Tag: Disney

  • 2017 pare să fie anul blockbusterelor: ce filme ne aşteaptă vara asta?

    Începem lista cu Guardians of the Galaxy Vol. 2, continuarea succesului de box-office lansat în 2014. Chris Pratt, Zoe Saldana, Bradley Cooper şi Vin Diesel se întorc cu noi aventuri, având din nou misiunea de a salva galaxia. Primul film a declanşat o reacţie foarte bună din partea publicului, depăşind aşteptările celor de la Disney în ceea ce priveşte încasările: volumul 1 a adus peste 770 de milioane de dolari, în condiţiile în care studiourile Marvel se aşteptau la venituri de sub 500 de milioane. Aşteptăm aşadar cu nerăbdare noul film, mai ales că regizor e tot James Gunn; de altfel, el a acceptat deja să regizeze şi partea a treia, ce va avea probabil data de lansare prin 2019.

    Dacă aveaţi impresia că toate filmele din anii ’80 au fost deja relansate, pregătiţi-vă pentru costumele roşii de salvamari care vor inunda sălile de cinema. Baywatch, celebrul serial cu David Hasselhoff, se transformă vara aceasta într-un lungmetraj. Dwayne „The Rock” Johnson este noul salvamar-şef, iar alături de el îi are pe Zac Efron şi Alexandra Daddario.

    Luna mai va fi una importantă şi pentru fanii francizei Alien, care revine cu Covenant. Deşi Ridley Scott a revenit în mijlocul acţiunii încă de acum cinci ani, pelicula Prometheus (2012) nu a avut rezultatele dorite. Noul film, care se apropie mai mult de seria originală Alien, arată deja mult mai bine. Katherine Waterston şi Danny McBride sunt în echipajul de pe nava spaţială Covenant, care arată ca paradisul, dar se dovedeşte a fi un loc mult mai puţin prietenos. Nu doar Prometheus a primit recenzii negative, ci şi Alien: Resurrection, ultima producţie care a avut-o în rolul principal pe Sigourney Weaver. E uşor de înţeles, astfel, cât de important este Covenant pentru viitorul francizei.

    Johnny Depp se întoarce în rolul lui Jack Sparrow pentru Piraţii din Caraibe 5: Morţii nu spun poveşti. Alături de el îi vom revedea pe Geoffrey Rush în rolul lui Barbossa, şi Orlando Bloom îl întruchipează pe Will Turner. Surpriza este apariţia lui Javier Bardem, cel care va da viaţă personajului Salazar. E interesant de văzut cum va trata Disney această nouă etapă a francizei, dar şi modul în care Johnny Depp – a cărui carieră nu se află într-un moment prea bun – va reuşi să readucă la viaţă unul dintre cele mai apreciate interpretări ale sale.

    O prinţesă de pe vremuri este trezită din cripta ei, iar ca mulţumire ea va aduce toate nenorocirile – posibile şi imposibile – asupra umanităţii. Cam aşa sună scenariul pentru The Mummy, un film de acţiune sau de groază, nu ştim încă, avându-l în rolul principal pe Tom Cruise. Aşteptăm cu mare interes.

    Christopher Nolan semnează anul acesta Dunkirk, o dramă despre unul din momentele de cotitură ale celui de-al doilea război mondial. Numele regizorului e un motiv suficient de bun pentru a merge în sălile de cinema în luna iulie, dar poate ajută să menţionez şi că în rolul principal îl veţi regăsi pe Tom Hardy.

    Harrison Ford îşi reia unul dintre cele mai cunoscute roluri în Blade Runner 2049. Acesta este unul dintre cele mai costisitoare filme din 2017, dar detaliile sunt păstrate strict. Distribuţia îi mai include pe Ryan Gosling, Robin Wright, Jared Leto şi Dave Bautista. Blade Runner 2049 ajunge pe marile ecrane la toamnă, în octombrie, dar părea un film prea important pentru a fi ignorat.

    Mai trec în revistă câteva titluri ce s-ar putea dovedi pariuri câştigătoare vara asta: It Comes at Night (thriller, 9 iunie), Despicable Me 3 (comedie, 30 iunie), The House (comedie, 30 iunie), Spiderman: Homecoming (aventuri, 7 iulie), War for the Planet of the Apes (acţiune, 14 iulie), Detroit (acţiune, 4 august).

  • Cronică de film: Frumoasa şi bestia

    Anul acesta, povestea şi personajele pe care publicul le ştie revin la viaţă într-o adaptare live-action spectaculoasă a celebrului film de animaţie Disney „Frumoasa şi Bestia”. Filmul reprezintă povestea călătoriei fantastice a tinerei eroine Belle, care e luată prizonieră de bestie în castelul său.

    În ciuda temerilor sale, ea se împrieteneşte cu personalul fermecat al castelului şi descoperă faţa nevăzută a prinţului. Doar în România, „Frumoasa şi Bestia“ a înregistrat încasări record de aproape 520.000 de dolari în weekendul de lansare. În Statele Unite, rezultatele au fost chiar şi mai bune: cu încasări estimate la 170 de milioane de dolari, „Frumoasa şi Bestia“ a depăşit recordul deţinut anterior de „Batman vs. Superman: Dawn of Justice“, devenind cea mai bună lansare din luna martie (termenul de „lansare” se referă la încasările cumulate din cele trei zile ale weekendului). Suma de mai sus duce „Frumoasa şi Bestia“ pe locul 7 în topul celor mai de succes lansări din istoria Hollywoodului.

    De altfel, filmul face parte din strategia pe termen lung a Disney, fiind cea mai recentă adaptare a unui basm. În ultimii ani, Disney a lansat mai multe astfel de poveşti reinterpretate, precum „Alice în Ţara Minunilor“, „Maleficent“, „Cenuşăreasa“ sau „Cartea Junglei“.

    După cum scriam însă mai sus, filmul a fost înconjurat de controverse; premiera a fost amânată în Malaysia, deoarece autorităţile acestei ţări au cenzurat o scenă acuzată că ar avea conotaţii homosexuale. În Rusia, din aceleaşi motive, filmul a fost interzis tinerilor sub 16 ani. Şi în Singapore, ţară vecină cu Malaysia, filmul Disney a fost acuzat de atitudine „deviantă”. Scena care a stârnit controverse în Malaysia şi în Rusia îl prezintă pe personajul LeFou, care este „confuz asupra sexualităţii sale”, după cum spune regizorul filmului Bill Condon, dansând cu un alt bărbat.

    Interesant este modul în care producătorii au ales să realizeze scenografia, construind practic de la zero decorurile. Regizorul a explicat, în cadrul unui interviu, procesul creativ din spatele peliculei: „Tot filmul este realizat pe moda veche. Poate am mers şi în locaţie o zi, dar mai tot filmul a fost realizat la Shepperton Studios, în modul în care ar fi făcut şi MGM la Hollywood în anii ’50. Am construit un sat întreg cu decoruri masive şi scene imense interconectate. Spre exemplu, puteam merge din sala de mese a castelului până la scările de la intrare şi în imensa sală de bal. Într‑adevăr spectaculos. Şi aceste lucruri pot fi văzute foarte clar în formatul IMAX”, a spus Bill Condon.

    În distribuţie o veţi regăsi pe Emma Watson, remarcată mai ales pentru rolul din seria Harry Potter, şi pe Dan Stevens sau Luke Evans.

    „Frumoasa şi Bestia“ este un film care se încadrează în normele Disney: animaţia este spectaculoasă, actorii fac o treabă decentă, iar coloana sonoră este bine pusă la punct. Este în primul rând un film pentru copii, dar şi pentru adulţii în căutarea unei doze de nostalgie.

    NOTA: 7/10

  • Mihai Pohonţu se întoarce în România pe funcţia de CEO al Amber

    În trecut, Mihai Pohonţu a ocupat poziţia de vicepreşedinte pentru platforme emergente în cadrul Samsung Electronics, unde a creat un ecosistem puternic dedicat dezvoltatorilor pentru gama de produse a companiei. Înainte de Samsung, Mihai Pohonţu a condus departamentul Product Operations din cadrul Disney Interactive şi a ocupat poziţia de vicepreşedinte şi General Manager of Central Development Services al Electronic Arts. În România, a fondat si condus biroul local al Electronic Arts.

    Amber a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 6,5 milioane euro, un vârf atins de compania românească. Cifra reprezintă o creştere de 62,5% faţă de cea raportată în 2015. Creşterea se datorează proiectelor complexe pe care studioul le-a dezvoltat pe cele mai mari platforme de gaming precum PC, iOS, Google Play, Amazon, Windows Phone 8, Windows 8/8.1/10, Apple TV, Apple Watch, Samsung & LG Smart TV şi pe platforme de dezvoltare de jocuri precum Unity, Unreal, Cocos2D, Marmalade, FMOD.

    De asemenea, numărul angajaţilor a crescut cu 67% procente, de la 168 în 2016 la 280, în prezent. În acest moment, Amber caută specialişti pentru următoarele poziţii: Project Manager, Project Coordinator, Test Lead şi Functional Lead pentru departamentul de testare, Production Manager, Project Manager si Game Developer pentru divizia de Creative Services.
    Mihai Pohonţu a fost de două ori pe coperta Business Magazin, în 2006 şi 2014.

    Prima dată am scris despre el în 2006, când i-am intuit potenţialul – venise în România să pună bazele unei reţele de studiouri de jocuri, pentru Jamdat (companie pe care o fondase alături de mai mulţi parteneri şi care a fost ulterior cumpărată de Electronic Arts) – şi a doua oară în 2014, când şi-a confirmat potenţialul, devenind vicepreşedinte al Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment cu baza la Los Angeles.

    Citiţi mai multe despre povestea lui Mihai Pohonţu aici

  • CONTROVERSELE, reţeta succesului. Cum a ajuns filmul „Frumoasa şi Bestia” la încasări RECORD, depăşind animaţia din anii ‘90

     Se pare că momentul gay exclusiv din filmul „Frumoasa şi Bestia”, regizat de Bill Condon, care a stârnit controverse internaţionale, o serie de ţări solicitând interzicerea lungmetrajului, ar fi contribuit la încasările record în doar o săptămână de la lansarea peliculei.

    Detalii suplimentare, în articol.

    CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX

  • George Lucas, creatorul Star Wars, construieşte pe banii lui un muzeu de 1 miliard de dolari

    The Walt Disney Company a cumpărat franciza Star Wars pentru patru miliarde de dolari, în 2012, iar toţi banii s-au dus la unicul proprietar al Lucasfilm, George Lucas.

    Cu o parte din banii încasaţi în urma tranzacţiei, George Lucas a decis să construiască un muzeu unde să-şi expună colecţia de artă precum şi diverse obiecte pe care le-a folosit la filmările pentru seria Star Wars.

    Muzeul va fi construit la Los Angeles, într-un parc cu o suprafaţă de 3 hectare, va avea forma unei nave spaţiale şi va costa 1 miliard de dolari, adică un sfert din banii obţinuţi de Lucas din vânzarea Lucasfilm.

    Proiectul a fost încredinţat arhitectului deconstructivist chinez Yansong Ma.

  • Un nou record! Disney a câştigat anul acesta mai mulţi bani decât oricare alt studio de film

    Succesul celui mai recent film din seria Star Wars, Rogue One, a împins Disney către un nou record, scrie Quartz.

    Rogue One: A Star Wars Story a avut încasări de 290 de milioane de dolari în weekendul de debut, ceea ce face ca Walt Disney Studios să devină primul studio de film care să încaseze 7 miliarde de dolari la Box Office-ul global (1 ian 2016-18 dec. 2016) într-un singur an. Însă nu doar Star Wars a pus umărul la realizarea acestei sume impresionante, ci şi blockbustere precum Captain America: Civil War sau Doctor Strange, dar şi animaţiile Finding Dory şi Zootopia. De asemenea, studioul a beneficiat şi de lansarea episodului 8 din seria Star Wars în decembrie 2015. Disney a reuşit să depăşească recordul de încasări şi pe plan local, depăşind suma de 2.45 miliarde de dolari stabilită de Universal Studios în 2015, ajungând la 2,7 miliarde (18 decembrie).

    Totuşi nu totul merge bine pentru Disney, iar business-ul cu cablu TV începe să scadă, în condiţiile în care ESPN pierde abonaţi şi peisajul televiziunii se schimbă odată cu apariţia serviciilor Netflix, Amazon Prime sau Hulu. AStfel compania trebuie să  tragă mai tare din alte părţi (studiourile de film, parcurile tematice şi vânzarea de produse comerciale).

    Cele mai multe încasări anul trecut le-a avut Universal Studios cu o sumă de 6,9 miliarde de dolari. De fapt, anul acesta întreaga industrie a filmului american a mers foarte bine, 2016 reprezetând anul când încasările de la box office-ul american au depăşit pentru prima dată 11.13 miliarde de dolari într-un an. 

     

  • Snapchat va începe difuzarea de programe de televiziune în 2017

    Grupul Disney ABC TV doreşte să lanseze pe 3 ianuarie un nou show online, care va fi distribuit exclusiv prin intermediul Snapchat. Acesta va purta numele „Watch Party: The Bachelor”. -story go4it.ro

    Reţelele de socializare au început să se dezvolte în noi direcţii în 2016, cu transmisiuni live din partea televiziunilor pe Facebook şi ediţii speciale ale unor publicaţii pe Snapchat, însă în 2017 se pare că vom începe să primim programe de televiziune realizate special pentru acestea.

    Facebook şi-a anunţat deja interesul pentru acest tip de conţinut, iar acum Snapchat şi Disney se pare că pregătesc emisiuni dedicate, primul fiind realizat în jurul emisiunii The Bachelor (ediţia americană a emisiunii Burlacul). Conform Variety, grupul Disney ABC TV doreşte să lanseze pe 3 ianuarie un nou show online, care va fi distribuit exclusiv prin intermediul Snapchat. Acesta va purta numele „Watch Party: The Bachelor” şi va include o analiză a episodului emisiunii The Bachelor din ziua respectivă, care va fi disponibilă pentru vizualizare timp de 24 de ore, asemeni oricărui alt tip de conţinut de pe Snapchat. Durata sa va fi destul de scurtă, de maximum 5 minute, fiind adaptată la modul de consum al conţinutului pe această reţea de socialializare.

  • Cronică de film: Moana

    În momentul de faţă, pare că cei de la Disney sunt în stare să transforme în aur orice ating: de la Zootopia până la Star Wars, aceste studiouri propun o varietate mare de filme, iar succesul la box-office pare să le surâdă de fiecare dată.

    Din cele nouă filme distribuite anul acesta de Disney la scară largă (lansate simultan în peste 3.000 de cinematografe), cinci au generat venituri de peste 100 de milioane de dolari; mai exact, acestea au adus în conturile Disney 1,75 miliarde de dolari. Nici celelalte filme nu s-au descurcat prea rău, ducând totalul la aproape 2 miliarde de dolari.

    Aşteptările sunt astfel destul de mari în ceea ce priveşte Moana, o poveste despre despre o adolescentă îndrăzneaţă care pleacă pe mare într-o misiune, pentru a-şi demonstra că poate fi un maestru al descoperirilor de noi locuri şi a îndeplini misiunea strămoşilor săi. Pe timpul călătoriei sale, Moana îl întâlneşte pe cândva măreţul semizeu Maui; împreună, vor traversa oceanul într-o călătorie plină de acţiune, pe timpul căreia vor întâlni creaturi feroce enorme şi situaţii imposibile.

    Acum trei mii de ani, cei mai buni marinari din lume au călătorit de-a lungul vastului Pacific, descoperind nenumăratele insule din Oceania. Dar apoi, timp de un mileniu, cursele lor s-au oprit şi nimeni nu ştie nici până astăzi de ce. Povestea este inspirată în parte din istoriile orale ale oamenilor şi ale culturilor din Oceania, unde realizatorii filmului au călătorit pentru a învăţa cât mai multe cu putinţă. Vreme de secole, cei mai mari navigatori din lume au explorat cu măiestrie vastul Pacific, descoperind multe insule din Oceania. Dar apoi, cu aproximativ 3.000 de ani în urmă, aceste călătorii au încetat timp de un mileniu, şi deşi există nenumărate teorii de ce s-a întâmplat acest lucru, nimeni nu ştie cu exactitate motivele.

    „Acea mândrie în tradiţiile lor culturale şi acel simţ al legăturii cu oceanul au devenit elemente centrale ale poveştii. De aceea protagonista şi filmul, se numesc Moana, cuvânt care înseamnă ocean în multe limbi din Polinezia”, spune producătorul executiv John Lasseter. Există supoziţii variate, însă nimeni nu este sigur de ce a avut loc această pauză de 1.000 de ani, în care explorările au fost oprite, pentru a fi reluate acum 2.000 de ani, expediţii ce au dus la descoperirea unor locuri ca Tahiti, Hawai‘i şi Aotearoa (Noua Zeelandă). Această renaştere – şi explicaţiile posibile din spatele ei – au aprins pare-se imaginaţia creatorilor de film.

    Filmul este regizat de echipa formată din Ron Clements şi John Musker, care au mai regizat şi Mica Sirenă sau Aladdin, şi produs de Osnat Shurer, care este cunoscut pentru Lifted şi One Man Band.

    În concluzie: Disney a stabilit un standard al calităţii extrem de înalt, dar reuşeşte să îl atingă şi de această dată. Moana este un film de copii pentru toată familia, iar apariţia lui Dwayne „The Rock” Johnson (sau măcar a vocii lui) într-un film de animaţie este îmbucurătoare.


    Nota: 8/10

     

  • Disney pregăteşte un film după Don Quijote: “Va avea o estetică asemănătoare Piraţilor din Caraibe”

    Billy Ray, scenaristul filmelor de succes “Hunger Games” şi “Captain Phillips” va scrie adaptarea pentru cinema a romanului “Don Quijote”, film ce va fi lansat de Disney, a confirmat Variety.

    Billy Ray va produce filmul, alături de Gordon Gray.

    Scris de Miguel de Cervantes din 1605, romanul “Don Quijote” spune povestea unui aristocrat din clasa de jos, pe nume Alonso Quixano, care înnebuneşte şi ajunge să creadă că domniţele, cavalerii şi dragonii există în viaţa reală.

    Sursele declară pentru Variety că planul este de a da filmului o atmosferă apropiată de a filmului “Piraţii din Caraibe”, şi, eventual, de a crea o franciza. Disney este pe cale să lanseze a cincea parte a francizei “Piraţii din Caraibe”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Surpriză majoră la Twitter: Ce se va întâmpla cu compania. Ce trebuie să îl ştiţi dacă folosiţi aplicaţia

    Speculaţiile că Twitter va fi vândut au început să capete contur în ultimele luni, culminând cu vestea de săptămâna trecută că Salesforce ar fi interesată.

    Acţiunile Twitter au crescut cu 21% vineri după discuţiile legate de vânzare. Disney, dacă va face vreo ofertă, ar putea să ajute compania cu strategia de streaming video. Jack Dorsey, CEO Twitter, este de asemenea în boardul Disney.

    Unul dntre mamuţii din Statele Unite lucrează împreună cu un consilier financiar pentru a evalua o posibilă ofertă pentru Twitter, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

    Surpriză majoră la Twitter: Ce se va întâmpla cu compania. Anunţul pe care trebuie să îl ştiţi dacă folosiţi aplicaţia