Tag: Business Magazin

  • BUSINESS Magazin a organizat gala CEO AWARDS, ediţia 2020 – „Sfaturi pentru mine tânăr” – GALERIE FOTO

    Evenimentul, organizat atât în mediul fizic, cu respectarea regulilor de sănătate publică, dar şi în cel virtual, a pornit de la ideea că avem nevoie de repere – mai ales în vremuri de incertitudine – şi a adus faţă în faţă reprezentanţii promoţiei de anul acesta a tinerilor manageri de top, cu top 10 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA.

    Pe parcursul anului, Business MAGAZIN a continuat să publice poveştile succesului în business atât în paginile revistei, cât şi prin proiectele noastre de tip anuar, iar în seara galei (29.10) am acordat 24 de premii:

        patru premii speciale (premiul „Încredere acordata Romaniei” – Ufuk Tandogan, CEO, Garanti Bank, „Viziune in vremuri incerte” – Tal Lahav, CEO, SIXT Group Romania, „Lider în adaptare la noua economie” – Fulga Dinu, Country Manager Operations, Immofinanz Romania, „Managerul care tine Romania in miscare” – Loredana Apreutese, CEO, International Alexander);

        10 premii pentru reprezentanţii celei de-a 15-a ediţii a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP (alegerea redacţiei, pe baza răspunsurilor din catalog – Aurel Bernat, CEO, BT Asset Management; Vlad Deliu, corporate&health director, NN; Adina Călin, director direcţia produse şi servicii bancare, CEC Bank; Horia Ştefănescu, head of IT operations, Orange România; Gabriel Trăistaru, director divizia digitală, Telekom; Mihai Murgu, partener PCF Investment Banking; Mălina Platon, managing director, APACE Region; Claudia Tamaşi, country manager, Codecool România; Sebastian Mîndroium, cofondator, Picktwo Studio; Armand Domuţă, CEO, Restart Energy.

        10 premii pentru CEI MAI ADMIRAŢI CEO din România (în ordinea din clasamentul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, pe baza voturilor primite din partea mediului de afaceri):

    1.         Dragoş Pavăl, cofondator şi preşedinte Dedeman

    2.         Daniel Dines,    cofondator şi CEO UiPath

    3.         Iulian Stanciu, fondator şi acţionar,   eMag

    4.         Alexandru Bratu, country manager    JYSK România & Bulgaria

    5.         Adrian Popescu,  CEO   TMK Artrom

    6.         Cristina Bâtlan, proprietar    Musette

    7.         Florin Talpeş, cofondator şi CEO    Bitdefender

    8.         Fady Chreih, CEO   Regina Maria

    9.         Horia Ciorcilă, cofondator şi preşedinte board,   Banca Transilvania

    10.       Dragoş Anastasiu, preşedinte Grup Eurolines

    Evenimentul a fost susţinut de partenerii noştri – Telekom, Fundatia Superbet, Samsung, Immofinanz, Padurea de maine, Aqua Carpatica, International Alexander, Agricola, Sixt New Group, Garanti BBVA.

     

  • Ce puteţi citi în noua ediţie Business MAGAZIN – VIDEO

    • Dacă în trecut, anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro. Care este viitorul lor, au povestit pentru Business MAGAZIN reprezentanţii celor mai cunoscute fonduri de investiţii de profil, dar şi fondatorii primelor start-up-uri româneşti din tehnologie listate la bursă.
    • Au condus companii din construcţii şi imobiliare cu afaceri de sute de milioane de euro, au coordonat tranzacţii şi fuziuni, au stat la cârmă şi au ţinut în mâini procese ample de dezvoltare. Apoi au ales să plece, unii dintre ei la concurenţă, alţii în industrii complet diferite sau pe drumurii proprii, în căutarea unei pauze sau a unor oportunităţi antreprenoriale. Ce au făcut mai departe? Ce fac acum 10 dintre managerii de top din construcţii şi real-estate care au plecat din fruntea unor companii de profil?
    • În era informaţiei rapide, mass-media a devenit un vast câmp de luptă între idei şi ideologii opuse. În Republica Moldova, în timp ce pe acest front se ciocnesc influenţele din estul rusesc cu cele din România şi Occident, dar şi interesele oligarhilor şi politicienilor locali, presa tinde să-şi piardă independenţa şi să devină un instrument de propagandă rusească.
    • Industria fashionului din România, evaluată la circa 2 miliarde de euro, nu a fost ocolită nici aceasta de „tendinţele” aduse de pandemie. Designerii şi producătorii români de articole vestimentare, dar şi retailerii de fashion, au fost nevoiţi să se adapteze pentru a supravieţui. Cum plănuiesc ei să-şi continue businessurile, într-un context incert?

    (Business MAGAZIN)

  • Opinie Laurenţiu Ispir, primul redactor-şef al BUSINESS MAGAZIN

    Colegii de la Business Magazin mi-au adresat o călduroasă invitaţie de a scrie o opinie cu ocazia aniversării de 16 ani. Atât de călduroasă, încât mi-au dat deadline în aceeaşi zi. Nu de alta, dar să reintru mai repede în atmosferă şi să îmi aduc aminte cu drag de presiunea trimiterii la tipar.

    • Cum să scriu în câteva ore, pe ce tema?

    • Pe o tema gen, de ce nu mai citeşte lumea analize lungi de business, şi cum ai aborda tu acum subiectele dacă ai fi la revistă, faţă de acum 16 ani.

    • Păi asta e o tema vastă, cum să scriu în câteva ore?

    • Scrie şi tu cu bullet points, că şi aşa lumea nu mai are răbdare să citească.

    Pun un smiley, un LoL şi iau o scurtă pauză pentru verificat social media şi 2-3 site-uri de ştiri lejere, să mă relaxez după dialogul solicitant.

    După care încep să înfierez nostalgic în cap efectele negative ale tehnologiei în media scrisă. Citim în fugă, normal. Doar titlurile şi primele propoziţii, pentru că telefoanele şi social media ne-au redus capacitatea de concentrare. Acum suntem abonaţi online. Prin urmare revista sau ziarul nu ne mai îmbie de pe birou să luăm 15 minute pauză de la muncă şi să citim în linişte o analiză mai lungă, din pură curiozitate. Information overload, clickbaits care ne dezamăgesc, şi tot aşa, ştiţi deja bine lista de argumente (şi de jargon online, menit să arate o bună cunoaştere a fenomenului).

    O preocupare mentală foarte tentantă dar cu siguranţă nu obiectivă. Trec de cealaltă parte a argumentului, ca un jurnalist serios ce-am fost. Multe beneficii a adus totuşi, tehnologia în media. Ştirile ajung repede, către un public mai larg, subiectele sunt mai greu de cenzurat. Jurnaliştii văd rapid reacţii şi comentarii de la cititori, intră în dialog direct cu ei. Iar cititorii se simt implicaţi.

    Democratizarea este în floare, nu doar în media. Diverse platforme tech – pentru mâncare, trafic, proiecte profesionale, vacanţe, finanţe, fitness şi lista e lungă – ne permit să avem un impact rapid, semnificativ şi direct asupra produsului şi serviciului pe care îl primim. Asta era imposibil şi de visat acum 16 ani.

    Şi atunci, de ce nu s-ar democratiza şi articolele unei reviste de analize de business? Redactorii aleg temele de interes ale perioadei şi le lansează către cititori, care încep să contribuie cu propriile perspective, analize, şi poate informaţii noi, la articol. La final, redactorul verifică informaţiile, datele, leagă ideile, şi îi dă o formă cursivă, fără să intervină decisiv pe conţinut. Şi actualizează analiza pe site pe măsură ce apar contribuţii relevante de la alţi cititori. Numele contributorilor apar lângă articol, ei acumulează în timp stele, ratinguri, de la alţi cititori.

    În urmă cu 16 ani visam la o revistă de afaceri pe care să o citească toată lumea, nu doar cei din business. Acum putem visa la o revistă pe care să o scrie toată lumea.

    Laurenţiu Ispir este primul redactor şef pe care l-a avut Business MAGAZIN, fiind responsabil de lansarea revistei în toamna anului 2004, după o experienţă de patru ani la Ziarul Financiar. El a aplicat ulterior ceea ce a învăţat în presa de business în activitatea la fondul de investiţii Oresa Ventures, unde a fost partener până anul acesta.

  • Ce puteţi citi în noua ediţie de Business MAGAZIN: Pariu cu viitorul: asigurările de sănătate, o piaţă în creştere – VIDEO

    • Grija pentru sănătate, un aspect care deseori era lăsat în urmă, a urcat în topul listei de priorităţi şi pentru români în contextul pandemic. Fenomenul se reflectă în evoluţia segmentului asigurărilor de sănătate, care a bifat creşteri de 30% la nivelul primelor plătite de clienţi în prima jumătate a anului şi pentru care perspectivele sunt optimiste şi pe termen lung. NN, liderul de pe segmentul asigurărilor de viaţă, apasă acceleraţia pe această nisă. Citiţi mai multe despre planurile asigurătorului în cel mai nou articol de copertă al revistei – `Pariu cu viitorul: asigurările de sănătate, o piaţă în creştere`. 
    • Business MAGAZIN a împlinit 16 ani, 767 de ediţii şi peste 50.000 de pagini. Ce spune Laurenţiu Ispir, primul redactor-şef al revistei, despre cum crede el că ar putea să arate revista în următorii 16 ani?
    • Pandemia a venit şi cu o regândire a priorităţilor când vine vorba despre bugetele noastre, iar nevoia de economisire şi de investiţii profitabile a devenit poate mai clară ca niciodată. Domeniul imobiliar este unul dintre cele mai atractive pentru românii care se gândesc la investiţii. Câţi bani trebuie însă să avem pentru a face investiţii în real estate şi cum alegem un astfel de produs investiţional, a povestit în cea mai recentă ediţie a webinarului Real Estate. Real Talk. by Storia.ro, Andrei Marinescu, broker în imobiliare, iar răspunsurile lui le veţi putea citi în cea mai recentă ediţie a Business MAGAZIN.
    • Un ziarist de la Financial Times s-a luptat cu presa, detectivii particulari, izolarea, ameninţările şi cu un colos financiar pentru a expune o fraudă care a ridiculizat autorităţile germane. Care este povestea lui Dan McCrum, spusă chiar de el?
    • Că e toamnă, vară sau primăvară, că e ploaie sau soare orbitor, nu există zi sau moment în care florile să nu aducă bucurie. Pe zâmbetele indispensabile au pariat mai mulţi mici antreprenori, care şi-au creat afacerile în jurul acestor elemenente declanşatoare de bună dispoziţie, o piaţă a florilor estimată la peste 300 de milioane de lei. Regăsiţi în Business MAGAZIN, pe scurt, câteva poveşti cu “florale”, spuse pe larg, în ultimul an şi jumătate, în cadrul proiectului ZF Afaceri de la zero. 
  • 16 ani cu Business MAGAZIN

    2004

    În toamna anului 2004, jurnaliştii de la  Business MAGAZIN scriau despre creşterea economică şi despre faptul că firmele se mişcau bine, apăreau din ce în ce mai des poveşti de succes. Iar revista îşi începea povestea cu un demers jurnalistic inedit – răspunsul la o curiozitate pe care nici măcar autorităţile n-au avut-o: care este valoarea domeniului public al statului, compilat pe 11.734 de pagini. Valoarea – mai mult o statistică în prezent – era de 686.195.000.000.000 de lei vechi, adică în jur de 20 de miliarde de dolari.

     

     

    2005

    „România, ţara fără capete” atrăgea atenţia că schimbarea şi instabilitatea politică dăunează grav afacerilor. „După două luni de la numirea noului guvern, noua putere arată ca un balaur cu capete lipsă şi cu cele existente lovindu-se între ele. Ministere de care depind afacerile româneşti sunt blocate pentru că nu fost numiţi secretarii de stat, iar dintre cei existenţi mulţi nu ştiu ce au de făcut”, scriau atunci jurnaliştii de la BM. Un subiect care poate fi reluat oricând şi în prezent. La fel şi „Viaţa pe datorie”, care sesiza că apetitul românilor pentru credite, mai ales în valută, îi îngrijora pe guvernanţii de atunci.

     

     

    2006

    E-mailul îşi arată în continuare – dacă este mânuit fără grijă – şi potenţialul distructiv. Chiar dacă fără el afacerile s-ar lega mai greu, cu el stresul creşte şi capătă noi şi noi forme – la fel ca în 2006 şi în prezent.

    Mihai Pohonţu apărea pe coperta Business Magazin în 2006, atunci când venise în România să pună bazele unei reţele de studiouri de jocuri. După ce a ocupat funcţia de vicepreşedinte de operaţiuni al gigantului Disney, Pohonţu este astăzi CEO al dezvoltatorului Amber

     

     

    2007

    Plecarea unui director executiv era un subiect tabu pentru majoritatea companiilor – şi în 2007, şi în prezent. În ce condiţii ajunge un CEO să-şi dea demisia sau să fie înlocuit din funcţie – este o întrebare la fel de validă şi astăzi.

    În 2007 Sergiu Oprescu povestea într-un material de copertă în Business Magazin cum a evoluat în carieră şi care sunt planurile sale la conducerea Alpha Bank. El este astăzi preşedinte executiv al băncii şi director general al reţelei internaţionale a grupului elen, coordonând subsidiarele Alpha Bank din patru ţări (Albania, Cipru, România, Marea Britanie).

     

     

    2008

    Economia Statelor Unite traversa cea mai grea perioadă de după marea criză economică din 1929-1933, iar spectrul falimentului ameninţa destule grupuri financiare americane. Efectele se simţeau încă din 2008 şi în Europa şi Asia, iar Business MAGAZIN a fost prima publicaţie care a sesizat asta. La scurt timp, anticipa, cu litere mari, că criza trece oceanul. Iar managerii şi întreprinzătorii români vorbeau pentru prima dată despre ce cred şi ce fac ca să se apere sau ca să profite de aceasta.

     

     

    2009

    În 2009, ne întrebam deja – dacă socotim actuala criză drept o premisă pentru un restart al economiei mondiale, nu cumva avem şi noi şansa unui nou început?

    Iulian Stanciu era prezentat pe coperta Business Magazin în 2009, atunci când, în calitate de proprietar al Asesoft  Distribution, cumpăra 51% din acţiunile celui mai mare magazin online din România, eMAG. Astăzi, Iulian Stanciu este acţionar şi CEO al eMAG, companie ajunsă între timp la stadiul de unicorn. 

     

     

    2010

    Dragoş Pavăl a fost pe coperta Business Magazin în 2010, anul în care urma să devină nu numai liderul din piaţa de bricolaj, ci şi cel mai mare retailer român. Compania Dedeman, condusă în continuare de fraţii Pavăl, se apropie anul acesta de afaceri de 2 miliarde de euro.

     

     

    2011

    Prea săraci pentru a fi bogaţi, prea bogaţi pentru a fi săraci, membrii clasei de mijloc sunt coloana vertebrală a unei naţii. Clasa de mijloc înseamnă consum, creştere economică şi antreprenoriat, reforme politice şi schimbări instituţionale. La trei ani de la criză, jurnaliştii  de la BM se întrebau dacă România mai are clasă de mijloc, întrebare pe care ne-o punem şi astăzi.

     

     

    2012

    Valoarea adăugată creată de companiile străine din România, cea mai scăzută din Europa Centrală şi de Est, era mai mică decât cea a firmelor locale. Investiţiile străine ajungeau în 2011 la nivelul primilor ani de după 2000, iar multe dintre companiile care au ales cândva România pentru a-şi dezvolta afacerile s-au mutat pe alte meleaguri.

    Călin Drăgan s-a consacrat în mediul de business local drept primul român care a ţinut frâiele filialei Coca-Cola HBC. Atunci când a apărut pe coperta Business Magazin, în 2012, Drăgan era director, preşedinte şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ); astăzi, el este preşedinte şi director al Coca-Cola Bottlers Japan.

     

     

    2013

    Ce face diferenţa între un şef bun şi unul rău? Cum ajung managerii să devină tirani şi cât plăteşte o companie pentru eşecul unui CEO?

    Tulcea, Constanţa, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Oradea, Arad, Craiova – opt aeroporturi situate în zone strategice ale României zac cu pistele aproape goale şi  trăiesc din cel mult două zboruri pe zi. De ce ar mai rămâne acestea funcţionale şi care sunt şansele lor de salvare ne întrebăm şi acum, ca şi atunci.

     

     

    2014

    Tinerii, mereu contra curentului, care alcătuiau noile generaţii de angajaţi au fost mereu un subiect de interes pentru Business MAGAZIN şi am fost printre primii care le-au surprins caracteristicile.

     

     

    2015

    Reactivarea mândriei naţionale şi viralizarea cu tentă cool a obiectelor inspirate din tradiţia românească au dat un impuls micilor afaceri din domeniu, dar şi antreprenorilor în căutare de inspiraţie, tendinţă care se menţine în continuare.

     

     

    2016

    În 2016, Business MAGAZIN pornise în căutarea primului unicorn românesc, un animal fantastic care în lumea tehnologiei a devenit simbolul excepţionalităţii unor companii care au ajuns să valoreze mai multe de un miliard de dolari. România se mândrea cu un pachet de antreprenori şi de softişti care au creat companii de succes şi produse folosite de milioane de oameni din lumea întreagă – iar la aproximativ un an de la acest articol a apărut şi „animalul fantastic” pe care noi îl căutam.

     

     

    2017

    Numărul angajaţilor din economiile lumii a scăzut vertiginos după criza financiară, iar volumul de muncă a crescut semnificativ, apăsând pe umerii angajaţilor existenţi. Termeni precum burnout sau sindromul de oboseală cronică au intrat în vocabularul uzual al angajaţilor din toată lumea şi, de câţiva ani, şi în cel al românilor, iar echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a rămas, în cele mai multe cazuri, la statutul de aspiraţie.

    Copiii par să o ia pe urmele părinţilor la capitolul „agende”:  sunt bombardaţi de o uriaşă varietate de activităţi extracurriculare – sporturi, cursuri de artă, limbi străine – astfel încât e de aşteptat să se găsească ceva pentru orice copil. Când este prea mult?

     

     

    2018

    Daniel Dines apărea pe coperta Business Magazin în martie 2018, când UiPath devenise, oficial, primul unicorn românesc. Dines ocupă în continuare funcţia de CEO, iar UiPath a ajuns la o evaluare de peste 7 miliarde de dolari. 

    Tinerii generaţiei Z sunt primii care au crescut în era smartphone-urilor, departe de regulile şi aspiraţiile predecesorilor lor. Unii dintre specialişti îi caracterizează drept creativi şi ambiţioşi, iar alţii, total imprevizibili. Unde îi plasează aceste diferenţe în raport cu statutul de angajat şi cum poate fi integrarea lor încă de pe acum în câmpul muncii un avantaj?

     

     

    2019

    Divorţul este un fenomen social tot mai prezent: nu îi ocoleşte nici pe corporatişti, nici pe antreprenori şi, după cum s-a văzut recent în presa internaţională, nici măcar pe cel mai bogat miliardar al globului.

    Efectele acestui fenomen social se resimt şi în economie, motiv pentru care am decis să acoperim subiectul şi în Business MAGAZIN.

    Ageismul, aşa cum este denumit în străinătate fenomenul discriminării pe baza vârstei, se referă la modul în care angajatorii plasează preferenţial – sau după caz, ignoră – candidaţii în funcţie de vârsta acestora, ignorând alte aspecte importante.

    Moştenitorii – sunt cei care preiau deja frâiele afacerilor începute de părinţii lor, despre care jurnaliştii Business MAGAZIN scriau la începuturile revistei.

     

     

    2020

    „Sfârşitul businessului (şi al lumii) aşa cum îl ştim” spuneam la câteva zile după ce viaţa noastră a devenit altfel.  „Fără precedent” au fost cuvintele care au apărut în multe dintre titlurile de pe site-ul Business MAGAZIN de la mijlocul lunii martie, perioadă în care se anunţau primele îmbolnăviri cu COVID-19, avea să fie poate ultimul cu gândul la city breakuri, restaurante şi vacanţe înainte de o lungă perioadă de incertitudini.

  • Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Vrei să-ţi creşti afacerea? Asociază-te!

    • După modelul din vest, şi pe piaţa locală au început să apară asocieri, iniţial între jucători străini, iar mai nou între firme autohtone şi internaţionale sau chiar între afaceri antreprenoriale româneşti. Primele încercări au luat naştere acum câţiva ani, dar pandemia de COVID-19 pare că accelerează trendul. Ce firme de pe piaţa locală au mizat pe asociere ca modalitate de creştere a afacerilor în contextul actual?
    • Paul Neagoe are doar 28 de ani. Şi totuşi, a acumulat deja experienţă în două multinaţionale, culminând cu un rol de conducere a echipei responsabile de dezvoltarea platformei de anunţuri a OLX în România. A decis acum să facă pasul spre antreprenoriat, după ce a identificat un domeniu care abia începe să se contureze pe piaţa locală: hardware as a service. Care este povestea businessului Lizit?
    • La câţiva ani după ce Lenovo a cumpărat Motorola de la Google, compania se repoziţionează şi atacă piaţa locală cu o serie de flagship-uri Motorola şi cu o strategie prin care vrea să îşi dubleze businessul realizat în România. Au povestit despre aceasta pentru  Business MAGAZIN managerii regionali ai Lenovo Mobile Business Group.
    • Întâlnirile faţă în faţă, încrederea în autorităţi, deplasările – sunt printre lucrurile a căror pierdere o regretă cel mai mult antreprenorii şi executivii din construcţii, în ultima jumătate de an, de când coronavirusul a schimbat complet modul în care se face business în România şi în lume. Ce-au avut şi ce-au pierdut ei în perioada aceasta?
    • Un castel uitat transformat total după o investiţie de 1 milion de euro a pus din nou pe harta turistică a României un sta din Covasna. Iniţiatorul acestei afaceri? Un conte cu o poveste care pare desprinsă din vremurile de odinioară, când totul era mai simplu.

    (Citiţi despre toate aceste subiecte, dar şi despre multe altele, în cea mai recentă ediţie de Business MAGAZIN)

  • Ce puteţi citi în noua ediţie de Business MAGAZIN – VIDEO

    • Business MAGAZIN a lansat ediţia specială dedicată iniţiativelor de corporate social responsibility (CSR). Cu businessurile afectate, închise în unele domenii, venituri zero pentru multe dintre companii, ştirile despre solidaritate care au venit dinspre mediul de business au dominat totuşi cele 6 luni de pandemie. Dar nu doar în contextul pandemic implicarea companiilor în probleme ale societăţii devine din ce în ce mai importantă şi în România. În iniţiativele lor – chiar dacă o  bună parte sunt orientate în lupta împotrica COVID-19 – veţi regăsi şi multe alte soluţii pentru probleme mai vechi ale societăţii româneşti. Cât de responsabile sunt, de fapt, companiile din România, vă lăsăm să descoperiţi citind despre iniţiativele de CSR incluse în cea mai nouă ediţie a revistei.
    • Pandemia de COVID-19 schimbă din temelii piaţa muncii din toată lumea. Dacă în vremuri de normalitate, companiile ofereau câteva zile pe lună de lucru de acasă, acum cele mai mari două bănci din România, BT şi BCR, mari angajatori precum Bosch, Michelin, centre de servicii sau dezvoltare IT spun că vor extinde telemunca şi postpandemie. Cum va arăta viitorul muncii în România?
    • Alibaba, compania părinţe al platformei de achiziţii online Aliexpress dedicată exclusiv cumpărăturilor din afara Chinei, este cel mai mare retailer din lume, dar acest lucru se datorează mai ales imensei pieţe chineze. Însă ambiţia fondatorului Jack Ma este ca până în 2036 gigantul său să-şi obţină jumătate din venituri din străinătate. Cum arată teleshoppingul erei digitale?
    • Bannersnack, o companie din Oradea, şi-a setat ţinta sus de tot: să ajungă în top trei furnizori de aplicaţii de design grafic la nivel mondial. Compania concurează cu gigantul american Adobe, referinţa la nivel global pentru aplicaţiile de editare foto-video şi grafică, iar primul pas în drumul său spre podium este rescrierea completă a platformei sale de design grafic.

    Citiţi despre aceste subiecte, cât şi despre altele, în cea mai recentă ediţie a Business MAGAZIN.

     


     

  • START VOT 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA – ALEGE CEO-UL PE CARE ÎL ADMIRI!

    Noi credem că leadership-ul este mai puţin despre funcţii şi mai mult despre impact şi inspiraţie. 

    Tocmai de aceea, Business MAGAZIN a lansat, în urmă cu aproape un deceniu, un demers îndrăzneţ pentru a inspira viitoarele generaţii de oameni de afaceri: topul „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA”.

    Într-o lume a pseudo-obiectivităţii, noi am decis să lansăm un clasament subiectiv, axat exclusiv pe părerile personale a peste 300 de manageri şi consultanţi de top.

    Lansat ca un proiect destinat recunoaşterii valorii managerilor care au construit şi administrează afaceri de succes în România, clasamentul va ajunge în 2020 la a 11-a ediţie.

    Anul acesta, împreună cu reprezentanţii platformei de resurse umane Undelucram, continuăm să recunoaştem meritele, influenţa şi devotamentul faţă de echipe ale celor care conduc companii de succes în România.

    Te invităm să te alături iniţiativei Business Magazin şi Undelucram.ro şi să votezi aici TOPUL CELOR MAI ADMIRAŢI 100 DE CEO DIN ROMÂNIA. Poţi alege cel puţin 10 opţiuni – 10 nume de executivi şi antreprenori din România despre care crezi că merită să ocupe primele locuri în clasament. 

    Anunţarea topului, gala şi decernarea premiilor vor avea loc în luna octombrie. Până atunci, managerii şi reprezentanţii companiilor din România îşi pot vota favoriţii (ultima zi de vot fiind 10 octombrie). Din partea unei companii, pot vota maximum trei reprezentanţi.

    Mulţumim că ne susţii iniţiativa!

    Pe curând,

    Ioana Matei

    Redactor-şef Business MAGAZIN

    şi

    Costin Tudor

    CEO & Fondator Undelucram.ro


     

  • Cu ce probleme se confruntă cuplurile în pandemie?

    Pandemia a venit nu doar cu presiuni pe sănătatea fizică a oamenilor şi asupra economiei, dar şi asupra relaţiilor de orice fel. cele mai afectate par a fi însă cele de cuplu. Cu ce probleme se confruntă cuplurile în pandemie, a povestit pentru Business MAGAZIN psihoterapeutul Oana Nicolau, cofondatorul clinicilor care îi poartă numele, într-o ediţie recentă a emisiunii Viaţă de corporatist.

    Tensiunile din cadrul cuplurilor se reflectă cel mai bine în evoluţia businessului Oana Nicolau: solicitările care vin din partea unor noi clienţi au crescut cu 20-30% din luna aprilie încoace, potrivit psihoterapeutului specializat pe probleme de cuplu.

    În general, referindu-se la relaţiile de cuplu, a observat trei tendinţe într-un studiu pe care l-au făcut în această perioadă: „Pe de o parte, cuplurile care înainte de această pandemie aveau o relaţie bună, funcţională, sunt cuplurile care s-au conectat şi mai mult, pe seama acestui timp mai îndelungat pe care l-au avut împreună, acesta fiind aspectul pozitiv al acestei situaţii”.

    Apoi, observă ea, mai există categoria cuplurilor care aveau dificultăţi înainte de pandemie, pe care nu încercau să le rezolve şi care în această perioadă s-au accentuat – au apărut conflicte majore, iar unele au dus şi la despărţiri. O a treia categorie o reprezintă cuplurile care aveau o relaţie bună, iar dintr-o dată, în perioada aceasta, au apărut conflicte între ei. „Aceasta se întâmplă foarte mult în rândul persoanelor din corporaţii – ei petreceau foarte mult timp la birou – 10 ore sau chiar mai mult timp zilnic, iar timpul petrecut efectiv acasă cu partenerul era foarte redus.”

    Astfel, cei care se înţelegeau anterior pandemiei bine, dar acum au probleme, în general aveau puţin timp liber la dispoziţie pe care să îl dedice relaţiei: „Aveau 2-3 ore seara în care se ocupau de casă sau de copii, fiindcă petreceau puţin timp împreună, nici nu apucau să se certe foarte mult – ei ocupându-se de lucrurile acestea cotidiene mai degrabă.  S-au trezit apoi în situaţia de a lucra de acasă, cu copiii având şcoala online, iar dintr-o dată şi-au dat seama că sunt multe lucruri nespuse, care deranjau şi la unul, şi la celălalt, astfel că au apărut neînţelegeri şi conflicte, acesta fiind motivul principal pentru care au apelat la psihoterapie”.

    În timp ce la începutul relaţiei oamenii petrec foarte mult timp împreună şi caută să se cunoască, sunt duşi ulterior de viaţă în direcţii unde concentrarea scade în ceea ce priveşte relaţia de cuplu şi se mută pe obiective precum cariera, apoi copiii.

    „De foarte multe ori se întâmplă ca ei să evolueze în moduri diferite, iar la un moment dat, cum s-a întâmplat în situaţia aceasta cu pandemia ajung să nu se mai recunoască unul pe celălalt”, spune psihologul.
    Per ansamblu, ea observă că cei care anterior aveau o relaţie echilibrată, acum au o relaţie bună în continuare, în timp ce pentru cei la care nu exista o astfel de relaţie, pandemia a adus un semnal de alarmă, iar cei care şi-au dorit să meargă mai departe din rândul lor au apelat la terapie. Oferă ca argument în acest sens exemplul cabinetului său, unde, în perioada de pandemie – începând cu jumătatea lui aprilie, au primit numeroase solicitări din partea unor noi cupluri – anticipează că undeva la 27 de cupluri noi au intrat în această perioadă în cabinetul online, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când aproximativ 15 cupluri noi au venit în cabinetul său. 

  • Ce puteţi citi în următoarea ediţie din Business MAGAZIN – VIDEO

    ·       Dacă până nu demult, o plimbare pe Calea Victoriei nu era completă fără o incursiune printre vitrinele Gucci, Hugo Boss sau a altor magazine de lux, acum, o coadă de oameni aliniaţi în afara unui spaţiu atipic, unde sunt servite îngheţată, cafea şi prosecco, îţi dezvăluie o repoziţionare a arterei comerciale a Capitalei. Vitrinele goale sunt din ce în ce mai multe, iar locul brandurilor de fashion strălucitoare este luat de cel al barurilor şi cafenelelor cochete, care se adresează clientelei diverse aflate acolo în orice seară a săptămânii. Este aceasta noua viaţă a Căii Victoriei?

    ·       Întrebarea „ar trebui sau nu ca o companie să plătească o parte din cheltuielile cu utilităţile sau de alt tip pentru angajaţii care lucrează de acasă”, a stârnit o serie de reacţii pe reţeaua de socializare dedicată mediului profesional LinkedIn. În timp ce mulţi dintre cei care au comentat sunt de părere că răspunsul fără echivoc este da, alţii consideră că suntem la ani lumină distanţă de măsurile pe care le iau deja statele vestice. Cum stau de fapt lucrurile în România când vine vorba despre decontarea cheltuielilor cu locuinţa ale angajaţilor care lucraeză de acasă?

    ·       Cu zborurile internaţionale, cele mai interesante sau cu încărcătura emoţională cea mai mare, departe de nivelurile normale, în vremuri de pandemie companiile aeriene trebuie să fie inventive pentru a-şi păstra clienşii şi supravieţui. Unele oferă zboruri care nu vor decola niciodată, în timp ce altele, curse spre nicăieri. „Ciudaţii” industriei s-au transformat, pentru nostalgici, în restaurante sau vând… pijamale.

    ·       Online e mai simplu. Şi dacă nu eram deja conştienţi de asta, pandemia a venit să confirme că, la un click distanţă, stă o lume întreagă şi stau sumedenie de mijloace şi resurse care să ne simplifice viaţa de zi cu zi. Indiferent că asta înseamnă să comanzi mâncare, să-ţi faci cumpărăturile, să rezervi o vacanţă, să găseşti un meşter pentru diverse reparaţii în casa ori, de ce nu, să-ţi înfiinţezi o firmă.

    Citiţi despre toate aceste subiecte, dar şi despre multe altele în ediţai curentă a Business MAGAZIN.