Tag: ecran

  • A fost lansat cel mai subţire laptop din lume. Vezi cum arată – GALERIE FOTO

    HP susţine că a lansat cel mai subţire laptop din lume. HP Spectre 13 are doar 10.4 mm grosime, mai subţire decât Apple MacBook (13.2mm) şi Dell XPS 13 (15.2mm). E chiar aşa de importantă o diferenţă de câtiva milimetri, cei de la The Verge asta susţin şi spun că Spectre este un laptop frumos care-ţi atrage atenţia.

    Spectre 13 are un ecran de 13.3 inci, 1080p display, 8 GB RAM şi 256 GB capacitate de stocare pe modelul de bază şi vine cu un procesor intel i5 sau i7. Laptopurile de această mărime deobicei nu primesc procesoare core I, ci core M, care este mai lent, dar nu se încălzeşte la fel de repede ca I.
    Autonomia bateriei Spectre ajunge la 9.5 ore, potrivit reprezentanţilor companiei, ceva mai puţin decât MacBook Air (12 ore).
    Puteţi comanda laptopul începând cu 25 aprilie la un preţ de 1.169 de dolari

  • Apple va lansa pe 21 martie un iPhone cu ecran mai mic, de 4 inchi, şi un nou iPad

    Gigantul Apple va lansa un iPhone nou, însă cu un ecran mai mic şi o versiune actualizată de iPad, în evenimentul din 21 martie, care va avea loc în California, scrie Ziarul Financiar

    La eveniment se aşteaptă ca gigantul să prezinte cele două produse noi : noul iPhone SE şi un iPad Pro de 9,7 inch.

    Noul iPhone, care probabil se va numi «SE » va reprezenta o întoarcere în timp a modelului 5S, însă cu un ecran mai mic, de 4 inch. Însă, noul telefon nu va suporta filmarea 4K şi nu va avea opţiunea 3D Touch de la iPhone 6S.

    În ceea ce priveşte lansarea noului iPad, fanii Apple se aşteaptă ca acesta să fie mai mic decât precedentul. Este posibil ca şi noua versiune a iPad-ului să fie compatibilă cu Apple Pencil.

    Cu această lansare, Apple continuă “tradiţia” lansărilor de două ori pe an: în martie şi în septembrie.

  • Acer aduce în România un nou laptop pentru gaming şi multimedia

    Laptopurile multimedia Acer Aspire V15 (V5-591G) sunt disponibile în magazinele din România şi oferă cel mai bun raport calitate – preţ dintre produsele disponibile în acest segment, se arată în comunicatul dat publicităţii.

    Modelul face parte din gama V15, alături de seriile Nitro, care au primit recent un upgrade. Noile modele, deşi merg pe designul cunoscut, vin cu o carcasă din aluminiu realizată prin tehnologia nano-imprint şi care îi conferă rezistenţă la zgârieturi. La interior, laptopul are tastatură chiclet iluminată cu taste spaţiate suficient de mult pentru a face tastarea facilă şi feedback-ul precis şi un touchpad generos. Laptopul are grosime de 23,9 mm şi o greutate de 2,4 kg.

    În funcţie de configuraţie, ecranul de 15 inchi poate avea rezoluţie HD (1366×768), Full HD (1920×1080) sau UHD (3840×2160) şi asigură un unghi de vizualizare de până la 170 de grade. Acer Aspire V15 sunt construite pe platforma Intel Skylake-H şi au grafică NVIDIA® GeForce® GTX 950M cu 2 GB sau 4 GB de VRAM DDR3 dedicată. Aspire V15 are o memorie de până la 16 GB DDR4, ce poate fi upgradată la 32 GB cu ajutorul celor două module soDIMM. Laptopurile au o capacitate de stocare HDD de 500 GB/ 1TB/ 2TB la 5400 rpm. Hard disk-ul vine cu 8 GB de memorie cache SSD, care asigură deschiderea rapidă a aplicaţiilor utilizate frecvent, precum şi SSD de până la 256GB.

    Sistemul audio încorporează tehnologia Dolby® Digital Plus Home Theater, cu două difuzoare stereo cu putere de 2W şi microfon digital încorporat, certificat Skype, iar camera web este Acer Crystal Eye HD.
    Pe partea de conectivitate, laptopurile din gama V15 sunt compatibile cu standardul wireless 802.11b/g/n/ac, au tehnologie MU-MIMO 2×2, Bluetooth 4.0 şi port Ethernet Gigabit.
    Laptopurile au 2 porturi USB 3.0 (unul pentru încărcarea dispozitivelor personale cum ar fi smartphone-urile, chiar când laptopul nu este în funcţiune), un USB 2.0, porturi VGA, HDMI cu suport HDCP şi RJ-45, dar şi slot pentru securizare Kensigton.

    Aspire V 15 este disponibil în mai multe configuraţii. Configuraţia entry cu procesor Intel Core i5-6300HQ, grafică NVIDIA 950M 2 GB, 4 GB RAM, 1000 GB şi ecran HD costă 2999 de lei. Configuraţia de vârf cu procesor Intel Core i7-6700HQ, grafică NVIDIA 950M 4 GB, 32 GB RAM, 256 GB SSD + 2 TB HDD si ecran UHD costă 7100 de lei.
     

  • Samsung Galaxy S7: prezentare video, specificaţii tehnice

    Samsung a anunţat la Mobile World Congress noua serie de smartphone-uri Galaxy S7. Este vorba despre un model obişnuit, numit pur si simplu Galaxy S7 (cu ecran de 5,1”) şi o nouă variantă cu ecran curbat, care însă iese din tiparele generaţiilor anterioare. Galaxy S7 edge nu diferă doar prin tipul display-ului, ci şi prin dimensiunea sa, fiind livrat cu un display mai mare, de 5,5”.

    Galaxy S7 şi Galaxy S7 edge vin însă cu un hardware similar în rest. Acestea vor fi lansate în modele cu procesor octa-core Exynos sau procesoare quad-core Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM, o cameră foto care iese mai puţin în relief, cu obiectiv f/1.7, display cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli) şi un design mai rotunjit faţă de generaţia S6. Şi că tot vorbim despre diferenţe notabile, S7 include şi un locaş pentru carduri microSD, iar în anumite regiuni, acest locaş poate accepta chiar şi o a doua cartelă nano SIM.

    În România, noile smartphone-uri Samsung au fost deja listate pe magazinele de profil şi marii operatori locali, la preţuri care pornesc de la 3.299 lei pentru modelul S7 standard şi 3.799 lei pentru modelul edge.

    Pentru prezentarea video şi specificaţiile tehnice intraţi pe www.go4it.ro

  • Apple va prezenta noi modele de iPhone şi iPad pe 15 martie

    Compania americană Apple are în plan să lanseze noi modele de smartphone-uri iPhone şi de tablete iPad în data de 15 martie şi va începe să vândă noile echipamente din aceeaşi săptămână, scrie Reuters, citând publicaţia online de tehnologie 9to5Mac.

    Apple ar urma să introducă un nou iPhone cu un ecran de 4 inchi, denumit iPhone 5se, şi un nou model de iPad Air în cadrul evenimentului. Lansarea vine în contextul în care Apple s-a lovit de un blocaj în vânzările de iPhone: în ultimul trimestru livrările de telefoane ale Apple au crescut cu 0,4% – cea mai mică scădere de la lansarea pe piaţă a smartphone-urilor, în anul 2007.

    Noul model iPhone cu ecran de 4 inchi este proiectat să răspundă cererii de la clienţii care vor un telefon mai performant dar fără a migra către un echipament cu un ecran mai mare, aşa cum au iPhone 6 şi 6s. Reprezentanţii Apple nu au comentat informaţia. În România Apple este în top 5 pe piaţa de smartphone-uri după numărul de unităţi vândute, cu o cotă de piaţă care variază între 4 şi 8% din vânzările lunare. În primele 11 luni din 2015 Apple a vândut în România aproximativ 150.000 de iPhone-uri, conform informaţiilor de pe piaţă. Liderii pieţei de smartphone-uri sunt sud-coreenii de la Samsung şi românii de la Allview.
     

  • Samsung Galaxy S7 – Cum arată noul telefon mobil Samsung şi cât costă

    Cu evenimentul oficial de lansare tot mai aproape, dezvăluirile despre noul model Samsung Galaxy scot la iveală noi detalii picante, cum ar fi dimensiunile carcasei şi dotări în plus pe care modelul anterior nu le avea, dar şi preţul retail pentru cele două variante Galaxy S7 şi S7 edge.

    Cu dimensiuni 142.5mm x 69.5mm x 7.9mm, noul Galaxy S7 ar urma să fie cu 1mm mai gros decât predecesorul Galaxy S6, diferenţa fiind uşor justificată de acumulatorul mai generos (3000 mAh vs 2550 mAh).

    O altă informaţie interesantă ce rămâne de verificat este zvonul cum că şi modelul standard Galaxy S7 va avea ecranul de 5.1˝ cu margini uşor curbate, find astfel mai bine asortat designului cu forme rotunjite decât un ecran perfect plan. Afirmaţia este susţinută cu o serie de imagini de prezentare neoficiale.

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Cronică de film: În Burnt, Bradley Cooper încearcă (fără prea mult succes) să îl imite pe Gordon Ramsay

    Burnt este regizat de John Wells, cunoscut mai mult pentru seriale precum ER, The West Wing sau Shameless. În distribuţie îi regăsim pe Bradley Cooper (nominalizat de patru ori la premiile Oscar pentru American Sniper, American Hustle şi Silver Linings Playbook), Sienna Miller (Foxcatcher, Stardust, American Sniper, Casanova) şi Daniel Brühl (Inglourious Basterds, Rush, Good Bye Lenin!, The Bourne Ultimatum).

    Scenariul este bazat pe povestea semnată de Michael Kalesniko. Burnt spune povestea unui chef extrem de talentat, Adam Jones (Cooper), care a condus pentru o vreme un restaurant din Paris cu două stele Michelin. Drumul său o ia apoi în jos, din cauza drogurilor şi băuturii, iar filmul prezintă încercarea sa de a reveni în atenţia publicului de specialitate. Problema este că lucrurile nu sunt suficient de bine definite: miza nu este niciodată clară. De ce vrea Adam o a treia stea Michelin? Pentru că doreşte să atingă perfecţiunea. Ce se va întâmpla însă dacă nu reuşeşte? Este o întrebare la care nu primim răspuns.

    Adam Jones este prezentat într-o lumină extrem de nefavorabilă: se crede superior, îşi vede tot timpul interesul şi e imun la problemele celorlalţi. Este greu să te ataşezi emoţional de un personaj cu un astfel de caracter, dar în acelaşi timp e greu să nu îţi doreşti ca el să reuşească. Aici intervine rolul actorului, iar Bradley Cooper s-a descurcat surprinzător de bine. Spun acest lucru pentru că singurele roluri în care mi s-a părut cu adevărat potrivit au fost cele din filmele de comedie; nu mi-a părut potrivit în filme precum American Sniper sau The Place Beyond the Pines.

    În Burnt, Cooper s-a lăsat inspirat de imaginea lui Gordon Ramsay, celebrul bucătar britanic care sparge farfurii (aparent fără motiv) în emisiunea culinară Hell’s Kitchen. Diferenţa dintre cei doi este că Ramsay pare a fi un actor mai bun în asemenea situaţii.

    Filmul ar fi reprezentat poate ceva nou în anul 1996, atunci când pe marile ecrane a ajuns Big Night, una dintre peliculele apreciate de iubitorii acestui gen. Astăzi există însă atât de multe emisiuni de acest gen, mai ales pe televiziune, încât trebuie să aduci ceva cu adevărat original pentru a atrage atenţia. După cum scriam ceva mai sus, un exemplu în acest sens este Burnt.

  • Acer lansează în România produse premium dedicate gamerilor

    Acer aduce în România o linie de dispozitive destintate gamerilor: prima tabletă de gaming, primul laptop de gaming cu ecran 4K, dar şi sisteme desktop de gaming şi trei serii de monitoare.

    “Noua gamă Predator a fost gândită pentru cei mai exigenţi gameri. Am adus monitoare noi, performante, sisteme desktop, prima tabletă de gaming, dar şi cele mai puternice laptopuri ale momentului. Şi pentru că gaming-ul este sinonim cu performanţa, ne aşteptăm ca, pe lângă cei care vor să joace cu detalii la maximum cele mai recente titluri de jocuri, şi profesionişti din business sau grafică să fie interesaţi de noile modele,” a declarat Constantin Balmuş, director reprezentanţei Acer în România.

    Predator G9-791 este primul laptop de gaming cu ecran 4K lansat în România, dar şi cel mai puternic, susţin reprezentanţii companiei. Sistemul are o configuraţie impresionantă cu un procesor Intel® Core™ i7-6700HQ, are 64GB de memorie RAM DDR4 şi grafică NVIDIA® GeForce® 980M cu memorie grafică de până la 4GB DDR5. Disponibile atât în varianta de 15 inchi, cât şi 17 inchi, cu rezoluţie 4K sau Full HD. Totodată, sistemul dispune de Predator FrostCore, un al treilea cooler ce poate fi plasat în locul unităţii optice, pentru a reduce temperatura procesorului şi a plăcii grafice cu până la 5%.

    În funcţie de configuraţie, seria de laptopuri Predator 17 este disponibilă în magazine la preţul estimat de 6.499 de lei (varianta entry), respectiv 14.999 de lei pentru varianta cu ecran 4K, NVIDIA® GeForce® GTX 980M 4G-GDDR5, 64 GB de RAM, capacitate de stocare 512GB+512GB RAID+2000 GB HDD.

    Preţurile pentru seria de laptopuri Predator 15 (G9 – 591), pornesc de la 6.399 de lei şi ajung la 13.999 de lei pentru versiunea cu ecran FHD, grafică NVIDIA® GeForce® GTX 980M 4G-GDDR5, 64 GB memorie RAM, capacitate de stocare 512GB+512GB RAID+2000 GB HDD.

    Acer lansează în România şi prima tabletă de gaming,Predator 8 GT810. Dispozitivul încorporează procesorul Intel® Atom™ x7 şi dispune de grafică Intel HD (Gen 8 –LP). Tableta rulează sistemul de operare Android 5.1 şi dispune de tehnologie wireless MIMO 2×2, pentru o conexiune rapidă, procesând datele de două ori mai rapid decât soluţia 1×1. Dispozitivul are o capacitate de stocare de 64GB ce poate fi extinsă până la 128GB cu ajutorul unui cardmicroSD.

    Predator 8 GT810 are un display Full HD (1920 x 1200), o grosime de 8,7mm şi cântăreşte doar 350 de grame. În plus, are un sistem de patru difuzoare, care îmbunătăţeşte calitatea sunetului cu ajutorul sistemului surround virtual.

    Tableta Predator G8 va fi disponibilă în magazinele de specialitate pentru perioada Sărbătorilor de Crăciun la preţul recomandat de 1.599 de lei.

    G6 şi G3, sisteme desktop de gaming

    Acer nu a uitat şi de desktopuri şi a propus gamerilor două sisteme de gaming, G6 şi G3. Sistemele rulează a şasea generaţie de procesoare Intel® Core® i7-6700K şi are memorie de până la 64GB DDR4 şi grafică NVIDIA® GeForce® GTX980, respectiv GTX970. Predator G6 dispune de funcţia “One-Punch Overclocking”, un buton turbo care creşte perfomanţa sistemului cu 10%.
    G3 este fratele mai mic al G6, nu la fel de performant, dar ceva mai accesibil. G6-710 este disponibil în România la preţul de 11.999 RON, iar G3, din ianuarie 2016, la preţul de 4.499 RON.

    Monitoare cu ecran curbat, pentru o experienţă desăvârşită
    Nu în ultimul rând, Acer a adăugat liniei de monitoare de gaming Predator trei noi serii cu NVIDIA® G-SYNC™, respectiv seriile curbate Predator Z şi Predator X şi seria cu ecran plat Predator XB1.

    Monitorul Predator Z35 are un ecran de 35 de inchi, format 21:9 UltraWide Full HD (2560×1080), curbură de 2000R şi o rată de refresh de până la 144Hz (care permite modificarea frecvenţei până la 200Hz).

    X34, primul ecran monitor curbat din lume, format ultra-wide QHD şi unghi de vizualizare de 178 de grade, oferă o vizionare impecabilă din orice unghi, potrivit reprezentanţilor.

    Seria Predator XB1 vine în variantele de 27, respectiv 28 de inchi. Modelele de 27 de inchi (XB271HK / XB271HU) au design ZeroFrame, ecran IPS 4K UHD (3840 x 2160) sau WQHD (2560 x 1440) şi o rată de refresh de 144Hz. Modelul de 28 de inchi (XB281HK) are ecran 4K UHD.

    Monitorul X34 este deja disponibil în magazine la preţul de 5.999 de lei. Modelele Z35 şi XB1 vor fi disponibile din luna ianuarie 2016 la preţul de 4.999 de lei.

  • Black Mass, un regal actoricesc

    Black Mass este un film la care te uiţi cu plăcere, fascinat de talentul actorilor implicaţi. Este însă un film pe care îl uiţi repede, un film care nu şi-a atins adevăratul potenţial.

    Pentru început, trebuie spus că toţi actorii din Black Mass joacă impecabil, chiar şi cei cu roluri secundare. Din acest punct de vedere, recunosc că nu am mai văzut de ceva timp un film de o asemenea calitate. Regizorul Scott Cooper ar fi putut profita de actorii pe care i-a avut la dispoziţie, dezvoltând mai bine anumite personaje şi relaţia acestora cu publicul. Din păcate, Cooper a ales să prezinte mai multe evenimente similare, care dau falsa impresie a unui Whitey Bulger unidimensional. Depp îşi face treaba impecabil, dar are prea puţină treabă de făcut.

    Whitey Bulger este cel mai bun rol al lui Depp din ultimii zece ani, iar actorul avea nevoie de acest rol ca de apă. După filme precum Transcendence, Lone Ranger sau Mortdecai, Depp intrase într-un con de umbră din care numai un rol dramatic îl mai putea salva. Iar Black Mass pare să fie creat cu acest scop: este un film construit în jurul unui actor şi pentru acest actor.

    Iese în evidenţă Joel Edgerton, care pare să fi primit cea mai mare libertate de exprimare în rolul agentului John Connoly. Connoly pare să fie, de mai multe ori în film, personajul cu cel mai mult de pierdut, iar Edgerton speculează impecabil aceste momente.

    Benedict Cumberbatch nu se dezminte şi joacă perfect, chiar dacă timpul său pe ecran este destul de scurt. I-am mai remarcat şi pe Rory Cochrane şi Kevin Bacon; repet, toţi actorii joacă fără cusur.

    Black Mass putea deveni un film de referinţă, precum Goodfellas sau mai ales The Departed. Ceea ce lipseşte în filmul lui Cooper este un punct culminant: acţiunea se desfăşoară liniar, fără momente dramatice şi fără schimbări neaşteptate. Aflăm de la început că Whitey Bulger este informator al FBI, iar restul filmului prezintă modul în care ceilalţi află acest lucru sau încearcă să se obişnuiască cu ideea.

    În distribuţie îi regăsim pe Johnny Depp (Pirates of the Caribbean, What’s Eating Gilbert Grape, Blow), Joel Edgerton (Warrior, The Great Gatsby), Benedict Cumberbatch (The Imitation Game, Sherlock), Dakota Johnson (The Social Network, Fifty Shades of Grey), Rory Cochrane (Argo, Public Enemies) şi Kevin Bacon (Mystic River, Footloose, Sleepers). Regia este semnată de Scott Cooper, aflat la al treilea lung metraj după Crazy Heart şi Out of the Furnace.

    Scenariul are la bază cartea „Afaceri necurate: povestea adevărată a unei alianţe necurate între FBI şi mafia irlandeză“, semnată de Dick Lehr şi Gerard O’Neill. Black Mass relatează povestea adevărată a unuia dintre cei mai controversaţi mafioţi din America, „Whitey“ Bulger, care a devenit informator al FBI pentru a-şi elimina competitorii de pe străzile din Boston.

    În concluzie, Black Mass este un film ce trebuie văzut măcar pentru actorii care împart ecranul.
     

  • Huawei şi Google au prezentat smartphone-ul Nexus 6P

    Huawei şi Google au prezentat în San Francisco Nexus 6P, un smartphone premium, care rulează varianta Android 6.0 Marshmallow, cel mai nou sistem de operare dezvoltat de Google.

    Nexus 6P are un corp din metal, iar partea din spate a telefonului este construită din aluminiu anodizat, cu particule de diamante dispuse pe margini, care contribuie la reflexia luminii, permiţând astfel camerei foto să captureze imaginile în mişcare.

    Nexus 6P este 100% Android, integrând cel mai nou sistem de operare, Android 6.0 Marshmallow.

    Nexus 6P încorporează un ecran AMOLED WQHD, de 5,7 inci, cu rezoluţie de 518 ppi, ecran conceput pentru rularea jocurilor, vizionarea filmelor şi rezolvarea sarcinilor de serviciu. De asemenea, Nexus 6P include difuzoare stereo frontale, pentru sunete redate fidel.

    Smartphone-ul are un procesor octa-core Qualcomm® Snapdragon™ 810 v2.1, iar bateria este de. Cu un port USB reversibil de tip C, o încărcare de doar 10 minute asigură o durată de viaţă a bateriei de până la şapte ore.

    Nexus 6P va fi disponibil în peste 30 de ţări, inclusiv Statele Unite, Canada, Germania, Anglia, Japonia, Austalia şi India. Modelul este disponibil pentru pre-comandă în Statele Unite, Canada, Anglia, Irlanda şi Japonia, prin intermediul magazinelor Google, începând cu 29 septembrie. Cu un spaţiu de stocare de 32GB, 64GB sau 128GB, smartphone-ul va fi disponibil în trei variante de culoare: negru, alb şi argintiu.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în livrarea de smartphone-uri în întreaga lume.