BusinessMagazin

Tag: Arhitectura

  • Locuinţa care se adaptează vremurilor

    Firma de arhitectură MAIO de la Barcelona propune clădirea 110 Rooms, un bloc de apartamente ale cărui încăperi, mai puţin bucătăriile şi băile, sunt legate unele de altele fără spaţii de circulaţie, prevăzute cu deschideri cât pentru o uşă dublă şi care pot fi adaptate de locatari în funcţie de nevoile lor, scrie Financial Times. Astfel, dacă proprietarii doresc, pot avea numai dormitoare, numai sufragerii, împărţi camere în două sau le pot utiliza pentru orice alt scop, apartamentele putând fi transformate cu uşurinţă pe măsură ce necesităţile locatarilor se schimbă de-a lungul timpului. 

  • Cristina Chelărescu, cofondator SANE architecture: “Generaţia mea îşi doreşte mai multă responsabilitate şi un cuvânt de spus în dezvoltarea societăţii”

    Cristina Chelărescu
    Funcţie: cofondator SANE arhictecture
    Oraş de reşedinţă: Paris, Franţa

    Ce presupune jobul dvs. actual şi cum arată o zi obişnuită din viaţa dvs.?
    În unele zile merg la biroul nostru din arondismentul 20, aproape de Place Gambetta, Paris, unde împreună cu echipa SANE, pe care am construit-o în această perioadă, lucrăm la concursuri sau pentru proiectele pe care le avem în curs. 

    Dacă suntem implicaţi în proiecte mai mari, care necesită echipe mai complexe, lucrăm împreună cu agenţiile partenerilor cu care colaborăm în mod obişnuit, X-TU architecture şi Clement Blanchet Architecture (fostă OMA France).  


    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România
    Ar trebui să se privilegieze consolidarea şi profesionalizarea unor instituţii care să funcţioneze ca reper şi care să atenueze senzaţia de instabilitate. Ordinul Arhitecţilor este un exemplu bun de instituţie care poate schimba România în bine.

    Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

    Mai mult, ar trebui să înceapă să ni se pară inacceptabil să nu fim conduşi de cei mai buni dintre noi.  Ar trebui să luptăm pentru o coeziune mai mare în societate şi în profesii. Neo-liberalismul anilor de tranziţie a generat inegalităţi prea mari (un copil de la ţară are în zilele noastre doar 2% şanse să facă o facultate). Dezvoltarea României nu se poate realiza indvidual, oamenii trebuie să reînveţe să aibă încredere unii în alţii. Şi această încredere nu se poate dezvolta decât dacă construim instituţii puternice şi profesionalizate care să sancţioneze derapajele şi care să ofere repere reale de valori la care să se poată raporta toată lumea. Dacă aş căuta cuvinte cheie, ar fi: încredere, bunăvoinţă şi colaborare.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    La Paris nu am maşină şi nu cunosc pe nimeni care să aibă. La primul meu loc de muncă, din 13 asociaţi, doar unul avea maşină, un Citroën vechi de colecţie. Restul, inclusiv cel mai în vârstă dintre ei (care avea peste 80 de ani), veneau la birou cu metroul sau cu bicicleta. Dar Parisul are un angajament real pentru reducerea poluării, autobuzele funcţionează bine pe benzi dedicate, metrourile vin des şi staţiile sunt aproape una de alta. 

    Pe vremea când eram studentă, timpul necesar să ajung la Universitate la cursuri era acelaşi dacă mergeam pe jos, cu maşina sau cu metroul, din cauza legăturilor proaste. Doar investiţia inteligentă a autorităţilor în mijloacele de transport va echilibra traficul şi va rezolva problema parcărilor în Bucureşti.

    Cafeaua mi s-a părut întotdeauna mai bună la Bucureşti decât la Paris. Cred că apropierea de Orient a setat nişte standarde mai ridicate pentru calitatea cafelei în România. Chiar şi bunica mea, dintr-un sat din Oltenia, avea propria reţetă şi o pasiune reală pentru cafea. Scena culinară din România are o oarecare simplitate faţă de Paris, firească de altfel ca urmare a diferenţelor economice, dar e vibrantă şi creativă.

    Cei care vor să schimbe lumea: Cristina Chelărescu a plecat din ţară în 2009, pentru că după doi ani de experienţă locală a înţeles că lucrând la nivel internaţional va găsi orizonturi mai largi de dezvoltare şi va putea învăţa mai mult. Astăzi locuieşte la Paris, unde este partener fondator al biroului de arhitectură SANE architecture.

    „Am terminat Facultatea de Arhitectură în cadrul UAUIM − Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu – în 2007. Am lucrat o perioadă de aproape doi ani într-o firmă mică din România (DaSein Architecture) cu nişte oameni extrem de pasionaţi, de la care am învăţat foarte mult. În 2009 m-am mutat la Paris, unde am lucrat pentru câţiva arhitecţi cunoscuţi internaţional”, povesteşte ea. În paralel, împreună cu asociatul său Traian Bompa, participa la concursuri deschise, singurele la care aveau acces atunci. A fost o perioadă destul de intensă, în care a învăţat enorm, după cum spune chiar ea. „În timpul săptămânii lucram în agenţiile la care eram angajaţi − în mare parte la concursuri internaţionale; serile şi în weekend lucram la concursuri în nume propriu.”

    Primul semn că ritmul acesta de muncă era justificat a venit în 2013, când au câştigat locul 2 la concursul internaţional pentru Muzeul Antichităţilor Submarine din Pireu, Grecia. Tot în 2013 au fondat agenţia SANE architecture şi au continuat participarea la concursuri internaţionale. „În 2015, propunerea noastră pentru extinderea monumentului brutalist Preston Bus Station (din Manchester, Marea Britanie) a câştigat locul 2, iar un an mai târziu am fost finalişti la concursul internaţional Moscow Metro Station pentru amenajarea unei staţii de metrou din Moscova.” Mai mult, în 2014 şi 2015 proiectele biroului de arhitectură fondat de Cristina Chelărescu şi partenerul său au primit premii pentru inovaţie la MIPIM Future Project Awards la categoriile Office şi Cultural Regeneration în cadrul salonului Le Marché international des professionnels de l’immobilier de la Cannes.

    „Recent am fost finalişti la apelul la inovaţie Inventons la Metropole du Grand Paris împotriva unor firme internaţionale importante ca MVRDV, Manuelle Gautrand Architecture şi AS Architecture Studio. Noi am venit cu o soluţie de finanţare inovativă pentru proiecte rezidenţiale.” Nu se gândeşte să se întoarcă în ţară, deşi îi e dor de familie şi de prieteni. Vine destul de des încât să nu fie cu adevărat o problemă. Mai mult, spune că nu îi e dor de lipsa de respect a oamenilor pentru profesionişti; de diluarea specializărilor; de lipsa de încredere în sistem, având ca efect izolarea fiecărui individ care trebuie să înţeleagă singur în ce profesionist poate avea încredere, cine ce trebuie să facă, cine pentru ce este responsabil.

    „Se creează un mediu instabil şi bănuitor care te extenuează. Mai mult, dincolo de administraţia mai prietenoasă şi de clienţii mai educaţi, Parisul ne oferă accesul la un know-how superior din partea colaboratorilor obişnuiţi ai arhitecţilor (economişti, ingineri, scenografi), dar şi posibilitatea unor proiecte cu o preocupare deosebită pentru dezvoltarea durabilă şi tehnologiile verzi.”

    Totuşi, în ultimul an, ea şi partenerul său au fost implicaţi în câteva studii şi proiecte în Bucureşti, Satu Mare şi Târgu-Mureş, aşa că au păşit pe pământ românesc o dată la două luni sau chiar mai des. „Nu ştiu dacă se consideră o revenire, dar adevărul este că am fost foarte fericită să văd că ceea ce am învăţat până acum e apreciat şi acasă.”

    De altfel, remarcă la România o serie de schimbări în ultimii ani, o preocupare mai mare pentru implicarea în politică, în activităţi sociale. „Este probabil efectul faptului că generaţia mea, care a prins mai puţin sau deloc din comunism, îşi doreşte mai multă responsabilitate şi un cuvânt de spus în dezvoltarea societăţii.”

    Şi totuşi, concentrarea SANE architecture nu este doar pe România, pentru că asta ar limita activitatea agenţiei. De altfel, compania s-a implicat recent într-o serie de proiecte comerciale de scară mare la Geneva şi în China împreună cu X.TU architects. Mai mult, pe pieţe dezvoltate din Occident, cum este cazul Franţei, există accesul la comenzi publice (şcoli, spitale, campusuri universitare, clădiri administrative şi culturale, infrastructură). „În Franţa aceste comenzi sunt foarte concurenţiale, dar deschise şi accesibile (aproximativ 50% din piaţa proiectelor de arhitectură), pe când în România sunt complet inexistente. Lipsa de acces deschis şi corect la comanda publică este o pierdere reală pentru arhitectură, dar şi pentru societatea românească în general.”

  • Este acesta cel mai frumos beachbar din Europa? – GALERIE FOTO – VIDEO

    Restaurantul deschis în 2011 se află pe o platformă elevată din lemn, astfel încât apa mării să-şi poată face loc sub podea.
    Deasupra zonei cu mese, o serie de textile atârnate de tavan produc un efect incredibil: atunci când bate vântul, acestea se mişcă şi produc iluzia unor valuri.
    Această combinaţie de elemente creează o arhitectură multi-senzorială care se află în perfect echilibru cu mediul înconjurător.

  • Au transformat 4,5 tone de gunoi într-o operă de artă – GALERIE FOTO – VIDEO

    Nimic neobişnuit, cu excepţia faptului că opera de artă a fost realizată din deşeuri culese din ocean – peste 4,5 tone de gunoi.
    Proiectul vrea să atragă atenţia asupra modului în care mai multe oraşe din lume contribuie la cantitatea uriaşă de deşeuri acumulată în ocean.
    STUDIOCKA a semnat un parteneriat cu Hawaii Wildlife Fund pentru organizarea mai multor acţiuni de curăţare a plajelor din Statele Unite.

  • Povestea unei dintre cele mai mari COMORI a României şi pentru ce este ea cunoscută in toată lumea – GALERIE FOTO

    Mânăstirea Voroneţ este exemplul clar de arhitectură creştină moldovenească. Una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Nordul Moldovei, Voroneţ surprinde nu numai prin arhitectură ci şi prin pictura extraordinară ce a făcut-o celebră în toată lumea. Albastrul unic de pe pereţii ei a ajuns subiect de poveste iar istoricii o consideră a fi cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare.
     
    Mânăstirea Voroneţ şi albastrul ei de poveste
    Renumită peste tot în lume, nuanţa de albastru ce îmbracă pereţii mânăstirii şi-a luat numele de la ea, devenind cunoscută drept Albastru de Voroneţ. Este cea mai rezistentă culoare şi a făcut faţă incredibil de bine secolelor ce au trecut peste ea, intemperiilor şi puţinelor renovări de aici.
     
    Chiar dacă reţeta culori nu mai este cunoscută de nimeni, tehnica folosită este bine ştiută. Meşterii au început lucrul la pictură atunci când pereţii bisericii nu se uscaseră încă, alegând exact momentul optim când vopselurile vor fi fuzionat cel mai bine cu tencuiala.
     
    În fiecare zi munca începe din partea de sus a lăcaşului şi de aici se continua în jos. Lucrurile erau gândite în aşa fel încât pictura să fie cât mai armonioasă iar diferenţele dintre stilurile meşterilor ce lucrau în paralel să fie minime. Tocmai de aceea, fiecare scenă biblică era separată de celelalte prin intermediul unor linii de culoare.Mai întâi se trasau contururile scenelor şi ale personajelor iar mai apoi desenele erau completate cu culorile alese în prealabil. De altfel, deşi pare suprinzător, ultima culoare pusă pe ziduri nu era albastrul sau vreo altă nuanţă închisă ci un alb pur, imaculat care era menit să accentueze anumite detalii.
     
    Cert este că, deşi şi alte mânăstiri din Nordul Moldovei au beneficiat de acest albastru superb, el este cu adevărat viu doar la Voroneţ, căci aici meşterii au ştiut să îl aplice pe peretele aflat la un anumit grad de umiditate ceea ce a făcut ca el să se conserve absolut perfect.
     
    Mânăstirea Voroneţ se află la doar 36 de kilometri de Suceava şi la nici cinci kilometri de Gura Humorului. Accesul aici se face peste Dealul Gura Humorului după care se mai merge încă circa cinci kilometri până se intră în satul Voroneţ. Zona este una încărcată de istorie şi mulţi turişti vin aici într-un fel sau altul de tur al Mânăstirilor din Nordul Moldovei. Este bine totuşi să ţineţi cont de condiţiile de cazare şi să sunaţi înainte la mânăstiri sau posibile pensiuni ori gazde pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută, scrie descoperalocuri.ro

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Warsaw sau Wars-wow (?)

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Imprimantă de faţadă

    Soluţia propusă de EDG, scrie The Independent, nu este însă de a tipări 3D ornamente de faţadă, deoarece costurile sunt încă prea mari, ci tipărirea unor matriţe de coloane, cornişe şi alte elemente folosind imagini ale clădirii ce se doreşte a fi restaurată, după care să se realizeze piesele necesare. Soluţia poate fi aplicată, consideră EDG, şi la clădiri noi cărora proprietarii doresc să le dea un aspect mai deosebit. 

  • Comoara României: care este cel mai frumos oraş medieval din ţară

    Cartiere, arhitectură, natură, toate într-un scurt video prin care este prezentat oraşul medieval, dintr-o perspectivă deosebită. O carte de vizită a pentru promovarea incredibilului oraş istoric. Cu siguranţă că după astfel de prezentări, vor apare mulţi doritori să viziteze oraşul medieval Sighişoara, scrie romani-buni.info.

    ‘I Love Sighisoara’ îşi propune să devină un loc de întâlnire virtual pentru sighişorenii de pretutindeni şi pentru toţi cei care cunosc şi iubesc acest oraş. Împreună vom promova acest minunat oraş pentru iubitorii de istorie şi frumos”, se arată în descrierea paginii.