Tag: ecran

  • Huawei amână lansarea modelului cu ecran pliabil Mate X până în luna septembrie. Cum va arăta modelul şi ce sistem de operare va utiliza. VIDEO

    Huawei a anunţat că smartphone-ul lor pliabil va fi lansat în luna septembrie, fiind amânat după ce rivalii de la Samsung s-au confruntat cu probleme în ceea ce priveşte smartphone-ul pliabil lansat de sud-coreeni, potrivit CNBC.

    VIDEO. Smartphone-ul pliabil al Huawei se transformă în tabletă cu ecran de 8 inchi, are 5G şi va costa 2.300 de euro.

    Un purtător de cuvânt al companiei din China a declarat pentru CNBC vineri că gigantul încearcă să lanseze Huawei Mate X la nivel global, şi se va concentra pe pieţe care lansează deja noua generaţie de reţele mobile, 5G.

    Modelul MateX, care va avea preţuri de la aproximativ 2.300 de euro, este un device cu capacităţi 5G.

    Exclusivitate ZF, singura publicaţie din lume care a avut acces în Barcelona la noul model. Prima interacţiune cu Huawei Mate X: viitorul este al smartphone-urilor cu ecrane pliabile.

    Modelul Mate X a fost lansat în luna februarie dar nu a fost scos încă la vânzare. Huawei ţintea iniţial ca termen mijlocul anului 2019, iar apoi în luna aprilie a anunţat că îl va lansa în iunie 2019.

    Însă purtătorul de cuvânt a confirmat pentru televiziunea americană că lansarea oficială va avea loc în luna septembrie. El spune că Huawei face teste suplimentare cu operatori şi dezvoltatori din toată lumea, pentru a se asigura că aplicaţiile funcţionează perfect când ecranul telefonului este desfăcut.

    Acelaşi purtător de cuvânt a adăugat că Huawei înaintează în proces „cu mai multă atenţie”, după ce dispozitivul pliabil lansat de Samsung, Galaxy Fold, a început să se rupă când a fost testat în luna aprilie. Samsung, alături de mai mulţi operatori, au anulat precomenzile pentru modelul Galaxy Fold.

    „Nu vrem să lansăm un produs care ne va distruge reputaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Huawei.

    Legat de scandalul momentului, el a mai adăugat că noul Mate X va utiliza în continuare sistemul de operare Android de la Google, pentru că a fost lansat înainte ca Huawei să fie înscrisă pe „lista neagră” a americanilor de către Donald Trump.

    „Nu vrem să mergem pe propriul sistem de operare. Ne-a plăcut mult colaborarea cu Google în ultimii ani. Dacă vom fi forţaţi să o facem pe cont propriu, suntem pregătiţi. Putem lansa un sistem în următoarele şase-nouă luni”, a declarat purtătorul de cuvânt.

     

  • Cum arată primul telefon Huawei cu ecran perforat. Lansarea, programată în 17 decembrie | FOTO

    Oferit într-o carcasă cu design unibody complet îmbrăcată în sticlă, Huawei nova 4 se face remarcat prin culori care-şi schimbă nuanţa după ontensitatea luminii.

    Privit din faţă, noul smartphone este şi mai impresionant, ecranul modelat după conturul carcasei fiind întrerupt doar de o mică perforaţie aplicată în dreptul camerei frontale. Compensând pentru perforaţia aplicată în colţul stânga-sus, bara de notificări a fost mutată spre dreapta, cu consecinţe minime în utilizarea de zi cu zi, relatează Go4it.ro

    Foarte asemănător cu modelul P20 Pro, Huawei nova 4 elimină aproape complet rama de sub ecran şi face uitat bretonul decupat la partea de sus, deliciul vizual fiind pe măsură. Telefonul nu include cititor de amprente sub ecran, Huawei optând pentru soluţia clasică a unui senzor biometric de formă circulară, plasat central pe capacul din spate.

    De pe lista dotărilor lipseşte şi sistemul triple camera, înlocuit cu un modul dual camera ale cărui caracteristici tehnice nu sunt cunoscute, deocamdată.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Noul iPhone este deja pus la pământ de critici şi de fani, înainte să se lanseze. Cum vor arăta noile modele din cel mai aşteptat telefon al anului

    Dispozitivele vor fi disponibile într-o gamă variată de preţuri, în diferite mărimi şi cu diverse specificaţii pentru a deveni mai atractive.
     
    Cu toate acestea, niciunul dintre cele trei iPhone-uri ce urmează a fi lansate nu vor fi modele noi – cum a fost iPhone X anul trecut sau iPhone 6 în 2014. Unele surse din piaţă numesc aceste lansări chiar „un an S”, în care compania va lansa aceleaşi modele de anul trecut însă cu o serie de specificaţii noi.
     
    Compania plănuieşte schimbări mult mai mari pentru anul următor, potrivit surselor din piaţă.
     
    iPhone X nu a dat lovitura totuşi, aşa cum se aşteptau o serie de analişti de pe Wall Street. Cu toate acestea, se vinde încă la nivelul aşteptărilor companiei şi a ajutat Apple să câştige cotă într-o piaţă a cărei creştere aproape s-a oprit.
     
  • GENERAŢIA care nu mai ştie româneşte. RUPTURA definitivă dintre bunici şi nepoţii crescuţi peste hotare/ “Mă doare sufletul. În afară de o mânuţă fluturată rapid în faţa ecranului, nu mai primesc altceva”

    Pentru mii de copii plecaţi sau născuţi peste hotare, limba română este o provocare. Mulţi dintre ei au uitat sau nu au învăţat să vorbească limba natală, specialişti spunând că cele mai des întâlnite probleme de acest gen sunt cu copiii migranţilor care au ales ţări în care se vorbeşte limba engleză sau germană.

    Copiii evită să discute cu bunicii pentru că nu se pot înţelege, bunicii se simt frustraţi că cei mici, şi dacă înţeleg limba română, le răspund în limba ţării în care locuiesc. Prăpastia creată între generaţii se adânceşte direct proporţional cu timpul petrecut de cei mici peste hotare.

    În comuna Feldru din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 2.000 de localnici au plecat în străinătate la muncă. “Este foarte dureroasă ruperea de familie a celor care sunt plecaţi. De cele mai multe ori se nasc copii în străinătate, iar nepoţii greu se acomodează cu condiţiile din România sau atunci când vin într-o scurtă vacanţă în România. Sunt cazuri când nepoţii chiar au uitat sau nu au învăţat limba română sau, dacă sunt întrebaţi în limba română, o înţeleg, dar răspund în limba ţării unde locuiesc ei. E o durere atât pentru părinţi, cât şi pentru bunici şi, cât am fi noi de patrioţi… Noi am vrea să păstrăm această legătură însă, vrând-nevrând, apar şi probleme care tulbură liniştea care trebuie să domine într-o familie cu mai multe generaţii,” spune primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan.

    Vasile Runcan, un bunic de 68 de ani povesteşte cu tristeţe că nepoţii, născuţi în Irlanda, îl evită pentru că nu reuşesc să se înţeleagă cu el.

    “Am doi nepoţi – o fetiţă şi un băieţel, de cinci ani şi jumătate, respectiv patru ani. Mă doare sufletul de fiecare dată când trebuie să povestesc cu ei, pentru că în afară de un Hello, o mânuţă fluturată rapid în ecranul calculatorului sau al telefonului, nu mai primesc altceva de la ei. Orice aş întreba, EI NU ÎNŢELEG, se plictisesc şi nu vor să stea de vorbă cu bunicii. Au crescut acolo, în Irlanda, fără nici un grup de români în preajmă aşa că este foarte dificil să mă înţeleg cu ei”, spune bunicul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Samsung Flip, noul partener pentru şedinţe eficiente

    Cu un aspect sofisticat, în culoarea gri deschis, ecran tactil şi cu funcţii foarte uşor de folosit, displayul interactiv Samsung Flip are dimensiunea de 55 de inch, o greutate de până în 29 de kilograme şi un spaţiu de stocare de 8 GB. De asemenea, dispune de un stand portabil cu patru roţi, un pix detaşabil şi o tavă-suport spaţioasă, având sistem audio încorporat. Standul portabil nu facilitează doar mobilitatea displayului, ci este prevăzut şi cu suporturi de perete, pentru o fixare temporară. Standul portabil al displayului permite folosirea acestuia în orice spaţiu, dând astfel utilizatorilor posibilitatea să dea dovadă de profesionalism şi să adapteze o încăpere la nevoile imediate, cum ar fi o întâlnire de afaceri stabilită în ultimul moment sau organizarea urgentă a unei conferinţe într-un timp foarte scurt şi cu un efort minim. 

    De asemenea, pivotul poate fi reglat la diferite înălţimi, pentru un plus de confort, iar displayul dispune de o înclinare ergonomică de 4,5 grade, prin care oferă un unghi natural de scriere. Utilizatorul poate să configureze orientarea displayului atât în modul portret, cât şi în modul landscape pentru un plus de flexibilitate şi pentru a maximiza spaţiul de scriere sau desenare disponibil.
    Printre alte funcţii, displayul Samsung Flip permite realizarea capturilor de ecran, găsirea rapidă a documentelor în bara de căutare şi previzualizarea paginilor.
    Pentru a putea personaliza orice prezentare în funcţie de subiect, displayul Samsung Flip dispune de o gamă variată de instrumente de scriere şi fonturi în culori şi dimensiuni diferite, oferind posibilitatea de a şterge adnotările anterioare, parţial sau integral, printr-o simplă glisare a mâinii. De asemenea, deoarece munca în echipă este de multe ori esenţială, displayul poate fi folosit simultan de până la patru utilizatori şi pot fi derulate rapid până la 20 de pagini în acelaşi timp.

    Participanţii la întâlnire au şi posibilitatea de a adăuga conţinut prezentării, indiferent că este vorba de idei, grafice, imagini sau fişiere de pe propriile dispozitive, care pot fi conectate la displayul Samsung Flip sau îşi pot sincroniza conţinutul de pe device-ul individual pe ecranul central, cu ajutorul tehnologiei NFC integrate şi al reflectorului. La finalul întâlnirilor, participanţii pot distribui şi revizui digital adnotările, nefiind astfel nevoie de o recapitulare scrisă a ideilor prezentate.
    Adnotările digitale pot fi trimise altor persoane prin intermediul e-mailului sau printr-o reţea sau prin stocare USB, ajutându-i astfel pe utilizatori să preîntâmpine ştergerea, distrugerea sau pierderea notiţelor şi a ideilor importante. De asemenea, adnotările realizate pot fi imprimate prin intermediul unui server sau al unui aparat care are instalat sistemul de operare Windows 7 sau 10.
    Displayul poate fi activat printr-o simplă ridicare a pixului, însă asigură totodată şi confidenţialitatea informaţiilor şi a documentelor, printr-un sistem de securitate etanş bazat pe parolă.

    Displayul poate fi activat prin recunoaştere pe bază de senzori. Calitatea imaginii UHD oferită de displayul Samsung Flit se păstrează indiferent de dimensiunea sau tipul adnotaţiilor, prezentate într-un format clar şi uniform, care contribuie la păstrarea atenţiei participanţilor, fără a-i obosi şi fără să dăuneze ochilor.

    La nivel de conectivitate, displayul poate fi conectat prin wireless la alte device-uri, precum dispozitivele mobile, tabletele şi calculatoarele-tabletă.

    Spaţiul de lucru poate fi lărgit prin într-un format All-in-One (toate într-unul singur), astfel că displayul poate fi utilizat ca tablă de scris ori spaţiu de lucru de creaţie sau de joc.
    Un alt domeniu în care Samsung Flip poate fi folosit cu succes este domeniul artei. Astfel, arhitecţii şi designerii pot proiecta diverse schiţe şi prezentări fără riscul de deteriorare sau pierdere a acestora, deoarece stocarea centralizată memorează documentele într-o locaţie uşor accesibilă. Mobilitatea displayului şi posibilitatea de a extinde spaţiul de desenare în cele două moduri, portret şi landscape, reprezintă un alt plus care transformă displayul Flip într-o soluţie optimă pentru cei care lucrează în acest domeniu. De asemenea, experienţa de scriere este similară cu cea a utilizării unei table analogice standard sau a hârtiei.

    În concluzie, displayul interactiv Samsung Flip îşi propune să maximizeze, prin intermediul funcţiilor oferite, eficienţa de care aveţi nevoie în cadrul evenimentelor corporate, al întâlnirilor şi al conferinţelor organizate, îmbinând instrumentele de bază, documentele necesare şi un spaţiu de stocare suficient într-un singur dispozitiv uşor de amplasat şi de utilizat. 

  • Smartphone cu ecran indestructibil: Aşa se prezintă cel mai nou model pe care vor sud-coreeni de la Samsung să îl lanseze

    Samsung a anunţat lansarea unui ecran de smartphone pe care îl numeşte „indestructibil”, ceea ce înseamnă prin definiţie că acest ecran nu poate fi spart sub nicio circumstanţă, potrivit Mashable.

    Ecranul, susţine Samsung, este un OLED flexibil, căruia îi este aplicat un substrat indestructibil şi este acoperit cu geam securizat.

    „Geamul fortifiat de plastic este făcut special pentru dispozitive electronice, nu doar datorită indestructibilităţii, ci şi pentru că este uşor şi dur, având caracteristicile sticlei”, spune Hojung Kim, manager general al echipei de comunicare din cadrul Samsung Display Company.

    Potrivit zvonurilor din piaţă, smartphone-ul care va avea acest tip de ecran ar putea fi lansat în cadrul unui eveniment anunţat de samsung în New York în data de 9 august. Publicaţia americană scrie că acest model ar putea fi chiar Galaxy Note 9.

     

  • În acest stat e interzis să traversaţi strada dacă folosiţi un dispozitiv electronic

    La nivel global, 4 din 10 oameni recunosc că suferă de o anumită dependenţă de tehnologie; prin urmare, autorităţile din Honolulu, capitala statului Hawaii, au decis să ia măsuri în acest sens.

    Pietonii care sunt prinşi folosind telefoane, tablete sau orice alt tip de dispozitiv electronic vor primi amenzi de până la 100 de dolari.

    Decizia se bazează şi pe un studiu american potrivit căruia mai mult de 11.000 de persoane au suferit accidente în ultimii 5 ani datorită neatenţiei pe stradă.

    “Din păcate ne numărăm printre oraşele cu cel mai mare număr de pietoni accidentaţi”, a declarat primarul Kirk Caldwell.

    Sursa: Daily Mail

  • Cronică de film: Un pas în urma serafimilor – VIDEO

    Producţia semnată de Daniel Sandu e un exemplu în ceea ce priveşte influenţa occidentală asupra tinerilor regizori, şi spun asta într-un mod pozitiv. Sandu regizează un film dinamic, fluent, din care au dispărut camera centrată pe două personaje la o masă şi scena statică ce pare să nu se mai termine. Un pas în urma serafimilor e un film care poate face performanţă în multe ţări, atât timp cât publicul e deschis la filme vorbite şi în altă limbă decât engleza.

    Iese în evidenţă Vlad Ivanov (profesorul Ivan), un actor care mă fascinează de fiecare dată când apare pe ecran. Modul în care îşi însuşeşte personajele este unic, iar faptul că în ultima vreme a semnat roluri extrem de diverse spune multe despre capacitatea sa de adaptare la cerinţele scenariului şi la cele ale regizorului.

    Un pas în urma serafimilor surprinde ceea ce se întâmplă în culisele seminarelor teologice, unde tinerii liceeni speră să găsească îndrumători spirituali care să îi călăuzească pe calea preoţiei, dar se lovesc, în schimb, de realitatea dură a corupţiei şi a jocurilor de putere. Anii petrecuţi în seminar se transformă din ceea ce ar trebui să fie o pregătire pentru viaţa de preot, într-o luptă pentru supravieţuire.

    Sandu construieşte pe acest schelet o întreagă serie de evenimente care surprind şi amuză în acelaşi timp, nelipsind însă şi o bună doză de dramatism. Gabriel, personajul central al filmului, trăieşte o experienţă intensă, care îl obligă să se maturizeze şi să înţeleagă că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par la prima vedere. Seminarul nu se învârte în jurul unor valori ortodoxe (deşi Ivan încearcă să le împingă, ocazional, dincolo de raţiune sau bun simţ), ci în jurul unor jocuri meschine şi al unor practici în perfectă opoziţie cu conceptele teologice.

    Sinceritatea cu care regizorul reuşeşte să capteze neliniştea şi îndoielile lui Gabriel e una debordantă; e extrem de uşor să intri în pielea personajului şi să analizezi, din punctul său de vedere, relaţia cu celelalte personaje – mai ales cu cele care încearcă să îi imprime, mecanic, o serie de idei. În asta stă, de fapt, şi conflictul: valorile nu sunt transmise, ci impuse.

    Am fost surprins să aflu că povestea din spatele filmului e una reală, trăită chiar de regizorul Daniel Sandu; nu dau mai multe detalii, pentru că vreau să vă las plăcerea de a urmări Un pas în urma serafimilor. Pentru mine – şi pentru restul publicului, de altfel – acesta a fost cel mai bun film de la TIFF.


    Nota: 8,5/10

     

  • Acer Chromebook Spin 11, laptop de buget pentru studenţi

    Înainte să trecem la analiza acestuia, să stabilim ce este un chromebook. Acesta este un laptop care rulează pe sistemul Chrome al Google, nu Windows, cu care sunteţi obişnuit. Imaginaţi-vă browserul Chrome transformat în sistem de operare, dar asta nu înseamnă că funcţionează doar online, ci şi fără să fie conectat la internet, dar atunci utilitatea îi scade. De ce un chromebook? Pentru că accesul la internet a devenit tot mai facil, iar utilitatea acestuia a devenit indisputabilă, dar accesul vine şi cu un preţ. Preţ care nu este convenabil pentru toată lumea. Totuşi, evoluţia tehnologiei a dus la scăderea preţurilor şi la apariţia unor dispozitive ca aceste chromebookuri, laptopuri care să gestioneze bine elementele de bază (browsing, scris etc.), să aibă o autonomie a bateriei bună şi să fie mobil.
    Acer Spin 11 este un chromebook cu o diagonală de 11,6 inchi, ecranul este dotat cu sticlă Gorilla Glass, ceea ce-l protejează zgârieturi, este rezistent la apă şi are o bandă de cauciuc de jur împrejur pentru a face faţă şocurilor. Astfel, acest dispozitiv a fost conceput pentru a suporta câteva lovituri, voluntare sau involuntare. Ceea ce-l face bun pentru copii, care sunt mai neatenţi cu gadgeturile. Totuşi, aceste sisteme de protecţie îl fac ceva cam robust şi cam greu pentru un laptop de 11,6 inchi (1,3 kg). Asta înseamnă că ar putea fi greu de cărat pentru un elev, dar sunt sigur că este mai uşor decât cele 4-5 cărţi şi 4-5 caiete pe care este nevoit să le ia zilnic la şcoală.
    După cum îi spune şi numele – Spin 11 – ecranul se învârte la 360 de grade, ceea ce înseamnă că poţi folosi gadgetul şi ca laptop, şi ca tabletă (mult prea grea pentru a fi folosită astfel), dar şi în modul cort. În plus, laptopul vine la pachet şi cu un stylus cu ajutorul căruia poţi să scrii, să navighezi, să desenezi. Nu este nici pe departe cel mai bun sau precis stylus pentru laptop, dar pentru un astfel de chromebook şi la acest preţ este mai mult decât OK. Elevii şi studenţii pot scrie cu el, pot desena sau pot naviga cu el tolăniţi în pat.
    Acer Spin 11 are un procesor Intel Celeron N3350 1.1 GHz, 4 GB memorie RAM, o placă video integrată Intel HD Graphics 500 şi un spaţiu de stocare flash de 32 GB. De asemenea, are 2 porturi USB C (unul pentru încărcare) şi 2 porturi USB 3.0 şi un jack audio. Toate astea sugerează un laptop capabil să ruleze aplicaţiile obişnuite din Chrome, editare de texte etc. Eu l-am folosit pentru aceste lucruri şi nu am întâmpinat probleme, iar autonomia bateriei a fost satisfăcătoare  în jur de cinci-şase ore dacă laptopul era utilizat mai intens şi cam opt ore de utilizare moderată.
    În concluzie, Spin 11 este un laptop care are un public ţintă şi este creat în aşa fel încât să satisfacă cerinţele acestuia, adică ale studenţilor: să fie funcţional, să aibă autonomie a bateriei îndelungată şi să fie portabil. 


    casetă tehnică:
    Procesor Intel Celeron N3350 Dual-Core până la 2,4 GHz
    Ecran 11,6 inchi (1.366 x 768 pixeli), multitouch
    Memorie RAM 4 GB
    Spaţiu de stocare 32 GB
    Autonomie 8-10 ore
    Conectivitate 2 porturi USB tip C, un port USB 3.0
    Cameră foto 5 MP 1.080 p + 1 MP 720 p
    Stylus Wacom EMR
    Sistem de operare Chrome OS
    Preţ aproximativ 1.500 de lei

  • Gadget Review: PDS271, numele frumuseţii în rândul monitoarelor – VIDEOREVIEW

    + Design elegant
    + Imagini frumoase

    – Rezoluţie 1.080 p la 60 Hz

    Studioul de design F.A Porsche proiectează produse diverse: de la haine la smartphone-uri, ceasuri şi monitoare, dându-le un plus de eleganţă. Produsele lor vin cu un design ceva mai extravagant, ce te duce cu gândul la premium şi, de obicei, cu un preţ mai mare. Monitorul AOC PDS271 este un monitor de 27 de inchi IPS ce are o rezoluţie Full HD (1.080 p) şi o rată de reîmprospătare de 60 Hz.

    Înainte de toate să vorbim despre design. Monitorul este unul foarte subţire (doar partea de jos e ceva mai groasă, deoarece acolo sunt înghesuite componentele) şi este aproape fără margini. Partea de sus şi cele laterale au o margine de doar 7 milimetri. În partea de jos există o bandă de metal de 20 de milimetri. Asta îi conferă iluzia de ecran infinit asemănător cu ecranul smartphone-urilor Samsung (S8, S9). Ecranul este susţinut de un suport  asimetric din metal, care este foarte elegant, dar nu teribil de funcţional, deoarece singurul buton al monitorului este situat în dreapta, iar asta înseamnă că de fiecare dată când îl apeşi, ecranul se mişcă. Suportul, totuşi, nu este doar estetic, ci şi util, deoarece ascunde cablul cu care monitorul se conectează la curent şi la computer.

    Acest sistem este ingenios şi arătos deoarece nu o să se vadă cabluri pe masă sau atârnând pe lângă monitor. Un alt element ce trebuie menţionat este faptul că ecranul se poate înclina în sus şi în jos (într-un unghi de la 3,5 grade la 21,5 grade). În concluzie, monitorul este extrem de arătos şi futuristic, de aceea este păcat că are doar o rezoluţie Full HD (1.920 x 1080 pixeli) la o diagonală de 27 de inchi. Imaginile afişate sunt frumoase, filmele şi jocurile se văd bine, iar reproducerea culorilor este una corectă. Am lucrat foarte bine pe ecran, iar diagonala de 27 de inchi mi-a dat un spaţiu generos în Adobe Premiere Pro pentru editarea clipurilor video. Totuşi, cred că ar fi fost minunată o rezoluţie 2K sau 4K.

    Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune şi culorile nu se schimbă nici la un unghi de vizualizare de 45 de grade. Indiferent de unde am privit monitorul, detaliile au fost bune, negrul adânc şi bogat. De asemenea, timpul de răspuns al monitorului este unul bun, dar AOC PDS271 nu va fi o ţintă pentru gameri, fiind limitat la o rată de reîmprospătare de 60 Hz, însă este îndeajuns pentru lucrul la birou.

    Opţiunile pe care monitorul le are sunt minimale: setarea luminozităţii, contrastului, volumului (are difuzoare integrate), nivelul de reducere a luminii albastre şi alegerea limbii afişate. Nu există posibilitatea alegerii temperaturii culorii, a diferitelor tipuri de presetări pentru imagine sau gamă. Totul se face printr-un singur buton; apeşi o dată pentru a trece de la o opţiune la alta, apoi aştepţi puţin pentru a putea modifica valorile. Nu este un sistem ideal, dar funcţionează.

    Contrastul setat este unul corect, iar luminozitatea se poate schimba în funcţie de setarea dorită. Ce am observat este că luminozitatea e satisfăcătoare, dar nu foarte puternică, nici măcar la 100% nu am simţit că ecranul este foarte luminos. Totuşi, în utilizarea zilnică de editare foto-video şi jocuri video nu am simţit că este un ecran prea întunecat. 

    Este clar că AOC PDS271 e unul dintre cele mai arătoase monitoare de pe piaţă şi va arăta bine pe biroul oricărui decide să-şi achiziţioneze acest monitor. Totuşi, rezoluţia 1.080 p îl trage în jos, mai ales că are o diagonală de 27 de inchi, unde ar fi fost de preferat o rezoluţie mai mare, de 2.560 x 1.440, de exemplu.

    casetă tehnică:
    Diagonală 27 inchi
    Ecran IPS
    Rată de reîmprospătare 60 Hz
    Timp de răspuns 4 ms
    Raport aspect 16:9
    Luminozitate 250 cd/m la puterea 2
    Contrast dinamic 50 M: 1
    Culori 16,7 milioane
    Conectivitate HDMI 1,4 x 1
    Unghiu de înclinare 3,5-21,5 grade
    Dimensiuni (cu suport) 613 x 460 x 179 mm
    Preţ aprox. 1.000 de lei