BusinessMagazin

Tag: armata

  • Belarus îşi mută forţele speciale la graniţa cu Ucraina

    Belarus îşi va desfăşura forţele speciale la frontiera cu Ucraina, deoarece „Statele Unite şi aliaţii lor continuă să îşi sporească prezenţa militară la graniţele statului”, anunţă şeful Statului Major General al Forţelor Armate, Viktor Gulevich, potrivit CNN.

    „Pentru a asigura securitatea Republicii Belarus în direcţia sudică, forţele unităţilor forţelor pentru operaţiuni speciale sunt desfăşurate în trei direcţii tactice”, a anunţat Viktor Gulevich, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă.

    Acesta a mai spus că ucrainenii au creat o forţă de 20.000 de persoane în apropierea graniţei cu Belarus, ceea ce „necesită un răspuns”.

    „Apariţia în apele Mării Mediterane şi ale Mării Baltice a unui grup care transportă rachete de croazieră maritime şi aeriene, o creştere a grupului de aviaţie în ţările din Polonia şi statele baltice indică o ameninţare tot mai mare la adresa Republicii Belarus. În cadrul celei de-a doua etape de verificare a forţelor de reacţie imediată, au fost trimise grupuri batalion-tactice în direcţiile operaţionale de vest şi nord-vest. Pentru a le consolida, unităţile de apărare aeriană, forţele de rachete şi artileria sunt deplasate în avans pentru a asigura funcţionarea lor de luptă”, mai scrie în comunicatul preluat de CNN.

    Tot marţi, ministrul Apărării din Belarus, Viktor Khrenin, a declarat că a început a doua etapă de inspecţie a forţelor de reacţie ale armatei sale.

  • Cât de periculoasă este de fapt armata Rusiei şi cum fost şubrezită aceasta de corupţie şi neglijenţă. Zeci de tancuri de milioane de dolari au fost părăsite din lipsă de carburant

    Explicaţia Kremlinului pentru distrugerea navei amiral a marinei ruse din Marea Neagră este un incendiu scăpat de sub control, produs probabil din cauza unui accident sau a unei erori. În schimb, Kievul se laudă cu succesul unui atac al armatei ucrainene şi toţi prietenii Ucrainei vor să creadă acest lucru. Indiferent care este adevărul, ce s-a întâmplat cu armata rusă în anii de după căderea URSS face ca povestea Rusiei să fie cât se poate de plauzibilă, dar nu în sensul dorit de ea.

    După cum au remarcat oficiali ucraineni, americani şi diverşi comentatori occidentali, cea mai nimicitoare armă pentru armata rusă este propria corupţie şi neglijenţă. Dar cât de adânc a pătruns putreziciunea în armata Rusiei, se întreabă The Economist. Un răspuns îl dă amiralul american James Foggo. Sarcina de a organiza, în 2018, cel mai amplu exerciţiu militar al NATO de după Războiul Rece i-a revenit amiralului Foggo, pe atunci comandantul forţelor navale americane din Europa şi Africa. N-a fost deloc uşor. Ceea ce a primit numele de Trident Juncture urma să adune 50.000 de soldaţi, 250 de avioane şi 65 de nave de război în Arctica europeană în octombrie.

    Oricât de epuizant din punct de vedere logistic ar suna, pe hârtie era o plimbare prin parc în comparaţie cu ceea ce Rusia plănuia în Siberia în septembrie. Exerciţiile Vostok ar fi fost cele mai mari de la giganticele manevre Zapad ale Uniunii Sovietice din 1981, se lăuda atunci Serghei Şoigu, ministrul rus reformator al apărării: 300.000 de militari implicaţi, 1.000 de aeronave şi 80 de nave de război.

    Ar fi fost o ispravă uriaşă cu un consum de energie pe măsură. „A fost un efort enorm pentru noi să aducem 50.000 de oameni pe teren”, şi-a amintit amiralul Foggo. „Cum au făcut ruşii asta?” Răspunsul, şi-a dat seama în cele din urmă, a fost că nu au făcut-o. O companie de trupe (cel mult 150 de soldaţi) adusă la Vostok a fost socotită drept batalion sau chiar regiment (mai aproape de 1.000 de soldaţi). Navele de război individuale au fost trecute drept escadrile întregi. Această şmecherie ar fi putut fi un semn de avertizare că nu totul era aşa cum părea la forţele armate ruse chiar şi înainte ca acestea să se împotmolească în suburbiile Kievului.

    Pe hârtie, armata Rusiei ar trebui să fie de temut. În 2022, forţele militare ruse erau formate din 900.000 de militari – a cincea armată ca mărime din lume, fiind depăşită doar de Statele Unite, China, India şi, eventual, Coreea de Nord, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS). Dar o armată este ca şi cum n-ar exista dacă soldaţii nu pot fi transportaţi.

    Pe hârtie, armata Rusiei ar trebui să fie de temut. În 2022, forţele militare ruse erau formate din 900.000 de militari – a cincea armată ca mărime din lume, fiind depăşită doar de Statele Unite, China, India şi, eventual, Coreea de Nord, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS). Dar o armată este ca şi cum n-ar exista dacă soldaţii nu pot fi transportaţi.

    În 2015, observatorii de tehnică navală şi-au dat seama că Rusia achiziţionase şi recondiţionase o flotă mică de vapoare de marfă dărăpănate potrivite doar pentru casare la fier vechi. Rusia nu avea nave moderne de aprovizionare şi avea nevoie de vasele zdrăngănitoare pentru a transporta arme şi provizii trupelor ruse care luptau în Siria pentru preşedintele-dictator Bashar al-Assad, scrie Rick Newman, comentator pentru Yahoo! Finance. 

    În 2018, cel mai mare doc plutitor de reparaţii din Rusia s-a scufundat în apropiere de Murmansk, în nordul Rusiei, avariind singurul portavion al Rusiei, Amiral Kuzneţov. Oficialii au dat vina pe o pană de curent. În 2019, 14 marinari ruşi au murit într-un incendiu într-un submarin misterios care opera în largul coastei Norvegiei. La cinci luni după aceea, blestematul Kuzneţov, încă în Murmansk, a luat din nou foc.

    Marina militară a unei superputeri ar trebui să-şi proiecteze forţa în întreaga lume şi să demonstreze capacităţi de luptă înfricoşătoare. Marina Rusiei, în ultimii câţiva ani, a arătat altceva: fisuri în armata Rusiei care provin dintr-o economie neproductivă, corupţie pe scară largă şi îndărătnicia autocraţiei sub preşedintele Vladimir Putin.

    „Dacă Rusia s-ar pregăti pentru un război cu NATO, s-ar pregăti foarte diferit. Ar folosi alte tipuri de arme, moralul ar fi mai bun, psihologia lor ar fi diferită.” – Katarzyna Zysk, profesor la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare din Oslo

    Armata rusă se pregăteşte de peste un deceniu pentru o posibilă operaţiune, invazie sau război în Ucraina. Însă problemele sunt cât se poate de la vedere. Mai uimitoare decât pierderile de vieţi omeneşti poate fi multitudinea de dovezi de incompetenţă şi lipsuri. Vehiculele ruseşti s-au blocat din cauza anvelopelor uscate sau putrezite şi a întreţinerii proaste. Unităţile au abandonat zeci de tancuri de milioane de dolari din lipsă de carburant.

    Armatei Rusiei pare să-i lipsească instrumentele logistice moderne, cum ar fi macarale, paleţi şi stivuitoare, cruciale pentru deplasarea rapidă şi în siguranţă a materialului în condiţii de stres, inclusiv în luptă. Eforturile de camuflaj sunt primitive. Trupele ruse comunică prin radiouri pe frecvenţe deschise, susceptibile la interceptări. O unitate de trupe ruseşti panicate pare să se fi întors împotriva propriului lider, trecând peste el cu un tanc.  The Jerusalem Post scrie despre echipamentul militar rusesc scos de la păstrare, dar nefuncţional din cauza pieselor furate şi a lipsei de piese de rezervă. În cazuri precum cel al Diviziei a 4-a de tancuri ruse, condiţiile în care se prezintă vehiculele sunt aşa de proaste încât doar una din zece unităţi scoase „de la naftalină” este în stare de funcţionare.

    Direcţia de Informaţii din Ucraina (GRU) susţine că corupţia a fost un motiv major pentru starea „extrem de nesatisfăcătoare” a echipamentelor ieşite din depozitele unde erau păstrate.

    „Dispozitive optice şi electronice care conţin metale preţioase au fost furate din vehiculele de luptă”, arată GRU. Corpul de informaţii a raportat că multe dintre tancurile din depozitele  Diviziei a 4-a erau „complet dezasamblate” şi că unora le lipseau motoarele.

    Ce s-a întâmplat?  În mod evident, analiştii occidentali nu au reuşit să observe multe dintre problemele fundamentale din armata Rusiei, mulţi preconizând înainte de invazie că puterea de foc copleşitoare şi un arsenal imens de instrumente militare ar ajuta Rusia să defileze prin Ucraina. Aveau motive să creadă acest lucru. În ultimul deceniu, Rusia a majorat cheltuielile pentru apărare şi s-a angajat într-un program agresiv de modernizare, finanţat cu veniturile din exportul de petrol, gaze naturale şi alte resurse minerale valoroase. La anexarea în 2014 a regiunii Crimeea a Ucrainei armata rusă a întâmpinat puţină rezistenţă şi procesul a decurs fără probleme din perspectivă militară.

    Un lucru care este extrem de greu de diagnosticat de la distanţă, totuşi, este cancerul corupţiei şi ineficienţei. Rusia a adoptat unele reforme pentru a deveni o economie de piaţă după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, dar a devenit, de asemenea, o cleptocraţie cu corupţie endemică şi agenţii de stat care fac birocraţia occidentală să pară joacă de copii.

    „Corupţia face parte din sistemul politic şi economic din Rusia, iar ceea ce vedem în Ucraina face parte din explicaţie”, a spus Katarzyna Zysk, profesor la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare din Oslo. „Problema este că nu există responsabilitate. Credem că acest lucru continuă să fie o parte a problemei din armata rusă.”

    Bugetul anual de apărare al Rusiei este de aproximativ 62 de miliarde de dolari, mai puţin de o zecime din ceea ce cheltuiesc Statele Unite. Chiar şi aşa, licitaţiile secrete pentru contractele militare şi o birocraţie militară întortocheată lasă loc pentru corupţie. În câteva ieşiri rare în public, unii lideri militari ruşi au estimat că 20% până la 40% din bugetul militar al Rusiei este furat. Fostul ministru de externe rus, Andrei Kozîrev, care locuieşte acum în Statele Unite, a spus pe Twitter pe 6 martie că „Kremlinul a încercat în ultimii 20 de ani să-şi modernizeze armata. Dar o mare parte din acest buget a fost furat şi cheltuit pe megayachturi în Cipru.”

    Bugetul anual de apărare al Rusiei este de aproximativ 62 de miliarde de dolari, mai puţin de o zecime din ceea ce cheltuiesc Statele Unite. Chiar şi aşa, licitaţiile secrete pentru contractele militare şi o birocraţie militară întortocheată lasă loc pentru corupţie. În câteva ieşiri rare în public, unii lideri militari ruşi au estimat că 20% până la 40% din bugetul militar al Rusiei este furat.

    Unii analişti au fost conştienţi de găurile din armata Rusiei, chiar dacă nu erau încă evidente pe câmpul de luptă. Într-o analiză din 2020 pentru Universitatea din Oxford, Zysk a identificat o mulţime de vulnerabilităţi militare ruseşti: programe de dezvoltare de arme suprapuse care toacă resursele, deficienţe logistice, un program slab de drone cu capacitate limitată de atac, construcţia de nave împiedicată de sancţiunile impuse după invazia Crimeei din 2014, deficienţe de radar şi de satelit, tineri care doresc să părăsească ţara în masă, recruţi slab pregătiţi şi multe altele.

    Putin favorizează personal forţa militară submarină a Rusiei, ceea ce ar putea explica de ce marina primeşte 26% din bugetul pentru apărare al Rusiei, cu doar 14% fiind destinat forţelor terestre, care de altfel reprezintă grosul armatei ruse. Dar principalele probleme din spatele lacunelor din sistemul militar al Rusiei, a concluzionat analiza Oxford, sunt „Corupţia generalizată, productivitatea scăzută a forţei de muncă, exodul de creiere, incapacitatea de a dobândi o flotă mare de suprafaţă şi inovaţia limitată”.

    Putin favorizează personal forţa militară submarină a Rusiei, ceea ce ar putea explica de ce marina primeşte 26% din bugetul pentru apărare al Rusiei, cu doar 14% fiind destinat forţelor terestre, care de altfel reprezintă grosul armatei ruse.

    Putin însuşi este responsabil pentru aceste probleme. În calitate de lider al Rusiei timp de 22 de ani, el a modelat întreaga economie după bunul său plac şi, probabil, a furat mai mult din bogăţia naţiunii pentru sine decât oricine altcineva. „Putin este corupatorul-şef”, a spus Barry Pavel, directorul Centrului Scowcroft pentru Strategie şi Securitate din cadrul Consiliului Atlantic. „În sistemele autocratice precum Rusia, China sau Coreea de Nord, este mult mai uşor să sifonezi bani chiar la vârf. Acelaşi lucru se întâmplă şi în armată. Fiecare ramură a armatei primeşte un anumit buget şi mi se pare că există o cotă care merge pentru îmbogăţirea liderilor.” Serviciile de informaţii americane au dedus că adjuncţii lui Putin sunt reticenţi sau le este frică să-i spună acestuia adevărul despre găurile din armata Rusiei şi despre blocajele din războiul său din Ucraina. Acest lucru s-ar putea datora faptului că adjuncţii sunt aceiaşi oameni care au jefuit bugetul militar în primul rând, lăsând trupele prost echipate să facă faţă pe teritoriu străin apărării mortale din partea unei armate ucrainene hotărâte. Nimeni nu vrea să-i spună lui Putin „Fratele meu, ţi-am furat armata!”.

    Însă Rusia are o forţă submarină aparent eficientă, dar netestată în război, tehnologie avansată de rachete, limitată totuşi de restricţiile occidentale, şi, desigur, un vast arsenal nuclear.  Ar fi o greşeală să presupunem că ineficienţa Rusiei în Ucraina înseamnă că armata rusă ar fi uşor de înfrânt într-un război cu NATO sau cu o altă putere. „După 2014, când Rusia a anexat Crimeea, am exagerat capacităţile militare ale Rusiei”, spune Zysk. „Acum riscăm să exagerăm în cealaltă direcţie. Dacă Rusia s-ar pregăti pentru un război cu NATO, s-ar pregăti foarte diferit. Ar folosi alte tipuri de arme, moralul ar fi mai bun, psihologia lor ar fi diferită.”

    Şi, desigur, corupţia din armata rusă nu spune deocamdată nimic despre soarta războiului din Ucraina.

  • Rusia nu se dă înapoi de la nimic în Ucraina şi vrea să le blocheze accesul oamenilor la una dintre cele mai de bază necesităţi

    Unul dintre primele obiective majore atinse de armata rusă în războiul contra Ucrainei este ocuparea zonei prin care trece canalul de alimentare cu apă din Nipru a Crimeii, un teritoriu arid şi lovit de o secetă cruntă după anexarea acestuia de către Rusia în 2014. Ucrainenii blocaseră canalul. La rândul lor, ruşii se pare că vor să-i înseteze pe ucrainenii nesupuşi. Setea este o senzaţie mult mai puternică decât foamea.

    Apa este cea mai de bază necesitate a omului şi există dovezi că armata rusă a încercat să lovească una din principalele surse de aprovizionare cu apă ale oraşului ucrainean Chernihiv, din nordul ţării, aproape de graniţa cu Belarus. O staţie de pompare de la periferie a fost lovită pe 14 martie, scrie BBC. Atacul, efectuat cel mai probabil cu mortiere şi tunuri grele dinspre poziţiile ruse, după cum spun specialişti occidentali care au analizat imaginile din satelit, a avariat serios un rezervor de apa şi a distrus o cameră de control, potrivit companiei de apă a oraşului.

    Pe lângă muncitorii uzinei de apă, în perimetru s-ar fi adăpostit civili fugiţi din calea bombardamentelor. Au fost victime. Atacul ar fi durat trei zile şi ar fi distrus şi alte facilităţi ale infrastructurii de alimentare cu apă a Chernihivului. Dar se pare că ruşii văd apa ca pe o armă mult mai devastatoare. În primele ore ale zilei de 26 februarie 2022, apărarea antiaeriana ucraineană a doborât o rachetă rusească care s-ar fi îndreptat spre un baraj de pe fluviul Nipru din apropiere de Kiev, capitala ţării.

    Lacul de acumulare din spatele barajului hidroenergetic, pe care forţele ruse au încercat fără succes să-l captureze în prima zi de invazie în Ucraina, se întinde pe 110 km, acoperind o suprafaţă echivalentă cu două treimi din cea a Londrei. Dacă barajul ar fi fost distrus, 1,2 kilometri cubi de apă s-ar fi dezlănţuit ca un torent de distrugere diluviană, ca un potop apocaliptic, inundând întregul mal stâng al oraşului Kiev şi posibil distrugând alte baraje în aval, poduri şi chiar ameninţând centrala nucleară Zaporijjea, scrie Euractiv.

    Nenumărate persoane s-ar fi înecat sau ar fi fost strămutate din casele distruse, iar porţiuni mari din teritoriul Ucrainei ar fi rămas fără electricitate, apă şi transport. Câteva zile mai târziu, un baraj auxiliar de pe lacul de acumulare Kiev a fost aruncat în aer. Imaginile din satelit arată că breşa a provocat inundaţii extinse în valea joasă a râului Irpin.

    Până la jumătatea lunii martie, apa ajunsese la casele din satul Demidiv, unde se dădeau lupte aprige când forţele armate ale lui Putin încercau să captureze Kievul. Ambele părţi din conflict au dat vina una pe cealaltă pentru distrugerea barajului. Pe 15 aprilie, potrivit presei Kremlinului, apărarea antiaeriană rusă a respins un atac cu rachete prin care ucrainenii au încercat să lovească hidrocentrala Kakhovka. Tass descrie efectele eventualei reuşite a atacului ca apocaliptice.Dramatismul este accentuat de faptul că rămăşiţele rachetelor ucrainene doborâte de armata rusă au căzut pe o grădiniţă. Soldaţii ruşi au salvat victimele. Totul se întâmplă, însă, pe teritoriul Ucrainei.

    Barajul vizat reglează fluxul de apă spre Crimeea, dar, cel mai important, permite accesul armatei ruse spre Herson, primul oraş ucrainean important cucerit de ruşi. Una dintre primele acţiuni pe care le-au întreprins forţele ruse în primele zile ale invaziei a fost aruncarea în aer a unui baraj pe Canalul Crimeei de Nord, în aceeaşi regiune Herson.  Barajul a fost construit de Ucraina în 2014 pentru a lăsa Crimeea fără apă după anexarea cu forţa a regiunii de către Rusia. Moscova a acuzat, de asemenea, Ucraina că dat drumul la apă din lacul de acumulare Oskil pentru a încetini orice avans al Rusiei către Donbas. Kievul este acuzat şi că „se pregăteşte să arunce în aer” baraje şi diguri de-a lungul Niprului de jos, deşi astfel de acuzaţii pot reflecta mai degrabă intenţiile Rusiei decât realităţile de pe teren, comentează Euractiv.

    Acuzaţiile reciproce arată folosirea apei ca armă atât de către Ucraina, care se apără, cât şi de Rusia, o ţară agresoare mult mai mare şi mai puternică. Observatorii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că utilizarea apei ca armă va escalada pe măsură ce războiul continuă, cu consecinţe devastatoare. În Mariupol, ca şi în alte oraşe asediate, Rusia a tăiat aprovizionarea cu apă ca parte a ceea ce New York Times descrie drept o „tactică deliberată de a încerca înfometarea oraşului, căruia în urmă cu nici două luni îi dădeau viaţă 430.000 de locuitori, şi de a-l forţa astfel să se predea”. Mai recent, Mikolaiv, un oraş al apelor din sud, foarte aproape de Herson,  este aprovizionat de voluntari cu apă tocmai din Odesa pentru că sursele sale de apă potabilă au fost distruse de bombardamentele ruseşti. Mikolaiv nu a fost cucerit, cu toate că a fost asaltat de tancuri ruseşti de mai multe ori şi este bombardat încă de la începerea invaziei.

    În întreaga lume există o mulţime de exemple în care tensiunile cauzate de controlul apei sunt mari – conflictul de la Marea Aral în care sunt implicate Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan; conflictul de pe fluviul Iordan între statele levantine; disputa pentru fluviului Mekong dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est. Niciunul din aceste puncte fierbinţi nu a devenit încă război.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Rusia nu se dă înapoi de la nimic în Ucraina şi vrea să le blocheze accesul oamenilor la una dintre cele mai de bază necesităţi

    Unul dintre primele obiective majore atinse de armata rusă în războiul contra Ucrainei este ocuparea zonei prin care trece canalul de alimentare cu apă din Nipru a Crimeii, un teritoriu arid şi lovit de o secetă cruntă după anexarea acestuia de către Rusia în 2014. Ucrainenii blocaseră canalul. La rândul lor, ruşii se pare că vor să-i înseteze pe ucrainenii nesupuşi. Setea este o senzaţie mult mai puternică decât foamea.

    Apa este cea mai de bază necesitate a omului şi există dovezi că armata rusă a încercat să lovească una din principalele surse de aprovizionare cu apă ale oraşului ucrainean Chernihiv, din nordul ţării, aproape de graniţa cu Belarus. O staţie de pompare de la periferie a fost lovită pe 14 martie, scrie BBC. Atacul, efectuat cel mai probabil cu mortiere şi tunuri grele dinspre poziţiile ruse, după cum spun specialişti occidentali care au analizat imaginile din satelit, a avariat serios un rezervor de apa şi a distrus o cameră de control, potrivit companiei de apă a oraşului.

    Pe lângă muncitorii uzinei de apă, în perimetru s-ar fi adăpostit civili fugiţi din calea bombardamentelor. Au fost victime. Atacul ar fi durat trei zile şi ar fi distrus şi alte facilităţi ale infrastructurii de alimentare cu apă a Chernihivului. Dar se pare că ruşii văd apa ca pe o armă mult mai devastatoare. În primele ore ale zilei de 26 februarie 2022, apărarea antiaeriana ucraineană a doborât o rachetă rusească care s-ar fi îndreptat spre un baraj de pe fluviul Nipru din apropiere de Kiev, capitala ţării.

    Lacul de acumulare din spatele barajului hidroenergetic, pe care forţele ruse au încercat fără succes să-l captureze în prima zi de invazie în Ucraina, se întinde pe 110 km, acoperind o suprafaţă echivalentă cu două treimi din cea a Londrei. Dacă barajul ar fi fost distrus, 1,2 kilometri cubi de apă s-ar fi dezlănţuit ca un torent de distrugere diluviană, ca un potop apocaliptic, inundând întregul mal stâng al oraşului Kiev şi posibil distrugând alte baraje în aval, poduri şi chiar ameninţând centrala nucleară Zaporijjea, scrie Euractiv.

    Nenumărate persoane s-ar fi înecat sau ar fi fost strămutate din casele distruse, iar porţiuni mari din teritoriul Ucrainei ar fi rămas fără electricitate, apă şi transport. Câteva zile mai târziu, un baraj auxiliar de pe lacul de acumulare Kiev a fost aruncat în aer. Imaginile din satelit arată că breşa a provocat inundaţii extinse în valea joasă a râului Irpin.

    Până la jumătatea lunii martie, apa ajunsese la casele din satul Demidiv, unde se dădeau lupte aprige când forţele armate ale lui Putin încercau să captureze Kievul. Ambele părţi din conflict au dat vina una pe cealaltă pentru distrugerea barajului. Pe 15 aprilie, potrivit presei Kremlinului, apărarea antiaeriană rusă a respins un atac cu rachete prin care ucrainenii au încercat să lovească hidrocentrala Kakhovka. Tass descrie efectele eventualei reuşite a atacului ca apocaliptice.Dramatismul este accentuat de faptul că rămăşiţele rachetelor ucrainene doborâte de armata rusă au căzut pe o grădiniţă. Soldaţii ruşi au salvat victimele. Totul se întâmplă, însă, pe teritoriul Ucrainei.

    Barajul vizat reglează fluxul de apă spre Crimeea, dar, cel mai important, permite accesul armatei ruse spre Herson, primul oraş ucrainean important cucerit de ruşi. Una dintre primele acţiuni pe care le-au întreprins forţele ruse în primele zile ale invaziei a fost aruncarea în aer a unui baraj pe Canalul Crimeei de Nord, în aceeaşi regiune Herson.  Barajul a fost construit de Ucraina în 2014 pentru a lăsa Crimeea fără apă după anexarea cu forţa a regiunii de către Rusia. Moscova a acuzat, de asemenea, Ucraina că dat drumul la apă din lacul de acumulare Oskil pentru a încetini orice avans al Rusiei către Donbas. Kievul este acuzat şi că „se pregăteşte să arunce în aer” baraje şi diguri de-a lungul Niprului de jos, deşi astfel de acuzaţii pot reflecta mai degrabă intenţiile Rusiei decât realităţile de pe teren, comentează Euractiv.

    Acuzaţiile reciproce arată folosirea apei ca armă atât de către Ucraina, care se apără, cât şi de Rusia, o ţară agresoare mult mai mare şi mai puternică. Observatorii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că utilizarea apei ca armă va escalada pe măsură ce războiul continuă, cu consecinţe devastatoare. În Mariupol, ca şi în alte oraşe asediate, Rusia a tăiat aprovizionarea cu apă ca parte a ceea ce New York Times descrie drept o „tactică deliberată de a încerca înfometarea oraşului, căruia în urmă cu nici două luni îi dădeau viaţă 430.000 de locuitori, şi de a-l forţa astfel să se predea”. Mai recent, Mikolaiv, un oraş al apelor din sud, foarte aproape de Herson,  este aprovizionat de voluntari cu apă tocmai din Odesa pentru că sursele sale de apă potabilă au fost distruse de bombardamentele ruseşti. Mikolaiv nu a fost cucerit, cu toate că a fost asaltat de tancuri ruseşti de mai multe ori şi este bombardat încă de la începerea invaziei.

    În întreaga lume există o mulţime de exemple în care tensiunile cauzate de controlul apei sunt mari – conflictul de la Marea Aral în care sunt implicate Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan; conflictul de pe fluviul Iordan între statele levantine; disputa pentru fluviului Mekong dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est. Niciunul din aceste puncte fierbinţi nu a devenit încă război.

    Folosirea apei ca armă de război nu este ceva nou. Apa a jucat mult timp un rol central în asediu şi alte strategii de război. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când trupele naziste au măturat Ucraina în august 1941, poliţia secretă a lui Iosif Stalin a aruncat în aer un baraj hidroelectric de pe Nipru, cel din oraşul Zaporijjea, pentru a încetini înaintarea inamicului. Apa din lac a inundat satele de pe malurile fluviului, ucigând mii de civili şi militari de ambele părţi ale conflictului. Estimările privind victimele umane variază de la 5.000, la 100.000 de persoane.

    Mai recent, folosirea apei ca armă de război a fost o practică larg răspândită şi sistematică în conflictele din Siria şi Irak. În 2015, ISIS a blocat intrarea apei în barajul Eufrat pentru a înseta zonele din aval. Dimpotrivă, lângă Fallujah, forţele ISIS au inundat anumite zone pentru a forţa locuitorii să plece şi pentru a devia atacurile. Şi la sud de Tikrit, ISIS a contaminat în mod deliberat apa cu ţiţei.

    Apa a fost folosită ca armă şi în Siria. În martie 2017, Pentagonul a bombardat cel mai mare baraj al Siriei de pe Eufrat, Tabqa. Dezastrul a fost evitat doar de muncitorii de la hidrocentrala barajului, care şi-au riscat viaţa pentru a preveni revărsarea. Apa a fost o armă pentru Turcia în conflictul său de lungă durată cu kurzii. Miliţiile susţinute de Ankara au întrerupt în mod deliberat aprovizionarea cu apă a circa 500.000 de oameni care trăiesc în nord-estul Siriei. Problemele au fost exacerbate de construirea de baraje şi de schemele de irigare din Turcia, care au redus drastic debitele din aval către Siria şi Irak.

    Controlul izvoarelor sau a cursului superior al unui râu sau fluviu a devenit un avantaj strategic contra vecinului.

    În întreaga lume există o mulţime de exemple în care tensiunile cauzate de controlul apei sunt mari – conflictul de la Marea Aral în care sunt implicate Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan; conflictul de pe fluviul Iordan între statele levantine; disputa pentru fluviului Mekong dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est. Niciunul din aceste puncte fierbinţi nu a devenit încă război, notează BBC. Dar vremea devine extremă, cu secete prelungite sau cu inundaţii distrugătoare. Picătura care a umplut barajul poate dezlănţui un tsunami militar. Un val se vede deja la orizont. Egiptul, Sudanul şi Etiopia depind toate de apa din Nilul Albastru şi au schimbat mult timp lovituri politice din cauza proiectului Great Ethiopian Renaissance Bar (GERD) din amonte – un baraj construit cu 5 miliarde de dolari şi de trei ori mai mare decât Tana, unul din marile lacuri africane, aparţinând Etiopiei.

    Când guvernul etiopian a anunţat va merge mai departe cu planurile sale indiferent de ce zic vecinii, Egiptul şi Sudanul au organizat un exerciţiu de război comun în luna mai a acestui an, numit în mod explicit „Gardienii Nilului”. Aceste tensiuni au, probabil, cel mai mare risc de a se revărsa într-un război pentru apă. Există câteva puncte fierbinţi şi în alte părţi ale lumii. Oficialii pakistanezi, de exemplu, au descris strategia Indiei de utilizare a apei din amonte drept „război de generaţia a cincea”, în timp ce preşedintele uzbec Islam Karimov a avertizat că disputele regionale cu privire la apă ar putea duce la război. „Nu voi numi anumite ţări, dar toate acestea s-ar putea înrăutăţi până la punctul în care rezultatul ar fi nu doar o confruntare serioasă, ci chiar şi războaie”, a spus el. Potrivit ONU, circa 40% din populaţia lumii nu are acces suficient la apă. Iar efectele încălzirii climei abia au început să se facă simţite serios.

  • Cifra saptamanii 02 – 08 mai 2022

  • Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război: România va cheltui 2,5% din PIB pentru armată. La fel şi Germania. Războiul din Ucraina a schimbat toată arhitectura securităţii în Europa

    România va cheltui 2,5% din PIB, în 2023, pentru Armată, scrie pre­şedintele Ro­mâ­niei, Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis luni cu prilejul Zilei Forţelor Terestre. Ar fi vorba de 28,5 mld. lei (5,7 mld. euro), la PIB-ul estimat de Comisia Naţională de Prognoză pentru 2023. Nu este neapărat o noutate, preşedintele a mai spus asta, dar pare un angajament, de această dată serios, având în vedere ceea ce se întâmplă lângă noi.

    „Ne aflăm într-un context de securitate complicat, rezultat al agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, şi se impun, aşadar, măsuri speciale suplimentare, cu caracter strict defensiv“, susţine preşedintele Iohannis.

    Ceea ce părea de neconceput în urmă cu un an s-a produs. Dictonul latin „Si vis pacem, para bellum” (Dacă vrei pace pregăteşte-te de război) este mai actual decât oricând.

    „La summitul extraordinar al NATO din 24 martie, prin implicarea activă şi susţinerea ţării noastre, s-au luat decizii ferme pentru consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic al NATO”, spune preşedintele României în mesajul citat – un limbaj de lemn, plin de superlative, dar care trebuie luat în seamă.

    „Consolidarea capacităţii de apărare reprezintă o prioritate strategică pentru ţara noastră, aşa cum rezultă şi din decizia de a creşte cheltuielile pentru Apărare de la 2% la 2,5% din PIB începând de anul viitor”, scrie preşedintele.

    Povestea acestui 2% din PIB alocat Apărării a fost mărul discordiei între administraţia americană a lui Donald Trump şi guvernul german condus de Angela Merkel. Atât cât a fost pace.

    Poate are America un PIB de 20.000 de miliarde de dolari, dar nici PIB-ul Germaniei, de 4.000 de miliarde de dolari – de trei ori mai mare ca al Rusiei –  nu este de lepădat. Americanii spun aşa: noi cheltuim 4-5% din PIB pentru apărare. Voi, europenii, doar undeva la 1-1,5% din PIB, de căciulă. Păi nu avem o apărare comună? De ce să plătim noi pentru voi? Europenii susţineau că armata americană este mai aproape de Asia, de frontierele Chinei – acolo ar fi fost pericolul, în vreme ce noi suntem bine – pace de 70 de ani, bunăstare pentru toată lumea. Iată că istoria este ciudată, iar războiul a ajuns la graniţele UE şi ale României. Declaraţiile publice ale unui general rus sunt relevante: Rusia vrea întreg litoralul Ucrainei ca să facă o joncţiune cu Transnistria, provincie a Republicii Moldova. Dacă Rusia reuşeşte asta, Republica Moldova nu ar mai exista – pentru că nu are armată sau are una pe care un singur batalion rus ar face-o praf.

    După ce a susţinut conducta şi a finanţat (nu din buget, dar va trebui să plătească compensaţii, pentru că a garantat investiţia de 10 miliarde de euro) Nord Stream 2, noul guvern al Germaniei are probleme. Cândva idolul Germaniei şi al întregii Europe, Angela Merkel este pusă la zid pentru rolul ei în ascensiunea Rusiei. Angela Merkel nu a vrut să crească cheltuielile de apărare pentru că se înţelegea bine cu Vladimir Putin, dar a crescut dependenţa ţării de gazul Federaţiei Ruse – gaz ieftin, bun, aproape. Economia ţării a profitat, dar strategii germani nu au anticipat şi nota de plată ascunsă.

    Istoria este altminteri de cum cred şi cei mai străluciţi strategi. Germania nu voia să-şi crească cheltuielile de apărare pentru că judeca aşa: la un PIB de 4.000 de miliarde de dolari (3.700 mld. euro), chiar şi 1,5% din PIB alocat apărării este peste tot ce alocă Rusia apărării.

    Noul guvern german va duce cheltuielile de apărare anuale la peste la 2% din PIB (în jur de 100 de miliarde de dolari (92 mld. euro) – cu cel puţin o treime peste bugetul de apărare al Rusiei, ceea ce lui Donald Trump nici nu i-ar fi trecut prin minte să ceară, în urmă cu 3-4 ani. În plus, armata germană va primi fonduri de 100 de miliarde de euro (109 mld. dolari) pentru înzestrare, după cum a anunţat cancelarul  Olaf Scholz.

  • Cum a ajuns tractorul simbolul rezistenţei ucrainenilor în faţa armatei ruse invadatoare

    Brigada Mecanizată a Fermierilor Ucraineni, una dintre cele mai puternice forţe militare din lume, a capturat încă un transportor blindat de trupe rusesc BTR-80. Este o fărâmă de umor care descrie episoade din războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Dar şi o realitate din Ucraina.

    Tractorul fermierului a devenit simbolul rezistenţei ucrainenilor în faţa invaziei armatei ruse. Aceasta pentru că tractorul are o poveste aparte în Ucraina. Iar în spatele lui, sau mai degrabă la volan, stă adevăratul erou, fermierul.

    Fermierul ucrainean este prezent peste tot cu tractorul său pentru a tracta tancurile şi tunurile grele ruseşti pentru că Ucraina este o ţară agricolă. Este grânarul Europei şi hrănea, înainte de război, mai ales ţările sărace, pentru care contează şi cea mai mică diferenţă de preţ. Acum, în loc să pregătească câmpul pentru recoltele de vară, fermierul şi tractorul său eliberează terenul de resturile războiului lăsate în urmă de ruşi.

    Ucraina are o tradiţie a tractorului. În Ucraina există utilaje agricole grele din abundenţă, produse local sau importate. Impunătoarele maşinării verzi care trag după ele imensele tunuri autopropulsate sau mortierele ruse abandonate sau câştigate în luptă sunt importate. Pentru ele, online-ul anti-rus a inventat o armată specială, temuta brigadă de tractoare John Deere. Însă Ucraina are o fabrică proprie de tractoare, la Harkov.

    Dar, scrie Agroportal24h într-un articol publicat pe 28 februarie, uzina a fost distrusă şi cuprinsă de flăcări în urma bombardamentelor masive ale armatei ruse. Harkov se află în estul Ucrainei, într-o regiune pe care Rusia insistă să o cucerească cu orice preţ. Harkov este, sau a fost, unul dintre cele mai populate oraşe ucrainene, un mare centru industrial şi principalul centru al industriei de apărare. Uzina de tractoare de acolo a fost înfiinţată în 1930, iar istoria sa se împleteşte cu cea a Ucrainei.

    După prăbuşirea URSS, după inde­pen­denţă ţării, în perioada tranziţiei de la pro­prie­tatea de stat la cea privată, guvernul ucrainean şi-a vândut participaţia de 30%, iar în 2016, la doi ani după prima invazie rusă în Ucraina, prin­cipalul acţionar devenise investitorul ucrainean Oleksandr Yaroslavschi prin compania DCH Investment Management. Yaroslavschi era de mult timp acţionar la uzina de tractoare şi când a devenit proprietarul ei, aceasta era la un pas de lichidare.

    Yaroslavschi este ceea ce în lumea slavilor răsăriteni se cheamă oligarh, un om de afaceri superbogat ale cărui interese se împletesc cu cele ale statului.

    Patronul uzinei de tractoare de la Harkov este unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din Ucraina, are o echipă de fotbal şi afaceri legate de cele mai strategice proiecte de dezvoltare ale ţării, cum ar fi aeroporturile. Yaroslavschi avea de gând să folosească activele fabricii de tractoare pentru a construi în Harkov cel mai mare parc industrial din ţară, punctul central al unui program naţional descris de preşedintele Volodimir Zelenski ca fiind „Silicon Valley al Ucrainei“.

    Fabrica avea în jurul ei o constelaţie de circa 300 de furnizori ucraineni. Deşi grânarul Europei, Ucraina a cunoscut în ultimii ani un declin considerabil al producţiei de tractoare, de 75% între 2017 şi 2020, după unele calcule. În 2020 ar fi fost produse doar 827 de tractoare.

    Cu toate acestea, în acel an Ucraina încă era ţară exportatoare de tractoare sau de piese. Însă, în valoare, importurile au fost de zece ori mai mari „ de aici celebrele bestii verzi John Deere care trag acum după ele tehnică de luptă rusească  pe câmpurile şi drumurile de ţară ucrainene. Aceleaşi bestii verzi au defilat sfidătoare prin faţa soldaţilor ruşi luna trecută într-un sat din sudul Ucrainei în drumul lor spre muncile agricole – lucrările de însămânţare nu pot aştepta sfârşitul războiului, altfel, multă lume va face foamea, după cum spunea un fermier olandez stabilit în regiune.  Se pare că Rusia vrea ca tocmai acest lucru să se întâmple. Nazar Bobitski, fost diplomat ucrainean stabilit la Bruxelles, a declarat pentru CBC că armata rusă distruge sistematic fermele şi utilajele agricole ucrainene – metoda pământului pârjolit.

    Cu toate acestea, spune o glumă de pe internet, odată cu războiul, fermierii ucraineni au devenit a cincea armată a lumii mulţumită tancurilor ruseşti scoase cu tractoarele lor de pe câmpurile lor. 

    Ucraina a fost unul dintre cei mai mari exportatori agricoli, producţia acestui sector reprezentând 16% din PIB în 2021, ultimul an de pace. Agricultura contribuia cu 45% la exporturile totale. De aceea, suflul războiului pornit din Rusia se simte până în Africa şi Nepal. Cresc îngrijorările că ar putea izbucni o criză alimentară mondială. Însă eroul salvator ar putea veni tot din Ucraina. Este vorba de micul fermier, până la război oarecum trecut pe plan secund de guvernul de la Kiev în favoarea afacerilor mari. Doar micul fermier mai iese pe câmp cu tractorul. Agroafacerile mari, ale oligarhilor, au fugit de mult.

     

  • Lavrov: Armata rusă nu va mai suspenda deloc operaţiunile în Ucraina până nu se ajunge la un acord

    Armata rusă nu va suspenda operaţiunile combatante în Ucraina pe durata noii sesiuni de negocieri cu reprezentanţii Kievului, a afirmat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, argumentând că forţele militare ucrainene oricum nu opreau atacurile.

    Serghei Lavrov a afirmat că, în prima rundă a negocierilor, preşedintele Vladimir Putin ordonase suspendarea confruntărilor militare, dar a explicat că, între timp, poziţia Moscovei s-a modificat.

    “După ce am devenit convinşi că ucrainenii nu plănuiesc să adopte acţiuni reciproce, a fost luată decizia ca, în următoarea rundă de negocieri nu va mai exista nicio pauză atât timp cât nu se ajunge la un acord final”, a declarat Serghei Lavrov, citat de Sky News.

    Ucraina şi Rusia au organizat numeroase sesiuni de negocieri de la începerea conflictului militar, pe 24 februarie, dar deocamdată nu există niciun armistiţiu general şi niciun acord de pace.

  • Statele NATO au acceptat să furnizeze arme grele Ucrainei. Ministrul de externe al Regatului Unit: Am convenit să ajutăm forţele ucrainene să treacă de la echipamentul din epoca sovietică la echipamentul standard NATO

    Statele membre NATO au convenit să furnizeze noi tipuri de armament avansat Ucrainei, au declarat reprezentanţii Alianţei, în timp ce Kievul se pregăteşte pentru o ofensivă a Rusiei în estul ţării, scrie Financial Times.

    Angajamentul a venit după ce ministrul de externe al Ucrainei a cerut ţărilor occidentale să grăbească furnizarea de provizii pentru a evita accentuarea catastrofei umanitare din ţară.

    La şase săptămâni de când Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a ordonat invadarea Ucrainei, trupele Moscovei s-au retras în mare parte din nordul ţării, după ce nu au reuşit să cucerească capitala. Cu toate acestea, armata rusă planul de avansare în regiunea estică a Donbasului, potrivit oficialilor ucraineni şi occidentali.

    Acest lucru a alimentat cererea Kievului ca ţările occidentale să-şi intensifice sprijinul militar faţă de armata ucraineană. Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat că va cere Alianţei, în timpul unei reuniuni NATO la Bruxelles, sprijinul militar necesar, constând în avioane de luptă, blindate şi sisteme grele de apărare aeriană.

    Liz Truss, ministrul de externe al Marii Britanii, a declarat reporterilor, după întâlnire, că statele membre au sprijinit cererea Kievului.

    „Există sprijin din partea membrilor pentru a furniza echipament militar Ucrainei, astfel încât să poată răspunde acestor noi ameninţări din partea Rusiei”, a declarat Truss. „Am convenit să ajutăm forţele ucrainene să treacă de la echipamentul lor din epoca sovietică la echipamentul standard NATO”.

    Antony Blinken, secretarul de stat american, a declarat că Washingtonul urmăreşte să trimită „noi sisteme militare” în Ucraina.

    „Nu vom lăsa nimic să stea în calea sprijinului destinat Ucrainei”, a declarat Blinken. 

    Promisiunea unui ajutor militar mai mare a venit în momentul în care Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a recunoscut că Rusia a suferit „pierderi semnificative de trupe” în timpul invadării Ucrainei, pe care a descris-o drept „o tragedie uriaşă pentru statul rus”.

    Peskov a declarat că Rusia s-a retras săptămâna trecută din zona Kievului şi Cernihivului în centrul Ucrainei ca „un act de bunăvoinţă pentru a ridica tensiunea din acele regiuni şi a arăta că Rusia este cu adevărat pregătită să creeze condiţii confortabile pentru a continua negocierile”. Dar luptele vor continua în Donbas, a adăugat el.

    După uciderea a sute de civili în Bucha şi în alte suburbii ale Kievului, Volodymyr Zelensky, preşedintele Ucrainei, a avertizat că în altă parte a ţării Rusia va încerca să înfăţişeze oamenii ucişi de forţele sale drept victime ale trupelor ucrainene.

    „Pentru a face acest lucru, ocupanţii adună cadavre pe străzi, folosindu-le în alte zone, în conformitate cu scenariile de propagandă elaborate”, a declarat preşedintele Ucrainei.

    Ţările membre NATO au furnizat Ucrainei rachete antitanc, drone şi alte arme defensive înainte şi în timpul războiului. Cu toate acestea, Alinţa a refuzat să furnizeze alte clase de arme sau să impună o zonă de excludere a zborului, aşa cum a cerut Kievul, din cauza riscului de a angaja Rusia într-un război mai larg.

    Ulterior, Kuleba a spus că a fost „prudent optimist” că statele NATO îi vor satisface cererea, dar a avertizat că întârzierile vor duce la mai multe decese.

    Autorităţile militare ucrainene le-au cerut miercuri rezidenţilor care locuiesc în regiuni să plece „în timp ce încă au şansa să o facă”.

    Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că aliaţii au convenit să „consolideze şi mai mult” sprijinul pentru Ucraina atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung.

    Între timp, Adunarea Generală a ONU a votat joi suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva, o mustrare internaţională îndreptată împotriva Moscovei pentru invazia Ucrainei şi presupusele atrocităţi comise în zonă.

    Nouăzeci şi trei de membri ONU au aprobat suspendarea Rusiei – prima impusă oricărui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

  • Hackerii ruşi au vizat NATO şi armate din Europa de Est – Google

    Raportul nu a precizat care armate au fost vizate în ceea ce Google a descris ca fiind “campanii de phishing de” lansate de un grup cu sediul în Rusia numit Coldriver, sau Callisto.

    “Aceste campanii au fost trimise folosind conturi Gmail nou create către conturi care nu aparţin Google, astfel încât rata de succes a acestor campanii este necunoscută”, se arată în raport.

    Rusia, care se află în prezent sub sancţiuni economice occidentale severe ca urmare a deciziei sale de a invada Ucraina la 24 februarie, neagă în mod regulat acuzaţiile de organizare de atacuri cibernetice asupra ţintelor occidentale.

    În 2019, firma finlandeză de securitate cibernetică F-Secure Labs a descris Callisto ca fiind un actor neidentificat, “interesat de colectarea de informaţii legate de politica externă şi de securitate” în Europa.

    Grupul a vizat, de asemenea, un centru de excelenţă al NATO, se arată în raportul de miercuri al Google, fără a da detalii.

    Într-o declaraţie, NATO nu a abordat în mod direct raportul Google, dar a spus: “Vedem zilnic activităţi cibernetice rău intenţionate”.

    “Centrele de excelenţă NATO lucrează alături de Alianţă, dar nu fac parte din NATO ca atare. Suntem în contact cu ei pe această temă”, se arată în declaraţie.