ne bucurăm să vedem progresul din ţară în multe aspecte sociale şi economice de când IKEA a deschis primul magazin din România, acum 10 ani, şi abia aşteptăm să facem parte din această evoluţie pe termen lung. România este ţara cu cel mai mare potenţial de dezvoltare din regiunea de Sud-Est a Europei şi facem noi paşi în procesul de expansiune în toată ţara, nu numai în Bucureşti. Plănuim să atingem un număr total de 9 magazine – cel mai mare număr de magazine din ţările din regiunea de sud-est – cu o investiţie totală de peste 500 de milioane de euro. Oamenii sunt foarte importanţi pentru noi şi cea mai frumoasă parte este faptul că vom crea 3.000 de locuri de muncă în România,” a adăugat Stefan Vanoverbeke.

    IKEA este o companie de retail mobilier şi decoraţiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din iniţialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. În august 2016, IKEA Group deţinea şi opera 340 de magazine în 28 de ţări sau teritorii, sub acord de franciză cu Inter IKEA Systems B.V. În timp ce alte peste 40 de magazine IKEA erau francize deţinute de alte companii decât IKEA Group.

    Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.

  • După 20 de ani fondatorul Otter Distribution e pregătit să lanseze primul brand de încălţăminte peste graniţe

    Filip Schwartz, fondatorul grupului Otter Distribution, ajuns la o reţea de 64 de magazine şi afaceri de 30 de milioane de euro, este pregătit să facă pasul peste graniţe, după 20 de ani de la lansarea afacerii în România. Cehia este prima ţintă.

    „Suntem extrem de aproape de a deschide primul magazin din Cehia şi demersurile sunt avansate şi în privinţa unei inaugurări. Plănuim ca în 2017 să deschidem până la trei spaţii în Cehia şi Slovacia. Probabil primul magazin se va deschide în Cehia în primăvara anului viitor”, afirmă Schwartz. El adaugă că deşi populaţia din Cehia este mai puţin numeroasă decât în România, puterea lor de cumpărare este mai ridicată; concurenţa şi costurile de operare sunt la fel de mari. „Este o piaţă foarte competitivă, dominată de firmele din Austria, Germania şi Polonia din domeniul retailului de încălţăminte. Au jumătate din populaţia României, dar un lucru foarte important este că au un turism foarte puternic, mai cu seamă în Praga şi Brno”.

    În România grupul are 64 de magazine sub mai multe formate şi branduri (Otter, Salamander, Tezyo, Aldo şi Clarks), iar fondatorul se aşteaptă ca anul acesta afacerile să ajungă la 30 milioane de euro, în creştere faţă de 2015, când vânzările s-au plasat la circa 26,5 milioane de euro. Grupul Otter încheie podiumul jucătorilor de pe piaţa de încălţăminte, după Deichmann şi CCC, în funcţie de cifra de afaceri; în segmentul de preţuri peste medie, are cele mai mari vânzări. Pe piaţa locală compania are trei concepte de magazine multibrand – Otter, Salamander şi Tezyo, intrat în portofoliu în urmă cu zece luni, dar care a ajuns deja numărul trei ca pondere la cifra de afacere – şi două de monobrand – Aldo şi Clarks.

    Grupul are o reţea de şapte magazine Tezyo în ţară, la care antreprenorul vrea să adauge încă alte cinci în prima parte a anului viitor, dintre care unul va fi deschis în Cluj, altul la Braşov şi restul în alte trei oraşe. „Am decis să lansăm Tezyo deoarece credem că piaţa cere un concept fresh multibrand autohton, ce se adresează clientelei Otter cât şi clientelei mai tinere, cu un design nou şi cu un mix de brand (deopotrivă mărci existente în portofoliu dar şi altele noi)”, a motivat Filip Schwartz decizia de a deschide Tezyo. Potrivit lui, investiţia în noile magazine s-a ridicat la o medie de 600 de euro pe metru pătrat, iar suprafaţa medie a spaţiilor este de 160 mp, cu tot cu depozit; astfel, suma medie de investiţie se plasează la aproape 100.000 de euro. Magazinele Tezyo au pe rafturi mărci precum Camper, UGG, Liu Jo şi din primăvară vor avea şi încălţări din gama Hugo Boss.

    Antreprenorul afirmă că rezultatele înregistrate de magazinele Tezyo sunt în linie cu aşteptările, într-o piaţă de încălţăminte a cărei valoare nu o poate estima dar care „este într-o uşoară creştere; piaţa shop-to-shop se află în stagnare sau chiar uşoară scădere, deoarece s-au deschis foarte multe centre comerciale în ultimii doi ani de zile”. Românii preferă să-şi cumpere încălţăminte mai cu seamă din malluri şi din online şi mai puţin din magazinele stradale, deşi Schwartz spune că „există unele oraşe – ca Sibiu, Braşov, Oradea – unde, datorită dezvoltării turismului, mizăm pe magazine stradale”. La capitolul consum, Bucureştiul a dominat ferm ani în şir, din prisma puterii de cumpărare, mai ridicată decât în provinvie, dar fenomenul are acum o sumedenie de nuanţe. „Prin 2005-2006, din 20 de magazine, cele mai mari vânzări se realizau în ceşe zece din Bucureşti. Acum există un mix între Bucureşti şi oraşe din provincie, ceea este bine pentru o economie sănătoasă”, adaugă omul de afaceri, care are 46 de ani şi este născut în capitala României.

    În acest moment, Otter Distribution are magazine în toate oraşele de peste 100.000 de locuitori „în afară de Buzău, dar la care ne uităm”. Compania are în total 64 de magazine, dintre care 26 sub brandul Otter (pentru luna decembrie este planificată o nouă deschidere, la Oradea), şapte unităţi sunt Tezyo, trei Clarks, 17 Salamander, opt Aldo şi trei sunt outleturi.

    Şeful Otter Distribution nu crede că vânzarea de încălţăminte se poate realiza doar în mediul virtual şi mizează pe o strategie care vizează un sistem omnichannel, „o îmbinare dintre online şi offline”. Vede însă magazinul virtual ca pe o forţă importantă în vânzarea de produse, care a ajus să însemne acum 7,5% din cifra de afacere a companiei şi prognozele vizează atingerea pragului de 10% anul viitor, „deorece ne bazăm şi pe magazinul online pe care tocmai l-am lansat pentru Tezyo”.

    În 2008, antreprenorul a încercat să-şi diversifice afacerile, extinzându-se spre vânzarea de haine, însă debutul crizei l-a determinat să renunţe la această idee. Despre acel moment, Filip Schwartz povesteşte că a fost nevoit să ia o serie de măsuri drastice şi să găsească soluţii din punct de vedere al cashflow-ului. „Am închis în 2009 toate afacerile care nu erau direct legate de zona noastră principală de business şi am optimizat afacerea închizând anumite magazine”, afirmă antreprenorul, căruia nu i s-a părut potrivită nici soluţia de a închide toate magazinele şi nici aceea de a aştepta să treacă vremurile grele. „Am închis anul 2008 cu vânzări sub 20 de milioane de euro. În anii următori am avut scăderi de vânzări, dar am fost profitabili, cu excepţia rezultatelor din 2009″, afirmă Schwartz. Cum economia s-a întors iar la creşteri, iar consumul este principalul motor Filip Schwartz mizează pe creşterea afacerii. „Ne concentrăm pe extinderea businessului principal, pe zona de încălţăminte, pe zona de online – iar ţinta noastră este ca acest canal să ajungă în cinci ani la 15% din cifra de afaceri. Extinderea businessului la nivel regional şi la optimizarea afacerii în ţară”, enumeră antreprenorul planurile sale de viitor.

    Mai mult, spune că nu are de gând să aducă alte branduri în franciză, considerând că acoperă toată clientela vizată de produsele încadrate pe segmente de preţ medium şi medium-high; zona mass-market nu este de interes pentru Filip Schwartz. Grupul Otter a terminat anul trecut cu afaceri de 120 de milioane de lei şi şi-a bugetat pentru 2016 un plus de 16‑17%, pânp la nivelul de 30 milioane de euro; plusurile aşteptate se bazează pe de o parte pe creşterea consumului şi dar şi pe expansiunea reţelei. Structura afacerii a rămas aceeaşi: distribuţia are o pondere de 23%, iar retailul contribuie cu 77%. Compania se ocupă şi de distribuţia unor branduri precum Ara sau Otter către mici comercianţi independenţi.

  • Mega Image ajunge la 500 de magazine şi lansează o campanie promoţională

    Retailerul Mega Image, aflat într-o continuă expansiune, ajunge 500 de magazine, motiv pentru care va sărbători printr-o campanie promoţională desfăşurată în luna noiembrie, în toate magazinele sale.

    „Cele 500 de magazine reprezintă un moment de referinţă în dezvoltarea companiei noastre, în această continuă expansiune care ne-a transformat într-o echipă solidă şi competitivă şi ne-a poziţionat în topul retailului modern. Este ceea ce ne confirmă cel mai bine în acest moment drept cel mai mare lanţ de supermarketuri din România. Şi, nu în ultimul rând, este dovada a tot ceea ce facem pentru clienţii noştri, să le asigurăm produse proaspete în fiecare zi, să le aducem noutăţi şi să le fim astfel sursă de inspiraţie”, a declarat Vassilis Stavrou, General Manager al Mega Image România.

    Pe lângă deschiderile de noi magazine din ultimul an, Mega Image a avut proiecte precum: dezvoltarea conceptelor speciale de magazine (Wine Gallery, Equilibrium, concept store Baneasa), dezvoltarea şi lansarea mărcilor proprii (Gusturi Româneşti, Mega Apetit), campaniile de loializare (vivo I Villeroy & Boch, SuperFlizz) şi alături de serviciile special create pentru consumatori, în magazine (echipele “Red Team” de consultanţi la raft). 

  • IKEA deschide încă patru magazine în România. Unde se vor afla acestea

    „Ne bucurăm să vedem progresul planurilor de expansiune, rezultat al eforturilor colegilor din echipa de Property & Expansion. Ne aflăm pe drumul cel bun cu planul pentru deschiderea celui de-al doilea magazin, aproape de obţinerea Planului Urbanistic Zonal – pe 8 noiembrie se va încheia termenul pentru dezbaterea publică finală pentru PUZ – iar apoi putem aplica pentru autorizaţia de construcţie, care ne va conduce către o dată de deschidere sigură. În acest moment, putem estima că vom deschide cel de-al doilea magazin la finalul anului 2018”, a declarat Stefan Vanoverbeke, country retail manager al IKEA pentru Europa de Sud-Est.  Potrivit lui, noul magazin IKEA, situat pe bulevardul Theodor Pallady, va fi magazinul fanion al companiei în regiune, iar investitia in acesta va ajunge la circa 80 de milioane de euro.

    Mai mult, Timişoara, Braşov şi Cluj sunt următoarele trei oraşe în care deschiderea de noi magazine în România este o prioritate pentru IKEA South Europe. ”Echipa de Property & Expansion se află în proces de prospectare de terenuri care să îndeplinească parametrii necesari pentru un magazin nou, precum: acces la mijloace de transport în comun şi o bună infrastructură de drumuri, suprafaţa terenului şi o localizare bună, aproape de oraş”, a adăugat Vanoverbeke.

    Pe termen lung, organizaţia regională IKEA South East Europe se apropie de îndeplinirea planurilor de expansiune de a atinge 13 magazine în Croaţia, România, Serbia şi Slovenia până în 2025, a mai spus Stefan Vanoverbeke.