BusinessMagazin

Tag: context

  • Ce se va întâmpla cu cea mai tânără generaţie de angajaţi din România în contextul generat de coronavirus

    Dacă cele cinci generaţii contemporane născute înainte de 1995 au trecut deja printr-o serie de evenimente mondiale care le-au schimbat mentalitatea, comportamentul de consum şi mai ales viitorul, pentru membrii Generaţiei Z (1995-2010) schimbările aduse de actuala criză globală reprezintă o noutate pe toate planurile. 
     

    Indiferent că vorbim despre un elev de liceu care urma să susţină examenul de bacalaureat, de un student care căuta cel mai bun program de master peste hotare, de un proaspăt angajat aflat la primul job ori de un cuplu tânăr care urma să se căsătorească în vara aceasta sau să îşi cumpere prima casă, pandemia a dat peste cap toate aceste planuri şi, mai mult, a schimbat fundamental modul în care vor putea fi refăcute. Cum arată viitorul Generaţiei Z în context pandemic?

     

    Îmi amintesc dezamăgirea din vocea unei prietene, studentă la facultatea de medicină, când mi-a spus că balul şi ceremonia de absolvire au fost anulate din cauza pandemiei, dezamăgire însoţită de stresul de a se adapta la noul format al examenelor, susţinute online, şi la celelalte schimbări venite „peste noapte” în rândul celor  din generaţia sa, Generaţia Z, a celor crescuţi „cu tehnologia, cu internetul, cu social media, identificaţi uneori cu stereotipuri precum «dependenţi de tehnologie», «antisociali» sau «luptători pentru justiţie socială»”, după cum îi descriau într-un articol colegii noştri de la Business Insider. Ce spun specialiştii despre schimbările cu care se confruntă cei mai tineri dintre cei care sunt sau ar putea să intre în câmpul muncii în curând?
    „Când spunem «Generaţia Z» gândim involuntar că avem de-a face cu o masă compactă, cu caracteristici ce se manifestă identic pentru întreaga populaţie cuprinsă de această definiţie, cu interese convergente. Totuşi, dacă ne gândim că Generaţia Z înseamnă, conform definiţiei, tinerii născuţi după 1995 şi până în 2010 (chiar puţin peste), deci cei care acum au între 10 şi 25 de ani, realizăm dintr-o dată că ne uităm la un grup atât de divergent din punctul de vedere al intereselor, activităţilor, socializării, încât este imposibil să-i evaluăm uniform. Cred că este mult mai eficient să-i împărţim în minimum trei grupuri şi să ne uităm la ele punctual”, notează Romulus Oprica, sociolog şi consultant senior în programul Advice for Small Businesses al BERD în România.


    Astfel, când vine vorba de efectele pe care pandemia le-a avut asupra acestei generaţii, „dacă discutăm de cei cu vârste mici, între 10 şi 18-19 ani, aflaţi încă sub tutela părinţilor, atunci pot spune că ei sunt afectaţi mai ales din perspectiva socializării directe, interacţiunii cu prietenii lor şi sunt în mod natural mult mai puţin afectaţi de presiunea financiară”, este de părere sociologul, adăugând că „din acest grup, cei mai afectaţi sunt cei care se regăsesc în situaţia de a susţine un exemen, indiferent că discutăm de finalul ciclului gimnazial sau liceal. Este un stres suplimentar, dar diferit de teama noastră – criza economică”. Romulus Oprica observă că spre deosebire de Millennials, care la vremea crizei precedente „erau în majoritatea lor cu multe responsabilităţi asumate, fie că se aflau în plină ascensiune din punct de vedere al carierei, îşi întemeiaseră o familie şi chiar aveau copii, ori aveau credite imobiliare sau de consum, nefiind însă stabili sau realizaţi din punct de vedere financiar, aşadar foarte afectaţi de criza financiară din acel moment, cei din Generaţia Z sunt în majoritatea lor covârşitoare într-o situaţie mult mai uşoară pentru că nu au apucat să-şi asume o serie de responsabilităţi. Din acest punct de vedere, cei din Generaţia Z sunt mult mai flexibili şi cu posibilitatea de a se adapta mai uşor la perioada care urmează.”
    În schimb, adaugă el, restricţiile din această perioadă de pandemie şi cele care vor urma cu privire la apropierea şi interacţiunea fizică sunt mult mai pline de provocări pentru membrii acestei generaţii, deoarece lovesc exact în centrul vieţii lor sociale, care nu poate fi compensat de familia primară (soţ/soţie/copil) pentru că majoritatea sunt încă integraţi în familia părinţilor – chiar şi cei care s-au angajat relativ recent. „Din acest punct de vedere, cel mai afectaţi de pandemie sunt tinerii din această Generaţie Z care se află în pragul asumării unor decizii importante, precum alegerea unei facultăţi sau începerea vieţii de familie. Mai ales pentru cei din urmă impactul este major din două perspective: atât social – imposibilitatea de a interacţiona cu prietenii – cât şi economic – imposibilitatea de a planifica un parcurs.”
    În această perioadă, spune Romulus Oprica, majoritatea celor din Generaţia Z care trecuseră de perioada şcolarizării sunt, indiferent dacă doresc sau nu, nevoiţi să apeleze la sprijinul părinţilor. „Cel mai probabil această situaţie va determina o creştere a dorinţei de a obţine independenţa financiară, dar este prematur să ne formăm o opinie clară, cu atât mai mult cu cât nu ştim cât de abruptă va fi criza economică sau cât de rapidă va fi revenirea.”

    Experienţa primei crize
    În urma unui studiu coordonat de Lavinia Ţânculescu, lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Psihologie a Universităţii Hyperion şi Masterului de Comunicare Managerială şi Resurse Umane (SNSPA) şi senior manager în consultanţă axată pe capitalul uman, care a investigat modul în care au fost percepute dificultăţile în pandemie, a reieşit faptul că respondenţii născuţi între 1995 şi 2002 (cel mai tânăr respondent având vârsta de 18 ani) au, pe majoritatea secţiunilor analizate, percepţii foarte diferite asupra unei situaţii de criză faţă de cei născuţi în generaţiile precedente. „Din perspectiva personalităţii, aceştia sunt mai anxioşi şi mai vulnerabili decât persoanele de peste 25 de ani, dar şi mai deschişi în a-şi exprima propriile emoţii pozitive. De asemenea, au o capacitate de rezilienţă – adică rezistenţă psihică, vigoare, capacitate de repliere – mai scăzută faţă de ceilalţi. E ceea ce s-ar putea încadra în expresia «copii de sticlă», care au tot felul de frici”, notează Lavinia Ţânculescu. Există două tipuri de anxietate investigată în rândul acestora: de perspectivă – „îşi fac griji legat de ce se întâmplă în viitor”, dar şi inhibitorie – „anxietatea îi paralizează şi în momentul acesta sunt lipsiţi de direcţie”. În ambele cazuri, tinerii au scoruri mai ridicate decât respondenţii cu vârste mai mari de 26 de ani.

    Una dintre explicaţii, spune Lavinia Ţânculescu, ar putea fi lipsa de modele, faptul că nu au trecut prin perioade dificile, precum comunismul. „Persoanele născute până în ’89 au o mai mare capacitate de a se replia – pe vremuri se învăţa la lumânare, se mergea mult pe jos, se aştepta o scrisoare zile în şir –, au experimentat carenţarea de resurse, de limitare a libertăţii, lucruri pe care tinerii nu le-au experimentat vreodată, aşa că e normal să nu le cunoască, cu excepţia celor care provin din familii în care s-au pus foarte multe limite, cu educaţie, mai curând, de tip spartan. Generaţia aceasta nu are exerciţiul experimentării limitărilor reale.” O altă categorie care îi diferenţiază pe respondenţii din această grupă de vârstă faţă de ceilalţi este îngrijorarea cu privire la relaţii. „Cei de sub 25 de ani s-ar teme mai degrabă că vor avea de suferit mai degrabă în registrul relaţiilor, îngrijorându-se că ar putea pierde din prietenii apropiaţi sau că vor pierde relaţiile deja stabilite, ori că familia se va supăra că nu au respectat diverse reguli.” Lipsa de încredere în sine sau neîncrederea că pot gestiona o situaţie dificilă este resimţită, de asemenea, mai acut în rândul celor de sub 26 de ani, iar „viitorul fără scop, fără perspective bune” este la rândul său o temere mai proeminentă a aceleiaşi categorii; scorul înregistrat în rândul respondenţilor din celelalte marje de vârstă, deşi asemănător, a fost mai mic. În cadrul studiului s-a remarcat în rândul celor 100 de respondenţi din această categorie de vârstă şi o mai mare incertitudine legată de serviciu, de competenţa la locul de muncă, teama că nu vor avea lucrurile făcute la zi, precum şi temerea legată de aspectul financiar, că nu îşi vor permite unele lucruri, că nu îşi vor mai putea plăti facturile sau că problemele financiare le vor restricţiona concediile şi călătoriile. În legătură cu interesul Generaţiei Z faţă de călătorii, publicaţia internaţională Forbes, citând un raport realizat de cei de la Booking.com, remarca faptul că utilizatorii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani consideră că independenţa este o prioritate maximă, 34% dintre cei interogaţi spunând că preferă să călătorească singuri. Una dintre marile probleme pe care Lavinia Ţânculescu o remarcă în rândul tinerilor de sub 26 de ani, şi cu care spune că se vor întâlni şi de acum încolo, este lipsa răbdării. „Va fi nevoie ca tinerii să îşi antreneze mai mult răbdarea şi amânarea gratificărilor, respectiv să fie capabili să îşi amâne rezolvarea lucrurilor neimportante şi nu neapărat urgente, până când situaţia este un pic mai stabilă.”

    O dimensiune foarte interesantă, adaugă ea, se leagă de acceptarea a ceea ce se întâmplă – „tinerii acceptă ce se întâmplă, însă doar persoanele mai în vârstă învaţă să trăiască şi să se adapteze unei situaţii noi. În rândul tinerilor există un tip de pasivitate în această acceptare: deşi acceptă ce se întâmplă şi că nu au cum să schimbe lucrurile, pentru că nu au cele mai exersate mecanisme pentru a gestiona tipul acesta de frustrare, au această tensiune interioară, această impulsivitate de moment. Vor să acţioneze, nu se resemnează, nu se liniştesc. Nu învaţă să trăiască cu situaţia stresantă. Acceptă să respecte regulile, dar nu şi să îşi creeze mecanismele de adaptare la o situaţie de criză.” O altă problemă, spune ea, vine din faptul că tinerii din această categorie de vârstă se plâng foarte des şi pentru orice. Iar unii dintre ei par a fi foarte îndârjiţi. Explicaţia? „Nu au avut ocazia să trăiască vremuri cu adevărat dificile. Nu au fost restricţionaţi mai niciodată. Faptul că au la discreţie lucruri destul de sofisticate nu îi face să aprecieze ceea ce au şi /sau ceea ce sunt. Şi ar mai fi vorba şi de faptul că nu se pot desprinde de copilărie, faţă de alte generaţii, care la 25 de ani aveau copii şi, implicit, responsbilităţi, trebuia să gestioneze situaţiile. Ei se plâng, cel mai probabil, pentru că nu au o greutate reală.”


    Exodul studenţilor din Generaţia Z în context pandemic
    „În cursul următorului an universitar, din cauza coronavirusului, la Universitatea Cambridge nu vor avea loc prelegeri faţă în faţă”, scria BBC în urmă cu aproape două săptămâni. O decizie istorică pentru o universitate cu o tradiţie de peste opt secole. Cum se situează însă studenţii români dornici să urmeze universităţi de peste graniţe în noul context al învăţământului?
    Potrivit unor informaţii recente furnizate de platforma de consultanţă educaţională IntegralEdu, care cita un sondaj internaţional realizat în rândul tinerilor care îşi doresc să studieze în străinătate, 75% dintre aceştia nu vor să schimbe această opţiune în contextul actual dominat de evoluţia pandemiei de COVID-19. „La sfârşitul lunii martie peste 400 de respondenţi au completat cerinţele studiului. În ceea ce priveşte nivelul de îngrijorare al acestora legat de studiile în afară, 84% se arată foarte îngrijoraţi în legătură cu restricţiile privind deplăsările, 67% dintre cei care au răspuns la chestionar spun că sunt îngrijoraţi de faptul că economiile părinţilor pentru studiile copiilor vor avea de suferit, în timp ce 60% consideră că actuala criză le va afecta propriul buget”, notau reprezentanţii platformei. Ana Maria Papp, business developement manager al IntegralEdu, spune că momentan nu au înregistrat schimbări referitoare la  cerinţe de amânare sau anulare a plecării la studii din partea clienţilor cu care platforma colaborează. „În acest moment clienţii noştri continuă pregătirea pentru plecarea la studii, continuând procedurile de obţinere a împrumutului studenţesc şi a completării formularelor de cazare. Lucrurile se desfăşoară normal, fiind pregătiţi de asemenea de o posibilă începere a anului academic în mediul online. Nici la această potenţială propunere din partea universităţilor, care este încă la nivel de decizie ce va fi comunicată ulterior, nu înregistrăm reţineri din partea elevilor români.”
    În ceea ce priveşte o posibilă schimbare de perspectivă asupra carierei şi domeniului de studii alese, reprezentanta IntegralEdu spune că, în rândul celor cu care intră zilnic în contact, atât clienţi care deja au primit răspunsurile de la universităţile la care au candidat prin intermediul platformei, dar şi elevi care adună informaţii în vederea admiterii la studii în străinătate, nu au înregistrat schimbări decizionale precum o reorientare în carieră in contextul COVID-19, şi nu consideră că actualul context ar trebui să impacteze o asemenea decizie importantă, precum aceea a alegerii unui alt domeniu de studiu, „clienţii IntegralEdu beneficiind de suport în determinarea domeniului de studiu potrivit acestora, prin administrarea testărilor de orientare profesională.”
    Potrivit Anei Maria Papp, universităţile europene, chiar şi în noul context al pandemiei, au sprijinit demersurile elevilor români în procesul de admitere la studii în afară ţării, unul dintre planurile de încurajare a mobilităţii fiind de a prelungi chiar termenele finale de admitere dar şi de transmitere a documentaţiei finale în vederea finalizării procesului de admitere. „Observăm un trend de încurajare a mobilităţii studenţilor prin prezenţa în mod activ în mediul online a universităţilor din străinătate prin activităţi de promovare, acestea organizând tururi virtuale ale universităţilor, webinarii cu diferite tematici oferite în mod gratuit atât candidaţilor admişi cât şi potenţialilor studenţi – pentru a-i informa despre programele lor de studiu, facilităţile pe care le pun la dispoziţia studenţilor, oportunităţile pe care le oferă în general.” Numărul aplicanţilor români din acest an versus anul precedent, adaugă ea, s-a păstrat la acelaşi nivel, firma de consultanţă educaţională IntegralEdu neînregistrând o scădere în numărul de aplicaţii comparativ cu anul trecut, în aceeaşi perioadă; aşadar, „interesul studenţilor români s-a menţinut constant”.

    Generaţia Z în câmpul muncii
    Un sondaj realizat de platforma de recrutare eJobs în intervalul 1-15 mai arăta că în perioada respectivă au fost înregistrate aproximativ 650.000 de aplicări pentru joburile disponibile pe platformă, o creştere importantă fiind remarcată şi în rândul candidaţilor foarte tineri: aproximativ 150.000 de aplicări venind din partea persoanelor cu vârste cuprinse 18 şi 24 de ani, „categoria care s-a mobilizat cel mai repede”, după cum a remarcat la vremea publicării sondajului Bogdan Badea, CEO al eJobs, el punând acest aspect pe seama faptului că „această perioadă i-a schimbat cel mai mult pe tineri atunci când vine vorba de felul în care abordează piaţa muncii”.  Astfel, potrivit lui Badea, dacă până nu de mult aceştia aveau suficientă încredere în numărul mare de joburi disponibile în piaţă şi amânau momentul primei angajări chiar până după absolvirea facultăţii sau a masteratului, lucrurile stau acum diferit, deoarece ei „văd că lupta este destul de acerbă între candidaţi şi nu vor să mai piardă timp”.


    Mădălina Bălan, managing partner al firmei de consultanţă în resurse umane Hart Consulting, spune că unele studii generaţionale longitudinale ar demonstra faptul că nu există diferenţe de personalitate majore între generaţii şi de fapt diferenţele dintre acestea ţin de diferenţele de etapă de vârstă şi de experienţele formatoare din mediul în care au crescut. „Desigur că Generaţia Z s-a născut şi a crescut cu internetul, este mai deschisă, chiar dependentă de mediul digital faţă de cei din generaţia Millennials, având în vedere că au crescut cu mobilul sau tableta părinţilor. Generaţia Z este mai preocupată de imagine, Instagramul lăsând o amprenta asupra acesteia. Au dificultăţi poate şi mai pronunţate decât predecesorii lor în a se concentra un timp îndelungat asupra unor sarcini «monotone», dar sunt mai antreprenoriali în abordare. Este generaţia care s-a născut, dacă vorbim de România, însă nu numai, într-o perioada de convulsii şi transformări sociale şi economice, o parte dintre ei (cei născuţi la începutul perioadei care defineşte generaţia aceasta) fiind la vârsta la care puteau înţelege anxietatea părinţilor lor atunci când a lovit criza economică din 2008-2010.”
    Cât de greu a fost însă pentru Generaţia Z să se adapteze la conceptul de work/study from home (munca sau studiul de acasă)? „(Generaţia Z) caută securitate în job, comunică uşor pe telefon sau tabletă cu text, voce şi imagine. În perioada de remote work «forţată» de carantină, mulţi tineri angajaţi s-au adaptat foarte repede la lucrul virtual, fiind practic o a doua natură. Ceea ce au resimţit Millennials sau Generaţia X ca fiind mai dificil în tranziţia de lucru de acasă, şi anume faptul că nu mai vedeau fizic colegii, că nu mai puteau socializa în acelaşi spaţiu, lua masă împreună, bea cafeaua în timp ce stau în grupuri faţă în faţă, cei din Generaţia Z au convertit rapid în virtual”, remarcă Bălan.
    Potrivit ei, mulţi membri ai acestei generaţii trăiesc acut visul antreprenoriatului şi îşi doresc propria afacere. „Unii chiar încep de foarte devreme să experimenteze acest statut, ceea ce este bine pentru că pot pune în practică abilităţi ce le vor fi utile şi pe viitor, inclusiv în formula în care se vor angaja sau în viaţa lor în general (de exemplu, managementul financiar, comunicarea eficientă cu ceilalţi, planificarea, rezilienţa etc). Mai ales zona antreprenoriatului social este pregnant atractivă pentru aceştia. Însă şi partea de tehnologie, cercetare, biotehnologie este de interes pentru unii, din păcate o parte dintre aceştia plecând spre ţări unde educaţia şi apoi piaţa forţei de muncă în aceste industrii complexe sunt mai atractive.”
    Totuşi, adaugă ea, atunci când vorbim despre meseriile spre care se îndreaptă trebuie să ţinem cont şi de realitatea din piaţa forţei de muncă existentă într-o ţară, adică ce pot face ei acolo cu acele meserii, mai ales dacă cele mai multe joburi entry level sunt în shared services, BPO, call center, support center.
    Despre „fidelitatea” faţă de acelaşi loc de muncă, Mădălina Bălan spune că ţinând cont de faptul că reprezentanţii acestei generaţii sunt la primul lor job sau printre primele, este greu de spus dacă cei care pleacă o fac pentru că aşa sunt ei structuraţi, să experimenteze continuu, sau pentru că este un comportament al multora în primii ani de carieră, indiferent de generaţie, un fel de tatonare până când găsesc locul potrivit. Migraţia mai rapidă (sub doi ani) de la o companie la alta, cum se remarcă în ultimii ani destul de mult în piaţa locală în rândul celor din generaţia Millennials şi Generaţia Z, ţine totuşi şi de un specific aparte, spune ea, de la creşterea economică la care am asistat, la numărul mare de noi joburi care apăreau de la an la an. „Acum este de văzut în noul context dictat de pandemia de COVID-19 cât va mai continua această dinamică de piaţă”, adaugă Bălan.
    În opinia sa, etapa în care ne aflăm este una foarte diferită în sensul în care este un soi de „traumă” colectiv trăită. „Mulţi angajaţi, antreprenori, manageri, părinţi cu care noi am stat de vorba în ultima perioada resimt cât de greu a fost «lockdownul», de brusc, şocant, cum le-a apăsat pe temeri fundamentale (de boală şi moarte), cum a schimbat reacţile lor de conexiune cu ceilalţi. Mulţi s-au plâns de ştergerea graniţelor personal versus business, prin video conferinţe simţind că se «revarsă» toţi colegii în livingul lor. Dintr-o dată mulţi oameni nu au mai ştiut când se termină o realitate sau alta, li s-a rupt o rutină bine împământenită a modului de a-şi trăi vieţile proprii, ale partenerilor şi copiilor.” Este foarte greu de prezis concret ce se va întâmpla cu cei din această generaţie care sunt la momentul unei alegeri importante, notează Mădălina Bălan. „Cred că va depinde de toleranţa părinţilor lor şi a lor, apoi de ambiguitate, stres şi de rezilienţa personală. Cred că unii vor fi influenţaţi şi de acest context înspre a merge către domenii umaniste, pentru că în ultimele luni s-a apăsat pe un buton al altruismului, de asemenea. Este posibil ca unii să şi amâne decizia aceasta importantă.”

    Irina−Elena Câmpanu, 20 de ani, viitor student

    Unde ţi−ai propus să studiezi şi de ce?
    Am finalizat studiile anul trecut, promoţia 2015-2019, specializarea Filologie, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Iaşi. Nu prea am cochetat cu ideea de a studia în străinătate din pricina situaţiei financiare, aşa că ideea de a studia în Marea Britanie a fost spontană. După finalizarea studiilor eram foarte debusolată în legătură cu ce facultate voi urma, ba îmi doream să studiez la Facultatea de Litere Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, ba îmi doream medicină, ba îmi doream asistenţă medicală. Eu nu mi-am dorit să fac o facultate doar de dragul de a o face, aşadar am renunţat la gândul de a merge la o facultate de care nu eram sigură. După bac, am plecat la mare şi am lucrare la o pensiune pe timp de vară. Marea mi-a adus numai linişte în gânduri, iar odată cu liniştea din mintea mea au venit şi oportunităţile. Ştiam că anul respectiv e pierdut, aşa că am decis să caut joburi în afara ţării pentru a mă acomoda cu viaţa din străinătate şi să strâng ceva bani. A fost foarte greu, dar după ceva timp lucrurile s-au aliniat, iar eu mi-am început aplicaţia pentru facultate prin intermediul platformei Edmundo. Am luat această hotărâre pentru viitorul meu, pe care eu nu prea îl văd în România. Marea Britanie mi-a oferit mai mult decât mă aşteptam, aşa că nu am de gând să renunţ. Am ales specializarea criminology din cadrul Colegiului Liberal Arts and Sciences al University of Westminster din Londra.

    Ţi−a influenţat pandemia în vreun fel decizia de a studia peste hotare?
    Pandemia nu m-a influenţat în niciun fel. Sunt o fire puternică, aşa că nu am renunţat la visul meu de a studia în străinătate.

    Cum ţi−a influenţat criza provocată de pandemie planurile la nivel financiar?
    Pentru finanţarea studiilor am optat pentru împrumut la guvernul britanic. Am lucrat aproape un an în Marea Britanie, astfel criza nu m-a afectat prea tare. Eu nu am avut pe cine să mă bazez pe partea financiară, aşa că am fost nevoită să ma descurc singură. E mult mai OK ca buget să împarţi cu cineva o cameră sau un apartament deoarece cheltuielile se împart la doi, însă depinde şi cu cine locuieşti. În urma căutărilor şi studiilor pe care le-am făcut pe piaţă am decis să locuiesc singură, astfel că nimeni nu îmi va influenţa nici studiile şi nici pe mine ca persoană.

    Vrei să te întorci şi să lucrezi în România sau ai alte planuri? 
    Nu am de gând să mă întorc în România. România nu-mi oferă nimic altceva decât stresul că nu am ce să fac cu o diplomă internaţională, sunt 101% sigură că nimeni nu-mi va face loc în ţară pentru a lucra ca şi criminolog sau măcar să prelevez nişte amprente. Sunt oameni care au plecat de jos şi au uitat, oameni care te iau peste picior, oameni care nu investesc în tineri, oameni care au căpătat o funcţie şi au impresia că au lumea la picioare. În Marea Britanie am întâlnit oameni cu o gândire deschisă şi cu o dorinţă extraordinară de a te ajuta să creşti şi să evoluezi. Aşadar îmi doresc să cresc şi să evoluez aici. Peste ani mă voi întoarce, doar în vizită, iar dacă se va schimba ceva, poate voi reveni, însă dacă în atâţia ani nu s-a produs nicio schimbare, nu am încredere că se va schimba ceva acum. Ofer toată încrederea mea tinerilor din România. Doar ei mai pot schimba ceva.

     

    Abel Bejan,
    24 de ani, specialist în marketing

    Ce ai studiat şi cum ai ajuns să lucrezi în marketing?
    Am studiat un an la Facultatea de Litere, apoi am început Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei pe care am absolvit-o, în 2019. În prezent lucrez în marketing, nu este neapărat domeniul meu de activitate, dar psihologia este foarte importantă dacă vrei să fii un bun specialist în marketing.

    Cu ce provocări a venit, pentru tine, această pandemie? Ţi-a schimbat în vreun fel perspectiva şi planurile de viitor?
    În primă instanţă am fost nevoiţi, ca şi mulţi alţi angajaţi din întreaga lume, să muncim de acasă. După un timp, însă, am fost anunţat că mi se va scurta şi programul.  Deoarece tocmai îmi schimbasem jobul, mă aşteptam chiar să fiu disponibilizat, fiind încă în perioada de training. Am apreciat că s-a dorit să nu se renunţe la nimeni, mai ales în această perioadă, chiar dacă programul a fost redus la numai două ore. Lucrez la o firmă de IT, mai exact la o firmă specializată în softuri ERP. Aceste softuri sunt utile pe timp de criză, ceea ce teoretic ar fi însemnat pentru mine o mai multă stabilitate. În plan personal, pandemia nu a contribuit în mod esenţial în vreun fel, poate doar m-a ajutat să apreciez mai mult spaţiul deschis şi libertatea. Nu mi-a influenţat nici decizia de a-mi schimba locuinţa în vara acestui an, mai ales că preţurile locuinţelor au scăzut puţin. Spun acest lucru deoarece vreau să mă mut tot în chirie, deci nu depind de un credit. Per total, sunt mulţumit de felul cum am gestionat această situaţie, chiar am reuşit să economisesc nişte bani pentru viitoarea locuinţă.

    În ce regim de lucru ai lucrat în timpul pandemiei?
    În această perioadă am lucrat de acasă. Îmi place acest mod de lucru pentru că nu mai pierd timp pe drum, mă trezesc mai târziu şi sunt mai relaxat. Pe de altă parte, mi-au lipsit colegii de la locul de muncă şi cred că plictiseala poate fi foarte dăunătoare. De asemenea, acasă sunt mai uşor distras şi mai ineficient, poate şi din cauza plictiselii. Cu siguranţă nu mi-aş fi dorit să intru în şomaj tehnic. Cu toţii avem nevoie de o cantitate normală, sănătoasă de stres. Plictiseala, dacă se cronicizează, poate duce uşor la depresie.
    Ţi-a schimbat în vreun fel pandemia perspectiva şi planurile de viitor?
    Pot spune că situaţia din primăvara aceasta m-a determinat să acţionez mai precis. Rămânând aproape complet fără loc de muncă, am decis să îmi iau un al doilea job, care să îmi permită să îmi plătesc facturile. Am acceptat să lucrez într-un callcenter şi pot spune că a fost o experienţă interesantă şi mi-am şlefuit multe zone, ca să le numesc aşa.
    Cred că voi încerca mai mult să mă bucur de momentul prezent. Am ieşit recent la o plimbare în parcul Herăstrău şi nu mi-a venit să cred cât de bine mă simţeam. Cred că acest lock down a crescut mult setea de viaţă a oamenilor. Sunt convins că oamenii îşi doresc mai mult ca niciodată să iasă în oraş, să viziteze şi să se bucure de soare. Probabil că în această vară voi ieşi destul de mult în oraş pentru că îmi este dor de locurile mele favorite.

    În viitor vrei să rămâi în ţară sau iei în calcul să te muţi în străinătate?
    În momentul de faţă este dificil să spun dacă îmi doresc să plec din ţară. Cu toţii ne dorim să ne fie mai bine, iar copiii noştri să trăiască într-o ţară mai bună decât cea în care ne-am născut noi. Cred însă că putem face acest lucru în România, şi cred că ţara aceasta dispune de mulţi oameni care ar putea schimba lucrurile în bine. Cred că este timpul să nu mai aşteptăm nimic de la nimeni şi să ne implicăm cu toţii pentru binele comun.

    Ionela Ercuş,

    23 ani, referent bancar

    După absolvirea studiilor ţi-ai găsit de lucru în domeniul tău sau te-ai reorientat spre un altul?
    Am urmat cursurile Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi un master în marketing şi comunicarea în afaceri în cadrul aceleiaşi instituţii. În prezent mă aflu în febra pregătirii lucrării de disertaţie, a cărei susţinere se apropie cu paşi repezi. Am căutat de lucru în domeniul meu însă nu am găsit ceva potrivit, aşa că m-am reorientat rapid către domeniul financiar-bancar. Cumva, faptul că am studiat în primii doi ani materii din cadrul tuturor facultăţilor din ASE mi-a permis să mă reorientez uşor. Lucrez în acest domeniu de la finalul anului I – licenţă.

    Cu ce provocări a venit, pentru tine, această pandemie? Ţi-a schimbat în vreun fel perspectiva şi planurile de viitor?
    Pandemia a reprezentat încă de la început o adevărată provocare pentru mine, deoarece mă aflam în plin proces de căutare a unui job. Revenită recent din Franţa, unde am studiat pentru o perioadă de timp şi neavând un loc de muncă, a trebuit să încep căutările. La început, acestea nu au reprezentat o prioritate, însă în momentul în care mi-am dat seama cât de greu este, am început să mă alarmez. La un moment dat m-am gândit chiar la o reconversie profesională, însă am abandonat destul de repede acest gând. După mai multe oferte refuzate şi „n” aplicaţii, am reuşit să mă angajez. Procesul a fost unul foarte diferit şi aş putea spune chiar ciudat. Mare parte s-a realizat online, mai puţin interviul şi protecţia muncii. Primul s-a desfăşurat în parametrii normali, dar nu şi cel
    de-al doilea act (protecţia muncii), care s-a desfăşurat în condiţii de distanţare fizică, cu protecţie şi într-un ritm extrem de alert. După ce am fost efectiv angajată, adică de pe 8 aprilie, am lucrat de acasă.
    Tot în această perioadă a trebuit să îmi schimb şi domiciliul. Căutarea unei noi chirii nu a fost atât de dificilă pe cât mă aşteptăm. Deşi în plină pandemie, agenţii imobiliari şi-au continuat activitatea, astfel că am reuşit într-un timp relativ scurt să găsesc o nouă locuinţa pe placul meu. Preţurile pentru chirii au scăzut uşor în această perioadă, astfel că m-am putut bucura de un raport calitate-preţ foarte avantajos.

    În ce regim de lucru ai lucrat în timpul pandemiei?
    În perioada pandemiei am lucrat de acasă. Mi-a fost foarte greu, deoarece am început chiar în plină criză. În cadrul instituţiei nu există un program de mentorat, iar până la revenirea la birou a trebuit să învăţ singură. Acest regim de lucru consider că este foarte benefic mai ales pentru persoanele care locuiesc departe de sediul în care îşi desfăşoară activitatea, deoarece economisesc foarte mult timp şi sunt de părere şi că eficienţa lor este mult mai ridicată. Dintre aceste persoane fac şi eu parte. Aş prefera ca, după finalizarea procesului de învăţare, să lucrez de acasă.

    Cum ţi-a modelat criza actuală aşteptările referitoare la un job?
    Pretenţiile mele salariale au scăzut, a trebuit să accept un job pentru care salariul nu este unul tocmai satisfăcător însă, ţinând cont că în această perioadă foarte multe dintre firme
    şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic sau chiar i-au rugat să îşi dea demisia, a trebuit să mă mulţumesc, dacă pot spune aşa, cu acest salariu. Este unul decent, dar aşteptările mele erau altele. În plus, sediul instituţiei este foarte departe de casă. Drumul până acolo şi înapoi este foarte obositor şi îmi ocupă timp mult.
    Cele mai importante criterii ale unui loc de muncă sunt: nivelul salarial, apropierea de casă, respectiv de mijloacele de transport în comun, stabilitatea, oportunităţile de dezvoltare profesională, mediul de lucru, echilibrul între viaţă personală şi cea profesională, precum şi relaţia cu superiorul.

    Crezi că le va fi mai uşor celor din generaţia ta să facă faţă noii crize sau celor din generaţiile anterioare, care au înfruntat deja criza din 2008?
    Deşi tind să spun că le va fi mai uşor celor care deja s-au confruntat cu criză din 2008, până la urmă afirm că totul depinde şi de modul în care ne raportăm la această criză. Într-adevăr, despre cei care au deja experienţa crizei precedente, putem afirma că au un avantaj, ştiind deja cum s-a manifestat şi ce a presupus. Totodată, crizele nu sunt identice, astfel că în cadrul fiecăreia regăsim elemente definitorii şi astfel abordările pot fi diferite. Generaţia mea consider că se poate adapta cu uşurinţă noilor provocări şi va putea face faţă acestora, fie prin reconversie profesională, fie prin însuşirea unui al doilea job sau poate prin punerea în valoare a hobby-urilor, câştigând şi de pe urma acestora sume importante.

    Cum crezi că ţi se va schimba comportamentul financiar în urma acestei crize provocate de pandemie?
    Cu siguranţă voi fi mai atentă la cheltuieli şi voi încerca pe cât posibil să fac unele economii. Probabil că nu voi renunţa la prea multe lucruri, nefiind o persoană căreia îi plac extravaganţele sau luxul, dar voi încerca să profit de reduceri, să îmi achizitionez vacanţele cu mult timp înainte pentru a beneficia de un preţ mult mai accesibil.

    În viitor vrei să rămâi în ţară sau iei în calcul să te muţi în străinătate?
    Deşi părinţii mei sunt stabiliţi într-o altă ţară, nu iau deloc în considerare varianta mutatului în străinătate, fie în acelaşi loc cu ei, fie în altul. Nu am luat niciodată în calcul această posibilitate, iar după experienţa Erasmus, care a fost una dezamăgitoare, cu atât mai mult refuz ideea plecării. Nu este uşor în România însă nici în  afara ţării traiul nu este mai roz. Totul depinde de fiecare dintre noi; „cum ne aşternem aşa dormim”.

     

    Victor Balaniuc,
    25 de ani, antreprenor −cofondator Front Row Events

    Care sunt avantajele şi dezavantajele pe care le are un antreprenor din generaţia ta faţă de cei din generaţiile anterioare?
    În România, generaţiile anterioare au avut oportunitatea de a trece prin perioada anilor ’90, reprezentată de mari oportunităţi de afaceri, pentru cei care au reuşit să le identifice. Acum, aceste oportunităţi au fost înlocuite de cele din zona tech. Oricine are acces oricând şi oriunde în lume să îşi dezvolte ideea de afaceri.

    Ce impact crezi că va avea această criză asupra mediului de business?
    Eram prea tânăr în criza din 2008 ca să fi putut să îmi formez propria opinie referitoare la criza anterioară, dar această criză pare că va genera foarte multe pagube în lumea de business, iar cei mai puternici, bine organizaţi şi pregătiţi vor supravieţui. Ca în orice perioadă de criză, vor fi şi câţiva care vor câştiga de pe urma ei.

    Cu ce provocări a venit această pandemie la nivelul activităţii businessului pe care îl coordonezi şi ce ai învăţat din această experienţă?
    Dezvoltând afaceri în special în domeniul evenimentelor şi fitnessului, suntem în „prima linie”, în grupul ţintă al afacerilor închise. Primele închise şi ultimele deschise. Aceste businessuri sunt evident, în stand-by, iar focusul este orientat spre activităţi care încă funcţionează în acestă perioadă şi ne generează venituri. De asemenea, suntem în continuă căutare de moduri prin care să ne reinventăm; planurile de viitor s-au schimbat total. Ne concentrăm atenţia pe reinventare personală şi profesională, să ne adaptăm noului mod de viaţă şi de lucru.

    Cum crezi că se vor schimba obiceiurile în urma pandemiei?
    Atât la nivel personal, cât şi în afaceri, vom fi mult mai precauţi în ceea ce priveşte „scenariul pentru cel mai rău caz”. Cel mai rău caz nu mai e doar un gând la care nu crezi cu adevărat că ajungi vreodată. A devenit realitatea din teren. Astfel, ne pregătim mult mai bine să facem faţă oricând unei noi situaţii de criză, care poate să modifice peste noapte total regulile jocului. De la preţul negativ al petrolului la o invazie extraterestră şi o pandemie zombie, orice a devenit posibil în noua lume în care trăim.

    Anda Sontea, mama lui Vladimir Sontea − elev în clasa a IX−a la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu

    Eraţi părinte şi când a venit criza din 2008. ​Cum credeţi că veţi resimţi criza actuală faţă de cea precedentă, când fiul dvs. era încă mic? Cum diferă provocările financiare – şi nu numai – de atunci faţă de cele de acum?
    Atunci când se complică lucrurile în societate (apare o criză) şi eşti părinte, îţi faci griji, indiferent de vârsta copilului. Criza din 2008 a fost una preponderent economică, aşadar grijile din acea perioadă aveau tentă financiară. Întrebările pe care ţi le puneai erau sub forma „Voi fi oare în stare să îi asigur copilului meu cele necesare pe termen lung?” Criza de acum a început ca una medicală şi primele griji au fost legate de siguranţa copilului. Apoi au apărut îngrijorările legate de urmările economice ale acesteia şi am ajuns din nou la întrebarea „Voi fi oare în stare să îi asigur copilului meu cele necesare până se va putea susţine de unul singur?”

    Deşi este încă în clasa a IX-a, probabil fiul dvs. are o oarecare idee despre ce vrea să facă după terminarea liceului. Spre ce facultate şi domeniu ar dori să se îndrepte, aţi luat în calcul studiile în străînătate?
    Vladimir îşi doreşte (cel puţin în această perioadă) să devină game developer. Se gândeşte să urmeze o facutate cu profil IT şi programare şi da, se gândeşte să urmeze această facultate în străînătate.

    Vi s-a schimbat în vreun fel perspectiva asupra acestor planuri în urma pandemiei?
    Nu. Pandemia va avea multiple efecte asupra vieţilor noastre, dar nu i-a schimbat lui Vladimir planurile de viitor. Şi nici mie, cel puţin deocamdată. Suntem optimişti că o să putem să ne continuăm vieţile aşa cum ne plănuiserăm înainte de criză.

    Cu ce provocări a venit „şcoala de acasă” şi cum le faceţi faţă?
    „Şcoala de acasă“ nu este o reuşită 100%. Dar nici nu poţi să nu apreciezi eforturile generale (instituţii, şcoli, profesori, părinţi) de a se adapta la o situaţie complet nouă, într-un timp foarte scurt. Nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. Pentru Vladimir provocarea este de a se mobiliza într-o conjunctură mai relaxată decât cea de la o orele de clasă normale. Până acum lucrurile s-au desfăşurat rezonabil, aş spune eu, având în vedere contextul.

    L-aţi sfătui pe fiul dvs. să rămână (sau să se întoarcă) în România după finalizarea studiilor sau să plece peste hotare?
    Îmi doresc pentru fiul meu să aibă experienţa studiilor în străinătate. Nu pot spune în acest moment cum vor arăta discuţiile noastre din momentul în care el va fi terminat o facultate în străi­nătate. Depinde foarte mult de cum vor evolua lucrurile până atunci.

    În privinţa independenţei financiare, aţi vrea să o dobândească din timpul facultăţii sau după ce va începe propriu-zis cariera sa, în domeniul ales? 
    În legătură cu libertatea financiară, în general, ca sfat părintesc, i-am spus întotdeauna lui Vladimir că este important să nu se grăbească „să facă bani” dacă preţul este „schilodirea” educaţiei (în perioada de acumulare). Dacă va reuşi să le combine în mod eficient, bravo lui! Oricum, domeniul către care se îndreaptă este unul care permite o astfel de abordare mai mult decât altele.

  • Tânărul care a studiat în patru oraşe europene diferite şi a mizat tot pe România pentru afacerea sa

    În lumea lui Răzvan Zamfira, evenimentele se măsoară în grafice, tabele, scheme şi baze de date. A gândit conceptul Studio Interrobang într-o vreme în care termenul „big data” nu era foarte popular. Nu existau prea multe instrumente de analiză vizuală şi nici clienţi care să-şi dorească să comunice despre afacerea lor cu ajutorul datelor. Şi totuşi, el a îndrăznit.

    A studiat în patru oraşe europene diferite – Bruxelles, Viena, Madrid şi Copenhaga – unde vizualizarea de date ştiinţifice şi transpunerea lor în mijloace prietenoase de comunicare pentru publicul larg era destul de des întâlnită. A lucrat ca freelancer în domeniul graphic designului. Toate experienţele puse la un loc au dus la crearea businessului Studio Interrobang, un birou de design specializat în vizualizarea de date şi design informaţional.
    „Sunt arhitect, cercetător în studii urbane şi graphic designer. Nu cred că aş putea să înţeleg la fel de uşor seturile complexe de date cu care lucrez în prezent, dar şi contextul acestora, fără o astfel de pregătire interdisciplinară. În ultimii doi ani, am colaborat sau coordonat proiecte despre piaţa imobiliară, servicii sociale, alegerile prezidenţiale, agricultură, calitatea sistemului de învăţământ, poluare fonică sau analiza de reţele sociale de inovatori în domeniul mediului.”
    Aşa se descrie Răzvan Zamfira. Spune că, în vizualizarea de date, combină reprezentarea artistică şi abilităţile de comunicare vizuală cu nevoia de înţelegere şi structurare rapidă a datelor despre subiecte mereu diferite. Diferiţi sunt şi clienţii, fie ei organizaţii care vor să valorifice datele de care dispun sau care vor să comunice sinteze către publicul larg, ori instituţii din domeniul jurnalismului de date.
    Printre numele cu care a colaborat Studio Interrobang până acum se numără Ordinul Arhitecţilor din România, Greenpeace România, Asociaţia MOJAR, organizatoarea Bienalei de Arhitectură din Timişoara, şi iZi Data, o agenţie de studii de piaţă fondată de antreprenoarea Silvia Luican.
    „Probabil cel mai deschis la experimentare este jurnalismul de date, fiind şi cel care a popularizat designul informaţional şi transformarea unor seturi complexe în poveşti pe înţelesul unui public larg. Am colaborat deja la o grămadă de articole cu o serie de publicaţii independente din România”, spune Răzvan Zamfira.
    Afacerea sa a luat fiinţă ca rezultat al unui cumul de cunoştinţe şi al unor perioade mari de timp dedicat unor proiecte de cercetare personale, care în scurt timp i-au adus şi primii clienţi. La finalul anului 2018, Răzvan Zamfira a obţinut un grant de finanţare, prin programul Start-up Plus, în valoare de 40.000 de euro.
    „Pentru prima jumătate de an de activitate, în condiţiile în care primele luni după obţinerea finanţării au fost dedicate activităţilor administrative, am avut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro.”
    Pentru 2020, el estimează că cifra de afaceri va fi de 50.000 de euro, iar planul său este ca, pe parcursul acestui an, să lucreze la conştientizarea importanţei comunicării cu date şi a transparenţei.
    „În contextul incertitudinii generale de acum, discuţiile «cu numerele pe faţă» au căpătat foarte multă importanţă. Toată lumea a văzut un grafic sau câteva cifre oficiale care prezintă evoluţia pandemiei şi încearcă să le analizeze. Datele au devenit un subiect mainstream zilele astea şi pentru businessul nostru este o oportunitate, mai ales că vor juca un rol din ce în ce mai important în luarea deciziilor atât economice, cât şi sociale în lunile următoare.”
    Studio Interrobang vrea aşadar să ne împrietenească, puţin câte puţin, cu statisticile obositoare şi greu de descifrat. Cu o încercare suntem toţi datori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Localo – marketplace pentru producătorii români (Timişoara)
    Fondator: Mihai Pegulescu
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: online

    Regnet – platformă pentru firme (Bucureşti)
    Fondator: Cristian Bărcan
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 70.000 de euro
    Prezenţă: online

    Minor Swing – brand de hamace (Bucureşti)
    Fondator: Andrei Gruia
    Prezenţă: online

    Lavanda Laurei – produse cosmetice cu lavandă (jud. Vaslui)
    Fondator: Laura şi Andrei Ignătoaie
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri: 5.000 de lei (circa 1.000 de euro) pe lună
    Prezenţă: online şi în farmacii

    Glom – brand de lămpi din lemn (Bucureşti)
    Fondator: Mircea Struţeanu
    Investiţie iniţială: 3.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 32.000 de lei (aproape 7.000 de euro)
    Prezenţă: online, pe site-ul Glom şi pe platforma Etsy

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de lazero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cum s-a adaptat la pandemie Philip Morris, care are în România una dintre cele mai importante fabrici la nivel european

    „Prioritatea noastră în această perioadă a fost protejarea angajaţilor, atât din punctul de vedere al sănătăţii şi reducerii expunerii la noul coronavirus, cât şi din punctul de vedere al stabilităţii locului de muncă. În România, dar şi la nivel internaţional, nu s-au făcut concedieri din motive legate de criză şi niciun angajat nu a fost trimis în şomaj tehnic”, descrie Dragoş Bucurenci, communications director în cadrul Philip Morris România, deciziile referitoare la angajaţi pe care le-au luat în contextul pandemiei de COVID-19.
    Pe plan local, Philip Morris activează prin două companii: Philip Morris România, compania care are activitatea de producţie în fabrica din Otopeni, şi Philip Morris Trading, care se ocupă de comercializare. Potrivit ZF, aceasta din urmă este cea mai mare şi a avut în 2018, cel mai recent an pentru care există date publice disponibile, o cifră de afaceri de
    2,5 miliarde de lei.
    În fabrica din Otopeni, Philip Morris produce atât ţigarete clasice, cât şi HEETS (brandul tutunului încălzit care se foloseşte cu dispozitivul IQOS).
    Directorul de comunicare al Philip Morris spune că încă de la începutul crizei au hotărât ca angajaţii care se află în situaţii vulnerabile, în rândul cărora se numără cei cu o condiţie medicală preexistentă, cu un sistem imunitar scăzut, persoanele gravide şi persoanele care au peste 60 de ani, să rămână acasă. Dintre aceştia unii nu puteau lucra de acasă, astfel că au luat decizia să le acorde concediu plătit 100% de către companie până când va trece această perioadă dificilă.
    De asemenea, precizează reprezentantul Philip Morris, angajaţii a căror prezenţă a fost şi continuă să fie necesară în fabrica din Otopeni în această perioadă au beneficiat de o recunoaştere specială. „Este vorba de aproximativ 750 de angajaţi care, în funcţie de zilele efectiv lucrate pe durata stării de urgenţă, vor primi prime al căror cuantum brut va ajunge până la 500 de dolari per angajat”, precizează Bucurenci.
    În acest moment, fabrica Philip Morris din Otopeni îşi continuă activitatea în regim normal, dar în condiţii stricte de igienă, dezinfecţie şi sprijin medical pentru angajaţi.
    „Pentru a putea continua producţia în fabrica din Otopeni, am  luat măsuri suplimentare pentru a-i proteja pe angajaţii fabricii, printre care transportul acestora în microbuze şi reducerea interacţiunilor fizice dintre ei în fabrică până la monitorizarea permanentă a temperaturii de la distanţă, limitarea interacţiunii cu furnizorii externi şi controlul fluxurilor de materii prime şi materiale. În plus, angajaţii au acces nonstop la servicii medicale prin intermediul unui cabinet medical din interiorul fabricii. În cazul angajaţilor din departamentele care oferă suport fabricii din Otopeni, aceştia lucrează prin rotaţie la sediul fabricii sau de acasă, în funcţie de organizarea internă a fiecărui departament.
    „În această perioadă, am încercat să facem tot ce ţine de noi pentru a reduce la minimum riscurile pentru toţi colegii noştri. Măsurile de protecţie şi de prevenire a răspândirii coronavirusului au fost adoptate în funcţie de contextul local: unele companii afiliate au luat măsuri încă din luna februarie, altele din martie. În România, am anticipat încă din luna februarie că va urma o perioadă dificilă şi am înfiinţat un comitet intern pentru situaţii de urgenţă care a gândit măsurile şi planurile de acţiune în avans”, descrie Dragoş Bucurenci reacţia companiei la contextul pandemic.
    Angajaţii Philip Morris din sediul central din Bucureşti au lucrat de acasă începând cu 12 martie, iar clădirea a rămas deschisă doar pentru cei câţiva angajaţi a căror prezenţă este esenţială în desfăşurarea activităţii. „Angajaţii care sunt părinţi au avut posibilitatea să lucreze de acasă sau să îşi ia concediu dacă lucrul de acasă nu este o soluţie – le-am oferit această opţiune chiar înainte ca legea care îi priveşte să fie adoptată. Fiecare angajat a primit acasă un kit de protecţie pentru uz personal, care conţine mănuşi, măşti şi gel dezinfectant, asta pe lângă cele disponibile în sediile noastre. De asemenea, toţi angajaţii, atât cei din sediul central, cât şi cei din fabrică, au la dispoziţie o linie de consiliere psihologică şi o platformă pentru consulturi medicale online”, detaliază reprezentantul Philip Morris.
    În ceea ce priveşte data de 15 mai şi revenirea la „noua normalitate”, compania i-a încurajat pe angajaţi ca în situaţia în care a fost fezabil pentru business, angajaţii să lucreze de acasă, în funcţie de specificul rolului lor. „Această recomandare este obligatorie pentru categoriile vulnerabile – angajaţii care prezintă un risc mai mare de infecţie severă cu SARS-CoV-2, cei cu o condiţie medicală preexistentă, cu un sistem de imunitate scăzut sau angajatele care aşteaptă un copil”, explică Bucurenci. 
    Totuşi, ca urmare a eliminării parţiale a unor restricţii de deplasare din ţară şi a evoluţiei pandemiei în România, şi-au propus să revină gradual la birou, într-o manieră controlată: vor începe cu un număr mic de angajaţi care au nevoie să vină la birou şi vor continua, încetul cu încetul, cu un grup mai mare.
    „La sediul central şi în fabrică am instalat sisteme de monitorizare a temperaturii de la distanţă, iar cei care se întorc la birou trebuie să urmeze reguli foarte stricte de protecţie sanitară, în special menite să continue să asigure distanţarea socială. Această abordare prudentă este susţinută de dorinţa noastră de a menţine mediul de lucru cât mai sigur posibil şi de a contribui la obiectivul general al societăţii: evitarea unui al doilea val al pandemiei în România. Dacă situaţia se schimbă, probabil vom fi nevoiţi să reintroducem restricţii. Pe de altă parte, dacă lucrurile se vor îmbunătăţi, vom relaxa restricţiile, cu siguranţă”, explică Dragoş Bucurenci.
    În ceea ce priveşte relaţia cu consumatorii, odată cu închiderea magazinelor IQOS din malluri, au mutat cea mai mare parte a activităţii de vânzare şi suport în mediul online şi au adaptat modul în care interacţionează cu aceştia conform condiţiilor impuse de starea de urgenţă. „După cum ştiţi, ne adresăm doar consumatorilor adulţi, utilizatori ai dispozitivului IQOS. În procesul de adaptare la noua situaţie, am regândit modul de funcţionare şi infrastructura de distribuţie, cea digitală (e-commerce, CRM) şi cea de asistenţă pentru clienţi. Suntem alături de utilizatorii de IQOS şi cu suport tehnic imediat, dar de la distanţă. Ne dorim ca ei să ştie că, în această perioadă, au parte de tot sprijinul nostru, într-un mod simplificat, online şi prin call center, pentru a rezolva orice problemă ar apărea”, descrie Bucurenci schimbările făcute în ceea ce îi priveşte pe consumatori. Pentru comunicarea cu consumatorii se bazează pe sistem complex de CRM (Customer Relationship Management), dar şi pe un serviciu telefonic şi prin prezenţa lor în media. „Cea mai mare provocare a fost legată de comunicarea comercială. Ne-am dat seama de la bun început că nu este momentul pentru a mai comunica oferte şi promoţii aşa cum o făceam înainte, că acest tip de comunicare ar fi avut un efect contrar celui scontat. Oamenii au sancţionat în această perioadă alte campanii comerciale care nu au luat în calcul sensibilităţile perioadei. Fireşte, nu am putut să nu mai avem deloc comunicare de marketing, dar a trebuit să găsim căi de a o face care să fie în acord cu atmosfera generală”, descrie Bucurenci una dintre provocările acestei perioade.
    El precizează că la nivel global, compania pe care o reprezintă este în plin proces de transformare, motiv pentru care sunt flexibili când vine vorba de schimbări. „Vrem să construim viitorul companiei pe o categorie nouă de produse care sunt o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Această viziune a venit cu nenumărate provocări, ceea ce înseamnă că a trebuit să devenim mai agili, mai adaptabili, mai creativi decât eram înainte”, spune el. Astfel, crede că au fost pregătiţi la izbucnirea pandemiei – într-o oarecare măsură – să facă faţă schimbărilor care au survenit în această perioadă – dar nu în totalitate. „Criza ne-a luat pe toţi prin surprindere, dar pe noi ne-a ajutat faptul că eram deja familiarizaţi cu schimbările. Asta s-a văzut în modul în care colegii mei s-au adaptat neaşteptat de repede şi de bine noii situaţii. O altă dovadă a fost că am reuşit să luăm, din timp, măsurile necesare care să ne ajute să ne continuăm activitatea”, descrie el modul în care au reacţionat la noul context global.  
    Iar când vine vorba despre lecţiile deprinse din această criză şi de modul în care acestea se vor reflecta în businessul Philip Morris, Dragoş Bucurenci menţionează importanţa acţiunilor individuale şi faptul că se poate face în continuare business chiar şi atunci când premisele fundamentale ale interacţiunii dintre oameni sunt date peste cap. „Mai mult ca oricând, am învăţat în aceste două luni că acţiunile individuale pot avea efecte majore asupra societăţii, că efortul fiecăruia dintre noi contează pentru binele comun, chiar şi atunci când este vorba despre un lucru atât de simplu şi în acelaşi timp atât de complicat cum este păstrarea distanţei. Pe de altă parte, am descoperit aproape cu surprindere că oamenii şi organizaţiile au o capacitate extraordinară de a se adapta în timpul unei crize. Cred că adaptarea businessului şi a modului în care comunicăm la noile standarde de distanţare socială este ceva ce va continua să rămână în ADN-ul Philip Morris România”, spune Bucurenci.
    În ceea ce priveşte comunicarea, domeniul de care el este responsabil, spune că era importantă şi înainte, dar în timpul crizei a devenit esenţială. „Prioritar pentru noi în această perioadă a fost să comunicăm transparent, frecvent şi empatic. Mesajul din partea managementului a fost foarte clar de la bun început: nu se vor face disponibilizări şi nimeni nu va fi concediat în perioada următoare din cauza crizei.”
    Spune însă că „cea mai importantă lecţie este empatia, iar în această direcţie, compania a sponsorizat Crucea Roşie cu 1 milion de dolari, a donat măşti organizaţiilor care aveau nevoie de acestea, iar cantina fabricii lor pregăteşte zilnic câte 100 de porţii de mâncare pentru persoane dezavantajate din Otopeni”.  Criza aceasta a adus şi o serie de oportunităţi – printre care revelaţii referitoare la telemuncă – „probabil că cea mai importantă oportunitate pe care ne-a adus-o această criză a fost că ne-a făcut să renunţăm la foarte multe prejudecăţi pe care le aveam în legătură cu telemunca. Multe companii le permiteau angajaţilor să muncească de acasă câteva zile pe lună încă dinainte de criză, inclusiv noi făceam asta, freelancerii fac asta de mulţi ani, conceptul nu este unul nou, dar adevărul este că până la această criză nu ne-am dat seama de amploarea acestei posibilităţi pentru că fetişizam, de fapt, munca de la birou”, descrie Dragoş Bucurenci oportunităţile pe care sesizează că le-a adus această criză. Spune că au reconsiderat ceea ce credeau până acum despre productivitate, beneficiile muncii de la birou şi ale aproprierii fizice dintre membrii unei echipe. „Am descoperit că oamenii pot fi productivi şi eficienţi chiar şi când lucrează de acasă, că apropierea virtuală poate compensa distanţele fizice şi că unii oameni chiar lucrează mai bine atunci când amestecă programul personal cu cel profesional sau când participă la şedinţe îmbrăcaţi în haine de casă. Noi ne-am propus să explorăm aceste posibilităţi şi în viitor şi vrem să ieşim din criza asta măcar cu mintea deschisă în legătură cu lucrul de acasă”, adaugă el.
    O altă oportunitate a acestei perioade a fost, cu siguranţă, digitalizarea. Criza a forţat nenumărate organizaţii şi instituţii publice să iniţieze, să accelereze sau să finalizeze trecerea către mediul digital, iar asta înseamnă mai multe beneficii pentru mai mulţi consumatori, mai puţină inegalitate în accesul la servicii şi o economie mai dinamică.
    „Chiar dacă în viitorul imediat criza va fi urmată de o recesiune, telemunca şi digitalizarea sunt avantaje care vor rămâne cu noi pe termen lung. Important este să rămânem solidari şi responsabili, să continuăm să avem grijă unii de ceilalţi pentru a putea ajunge să ne bucurăm de aceste beneficii foarte scump plătite”, crede Dragoş Bucurenci.

  • VIAŢĂ DE CORPORATIST – Izolat la domiciliu

    Emisiunea „Viaţa de corporatist” continuă şi după izolare. Dacă vreţi să abordăm anumite subiecte sau anumiţi invitaţi, scrieţi-ne pe adresa ioana.matei@businessmagazin.ro.
    Pentru o asociere cu acest proiect, scrieţi-ne pe adresa marcela.tuila@m.ro.

    Cum va arăta viaţa după izolare?
    Invitat: Alexandru Dincovici, sociolog, fondator Izibiz Consulting
    „Izolarea ar putea să ne facă oameni răi – majoritatea ştirilor pe care le auzim sunt negative, există informaţii contradictorii, mereu e prezentat un vinovat pentru asta, există tot felul de teorii ale conspiraţiei în perioada aceasta.”

    De ce nu este munca de acasă atât de uşoară pe cât speram?
    Invitat: Lavinia Ţânculescu, doctor în psihologie, specializat în psihologia muncii şi organizaţională
    „Imaginaţi-vă mintea care funcţionează ca un procesor în permanenţă ocupat cu gânduri, griji. Anxietatea înseamnă de fapt că îmi fac mereu griji, mă tem să nu se întâmple ceva rău, îmi este teamă de lucruri, sunt absorbit de problemele mele – sunt foarte tulburat de evenimente şi mă preocupă faptul că nu ştiu cum vor evolua lucrurile. Ne gândim că nu ne vom adapta, or toate acestea  ţin de scenariul catastrofic că s-ar putea să nu reuşim.”  

    Ce facem cu copiii deveniţi „colegi de serviciu” în izolare?
    Invitat: Dan Prediger, fondator Karin Kid’s Academy
    „Este ideal ca părintele să aibă cu copilul o activitate care îi place acestuia din Urmă. Activitatea cea mai îndrăgită de copii este activitatea în care copilul este educatorul, în care se simte important. Dacă tu constaţi că ai un copil căruia îi place pictura, organizează-i activităţile în acest sens, la fel şi în situaţia construcţiilor etc.  Activităţile trebuie să aibă finalitate, iar copiii să fie mândri şi apreciaţi pentru ce au făcut. ”

    Cum ar trebui să ne cheltuim banii pe timp  de criză?
    Invitat: Nicoleta Deliu, şef de comunicare BCR şi coordonator Şcoala de bani
    „Trăim o realitate care sper să ne arate mai concret nevoia de a avea un fond de urgenţă pus deoparte din care să putem supravieţui o perioadă în care veniturile ori ne scad, ori dispar. Specialiştii spun că fondul de urgenţă ar trebui să acopere undeva între 3 şi 6 luni de supravieţuire.” 

    Creşte natalitatea după coronavirus şi vom avea o generaţie de „coronials”?
    Invitat: Romulus Oprica, sociolog, managing partner BrandBerry
    „Vom trece cu toţii prin criza de 40 de ani, indiferent de vârstă. De ce? Te gândeşti la ce ai făcut până acum, la ce este cu adevărat esenţial, la ce îţi place, ce vrei să faci, realizezi că nu eşti veşnic, că poţi să ai probleme serioase în orice clipă şi atunci îţi prioritizezi altfel acţiunile, relaţiile, aşteptările, dorinţele. Asta se întâmplă de fapt şi la vestita criză de 40 de ani, când zici: <<Am trecut de jumătatea vieţii, ce am făcut şi ce vreau să fac de acum încolo?>>. Nici nu mai eşti foarte atent să îi mulţumeşti pe toţi, să fii atent la ceilalţi şi atunci încerci să fii mai introspect.”

    Despre educaţie, turism şi antreprenoriat în vremuri de pandemie
    Invitat: Dragoş Anastasiu, preşedinte Grup Eurolines, parte din echipa Super Teach Romania
    „Eu am o investiţie în unul dintre cele mai izolate locuri ale României – în Delta Dunării, unde nu se ajunge decât cu barca, este un sat care acum 30 de ani avea 3.000 de locuitori, acum mai are vreo 500. Şcoala avea două clase de a opta de 30 de copii, acum toată şcoala, clasele 1-8, înseamnă 30 de copii. Nimeni nu m-a contactat să îmi vorbească despre nevoile lor. Mentalitatea Super Teacherului este să nu stea – să vină, să mă bată la cap, să bată la uşă, să îmi scoată donaţia cumva din buzunar. Am realizat şi că în Deltă pot face o clasă I de 15 copii cu un învăţător dedicat, să unesc prin internet mai multe comunităţi şi să fac asta prin Zoom, iar profesorul sau învăţătorul respectiv să se mute când şi când dintr-o localitate în alta. Descoperim şi oportunităţi la care eu nu mă gândisem înainte.”

    Unde vom mai merge în vacanţă după pandemie şi când vom putea reîncepe să călătorim?
    Invitat: Răzvan Pascu, consultant în turism, fondator Travel Communication
    „E dificil de făcut proiecţii în acest moment, dar cel puţin anul acesta vacanţele vor fi cumpărate de astăzi cu plecare peste trei zile sau peste o săptămână. Nu cred că cineva îşi va cumpăra vacanţe pentru august în mai sau iunie. Vacanţele exotice şi îndepărtate vor fi cât de cât mai puţin afectate fiindcă cei care le cumpără au venituri mai mari şi nu sunt ultimii bani pe care îi plăteau pe astfel de vacanţe, pe de altă parte, aceste vacanţe se vindeau pe un termen foarte îndelungat.”

    Cum se va schimba modul în care muncim după izolare?
    Invitat: Constantin Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii
    „Ce sens are să te duci să stai într-o clădire nou-nouţă, la birou, în 10-20 de metri pătraţi, când pe perioada zilei casa ta este goală? Un individ «consumă» două clădiri, ceea ce este un nonsens. De ce să faci drumuri când tu poţi să lucrezi de fapt de acasă, folosind spaţiul tău? Are sens să foloseşti o clădire cum sunt marile clădiri de birouri, pentru sute de milioane de lei care se consumă pe întreţinere, când tu poţi să lucrezi de acasă? Până la urmă casa ce a devenit? Casa a devenit un fel de hotel în care dormim şi atunci se va schimba paradigma, casa va deveni şi locul meu de muncă, ceea ce a fost înainte de perioada industrializării.”

    Cum vor arăta locurile în care ne vom petrece timpul liber după pandemie?
    Invitaţi: Sebastian Mîndroiu şi Radu Călin, fondatori PickTwo Studio
    „Restaurantele mici vor funcţiona relativ normal, aşa cum funcţionează şi acum, şi cred că va exista o creştere a activităţii pe segmentul de livrări la domiciliu. O problemă mai mare va fi la restaurantele de peste 40 de locuri, acolo vor exista pe termen lung o serie de măsuri care vor limita apropierea între persoane – fenomen care se întâmplă şi în China, inclusiv la nivelul de mese.”

    Care sunt problemele emoţionale cu care se confruntă angajaţii în perioada izolării?
    Invitat: Simona Chesăraicu, psiholog, facilitator mindfulness
    „A fost o ocazie pentru mulţi dintre noi să reflectăm la cum arată şi viaţa profesională, şi viaţa de familie, la ce e important, la ce nu e important, care sunt valorile după care ne-am ghidat, cât de mult am nevoie, cât de mult nu am nevoie – cu siguranţă am reflectat mulţi dintre noi, iar asta ne va duce la un fel nou de a ne raporta şi la muncă, şi la echipă, şi la ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, creierul nostru a învăţat un model nou de funcţionare prin neuroplasticitate – a învăţat un model care nu exista până ieri şi dacă îl învăţ cu răbdare şi cu tehnică bună azi, el va funcţiona după un model nou. Ne putem învăţa şi dezvăţa de aproape orice, cel puţin aşa ne spun neuroştiinţele.”

    Ne mai întoarcem sau nu la birou?
    Invitaţi: Silvia Luican, sociolog şi fondator Izidata,  Nansi Lungu, lector universitar, specialist în psihologia consumatorului
    „Munca de acasă a fost percepută pozitiv, dar implică o serie de capcane. .”  

    Cum se va transforma piaţa muncii de la goana după talente a angajatorilor la goana după joburi a angajaţilor?
    Invitat: Dan Puică, CEO BestJobs
    „Suntem iarăşi în 2009 şi candidaţii vor fi dispuşi la sacrificii şi vor accepta situaţii pe care nu le-ar fi acceptat înainte de criză. Este ceva caracteristic unei perioade  de scădere economică care cu siguranţă se va vedea şi probabil dimensiunea sau impactul ei vor depinde de cât de mult durează această criză.” 

    Cum vor arăta cabinetele stomatologice la întoarcerea din izolare?
    Invitat: Ionuţ Leahu, fondator Dr. Leahu
    „A urmat o perioadă interesantă după 23 martie în care industria a închis complet totul – de ce spun interesantă, pentru că am rămas deschişi în cele şase oraşe în care suntem prezenţi şi am fost extrem de solicitaţi. Într-o lună şi jumătate am avut peste 6.000 de solicitări telefonice şi am tratat peste 1.500 de urgenţe efective – nu pot spune că ne-am relaxat total, ci activitatea a mers în antiteză cu ce facem noi – prevenţia.” 

  • „Am învăţat să ne adaptăm din mers la o situaţie pentru care nu eram pregătiţi”

    Cum vi s-a schimbat programul în ultimele săptămâni şi cum arată în prezent agenda dvs. zilnică?
    Programul meu şi al unei părţi din echipa managerială a fost şi este unul furtunos în ultimele săptămâni. Din momentul în care am înţeles ce perioadă turbulentă ne aşteaptă, am constituit o echipă de criză. Ne-am început fiecare zi din primele două săptămâni ale noii situaţii în care am fost puşi cu şedinţe de criză. Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva niciodată până acum, astfel că primele întâlniri au fost extrem de grele şi obositoare, însă, în cele din urmă, s-au dovedit a fi constructive. A fost şi este în continuare nevoie de decizii luate în timp real. Practic, niciuna din deciziile pe care a trebuit şi mai trebuie să le luăm nu ar face parte în mod normal din agenda zilnică. De asemenea, am fost nevoiţi să dedicăm o mai mare parte din timp comunicării interne cu echipa. Din fericire, am înţeles cât de importantă este comunicarea cu echipa în astfel de situaţii. Pentru că oamenii au anxietăţi, au dificultăţi de adaptare la noile condiţii de muncă, iar în acest context e necesar ca managementul să menţină activitatea în limite rezonabile. Nu spunem că e uşor să facem asta, ci mai degrabă dificil, prin urmare, încă ne adaptăm.
    De când a început această pandemie eu am lucrat de acasă doar două săptămâni. Partea proastă este că uiţi de tine şi te prinde noaptea lucrând, pentru că nu mai ai niciun reper (pleci spre birou, pleci spre casă). Sunt, însă şi părţi bune. Am luat prânzul cu familia, am economisit cel puţin două ore pe zi, pentru că nu am stat în trafic şi nu mi-am mai bătut capul cu toaletele, cu ce îmbrac în fiecare zi la birou.

    Ce vă lipseşte cel mai mult din rutina de zi cu zi de la birou şi, în general, din viaţa de dinainte de pandemie?
    Primul lucru care îmi lipseşte este predictibilitatea. Incertitudinea legată de bunul mers al afacerii mă bruiază intens.
    Din rutina de zi cu zi, îmi lipsesc birourile populate, discuţiile cu colegii dimineaţa la cafea, doamna care punea în ordine biroul pe care îl găseam curat în fiecare dimineaţă. Îmi lipsesc proiectele pe care le-am pus pe hold, unele din raţiuni financiare, altele din raţiuni de prioritate scăzută. Mă simt oarecum „furată” de această pandemie, care îmi controlează activitatea profesională.

    Care sunt, în opinia dvs., soluţiile pentru a fi mai productivi când muncim de acasă?
    O parte din echipa noastră lucrează de acasă (toţi inginerii de vânzări şi arhitecţii de soluţii, practic toată echipa comercială). Managementul şi o parte din echipa operaţională şi administrativă lucrează de la birou, în condiţii de distanţare socială şi cu respectarea măsurilor de igienă. O parte din echipele de instalări sunt încă pe teren, pe şantierele care încă nu s-au închis. Încercăm să fim activi şi să stimulăm pe cât se poate continuarea activităţii în piaţa noastră. Aşa cum spuneam, cred că este foarte importantă comunicarea cu echipele, implicarea oamenilor în decizii în aşa fel încât să crească responsabilitatea individuală şi să nu trebuiască să se facă micromanagement. Din fericire sunt soluţii foarte bune de comunicare la distanţă, iar calitatea serviciilor de internet din România ne ajută foarte mult în această perioada. Totuşi, avem productivitate scăzută şi căutăm soluţii în continuare. Unii sunt adepţii controlului, însă eu cred mai degrabă că trebuie vorbit cu oamenii în aşa fel încât fiecare să-şi înţeleagă rolul în lupta asta şi să adere sincer la obiectivul comun. Pentru asta este nevoie de claritate în comunicare, de a pune cărţile pe masă, de sinceritate. Am fost învăţaţi să ţinem problemele grele doar pentru noi (managementul), gândindu-ne că ele pot fi rezolvate doar la un anumit nivel. Cred că acest lucru trebuie să se schimbe. Când vasul este în plină furtună, oamenii trebuie să ştie situaţia reală şi să participe la luptă. Cei care nu cred că vom ajunge la mal pot lua barca de salvare.


    Care sunt avantajele şi dezavantajele lucrului la domiciliu, potrivit experienţei dvs.? Veţi implementa acest regim de muncă în companie şi la întoarcerea din izolare?
    Personal, văd avantaje în acest stil de muncă. Totuşi, în echipa noastră, există păreri şi contra acestui sistem, aşa că e greu de spus acum dacă vom face unele schimbări după ieşirea din izolare. Este adevărat că oamenii sunt diferiţi, unora li se potriveşte, altora nu. Am colegi care spun că se concentrează foarte bine muncind de acasă, că sunt mai productivi pentru că nu sunt întrerupţi atât de des de ceilalţi colegi, iar alţii care spun că este o experienţă dificilă, că nu se pot concentra pe ce au de făcut din cauza copiilor sau pentru că sunt distraşi de activităţile casnice. Eu cred că se poate rafina acest mod de lucru, dar mai avem nevoie de timp.
    Pentru mine este o revelaţie, faptul că pot face meetinguri la orice distanţă şi cu oricât de mulţi oameni fără să pierd timp prin aeroporturi sau conducând în traficul infernal din Bucureşti, fără nopţi petrecute prin hoteluri, departe de familie. Şi ce-mi place cel mai mult este că nu am nevoie de buget pentru asta. Cu certitudine, vom folosi aceste avantaje şi în viitor. Multe „călătorii de afaceri” se vor face pe reţeaua de internet.

    Ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra businessului pe care îl coordonaţi şi cum intenţionaţi să gestionaţi aceste efecte? Au scăzut veniturile, au scăzut încasările.
    Partenerii europeni cu care colaborăm, majoritatea din Italia (avem câţiva furnizori strategici acolo, toţi din nordul Italiei), şi-au oprit total activitatea. Nu produc, nu livrează, acestea sunt impunerile oficialităţilor. Practic, nu ne putem aproviziona cu marfă. Din fericire, avem obişnuinţa de a lucra cu stocuri consistente (ca să putem servi clienţii foarte rapid), iar acest lucru ne asigură acum cât de cât continuarea livrărilor în România.
    Termenul de finalizare a proiectelor de construcţii este impredictibil în acest moment. Nu avem predictibilitate, ceea ce este foarte dificil.
    Deocamdată ne-am propus ca pentru o perioadă de trei luni să luăm decizii de business aproape zilnic, în funcţie de datele pe care le avem. În legătură cu scăderea veniturilor, căutăm oportunităţi şi întreprindem acţiuni concrete de promovare. Chiar dacă oamenii nu au acum starea potrivită, eu pariez pe o reluare treptată a activităţii în construcţii şi sper ca până la finalul anului să revenim la punctul unde am rămas când ne-a lovit această situaţie nemaiîntâlnită.

    Cum s-au schimbat priorităţile dvs. după această experienţă?
    S-au schimbat total. Acum mă ocup 100% din timp de salvarea afacerii, de protejarea echipei. Mă gândesc cu drag la vremurile în care lucram în paralel la câteva proiecte, toate menite să ducă businessul la nivelul următor de profesionalism şi notorietate, şi mă plângeam că nu avem destulă forţă de muncă. Vremurile de acum ne-au învăţat, însă, că uneori nu prea ştim să apreciem ce avem şi ne dăm seama de acest lucru abia atunci când suntem în pericol să-l pierdem.


    Ce aţi învăţat din această experienţă şi cum v-aţi propus să aplicaţi aceste lecţii, în business şi poate şi în viaţa dvs. de zi cu zi?
    Deocamdată am învăţat să ne adaptăm din mers la o situaţie de criză pentru care nu eram pregătiţi. Am învăţat să ne gestionăm altfel timpul şi resursele, să lucrăm în alte condiţii decât cele cu care eram obişnuiţi. Însă deocamdată suntem la cârma unui vas în plină furtună. Întrebaţi-mă peste două luni! Atunci voi putea avea o imagine de ansamblu mult mai exactă. 

    Business MAGAZIN lansează rubrica Agendă de CEO – în izolare
    Noua realitate adusă de pandemia globală nu a ocolit pe nimeni, indiferent de nivelul aflat în carieră sau de industria din care face parte, motiv pentru care am decis să continuăm demersul de a-i întreba pe liderii afacerilor din România cum s-a schimbat agenda lor zilnică – în sensul propriu al acesteia, dar şi când vine vorba despre priorităţi – într-o nouă rubrică, desprinsă din cover story-ul publicat anterior „Agendă de CEO – în izolare”. 

  • Industria despre care puţini vorbesc, dar care este la fel de afectată de pandemie ca domeniul HoReCa sau al transporturilor. Mii de angajaţi sunt în pauză de activitate de la începutul izolării şi nu ştiu când vor putea să înceapă din nou munca

    Găsiţi aici varianta e-paper a revistei: e-paper Business MAGAZIN.

    Au trecut mai bine de două luni de când reflectoarele în sălile de spectacol din ţară (şi nu numai) s-au stins. Majoritatea celor care lucrează în domeniul artelor spectacolului şi-au folosit creativitatea pentru a-şi continua munca „în sufragerie”, la fel cum angajaţii multinaţionalelor şi-au mutat şi ei birourile în case. Cu toţii aşteaptă însă întoarcerea în sălile de spectacol.

    Dezbaterea despre adaptabilitatea teatrului merge departe în urmă în istorie, până în vremurile lui Shakespeare. Teatrele elisabetane, care erau în centrul vieţii publice, erau frecvent închise în Londra în perioada epidemiei de ciumă. La fel ca politicienii din prezent, autorităţile londoneze din secolul al XVI-lea erau îngrijorate că oamenii care se îngrămădeau pentru a vedea anumite spectacole din sălile închise ar fi fost în pericol de infectare. Regula oficială era pe atunci că, odată ce rata de mortalitate trecea de 30 de persoane pe săptămână, spectacolele erau anulate, potrivit informaţilor postate pe pagina teatrului londonez Rose Theatre Kingston. Prin urmare, fiindcă teatrele stăteau pe atunci mai mult închise decât deschise, trupa de teatru de care Shakespeare a aparţinut în cea mai mare parte a carierei, The King’s Men – Oamenii Regelui, se baza pe daruri regeşti şi pe turnee în provincie pentru a-şi compensa „box office-ul” pierdut. Totodată, Shakespeare însuşi ar fi fost nevoit să se reinventeze şi să se orienteze pe scrierea de poeme în perioadele de carantină, în locul pieselor de teatru.
    Chiar dacă ne despart sute de ani de Shakespeare, cei care alcătuiesc artele spectacolului în prezent – fie că vorbim despre actori, regizori, scenografi, maşinişti şi alţi lucrători în artele spectacolului – par să se confrunte cu dileme similare. Sunt o categorie profesională poate la fel de afectată ca cei din industria HoReCa, mai cu seamă dacă ne referim la artiştii independenţi, acea categorie care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de drepturi de autor. Cei mai mulţi dintre ei s-au reinventat în această perioadă – dar cu toţii se întreabă cum va arăta spectacolul în noul context creat de pandemie.

    Cu răbdare, în aşteptarea vremurilor în care să existe din nou


    Actorul Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional din Bucureşti, mărturiseşte că, deşi pentru instituţia pe care o reprezintă lucrurile sunt în prezent în echilibru, ca actor, situaţia nu este deloc uşoară: „Mă simt frustat, eu pentru asta exist, iar în situaţia mea sunt şi toţi colegii mei. Dacă nu suntem pe scenă, nu suntem deloc, dar ne-am înarmat cu răbdare”.
    El aminteşte despre un moment dramatic din teatrul englez, un exemplu istoric că domeniul a depăşit momente mult mai grele decât cel de acum. „Să ne amintim că după Shakespeare, Anglia a trăit un moment dramatic care ţine de istoria teatrului englez. Este vorba despre perioada lui Cromwell care a condus Anglia şi care a considerat teatrul o instituţie a diavolului şi l-a interzis – au fost astfel aproape 30 de ani în care în ţara teatrului nu s-a jucat. A fost interzisă instituţia şi tot nu a murit. Aşa că din punctul acesta de vedere nu sunt îngrijorat.”
    Teatrul Naţional din Bucureşti s-a mutat deocamdată în mediul online, iar faptul că gustul publicului pentru această manifestare artistică este mare se reflectă în vizualizările înregistrate de spectacolele de acolo: au debutat cu spectacolul „Furtuna”, de Shakespeare, care a avut 6.000 de spectatori, în condiţiile în care în sală, la desfăşurarea normală a spectacolului, capacitatea este de maximum 900 de spectatori. De asemenea, încă dinainte de pandemie, Teatrul Naţional organizează şi conferinţe în mediul online, prin intermediul platformei YouTube, pe care le transmite în continuare şi acum, în timpul săptămânii, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, de la ora 14 şi în reluare de la ora 16. „Prin urmare, noi suntem prezenţi online în fiecare zi”, punctează actorul.
    În timp ce spectacolele la care lucrează de obicei se desfăşoară acum în varianta digitală, cei 480 de angajaţi ai Teatrului Naţional sunt în concediu de odihnă din luna martie: „Noi am plecat în concediu legal de odihnă, iar actorii care nu sunt angajaţi ai teatrului şi care apar drept colaboratori au primit, în baza adeverinţei  pe care noi am eliberat-o celor care au avut în ultimele 6 luni contracte cu TNB, şomaj tehnic, pe care îl acoperă prin lege Guvernul”.
    Alături de cei care lucrează în cadrul TNB, probabil, alte câteva mii de oameni din domeniul artelor spectacolului au luat o pauză de activitate. „Este greu să vă pot oferi o estimare a numărului tuturor celor afectaţi din industria artelor performative: sunt coruri, opere, teatre de operetă, teatre lirice – care au şi orchestră, şi cor, şi balet; toate aceste instituţii au şi corp tehnic, dar şi administrativ”, răspunde Ion Caramitru, întrebat care ar putea fi numărul celor afectaţi de lipsa de activitate în lumea pe care o reprezintă.
    În ceea ce priveşte efectele economice ale opririi activităţii, acestea se reflectă asupra tuturor instituţiilor menţionate de el, care de regulă sunt organizate pe principiul dublei finanţări: o finanţare oficială care vine fie de la Ministerul Culturii, fie de la bugetele locale sau judeţene, de la Primării sau de la Consiliile Judeţene, dar şi o finanţare prin venituri proprii, potrivit explicaţiilor directorului general al TNB. „Situaţia în care a fost oprită activitatea acestor instituţii înseamnă şi reducerea la zero a veniturilor proprii, aceasta fiind o contribuţie importantă la bugetul total din care se plătesc pe de o parte salariile angajaţilor, dar şi colaboratorii, utilităţile, obligaţiile sine qua non de a avea protecţie împotriva incendiilor, pază, întreţinere etc.”, explică Ion Caramitru.
    În situaţia specifică a Teatrului Naţional din Bucureşti, numărul obligaţiilor de acest tip este mare, mai ales în contextul în care în ultimii ani, de la bugetul de stat, pentru instituţiile din rândul cărora acesta face parte, nu s-au prevăzut deloc fonduri pentru achiziţii – achiziţiile însemnând utilaje de scenă şi alte investiţii de care este nevoie pentru asigurarea existenţei tehnice la zi. Or, explică directorul general al TNB, aceste achiziţii s-au făcut din venituri proprii. „În prezent, această componentă de buget a căzut total – este zero, iar subvenţia de la stat nu ajunge ca să funcţionăm.”
    În ultima lună normală de funcţionare a Teatrului Naţional de anul acesta, o lună scurtă, veniturile instituţiei au depăşit un milion de lei: „Luna februarie a avut 29 de zile, practic au fost 25 de zile lucrătoare în ceea ce ne priveşte, fiindcă doar în zilele de luni nu jucăm. Avem 5 săli în care jucăm seară de seară, cinci teatre într-unul aş putea să spun şi au fost 94 de spectacole care s-au jucat. Aceste 94 de spectacole au adus în săli 27.300 de spectatori, iar încasările acestei luni scurte s-au plasat la 1,3 milioane de lei şi la un coeficient de ocupare a sălilor de aproape 79%, ceea ce este foarte bine, adică incredibil!”.
    Despre prima săptămână din martie, Ion Caramitru spune că a fost chiar mai bună decât prima săptămână din luna februarie. Iar apoi au trecut la zero activitate, respectiv la zero venituri. „În general Teatrul Naţional aşa a mers în ultimii ani, pe structura aceasta, dar brusc toate au căzut, a trebuit să suspendăm 144 de spectacole, în contextul în care erau puse în vânzare bilete până la data de 3 mai. Prin urmare, vorbim despre o dramă, iar deocamdată suntem în aşteptarea unor zile mai bune. Cred că în instituţiile noastre orizontul de reluare a activităţii este mai îndepărtat decât în altele  – oficialii spun că ultimele care se vor deschide vor fi instituţiile de spectacol. Speranţa mea este descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin, a unui medicament.”
    Pe de altă parte, o parte din colectivul Teatrului Naţional s-a întors la  muncă; ceilalţi, implicaţi în activitatea scenică, se vor întoarce puţin mai târziu, pe 1 iunie. „Cei care s-au întors deja respectă o disciplină de lucru în care, la limita necesarului, trebuie să fie prezenţi zilnic la lucru.  Atelierele – fiindcă avem şi ateliere de tot felul, de croitorie, de mecanică, de butaforie – vor lucra zilnic respectând normele obligatorii de igienă”, descrie Ion Caramitru activitatea angajaţilor care lucrează deja. 
    Dacă în cazul artelor spectacolului, prima urgenţă a fost să nu se mai ţină spectacole şi concerte care să îi adune pe oamenii din public la un loc, acum, în ultima perioadă, au început discuţiile referitoare la măsurile ce ar putea fi luate pentru cei care sunt pe scenă – „Şi poate este mai grav pentru ei că îşi desfăşoară activitatea şi mai aproape unul de celălalt: şi nu pot nici să cânte, nici să vorbească, nici să joace, nici să danseze cu masca pe figură”, spune actorul.
    Când se vor întoarce cei care lucrează la scenă – actorii şi tehnicienii – va trebui să conceapă o altă schemă de lucru – de repetiţii, până una alta: „Avem din fericire săli de repetiţii mari, cu suprafeţe generoase, care pot fi la dispoziţia unui program de repetiţii aşa cum vom decide în comun. Mai greu va fi, zic eu, la teatrele de operă şi operetă, unde repetiţiile de cor trebuie făcute cu oamenii stând alături, baletul se află într-o situaţie similară, excepţie fac doar studiile  individuale. Se vor găsi soluţii până la urmă, teatrul nu a murit niciodată şi nu va muri vreodată – aşa că eu sunt optimist – cu rezerve, dar sunt optimist”.
    Un alt posibil efect al acestei perioade de pauză ar putea fi în cazul TNB reducerea numărului de premiere pe care îl vor putea realiza din cauza fondurilor reduse ca urmare a contextului actual.
    „Noi producem cam două premiere pe an, în fiecare sală – în total aproximativ opt pentru tot teatrul – este puţin, s-ar putea face patru pentru fiecare sală. Timpul de repetiţii pentru un spectacol este, în medie, de aproximativ două luni – două spectacole pe an la o sală înseamnă un spectacol realizat în şase luni – ceea ce este foarte puţin. Dar, desigur nu putem pretinde imposibilul, ţara trece prin dificultăţi mari, înainte de cultură şi distracţie este mai importantă sănătatea, învăţământul şi multe alte aspecte ale vieţii sociale. ”
    Iar colegilor săi din artele spectacolului, Ion Caramitru le transmite: „Să fie liniştiţi, teatrul nu a murit niciodată, lucrurile trebuie să se îndrepte, cel puţin ştim cu toţii că teatrul românesc a devenit o componentă organică a vieţii publice, afluenţa de spectatori din ultimii ani la teatru şi nu numai din Bucureşti, ci şi din provincie, este excepţională, sălile sunt pline, lumea vine la teatru pentru că s-a învăţat să vină şi are nevoie de el – lucrul acesta nu poate fi neglijat – s-a văzut acest lucru şi în audienţa online a spectacolelor noastre, lumea a simţit nevoia să se uite, nu să închidă televizorul, iar asta m-a liniştit şi sunt convins că vom trece de pandemie şi vom reveni la normal – trebuie însă răbdare şi speranţă în mai bine”.

    Mai puţin teatru, mai mult scris

    Când a început perioada de autoizolare, la jumătatea lunii martie, regizorul Chris Simion era în plin turneu cu spectacolele „Oscar şi Tanti Roz” de la Teatrul Bulandra şi „Cu ce vă servesc?”, producţie independentă Griviţa 53. Le-a amânat pentru toamnă, în speranţa că îşi vor putea relua activitatea. Totodată, se pregătea să deschidă oficial noul spaţiu de joc, sala The Institute by Griviţa 53, un spaţiu pop up pe Ştirbei Vodă 104-106 unde şi-au propus să joace până când vor construi teatrul independent ce îşi va avea casa, aşa cum îi spune şi numele, la adresa Griviţa 53. A pus o pauză tuturor acestor proiecte, iar creativitatea din zona teatrală s-a mutat în proiecte de altă natură. „În autoizolare am scris, am lucrat la romanul care închide trilogia începută cu ani în urmă. Primul volum a fost «Ce ne spunem când nu ne vorbim», apoi a urmat «40 de zile», iar acum lucrez la ultimul, «Ce n-am putut uita»”, îşi descrie regizoarea Chris Simion activitatea.
    Cât priveşte teatrul – definiţia ei despre acesta este legată de prezenţa unei audienţe. „Teatrul există de la cel puţin un spectator în sus. Teatrul nu există altfel, nu are valoare. Lipsa de activitate cu publicul înseamnă daune: sufleteşti şi financiare. Poate că abia acum, când te simţi gol fără teatru (atât ca şi creator, cât şi ca spectator) îi realizezi importanţa”, crede Chris Simion. Ea observă că mulţi dintre colegii ei de breaslă „se desfăşoară” în mediul online, însă este de părere ca acest substitut nu are nicio legătură cu teatrul viu, concret. „Este doar o pseudoexperienţă, necesară şi binevenită ca joacă, dar atât. N-am văzut încă nimic făcut profesionist. Teatru online nu s-a făcut încă în România, dar se poate face. Şi teatru TV se face, de ce nu s-ar începe şi teatrul online? Chiar ar avea mult mai multă libertate decât TV-ul.” Or, crede regizoarea, aceasta s-ar traduce printr-un proiect gândit în formula online şi nu neapărat pornit din situaţia creată de pandemie care constrânge, ci să fie justificat şi artistic.
    „Efervescenţa asta de pe net era inevitabilă. Oamenii s-au desfăşurat cum au putut, au făcut ce le-a trecut prin cap să supravieţuiască şi să rămână întregi la cap. Nu poţi judeca perioada asta. E tolerată. E îngăduită. Sunt colegi care nu au avut nicio problemă cu izolarea, dimpotrivă, s-au bucurat de ea. Şi alţii care au făcut depresie sau au scos din ei ce era mai umbrit. Ne cunoaştem şi ne definim în situaţii limită, habar nu avem cum reacţionăm nefiind în situaţie. Aşa că nu poţi comenta reacţiile unuia comparându-le cu ale altuia. Fiecare a fost cum a fost, a făcut ce a făcut să nu înnebunească şi să-şi gestioneze emoţiile”, descrie ea reacţiile care s-au născut în această perioadă.
    Semnificaţia economică a pauzei luate de lumea spectacolelor este rezumată simplu de Chris Simion: „Nu joci, nu ai spectacole. Nu ai spectacole, nu câştigi”. Totuşi, în România, lumea celor din teatru se împarte în două categorii: cei angajaţi, cu salariu, şi cei care au contracte de colaborare. Cei care suferă cel mai mult sunt artiştii independenţi, care nu sunt apăraţi legislativ, ca în alte ţări. Şi printre ei se numără şi Chris Simion. Nu este angajata niciunui teatru, lucrează pe contract temporar, cât timp regizează un spectacol. Din rândul celor care sunt în aceeaşi situaţie, observă că unii au mai avut rezerve financiare, dar cei mai mulţi, nu. „Nu ştiu niciun caz care să ajungă pe stradă sau să fie muritor de foame, căci te mai ajută părinţii, colegii, prietenii dar asta nu e normal. Trebuie schimbat sistemul, trebuie schimbată legea în aşa fel încât parte din bugetul alocat culturii să fie direcţionat către ONG-uri cu activităţi culturale şi artişti independenţi”, crede regizorul. Ce se va întâmpla dacă nu se vor deschide teatrele? „Vom exista pe online, în formule estetice mai mult sau mai puţin contestate. Dacă se vor deschide şi vom fi obligaţi să păstrăm distanţarea socială vom juca probabil numai Beckett şi commedia dell’arte, cu măşti pe faţă.”
    Dincolo de proiectele artistice, Chris Simion se înscrie şi în zona antreprenoriatului cultural, fiind iniţiatoarea proiectului Griviţa 53, un teatru independent în care ar urma să joace mai ales reprezentanţi ai noilor generaţii de actori. A pornit cu banii rezultaţi din vânzarea casei bunicii sale, iar apoi a continuat proiectul bazându-se pe strângeri de fonduri. Or şi la acest capitol a trebuit să pună o pauză. „Noi în mai am fi vrut să mai facem o campanie de strângere de fonduri şi în vară să dăm drumul la şantier. Mai avem nevoie de 250.000 de euro ca să dăm drumul la lucrare. Vom amâna tot demersul. În funcţie de noile măsuri care se vor lua, vom decide cât amânăm. În martie şi aprilie, era absurd ca noi să cerem bani să construim un teatru, în timp ce oamenii nu aveau echipamente medicale de bază. Dar toate la vremea lor. Căci nu vom rămâne la nesfârşit în starea asta şi cu răbdare se va naşte şi acest teatru care va întoarce multă bucurie celor care-l construiesc şi au nevoie de el”, spune Chris Simion.
    Lecţiile acestei stări de izolare – atipice poate mai mult pentru cei care trăiesc din munca în faţa unui public – au ajutat-o să se afle printre cei care ies pe plus din această perioadă: „Am stat cu mine, mi-am închis ferestre, mi-am deschis uşi, am schimbat ritmul nebun cu tihna, mi-am testat imaginaţia şi umorul, mi-am reamintit că nu există imposibil, că poţi orice dacă vrei, poţi face ceea ce nu credeai vreodată că eşti în stare. Izolarea asta m-a făcut să -mi dau jos «papucii de casă», să ies din confort şi să mă simt provocată, vie”. Iar pierderile se văd atât în ceea ce îi priveşte pe cei care alcătuiesc industria, cât şi pe „consumatorii” de cultură:
    „La fel ca în orice industrie, şi în a noastră sunt pierderi. Unii spectatori şi-au luat banii înapoi, alţii aşteaptă reprogramarea spectacolelor. Organizatorii care au închiriat săli, care au investit în promovare, au pierdut, sunt bani care nu au cum să fie recuperaţi. Unele spectacole online sunt monetizate, ca să ai acces la vizionare, plăteşti. Repet, teatrul făcut pe net nu are legătură cu cel din sala, oricât de bine ar fi filmat, deşi ce am văzut până în prezent e discutabil, chiar defavorizează. Este ca şi cum ai avea de ales între o floare de plastic, şi una naturală. nu le poţi compara, nu?”

    Cu nas de clovn pe Zoom şi Instagram

    „Vom juca şi Romeo şi Julieta, doar că Romeo va juca marţea şi Julieta joia”, glumeşte  Vlad Logigan, actor şi asistent universitar doctor în cadrul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, referindu-se la normele de distanţare fizică pe scenă. În „vremuri de normalitate”, el este prezent pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, atât din zona publică, cât şi din teatrul independent. Pandemia a adus la anularea a minimum 16 spectacole în care el juca lunar,  dintre care jumătate erau colaborări cu alte teatre decât cel la care este angajat; în plus, acestora s-au adăugat şi evenimentele, dar şi filmările în care era implicat. Aproximează în acest context pierderile sale financiare la aproximativ o treime din venituri, deşi se numără printre cei care au statutul de angajat în această profesie – la Teatrul Mic şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, în rolul de asistent universitar doctor. Activitatea de profesor a continuat, la fel ca la toate disciplinele şi nivelurile de studii, adaptat, la vremuri, prin platforme online.  „Actorie pe Zoom sau Skype e greu de făcut, noroc însă că ne aflăm în perioada de lecturi, de explorare a materialului piesei, discuţii, dezbateri, iar asta s-a putut face online”.
    Chiar dacă „face haz de necaz” – a inventat spre exemplu chiar şi un influencer „de cultură” care îi îndeamnă în materiale video pe oameni să citească  – mărturiseşte că nu îi este uşor să stea departe de scenă şi că se numără printre cei care abia aşteaptă revenirea la normalitate. „Lipsa de interacţiune umană pentru un actor extrovertit, izolat singur, e ceva greu de descris şi foarte greu de suportat. Aştept cu nerăbdare redeschiderea sălilor de teatru, însă până atunci am încercat să-mi menţin creativitatea activă făcând tot felul de clipuri parodice legate de diverse subiecte şi, bineînţeles, activitatea online a Teatrului Mic, care pentru mine a fost minunată. Ne-am mutat în online, cu recitări de poezii, monoloage shakespeariene şi chiar şi un sketch în 9 personaje, filmat pe Zoom”, descrie actorul „reinventarea” în vremuri de pandemie.
    Proiectele în care erau implicaţi el şi cei mai mulţi dintre colegii săi de breaslă au îngheţat, iar acum aşteaptă cu sufletul la gură „«dezgheţul», adică redeschiderea sălilor în orice formă se va putea, fie şi cu 10 spectatori, să zicem, la început. Tot e bine, aşteptăm toţi să putem juca din nou, în săli”. Alături de el, spune  Logigan, o parte din actori s-au mutat fericiţi în online, iar o alta refuză acest lucru, motiv pentru care s-a născut şi o polemică în rândul lor: este teatrul online teatru sau nu? „După părerea mea este teatru, chiar dacă are o formă diferită, dar eu consider că este teatru deoarece există elementele de bază, care compun actul teatral: actori care joacă, întruchipează personaje, spun o poveste şi transmit un mesaj lumii, şi există un public care recepţionează şi fie râde, fie se emoţionează, fie visează sau se întreabă”, răspunde actorul.


    Situaţia este într-adevăr dificilă pentru colegii săi actori independenţi: „Nici nu pot juca, nici nu sunt plătiţi, depind de spectacolele care se jucau în săli, iar cu sălile închise, li s-a înnegrit peisajul rău de tot. Ştiu că există un ajutor de la stat, dar impozitat, nu rămân cu mare lucru. Este un tablou foarte trist, din păcate”.
    Actorul Vlad Logigan crede că cel mai optimist scenariu pentru perioada următoare ar veni sub redeschiderea teatrelor la toamnă, când ar trebui să înceapă de altfel noua stagiune (de obicei, pe timp de vară, actorii iau o pauză de joc), iar cel mai pesimist pe care îl iau în calcul este închiderea teatrelor până în primăvara viitoare. „Spectacole cu distanţare fizică, nu i-aş zice socială, ci fizică, se pot face, soluţii sunt. Spectacolele se vor adapta la vremuri şi condiţii, cum s-a întâmplat sute de ani, de-a lungul istoriei. Spre exemplu, biserica catolică a interzis, la un moment dat, pentru vreo sută de ani, actorilor, să mai vorbească, iar actorii s-au adaptat şi au trecut la nonverbal sau la spectacole cu păpuşi, fiindcă păpuşilor le era permis să fie vorbitoare”, aminteşte el.
    Pentru Vlad Logigan, consecinţele acestei perioade se traduc prin ideile care i-au venit în izolare. „Voi face spectacole din unele idei aduse de această perioadă, pe care le voi folosi altfel. Perioada asta mi-a dat ocazia să citesc foarte mult – în mod normal eu nu apuc deloc, pentru că plec dimineaţa de acasă şi mă întorc după 10 seara, obosit după repetiţii, cursul de actori pe care îl ţin la universitate şi spectacole seara. La fel şi cu sportul, nu apucam niciodată să fac, acum am avut când etc. Lecţiile pentru mine au fost legate de creativitate, să rămân creativ, să nu-mi pierd bucuria şi plăcerea şi cred că am reuşit.”

    Un altfel de Netflix

    Teatrul independent Unteatru, al cuplului de regizori Andrei şi Andreea Grosu, se numără printre primele care şi-au anunţat intenţia de a-şi muta activitatea în mediul online şi singurul care a transmis live din sala de spectacol, ceea ce a generat un val de susţinere, încurajându-i să continue. Organiza înainte de pandemie, în medie, 14 spectacole săptămânal, atât în sala mare, unde sunt aproximativ 100 de locuri, cât şi într-o sală mai mică şi un spaţiu-bar. În medie, peste 600 de spectatori treceau pragul Unteatru săptămânal, spun fondatorii acestuia. Au făcut tranziţia înspre online, iar acum difuzează între 5 şi 7 spectacole pe săptămână, iar numărul celor care îi urmăresc, spun ei, variază de la o transmisiune la alta. „Noi continuăm să vindem bilete la spectacolele noastre, pentru că Unteatru se susţine exclusiv din aceste venituri. Am scăzut preţul biletului în baza căruia, în acest moment, întreaga familie ne poate urmări de pe acelaşi dispozitiv. Am luat această decizie în sprijinul iubitorilor de teatru, care, la fel ca noi, traversează acum o perioadă delicată. E important să rămânem alături, acum mai mult decât oricând.”
    Andrei şi Andreea Grosu mărturisesc că viaţa de antreprenoriat în zona culturii, printr-un teatru independent, nu este uşoară oricum, darămite în vremuri de pandemie. „Pentru un teatru independent, limitarea posibilităţii de a mai organiza reprezentaţii cu public este ca lipsa oxigenului. Din punct de vedere financiar, ne confruntam frecvent cu provocări chiar şi înainte de pandemie. Plata salariilor, a chiriei şi utilităţilor, cheltuielile de întreţinere şi toate taxele impuse firmelor în România au devenit acum, odată cu scăderea drastică a veniturilor, şi mai dificile”, spun ei.
    Astfel, au identificat încă de la declanşarea crizei nevoia de a se reinventa, pentru o vreme, aşa că au migrat rapid către mediul online. „În primele două săptămâni, până la instaurarea stării de urgenţă, am transmis spectacole live, chiar din sala de teatru, apelând la o întreagă echipă de specialişti din domeniul producţiei video. Apoi am început să transmitem şi înregistrări mai vechi ale spectacolelor care nu au putut fi difuzate în regim de live stream, pentru  că exista cerere din partea publicului”. Printre rezultatele observate se numără realizarea faptului că există numeroşi iubitori de teatru care locuiesc în alte ţări care îşi doresc să urmărească spectacole româneşti. De asemenea, au observat că au mulţi susţinători în afara Bucureştiului. „Ştiam că printre spectatorii noştri fideli se numără oameni care călătoresc frecvent din alte oraşe doar ca să ne vadă, dar nu
    ne-am imaginat niciodată că sunt atât de mulţi.”
    În ceea ce priveşte modul în care reuşesc să îşi acopere costurile astfel, mărturisesc că din vânzarea de bilete reuşesc să acopere doar mică parte din cheltuielile actuale. „Am încercat să mergem către sponsori şi am lansat chiar şi o campanie de crowdfunding. Am invitat iubitorii de Unteatru să ne susţină în această perioadă complicată şi suntem recunoscători pentru orice formă de sprijin pe care am primit-o în această perioadă”.
    Cum va arăta teatrul independent postpandemie? „Teatrele independente sunt şi vor fi cele mai afectate entităţi din lumea culturală, pentru că nu există nicio plasă de siguranţă pentru ele. Pentru actorii şi regizorii independenţi s-a găsit această soluţie provizorie, prin care toţi cei care au avut contracte pe drepturi de autor înainte de declanşarea crizei primesc un ajutor din partea statului. Nu ştim până când şi dacă ei vor fi sprijiniţi atâta timp cât activităţile cu public nu vor putea fi susţinute”, spun Andrei şi Andreea Grosu. Pe de altă parte, acest ajutor îi condiţionează şi îi aduce în imposibilitatea de a lucra la proiecte noi, iar orice sursă de venit le-ar anula şansele de a mai primi acest ajutor. „Veniturile generate din aceste posibile noi proiecte nu ar fi mari, mai ales în cazul artiştilor aflaţi în prima etapă a carierei. Un artist independent depune oricum eforturi imense pentru a se putea susţine, lucrând intens, în paralel, la mai multe proiecte”, cred fondatorii Unteatru.
    Despre afirmaţiile recente făcute de ministrul culturii, care vizează jocul de teatru respectând distanţarea socială, precizează că acestea nu pot fi comentate. „Pare o glumă. Teatrul, arta în general, se adaptează condiţiilor şi continuă să evolueze, dar nu până la absurd. Evident că nu va urca nimeni pe scenă cu măşti, jucând la trei metri distanţă de parteneri”. Speră însă că se vor găsi soluţii pentru revenirea teatrului în sala de spectacol în condiţii normale şi de siguranţă, pentru că interacţiunea actorului cu spectatorii este foarte importantă în acest tip de manifestare artistică. „Noi ne gândim deja la posibile variante pentru a reveni în mediul offline şi aştepăm să aflăm oficial care vor fi noile reglementări după încheierea stării de urgenţă”, spun ei.
    Activitatea lor regizorală a avut cel mai mult de suferit – au ales să oprească orice repetiţie în ziua în care s-a declarat obligatorie distanţarea socială. „Am fost activi doar ca directori de teatru şi am încercat să ţinem în viaţă mica noastră instituţie de teatru în această perioadă trecând în mediul online. Avem multe gânduri şi multe planuri, dar aşteptăm să vedem ce se întâmplă în lumea reală. Credem că teatrul nu trebuie pus deoparte şi că asta pot înţelege doar practicienii, ceilalţi care se ocupă de teorie şi ne sfătuiesc să ne adaptăm la realitatea asta. Nu e nici rău,  nici bine, e necesar. N-o să uităm momentul de pauză, dorurile, lipsa de libertate şi frica. Au dobândit toate un alt sens probabil pentru noi toţi.”

    Festivaluri amânate, nu anulate

    Marian Gîlea, preşedintele Asociaţiei Culturale FANZIN, este optimist în ceea ce priveşte perspectivele de revenire a pieţei festivalurilor şi activităţilor culturale. Asociaţia pe care o reprezintă activează pe piaţa de evenimente din Braşov.  Prin intermediul acesteia, organizează acolo patru evenimente tip festival: în februarie, Love Story şi festivalul de teatru Săptămâna Comediei, în mai, Dracula Film Festival şi Braşov Jazz and Blues Festival, în toamnă. Anul acesta, au decis amânarea Săptămânii Comediei până la finalul lunii septembrie. Celelalte două au rămas cu datele fixate anterior – Dracula Film Festival în octombrie şi Jazz Festival la început de noiembrie. „Problema majoră pe care o avem este că noi aplicam cu aceste evenimente pentru fondurile obţinute prin concursul de proiecte de la Primăria  Braşov sau Consiliul Judeţean Braşov, care tocmai au anunţat că au anulat bugetele pe cultură de anul acesta – deci nu ne mai putem baza pe acei bani, dar fiind de ceva timp în piaţă, de opt ani, o parte din bugete le obţinem prin sponsorizări.”
    Bugetul Primăriei, cumulat cu cel de la consiliu, ajungea undeva la 50% din bugetul de evenimente, care ajungeau, în situaţia Săptămânii Comediei de pildă, undeva la 50.000 de euro, în cazul Braşov Jazz & Blues Festival tot undeva la 50.000 de euro, iar în cazul Dracula Film Festival, la aproximativ 30.000 de euro. Jumătate din bani veneau din aceste fonduri (de la Primărie, Consiliu, dar şi de la CNC – care nu a anunţat dacă anulează sau nu aceste bugete).  Reprezentanţii Primăriei şi Consiliului au declarat că toţi banii care erau anterior dedicaţi proiectelor culturale vor fi direcţionaţi spre spitale, pentru lupta împotriva COVID-19.
    „După ce se mai liniştesc lucrurile, vom încerca să ne acoperim costurile – să negociem cu artiştii – spre exemplu, la festivalul de jazz, noi în fiecare an aveam patru zile, doi artişti pe seară, dar 70-80% dintre ei erau artişti străini. Vorbeam cu colegii mei să ne axăm doar pe artiştii din România – chiar dacă vor fi mai mici evenimentele”, descrie Gîlea modul în care au gândit strategia de revenire pentru perioada care urmează.  Iar despre cei din lumea teatrului cu care lucrează spune: „Nimeni nu ştie în prezent ce se va întâmpla. Cu timpul, spun eu, ne vom obişnui cu ideea că vom trăi cu acest virus şi va trebui cu toţii să avem grijă. Fiecare îşi va lua măsurile proprii. Dacă avem o trupă de jazz sau de teatru, îşi vor lua măsurile de precauţie necesare pentru a funcţiona.”
    Evenimentele lor sunt organizate în interior – de exemplu Săptămâna Comediei şi Jazz & Blues Festival se desfăşoară în Teatrul Sică Alexandrescu, în Sala Mare, care are 600 de locuri; crede că festivalurile se vor ţine în continuare acolo, dar cu un număr înjumătăţit când vine vorba de public, pentru respectarea unor reguli de distanţare fizică.
    „Asta se poate traduce printr-un preţ al biletului uşor mai mare, dar noi încercăm să negociem cu artiştii pentru a echilibra lucrurile”, spune el. Se bazează însă pe companiile implicate în viaţa culturală a oraşului. „Mulţi se întrebau – vor veni oamenii la teatru, nu le va fi frică? Eu zic că vor reveni.”

    Pastila de umor (video) pe timp de pandemie

    Şi comedienii, un alt tip de artişti independenţi, s-au confruntat cu nevoia de reinventare. În afară de a continua activitatea de comedian în online, Cristian Popesco, care este şi cofondator al clubului de comedie Comics Club a găsit şi o nişă pe care nu era activ anterior – o serie bazată pe jocuri de pe PlayStation – „Guru la jocuri”. Comedianul Cristi Popesco spune că nici activitatea de creaţie, de scris pentru spectacole, nu poate fi foarte prolifică în vremuri de pandemie. „În primul rând, stau doar în casă. Nu mai am show-uri de stand-up. Nici nu am mai scris material pentru stand-up, că este destul de dificil să scrii fără să ai unde să testezi”, spune el. Avea şi el o activitate intensă, spectacole regulate la Comics Club în fiecare zi de vineri şi sâmbătă, dar şi un turneu în zona Moldovei cu stand-up şi un turneu naţional. La fel ca în situaţia multora dintre colegii săi de breaslă, şi-a mutat toată energia în online. „Toată energia noastră s-a dus în mediul online, în special YouTube – unde facem multe live-uri, precum şi un late night show săptămânal”. Totuşi, mărturiseşte că „banii din online nu se apropie de cât câştigam din show-urile live, trăim mai mult din economii”. Chiar şi în domeniul său, de stand-up comedy, trecerea în online este dificilă. „Ai nevoie de feedbackul direct de la oameni, te încarci cu energia lor. Probabil o perioadă o să facem show-uri cu mai puţini oameni, cu distanţă între ei.”
    Pe de altă parte, soluţiile ca piaţa de comedie să supravieţuiască dacă restricţiile impuse de autorităţi vor rămâne în vigoare pe termen lung în zona de spectacole sunt să găsească fiecare nişe formate în mediul online şi să încerce să monetizeze acolo.
    Glumeşte spunând şi că a devenit destul de pasionat de cafea, prin urmare, dacă ar fi nevoit să facă o reconversie profesională, ar lua în calcul rolul de barista; precizează însă: „Eu sunt cam «straight face» şi asta nu e prea bine, trebuie să le zâmbeşti clienţilor”.

    Ce se-aude dinspre polul mondial al spectacolelor

    Broadway, acest Silicon Valley al artelor spectacolului, a generat venituri de 1,8 miliarde de dolari în sezonul trecut (2018-2019) şi a atras o audienţă record de 15 milioane de oameni.
    Întrebările cu care se confruntă actorii din România sunt aceleaşi cu ale celor din New York: „Va fi lăsat câte un loc liber între spectatori, la fel cum se discuta în situaţia avioanelor? Se vor purta obligatoriu măşti? Se vor construi mai multe ieşiri? Nu se vor mai ţine spectacole până la producţia unui vaccin?”.
    Producătorii şi sindicaliştii de pe Broadway discută numeroase opţiuni, potrivit publicaţiei americane Fortune. Teatrele de pe Broadway şi-au întrerupt brusc activitatea, iniţial până pe 12 mai, oprind toate spectacolele, inclusiv 16 premiere programate. Producătorii şi autorităţile oraşului au extins termenul până cel mai devreme la data de 7 iunie.
    Potrivit Fortune, costurile operaţionale ale unui spectacol pe Broadway sunt de circa 300.000 de dolari săptămânal, în timp ce costurile operaţionale ale unui musical ajung la 590.000 de dolari săptămânal. Se consideră că pentru un astfel de spectacol se poate ajunge la break even dacă există posibilitatea de a avea 50% din veniturile obişnuite, cât timp vând şi bilete la preţuri întregi (foarte scumpe de obicei) şi au şi clienţi premium. Dar surse din interior citate de Fortune spun că biletele trebuie să se vândă în continuare cu discounturi, model de business cu care şi-au obişnuit publicul, pentru a atrage mai mulţi clienţi odată cu redeschiderea Broadway-ului şi că multe dintre teatre va trebui să fie pline. Mai ales în contextul în care Broadway-ul va trebui să se bazeze mai mult pe localnici – în contextul în care 65% din vânzările generate în sezonul 2018-2019 au fost generate de biletele vândute turiştilor.

    Sursa: Fortune

    Scurtă istorie de teatru în pandemie

    Când ciuma a izbucnit în Londra, în 1592, teatrele din oraş au fost închise şi au rămas aşa între toamna anului 1592 şi 1594. Un nou val al ciumei, între 1603 şi 1604, a cauzat din nou închiderea teatrelor. Fără cerere pentru noi spectacole, ciuma din 1592-1594 l-a determinat pe Shakespeare să se îndrepte spre poezie şi se crede că ar fi scris în această perioadă poemul Venus şi Adonis. Au existat referinţe ale ciumei şi în munca sa de scenă: Romeo şi Julieta, piesă despre care se crede că ar fi fost scrisă în jurul anului 1595, conţine replica lui Mercutio „O  ciumă în ambele case ale voastre!” (A plague o’both your houses!). De asemenea, scrisă după 1603, piesa Timon din Atena îşi urmăreşte personajul principal izolat într-o peşteră după ce acesta îi  blestemă pe toţi atenienii urându-le o ciumă care să coboare peste ei. Piesa Regele Lear, despre care se crede că ar fi fost scrisă în 1605-1606, ar fi putut fi influenţată de criza din 1603-1604 sau chiar de epidemia de ciumă din vara anului 1606. Este posibil ca Shakespeare să fi scris piesa în carantină, iar un posibil efect ar fi fost replica din plânsetul din furtună al lui Lear „Răzbunare! Ciumă! Moarte! Confuzie!”.

    Sursa: Rose Theatre Kingston

    (La acest articol a contribuit şi Andra Stroe)

  • Un produs căutat în vremuri de criză

    În această perioadă sunt multe schimbări în legătură cu riscurile acoperite de poliţele de asigurare. Acestea nu numai că trebuie menţinute, dar trebuie revizuite pentru a reactualiza programul de asigurare cu noile riscuri, crede CEO-ul societăţii de brokeraj în asigurări Marsh România.
    „Noi susţinem că în perioadă de criză asigurarea este şi mai necesară decât în condiţii normale. Din punct de vedere financiar, pentru companie poate reprezenta un cost, dar beneficiul poliţei este infinit mai mare în perioada de criză. Dacă companiile au un risc care nu este asigurat, problemele sunt destul de mari, pentru că se adaugă la alte probleme existente, iar capacitatea financiară devine mult mai redusă, băncile sunt reticente în perioada aceasta, mai ales cu businessurile care sunt în picaj, iar asigurarea este foarte importantă.”
    Cristian Fugaciu, care se află în cadrul companiei de brokeraj în asigurări Marsh România de circa 23 de ani, din anul 1997, susţine că asigurările trebuie adaptate pentru a acoperi riscurile de COVID-19 şi trebuie neapărat protejat prin asigurare ce poate fi protejat prin asigurare, precum riscul de neplată, de faliment sau de insolvabilitate. „Există asigurarea care despăgubeşte în momentul în care un partener nu plăteşte factura, serviciile, produsele altui partener. Asigurarea ajută ca ciclul economic să continue. Dacă nu ar exista asigurarea, unul nu ar plăti, celălalt ar da faliment, sau cel care nu poate să plătească deja a dat faliment şi automat îi bagă şi pe alţii în situaţie de insolvenţă sau faliment. Toate aceste lucruri sunt ca piesele de domino”, a explicat CEO-ul Marsh.
    Criza provocată de pandemia de COVID-19 a forţat toate companiile din toate industriile să se digitalizeze 100%  în timp record pentru a putea face faţă restricţiilor impuse de autorităţi.
    „S-au întâmplat lucruri la care piaţa nu se aştepta să se întâmple din punctul de vedere al digitalizării. În această perioadă este clară nevoia de flexibilitate pe piaţă. Lucrurile trebuie corelate cu contextul în permanenţă. Totul trebuie corelat cu profilurile de risc care sunt în continuă schimbare”, a adăugat Cristian Fugaciu.
    El a spus în continuare că această criză a creat o dificultate interesantă, unde anumiţi asigurători nu fac faţă cererilor, ceea ce ar însemna că munca de acasă creează anumite dificultăţi şi din această cauză răspunsurile din partea asigurătorilor sosesc mai greu.
    În ceea ce priveşte măsurile pe care majoritatea companiilor de asigurări le-au luat de la izbucnirea pandemiei se numără posibilitatea angajaţilor de a munci de acasă, actualizarea şi dezvoltarea sistemelor digitale pentru a putea oferi în continuare servicii clienţilor, dar şi amânarea plăţilor la anumite poliţe de asigurare.
    „Sunt oarecum solicitaţi asigurătorii în perioada asta şi durează puţin mai mult să transmită ofertele, dar este bine că merge businessul. Iniţial au solicitat anumiţi clienţi amânări, iar asigurătorii au dat dovadă de flexibilitate şi au răspuns pozitiv. Acestea sunt amânări binevenite şi demonstrează că asigurătorii nu strâng cu uşa într-un moment dificil. Cu toate acestea, amânările nu sunt făcute la modul general, ci prin analize în funcţie de fiecare client”, a mai spus Cristian Fugaciu.
    Starea de urgenţă a contribuit la adăugarea unui nou risc în poliţele de asigurare de sănătate, acela de COVID-19. Printre alte riscuri care s-au intensificat în această perioadă, dată fiind utilizarea intensă a serviciilor online, este securitatea cibernetică.
    „Cyber-security este un risc care în ultimii ani a crescut foarte mult. În perioada asta în care mulţi s-au mutat spre digital, riscul este şi mai mare. Aici există consultanţă, dar şi un produs de cyber-insurance care acoperă acest risc în creştere. De trei ani încercăm să îl promovăm, dar deocamdată nu vedem un apetit mare din partea companiilor, iar noi punem acest lucru pe o lipsă de înţelegere a companiilor, dar şi pe lipsa mediatizării unor daune destul de mari care au avut loc din cauza diferitelor metode de atac cibernetic. Aşa cum ne asigurăm maşina, putem să ne asigurăm şi de evenimente cibernetice, iar impactul la companii poate fi fatal. Dacă sunt sistemele atacate şi nu funcţionează, pot fi probleme mari”, a mai spus CEO-ul Marsh.
    El a mai adăugat că poliţa cyber nu este standardizată, iar pentru fiecare companie se realizează o analiză şi se creează o poliţă customizată.  
    Cu toate că pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat pentru a putea realiza o comparaţie între criza din prezent şi cea din 2008, Cristian Fugaciu susţine că încă nu consideră că aceasta este cea mai dificilă perioadă a companiei pe care o reprezintă.
    „Încă nu consider că este cea mai grea perioadă pe care o traversează Marsh, pentru că am trecut şi prin criza din 2008, care la noi s-a concretizat prin anul 2010, atunci s-au văzut rezultatele. Atunci a fost o perioadă mai dificilă pentru că efectele au fost destul de ample, iar companiile şi piaţa de asigurări nu erau destul de solide şi bine pregătite. Acum premisele sunt altele. Atunci era totul mult mai şubred, iar impactul a fost puternic. Eu vorbesc neştiind cum o să arate criza asta după ce se va încheia, ca să pot să fac o comparaţie, dar cel puţin din cum se vede până acum, din punctul de vedere al lichidităţii din piaţă şi al stării companiilor, acum
    12 ani companiile din România erau mult mai puţine, mult mai mici, oamenii aveau mai puţini bani în bancă şi PIB-ul era mult mai mic.”
    În prezent, piaţa asigurărilor a înregistrat la finalul anului 2019 un volum al primelor brute subscrise de aproape 11 mld. lei, în creştere cu 8% faţă de anul 2018. Volumul primelor intermediate de brokeri a depăşit pragul de 7 mld. lei, în creştere cu 13% la finalul anului 2019 comparativ cu anul precedent.
    Pentru Marsh România, unul din liderii clasamentului de brokeraj de pe piaţa locală, anul 2019 a adus un volum al primelor intermediate de circa 503 mil. lei, în creştere cu 14% faţă de anul 2018.
    „Anul 2019 a fost un an extraordinar pentru noi, nu la fel de bun cum se prefigura anul 2020, dar mai bun decât 2018. Ne-am consolidat, am reuşit să atragem colegi şi clienţi noi. Avem aproximativ 750 de clienţi companii din toate industriile, din toata România”, a subliniat Cristian Fugaciu. 

  • Nestlé Global anunţă rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2020, în contextul COVID-19

    Compania Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, anunţă rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup în primul trimestru al anului 2020 şi raportează o creştere organică de 4,3%, cu o scădere a vânzărilor totale raportate de 6,2%. În contextul dificil generat de pandemia COVID-19, compania şi-a propus să păstreze legături strânse cu autorităţile şi partenerii de afaceri din întreaga lume, având trei priorităţi majore: protejarea sănătăţii şi bunăstării angajaţiilor, asigurarea continuităţii businessului pentru a răspunde nevoilor consumatorilor şi sprijinirea comunităţilor locale.

    În primul trimestru al anului 2020, la nivel global, businessul a înregistrat o creştere organică de 4,3%, cu o creştere internă reală (RIG) de 4,7% şi pricing de -0,4%. Creşterea a fost susţinută de activităţile derulate în Statele Unite şi Zona EMENA. Zona AOA (Asia, Oceania şi Africa Subsahariană) a înregistrat o scădere abruptă a vânzărilor. Totodată, vânzările totale raportate au scăzut cu 6,2%, până la 20,8 miliarde CHF (în comparaţie cu primele 3 luni din 2019: 22,2 miliarde CHF). Achiziţiile, fără a lua în considerare dezinvestiţiile, au redus vânzările cu 4,7%, iar schimbul valutar a redus vânzările cu 5,8%.

    Impactul COVID-19 a variat semnificativ în funcţie de zona geografică, categoria de produse şi canalul de vânzări, fiind dependent de momentul izbucnirii pandemiei, de nivelul restricţiilor şi de comportamentul consumatorilor:
    • Zone geografice: Majoritatea pieţelor, în special cele din America de Nord şi Europa, au înregistrat o creştere semnificativă în luna martie, parţial susţinută de comportamentul consumatorilor de stocare a alimentelor.
    • Categorii de produse: În această perioadă a avut loc o creştere vizibilă a cererii pentru produsele esenţiale, de bază. Produsele din categoria Food, produsele Purina PetCare, cafeaua şi produsele Nestlé Health Science au raportat o creştere semnificativă.
    • Canale de vânzare: Toate pieţele au înregistrat schimbări semnificative generate de trecerea de la consumul de alimente out-of-home la consumul in-home. Vânzările generate de e-commerce au crescut cu 29,4%, depăşind, pentru prima dată, 10% din vânzările totale ale grupului.
    Creşterea organică înregistrată a fost de 7,1%, cu o creştere internă reală (RIG) ridicată, de 8,2%. Preţurile au scăzut cu 1,1%, pe măsură ce tendinţele deflaţioniste au continuat să afecteze sectoarele alimentare şi de retail din majoritatea pieţelor europene. Schimbul valutar a avut un impact negativ asupra vânzărilor, acestea crescând totuşi cu 0,4% în EMENA, până la 5,3 miliarde CHF în baza unei cereri temporare crescute în luna martie.

    Zona EMENA a raportat o creştere organică de o singură cifră, înregistrând creşteri ale cotelor de piaţă în majoritatea categoriilor de produse şi a geografiilor sale. Germania, Rusia, Israel şi Spania au înregistrat o creştere deosebit de puternică. O creştere organică de două cifre a fost înregistrată pentru categoriile Food, Beverages, Purina PetCare şi produsele destinate nutriţiei sugarilor şi copiilor de vârstă mică.

    A fost raportată o cerere ridicată din partea consumatorilor pentru produsele culinare, pe toate segmentele, în special pentru produsele Maggi şi Garden Gourmet. Cafeaua a înregistrat o creştere puternică, datorată Starbucks şi Nescafé. Purina PetCare se păstrează pe un trend ascendent, divizie condusă de mărcile Felix, Purina ONE şi Tails.com. Categoria de produse destinate nutriţiei sugarilor şi copiilor de vârstă mică a înregistrat o cerere crescută din partea consumatorilor în majoritatea zonelor geografice, în special pentru produsele îmbogăţite cu oligozaharide din lapte matern (HMOs). Divizia de out-of-home Nestlé Professional a înregistrat o scădere de două cifre a vânzărilor. O altă scădere s-a înregistrat în categoria Nestlé Waters.

    În privinţa angajaţilor, la nivel local, compania a decis să nu acceseze ajutorul acordat de către stat, indemnizaţia de şomaj tehnic reprezentând 75% din salariul mediu brut pe economie, asigurând în continuare creşterile salariale planificate, precum şi bonusurile anuale.

    Cea mai mare parte din angajaţii companiei are un program de lucru flexibil, de acasă, având acces la multiple canale de interacţiune cu colegii, clienţii sau consumatorii companiei. Echipele de teren beneficiează de toate echipamentele de protecţie necesare – măşti, mănuşi, viziere. Alte măsuri luate de companie vizează minimizarea riscului de infecţie pentru angajaţi şi instituirea unor măsuri suplimentare de siguranţă în fabrici, birouri şi centre de distribuţie. Totodată există o colaborare strânsă cu lanţul de aprovizionare, distribuţie şi partenerii de retail pentru a pune în aplicare măsuri adecvate de control şi pentru a asigura continuarea la nivel optim a producţiei şi a distribuţiei de produse.

    Compania Nestlé a încheiat şi un parteneriat internaţional cu Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, alocând acestuia aproape 9,5 milioane de euro (10 mil. franci elveţieni) pentru implementarea imediată în aproape 40 de ţări a măsurilor menite să vină în sprijinul comunităţilor afectate de pandemie. La donaţiile directe în bani şi produse se adaugă o platformă internaţională prin care donaţiile angajaţilor Nestlé către Crucea Roşie vor fi dublate de către companie. La nivel local, fondurile alocate de Nestlé România în prima etapă au fost destinate achiziţionării a 100 000 de măşti de protecţie pentru sistemul medical. Prin intermediul Crucii Rosii, Băncii pentru Alimente, Asociaţiei Zi de bine, aproape 1,5 milioane de porţii de Nescafé, Maggi, Nespresso, Joe, Kit Kat, Lion2go, Fitness, Chocapic şi Cini Minis au fost distribuite către personalul din sistemul medical, persoane fără aparţinători şi familii nevoiaşe din zonele cele mai expuse la răspândirea COVID – 19.

     

     

  • Ce putem vedea pe Netflix: Studenţii Profesorului s-au întors în bancă

    Cu toate că Álex Pina nu lansase iniţial decât un sezon din „La casa de papel”, pe care Netflix a decis să îl difuzeze în două părţi, succesul formidabil pe care l-a avut a atras după sine încă două sezoane, dintre care ultimul a fost lansat luna aceasta, pe 3 aprilie.
    „La casa de papel” nu m-a „prins” nici din prima, nici din a doua încercare de a-l viziona. A treia oară însă, când m-am ambiţionat să urmăresc până la capăt episodul pilot, am sfârşit prin a nu mă mai ridica preţ de multe ore (şi episoade) din faţa ecranului.
    Primele două sezoane ale producţiei „La casa de papel” prezintă, prin ochii unuia dintre personajele principale, Tokio (Úrsula Corberó), etapele unui jaf dat de un grup de opt infractori, foarte diferiţi ca abilităţi şi personalitate, costumaţi în salopete roşii, cu feţele acoperite de măşti înfăţişându-l pe Dalí şi care folosesc drept porecle nume de capitale, cu toţii recrutaţi de un personaj deosebit de inteligent şi misterios căruia îi spun Profesorul (Álvaro Morte). Aceştia intră în Monetăria Regală a Spaniei cu un plan pus la punct până în cele mai mici detalii: să imprime fabuloasa sumă de 2,4 miliarde de euro şi să evadeze. Deşi o armată de jurnalişti şi cortul comisiei de poliţie desemnate să se ocupe de caz se află la o aruncătură de băţ de clădire, ei îşi continuă nestingheriţi treaba, transformându-se, după o serie de evenimente, dintr-o gaşcă de bandiţi, în nişte eroi adulaţi şi susţinuţi de publicul revoltat împotriva autorităţilor, un fel de haiduci ai timpurilor actuale care declanşează o adevărată isterie naţională.
    În sezonul 3, celebrul grup se întoarce pe micul ecran, însă cu o nouă poveste – tot un jaf – dat această dată în Banca Spaniei – şi cu alte scopuri: eliberarea lui Rio, cel mai tânăr membru al grupului, capturat de poliţie după evadarea din Monetăria Regală, dar şi topirea într-un timp record a unei cantităţi uriaşe de aur pentru a putea fi scoasă mai uşor din clădire. Sfârşitul sezonului 3 se încheie cu capturarea Lisabonei, un membru special al bandei, aceasta fiind nu doar fosta inspectoare de poliţie Raquel Murillo (interpretată de Itziar Ituño), care se ocupase iniţial de negocierile cu Profesorul şi care se alătură în final grupului, după ce se îndrăgosteşte de misteriosul cap al bandei, ci şi iubita sa, dezvăluind publicului latura sentimentală, bine ascunsă a acestui personaj.
    Ca şi în primele sezoane, în paralel cu firul narativ principal se conturează, prin tehnica flashback-ului, alte două planuri – unul mai apropiat de prezent, în care Profesorul le explică protejaţilor săi detaliile jafului şi rolul pe care îl are fiecare, învăţându-i, de asemenea, nenumărate tehnici de supravieţuire care implică inclusiv lecţii complexe de anatomie şi chirurgie, cu ajutorul cărora îşi pot salva camarazii, la nevoie, dar şi unul petrecut cu cinci ani în urmă, când, alături de fratele său, un personaj carismatic cunoscut din primul sezon sub pseudonimul Berlin, el punea la cale tot ce se materializează astăzi, putând fi, asfel, de cele mai multe ori, cu mai mulţi paşi în faţa poliţiei.
    Raquel însă nu este singura care se află în pericol. Nairobi, una dintre cele mai îndrăgite membre ale găştii, se află la un pas de moarte, forţându-şi colegii să ia în mână bisturiul şi să se transforme în medici pentru a o salva. În sezonul 4 vedem, din nou, că atât inamicii, cât şi aliaţii grupului nu sunt doar afară, în cortul poliţiei sau în interior, în rândul ostaticilor, ci chiar în gaşca lor. Conflictele născute între membrii bandei, care se pierd cu firea în cele mai nepotrivite momente, i-au adus, nu de puţine ori, la un pas de a eşua în îndeplinirea planului, obligându-l pe Profesor să găsească rapid rezolvări la probleme nepremeditate, însă, nu o dată, s-au sfârşit tragic, chiar cu pierderea unui membru al bandei.
    În sezonul 4 m-am reîndrăgostit de eroii cu mască, cu temperamente şi istorii atât de diferite, am „urât” personajele antagoniste ca Arturo Román sau Gandia şi m-a intrigat spiritul manipulator al Aliciei Sierra, noua inspectoare de poliţie care conduce acum negocierile în locul lui Raquel, având un rol decisiv în soarta grupului.
    Dacă ultimele secvenţe ale sezonului 3 îi permit privitorului să anticipeze acţiunea din următorul, sfârşitul ultimului episod din cel de-al patrulea sezon aduce cu sine, în acordurile pătrunzătoare ale melodiei „Bella, ciao”, un mare semn de întrebare şi o mulţime de finaluri posibile. Sau, mai degrabă, începuturi. Vom avea însă de aşteptat cel puţin încă un an pentru a-l descoperi pe cel real.
    Pe actriţele Alba Flores, interpreta personajului Nairobi, şi pe Naiwa Nimri, care o joacă pe inspectoarea Alicia Sierra, am avut ocazia să le urmăresc şi în alt serial spaniol, „Vis a vis”, regizat tot de Alex Pina, unde au fost la fel de dinamice şi au reuşit să interpreteze caractere şi să stârnească sentimente la fel de puternice ca şi în „La casa de papel”. Dacă e să compar „La casa de papel” cu un alt serial spaniol foarte în vogă la momentul actual, „Elite”, pot să remarc că, deşi ambele au un ritm aproape la fel de alert şi ţin în suspans privitorul, implicând investigaţii ale poliţiei şi având totodată integrate în acţiune diverse poveşti de dragoste construite între personaje, acţiunea celui din urmă tinde însă mai mult spre genul telenovelă, lucru explicabil de altfel dat fiind faptul că protagoniştii sunt un grup de adolescenţi, în timp ce primul se concentrează pe detalii impecabile pentru a construi o poveste cât mai plauzibilă.
    Ca să închei cu o curiozitate, ştiaţi că Darko Perić, actorul sârb care îl interpretează pe Helsinki în serial, vorbeşte limba română? Şi încă foarte bine.

     Álex pina (pamplona) este un producator, regizor şi scenarist spaniol, cunoscut mai ales pentru producţia „la casa de papel”, care se bucură de succes la nivel global. Din portofoliul său fac parte şi „vis a vis” („locked up”), „el embarcadero” („the pier”), „los hombres de paco” („paco’s men) şi „el barco” („the ship”).  El şi-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru cotidianele „diario vasco” şi „diario de mallorca”, dar şi pentru o agenţie europeană de presă. Între 1993 şi 1996 a lucrat ca scenarist şi editor pentru videomedia, înainte de a se alătura echipei globomedia în 1996. La sfârşitul anului 2016, după lansarea „vis a vis” în cadrul postului de televiziune spaniolantena 3, pina şi-a fondat propria companie de producţie, vancouver media. Prima serie produsă sub noul brand a fost „la casa de papel”, lansată pe 2 mai 2017, fiind urmărită de 4 milioane de persoane.

    La casa de papel
    Regie: Álex Pina 
    Distribuţie: Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Alba Flores, Naiwa Nimri
    Nr. sezoane: 4
    Nr. episoade: 31

  • ANAF: Lista scutirilor şi facilităţilor fiscale acordate firmelor în contextul stării de urgenţă şi al pandemiei COVID-19

    Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a publicat astăzi lista de măsuri luate pentru sprijinirea mediului de afaceri, dar şi pentru susţinerea conformării voluntare, în contextul stării de urgenţă.

     

    1. Nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri.

    2. Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri.

    3. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.

    4. Nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.

    5. Se suspendă condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii. Aceste condiţii se consideră îndeplinite dacă debitorii achită obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

    6. Pentru obligaţiile care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă până la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

    7. Obligaţiile bugetare care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante.

    8. Extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

    9. Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă. Măsurile fiscale mai sus menţionate se aplică pe perioada stării de urgenţă şi 30 de zile de la încetarea acesteia.

    10. Se acordă o bonificaţie calculată asupra impozitului pe profit datorat, dacă contribuabilii plătitori de impozit pe profit plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv. Bonificaţia este de 5% pentru contribuabilii mari şi 10% pentru contribuabilii mijlocii si ceilalţi contribuabili.

    Categoriile de contribuabili beneficiari ai bonificaţiilor prezentate anterior sunt următoarele: a) contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată prevăzut de art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; b) contribuabilii care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activităţile desfăşurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege; c) contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv contribuabilii care iniţial au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, iar ulterior au optat ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar. Această categorie de contribuabili beneficiază de bonificaţie dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020.

    11. Se acordă o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul I al anului 2020, pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent acestui trimestru, până la data de 25 aprilie 2020, inclusiv.

     12. Contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr.170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru perioada în care aceştia întrerup activitatea total sau parţial pe perioada stării de urgenţă decretate.

    13. Pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevăzute la art. 36 alin. (1) şi (3), respectiv art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2020 inclusiv.

    14. Deducerea sumelor reprezentând sponsorizări către instituţii publice şi alte organe ale autorităţii publice din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în limita prevăzută de actul normativ, se efectuează în baza contractului de sponsorizare, fără a exista obligaţia înscrierii entităţilor beneficiare respective în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

    15. Nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform Codului fiscal, care importă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă şi în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgenţă, medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanţa de urgenţă.

    16. Modificarea modului de calcul a plăţilor anticipate pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care aplică sistemul anual de plată a impozitului pe profit cu plăţi anticipate, în sensul stabilirii nivelului acestora la valoarea stabilită pe baza calculului trimestrial curent ,faţă de 1/4 din impozitul anului precedent(actualizat cu indicele preţurilor de consum estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţi anticipate), pentru a corela sarcina fiscală cu încasările reduse determinate de închiderea activităţilor total sau parţial prin afectarea mediului economic de măsurile de combatere a epidemiei Covid -19.

     

    De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au adoptat şi alte măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, cum ar fi:

    1. Implementarea obligaţiilor de plată în platforma ghiseul.ro pentru facilitatea îndeplinirii obligaţiilor de plată ale contribuabililor;

    2. Introducerea de noi documente pe baza cărora contribuabilii persoane fizice să se poată identifica electronic în SPV (alte acte administrative începând cu 1.04.2020);

     3. Asigurarea cadrului legal împreună cu MFP în vederea depunerii electronice şi a altor formulare specifice evitării dublei impuneri şi acorduri fiscale internaţionale (OMFP 1830/2020);

    4. Soluţionarea la distanţă a solicitărilor contribuabililor de către 900 de inspectori, care au acces la bazele de date necesare desfăşurării unor activităţi specifice (ex. certificate de atestare fiscală, rambursari TVA, alte categorii de solicitări);

    5. Aprobarea, pe perioada stării de urgenţă, a susţinerii contestaţiei în faţa organelor de soluţionare a contestaţiilor şi prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă/telefon, direcţia de specialitate menţinând legătura permanent cu contribuabilii pentru găsirea celor mai bune soluţii;

    6. Asigurarea de la distanţă a serviciului de asistenţă a contribuabililor în domeniul fiscal şi IT în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale (SPV, Call – Center şi Formularul de Contact) pentru asigurarea conformării fiscale;

    7. Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală lucrează în prima linie pentru a pune în aplicare ordonanţele militare din perspectiva atribuţiilor ANAF;

    8. Desfăşurarea de campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările şi restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare;

    9. Continuarea procesului de reorganizare a ANAF pentru ca analiza de risc să fie principalul mecanism de aplicare a procedurilor de administrare fiscală;

    10. Constituirea Grupului de analiză fiscală pentru comunicarea rapidă cu reprezentanţii mediului de afaceri şi ai mediului academic, în care se discută şi se propun măsuri economice şi fiscale care să vină, în continuare, în sprijinul contribuabililor.