Tag: Dan Sova

  • Ministrul Şova, acuzaţii după greva transportatorilor: Este un boicot organizat. Nu admit competiţia, folosesc maşini necorespunzătoare şi circulă cu mai multe persoane

    „Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat, care vizează menţinerea unor monopoluri în piaţa de transport interjudeţean de pasageri din România. Conceptul de grevă nu este aplicabil unor asociaţii de transportatori”, a declarat ministrul Lucian Şova, care spune că asociaţiile trasportatorilor au şi vor avea ocazia să dezbată cu oficialii ministerului orice subiect care vizează domeniul lor de activitate.

    „În ultimii 15 ani, niciun transportator altul decât cel care a ocupat primul şi foarte probabil acum 15 ani, un traseu de la Bucureşti la Urziceni, niciun alt transportator nu ar putea astăzi să efectueze curse pe acest traseu şi în viziunea celor care combat proiectul pe care l-am propus, acest lucru nici nu ar trebui să se petreacă vreodată”, a spus Şova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a respins moţiunea pentru demisia ministrului Transporturilor | Şova: Un ministru nu este şef de şantier/ Opoziţia: Sunteţi ministrul dezastrului

    Senatorii au respins moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, cu 64 de voturi „împotrivă”, 40 de voturi „pentru” şi opt abţineri.

    Votul a fost secret, cu bile.

    Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat în timpul dezbaterilor pe moţiunea simplă împotriva sa, din Senat, că un ministru nu este „şef de şantier” şi că a redus birocraţia. Opoziţia l-a acuzat de incompetenţă.„Un ministru nu este şef de şantier.

    Mulţi dintre predecesorii mei au preferat să stea pe şantiere, rezultatele le vedeţi. În cele opt luni de zile am emis peste 1400 de Hotărâri de Guvern, acte normative, ordine de reglementare, pentru a debloca procedurile administrative. Am fost acuzat de birocraţie, birocraţia am redus-o şi am desfiinţat-o în Ministerul Transporturilor. Acest luru se face din biroul ministrului începând de la ora 8:00 dimineaţa până la 8:00 seara. Vă aştept la mine la birou”, a afirmat în timpul dezbaterii moţiunii din Senat, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Şova: Până la finalul acestui an, vor fi inauguraţi cel puţin 60 de kilometri de autostradă

    „Estimările mele au fost făcute că am putea pune în circulaţie în jur de 60 de kilometri de autostradă, iar acest obiectiv ni-l vom atinge. Aşa cum au evoluat şantierele, apreciez, că, într-o variantă optimistă, ar putea fi vorba de până la 80 de kilometri de autostradă, pe care, până la 31 decembrie 2018, să se poată circula”, a declarat Lucian Şova, după audierile din Comisia de specialitate din Camera Deputaţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PNL anunţă moţiune simplă împotriva lui Şova. Ministrul Transporturilor, audiat marţi în Parlament

    La audierea de marţi va veni şi Narcis Neaga, directorul general interimar al CNAIR.

    “Comisia de transporturi a acceptat propunerea preşedintelui comisiei care reprezintă PNL, Lucian Bode, ca în cursul acestei săptămâni să îi audieze pe ministrul Transporturilor şi pe directorii principalelor companii – CFR şi CNAIR (Compania de administrare a infrastructurii rutiere – n.r.)”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL care a avut loc luni la Parlament.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şedinţă de ultim moment a liderilor coaliţiei PSD-ALDE, după întâlnirile cu cei de la Exxon – surse

    Şedinţa are loc după ce preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, l-a vizitat pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, joi, în jurul orei 11:30, în biroul său de la Camera Deputaţilor. Liderii coaliţiei au discutat aproximativ o jumătate de oră.

    Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că întâlnirea programată la ora 15:00 va avea loc între liderul PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Transporturilor, Lucian Şova şi ministrul Energiei, Anton Anton. Scopul întâlnirii vizează discuţii privind problemele de infrastructură şi cele energtice.

    De asemenea, joi, de la ora 13.30, Călin Popescu-Tăriceanu se va întâlni, în biroul său de la Senat, cu reprezentanţii ExxonMobil Exploration and Production România, aceştia urmând să fie primiţi şi de către Liviu Dragnea, în biroul său de la Camera Deputaţilor, au precizat sursele MEDIAFAX. Întâlnirile vor fi separat de cea de la ora 15.00, între liderii coaliţiei şi miniştrii de resort. Potrivit surselor citate, discuţiile între Tăriceau şi Dragnea cu reprezentanţii Exxon vor viza legea offshore care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lucian Şova, ministru al Transporturilor : Nu am văzut pe şantiere un excavator cu etichetă de multinaţională

    „Nu am nimic împotriva multinaţionalelor, cred mult în capacitatea multinaţionalelor de a genera progres economic, bunăstare, dar lucrul ăsta nu pot să nu observ, pe ceea ce administrez eu acum, că nu prea se întâmplă pe şantierele de infrastructură din România. Avansul lucrărilor este foarte redus şi nu am văzut un excavator cu etichetă de multinaţională pe el, am văzut doar excavatoare, doar camioane deţinute de mici firme româneşti”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova, la DCNews Live.

    Ministrul Transporturilor a adăugat că o firmă austriacă de prestigiu nu a depus din 2010 scrisoarea de garanţie pentru un contract de modernizare a unui drum de 188 de kilometri.

    „Există un drum licitat demult, celebrul Scoarţa – Piteşti, 188 km modernizare, unde un antreprenor de prestigiu cel puţin european, din Austria, nu-şi depune scrisoarea de garanţie de bună execuţie în vederea semnării contractului deşi e adjudecat din 2010 contractul şi drumul acela e prizonierul situaţiei, e în program de reabilitare deci nu mai poţi să-i mai faci o întreţinere, şi nu se mai face nimic şi nici nu s-a reziliat contractul, acum mă pregătesc să-l reziliez eu (…) Dacă mă refer la antreprenorii români nu am constatat această problemă, atâţia câţi mai sunt, unu-doi, aceştia depun scrisori de garanţie”, a spus Lucian Şova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, cere accelerarea proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti

    Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a discutat marţi cu grupul de lucru pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor de transport rutier, în cadrul Subcomitetului Sectorial de Transport POIM 2014-2020, despre urgentarea proiectului construcţiei autostrăzii Sibiu-Piteşti, potrivit unui comunicat de presă al MT.

    Ministrul Lucian Şova a cerut o decizie rapidă pentru stabilirea strategiei de implementare a proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti. Pentru urgentarea proiectului, ministrul a propus o întâlnire, săptămâna viitoare, cu experţii Jaspers şi cu experţi români pentru clarificarea aspectelor geotehnice ale proiectului.

    Au fost prezentate traseul şi stadiul pregătirii proiectului şi au fost abordate aspecte privind finanţarea şi implementarea acestuia.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Dan Şova a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

    În acest dosar, instanţa supremă l-a condamnat, în primă instanţă, în luna septembrie 2017, pe Dan Şova, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

    Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.

    În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima sentinţă în dosarul Turceni-Rovinari. Victor Ponta şi Dan Şova achitaţi

    În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Laurenţiu Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER) la data faptelor, şi Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al CET, aceştia fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

    Un alt inculpat, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), a fost condamnat la 4 ani de închisoare.

    În cazul fostului premier Victor Ponta, judecătorii au decis achitarea pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Fostul ministru Dan Şova a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Decizia judecătorilor nu este definitivă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lucrările de reparare a pistelor Aeroportului Otopeni vor demara pe 12 aprilie

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a programat pentru perioada următoare mai multe lucrări de reparaţii şi întreţinere. Acestea „vor începe din 12 aprilie şi presupun repararea dalelor de beton degradate de la platforma 1 şi a căilor de rulare aferente; lucrări de întreţinere a stratului de uzură la căile de rulare, inclusiv aşternerea unui nou strat asfaltic; lucrări pentru operaţionalizarea balizajului luminos CAT III A la pista 2”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro