Tag: dosare

  • ANALIZĂ: Dan Voiculescu, implicat în alte şase dosare aflate pe rolul instanţelor şi în unul la DNA

    Unul dintre dosarele aflate pe masa judecătorilor este cel în care Voiculescu, alături de fiica sa Camelia şi de şeful posturilor Antena, Sorin Alexandrescu, este judecat în legătură cu şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

    Deocamdată, nu a fost stabilită data la care va începe efectiv judecarea cazului. Conform noului Cod de procedură penală, dosarul a fost mai întâi trimis unui judecător de Cameră preliminară, care a stabilit, în 23 aprilie, că probele au fost administrate corect, iar urmărirea penală a fost legală, motiv pentru care a declarat dosarul în stare de judecată. Măsura a fost însă contestată de avocaţii celor implicaţi în proces, la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dat, până acum, un verdict în acest sens, însă, dacă va menţine decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti, dosarul va fi repartizat unui complet penal, care va fi însărcinat cu soluţionarea procesului. În caz contrar, dosarul lui Voiculescu va fi trimis înapoi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru refacerea rechizitoriului.

    În acest dosar, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, la 1 octombrie 2013, alături de directorul general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei. Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu a fost deferit justiţiei pentru şantaj, în timp ce Dan Voiculescu şi fiica sa, pentru complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al ANAF la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

    Potrivit rechizitoriului, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra lui Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să semneze nişte contracte cu firma pe care o administra Alexandrescu. Procurorii susţin că Voiculescu era la curent cu activităţile lui Alexandrescu şi chiar l-a sprijinit.

     

    Un proces cu şeful statului, un altul cu o verişoară şi trei cu jurnalişti

    Tot la Curtea de Apel Bucureşti urmează să se judece procesul pe care Dan Voiculescu îl are cu preşedintele Traian Băsescu. Acesta din urmă a câştigat în 2 mai, la Tribunalul Bucureşti, procesul în care Dan Voiculescu l-a dat în judecată pentru declaraţia făcută de şeful statului în iulie 2012, în plenul Parlamentului.

    În 5 iulie 2012, preşedintele Traian Băsescu declara, în plenul Parlamentului, că “unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu” a afimat că trebuie controlată justiţia, şeful statului precizând că Parlamentul nu va putea întoarce instituţiile la modul de supunere din 2000-2004.

    În urma acestei afirmaţii, Dan Voiculescu a anunţat în aceeaşi zi că îl dă în judecată pe Băsescu pentru afirmaţii defăimătoare, precizând că nu îi va solicita acestuia daune materiale, ci doar să admită faptul că a minţit.

    Cel de-al treilea dosar aflat la Curtea de Apel Bucureşti care îl are în prim-plan pe Dan Voiculescu este cel în care acesta a dat-o în judecată pe verişoara sa din străinătate Paraschiva Silaghi, pentru că l-a acuzat că a oferit fostei Securităţi informaţii despre ea.

    În primă instanţă, Dan Voiculescu a pierdut şi acest proces, întrucât Tribunalul Bucureşti i-a respins cererea ca Silaghi să-i plătească peste 130.000 de euro drept daune morale generate de schimbarea unei declaraţii pe care aceasta o făcuse la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Voiculescu a introdus acţiunea împotriva verişoarei sale în iulie 2012. El spunea, în legătură cu solicitarea Paraschivei Silaghi de a-şi schimba declaraţiile iniţiale în procesul cu CNSAS, că, înaintea modificării acestora, verişoara îi solicitase, cu împrumut, 40.000 de euro, sumă pe care el a refuzat să i-o dea.

    Paraschiva Silaghi declara, pentru MEDIAFAX, că şi-a schimbat declaraţia faţă de Dan Voiculescu pentru că atunci când a dat prima declaraţie “nu a avut în faţă actele de la CNSAS”. În 10 martie 2011, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis irevocabil că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii, cu numele conspirativ “Felix”.

    Celelalte trei dosare ajunse în instanţă sunt pe rolul Tribunalului Bucureşti, toate fiind deschise urmare a unor reclamaţii ale omului de afaceri împotriva mai multor jurnalişti sau publicaţii.

    Într-unul dintre aceste dosare, Dan Voiculescu l-a dat în judecată pe Robert Turcescu, moderator al unei emisiunii difuzate de B1 TV, după ce jurnalistul a făcut mai multe dezvăluiri despre fondatorul PC.

    Voiculescu se judecă, într-un alt proces, cu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, care au scris mai multe materiale despre acesta. Fondatorul Grupului de firme Grivco s-a simţit lezat de aceste articole, motiv pentru care i-a chemat în faţa instanţei pe Dan Andronic, Ionel Stoica, Marian Păvălaşc, Cătălin Antohe, Iulian Virgil Munteanu, dar şi Editura Evenimentul şi Capital.

    Un alt caz care îl aduce pe Dan Voiculescu în faţa instanţei se referă la dosarul în care omul de afaceri i-a dat în judecată pe jurnaliştii de la Deutsche Welle, pe motiv că aceştia că au scris un articol “urât şi murdar” despre el.

    “Deocamdată, s-a semnat un proces împotriva lui Deutsche Welle, o instituţie serioasă de felul ei. Dar există un om acolo, Petre Iancu, care are un director, care probabil vor trebui să plătească 400.000 de euro. O parte din aceşti bani, dacă nu chiar toţi, vor fi direcţionaţi către Academia Media, pentru tinerii care vor să intre în media. Vor fi burse gratuite”, spunea Voiculescu, la jumătatea lunii iulie.

     

    DNA susţine că Voiculescu a şantajat prin trustul Intact

    În afara dosarelor aflate la instanţă, Dan Voiculescu este vizat de o anchetă a procurorilor anticorupţie. Aceştia susţin că omul de afaceri “a ameninţat, direct sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact – n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare”.

    Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia. Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Voiculescu, pentru “şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)”.

    Nicolae Palfi, Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, şi Nelu Iordache ar fi – potrivit unor surse judiciare – oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

    Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, în 8 august, la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), potrivit deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti.

    Alături de Voiculescu, în dosarul ICA au fost condamnaţi Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, la opt ani de închisoare, Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, şi Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS, la câte şase ani de închisoare.

    Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare, Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

    În acest dosar, prejudiul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

     

  • CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

    Potrivit lui Muscalu, într-unul dintre cele patru dosare, vizând infracţiuni de spălarea banilor, procurorul de caz a dispus NUP, motivând că într-un alt dosar se dispusese aceeaşi soluţie şi că există similitudini, însă cauza privea alte societăţi şi alte conturi.

    Cele patru dosare fac parte dintr-un total de 28 de dosare verificate, trei dintre ele având ca obiect infracţiuni economice, respectiv de spălare a banilor, iar celălalt – infracţiuni de corupţie.

    În acest ultim caz este vorba despre modul în care Bercea Mondial a obţinut permisul de conducere, la începutul anilor ’90, în condiţiile în care nu ştie să scrie şi să citească.

    La 9 iulie, judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

    Secţia de procurori a Consiliului superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, în 17 iulie, Inspecţia Judiciară cu privire la soluţiile date în dosarule în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006.

    În 23 iulie, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus efectuarea unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care a fost cercetat Bercea Mondial şi a cauzelor conexe acestora, precum şi verificarea legalităţii soluţiilor dispuse.

     

     

  • Adeverinţa de Bac, refuzată de universităţile germane

    Deşi oficialii de la Ministerul Educaţiei le-au promis tinerilor absolvenţi de liceu că nu vor avea probleme cu adeverinţele care înlocuiesc diploma de Bac de anul acesta, unele universităţi străine au respins deja dosare venite din România fără diploma care să ateste promovarea examenului de maturitate.

    „Garantez că tinerii care vor să studieze în străinătate nu vor avea probleme, dacă au probleme, trebuie să contacteze Ministerul Educaţiei şi dacă o universitate din străinătate are o problemă, atunci se adresează Ministerului Rducaţiei din ţara lor sau ambasadei României“, spunea în urmă cu puţin timp ministrul Remus Pricopie.

    Cu toate acestea, problemele nu au întârziat să apară. O tânără din Braşov, Andreea Velicu, care vrea să intre la medicină la Universitatea din Rostock, a primit iniţial un răspuns negativ când şi-a depus dosarul online pe platforma hochshulstart.de, prin care se fac admiterile la facultate în Germania, asemănător platformei UCAS din Marea Britanie.

    Citeşte pe adevarul.ro mai multe despre problemele cu care se confruntă Andreea Velicu din cauza diplomei de BAC.

     

  • DIICOT: Traian Berbeceanu, trimis în judecată pentru că ar fi luat mită o maşină de 20.000 de euro

     Berbeceanu mai este acuzat de sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de delapidare, toate în concurs real de infracţiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile.

    Potrivit DIICOT, în 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte Gheorghe Rusu, Dorin Eugen Ioan Cupeţiu şi alte persoane, a primit un autoturism marca Volkswagen Passat. Maşina, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a fost primită de la soţii Gheorghe şi Anca Rusu, iar Berbeceanu urma să le furnizeze celor doi date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora, a firmei SC Uranus Junior 2003 SRL, a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bulgaria închide a patra mare bancă din ţară, unde lipsesc dosare de credite de 1,8 miliarde de euro

     “Licenţa CCB va fi retrasă şi va fi lansată procedura de insolvenţă”, a declarat guvernatorul băncii centrale a Bulgariei (BNB), Ivan Iskrov.

    Ministrul de Finanţe Petar Ciobanov a declarat în Parlament că soluţia este acceptată de Comisia Europeană, cu care autorităţile bulgare sunt în contact permanent.

    “Lipsesc dosarele unor credite în valoare de 3,5 miliarde de leva (1,8 miliarde euro) acordate de CCB. Probabil că au fost distruse, ceea ce ne face să ne gândim la un abuz premeditat”, a explicat Ciobanov.

    El a adăugat că în urma unui control de audit nu s-a putut stabili capacitatea împrumutaţilor de a rambursa creditele, constatându-se că acestea au legătură cu acţionarul majoritar al băncii, Ţvetan Vassilev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM solicită PCA Craiova informaţii cu privire la dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial

     Surse din cadrul CSM au precizat, pentru MEDIAFAX, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova urmează să strângă informaţii de la toate unităţile de parchet din judeţele Dolj, Olt şi Gorj cu privire la dosarele soluţionate, în care este vizat Bercea Mondial.

    Sursele citate au precizat că CSM a cerut să primească un răspuns în cel mult o săptămână.

    “În raport de răspunsul respectiv va fi sesizată Inspecţia Judiciară. În cazul în care va fi sesizată inspecţia, aceasta va face verificări în raport de celeritatea cu care au fost soluţionate, de administrarea probatoriului”, au precizat sursele menţionate.

    Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judecătorul Dumbravă cere CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru NUP în o sută de dosare ale lui Bercea

     “Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas”, a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi.

    Membrii CSM votează cu privire la posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare, o deciziei în acest sens urmând să fie luată miercuri.

    Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat miercuri în plenul CSM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD îi menţine pe Florin Georgescu, Marin Dinu şi Nicolae Dănilă în CA al BNR. Vasilescu:Toţi cei care ar putea să intre în discuţie sunt cunoscuţi şi paracunoscuţi

    “Nu-i nimic din scurt, Parlamentul e aici, propunerile trebuie să fie validate de comisiile de buget şi fiecare dintre cei propuşi trebuie sa fie audiat în comisii (…) Dosarele se cunosc şi, mai e ceva, şi anume, că am auzit limpede opinia şi a funcţionat de-a lungul celor 25 de ani, că la BNR nu pot fi în CA decât oameni care au o pregătire foarte înaltă în domeniu, deci toţi aceştia sunt cunoscuţi şi paracunoscuţi. Ce dosare să li se facă (…) Toţi cei care ar putea să intre în discuţie sunt cunoscuţi şi paracunoscuţi, nu vin oameni care vor acum să-şi depună candidatura. Sigur că ar putea să facă şi aşa, dar nu-i ia nimeni în seamă, oameni care n-au o legatură cu marea performanţă în domeniu”, a explicat Vasilescu pentru MEDIAFAX, întrebat dacă anunţul intempestiv privind numirea noului CA şi termenul scurt n-ar putea îngreuna accesul unor candidaţi la selecţie, mai ales că procedural este necesară întocmirea unor dosare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul de afaceri Iosif Armaş, audiat la DNA în dosarul celor patru judecători acuzaţi de mită

     Armaş a intrat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 13.45, însoţit de o persoană care este, cel mai probabil, avocatul său.

    Numele omului de afaceri apare în documentele anchetatorilor în legătură cu involvenţa unei firme a sa.

    În documente obţinute de MEDIAFAX, procurorii anticorupţie relatează în detaliu modul în care judecătorul sindic Mircea Moldovan de la Tribunal Bucureşti selecta lichidatorii judiciari în cazul dosarelor în care dispunea deschiderea procedurii insolvenţei.

    Astfel, arată anchetatorii DNA, cu privire la dosarul nr. 43077/3/2007, având ca obiect procedura de insolvenţă a SC Argirom International SA, controlată de Iosif Armaş, la 18 ianuarie 2013, Monica Angela Borza i-a spus magistratului Moldovan că Armaş a desfăşurat o serie de acţiuni contrare Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asistent arbitral de la Curtea de Arbitraj intermedia mita între judecătorul Stanciu şi lichidator

     Judecătorii Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, printre care şi unele ale omului de afaceri Dan Adamescu, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

    Potrivit motivării deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare a celor patru magistraţi, Luana Udăţeanu, angajată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, îl cunoştea pe judecătorul Ion Stanciu de la Judecătoria Sectorului 3, unde aceasta a fost grefier, şi a folosit această circumstanţă pentru a-şi asigura accesul la magistrat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro