Tag: cota de piata

  • Antreprenorul care în loc să importe utilaje preferă să le facă el

    CONTEXTUL: În 1999, producătorul de pavele, borduri şi rigole Symmetrica a inaugurat o fabrică la Vereşti, în judeţul Suceava, pentru care a importat o linie de producţie din Danemarca. Compania a fost înfiinţată în 1994 de doi antreprenori români, Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu.

    DECIZIA: Întrucât pe lângă costurile de achiziţie a liniei de producţie s-au dovedit a fi importante şi cheltuielile de service, „ne-am gândit că singura soluţie pentru a scădea costurile este să asigurăm service-ul intern„, declară Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica. Pornind de la această idee a fost înfiinţat un atelier pentru producţia de componente, iar ulterior compania a putut să realizeze integral liniile de producţie.

    EFECTELE: „Producerea internă a liniilor de fabricaţie ne-a permis să ne dezvoltăm mai rapid şi cu costuri mai mici„, spune Bobu. Concret, investiţia iniţială într-o fabrică este mai mică cu 30%, la care se adaugă şi reducerea de costuri pentru transport şi service. Or din 2010 compania s-a dezvoltat rapid, inaugurând încă patru fabrici, ajungând în 2013 la o cotă de piaţă de 24% şi 235 de angajaţi. Symmetrica a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 15,4 milioane de euro, faţă de 14 milioane de euro în 2013.


    VESTUL ŢĂRII ŞI SUDUL MOLDOVEI SUNT LOCURILE ÎN CARE SYMMETRICA PLĂNUIEŞTE SĂ-ŞI DESCHIDĂ ALTE UNITĂŢI DE PRODUCŢIE, ESTIMÂND CĂ ACOPERĂ, PRIN CELE CINCI FABRICI PE CARE LE ARE ÎN PREZENT, 80% DIN SUPRAFAŢA ŢĂRII. Mai mult, „studiem posibilitatea măririi capacităţii în zonele în care există potenţial„, spune Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica, companie care deţine 24% din piaţa de profil. Reprezentantul companiei adăugă că în condiţiile unei pieţe „încă incerte este foarte dificil să facem estimări cu privire la evoluţia businessului din acest an„.

    Compania şi-a bugetat o cifră de afaceri similară rezultatelor de anul trecut – 15,4 milioane de euro, în creştere faţă de 2012 (14 milioane de euro) şi de peste două ori mai mult decât în 2010, când a înregistrat o cifră de afaceri de 7 milioane de euro. „Planurile Symmetrica pentru anul în curs vizează, în primul rând, menţinerea cotei de piaţă cel puţin la nivelul actual – 24%, dar şi îmbunătăţirea capacităţilor de producţie în vederea creşterii prezenţei la nivel teritorial„, declară reprezentantul companiei.

    Una peste alta, creşterea vânzărilor se leagă strâns de dezvoltarea capacităţilor de producţie. Compania, înfiinţată în 1994, a deschis prima unitate de producţie în 1999, la Vereşti (Suceava), iar din 2010 a inaugurat alte patru fabrici, la Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (Ilfov), Prejmer (Braşov) şi Sinterag (Bistriţa). Pentru punerea în aplicare a investiţiilor în fabricile inaugurate din 2010 încoace a cântărit greu faptul că Symmetrica îşi construieşte liniile de producţie, ceea ce se traduce într-o economie de 30% faţă de bugetele care includ utilaje aduse din import.

    În 1999, când a fost inaugurată prima unitate de producţie, la Vereşti (Suceava), Symmetrica a importat o linie de producţie din Danemarca. „Ne-am dat însă seama că pe lângă achiziţia în sine există costuri destul de ridicate cu service-ul aferent„, explică Bobu. Pornind de la această idee, a fost înfiinţat un atelier intern unde a început producţia de componente pentru maşinile importate. „Aşa a luat naştere businessul cu liniile tehnologice. În timp am înţeles că putem chiar să construim o linie de producţie integral şi în acest fel să ne diminuăm investiţiile în unităţile de producţie„, spune reprezentantul Symmetrica.

  • Vânzările Dacia revin pe creştere

    Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 7,4% în aprilie, după ce în martie au urcat cu 3,1%, în timp ce în lunile ianuarie şi februarie avansul s-a situat la 25,4% şi, respectiv, 17,7%.

    În Franţa, creşterea înmatriculărilor de autoturisme Dacia noi în Franţa a încetinit în mai la 10,8% faţă de 45,6% în aprilie, dar a rămas cea mai puternică dintre mărcile cu vânzări semnificative în ianuarie-mai, perioadă în care Dacia este prezentă cu Sandero şi Duster în top zece al celor mai vândute maşini.

    Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,8%, în luna mai, potrivit Oficiului de Înmatriculări Auto german.

    Dintre cele 33 de mărci analizate, 21 au înregistrat creştere a vânzărilor, iar restul scădere. Şapte mărci au consemnat creşteri mai puternice decât Dacia. Înmatriculările Jeep au crescut cu 84,6%, la 757 maşini, cele ale Nissan cu 36,6%, la 4.682 autoturisme, cele ale Renault au urcat cu 32,5%, la 8.883 unităţi, în timp ce Volvo a avansat cu 29,6%, la 3.063 unităţi, Mazda cu 26,7%, la 4.523 maşini, Skoda cu 22,6%, la 15.884 maşini, iar Citroen cu 22,2%, la 5.098 autoturisme.

    Totalul vânzărilor auto din Germania în ianuarie-mai s-a situat la 1,26 milioane de maşini, cu 3,4% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.

    În primele cinci luni ale anului, vânzările Dacia în Franţa au crescut cu 27%, la 47.199 de maşini. Vânzările de autoturisme din Franţa au stagnat în mai la 148.573 unităţi, în timp ce în perioada ianuarie-mai se află în urcare cu 3%, la 762.141 unităţi. Skoda, cu un avans al vânzarilor de 20%, la 1.771 maşini, a înregistrat o creştere mai puternică decât Dacia în luna mai.

    Mai multe mărci cu înmatriculări lunare sub 1.000 de unităţi au depăşit, de asemenea, avansul vânzărilor Dacia. Astfel, vânzările Lancia (parte a grupului Fiat) au crescut de peste două ori, la 834 maşini, cele ale Lexus (marcă a Toyota) au urcat cu 19,4%, la 228 unităţi, Jeep (grupul Fiat) a avansat de peste două ori şi a ajuns la 175 de maşini vândute în mai în Franţa, în timp ce livrările Infiniti (marcă deţinută de grupul Nissan) aproape s-au triplat, la 42 de maşini.

     

  • Noile planuri ale managerului care a coordonat afacerile KazMunayGas din Franţa şi Spania

    CĂTĂLIN DUMITRU ESTE VESEL ŞI DEZINVOLT. Vorbeşte repede şi transmite mult. Se consideră un lider atent şi un manager prietenos. Crede că stilul său de management s-a schimbat mult în cei nouă ani în care a fost expat în Franţa. Şi-a lăsat familia acolo (cei doi copii sunt încă la şcoală), s-a mutat într-un birou mare în City Gate şi şi-a luat viză cu multiple intrări pentru Kazahstan.

    Va călători mult acolo odată cu noile responsabilităţi pe care le-a primit în cadrul grupului – Cătălin Dumitru, cel care a condus Dyneff (compania franceză cumpărată de Rompetrol în 2005) de la achiziţia de către români până anul trecut, s-a întors în România şi a preluat poziţia de vicepreşedinte responsabil cu operaţiunile. După ani consecutivi de numiri kazahe la vârful Rompetrol Grup, revenirea din Franţa a lui Cătălin Dumitru pe o poziţie în prima linie de management a companiei pare surprinzătoare. Raţiunea din spatele deciziei este însă de a replica modelul învăţat în Franţa asupra întregii companii şi a strategiei ei regionale.

    ACTIVITATEA ROMPETROL DIN FRANŢA ESTE SUBEVALUATĂ ÎN ROMÂNIA, TRANSPARE DIN PRIMELE PROPOZIŢII ALE LUI CĂTĂLIN DUMITRU ÎN PRIMUL SĂU INTERVIU DE LA REVENIREA ÎN ROMÂNIA. Dyneff, filiala KazMunayGas din Franţa şi Spania, reprezintă acum 35% din afacerile de 11,5 miliarde de USD ale KMG International (fostul Rompetrol Grup), ceea ce înseamnă aproximativ 2,5 miliarde de euro. Businessul Dyneff nu este dominat însă de retail, aşa cum este businessul Rompetrol din România, ci de activitatea de trading. De fapt, doar un procent de 10% din Dyneff este reprezentat de cele 115 staţii de retail, cota de piaţă a companiei fiind de 3,7% în Franţa şi de 1,3% în Spania.

    „Aceste procente pot părea ridicole dacă raportăm la piaţa din România, unde cota de piaţă totală a Rompetrol este de 25% (retail şi wholesale). În România vorbim însă de o piaţă totală de 6 milioane de tone, pe când în Franţa vorbim de aproape 65 de milioane de tone. Volumele tranzacţionate de companie în Franţa şi Spania sunt în jur de 1,8-1,9 milioane de tone„, explică Dumitru mecanismul businessului în care a lucrat în ultimii nouă ani.

    Din păcate, nu prea s-a vorbit despre Dyneff în România, spune cu părere de rău managerul, care a găsit în Franţa un model de business din care speră să replice cât mai mult în România. Când a ajuns acolo, în 2005, a fost întâmpinat cu precauţie de către partenerii de afaceri şi nu numai: „Începutul din Franţa a fost destul de impactant, deoarece era prima mare investiţie de capital din est. Ne-am trezit că toate băncile cu care Dyneff lucra în mod istoric au dorit o reaşezare a condiţiilor financiare, oarecum în detrimentul nostru, iar, în ce priveşte furnizorii, aceştia au dorit măsuri suplimentare de siguranţă, cum ar fi scăderea numărului de zile pentru decontare„. Lucrurile s-au aşezat însă destul de repede, îşi aminteşte Cătălin Dumitru, iar strategia imaginată de Antoine Lecea, vânzătorul afacerii Dyneff, a fost continuată.

  • Vânzările Dacia în Marea Britanie au urcat în primele patru luni de peste două ori, la 8.800 unităţi

     Cota de piaţă a Dacia a crescut în perioada ianuarie-aprilie de la 0,52% în urmă cu un an la 1,02%, potrivit datelor anunţate vineri de asociaţia producătorilor britanici de automobile.

    În luna aprilie, vânzările Dacia au scăzut cu 1,84%, de la 2.016 automobile la 1.979 de automobile, iar cota de piaţă s-a redus uşor de la 1,23% la 1,12%.

    Piaţa auto britanică a înregistrat în primele patru luni un avans de 12,54%, la 864.942 de automobile noi înmatriculate. În aprilie, creşterea a fost de 8,24%, la 176.820 de automobile noi comercializate.

    Mărcile cu cel mai mare succes în primele patru luni au fost Ford, cu 120.719 automobile comercializate, Vauxhall (91.344 automobile), Volkswagen (72.861 automobile) şi Audi (56.724 automobile).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Windows îi prinde în sfârşit din urmă pe Apple şi Android cu noua versiune a sistemului de operare pentru smartphoneuri şi tablete

    Windows va lansa versiunea îmbunătăţită a sistemului de operare pentru smartphoneuri  Windows 8.1, care speră compania va conduce la un grad mai ridicat al funcţionalităţii dar şi la creşterea cotei de piaţă, în prezent cu mult în urma celei deţinute de competitorii iPhone şi Samsung, scrie Business Insider.

    Windows a dezvăluit noile caracteristici ale sistemului de operare introdus în urmă cu 3 ani, la începutul lunii aprilie, în cadrul conferinţei anuale Build, unde bloggerii de la Business Insider au avut ocazia să testeze versiunea actualizată a Windows 8.1.

    Principalele îmbunătăţiri ale dezvoltatorilor sunt:

    1. Asistenta virtuală Cortana

    Cea mai importantă caracteristică este introducerea asistentei virtuale Cortana, creată să concureze cu asistenţii vocali Google Now şi Siri de la Apple. Avantajul şi dezavantajul Cortanei, faţă de produsele competitorilor este asemănarea cu persoanele reale. Vocea Cortanei seamănă mult mai bine cu vocea unui om decât cu cea a unui robot, cum este cazul lui Siri.

    Cortana a reuşit să răspună aproape tuturor întrebărilor adresate de bloggerii de la Business Insider, însă au fost destul de multe situaţii în care apăreau rezultate de pe motorul de căutare Bing, în locul unui răspuns.

    Compania Microsoft a spus că pe măsură utilizatorii vor apela din ce în ce mai des la asistenta virtuală va fi, Cortana va oferi un număr mai mare de răspunsuri individualizate şi din ce în ce mai puţine răspunsuri preluate de pe Bing.

    Pentru utilizatorii care nu vor să vobească cu asistenta virtuală, comanda poate fi trimisă în scris, iar Cortana va răspunde printr-un mesaj text.

    1. Jurnalul Cortanei

    Cortana este dotată cu un jurnal pentru a fi la curent cu preferinţele, interesele, cercul de prieteni sau locurile preferate ale utilizatorilor, exact ca un asistent personal adevărat.

    Sistemul este mai bine pus la punct decât cel al competitorilor. Cea mai importantă caracteristică este setarea unui memento, bazat pe interacţiunea utilizatorilor cu persoanele din agendă.

    1. Tastatura WordFlow

    Utilizatorii pot tasta cuvinte prin simpla glisare pe literele cheie. În plus, fiecare cuvânt este asociat unui caracter Emoji, astfel că utilizatorii pot opta pentru folosirea unui astfel de caracter direct, fără a schimba tastatura. În ciuda îmbunătăţirilor aduse, bloggerii de la Business Insider susţin că WordFlow nu vine cu nimic nou.

    1. Cameră îmbunătăţită

    Windows a introdus modul Burst (Fotografii în rafală), ceea ce înseamnă că prin apăsarea butonului utilizatorii pot capta până la 14 fotografii în doar 2 secunde, la final având posibilitatea să le păstreze pe cele mai reuşite.  

    1. Alte îmbunătăţiri

    Windows a mai introdus modul pentru salvarea energiei, WiFi Sense, care le permite utlizatorilor să partajeze reţeaua de WiFi cu prietenii de pe Facebook şi contactele de pe Outlook şi Data Sense cu funcţia de control asupra traficului de Internet.

  • Cemacon îşi consolidează afacerile în regiunea de vest

    Cota de piaţă a companiei a avut o creştere importantă şi la nivelul întregii ţări, la 16% în 2013, faţă de 6% în 2010.

    Anul trecut Cemacon şi-a majorat afacerile cu 38% comparativ cu anul 2012, cifra de afaceri depăşind pragul de 48 de milioane de lei la nivel naţional. Volumele vândute au crescut cu 35%, iar profitabilitatea operaţională a ajuns la 19% în condiţiile diminuării pierderilor cu 67%.

    “Unul dintre principalii factori ai creşterii susţinute Cemacon din ultimii ani a fost consolidarea poziţiei pe piaţa din Transilvania. Anul acesta ne propunem să devenim lideri de piaţă în Transilvania, iar pentru acest lucru vom continua să investim în cercetare şi în dezvoltarea portofoliului de produse Evoceramic, cel mai performant din piaţă, precum şi în creşterea reţelei de parteneri. De asemenea, vom aborda o strategie comercială care să ne diferenţieze faţă de concurenţă”, a declarat Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Cemacon.

  • Dacia a avut în ianuarie cea mai puternică creştere a vânzărilor auto în Franţa

     Astfel, numărul înmatriculărilor de automobile noi marca Dacia în Franţa a urcat în ianuarie cu 17,9% faţă de nivelul din periaoda corespunzătoare a anului trecut, de la 7.600 unităţi la 8.980 unităţi, cota de piaţă a producătorului român pe piaţa autohtonă a grupului Renault avansând astfel la 7,16%, faţă de 6,1% cu un an în urmă, potrivit datelor prezentate luni de Asociaţia Constructorilor Francezi de Automobile.

    Înmatriculările de autoturisme noi din Franţa au crescut în ianuarie cu 0,5%, la 125.500 unităţi, după o contracţie de 5,7% anul trecut.

    Asociaţia producătorilor auto din Franţa estimează că piaţa va stagna sau va creşte uşor în acest an.

    Constructorii francezi PSA Peugeot Citroen şi Renault şi-au consolidat în ianuarie poziţia dominantă pe piaţa locală, înregistrând o cotă de piaţă combinată de 59,27%, faţă de 54,77% cu un an în urmă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacia a avut anul trecut în UE cea mai bună creştere a vânzărilor în topul mărcilor auto

     În luna decembrie, vânzările Dacia în UE au crescut cu 48,2% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 19.300 la 28.700 automobile, rezultând astfel o creştere a cotei de piaţă a companiei de la 2,4% la 3,2%.

    Pe ansamblul anului trecut, Dacia a avut o cotă de piaţă de 2,4% în UE, faţă de 1,9% în 2012.

    Grupul Renault s-a menţinut pe poziţia a treia în topul producătorilor auto din Europa, înregistrând anul trecut o creştere de 4,4% a livrărilor, la 1,076 milioane autoturisme, deşi marca omonimă a grupului a afişat o scădere uşoară.

    În luna decembrie, vânzările Renault în UE au urcat cu 30,3%, cea mai bună performanţă dintre producătorii de pe continent, la 97.400 automobile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările de PC-uri, scădere istorică de 10% anul trecut, dar piaţa se va stabiliza în 2014

     Ambele companii raportează evoluţia pieţei computerelor personale încă din anii ’80.

    După un 2013 dificil, industria PC-urilor are motive să respire uşurată, deoarece datele din ultimele câteva luni indică încetinirea ratei de scădere a vânzărilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

    Astfel, numărul de PC-uri livrate anul trecut la nivel mondial a coborât la aproximativ 315 milioane, faţă de circa 350 milioane în 2012, estimează cele două companii de cercetare.

    Gartner notează că sistemul de operare Windows dezvoltat de Microsoft va rula în acest an pe doar 15% din dispozitivele conectate la internet, având în vedere cota de piaţă redusă a companiei în zona smartphone-urilor şi tabletelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările Dacia în UE au crescut cu 31,1% în noiembrie, propulsând grupul Renault

     Înmatriculările de autoturisme noi din UE au crescut în noiembrie cu 1,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 926.900 la 938.000 unităţi, potrivit datelor prezentate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.

    Cererea auto din Europa este astfel în urcare pentru cea de-a treia lună consecutiv, însă în noiembrie singurii mari producători europeni care au reuşit să profite de trend au fost Volkswagen şi Renault.

    Vânzările Renault în UE au crescut cu 9,9% în luna noiembrie, la aproape 89.000 unităţi, iar cota de piaţă a grupului francez a avansat de la 8,7% la 9,5%.

    Creşterea de 31,1% înregistrată de Dacia a fost acompaniată de un avans de 3,5% al mărcii Renault, care a reuşit 64.300 de livrări în noiembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro