Tag: energie electrica

  • Ţara noastră se îndreaptă către o perioadă incredibil de grea, în care majoritate românilor vor avea de suferit

    Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorul economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarăşi din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.

    Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei / kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că sunt atât de multe de reducere oferite, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament . Problemă? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţ final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel,
    Dintr-un foc.

    La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într- un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de stat român.

    Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energie pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheie la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este despre jumătate din factura finală, rezultat că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.

    Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.

    Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?

    De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.

    Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.

    În România lucrurile nu stau bine

    „Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.

    „Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.

    „Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.

    Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.



    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Ţara noastră se îndreaptă către o perioadă incredibil de grea, în care majoritate românilor vor avea de suferit. Aşa ceva nu a mai existat în istoria României

    Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorul economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarăşi din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.

    Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei / kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că sunt atât de multe de reducere oferite, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament . Problemă? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţ final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel,
    Dintr-un foc.

    La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într- un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de stat român.

    Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energie pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheie la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este despre jumătate din factura finală, rezultat că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.

    Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.

    Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?

    De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.

    Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.

    În România lucrurile nu stau bine

    „Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.

    „Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.

    „Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.

    Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.



    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • România se îndreaptă spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa. Cine sunt vinovaţii pentru dublarea facturilor la gaze şi scumpirea accelerată a energiei?

    Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorele economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.

    Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei/kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că alături de discountul oferit, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament. Problema? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţul final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel, pasul spre sezonul rece se face cu o factură la gaze naturale crescută cu 80%.
    Dintr-un foc.

    La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într-un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de statul român.



    Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energia pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheia la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este circa jumătate din factura finală, rezultă că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.

    Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.

    „Cred că preţul certificatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determinarea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit.”

    Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management

    „Ca trend, nu ne vom mai întoarce la preţuri de 30-50 de euro pe MWh. La ce se întâmplă acum pe pieţe, aceste preţuri sunt istorie.”

    Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în directoratul CE Oltenia

     


     

    Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?

    De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.

    Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.



     

    În România lucrurile nu stau bine

    „Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.

    „Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.

    „Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.

    Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.



    Astfel, datele de la Bursa de energie OPCOM arată că pe platforma de tranzacţionare spot, cel mai important ring de vânzare şi cumpărare a energiei din România, media de preţ pentru luna trecută a fost de 94 de euro pe MWh, nivel istoric, în creştere cu aproape 70% faţă de media începutului de an, când energia se tranzacţiona cu 56 de euro pe MWh.

    Încă din primele luni ale anului specialiştii din domeniu au avertizat că scumpirile se vor accentua pe fondul galopului făcut de preţul certificatelor de emisii de carbon şi pe revenirea cererii de energie ca urmare a redresării economice. Problema este că deficitul din zona de producţie, ca urmare a lipsei cronice de investiţii, a obligat România să aducă energie de peste graniţe la un preţ pe măsură.

    „Cred că preţul certificatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determinarea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit. De atunci a început acest impact. Dacă atunci preţul certificatului era de 6 euro, acum a ajuns la 58 de euro pe tona emisă”, atrage atenţia Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management, unul dintre cei mai buni specialişti ai carbonului din România. Certificatele de emisii sunt parte a mecanismului european, stabilit în 2005, privind reducerea poluării, companiile responsabile pentru emiterea de CO2 ca urmare a proceselor de producţie fiind obligate să facă dovada unui astfel de instrument pentru fiecare tonă emisă. În România, cel mai afectat sector este cel de producere a energiei electrice pe baza cărbunilor unde nu se fac alocări gratuite de certificate de CO2.


    „Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa.”

    Marian Năstase, preşedintele consiliului de administraţie Alro, cel mai mare consumator de energie din România


    Paradoxal însă, în timp ce toată lumea vorbeşte despre impactul carbonului în scumpirile fără precedent, statisticile arată că România este una dintre cele mai verzi ţări în materie de producţie de energie, cu 57% din capacitatea instalată în hidrocentrale, eoliene sau panouri solare. Mai mult, circa 7% din toată capacitatea sistemului de producţie este reprezentată de energie nucleară, dacă ne raportăm la cei 20.000 MW de pe hârtie. Polonia, cu 70% dependenţă de energie pe cărbuni, are un preţ mai mic decât România.

    Cu acest portofoliu de generare de energie electrică, în care unităţile strategice sunt deja amortizate, blamarea carbonului şi a certificatelor de emisii pentru scumpirea fără precedent a energiei este mai degrabă un discurs politic menit să mascheze 30 de ani de lipsă de investiţii şi o decizie unică la nivel european, spargerea sistemului de producţie în funcţie de sursă. Astfel, în ciuda parcului de producţie verde, semnalul de preţ este stabilit de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare plătitor de certificate de emisii de CO2, restul producătorilor, în proporţie covârşitoare de stat, aliniindu-se după acest semnal. Totodată, deşi la nivel oficial declaraţiile au arătat spre partea de furnizare ca fiind principala vinovată pentru scumpiri, în realitate aproape toată producţia de energie din România este concentrată în mâinile statului.

    Mai departe, scumpirea energiei şi a gazelor naturale generează efecte majore în economie, de la transporturi, la producţia de îngrăşăminte pentru agricultură, preţul alimentelor sau producţia de aluminiu.



    „Impactul creşterii preţului energiei se simte în costul transportului, în principal la îngrăşăminte şi asta este o problemă la nivel european şi la nivel mondial şi ne afectează serios. (…) Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între
    1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult”, spune Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest

    Azomureş, cel mai mare consumator de gaze local şi principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură, admite că produsele companiei s-au scumpit semnificativ, fiind mai ieftin să ia totuşi gazul de peste graniţe decât de aici.

    „România are rezerve importante de gaze naturale care ar putea aduce beneficii industriei locale, adăugând astfel valoare unei resurse naţionale. Azomureş ar dori să continue să utilizeze gazul românesc în producţia de îngrăşăminte, dar dacă gazul importat este mai ieftin decât cel intern, trebuie în mod natural să ne adaptăm pentru a menţine producţia de îngrăşăminte competitivă în România”, spune Harri Kiiski, CEO-ul Azomureş, companie de circa 2 mld. lei care de una singură reprezintă circa 8% din consumul naţional de gaze al României.


     

    „E clar că îl plătim noi (fenomenul de tranziţie energetică – n.red.), o parte este plătită de companii, o parte de populaţie. Ca element de noutate al pachetului Fit for 55 (care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal) a apărut Fondul Social, cu o valoare de 72 miliarde de euro, bani destinaţi sprijinirii categoriilor vulnerabile de consumatori. Dar oricâŢi bani vor veni spre România, condiţiile de acordate a banilor din Fond seamănă destul de mult cu cele din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Şi când vom dori să facem protecţie socială cu banii din Fond, va trebui să îndeplinim nişte reguli.”

    Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie


     

    Marii consumatori de energie sunt şi ei în corzi

    „Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa. Piaţa energiei a fost dominată de o creştere accelerată a preţurilor de furnizare a energiei electrice, care are legatură în principal cu creşterea preţurilor certificatelor de emisii”, spune Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie Alro, cel mai mare consumator de energie din România.

    În acest context fără precedent, autorităţile statului abia acum încep să se mişte. În cel de-al 12-lea ceas, premierul Florin Cîţu a precizat că ar vrea să înţeleagă de ce se scumpeşte energia abia luna aceasta, după ce de aproape şase luni toţi specialiştii spun clar că fenomenul energiei scumpe este aici şi, mai important, că va rămâne în contextul obiectivului de neutralitate climatică asumat la nivel european pentru anul 2050. Mai mult, nu doar România a intrat în acest vârtej, utilităţile urmând să fie cu atât mai costisitoare cu cât vor fi mai verzi, cel puţin în primii ani de tranziţie energetică.

    În Bulgaria, cea mai săracă ţară est-europeană, mai multe companii au anunţat oprirea producţiei din cauza costurilor prea mari ale energiei. Din Spania, un oficial de rang înalt a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru limitarea scumpirii energiei, atenţionând că altfel se creează presiuni sociale şi tensiuni politice mai ales în state vulnerabile economic. În Germania, patria celui mai ambiţions plan de tranziţie energetică din Europa şi din lume, politicienii se întrec în a promite alegătorilor energie mai ieftină în condiţiile în care se anunţă o schimbare politică majoră după renunţarea cancelarului Merkel la conducerea statului. Iar în Marea Britanie cresc presiunile pentru introducerea de tarife sociale la energie după ce autorităţile au permis majorarea plafonului pentru preţuri.



     

    Pe plan intern, Virgil Popescu, ministrul energiei, dă asigurări că acei consumatori vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie. Până atunci, România încă nu are o definiţie clară a consumatorului vulnerabil, deşi unul din 10 români are probleme în a-şi achita factura la utilităţi. 

    „E clar că îl plătim noi (fenomenul de tranziţie energetică – n.red.), o parte este plătită de companii, o parte de populaţie. Ca element de noutate al pachetului Fit for 55 (care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal) a apărut Fondul Social, cu o valoare de 72 miliarde de euro, bani destinaţi sprijinirii categoriilor vulnerabile de consumatori. Dar oricâţi bani vor veni spre România, condiţiile de acordare a banilor din Fond seamănă destul de mult cu cele din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Şi când vom dori să facem protecţie socială cu banii din Fond, va trebui să îndeplinim nişte reguli”, atrage atenţia Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie.

    Prin PNRR, România speră să atragă 29,2 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile şi împrumuturi. Problema este că în timp ce Planul încă nu este aprobat, primele facturi majorate deja au ajuns la utilizatori. Şi aşa vor rămâne pentru că timpul energiei ieftine tocmai a apus.

    „Ca trend, nu ne vom mai întoarce la preţuri de 30-50 de euro pe MWh. La ce se întâmplă acum pe pieţe, aceste preţuri sunt istorie”, a mai spus Lăcrămioara Diaconu-Pinţea.

    Deloc suprinzător, România este luată din nou prin suprindere.

    „Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între 1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult.”

    Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest

  • Mutare supriză. Tesla a depus o cerere să devină furnizor de energie electrică

    Tesla a depus o cerere la Comisia pentru tilităţi publice din Texas pentru a vinde energie electrică către consumatorii din stat. Cererea a fost depusă de o filială deţinută în totalitate de Tesla, numită Tesla Energy Ventures.

    Mişcare ar putea fi pionul pentru intrarea companiei într-un nou domeniu de activitate cu o piaţă în plină creştere. Cererea globală de energie electrică este de aşteptat să crescă cu 5% în 2021 şi 4% în 2022.

    Aplicaţia vine după ce compania a început construcţia unei baterii de mare capacitate lângă Houston, unde îşi propune să conecteze la reţea un sistem de stocare a energiei de 100 megawaţi.

    Tesla a construit, de asemenea, mai multe sisteme mai mici de stocare a energiei în alte ţări şi are în plan extinderea acestora la nivel global.

    Cu toate acestea, Tesla nu a funcţionat până acum ca furnizor de energie electrică către consumatori casnici. În schimb, bateriile mari construite de Tesla aveau scopul de a ajuta alte companii în generarea, stocarea şi consumul de energie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este omul care preia conducerea unei companii de care depinde tranziţia energetică din România. Care-i sunt planurile?

    Dragoş Bărbulescu a devenit CEO al Delgaz Grid, companie care face parte din grupul E.ON România şi care administrează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de aproape 82.000 km în şase judeţe din Moldova. Într-o perioadă care va redefini modul în care se va produce şi consuma energia, cu aceste cifre în spate şi 3,4 milioane de consumatori conectaţi, Bărbulescu devine un om cheie al energiei, la cârma unei companii de care depinde tranziţia energetică locală. Care-i sunt planurile?

    Deşi în ultimii 15 ani am participat la multe transformări ale industriei energetice, cred că în următoarea decadă vom asista la o redefinire profundă a acestui sector de activitate, iar rolul nostru de operatori de reţele de distribuţie va deveni cu adevărat esenţial şi extrem de provocator”, spune Dragoş Bărbulescu, cel care de la 1 august a devenit directorul general al Delgaz Grid, compania care administrează reţelele de distribuţie a energiei şi a gazului din cadrul grupului E.ON România, un business de 1,2 miliarde de euro. Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care ultimii 14 ani în sectorul de energie, la E.ON România, Dragoş Bărbulescu a deţinut diverse poziţii de management în cadrul grupului german, din care în ultimii 8 ani ca CFO şi membru al Consiliului Director al E.ON România, cu responsabilităţi atât în zona de gaze naturale cât şi în cea de energie electrică. 

    Din noua funcţie, Dragoş Bărbulescu devine direct responsabil de unul dintre cele mai importante portofolii locale de infrastructură energetică, de managementul acestor reţele depinzând parţial succesul pe care România îl va avea în procesul de tranziţie energetică.

    “În acest context, obiectivele pe care mi le propun au toate o legătură puternică cu pregătirea companiei şi angajaţilor noştri pentru a juca acest rol central în procesul de transformare a sectorului energetic într-unul mai verde, descentralizat şi digital. Aşadar, unul dintre obiective este legat de accelerarea investiţiilor în modernizarea reţelelor, care să conducă la îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii serviciilor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale pentru cei 3,4 milioane de clienţi deserviţi de Delgaz Grid.”

    Digitalizarea reţelelor este un alt obiectiv cheie pentru că doar aşa acestea vor putea prelua tot mai multă energie regenerabilă din surse diverse şi vor susţine creşterea accelerată a cererii. “Bineînţeles, sprijinim folosirea vectorului energetic gaz natural ca şi combustibil de tranziţie, dar ne preocupă modurile de decarbonizare a utilizării acestuia în reţele şi explorăm folosirea mixului cu hidrogen şi alte gaze verzi.”

    Dincolo de obiectivele tehnice, pregătirea unei echipe capabile să implementeze un astfel de proces tranfomaţional la nivelul infrastructurii energetice va ocupa un loc important pe lista de priorităţi a lui Bărbulescu. De altfel, nu puţine sunt vocile care spun că cel mai mare obstacol pe care România îl va avea pe calea tranziţiei energetice va fi exact lipsa specialiştilor.

    “Ne uităm către o schimbare de mentalitate, de cultură la nivel organizaţional. Provocările generate de tranziţia energetică impun noi moduri de gândire şi de acţiune. Identificarea ideilor inovatoare, crearea unor noi tipuri de aptitudini tehnice şi de leadership vor reprezenta cheia succesului şi depind de capacitatea companiilor de a-şi adapta procesul strategic şi decizional provocărilor momentului. O astfel de transformare reclamă identificarea, recrutarea, pregătirea continuă şi retenţia talentelor din piaţa de profil şi în acest sens, susţinerea unui proces educaţional universitar dar şi profesional de stat sau dual vor reprezenta un alt obiectiv în cadrul mandatului meu.”

    La nivelul reţelelor, lucrurile deja se mişcă, dar mai sunt etape de ars până la a ajunge la performanţele la care deja lucreză infrastructura din vestul Europei.

    “Principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentarea cu energie electrică a clienţilor, SAIDI neplanificat (durata întreruperilor neplanificate în alimentarea cu energie într-un an) era în urmă cu 15 ani, când E.ON a preluat fosta Electrica Moldova, de peste 1.500 de minute, iar acum este de 120 de minute pe an. Suntem tot mai aproape de intervalul de valori de circa 20 – 100 minute pe an înregistrate în ţările europene avansate.”

    Astfel, Delgaz Grid a bugetat pentru acest an investiţii de 612 milioane de lei (126 milioane euro), prioritar pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Bugetul alocat investiţiilor este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent, fiind, totodată, cel mai mare din ultimii 16 ani.

    De exemplu, până la finalul acestui an la nivelul Delgaz Grid vor fi instalate circa 349.000 de contoare SMART la consumatori din Moldova şi astfel circa 22% dintre clienţii Delgaz Grid vor avea contorizare SMART. Pentru anii următori compania îşi propune montarea a încă 387.000 de contoare, ceea ce înseamnă că 45% dintre clienţi de energie electrică vor avea instalate contoare inteligente până la sfârşitul anului 2028.

    “O altă prioritate pentru acest an o reprezintă extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi racordarea noilor consumatori, unde am mărit bugetul de resurse proprii alocat cu aproape 300%. Am dimensionat efortul investiţional, în limitele păstrării indicatorilor de performanţă, în conformitate cu noile iniţiative legislative prin care se urmăreşte accelerarea gazeificării la nivel naţional. Până la sfârşitul perioadei de reglementare (2020-2023) am planificat investiţii de circa 2,41 miliarde de lei (481 milioane euro), din care 232 milioane lei (46 milioane de euro) reprezintă fonduri europene nerambursabile atrase.”

    Bărbulescu spune că în ultimii ani compania a soluţionat aproximativ 20.000 de solicitări de racordare la reţeaua de gaze naturale pe an.

    “Anul acesta ne confruntăm cu o creştere majoră, doar în primele şase luni fiind înregistrate circa 28.600 de astfel de solicitări, reprezentând o creştere cu aproximativ 180% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Provocarea pentru noi constă în faptul că actuala politică de gazeificare, care pune finanţarea extinderilor şi racordărilor exclusiv în sarcina operatorilor de distribuţie, socializând costurile la nivelul tuturor consumatorilor, nu prevede niciun fel de criterii de prioritizare a investiţiilor în funcţie de planurile de dezvoltare locale şi nevoia reală de consum.”

    La final însă, Bărbulescu spune că mesajul autorităţilor a fost înţeles, în contextul în care situaţia României este atipică. Astfel, într-o ţară cu resurse, o treime din locuitorii săi se încălzesc cu lemne.

    ”Suntem conştienţi de rolul racordării la utilităţi în procesul de dezvoltare locală, precum şi pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru populaţie, dar România prezintă anumite particularităţi geografice şi demografice care ar justifica mai mult identificarea unor soluţii de alimentare individuale sau zonale specifice. Am înţeles mesajul decidenţilor politici de a acţiona mult mai susţinut în sensul accelerării investiţiilor în extinderi şi racordări, mai ales în zona de gaze naturale, unde există un decalaj faţă de celelalte state din regiune, şi am prevăzut bugete suplimentare în acest sens pentru anul în curs şi anii ce vor veni.”

    Problema este că acest program de gazeificare la nivel naţional ignoră direcţiile în care merg lucrurile la nivel european.


    Scurt CV

    Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care ultimii 14 ani în sectorul de energie, Dragoş Bărbulescu a deţinut diverse poziţii de management în cadrul grupului E.ON România, din care în ultimii 8 ani ca CFO şi membru al Consiliului Director al E.ON România.

    Este licenţiat în economie în cadrul ASE Bucureşti, şi are o diplomă în management şi leadership de la prestigioasa universitate INSEAD – Franţa.

    Începând cu data de
    1 august 2021, Dragoş Bărbulescu a preluat poziţia de CEO al Delgaz Grid SA, şi respectiv de membru al Consiliului Director al E.ON România, responsabil de aria de reţele de distribuţie.


    “Politica de gazeificare promovată în prezent de factorul decident prezintă avantaje reduse în comparaţie cu perspectiva modernizării reţelei existente la hidrogen şi, mai mult, plasează România pe contrasens cu dezideratele Green Deal. Reţeaua de distribuţie de gaze naturale în care investim accelerat astăzi sub imperiul dezideratului creşterii gradului de racordare la nivel naţional va trebui cel mai probabil înlocuită pentru a corespunde cerinţelor europene de decarbonizare cu mult înainte de finalizarea perioadei de amortizare. Impactul va fi puternic resimţit de consumatorul final în tariful plătit”, atrage atenţia Bărbulescu. Directorul Delgaz Grid mai spune că este esenţial ca investiţiile în infrastructura de gaze naturale să se realizeze coordonat şi în paradigma Green Deal, iar din perspectiva unui operator de distribuţie a gazelor naturale asta înseamnă invariabil adaptarea reţelei la vehicularea gazelor verzi.

    Problema este că faţă de alte state, România deja a ratat startul în cursa hidrogenului, neavând deocamdată o strategie destinată dezvoltării acestei resurse vedetă a tranziţiei energetice.

    “Din păcate, România a ratat startul în cursa pentru includerea hidrogenului în viitorul său mix energetic, regăsindu-se printre puţinele state membre cu o istorie energetică relevantă, dar care nu dispune încă de o strategie dedicată noului combustibil.”

    Bărbulescu spune că vestea bună este că există premise pentru recuperarea decalajului faţă de alte state membre.

    “România dispune de o întreagă panoplie de avantaje, între ele regăsindu-se şi reţeaua relativ extinsă de transport şi distribuţie a gazelor naturale. Reţelele de gaze naturale prezintă avantajul transportului hidrogenului produs în viitoarele hub-uri de producţie naţionale (precum cel anticipat din arealul Dobrogei) la nivelul punctelor relevante de consum şi la costuri minime, prin evitarea transportului în containere metalice pe cale maritimă sau rutieră. Cu toate acestea, profilarea României ca hub relevant de hidrogen depinde imperios de consolidarea capacităţii administrative de a planifica pe termen mediu şi lung.”

    Bărbulescu mai spune că, cel mai probabil, primul pas spre utilizarea hidrogenului va fi aplicarea acestei tehnologii la nivelul industriei energointensive şi mai apoi în sectorul rezidenţial, fie direct în centralele de apartament, fie prin intermediul sistemului de încălzire centralizat.

    Dincolo de hidrogen, prosumatorii, acei consumatori care au devenit producători de energie, reprezintă o altă mare tendinţă a tranziţiei energetice.

    Numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua noastră de electricitate a crescut semnificativ, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi clienţi optează pentru a deveni şi producători de energie regenerabilă. Dacă la sfârşitul anului trecut aveam circa 120 de prosumatori conectaţi la reţea, numai în primele 5 luni ale acestui an numărul acestora a crescut la 600. Totodată, avem deja racordate la reţea 25 de centrale fotovoltaice mari şi 12 centrale eoliene totalizând o putere instalată de circa 121 MW.”

    Racordarea prosumatorilor la reţelele de distribuţie este un proces de anvergură ce necesită optimizare, fiind la început de drum în România, atrage însă atenţia Bărbulescu. Noile modificări legislative implică eforturi financiare pentru operatorii de distribuţie care au obligaţia de a finanţa şi realiza lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare aparţinând prosumatorilor. Distribuirea neuniformă, concentrată pe anumite zone de reţea a centralelor de producere a energiei electrice în reţelele operatorilor de distribuţie, are ca efect supraîncărcarea unor circuite, echipamente, zone de reţea. Înlocuirea echipamentelor existente cu unele de capacitate mai mare implică un efort investiţional semnificativ din partea companiilor de profil.

    “Toate acestea necesită costuri operaţionale şi investiţii suplimentare pentru companiile de distribuţie, pentru care este critică existenţa unui cadru de reglementare modern, bazat pe principiul stimulentelor („incentive regulation”) şi respectiv o creştere a surselor de finanţare europeană accesate pentru modernizarea reţelelor.”

    La final însă, toate aceste provocări trebuie adresate şi depăşite în contextul în care obiectivul neutralităţii climatice stabilit de UE pentru anul 2050 pare de neclintit, iar reţelele de energie şi gaze reprezintă infrastructura critică necesară atingerii acestui deziderat.

    “Noul Pact Ecologic European ne poziţionează astăzi în faţa celui mai important ciclu investiţional al industriei energetice şi este obligatoriu ca procesul investiţional programat pentru această decadă să contribuie la creionarea unui nou sistem energetic care să ne permită să atingem obiectivul neutralităţii climatice în perspectiva anului 2050.”

  • Schimbări uriaşe: Consumatorii vor putea primi 300 de lei de la firmele de electricitate. Cum puteţi obţine banii

    Consumatorii afectaţi de pene de electricitate vor primi compensaţii financiare de până la 300 de lei, conform unui ordin recent al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) publicat în Monitorul Oficial.

    Mai exact, este vorba despre Ordinul nr. 46/2021 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial nr. 649 din data de 01 iulie 2021.

    Prin acest ordin, ANRE impune operatorilor de distribuţie a energiei electrice să plătească compensaţii financiare clienţilor afectaţi de întreruperile electrice.

    Principalele schimbări şi măsuri, conform unui comunicat de presă al ANRE, se referă la:

    Includerea întreruperilor scurte, între 3 secunde şi 3 minute, în categoria întreruperilor care se monitorizează şi pentru care operatorii de distribuţie sunt obligaţi să acorde compensaţii la depăşirea numărului maxim stabilit prin standard. Pentru fiecare astfel de depăşire operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii tuturor utilizatorilor afectaţi, astfel:

    • înaltă tensiune: 300 RON peste 10 întreruperi pe an,
    • medie tensiune: 10 RON peste 10 întreruperi pe săptămână,
    • joasă tensiune: 5 RON peste 10 întreruperi pe săptămâna.

    Acordarea posibilităţii utilizatorilor de a-şi monta pe cheltuială proprie analizoare de calitate care pot fi folosite în relaţiile contractuale dintre aceştia şi operatorii de distribuţie.

     Reducerea, începând cu data de 01.01.2022, a abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la Ă10% la Ă5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice şi electronice care se alimentează la joasă tensiune, deţinute de utilizatorii reţelei.

    Pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuţie are obligaţia de a acorda utilizatorilor următoarele compensaţii:

    • pentru persoane juridice: 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT şi MT pentru fiecare perioadă de monitorizare;
    • pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT şi MT pentru fiecare perioadă de monitorizare.

    Adăugarea la indicatorii de calitate comercială a serviciului de distribuţie a termenului de 90 de zile de realizare a racordării, inclusiv recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare pentru utilizatorii clienţi casnici şi clienţi finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2500 metri. Pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensaţiei de 100 RON, indiferent de nivelul de tensiune sau de categoria utilizatorului (persoana fizică/juridică). Se urmăreşte astfel, îmbunătăţirea activităţii de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de distribuţie.

    Adiţional, pentru nerespectarea prevederilor standardului de performanţă, operatorul de distribuţie este sancţionat conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON.

    Stabilirea unor intervale privind preluarea apelurilor telefonice efectuate de utilizatorii reţelei prin centrele de telefonie gestionate de operatorii de distribuţie, şi anume:

    – maximum 30 de secunde de la iniţierea apelului de către utilizator  până la preluarea acestuia, fără intervenţia operatorului uman;

    – maximum 180 de secunde de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opţiunea de a transfera apelul la un operator uman;

    – maximum 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

    Prin această măsură se urmăreşte îmbunătăţirea comunicării între utilizator şi operatorul de distribuţie astfel încât evenimentele semnalate de utilizatori să poată fi preluate cât mai rapid în scopul remedierii, precum şi reducerea timpilor de aşteptare în beneficiul utilizatorilor.

    Deşi numărul de apeluri telefonice pentru care nu sunt respectate intervalele de timp menţionate anterior este doar monitorizat, nerespectarea acestor valori poate fi sancţionată conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile în situaţia nerespectării de către operatorul de distribuţie a prevederilor standardului de performanţă cu amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON .

    “Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori, deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte şi prevederea acordării de compensaţii utilizatorilor la depăşirea numărului maxim stabilit de standard contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide şi eficiente pentru remedierea disfuncţionalităţilor, care, în prezent, se manifestă în diferite zone de reţea de joasă tensiune şi care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice, precum şi generarea de disconfort clienţilor”, potrivit comunicatului ANRE.

     

  • În ce oraşe din România se vor scumpi cel mai mult energia electrică şi gazele. Analiza unui fost ministru

    Începând cu 1 iulie, energia electrică şi gazele naturale se vor scumpi diferenţiat, în funcţie de furnizor. Astfel, preţul gazelor naturale va creşte chiar şi cu 25% în unele zone ale ţării, iar cel ale energiei electrice, cu 5-7%. Fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu a declarat la Digi 24 că un bucureştean care consumă 125 de kW pe lună ar putea plăti de la 1 iulie o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică. Pentru acelaşi, un clujean poate ajunge să achite chiar şi cu 90 de lei mai mult.

    De unde această diferenţă? De la faptul că respectivul consumator nu a încheiat noi contracte cu furnizorul şi a rămâs la serviciul universal.

    Preţurile la gaze şi energie electică explodează de la 1 iulie
    Aşadar, de la 1 iulie, preţurile la gaze şi energie electică explodează, mai ales pentru cei care nu şi-au schimbat contractele şi nu au trecut în piaţa concurenţială.

    Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localităţi, mă aştept să fie o creştere mai mare, în altele, o creştere mai mică. Cred că cea mai mare creştere o vom vedea la Cluj, Braşov, Ploieşti, Craiova, iar cea mai mică creştere cred că va fi la Bucureşti. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună. La Bucureşti, creşterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj, este undeva de 90 de lei la factură” – Răzvan Nicolescu, fost ministru al Enegiei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Energia adusă din Bulgaria şi Ucraina a aprins becurile în România în primul trimestru. Cantităţile totale importate au fost în scădere

    Importurile de energie au reprezentat 2% din consumul intern net din primul trimestru al anului, arată datele Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al energiei. Bulgaria şi Ucraina au fost cei mai „generoşi“ parteneri de achiziţii de energie ai României în perioada analizată.

    Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Ucraina sunt statele vecine de la care România împrumută energie sau trimite peste graniţe în cazul unui excedent. În ultimii ani însă, România a devenit importator net de elec­tricitate, depinzând astfel de vecinii săi pentru acoperirea cererii interne.

    Acelaşi lucru a fost vizibil şi în primul trimestru al anului, când România a adus de peste graniţe 268 GWh de energie, circa 2% din consumul intern, Bulgaria şi Ucraina fiind ţările de unde s-au făcut cele mai mari achiziţii. Cantitatea importată în primul trimestru este totuşi cu 45% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut în contextul în care cererea internă a crescut cu 4%, arată tot datele Transelectrica.

    „În structura mixului de producţie, în perioada ianuarie –martie 2021comparativ cu perioada similară a anului 2020, s-a înregistrat o scădere a componentei termo de aproximativ 2,5%, a componentei nuclear cu 6,6% şi a componentei regenerabile cu 12,2%.“

    „Creştere s-a înregistrat din surse hidro, în procent de 41%“, spune compania naţională de transport al energiei.

    Pe de altă parte, pentru intervalul ianuarie –martie 2021se observă că cea mai mare pondere 34,8% este reprezentată de componenta termo urmată de componenta hidro 31,9%, iar energia produsă din surse regenerabile şi nucleară are o pondere de aproximativ 15,8% şi respectiv 17,5%.

    Legat de anul trecut, Transelectrica precizează că sectorul energetic a resimţit şi el impactul crizei de coronavirus, efectele negative resimţindu-se în special în sectorul surselor de energie regenerabilă care depinde în foarte mare măsură de importul de componente, în special din China.

    „La nivel european, pandemia a adus provocări pentruoperatorii de reţea care au trebuit să gestioneze volume crescute de energie regenerabilă intermitentă într-un mediu cu cerere redusă, cu mai puţine centrale termice la dispoziţie pentru echilibrare, în general reţelele reuşind să facă faţă situaţiei şi dovedindu-şi capacitatea de a face faţă afluxului crescut al surselor regenerabile de energie care uneori au depaşit procente semnificative în unele state member“, mai precizează Transelectrica.

    Transelectrica (TEL) a terminat primele trei luni ale anului cu un profit net de 82 de milioane de lei, cu 6% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul unui control mai riguros al costurilor. În perioada analizată, veniturile au crescut cu 20% pe fondul redresării consumului intern de energie.

    „Veniturile totale operaţionale realizate în T1 2021 au înregistrat o creştere de 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (726 mil. lei în T1 2021 faţă de 603 mil lei în T1 2020), determinată în principal de creşterea cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, de majorarea tarifului mediu de transport şi de creşterea veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare.“

    Mai departe, compania a accelerat ritmul investiţiilor, astfel că la finalul primului trimestru lucrările realizate aveau o valoare de 82,5 milioane de lei, faţă de valoarea de 52 de milioane de lei din 2020.

  • Cum explică Transelectrica creşterea cheltuielilor cu personalul cu 87 mil. lei în anul 2020?

    Transelectrica (TEL), monopol naturale pe piaţa românească de energie electrică, societate de 2 mld. lei la care statul român are 58,7%, şi-a majorat cu 87 mil. lei cheltuielile cu personalul în anul 2020 la circa 297 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 41%.

    În T4/2020 compania de stat a avut 120,5 mil. lei cheltuieli cu personalul, faţă de 51,5 mil. lei în T4/2019, arată datele agregate de ZF din rapoartele companiei.

    Tocmai această creştere a determinat o pierdere de 29,6 mil. lei la nivelul rezultatului operaţional, faţă de un plus de 26,5 mil. lei în T4/2019, ceea ce înseamnă că în cele din urmă rezultatul net a trecut pe pierdere în T4.

    “Prin stabilirea unui pachet salarial adecvat pentru salariaţii companiei se poate vorbi şi despre retenţia de personal care este foarte importantă, având în vedere: cunoştinţele specifice, practice şi teoretice necesare în companie pentru îndeplinirea responsabilităţilor, incluzând aria de management şi abilităţi de relaţionare; nişa hiper-specializată şi unică a activităţii de transport al energiei electrice, activitate care se regăseşte doar în CNTEE Transelectrica SA; complexitatea problemelor întâlnite şi contextul în care acestea pot fi rezolvate (piaţa de energie, piaţa de echilibrare, Dispecerul Energetic Naţional, activitatea de exploatare – mentenanţă, activităţi bursiere, relaţia cu ANRE, guvernanţa corporativă, infrastructura critică, participările la proiectele de interes european)”, a transmis Transelectrica la solicitarea ZF.

    “O politică de resurse care să-i asigure companiei o poziţie competitivă pe piaţa muncii din sectorul energetic contribuie la asigurarea unei baze de personal bine pregătite şi motivate cu impact pozitiv în atingerea indicatorilor operaţionali şi financiari ai companiei. Astfel, în această lumină, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat în luna martie 2020 de către Adunarea Generală a Acţionarilor CNTEE Transelectrica, în cursul anului 2020 au avut loc trei etape de echilibrare a veniturilor salariale în special pentru personalul tehnic – operativ (Staţiile Electrice şi DEN). În concluzie, creşterea pe care aţi semnalat-o în Trimestrul 4/2020 conţine această componentă de aliniere a politicii de salarizare şi de retenţie a personalului, dar şi o componentă semnificativă de elemente nerecurente”.

    La final de 2019 Transelectrica avea un număr mediu de 2027 de salariaţi, iar la final de 2020 un număr mediu de 2021 salariaţi.

    La nivelul întregului an 2020, compania a raportat pentru un profit net de 114 milioane lei, în creştere cu 18%, şi venituri de 2,4 miliarde lei, în scădere cu 1,2% faţă de anul anterior, pe fondul reducerii cantităţi de energie electrică livrată.

    Vedeţi mai jos răspunsul integral al Transelectrica cu privire la creşterea cheltuielilor cu personalul:

     

     Stimate domnule Popescu,

     

    Referitor la solicitarea dumneavoastră de informaţii înregistrată de CNTEE Transelectrica SA cu numărul 6888/16.02.2021, vă comunicăm următoarele:

     

    Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este licenţiată pentru transportul de energie electrică şi furnizarea serviciului de sistem, asigurând realizarea acestora în condiţii de maximă siguranţă şi stabilitate, îndeplinind standardele de calitate.

     

    Menţinerea în condiţii de siguranţă a funcţionării Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) constituie premisa prestării unui serviciu public de transport/dispecerizare pentru toţi utilizatorii reţelei electrice de transport, asigurând accesul nediscriminatoriu şi continuu al acestora la reţea, cu respectarea normelor şi performanţelor prevăzute de reglementările tehnice în vigoare.

     

    Pentru îndeplinirea acestor obiective, în concordanţă cu evoluţia mediului de afaceri şi a cadrului legislativ, este obligatoriu să se implementeze o politică de resurse umane care să asigure o structură organizatorică capabilă să se adapteze şi să satisfacă aceste cerinţe, plecând de la ideea că salariaţii reprezintă cea mai valoroasă resursă a Companiei.

     

    Ca obiectiv prioritar, în politica de dezvoltare a Companiei se regăseşte:

    ·         loializarea şi retenţia personalului care deţine un nivel ridicat de experienţă şi competenţă profesională în domeniul transportului şi dispecerizării energiei electrice;

    ·         pregătirea unei baze de recrutare internă care să asigure diminuarea riscurilor de personal şi planificarea succesorală a resurselor umane în special prin atragerea tinerilor absolvenţi.

     

    Remuneraţia are un rol vital în stimularea performanţei prezente şi viitoare la nivelul întregii Companii. Cele mai bune politici salariale şi de beneficii sunt strâns legate de Strategia Companiei şi de implementarea cu succes a obiectivelor asumate.

     

    Prin stabilirea unui pachet salarial adecvat pentru salariaţii Companiei se poate vorbi şi despre retenţia de personal care este foarte importantă, având în vedere:

    ·         cunoştinţele specifice, practice şi teoretice necesare în Companie pentru îndeplinirea responsabilităţilor, incluzând aria de management şi abilităţi de relaţionare;

    ·         nişa hiper-specializată şi unică a activităţii de transport al energiei electrice, activitate care se regăseşte doar în CNTEE Transelectrica SA;

    ·         complexitatea problemelor întâlnite şi contextul în care acestea pot fi rezolvate (piaţa de energie, piaţa de echilibrare, Dispecerul Energetic Naţional, activitatea de exploatare – mentenanţă, activităţi bursiere, relaţia cu ANRE, guvernanţa corporativă, infrastructura critică, participările la proiectele de interes european).

     

    O politică de resurse care să-i asigure Companiei o poziţie competitivă pe piaţa muncii din sectorul energetic contribuie la asigurarea unei baze de personal bine pregătite şi motivate cu impact pozitiv în atingerea indicatorilor operaţionali şi financiari ai Companiei.

     

    Astfel, în această lumină, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat în luna martie 2020 de către Adunarea Generală a Acţionarilor CNTEE Transelectrica, în cursul anului 2020 au avut loc trei etape de echilibrare a veniturilor salariale în special pentru personalul tehnic – operativ (Staţiile Electrice şi DEN).

     

    În concluzie, creşterea pe care aţi semnalat-o în Trimestrul 4/2020 conţine această componentă de aliniere a politicii de salarizare şi de retenţie a personalului, dar şi o componentă semnificativă de elemente nerecurente.

     

    La finele anului 2019 CNTEE Transelectrica SA avea un număr mediu de 2027 de salariaţi, iar la finele anului 2020 – un număr mediu de 2021 de salariaţi.


     

  • Pentru a elimina acuzaţiile de abuz de poziţie dominantă, Hidroelectrica se angajează să vândă energie pe Piaţa pentru Ziua Următoare la un anumit preţ maxim

    Consiliul Concurenţei a acceptat angajamentele asumate de Hidroelectrica pentru a elimina îngrijorările de natură concurenţială identificate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa producţiei şi comercializării energiei electrice.

    Angajamentele vizează modul în care Hidroelectrica va comercializa energia produsă pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) şi pe Piaţa de Echilibrare (PE).

    Astfel, compania se angajează să ofere la vânzare pe PZU o cantitate de energie electrică la un preţ maxim determinat pe baza preţului prevăzut în cadrul contractelor la termen.

    În acelaşi timp, Hidroelectrica se angajează să separe, în cadrul companiei, activitatea de ofertare pe PE de cea de ofertare pe PZU.

    Potrivit Consiliului Concurenţei, implementarea acestui set de măsuri va conduce la beneficii directe şi imediate pentru toţi participanţii pe pieţele de energie electrică, fiind de natură a conduce la creşterea cantităţilor tranzacţionate, de către companie, pe pieţele spot şi la diminuarea cantităţilor de energie reprezentând dezechilibrele generate în Sistemul Energetic Naţional (SEN), care pot afecta negativ consumatorii, prin creşterea preţului energiei electrice.

    Consiliul va monitoriza timp de 3 ani implementare angajamentelor de către Hidroelectrica.

    Investigaţia, declanşată în septembrie 2018, a vizat un potenţial abuz de poziţie dominantă prin care Hidroelectrica a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal, pe PZU), în scopul realizării unor vânzări la preţuri semnificativ mai ridicate pe PE.

    PZU este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piaţă spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare).

    Preţul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preţ de referinţă în domeniul energiei electrice.

    PE este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a SEN.

    PE satisface, în principal, nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică.