Tag: Dan Sova

  • Şova: Pe 15 aprilie avem câştigătorii a 100 km de autostrăzi

    Aproape 100 de kilometri de autostrăzi scoşi la licitaţie în luna august a anului trecut ar urma să îşi afle constructorii peste o lună, spune Dan Şova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, de interes naţional şi investiţii străine, care are în subordine Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). „(Cei de la CNADNR – n.red.) mi-au promis neoficial că vor da un rezultat până pe 15 aprilie. Sper ca până în 15 aprilie să se anunţe câştigătorii pentru că s-a exagerat deja, stăm aşa din 21 august. Nu înţeleg de ce se aşteaptă atât“, a declarat Dan Şova. Procedurile de atribuire a celor 100 de kilometri de autostrăzi, cu o valoare estimată la circa 900 de milioane de euro, au fost tergiversate de o serie de contestaţii, o perioadă mult prea îndelungată de evaluare a ofertelor, precum şi de finanţările extrem de mici alocate infrastructurii. Printre constructorii interesaţi de aceste autostrăzi se numără firme româneşti precum Spe-dition UMB (controlată de Dorinel Umbrărescu), Teloxim Con (Theodor Berna) şi Straco Grup (Alexandru şi Traian Horpos), precum şi companii străine precum cea austriacă Strabag, cea spaniolă FCC Construccion sau grupul italian Pizzarotti.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Şova vrea rezilierea contractului cu Bechtel. “S-ar ajunge la cifre astronomice”

    Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, intenţionează să ceară companiei Bechtel rezilierea de comun acord a contractului pentru Autostrada Transilvania. “Trebuie s-o spun cu tot regretul, dar intenţia mea fermă este de a propune companiei Bechtel încetarea completă a relaţiilor contractuale cu plata datoriilor acumulate la zi, care se ridică undeva la 50 de milioane de euro, din anul 2012”, a declarat Dan Şova la Realitatea. El a precizat că, pentru a termina tronsonul Suplacu de Barcău – Borş, singurul unde compania Bechtel mai lucrează, ar fi mai necesară o sumă de 250 de milioane de euro, fiind de părere că “s-ar ajunge la nişte cifre astronomice”.

    Mai multe pe gandul.info

  • Fericiţi cei ce ies de sub fustele Angelei Merkel. Perlele politice ale săptămânii

    “Mă, doamnă, dacă matale mai vrei să fii ministru, rezolvă problema asta” – Radu Mazăre, şeful PSD Constanţa, cerându-i ministrului muncii, Mariana Câmpeanu (PNL) să rezolve problema ajutoarelor de încălzire din judeţ

    “Îl acuz pe Băsescu şi acuz guvernele lui că s-au purtat în raport cu Europa ca nişte slugi şi nu ca nişte conducători ai acestei ţări” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Singurul guvern şi singurul premier care face alt fel de joc este Victor Ponta, care se pare că adulmecă cu un miros de est avantajele unei asocieri a României cu Rusia” – Ioan Oltean, fruntaş PDL

    “În realitate, eu am vrut să ajung la morgă” – fostul premier Adrian Năstase, replicând acuzaţiilor că s-a prefăcut că se sinucide ca să amâne executarea pedepsei cu închisoarea

    “Neavând apartenenţă politică, pentru mine, numirea lui Ungureanu face parte din categoria numirii şoferului” – ministrul Dan Şova (PSD), susţinând că preşedintele ţării nu trebuia să numească premier un şef de serviciu secret

    “Îmi pare foarte rău că USL tratează Legea Fundamentală ca şi cum ar fi vorba despre regulamentul unei asociaţii de proprietari” – Elena Udrea (PDL) despre iniţiativa premierului de a schimba Constituţia în 2013

  • Strategia PDL: au combătut mogulii, acum combat extremiştii care vor distruge ţara

    Declanşatorul a fost ameninţarea deputatului PSD Adrian Solomon că dacă premierul Ungureanu va veni la Bârlad fără să anunţe primăria, ar putea avea soarta lui Aldo Moro. Pornind de aici, au fost rememorate apelativul “camarad” adresat de Crin Antonescu şi Victor Ponta participanţilor la mitingul USL din 7 aprilie, gafa lui Dan Şova cum că românii n-au participat la pogromurile contra evreilor, de apariţia lui Radu Mazăre în uniformă nazistă, remarca de pe Facebook a Olguţei Vasilescu despre Mihai-Răzvan Ungureanu că “oamenii ca el erau împuşcaţi pentru înaltă trădare, în alte vremuri”, dar şi insistenţa USL de a critica programul de vânzări ale companiilor de stat către firme străine, insistenţă taxată de PR-ul puterii drept naţionalism comunist şi xenofobie.

    Interesant e că opoziţia nu numai că n-a observat tactica, dar a continuat, nonşalant şi grosolan, să-i ofere muniţie proaspătă: Victor Ponta a spus despre guvernanţi că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, cu referire la tergiversarea intenţionată de către putere a rezolvării greşelii prin care 2,2 milioane de pensionari au fost puşi să plătească CASS.

    În aceste condiţii, ascensiunea USL în urma moţiunii de cenzură le-a prilejuit comentatorilor fostei puteri, cel puţin pe internet, un tur de forţă remarcabil, cu avertismente mecanic-disperate că useliştii vor trece la un program de răzbunări în stilul anilor ’50 faţă de pedelişti şi de susţinătorii lor, care vor fi prigoniţi, expropriaţi, judecaţi sau pur şi simplu vânaţi pe stradă şi omorâţi. La aceasta se adaugă şi prezicerile că economia va cădea, leul se va prăbuşi, investitorii vor fugi ca potârnichile, ţara va fi dată afară din UE şi NATO şi se va institui teroarea comunistă, precum şi concluzia standard care îi îndeamnă pe cititori să emigreze ca să-şi scape pielea.

  • Ajunge Dan Şova la puşcărie pentru negarea Holocaustului?

    Senatorul Dan Şova, care a declarat că soldaţii germani au ucis la Iaşi 24 de evrei, fără ca soldaţii români să fi avut vreun amestec în pogrom, şi-a pierdut funcţia de purtător de cuvânt al PSD şi a fost trimis de urgenţă de către liderul PSD, Victor Ponta, să se documenteze la Muzeul Holocaustului din Washington, deşi o documentare mai ieftină şi mult mai directă i-ar fi asigurat-o o vizită la Muzeul Comunităţii Evreilor din Iaşi sau la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” din Bucureşti.

    Deşi atât Şova, cât şi Ponta şi-au cerut scuze pentru regretabila eroare, partidul n-a scăpat însă de scandal, ţinând cont că, prinzând prilejul, asociaţia Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România au depus plângere penală contra lui Şova.

    Ţinând cont că temeiul acţiunii lor în justiţie este legea de interdicţie a negării Holocaustului (OUG 31/2002, aprobată prin Legea 107/2006), ar însemna că Şova riscă între 6 luni şi 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Potrivit revistei Acum, în perioada 2004 – semestrul I 2011 au fost trimise în judecată 9 persoane în baza ordonanţei şi a legii respective, iar în perioada 2009 – semestrul I 2011 au fost pronunţate 3 condamnări definitive şi irevocabile.