BusinessMagazin

Tag: concluzie

  • Avertismentul celui mai galonat antreprenor al momentului: Inteligenţa artificială este cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii

    „Prin inteligenţa artificială, trezim demonul la viaţă”, a spus Musk. „Toate acele poveşti în care personajul stă liniştit, ştiind că are pentagrama şi apa sfinţită şi poate controla demonul, se termină întotdeauna prost. Trebuie să fim extrem de atenţi atunci când vine vorba de inteligenţa artificială. Dacă m-aţi pune să ghicesc care este cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii, aş spune că este aceasta. Din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă ajung la concluzia că este nevoie de o serie de măsuri care să reglementeze dezvoltarea inteligenţei artificiale, atât la nivel local, cât şi la nivel global.”

    Elon Musk a mai avertizat, în trecut, despre pericolul inteligenţei artificiale, postând pe Twitter mesajul că aceasta poate fi chiar mai periculoasă decât bombele atomice. Întrebat de ce a investit totuşi în anumite companii care cercetează inteligenţa artificială, Musk a răspuns, zâmbind: „Vreau să fiu cu ochii pe ele.“ El a dezvoltat apoi, spunând că vrea să urmărească evoluţia acestor companii şi să se asigure că se iau toate măsurile de precauţie necesare.

    Inteligenţa artificială se defineşte ca inteligenţa exprimată de maşini sau programe, reprezentând o zonă de studiu ce are ca scop crearea unei inteligenţe similare cu cea a creierului uman. O altă definiţie, folosită de unii cercetători, se referă la „un sistem care percepe condiţiile exterioare şi ia măsurile necesare pentru a-şi maximiza şansele de succes”; termenul a fost creat de John McCarthy în 1955.

    Marii jucători din zona de tehnologie par încântaţi de ideea de inteligenţă artificială, atât timp cât aceasta poate fi controlată şi utilizată doar în anumite direcţii. Companii precum Google sau Facebook investesc sume mari pentru a dezvolta sisteme care funcţionează similar minţii umane.

    În ianuarie, Google a achiziţionat start-up-ul britanic DeepMind, o companie specializată în inteligenţa artificială fondată de un fost campion la şah în vârstă de 37 de ani. Detaliile tranzacţiei nu au fost făcute publice, dar analiştii estimează că Google a plătit în jur de 500 de milioane de dolari pentru pachetul majoritar. La începutul lunii octombrie, reprezentanţi ai gigantului IT au anunţat un parteneriat cu Universitatea Oxford pentru a dezvolta platforme de inteligenţă artificială.

    Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, se numără şi el printre miliardarii din domeniul tehnologiei interesaţi de inteligenţa artificială. Alături de Elon Musk şi de actorul Ashton Kutcher, el a investit în jur de 40 de milioane de dolari în compania Vicarious FPC.

    Vicarious FPC are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem capabil să reproducă funcţiile neocortexului uman, adică partea care controlează mişcarea, vederea, precum şi înţelegerea limbajului şi a funcţiilor matematice. Scott Phoenix, cofondatorul companiei, speră ca într-o bună zi să poată construi un calculator care „să gândească la fel cum o fac oamenii, dar să nu aibă nevoie de mâncare sau somn“.

    În cadrul unui interviu, Zuckerberg a declarat că investiţia reflectă un interes personal, fără a avea vreo legătură cu reţeaua de socializare pe care o conduce. Cu toate acestea, Zuckerberg a confirmat că dezvoltarea inteligenţei artificiale ar putea avea un impact semnificativ în procesul de transformare şi de prelucrare a datelor generate de utilizatori pe Facebook.

  • Noul război rece al petrolului. SUA şi Arabia Saudită împing Rusia şi Iranul în colaps

    ÎN POFIDA TULBURĂRILOR CARE AU LOC ÎN MULTE DIN STATELE PRODUCĂTOARE DE PETROL, LIBIA, IRAK, NIGERIA ŞI SIRIA, PREŢURILE ŢIŢEIULUI ATING MINIME NEMAIÎNTÂLNITE ÎN ULTIMII ANI.

    Analiştii identifică un număr de posibile cauze pentru acest declin accentuat, cum ar fi producţia mare din SUA, creşterea economică lentă din Europa şi China, precum şi producţia constantă a OPEC.În loc să analizăm cauzele, Friedman spune însă că trebuie să analizăm rezultatele şi anume reducerea încasărilor Rusiei şi Iranului şi ce înseamnă acest lucru.

    Cine are de câştigat? Statele Unite vor ca sancţiunile impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina să aibă un impact mai mare. Atât saudiţii cât şi americanii duc un război în Siria, în apropierea Iranului. „Este vorba de afaceri, dar arată ca un război cu alte mijloace – petrolul„, scrie Friedman.

    Paul Richter, analist la Los Angeles Times, este de acord că atât Rusia, cât şi Iranul încep să simtă efectul scăderii preţurilor petrolului, chiar dacă nu merge atât de departe cu speculaţiile legate de un război secret.„Presiunile economice nu vor schimba eforturile agresive ale lui Putin de a recâştiga influenţa puternică asupra Ucrainei, pe care nu o consideră negociabilă. Aceste presiuni provoacă însă tensiuni în relaţiile cu elita rusească şi mediul de afaceri, doi piloni ai susţinerii sale politice„,  scrie Richter.

    În privinţa Iranului, Richter spune că un preţ al petrolului de sub 100 de dolari pe baril creează deficite bugetare masive şi subminează poziţia ţării în negocierile cu Occidentul referitoare la programul nuclear al Teheranului.

    În prezent, cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, şi-a revenit uşor, în jurul valorii de 86 de dolari pe baril, de la un minim al ultimilor patru ani, în timp ce preţul petrolului West Texas Intermediate, de referinţă pe piaţa americană, este de circa 82 de dolari pe baril.

    În Rusia, presa urmăreşte cu atenţie evoluţiile cotaţiilor petrolului. „Dependenţa economiei ruse de resursele naturale, în primul rând de gaze naturale şi petrol, este deseori comparată cu dependenţa de droguri„, potrivit publicaţiei Nezavisimaia Gazeta. Nikolai Makeiev şi Konstantin Smirnov au scris în Moskovski Komsomoleţ că se tem de o replică mai severă a crizei economice din 2008-2009. ”Putem doar spera că şeicii petrolului îşi vor veni în fire, vor reduce producţia şi stabiliza preţurile la cel puţin 90 de dolari pe barili„, afirmă cei doi autori.

    ARABIA SAUDITĂ, DERANJATĂ DE PRODUCŢIA SUA
    Teoriile lui Friedman despre un nou Război Rece nu sunt singurele speculaţii ale momentului. Pentru unii analişti, scăderea preţurilor petrolului are legătură directă cu producţia mare din Statele Unite, care pune în pericol poziţia de lider a Arabiei Saudite. În această teorie, Rusia şi Iranul nu sunt doar simpli privitori inocenţi.

    „Saudiţii au asigurat stabilitatea preţurilor petrolului în timpul crizelor geopolitice, mai întâi prin creşterea producţiei pentru a compensa declinul livrărilor din Iran, Siria şi Sudan, iar ulterior prin adaptarea la creşterea producţiei Irakului„, a arătat Akhil Handa, de la Indian Republic.

    Situaţia s-a schimbat însă, în ultimii şase ani având loc o creştere de 70% a producţiei de petrol a Statelor Unite.
    „În încercarea de a restabili echilibrul, saudiţii ar putea profita de costurile mai mici de producţie de care beneficiază, comparativ cu costurile mari de exploatare a zăcămintelor de şist din Statele Unite. Saudiţii ar putea avea nevoie să permită preţurilor să coboare la 75-80 de dolari pe baril şi să le lase acolo o perioadă, pentru ca unii producători din SUA să iasă din afaceri„, consideră Handa. Este evident că scăderea drastică a preţurilor petrolului creează câştigători şi perdanţi clari pe scena mondială. Ce nu este clar este cine trage sforile.

    Scăderea cotaţiilor petrolului a provocat şi declinul cotaţiilor acţiunilor producătorilor de petrol şi gaze din SUA, evoluţie care aduce în atenţie un nou factor decisiv în acest război al preţurilor, şi anume încrederea investitorilor.

    După trei ani de calm ciudat pe piaţa petrolului, după cum afirmă Christof Ruhl, economist- şef al grupului BP, volatilitatea s-a întors. Aparenta intenţie a Arabiei Saudite de a lăsa preţurile să scadă pentru a-şi lovi concurenţii va testa susţinerea de către pieţele de capital a producătorilor americani, acesta urmând să fie cel mai dur examen pentru industria nord-americană de la revoluţia exploatărilor de şist începută în 2009.

    Pentru a putea continua activităţile de forare la exploatările de şist, companiile americane trebuie să convingă investitorii că merită să facă plasamente în obligaţiuni şi acţiuni din acest sector. Philip Verleger, analist în domeniul energiei, spune că firmele americane care exploatează zăcăminte de şist vor continua să fie relativ atractive.

  • Unde merg miliardarii să îşi ia diplome?

    Studiul, realizat de o bancă din Elveţia şi un grup de cercetare din Singapore, analizează un număr de peste 2.000 de miliardari din întreaga lume.

    Concluzia este că imaginea miliardarilor autodidacţi şi care nu au nevoie de studii este una complet falsă. Chiar dacă generaţia nouă, în frunte cu Mark Zuckerberg, prezintă multe exemple de miliardari care au renunţat la studii pentru a-şi urma pasiunea, ea nu reflectă imaginea de ansamblu.

    Mai mult de 40% din miliardarii europeni trăiesc în doar 10 oraşe, cei mai mulţi fiind stabiliţi la Londra şi Moscova. La nivel global, oraşul cu cei mai mulţi miliardari este New York.

    Iată topul universităţilor care au produs cei mai mulţi miliardari:

    1. University of Pennsylvania

    2. Harvard University

    3. Yale University

    4. University of Southern California

    5. Princeton University

    6. Cornell University

    7. Stanford University

    8. University of California, Berkeley

    9. University of Mumbai

    10. London School of Economics

    11. Lomonosov Moscow State University

    12. University of Texas

    13. Dartmouth College

    14. University of Michigan

    15. New York University

    16. Duke University

    17. Columbia University

    18. Brown University

    19. Massachusetts Institute of Technology

    20. ETH Zurich

  • Dacă tot a început curăţatul haznalei, să râcâim şi ungherele

    Am transpus în alţi termeni o parte, zic eu importantă, dar ignorată de către public şi de către justiţie, din dosarul Rompetrol, care a dus în puşcărie, săptămâna trecută, 11 inculpaţi. Naţiunea a răsuflat uşurată, circul a făcut ca firmitura de pâine să pară mai mare, mai crocantă şi mai dulce. Dar, dincolo de circ, mai sunt nişte întrebări.

    Fondul problemei, în partea de dosar care se ocupă de creanţa libiană, este vânzarea participaţiei României la dezvoltarea şi exploatarea zăcământului Murzuk, cu rezerve de 2 miliarde de barili (Petrom are rezerve de circa un miliard de barili). Afacerea a început înainte de 1989, când Rompetrol şi România erau o forţă în industria petrolieră mondială. Deoarece au considerat că nu pot asigura 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea zăcământului, autorităţile române au decis, în 1993, să renunţe la participaţia Rompetrol, care a fost cedată, pentru circa 27 de milioane de dolari, la care se adăugau compensaţii de 85 de milioane de dolari (adică suma în dispută din dosar).

    O afacere de sute de miliarde de dolari a fost aruncată de cabinetul Văcăroiu la coş cu o hotărâre de guvern cu numai 136 de cuvinte; de ce? Scuza cu asigurarea fondurilor nu mi se pare a sta în picioare, o afacere în petrol a găsit şi va găsi oricând finanţare, indiferent de cine este implicat, de parteneri, de situaţia politică, economică sau de orice altceva; în acelaşi timp, cele 500 de milioane de dolari erau o sumă care trebuia asigurată într-o perioadă îndelungată de timp, nu odată.

    Răspunde cineva pentru această decizie? Ce etichetă i se poate pune? Cel puţin unul dintre miniştrii care au semnat HG 157/1993 a fost chemat la Parchet, dar în calitate de martor. O fi de ajuns? Care este definiţia pentru „subminarea economiei naţionale“?

    În 1994 Rompetrol, privatizată prin MEBO, construia, conform unei ştiri din presa vremii, 26 de sonde în Libia,
    într-un contract cu valoare de 40 de milioane de dolari, exporta echipament petrolier în Rusia de 50 de milioane de dolari şi prognoza vânzări de aproape 100 de milioane de dolari în anul următor. Capacitate de a continua contractul pare că ar fi avut; dar între timp se privatizase, prin MEBO. Paradoxal, Patriciu spunea că a preluat Rompetrol, în 1998, cu o cifră de afaceri de 6,6 milioane de dolari şi cu pierderi de 1,5 milioane de dolari.

    Vorbim astăzi despre dezindustrializare de parcă ar fi un soi de fenomen natural inevitabil, ca încălzirea globală. Ciudat, puţini par a se simţi răspunzători pentru decizii de stat, luate de guverne şi de autorităţile îndreptăţite, pentru căpuşarea companiilor şi pentru aducerea lor în mod voit în faliment. Că pe urmă vin nişte personaje şi taie utilaje şi le fac fier vechi, nici nu mai are prea mare importanţă; rădăcina răului este în altă parte.

    De aceea zic, dacă tot a început curăţatul haznalei, să râcâim şi ungherele: decizia politică, cumetriile, năşelile, imobilismul, prostia, răutatea, lăcomia. Câţi slujbaşi la stat ar trebui să-i însoţească pe afaceriştii intraţi în puşcării, slujbaşi la stat care au îngăduit, au văzut, au profitat dar nu au acţionat? Motivul? Multe-multe miliarde de euro. Miliarde din devalizarea băncilor, din căpuşarea combinatelor, din contrabanda cu produse petroliere, ţigări şi alcool, toate Jimboliile, Ţigaretele şi toate tunurile ultimilor 25 de ani. 

    Ilustrez cu Hieronymus Bosch, „Magicianul şi hoţul de buzunare“; la mijloc, între cei doi, e poporul, concentrat, desigur, în direcţia greşită.

  • CNN: Un tribunal din Africa de Sud a decis că Oscar Pistorius nu este vinovat de crimă

    Judecătoarea Thokozile Masipa s-a pronunţat joi în privinţa a trei din variantele de verdict în cazul lui Oscar Pistorius, concluzia fiind că sportivul nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă şi că nu sunt dovezi pentru achitare, astfel că singura variantă rămâne cea a omorului din culpă.

    Conform cnn.com, dacă Pistorius va fi găsit vinovat de omor din culpă, “sentinţa sa este la discreţia judecătoarei Masipa”.

    “Judecătoarea Masipa a parcurs trei din cele patru opţiuni de verdict legate de acuzaţia de crimă. Ea a spus că Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă şi că nu sunt dovezi pentru achitare. Asta înseamnă că ultima opţiune rămasă este cea a omorului din culpă”, notează cnn.com.

    Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni. Procesul sportivului a durat şase luni, iar judecătoarea citeşte astăzi concluziile.

  • Băsescu: Aş putea publica toate discuţiile cu Ponta. Când am zis că se poartă ca un pisic, n-am exagerat / Reacţia lui Ponta: Am greşit că m-am dus la Băsescu. Când te bagi în cocină, te mănâncă porcii!

     Şeful statului a precizat, la emisiunea Evenimentul Zilei, difuzată de B1 TV, că premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe “nu aveau niciun fel de cifră pregătită” la consultările de la Cotroceni, pe tema reducerii CAS.

    “Aveau doar poveşti, enunţuri de genul să îmbunătăţim colectarea, să facem să funcţioneze ANAF, enunţuri pe care orice parlamentar le poate face”, a arătat şeful statului.

    Traian Băsescu a mai afirmat că o astfel de măsură poate fi aplicată când există un trend de creştere consolidată a numărului de salariaţi, acesta fiind momentul cel mai sănătos de aplicare, “iar, din păcate, la noi este de scădere”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O istorie a şorturilor purtate de fotbalişti la campionatele mondiale – GALERIE FOTO

    Şorturile fotbaliştilor se modifică în funcţie de moda feminină. Poate părea surprinzător, însă cei de la Quartz au ajuns la această concluzie după ce au analizat echipamentele sportive ale ultimilor 80 ani.

    Şorturile purtate de forbalişti la campionatele mondiale, încă din 1930, par să reflecte evoluţia din perioada respectivă a hainelor pentru femei.

    Această teorie a fost confirmată de către Jen Valentine, responsabila cu produsele pentru fotbal ale celor de la Adidas. “În industria hainelor de sport, suntem întotdeauna atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a spus ea. “Urmărim mişcările designerilor cunoscuţi şi toate tendinţele din modă ale acelui an.”

  • Mark Zuckerberg este aşa de bine plătit încât distorsionează statisticile

    Dar faptul că şeful Facebook, care a primit compensaţii de 3,3 miliarde de dolari anul trecut, poate modifica fundamental această statistică, este uimitor: în cazul includerii sale în calcul, CEO-ul mediu ar deveni de 510 ori mai bine plătit decât un angajat mediu.
    Interesantă este şi evoluţia plăţilor: din 1978 şi până în 2013 sumele primite de CEO au crescut cu 937%, în timp ce plăţile angajaţilor cu numai 10,2%. Raportul dintre plata CEO-ului şi a angajatului mediu era 20 la 1 în 1965, 29,9 la 1 în 1978, 122,6 la 1 în 1995, 383,4 la 1 în anul 2000 şi a săzut la 295,9 la 1 în 2013.

  • Cei de la Goldman Sachs ştiu cine va câştiga campionatul mondial de fotbal

    Cei de la Goldman Sachs sunt de părere că Brazilia va fi noua campioană mondială, relatează Wall Street Journal. Ei au ajuns la această concluzie în urma unor analize extrem de complicate, bazate pe toate rezultatele meciurilor disputate începând cu 1960.

    “Am folosit în jur de 14.000 de rezultate pentru a estima coeficienţii, iar Brazilia reiese ca o favorită clară”, se arată într-un comunicat al companiei. Conform raportului, state precum Camerun, Japonia sau Honduras nu au nicio şansă să ridice trofeul, în vreme ce printre favoriţi se regăsesc Argentina şi Spania.

    Anglia pare destinată la o eliminare rapidă, fără a câştiga măcar un meci. Finala ar urma să fie disputată de Brazilia şi Argentina, cu ţara gazdă ieşind învingătoare.

    Este pentru prima oară când Goldman Sachs publică o astfel de analiză. Compania a mai încercat, în trecut, să facă predicţii referitoare la semifinalele Cupei Mondiale, însă nu a reuşit niciodată să numească toate cele patru semifinaliste.

  • 28 de state, 4 zile şi o concluzie periculoasă

    Voi începe acest scurt material cu concluziile. În primul rând, românii nu văd Uniunea Europeană ca pe un inamic. Structurile europene nu sunt privite de-ai noştri ca fiind răspunzătoare, în oricare măsură, de starea în care ne aflăm. Suntem una dintre ţările, dacă exista vreun dubiu, care se simt bine în Uniunea Europeană. Sau, ca o altă variantă, poate românii au identificat destule probleme la noi încât să nu-i mai intereseze ambiţiile unor partide mai mult sau mai puţin extremiste.

    În al doilea rând, se dovedeşte încă o dată că democraţia e un joc periculos. Faptul că o formaţiune precum cea condusă de Marine LePen a reuşit să câştige de patru ori mai multe voturi decât acum patru ani arată fie o radicalizare a electoratului francez, fie o mobilizare absolut exemplară a elecotratului radical. În Marea Britanie, UKIP-ul condus de Nigel Farage, omul care vrea să îi scoată pe englezi din Uniunea Europeană, i-a depăşit atât pe conservatori cât şi pe laburişti.

    În Grecia, partidul extremist Syriza a câştigat detaşat alegerile europene; singura veste bună este că va trimite doar trei reprezentanţi în Parlamentul European. Rezultate ce par surprinzătoare s-au mai înregistrat în Italia, unde partidul lui Beppe Grillo a obţinut 22%, terminând însă pe locul secund, precum şi în Danemarca, unde Partidul Popular Danez, formaţiune de extremă dreapta, a câştigat alegerile cu 27% din voturi. Singurul semnal pozitiv a venit din Olanda, acolo unde controversatul personaj Wilders a terminat pe locul patru, deşi era cotat ca favorit înainte de alegeri.

    Chiar şi cu această serie de rezultate ce ridică multe semne de întrebare, principalele forţe în legislativul european rămân cele de centru-dreapta. Pentru moment, Europa răsuflă uşurată.

    Parlamentul European intră însă într-o zonă cenuşie, în care principalele două grupuri, popularii europeni şi social-democraţii de-abia reuşesc să adune 52% din totalul membrilor. Euroscepticii şi-au dublat prezenţa şi ameninţă cu blocarea unor iniţiative legislative, iar aici voi face trimitere la un material publicat nu cu mult timp în urmă de Business Magazin, numit “Sentimente antieuropene în noul Parlament European“.

    Alegerile europarlamentare de anul acesta ne-au arătat o realitate periculoasă: statele în care principalele teme de campanie au fost cele europene şi-au desemnat reprezentanţi ce vin de la periferia spectrului politic.

    Asistăm, prin urmare, la o situaţie de care mulţi se temeau: europenii încep să nu mai fie atât de europeni.