Tag: bauturi

  • Alexandrion Group, creştere cu 25% a cifrei de afaceri în primele 6 luni

    Concret, aceasta înseamnă peste 5.245.000 de litri vânduţi doar în primele 6 luni ale acestui an, faţă de puţin peste 4.400.000 litri în aceeaşi perioadă din 2017.

    „Această creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri nu face decât să reflecte rezultatele strategiei de dezvoltare pe termen lung a grupului. Astfel,  în prezent, întreaga companie se focusează pentru a deveni lider de piaţă pe zona de HoReCa Premium atât  pe spirtoase, dar şi pe vinuri.  În acest sens, una dintre mişcările strategice luate pentru atingerea obiectivelor Alexandrion Group se axeaxă pe împărţirea pe divizii a forţei de vânzări.” declara Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading.

    Pentru o implemetare adecvată, cele două divizii de vânzări vor fi conduse de doi profesionişti în domeniul băuturilor alcoolice. Astfel, Divizia de HoReCa Premium şi Business Developement din cadrul Alexandrion Trading, singura companie responsabilă pentru vânzarea, distribuţia şi comercializarea întregii game de produse deţinute de Alexandrion Group, dar şi pentru brandurile importate şi afacerea viniviticolă recent achiziţionată, va fi coordonată de către Nicolae Costea, cel care până de curând ocupa funcţia de director naţional de vânzări al grupului. 

    Cu o experienţă de peste 18 ani în vânzări,  în coordonarea şi managementul operaţiunilor de magazin şi de teren, Nicolae Costea face parte din familia Alexandrion Group de peste 4 ani. Pe viitor, atribuţiile sale se vor concentra pe dezvoltarea oportunităţilor de business pentru compania noastră, în domeniul băuturilor, dar şi pe coordonarea operaţională şi strategică a diviziei, cu un obiectiv clar de a aduce compania pe primul loc în segmentul băuturilor spirtoase şi al vinurilor în zona HoReCa Premium.

    Dizivizia de vânzări către comerţul tradiţional şi către formatele de Modern Trade este acum sub coordonarea lui Costin Alexandru Ghiţă, un profesionist cu o experienţă de peste 20 de ani în vânzări şi marketing.  Acesta vine să contribuie cu vasta sa expertiză în managemenetul vânzărilor de vinuri.  Înainte de a se alătura Alexandrion Group, Costin Alexandru Ghiţă a avut în subordine, timp de 14 ani, vânzările la nivel naţional ale uneia dintre cele mai mari companii producătoare de vin din România.  

    Nicoale Costea şi Costin Alexandru Ghiţă vor fi coordonaţi de Răzvan Vasile, CEO-ul Alexandrion Trading, compania considerată “braţul” comercial al grupului în România.

    Alexandrion Group este lider în producţia şi distribuţia de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti şi produse internaţionale.

  • Gigantul Coca-Cola ia în considerare intrarea pe o piaţa de băuturi la care nimeni nu se aştepta

    Reprezentanţii Coca-Cola au declarat recent, potrivit presei internaţionale, că ”urmăresc atent” evoluţia substanţei denumită canabidiol (CBD), care se regăseşte în marijuana şi nu are efecte psihoactive.

    ”Este o piaţă care se dezvoltă rapid. Deocamdată nu am luat decizii concrete”, au spus reprezentanţii Coca-Cola, potrivit CNN.
    Substanţa CBD este folosită în scopuri medicale, cum ar fi tratarea inflamaţiilor, durerii şi a greţurilor.
    Potrivit Bloomberg, reprezentanţi ai Coca-Cola au discutat şi cu Aurora Cannabis, o compania producătoare de canabis canadiană care şi-a manifestat interesul pentru producţia băuturilor din canabis. Niciuna dintre companii nu a făcut declaraţii care să confirme aceste zvonuri.

    ”Se întâmplă atât de multe în această industrie încât noi considerăm că există un potenţial imens”, a spus purtătorul de cuvânt al Aurora. ”Ştiri precum aceasta reprezintă o validare a potenţialului imens pe care îl are la nivel global industria canabisului”.


    Constellation Brands, producătorul berii Corona, a anunţat luna trecută o investiţie de 4 miliarde de dolari în compania canadiană producătoare de canabis Canopy Growth.

    Totuşi, atât canabisul, cât şi CBD sunt considerate ilegale în Statele Unite, chiar dacă există câteva state care au legalizat marijuana. Analiştii citaţi de CNN spun că orientarea Coca-Cola spre acest tip de ingrediente face parte din strategia pe termen lung a companiei – în situaţia în care acestea vor deveni la un moment dat legale. Bonnie Herzog, analist al Wells Fargo, estimează că băuturile infuzate cu canabis ar putea genera o piaţă anuală de 50 de miliarde de dolari în Statele Unite – valoare care reprezintă aproximativ jumătate din vânzările de bere, care au ajuns la 117 miliarde de dolari.

    Atât Coca-Cola cât şi PepsiCo încearcă să îşi extinde businessul în afara băuturilor tradiţionale, în contextul în care oamenii beau mai puţin suc, fiind preocupaţi de sănătate. Coca-Cola, de pildă, a anunţat recent achiziţia Costa Coffe, pentru 5 miliarde de dolari.

  • TOPUL SĂPTĂMÂNII – Pesimism la început de mileniu: creşterea preţurilor în UE (2000-2017)

     La polul opus se află Germania, ţară care a înregistrat creşteri ale preţurilor de 28,6%.

     Potrivit Eurostat, cele mai mari creşteri ale preţurilor la nivelul UE au fost înregistrate pentru băuturi şi tutun, cât şi pentru educaţie – pentru acestea preţurile au crescut cu peste 90%. Utilităţile şi HoReCa au bifat creşteri de 55%, preţurile pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte au rămas relativ stabile, iar preţul serviciilor de comunicaţii a scăzut cu peste 20%.

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul” – VIDEO

    Am stat într-o „Bastide”, veche fermă transformată în spaţii de cazare, un loc extraordinar, care îţi oferă relaxare totală. În general, pe orice continent m-aş duce, circul numai cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, dar niciodată cu avionul. În automobil, atunci când plecăm în vacanţă, punem întotdeauna un aparat de făcut cafea.

    Pe lângă acesta, în fiecare vară nu ne lipsesc multe pălării de soare, costume de baie şi papuci de plajă. În vacanţă folosesc mult gadgeturile, tabletă, telefoane, în aşa fel încât să nu se simtă că lipsesc. În acest mod sunt mereu prezent, fără să mă stresez foarte mult că plecând nu pot continua lucrurile ca atunci când sunt la birou. Suveniruri nu prea luăm, pentru că pur şi simplu nu avem unde să le punem. Am tot luat până acum zece ani, până am realizat că în final ajung într-un sertar.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Aş vrea să merg peste tot, cel puţin o dată. Însă, în primul rând, vreau să ajung în ţările nordice, în Iran, Armenia, Georgia şi în America de Sud.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Mă adaptez culinar gastronomiei locale. În Turcia mănânc preparate din miel, kofte, iskender kebap, în Grecia musaca, salată grecească, tzatziki, kreatopita, în Spania mănânc paella, tortilla sau tapas. Nu beau tărie, vara trebuie băut ceva uşor, în compania familiei sau a prietenilor.

  • Tranzacţie istorică pe piaţa cafelei. Un lanţ iubit de toţi românii a fost achiziţionat de gigantul Coca-Cola

    Cele două companii au declarat că Coke, unul dintre cele mai mari grupuri de băuturi răcoritoare din lume, ar putea cumpăra aproape 4.000 de magazine ale Costa de pe pieţe precum Marea Britanie, Europa şi China, după ce board-ul Whitbread a susţinut în unanimitate acordul.

    Acţiunile Whitbread au crescut cu 19%, la începutul tranzacţionării, dealerii susţinând că valoarea tranzacţiei a fost cu peste 700 de milioane de lire (911 milioane de dolari) mai ridicat faţă de cea pe care o aşteptau.

    Preluarea celui mai mare lanţ de cafenele din lume după Starbucks îi permite Coca-Cola să îşi diversifice portofoliul de produse de la băuturile răcoritoare carbogazoase şi să le ofere opţiuni mai sănătoase consumatorilor, după ce tot mai multe ţări au început să intoducă taxe suplimentare privind utilizarea cantităţii de zahăr din produse, menţionează Reuters.

    Whitbread a achiziţionat Costa în 1995 pentru 19 milioane de lire sterline, când aceasta avea doar 39 de magazine. În prezent, reţeaua de cafenele este prezentă pe majoritatea străzilor britanice, cu un număr de 2.422 de puncte de desfacere, plus încă 1.399 de cafenele pe pieţele internaţionale, care funcţionează ca francize, joint venture-uri şi puncte de vânzare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comunism + capitalism + comunism = Soluţia cehă

    Recrutul Andrej Babiš, spun documente de arhivă, era îngrijorat că cineva îl va vedea în compania ofiţerilor de securitate şi-i va compromite cariera la o companie de stat de comerţ extern care-i permitea o viaţă bună, privilegii şi călătorii în străinătate.

    De atunci, Babiš a urcat sus pe scara socială, ajungând un prosper om de afaceri, al doilea cel mai bogat om din Cehia şi premierul celei mai mature economii est-europene. Însă soarta face ca miliardarul să nu poată reteza complet legăturile comuniste. Păcatele trecutului comunist încă îl bântuie pe Babiš şi-i pătează imaginea de capitalist pursânge. Iar fără comuniştii prezentului, Babiš, întruparea capitalismului ceh, nu ar fi putut fi premier. Despre acest din urmă aspect scrie Financial Times.

    Abia după aproape nouă luni de când partidul lui Babiš a câştigat alegerile parlamentare din Cehia, magnatul a reuşit să formeze un guvern, mulţumită unei înţelegeri cu Partidul Comunist, rămas mult timp în umbră.

    În dimineaţa zilei de 12 iulie, la şase luni de la eşecul primei încercări, Babiš a câştigat un vot de încredere care a permis guvernului său să-şi asume oficial funcţia, punând astfel capăt unei perioade de impas politic într-una dintre economiile cu cele mai rapide creşteri din UE.
    Babiš încheiase în urmă cu două săptămâni o înţelegere în care Partidul Comunist urma să susţină o coaliţie minoritară între Ano şi social-democraţi. Deşi comuniştii rămân în afara guvernului, afacerea lor cu Babiš îi aduce cel mai aproape de putere de când liderii lor politici au fost înlăturaţi prin Revoluţia de Catifea din 1989  o perspectivă care divizează opinia publică din Republica Cehă.

    În urmă cu două luni au avut loc proteste împotriva acestei propuneri de alianţă în mai multe oraşe cehe.

    „Aveţi oameni care descriu comuniştii ca fiind încă periculoşi; nu se poate avea încredere în ei, că au trecutul întunecat“, spune Jiri Pehe, directorul Universităţii New York din Praga. „Şi apoi aveţi oameni care spun: «Dar acest partid comunist nu mai este acel partid care a existat înainte de 1989».“

    În pofida faptului că a câştigat cele mai multe voturi la alegerile din octombrie anul trecut, ANO (Acţiunea Cetăţenilor Nemulţumiţi  partidul lui Babiš) s-a chinuit să formeze o coaliţie, în parte pentru că alte partide au fost reticente să se alăture unui guvern condus de miliardar acuzat de poliţie de fraudă cu fonduri europene. Omul de afaceri a negat orice nelegiuire. După mai multe starturi ratate, în luna mai, Andrej Babiš i-a convins pe social-democraţi să i se alăture la guvernare. Cu toate acestea, deoarece ANO şi social-democraţii controlează doar 93 din 200 de locuri din camera inferioară a parlamentului ceh, el a trebuit să convingă comuniştii să-i acorde sprijinul celor 15 deputaţi ai lor. În schimb, a promis că le va sprijini o parte din politici, cum ar fi taxarea bisericilor pentru compensaţiile primite în locul bunurilor confiscate de regimul comunist. Acordul marchează prima dată când un partid de guvernământ cooperează cu comuniştii la nivel naţional de la înfiinţarea Republicii Cehe. Comuniştii au fost implicaţi până acum în coaliţii doar la nivel regional.

    Paradoxal, comuniştii ajung să aibă cea mai mare influenţă de după 1989 într-un moment în care cota lor de popularitate printre alegători este în declin dramatic. În primii ani de existenţă ai Republicii Cehe, Partidul Comunist  care, spre deosebire de partidele surori din Europa Centrală şi de Est, nu a renunţat niciodată la eticheta comunistă din numele său  a obţinut constant procente duble. Punctul de maxim a fost în alegerile parlamentare din 2002, când a ajuns la 18,5%.

    Anul trecut însă, partidul  care rămâne ostil faţă de NATO şi doreşte să reducă implicarea Republicii Cehe în misiunile străine ale alianţei nord-atlantice – a obţinut doar 7,8% din voturi, cel mai rău rezultat din istoria sa. „Acordul cu Babiš ar putea fi ultima şansă pentru acest partid să se implice într-o formă de împărţire a puterii“, spune Milan Nic, de la Consiliul German pentru Relaţii Externe.

    Problema comuniştilor are două aspecte, crede Pehe, directorul Universităţii New York din Praga. Alegătorii lor mai în vârstă dispar.

    Generaţia lor se stinge. Unii votanţi, pe care partidul i-a atras anterior, sunt mai interesaţi acum de partidele mai noi, mai extremiste, cum ar fi SPD-ul lui Tomio Okamura. Partidul lui Okamura a ajuns al patrulea în sondajul de anul trecut, propulsat de o platformă fără compromisuri împotriva imigranţilor, şi a cerut un referendum cu privire la retragerea Republicii Cehe din Uniunea Europeană.

    Având în vedere ostilitatea comuniştilor faţă de NATO, perspectiva ca guvernul Babiš să se bazeze pe aceştia pentru susţinere politică a provocat îngrijorări cu privire la faptul că orientarea pro-occidentală a Cehiei ar putea fi subminată. Însă diplomaţii spun că Andrej Babiš a făcut eforturi pentru a scoate cât mai în evidenţă acreditările prooccidentale ale administraţiei sale  inclusiv prin impunerea unui plan de creştere a numărului de trupe cehe în misiuni străine.

    Analiştii spun că un guvern minoritar care se bazează pe sprijinul comuniştilor este fragil. Cu toate acestea, instabilitatea ar putea aduce jocul politic în avantajul lui Babiš, oferindu-i şansa de a încheia înţelegeri cu diferite grupuri parlamentare pe diferite probleme. „Babiš este om de afaceri, merge de la o afacere la alta, e orientat spre înţelegeri“, a spus Nic. „Această afacere pune mai multă putere în mâinile premierului, dar şi în ale preşedintelui Milos Zeman ca negociator cheie în fundal.“ Zeman este un politician cu tendinţe puternice proruse.
    În timp ce cu prezentul comunist Babiš pare că se descurcă, cu trecutul comunist stă mai prost.

    La începutul anului, o instanţă din Bratislava, capitala Slovaciei independente, născută împreună cu Republica Cehă prin dizolvarea Cehoslovaciei în 1993, i-a dat premierului o puternică lovitură politică şi juridică respingându-i argumentul că a fost identificat în mod greşit ca fost agent.

    Verdictul părea să fi marcat eşecul final al unei campanii de câţiva ani a lui Babiš  premierul ceh s-a născut în Slovacia  de a dovedi că a fost victima unei campanii murdare a duşmanilor săi pentru a-i distruge cariera politică şi imperiul de afaceri, care cuprinde aproximativ 230 de companii într-un vast conglomerat numit Agrofert.

    Babiš a argumentat că în realitate, departe de a fi fost colaborator al serviciilor de securitate comuniste, cunoscute sub numele de StB, el a fost de fapt victima acestora. Politicianul susţine că StB-ul l-a şantajat să colaboreze, ameninţând cu întreruperea educaţiei copiilor şi cu retragerea dreptului de a călători în străinătate. Babiš a mers până la a-l aduce pe locotenentul Julius Suman, agentul care l-a recrutat la întâlnirea din 1982, pentru a spune în instanţă că dosarul său de securitate a fost falsificat deliberat pentru a ascunde adevărata identitate a lui Bureš.

    Ideea a fost iniţial acceptată de un tribunal din Bratislava, care a decis în 2014 că Babiš fusese incorect identificat ca agent comunist. Însă decizia a fost anulată anul trecut de către instanţa constituţională a Slovaciei, care a declarat că mărturia lui Suman este inadmisibilă deoarece StB a fost o „organizaţie criminală“.

    De asemenea, instanţa a decis că Babiš a greşit când a dat în judecată Institutul Memoriei Naţiunii din Slovacia, care doar a ţinut documentele în arhiva sa. Verdictul este definitiv şi irevocabil.

    Noua situaţie a adâncit problemele unui politician care se confrunta deja cu acuzaţii de fraudă după ce a fost acuzat de poliţia cehă că a obţinut ilegal fonduri europene pentru una dintre afacerile sale. Un raport al instituţiei antifraudă a UE, Olaf, arată că mai multe legi europene şi cehe au fost încălcate pentru obţinerea a aproape 2 milioane de euro pentru hotelul şi centrul de conferinţe Cuibul Berzei din afara Pragăi. Frauda şi trecutul de colaborator al securităţii au complicat viaţa de politician a lui Babiš, după cum s-a văzut când acesta a încercat să-şi formeze un nou guvern. Doar comuniştii l-au susţinut.

    În timp ce simpatiile comuniste pot părea nepotrivite pentru un om cunoscut astăzi pentru averea de 4 miliarde de dolari, un stil de viaţă generos şi o abordare politică pragmatică, lipsită de ideologie, nu ar fi părut neobişnuite în Cehoslovacia la începutul anilor 1980, când sfârşitul războiului rece părea doar un vis.

    Babiš, în vârstă de 63 de ani, este fiul unui înalt funcţionar comunist care a servit ca reprezentantul Cehoslovaciei la Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) de la Geneva. Se crede că fiul s-a alăturat de bunăvoie partidului comunist  în 1980, o mutare care ar putea fi motivată deopotrivă de ambiţiile carieristice şi de convingeri politice.

    Radek Schovánek, expert în dosarele securitătii din era comunistă pentru ministerul ceh al apărării, a declarat că Babiš a servit StB ca un „om de încredere“ informal înainte de a deveni un agent cu drepturi depline. Nimic din cele 12 dosare de securitate ale lui Babiš  altele au fost distruse – nu a dat de înţeles că actualul premier nu s-a alăturat serviciilor de bunăvoie, a spus Schovánek.

    Printre activităţile înregistrate ale lui Babiš s-au aflat şi informările despre o persoană care a importat în mod ilegal video recordere occidentale, cu care şi-a „corupt“ colegii.

    Schovánek, care a vorbit ca martor împotriva lui Babiš în procesul original din Slovacia, a declarat că activităţile politicianului ar fi putut fi mult mai extinse decât cele revelate de dosarele care au fost puse la dispoziţia cercetătorilor la începutul anilor 1990.

    „Este o glumă să pretinzi că fost o victimă“, a spus Schovánek. Falsificarea dosarelor era imposibilă. Au existat reguli foarte stricte cu privire la documentele colaboratorilor secreţi. Am analizat toate informaţiile pe care le-a oferit Babiš securiştilor. Au fost exacte şi în conformitate cu regulile, totul a fost în ordine.“

    Indiferent de ce le-a spus Babiš ofiţerilor din barul din Bratislava cu privire la sentimentele colegilor faţă de Brejnev  un lider urât de foarte multă lume în fosta Cehoslovacie pentru ordonarea invaziei din 1968 prin Pactul de la Varşovia care a zdrobit Primăvara de la Praga  este pierdut pentru posteritate. Cercetătorii cred că natura sensibilă a problemei a făcut ca răspunsurile să fie trimise unui departament special de informaţii care le-a transmis mai departe biroului politic; acesta se temea că moartea lui Brejnev ar putea declanşa o nouă revoltă.
    Guvernările comuniste din Cehoslovacia şi din ţările vecine din estul Europei s-au încheiat în 1989. Îngijorările lui Babiš că activităţile sale clandestine ar putea ajunge într-o bună zi să-l bântuie au fost întemeiate.

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul”

    Am stat într-o „Bastide”, veche fermă transformată în spaţii de cazare, un loc extraordinar, care îţi oferă relaxare totală. În general, pe orice continent m-aş duce, circul numai cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, dar niciodată cu avionul. În automobil, atunci când plecăm în vacanţă, punem întotdeauna un aparat de făcut cafea.

    Pe lângă acesta, în fiecare vară nu ne lipsesc multe pălării de soare, costume de baie şi papuci de plajă. În vacanţă folosesc mult gadgeturile, tabletă, telefoane, în aşa fel încât să nu se simtă că lipsesc. În acest mod sunt mereu prezent, fără să mă stresez foarte mult că plecând nu pot continua lucrurile ca atunci când sunt la birou. Suveniruri nu prea luăm, pentru că pur şi simplu nu avem unde să le punem. Am tot luat până acum zece ani, până am realizat că în final ajung într-un sertar.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Aş vrea să merg peste tot, cel puţin o dată. Însă, în primul rând, vreau să ajung în ţările nordice, în Iran, Armenia, Georgia şi în America de Sud.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Mă adaptez culinar gastronomiei locale. În Turcia mănânc preparate din miel, kofte, iskender kebap, în Grecia musaca, salată grecească, tzatziki, kreatopita, în Spania mănânc paella, tortilla sau tapas. Nu beau tărie, vara trebuie băut ceva uşor, în compania familiei sau a prietenilor.

  • PepsiCo preia un fabricant israelian de automate pentru băuturi carbonatate, cu 3,2 miliarde dolari

    PepsiCo va achiziţiona SodaStream la un preţ de 144 dolari pe acţiune în numerar, reprezentând o valoare de 10,9% mai mare faţă de preţul de închidere de vineri al acţiunilor SodaStream din SUA. Pentru a plăti achiziţia, grupul cu sediul la New York va folosi numerar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport: Băuturile răcoritoare, principala categorie de produse cu ambalaje „etice”

    Din acest motiv, 52% din totalul ambalajelor de băuturi răcoritoare au făcut referire, în 2017, la reciclare. Pe locul secund se găsesc ambalajele de băuturi calde (ex. ceai, cafea), care în proporţie de 31% au făcut, de asemenea, referire la reciclare. Pe locul trei se găsesc ambalajele de mâncare, din care 31% au făcut referire la reciclare.

    „America Latină înregistrează cele mai mari ponderi de băuturi răcoritoare cu afirmaţia “fără adaos de zahăr”, 64% dintre băuturile răcoritoare etice intrând pe piaţă cu această afirmaţie, graţie popularităţii Coca Cola Zero în Brazilia”, a precizat Trishna Shah, senior analist la Euromonitor International.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia răspunde sancţiunilor americane, creşte taxele vamale la automobile, băuturi, tutun

    Tucia a anunţat că va boicota şi electronicele produse în Statele Unite, precizează BBC. Sancţiunile impuse de Statele Unite au dus la devalorizarea lirei turceşti cu mai mult de 20%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro