BusinessMagazin

Tag: Arhitectura

  • Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image

    „Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.

    De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”.  Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.

    În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.

    Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.

    „Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.

    De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.

    La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.

    Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.

    „Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.

    De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
    Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.

    A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
    În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.

    A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.

    Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.

    „Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.

    Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.

    În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”

  • Cu trenul, prin vara bavareză

    Cu multiple companii private de transport şi cu peisaje de poveste la tot pasul, călătoritul cu trenul în Bavaria poate deveni o experienţă în sine – o traducere ad litteram a popularului citat „Bucură-te de călătorie, nu de destinaţie”. Nici destinaţiile nu sunt însă mai prejos. Luând ca punct de plecare Münchenul, capitala bavareză, există o mulţime de locuri în care să vă petreceţi timpul, ideale pentru o excursie de o zi sau de weekend.
     
    Trenul suburban este varianta de preferat când vine vorba de călătorii în jurul Munchenului (înspre lacurile Starnberg sau Amersee de exemplu, aflate la aproximativ o oră distanţă de centrul oraşului). 
     
     
    Dacă doriţi să faceţi excursii mai lungi pentru a descoperi Bavaria, este recomandat să cumpăraţi un bilet valabil pentru o zi, în toată regiunea, pentru toate mijloacele de transport: trenuri regionale (în care nu sunt incluse însă trenurile rapide), metrouri, tramvaie, autobuze. Acest bilet, denumit Bayern Ticket, poate fi cumpărat de la automatele prezente în orice staţie de metrou sau de la gară şi costă 25 de euro pentru o persoană. Acesta poate fi achiziţionat însă şi în variante pentru grupuri. Spre exemplu, pentru un grup de cinci persoane, preţul este de 53 de euro. Cu acest bilet puteţi ajunge şi în oraşul Salzburg din Austria, aflat la 140 km distanţă faţă de Munchen. 
     
    La aproximativ o oră sud-vest de München, imediat ce am coborât din tren, am descoperit o faleză cu nisip, şezlonguri, monitoare pe care erau dublate valurile lacului imens de lângă, imaginea îndepărtată a Alpilor la orizont. Imaginea descrie districtul rural Starnberg, unul dintre cele mai bogate nu doar din Bavaria, ci din întreaga Germanie: acesta este locul cu cea mai mare putere de cumpărare din ţară: 33.102 euro pe persoană, cu 44% mai mult decât media naţională. 
     
     
    Cel mai bine se vede acest lucru în vilele de dimensiunea unor castele, înconjurate de adevărate fortăreţe, alcătuite atât din pădurea naturală de stejari, cât şi din zidurile imense. Le veţi putea admira pe toate mergând printr-un traseu în pădure, în jurul lacului întins pe 20 de kilometri – la pas sau pe bicicletă. Mai mulţi oameni de afaceri cunoscuţi locuiesc la Starnberg – printre care mai mulţi membri ai familiei Siemens, de pildă. Mergând mai în urmă în istorie, am aflat că lacul ascunde şi o serie de poveşti mai puţin fericite: regele Ludwig al II-lea al Bavariei s-a înecat în mod misterios aici. 
     
    Drumeţiile pe multiplele rute special amenajate, plimbarea cu bicicleta sau cu barca (oricine poate închiria o barcă cu motor pe care să o conducă singur) nu trebuie ratate. Cel mai bun mod de a încheia o zi de primăvară: pe şezlongurile de lângă lac, ascultând valurile şi muzica de la terasa aflată lângă gară. Destinaţia se află în inima regiunii cunoscute drept Ţara celor Cinci Lacuri (celelalte sunt Ammersee, Wörthsee, Pilsensee şi Wesslinger See). 
     
    Acestea nu sunt însă toate „see”-urile (lacuri, în limba germană) din Bavaria. Un alt exemplu de oraş unde se pot practica drumeţii este Schliersee, aflat pe ţărmul nord-estic al lacului cu acelaşi nume, la o distanţă de circa 2 ore de mers cu trenul. Chiar dacă lacul de aici este mai mic (are circa 2,2 kilometri lungime), imaginea Alpilor este mai aproape. Staţiunea este vizitată mai ales iarna, dar locul este renumit şi pentru drumeţiile montane care se pot organiza aici pe timp de vară. 
     
     
    Există însă opţiuni şi pentru cei care preferă activităţile mai relaxante: printre punctele de interes de aici se numără biserica Sfântul Sixtus, cunoscută drept o bijuterie arhitecturală, în stil baroc, care include fresce pictate de artistul german Johann Baptist Zimmerman, dar şi tablouri ale pictorului gotic Jan Pollack. Teatrul Fermierilor din Schliersee (înfiinţat în 1892) este teatrul cel mai vechi de acest tip. Muzeul Schliersee (construit în jurul anilor 1500) oferă aspecte referitoare la viaţa şi munca în ultimii 500 de ani într-una dintre cele mai vechi case din sat. Iar cei care îşi doresc exclusiv o vacanţă de relaxare au la dispoziţie mai multe complexuri turistice tip spa – unul dintre ele oferind chiar o privelişte asupra lacului. 
     
    Mirosul de wurst la grătar şi câteva note portugheze cântate la chitară, chiar lângă podul peste Dunăre, au fost primele aspecte de care am dat în Regensburg, un oraş aflat în sud-estul Germaniei, la confluenţa dintre Dunăre şi râurile Naab şi Regen. Oraşul este situat în cel mai nordic punct al Dunării şi este al patrulea cel mai mare oraş din Bavaria, după München, Nürnberg şi Augsburg.
     
     
    Mirosul care te loveşte imediat ce cobori din tren vine de la Wurstkuchl, cel mai vechi restaurant de wurst din lume; pe uşa bucătăriei de dimensiuni reduse, vizitatorii pot vedea cum este gătită mâncarea specific bavareză pe cuptoarele şi grătarele aflate la interior. Wurstul, sauerkratul (varza folosită de ei cel mai des ca garnitură) şi berea pot fi savurate pe băncile din lemn, chiar pe malul Dunării.
     
    Mergând spre interiorul oraşului, am descoperit că acesta are mai degrabă un aer latin – dacă ne uităm la străzile înguste, pietruite, ascultăm muzica muzicienilor ambulanţi şi ne oprim la gelateriile italiene răspândite aici. 
     
    Centrul vechi al oraşului, cu biserici şi case aristocrate din secolele XIII şi XIV, fac parte din patrimoniul UNESCO. Din rândul cele mai cunoscute clădiri de aici se numără Domul – un exemplu al goticului pur german, principala operă specifică arhitecturii gotice din Bavaria. Interiorul include numeroase monumente – inclusiv una dintre operele de artă ale lui Peter Vischer. Adler-Apotheke, află în apropierea catedralei, a fost deschisă în 1610 – chiar şi azi vizitatorii pot admira spiţeria antică. 
     
    În apropierea Regensburgului se află două clădiri alese ca monumente naţionale dedicate patriotismului şi măreţiei de Ludwig I din Bavaria: Walhalla şi Befreiungshalle; am văzut-o pe prima, descrisă drept cea mai impresionantă. Aflată la 10 kilometri est, este un fel de Atena în mijlocul Bavariei – cu cântăreţi, persoane înşirate pe scări sau relaxându-se pe iarbă în apropierea templului – care chiar aduce a templu al păcii. În interior, sunt expuse busturi ale personalităţilor germane. 
     
     
    La Eibsee am ajuns după ce am citit că este „cel mai fotogenic lac din Bavaria”. Este fără îndoială unul dintre cele mai frumoase lacuri din regiune – mai ales că în luciul acestuia se reflectă cel mai înalt munte german – Zugspitze (cu o înălţime de 2.962 metri, parte din munţii Wetterstein). Cea mai apropiată gară este Grainau – iar de aici există un autobuz care circulă înspre Eibsee şi care ajunge acolo în aproximativ o jumătate de oră. Lacul Eibsee, de culoarea turcoazului mediteranean, oferă un adevărat paradis pentru iubitorii de natură, precum şi un loc foarte liniştit pentru relaxare. Eu m-am limitat la înot şi un picnic lângă acesta, însă există mai multe variante pentru cei dornici de activităţi în aer liber: un traseu de bicicletă de circa 7 km şi care poate fi făcut în 1 oră şi 40 de minute, trasee pentru drumeţii în pădurea de lângă lac, precum şi un restaurant unde se găteşte peşte în aer liber şi alte specialităţi bavareze.
     
    Eu am văzut aceste destinaţii în ocazii diferite – într-un sejur mai lung le veţi putea vizita pe îndelete pe toate – adăugând, evident, şi obiective mai des analizate în ghidurile turistice, precum castelul Neufschwenstein, memorialul lagărului de concentrare de la Dachau, castelul Nymphemburg şi pădurea care îl înconjoară din München, microberăriile sau oraşul lui Mozart – Salzburg – şi lista poate continua, toate fiind accesibile cu transportul public. Şi, chiar dacă se spune că trenurile germane nu întârzie niciodată, o vorbă între germani spune că „1 din 3 trenuri” va întârzia întotdeauna. Nu vă alarmaţi însă, întârzierile nu depăşesc 2 minute, de cele mai multe ori.

  • Antreprenorul care vrea să ca toate oraşele din România să devină inteligente

    Cristian Danciu are un background internaţional de business development în domenii precum consultanţă financiară, resurse naturale, energie regenerabilă, construcţii navale, arhitectură. Atât el, cât şi arhitecţii implicaţi în dezvoltarea proiectului Green Spots, Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu, din echipa Triptic Studio, au fost implicaţi în proiecte internaţionale. Elementele comune ale celor trei tineri au fost revenirea în ţară şi implicarea activă în mediul românesc.
    Ei sunt parteneri şi cofondatori în cadrul biroului de arhitectură şi amenajări interioare Triptic Studio. Asocierea lor se leagă de înfiinţarea, în urmă cu şase ani, a Asociaţiei Române a Tinerilor Arhitecţi, care avea ca scop promovarea proiectelor şi a activităţilor studenţilor atât în ţară, cât şi peste hotare.
    Ei spun că dezvoltarea ideii Green Spots a venit ca o consecinţă a activităţii studioului de arhitectură. „Specificul activităţii unui studio de arhitectură implică analiza continuă a designului, funcţionalităţilor şi nevoilor spaţiilor publice şi private”, spun ei.
    De asemenea, din experienţa de antreprenori, au identificat o caracteristică de bază în mediul urban, şi anume aceea de a fi permanent conectat la mijloacele mobile de comunicare.
    Planul de dezvoltare a proiectului în continuare implică în primul rând implementarea la nivel naţional şi apoi regional a produsului Green Spots. Tinerii şi-au propus să dezvolte soluţia în direcţia conceptului de smart city – „care devine o nevoie pentru mediul urban din România şi Europa”.

  • Cum a ajuns un grup de arhitecţi să dezvolte un business cu venituri de milioane de euro in România

    Cumulus a fost înfiinţat în anul 2017, în urma fuziunii birourilor de arhitectură PZP, SYAA şi ARXTUDIO, fondatorii businessului fiind partenerii din cadrul celor trei businessuri. „Scopul a fost să creăm o structură care să răspundă mai bine provocărilor pieţei; integrând cunoştinţele şi portofoliile firmelor până la acel moment pentru a orienta noua companie către eficienţă şi creşterea calităţii în proiectare”, spune Răzvan Puchici, senior marketing partner în cadrul companiei.

    Businessul activează pe segmentele HoReCa – industria hotelieră, rezidenţial, fit-out, birouri, retail fit-out, environmental branding şi industrial. În planurile reprezentanţilor companiei intră însă şi un departament de urbanism. „Putem acoperi o gamă foarte largă de programe de la A la Z, însemnând că preluăm un proiect din faza incipientă de strategie şi urbanism şi îl ducem până în etapa de implementare şi design de interior, iar în curând ne propunem să putem oferi tot pachetul de servicii interdisciplinare de proiectare şi planificare necesare pentru a realiza o astfel de investiţie”, adaugă el.

    Prima investiţie pe care partenerii de la Cumulus au realizat-o a fost în spaţiul unde se află în prezent biroul companiei. Investiţia s-a ridicat la peste 100.000 de euro, din fondurile firmelor care au fuzionat. Fondatorii acestora sunt Liviu Zăgan, Răzvan Puchici şi Adrian Soare, Eliza Yokina, Elena Dragu, Ivona Amariţei, Ioana Moangă şi Costin Beekman. Toţi sunt, deopotrivă, absolvenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti şi arhitecţi practicieni, fiecare având o experienţă în proiectare de minimum 15 ani. „Fiecare a avut un parcurs profesional mai mult sau mai puţin similar. În ciuda asemănărilor, ceea ce ne apropie este faptul că suntem foarte diferiţi şi acest fapt ne permite să ne completăm. Hobby-urile noastre sunt diferite, unii dintre noi facem sailing, alţii se plimbă cu motorul prin lume, mergem pe munte, pe bicicletă, la concerte, ieşim cu caiacul. Toţi partenerii au vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani”, spune Eliza Yokina, senior partner.

    Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, dublă faţă de anul precedent, iar profitul s-a situat între 10 şi 15%. Pentru anul în curs reprezentanţii Cumulus estimează o creştere de 10% a businessului. „Suntem optimişti, iar aşteptările noastre se raportează şi la evoluţia pieţei, care credem că va stagna. Tocmai de aceea, nu ne aşteptăm la o creştere spectaculoasă, precum cea din anii precedenţi. Ne dorim să ne consolidăm poziţia pe piaţă şi să finalizăm proiectele importante începute şi urmărim în acelaşi timp mărirea portofoliului de servicii, aceasta fiind zona în care am putea înregistra o creştere.”

    Ei spun că decizia de a se uni într-o singură structură de proiectare le-a permis să contracteze mult mai uşor lucrări, rezultat la care entităţile anterioare nu ar fi ajuns pe cont propriu. A fost un moment în care fiecare dintre ei a trebuit să cântărească această decizie în plan personal şi profesional.

    Unul dintre obiectivele lor pe termen lung este să devină un birou de proiectare full-service, pentru a putea răspunde nevoilor tot mai variate de pe piaţa construcţiilor. „Considerăm că arhitectul trebuie să fie alături de client în toate etapele proiectului – de la alegerea terenului potrivit investiţiei, capacitarea acestuia, concept şi bugetare până în fazele de licitaţie şi execuţie. De aceea, recent, am încheiat un parteneriat cu Erigo Engineering – firmă de proiectare specializată în inginerie structurală, ca prim pas pentru a ne atinge acest obiectiv.” De altfel, Erigo Engineering a contribuit şi la mărirea echipei, celor 40 de arhitecţi adăugându-li-se încă zece ingineri din partea noului partener. În viitorul apropiat compania vizează extinderea şi pe partea de proiectare de instalaţii şi de project management.

    Portofoliul Cumulus include proiecte din categorii variate, atât în ceea ce priveşte mărimea sau fazele de proiectare, cât şi ca specific al construcţiei. „Avem lucrări unde investiţia porneşte de la 1-2 milioane de euro şi ajunge până la 30 de milioane de euro, de pildă în cazul aeroportului aferent bazei militare Mihail Kogălniceanu, sau 60 de milioane de euro, în cazul ansamblului de birouri Timpuri Noi Square, unde am fost implicaţi în faza de proiect de execuţie”, exemplifică Răzvan Puchici.

    Printre investiţiile frecvente ale companiei se numără acelea de formare şi dezvoltare profesională a angajaţilor, cărora compania le facilitează participarea la cursuri şi prezentări. De asemenea, compania investeşte anual, în medie, 35.000 de euro în amenajarea sediului, extinderea şi dotarea acestuia cu tot ceea ce e nevoie pentru a crea o ambianţă plăcută şi condiţii de lucru optime. „Pentru că ne dorim să fim eficienţi în munca noastră, suntem la curent cu ultimele inovaţii tehnologice în materie de softuri din domeniul arhitecturii şi cel al construcţiilor. Un exemplu în acest sens este achiziţia platformei BIM (business information modelling), care înseamnă un cost de 30.000 de euro anual, Cumulus fiind printre primele birouri de arhitectură care au adoptat această tehnologie.” Lucrul în platforma BIM, spun ei, presupune ca echipa de proiectare şi cea de management să utilizeze acelaşi mediu de lucru, 3D de tip BIM.

    Proiectanţii lucrează în softuri care utilizează elemente inteligente 3D, iar coordonatorul BIM urmăreşte conflictele între elementele 3D ale diferitelor specialităţi implicate – arhitectură, structură şi instalaţii – într-un soft dedicat coordonării, care detectează automat conflictele şi le inventariază. În plus, echipele de project mangement şi cost control au acces la tot proiectul şi listele de cantităţi, constructorul poate urmări modelul 3D al arhitecturii, instalaţiilor şi structurii, iar clientul vede în timp real modelul 3D al clădirii exact ca în realitate, în orice loc s-ar afla, printr-un browser. Scopul utilizării sale este o aliniere mai bună a tuturor echipelor în timpul proiectului cu până la 20-30% mai puţine pierderi pe şantier, care apar în urma unei lipse de coordonare, spun reprezentanţii Cumulus.

    Portofoliul actual al companiei include lucrări aferente atât segmentelor B2B cât şi B2C. De-a lungul timpului însă, reprezentanţii Cumulus spun că au lucrat mai mult pe proiecte din zona B2B. „Portofoliile noastre anterioare au fost gândite să conţină şi clienţi B2C, iar în urma fuziunii i-am păstrat. A contat nu numai experienţa noastră în gestionarea unor astfel de proiecte, ci şi clienţii, care mulţumiţi fiind, au ales să rămână alături de noi în continuare.”

    Potrivit fondatorilor businessului, preţurile serviciilor Cumulus se situează în partea de mijloc-superioară a pieţei de proiectare, fiind similare cu ale celorlalte birouri concurente care oferă servicii de calitate pe piaţă, iar marja de preţ, una realistă, în strânsă legătură cu preţul concurenţei.

    În ceea ce priveşte clienţii companiei, aceştia au, în general, „vârsta similară cu a noastră, sunt cei care au şi caută o viziune pentru proiectele lor şi totodată un serviciu integrat – investitori şi dezvoltatori ai segmentelor de rezidenţial, office, retail şi HoReCa, corporaţii pentru fit-out, instituţii publice pentru urbanism”, spune Eliza Yokina. Potrivit lui Liviu Zăgan, senior managing partner al Cumulus, în ultima perioadă consumatorul a devenit mai exigent şi mai informat, este mult mai calculat şi ia decizii bine documentate. „Informaţia e la îndemâna oricui, opţiunile sunt din ce în ce mai variate, iar consumatorii îşi doresc servicii foarte bune şi calitate, ceea ce ne bucură.” Cu toate acestea, spune el, nivelul de investiţie pe metru pătrat este mult mai mic decât în restul Europei şi acest fapt atrage după sine inevitabil un produs cu o calitate mai scăzută. „Consider că mai avem de lucru la acest capitol, atât investitorii şi arhitecţii, cât şi consumatorii, ca să îmbunătăţim cât de mult posibil produsul final şi să nu mai acceptăm produse care se abat de la normele de calitate. Suntem conştienţi totuşi că ne aflăm în perimetrul unui cerc, pe raza căruia se află dezvoltarea economică a ţării şi creşterea standardului de viaţă”.

    Principalii competitori ai businessului sunt birourile de best practice din domeniul proiectării. „Facem parte din această categorie şi dorim să ne menţinem la acest nivel. Credem că este loc pentru toţi cei din branşă, iar prin profesionalism şi principii corect setate, toţi putem să aducem valoare comunităţii din care facem parte”, susţine Puchici.

    Aproape fiecare proiect vine cu provocări, spun reprezentanţii Cumulus. „Relaţiile dificile cu autorităţile îngreunează uneori partea de avizare. În mod normal aceasta trebuie să se încadreze în nişte termene ce permit investitorului să atingă un anumit profit pe an sau cel puţin să-şi programeze activitatea pe anumite perioade. De multe ori, acest proces devine un impediment, iar anumiţi investitori preferă să se retragă pe pieţe mai sigure şi mai previzibile.” O altă provocare este, potrivit lor, calitatea şi pregătirea profesională a celor din industrie, începând de la proiectanţi până la execuţie şi management. „Ne confruntăm din ce în ce mai des, iar în ultima perioadă situaţia a devenit normalitate, cu lipsa cadrelor pregătite şi neprofesionalism.”

    În momentul de faţă compania este prezentă în Bucureşti însă are proiecte şi la nivel naţional, „şi am putea livra chiar mai mult”, spun reprezentanţii businessului. „Am luat în calcul posibilitatea de a ne extinde şi în alte oraşe din ţară şi ne dorim să intrăm şi pe pieţe din afara României. În trecut biroul de arhitectură PZP a avut experienţa acestui gen de parteneriate cu companii străine. Deocamdată vizăm piaţa din Europa.”

  • Saint-Tropez de lângă România. Staţiunea superbă pe care o vizitează milioane de străini in fiecare an – GALERIE FOTO – VIDEO

    Orasul Sozopol se afla in sudul litoralului bulgaresc la o distanta de 34 de kilometri de Burgas. Este una din cele mai populare statiuni turistice de pe litoralul bulgaresc, apreciat atat pentru cadrul natural deosebit cat si pentru arhitectura orasului istoric.
     
    Statiunea este cunoscuta pe plan international ca fiind gazda Festivalului International de Arta si Film Apollonia, festival ce are loc in fiecare an intre 1 si 10 septembrie. Intre lunile mai si septembrie turisti sositi din intreaga lume vin sa se bucure de clima calda, plajele nisipoase, istorie si cultura, o fuziune de meniuri intre bucatariile bulgaresti, grecesti si turcesti, precum si de atmosfera deosebit de pitoreasca a statiunii.
     
    Popularitatea crescanda a orasului i-a adus acestuia denumirea neoficiala de Saint Tropez-ul Bulgariei, o multitudine de staruri cum ar fi Ralph Fiennes, Brad Pitt, Angelina Jolie si Goldfrapp fiind vazuti pe strazile acestuia sau detinand proprietati aici. Simbolul orasului este ancora, fiind un port turistic foarte dezvoltat unde acosteaza ambarcatiuni de toate tipurile. Orasul Sozopol este atestat documentar de mai bine de 2800 de ani, pe atunci Apollonia Pontica.
     
    Statiunea este cea mai veche asezare de pe tot litoralul estic al Marii Negre. Primele asezaminte pe teritoriul de astazi al Sozopolului au apartinut triburilor tracice Nipsei si Skirimian. In secolul 7 inaintea erei noastre colonistii greci s-au asezat aici si au numit cetatea Apollonia Pontica, dupa numele zeului Apollo. In onoarea lui Apollo a fost ridicata aici o statuie din bronz de 13 metri inaltime care a fost executata de sculptorul Kalamis.
     
    Datorita asezarii sale geografice avantajate, Apolonia s-a dezvoltat in principal ca un centru comercial cu miere, ceara, grane, vin, ulei de masline, masline, textile si olarit. In secolul 6 BC deja Apolonia Pontica isi batea propria moneda, Inaltul nivel de dezvoltare culturala a orasului este marturisita de artefactele gasite in necropolele sale, cum ar fi ceramica, vase din sticla egipteana, decoratii din aur si argint. Dezvoltarea orasului a fost atat de mare incat s-a reusit crearea propriilor colonii cum ar fi Anhialo (Pomorie din ziua de azi).
     
    Dominatia romana a asigurat trei secole de pace inainte de inceperea invaziei triburilor barbare. Abia in secolul al 5-lea orasul a fost inclus in teritoriul Imperiului Bizantin de rasarit. In 1453 cetatea cade sub conducerea otomana dupa un lung asediu. Ciudat este ca de atunci si pana in era moderna s-au construit numai case din lemn, cele mai vechi dintre acestea putand fi vazute si azi pastrate foarte bine in Orasul Vechi (istoric).
     
    La momentul obtinerii independentei Bulgariei de azi Sozopol era doar o comunitate mica pescareasca care s-a dezvoltat ulterior ca fiind cel mai important centru de pescuit de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre.
     

  • Investiţii pentru viitor

    Matematica este regula de bază când vine vorba de realizarea unei investiţii, iar randamentul investiţional trebuie să fie unul peste medie pentru ca un dezvoltator să propună un proiect. Cu toate acestea, în ultimii ani, dincolo de „cuburile de birouri au apărut tot mai multe proiecte care pun accent pe arhitectură şi chiar pe reabilitarea unor zone care au stat (prea) mult timp abandonate vegetaţiei.

    În vara anului 2017 NEPI-Rockcastle a finalizat proiectul Aviatorilor 8 din Piaţa Victoriei, din imediata vecinătate a Guvernului. Pe lângă clădirea de birouri, proiectul include şi Vila Oromolu, complet restaurată, alături de zona pietonală.

    „Proiectul Aviatorilor 8 nu s-a numărat printre cele mai profitabile dezvoltări, având un randament investiţional de circa 7%. Trebuia să facem o clădire mult mai înaltă pentru a ajunge la un randament de 12-13%. Spre exemplu, numai sticla curbată de la clădirea de birouri a reprezentat 10% din costul total de construcţie. Conceptul a fost gândit astfel încât faţada clădirii de birouri să reflecte vila din faţă. Contribuţia principală acolo a fost impactul asupra aspectului general al Pieţei Victoriei, care înainte găzduia o vilă degradată. Acum este un punct social cu un interes tot mai mare din partea publicului. În continuare vom dezvolta proiectul cu elemente de peisagistică, spaţiu verde şi copaci, explică Alex Morar, CEO al NEPI Rockcastle.


    Un alt proiect similar care ar putea demara în perioada următoare este Dacia One de pe Calea Victoriei la intersecţia cu bdul Dacia, proiect aflat în portofoliul belgienilor de la Atenor, care include atât o componentă de birouri, cât şi una de reabilitare a fostului Casino Victoria, vila care în perioada interbelică era sediul legaţiei germane la Bucureşti.

    Un proiect de regenerare urbană, de transformare a unei clădiri vechi şi degradate într-un centru de interes, necesită o investiţie mai mare, însă şi beneficiul comunităţii este unul pe măsură. Prin urmare, pot fi convinşi investitorii să mizeze tot mai mult pe astfel de proiecte?

    „În România puterea de cumpărare este scăzută, iar chiriile sunt mici comparativ cu ţările vestice. În Vest avem o putere de cumpărare mai mare, iar chiriile şi costurile de construcţie sunt proporţionale. Orice investiţie este o funcţie a puterii de cumpărare dintr-o regiune economică. La astfel de proiecte, de regenerare urbană, pot contribui şi autorităţile, a spus Alex Morar. El a subliniat că autorităţile locale pot oferi anumite stimulente precum o perioadă de autorizare mai rapidă sau o reducere de taxe. În alte ţări se oferă chiar şi o reducere de 25% a taxelor la astfel de investiţii.

    „Orice construcţie cu cât este realizată mai repede cu atât generează venituri mai repede. Noi suntem foarte deschişi în a construi clădiri verzi, spre exemplu. 50% din portofoliu este reprezentat de proiecte astfel certificate şi vrem să avem o cotă şi mai mare în viitor, subliniază CEO-ul NEPI Rockcastle.

    Portofoliul imobiliar al NEPI în România este evaluat la 2,1 mili­­ar­de de euro în 2018. Astfel, la finalul anului trecut proiectele NEPI din România au ajuns să reprezinte numai 36% din valoarea portofoliului fondului, faţă de 42% la finalul anului 2017, în contextul în care fondul de investiţii a realizat achiziţii totale de aproape 600 milioane de euro anul trecut. Portofoliul fondului a ajuns la finalul anului trecut la 5,9 miliarde de euro.
    În 2018, NEPI Rockcastle a realizat investiţii de 854 milioane de euro în regiune: peste 594 milioane de euro au fost investiţi în achiziţia de proprietăţi premium, iar peste 260 milioane de euro au fost investite în terenuri şi în dezvoltarea proiectelor premium.

    Sibiul este principalul oraş în vizorul celor de la NEPI, în condiţiile în care acolo vor dezvolta atât un nou mall de la zero, cum este Festival, cât şi o reconfigurare şi o extindere a centrului Shopping City Sibiu. În cazul Festival, viitorul mall de 42.200 mp suprafaţă închiriabilă va veni cu primul Kaufland aflat într-un centru comercial din România, alături de o ofertă pe fashion care va include H&M, Inditex (Zara, Massimo Dutti, Oysho, Bershka, Pull & Bear etc.) şi New Yorker. Proiectul este estimat a fi livrat până la finalul anului, în condiţiile în care construcţia a demarat la finalul lunii mai a anului trecut.

    „La Sibiu lucrăm cu tehnologia de prefabricate şi suntem în grafic cu lucrările deoarece componentele au fost comandate în avans şi sunt montate. Costurile sunt mai ridicate aşa, însă depinde mult de modul de analiză a randamentului. O mărire a costului investiţional poate fi de multe ori balansată de venit adiţional, datorită unei deschideri mai devreme sau obţinerii unei cote de piaţă mai bune, a explicat Alex Morar.
    Al doilea mall al NEPI Rockcastle ce va fi livrat în România anul acesta implică extinderea centrului Aurora Shopping Mall din Buzău, unde suprafaţa comercială va creşte cu 6.000 mp pentru a include un cinematograf Cinema City, un food court şi noi chiriaşi din zona de fashion.
    Târgu-Mureş va fi destinaţia celui mai nou proiect al NEPI, acesta fiind cel mai nou şantier anunţat de fondul de investiţii. Potrivit raportului financiar, compania este în curs de a obţine o autorizaţie de construire pentru dezvoltarea unui centru comercial de 41.300 mp în partea de sud-est a oraşului.

    „Târgu-Mureş Shopping City este în prezent închiriat în proporţie de 30% şi va avea ca ancoră un hipermarket Carrefour“, au spus într-un comunicat oficialii de la NEPI, subliniind că acesta va fi livrat cel mai probabil în trimestrul al doilea din 2020, în funcţie de momentul în care vor primi autorizaţia de construire.

    Pe lângă proiectele din România NEPI va mai extinde Solaris Shopping Centre din Opole, Polonia, Arena Centar din Zabreb, Croaţia, şi Focus Mall Zielona Gora, Polonia. Astfel, singurele proiecte noi ce vor fi demarate, respectiv livrate în acest an de NEPI Rockcastle se află în România.

    În afară de acestea, oficialii de la NEPI subliniază faptul că fondul de investiţii are în proiect şi alte dezvoltări, însă acestea depind de autorizări şi condiţii de piaţă. Printre acestea s-ar putea număra şi demararea lucrărilor la extinderea mallului Promenada din nordul Capitalei. Fondul de investiţii a primit la începutul acestui an autorizaţia pentru a începe lucrările la subsolul viitoarei extensii a mallului Promenada din nordul Capitalei, potrivit datelor de la Urbanism. Acesta este primul pas spre obţinerea autorizaţiei de construire la suprafaţă, moment în care lucrările la extinderea centrului comercial şi construcţia viitoarei clădiri de birouri vor putea demara.

    Miza obţinerii autorizaţiei pentru subsol este una mare, în contextul în care viitorul centru multifuncţional va avea şapte subsoluri, fiind unul dintre cele mai adânci din Bucureşti. Potrivit documentaţiei, viitorul centru va avea în afara celor şapte subsoluri, parter şi trei corpuri de clădire de două, patru, respectiv 11 etaje, cu o înălţime maximă de 80 de metri.

    „În planul iniţial am prevăzut ca extinderea Promenada să aibă şapte niveluri subterane, astfel încât o parte să fie pentru retail, iar restul pentru clădirea de birouri, aşa cum avem şi acum, unde subsolurile -2 şi 3 sunt pentru mall. Extinderea va prelua o secţiune de retail, iar pentru zona de birouri este nevoie de suficient spaţiu de parcare astfel încât experienţa să fie una bună. Vom avea o rampă care va merge din stradă până la nivelul -4 pentru birouri. Va fi cea mai adâncă parcare din România, dar nu cea mai adâncă din Europa. Este o provocare tehnică, dar fezabilă cu resursele şi cunoştinţele pe care le avem, a explicat CEO-ul NEPI Rockcastle.

    El spune că aşteaptă în continuare Planul Urbanistic Zonal, iar în cazul în care lucrările ar demara în acest an, inaugurarea ar putea avea loc în 2021, an când mallul Promenada va avea şi un cinematograf. „Promenada este, din punctul meu de vedere, cel mai şic mall din ţară. Ai în apropiere şi o zonă rezidenţială atractivă şi un centru hotspot. Terasa este cheia în această ecuaţie, unde şi chiriaşii au făcut o treabă bună în a avea concepte atractive, a spus Alex Morar.

    În ceea ce priveşte extinderea în România, dincolo de proiectele în derulare, el a subliniat că analizează oraşele unde încă nu sunt prezenţi şi au inclusiv o achiziţie în derulare.

    „Nu ne uităm activ la terenuri în Bucureşti. Consider că avem suficientă expunere în Capitală şi avem un proiect semnificativ la Promenada. La nivel naţional ne uităm în oraşe unde nu suntem prezenţi. Avem unul în progres şi este singura achiziţie în derulare din România în acest moment. Vorbim de un oraş secundar, cu peste 100.000 de locuitori, a declarat CEO-ul NEPI.

    El a subliniat că deschiderea unui centru comercial are un impact direct asupra economiei locale şi implicit aduce creşterea veniturilor necesară funcţionării unui astfel de centru.

    „Spre exemplu, când am deschis la Târgu-Jiu un mall, am primit multe opinii care spuneau că nu este un proiect rentabil. S-au înşelat. Dacă deschizi un mall într-o zonă, acest lucru duce şi la o creştere economică în oraşul respectiv. Cu astfel de investiţii sperăm că vom da şi un impuls pozitiv în regiune. La Târgu-Mureş deja discutăm despre un centru comercial semnificativ, a spus Alex Morar.

    În ceea ce priveşte veniturile mallurilor din acest an, el estimează că acestea vor continua să crească şi în 2019. „Cifra de creştere organică, a venitului operaţional net, a fost de 4,9% (în 2018 vs. 2017), care se situează peste media ponderată a creşterii economice din ţările unde suntem prezenţi. Faptul că avem cele mai bune proprietăţi şi în cele mai bune zone duce la un randament mai bun decât media performanţei economice a ţărilor unde operăm. Anul acesta în România prognoza economică este mai scăzută şi mă aştept să văd asta în ritmul de creştere a vânzărilor. Anterior, ritmul de creştere din 2017 a fost peste cel din 2018, a declarat Alex Morar. În primele două luni din acest an am înregistrat o creştere în România. Centrele noastre au înregistrat performanţe peste aşteptări. Dar vom vedea ce se va întâmpla după sărbătorile pascale. Sunt multe puncte sensibile care afectează cifra de afaceri în centrele noastre. Noi monitorizăm acest aspect în mod constant, astfel încât la jumătatea anului ştim cum merge economia.

    NEPI Rockcastle au fost parte din cea mai mare tranzacţie cu birouri parafată în afara Bucureştiului, semnând în aprilie alături de Ovidiu Şandor vânzarea birourilor The Office din Cluj către Dedeman, într-un deal estimat la 130 milioane de euro, aceasta fiind valoarea din raportul NEPI. Este pentru a doua oară când fraţii Pavăl, care controlează imperiul Dedeman, sunt parte a unei tranzacţii record, după ce în vara anului trecut au cumpărat de la Forte Partners birourile The Bridge cu 200 mil. euro.

    „Eu cred că sunt câţiva investitori locali, cinci-şase, care au suficientă lichiditate pentru a realiza investiţii. Pentru un investitor român este confortabil şi mai motivant să investească în piaţa locală. Sunt câteva businessuri locale care au mers bine şi au generat cash. Pe mine mă încurajează acest lucru. Investitorii locali caută investiţii care au securitatea activelor sau care pot genera un cash-flow bun. O proprietate cum este The Office din Cluj este nouă, atractivă, într-un oraş dinamic şi care are chiriaşi de top, prin urmare şi calitatea venitului este una ridicată, a spus Alex Morar.

    În 2018, NEPI Rockcastle şi-a consolidat poziţia de cel mai important investitor, dezvoltator şi operator de proprietăţi în Europa Centrală şi de Est. Grupul şi-a extins acoperirea geografică, ajungând la un număr de nouă ţări, şi a beneficiat de performanţe solide. Compania şi-a adaptat constant strategia în sectorul de retail şi s-a concentrat pe stabilitatea şi creşterea veniturilor pe termen lung. Anul trecut, NEPI Rockcastle a realizat investiţii de 854 milioane de euro în regiune: peste 594 milioane de euro au fost investiţi în achiziţia de proprietăţi premium, iar peste 260 milioane de euro au fost investiţi în terenuri şi în dezvoltarea proiectelor premium.

    Portofoliul NEPI Rockcastle la 31 decembrie 2018 cuprinde achiziţii şi proiecte de dezvoltare. NEPI Rockcastle a finalizat achiziţii şi dezvoltări semnificative în 2018, portofoliul său ajungând la 5,9 miliarde euro. Principalele achiziţii au fost Aura Centrum – Olsztyn, Polonia; Ozas Shopping and Entertainment Centre – Vilnius, Lituania; Galeria Mlyny Shopping Centre – Nitra, Slovacia şi Mammut Shopping Centre – Budapesta, Ungaria. Principalele proiecte de extindere şi dezvoltare finalizate în 2018 au fost: Platan Shopping Centre (extindere) – Zabrze, Polonia; Promenada Novi Sad – Serbia; Shopping City Satu Mare – România; Solaris Shopping Centre (extindere) – Opole, Polonia.

  • Imagini spectaculoase cu catedrala Notre-Dame din Paris înainte de incendiul dezastruos

    Catedrala Notre-Dame care a fost cuprinsă de flăcări luni, 15 aprilie, este un simbol al arhitecturii gotice timpurii din Franţa şi reprezintă o referinţă pentru mai multe valori estetice ale francezilor.

    Vedeţi mai jos imagini 360 din catedrala Notre-Dame înainte de incendiul dezastruos. 


    Notre Dame Cathedral, Paris, France

    Miliardarii de lux ai Franţei au promis 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris după ce faimoasa clădire a fost răvăşită luni de un incendiu, potrivit Bloomberg.

    Astfel, miliadarii au răspuns la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a strânge bani pentru reparaţii.
    Francois-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering care deţine brandul Gucci, şi tatăl său, Francois Pinault, vor dona 100 de milioane de euro din compania Artemis, potrivit unui anunţ lansat astăzi de familie.
     
    Rivalii lor, familia Arnault, au ieşit doar la câteva minute distanţă şi au anunţat că vor da 200 de milioane de euro şi vor pune la dispoziţie expertiza şi resursele arhitecturale şi de design pe care le au prin intermediul grupului de lux LVMH, care cuprinde branduri precum Louis Vuitton şi Moet.
     
    „Tragedia asta loveşte tot poporul francez, şi dincolo de asta, pe toţi cei ataşaţi de valorile spirituale. Puşi în faţa acestei tragedii, toţi ne dorim să readucem la viaţă acest diamant cât mai repede”, spune Francois-Henri Pinault, 56 ani, într-o declaraţie publică.
     
    Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că va reconstrui catedrala Notre-Dame din centrul Parisului după ce incendiul a mistuit monumentul vechi de 850 de ani.

    Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Catedrala a fost supusă unor lucrări intense de restaurare, despre care serviciul de pompieri a spus că ar putea avea legătură cu cauzele producerii incendiului.

    Procurorii francezi au declarat că este tratat ca un incendiu “involuntar”, indicând faptul că un act criminal a fost exclus acum.

     
     

  • ​Arhitectul japonez Arata Isozaki a fost recompensat cu premiul Pritzker pe 2019

    Arhitectul în vârstă de 87 de ani a construit peste 100 de clădiri dintre cele mai diverse, de la Palau Saint Jordi, ridicat în Barcelona, Spania, pentru ediţia din 1992 a Jocurilor Olimpice, până la Museum of Contemporary Art din Los Angeles, SUA, prima sa comandă internaţioală. În Japonia, printre cele mai cunoscute creaţii ale sale se numără Muzeul de Artă Kitakyushu, inaugurat în 1974, şi Primăria din Kamioka, construită în 1978.

  • Cine este şi cum arată nepoata lui Nicolae Ceauşescu – FOTO

    Nepoata lui Nicolae Ceauşescu, Alexandra, are 21 de ani şi este studentă la Arhitectură. Tânăra este fiica lui Valentin Ceauşescu, unul dintre cei trei copii ai dictatorului.
     
    Nicolae Ceauşescu a avut trei moştenitori, pe Valentin, Zoe şi Nicu, însă doar cel mai mare dintre aceştia mai trăieşte. Valentin, în vârstă de 68 de ani, are la rândul său doi copii, pe Daniel, din căsnicia cu Ionela Borilă şi pe Alexandra, din actualul mariaj cu Roxana.
    Familia Ceauşescu duce o viaţă extrem de discretă, ei evitând ieşirile în public la evenimentele urmărite de presă. O singură dată au apărut fotografii cu Alexandra, pe vremea când era foarte mică. Atunci, părinţii au dus-o în vizită la mormântul bunicilor, Elena şi Nicolae Ceauşescu.
     
     
    Timpul însă a trecut, iar Alexandra s-a transformat într-o tânără extrem de atrăgătoare. Nepoata fostului dictator îşi petrece majoritatea timpului împreună cu foştii colegi de la Şcoala Centrală, scrie wowbiz.ro. Ea a absolvit liceul în 2015, dar încă apare în poze de vacanţă alături de vechii ei amici.
     
    Alexandra Ceauşescu este studentă la Facultatea De Arhitectură, secţia Design Interior. Ea a creat mai multe schiţe cu interioare de apartamente, pentru care a primit laudele prietenilor, scrie huff.ro
     

  • Dragoste în vremea portocalilor. Cum arată cea mai ”fierbinte” regiune a Spaniei, un Paradis pe pământ

    Cei mai înalţi munţi din Spania continentală sunt în Andaluzia. Vârful Mulhacén din lanţul muntos Sierra Nevada s-a oprit din crescut la puţin sub 3.500 de metri. Unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Alhambra – a fost construit tot în această regiune din sudul Spaniei. O salbă de sate albe (celebrele Pueblos Blancos) încununează zonele de coastă ale Andaluziei. Un exemplu este Tarifa – un oraş-sat cunoscut de surferii, windsurferii şi kitesurferii din toată lumea. Cu o mare turcoaz mai mereu supărată (de vântul puternic din zonă), această localitate este clar o destinaţie pentru pasionaţii de sporturi de apă, că doar aici şi-au dat întâlnire Mediterana şi Atlanticul. La o privire mai atentă însă, descoperi că la doar câţiva paşi de plajă se află un orăşel alb ce îşi poartă cu mândrie influenţele maure, dar care a împrumutat şi ceva din liniştea insulelor greceşti. Aerul tot spaniol rămâne.

    Andaluzia este cea mai fierbinte regiune a Spaniei, atât la propriu, cât şi la figurat. Vara, temperaturile din termometre se apropie vertiginos de 40 de grade Celsius. Dar e o căldură care arde, care iese din asfalt. Iar iernile, blânde de altfel, sunt încălzite de ceva spectacole de flamenco în timp ce în aer se simte un parfum fin de portocale.

    În Japonia mi-am dorit să ajung primăvara, atunci când înfloresc cireşii. E o imagine ruptă din picturile marilor impresionişti. Nu degeaba an de an japonezii se bat cu turiştii străini pentru a surprinde cele mai frumoase cadre.

    În Provence, deşi nu am ajuns încă, vreau să aterizez vara, ca să miros lavanda în floare. Îmi pare un peisaj greu de egalat. Nu degeaba Cezanne, Van Gogh şi Picasso s-au îndrăgostit de această regiune din sudul Franţei.

    În Andaluzia nu ştiam că trebuie să ajung când portocalii sunt perioada lor de glorie. Nu ştiam de fapt când ar fi mai bine să merg, dar uneori lucrurile se întâmplă de la sine. La final de decembrie şi început de ianuarie, când temperatura coboară chiar sub pragul de 20 de grade (în timpul zilei, pentru ca nopţile să fie mai reci), toate drumurile sunt flancate de portocali încărcaţi până la refuz. Pe alocuri mai vezi şi unul-doi lămâi, iar norocoşii se pot întâlni şi cu un pomelo.

    În Cordoba – una dintre cele mai cunoscute trei minuni ale Andaluziei, alături de Sevilia şi Granada –, în faţa catedralei Mezquita, ai o grădină de portocali unde vizitatorii şi turiştii deopotrivă stau la un pahar de vorbă, iau prânzul sau pur şi simplu admiră arhitectura locului. Mezquita, perla coroanei din Cordoba, este unul dintre puţinele locuri din lume unde poţi merge la slujbă într-o moschee. Influenţa maură este peste tot în sudul Spaniei. În Mezquita, în Alhambra, în cartierele istorice din Granada, în Alcazarul (Palatul Regal, care încă este folosit de capetele încoronate ale Spaniei) din Sevilia. Aici ghidul ne-a povestit că putem vedea stilul Mudejár, care se află la intersecţia dintre arhitectura europeană şi cea maură. Este caracteristic pentru sudul Spaniei şi este o încântare pentru privire şi o dovadă în plus că măiestria omului nu ţine de tehnologie şi de studii, ci de înzestrare şi răbdare.

    Alcazarul este „sora mai mică”, dar nu mai puţin încântăroare, a palatului Alhambra, acesta din urmă fiind unul dintre, dacă nu cel mai important obiectiv turistic al Spaniei. Zilnic, mii de oameni trec pragul acestui loc pentru a descoperi cum se „croşetează” în piatră, pentru a vedea cum atenţia la detalii poate da naştere unor adevărate opere de artă. Aceeaşi Alhambra este locul celor mai apropiate de perfecţiune „piscine” din lume. Nu sunt piscine infinite (infinity pools), dar în apa lor cristalină se oglindeşte cel mai bine cerul. Iar în grădinile acestui loc trebuie să îşi fi dat masteratul cei mai importanţi hairstylişti din lume, pentru că niciun fir de iarbă nu iese din rând. Totul este aranjat şi ferchezuit la milimetru. Nu lipsesc nici portocalii din acest tablou în care palatul se profilează în cadru secund, cu o serie de culmi înzăpezite în spate, culmi ce se înalţă semeţe în spate. Alhambra se bate cu Versailles în multe clasamente pentru cel mai important palat al Europei. Se întrec în frumuseţe, în grandoare, în decadenţă. Dar sunt la fel de diferite ca un vin de Bordeaux (Franţa) şi unul de Rioja (Spania). Amândouă câştigă premii la competiţiile internaţionale de profil, dar iubitorii şi cunoscătorii ştiu că sunt cum nu se poate mai diferite. Este ca o competiţie de Miss Popularitate, iar rezultatul va fi mereu subiectiv.

    La fel de greu îmi e mie să aleg ce mi-a plăcut mie cel mai tare în Andaluzia. Sunt la fel de subiectivă şi ar fi incorect să aleg între minunea care se numeşte Sevilla şi Cordoba cea de poveste cu a ei Mezquita împrejmuită de curţile îmbrăcate în muşcate. E de altfel o competiţie în Cordoba între localnici, primăvara, pentru a primi titlul de cea mai frumos „coafată” curte din oraş. Locuitorii urbei îşi deschid porţile pentru vizitatori şi lupta începe. Câştigătorii cei mari sunt însă turiştii, care se pot bucura de această privelişte.

    Despre Sevilia cred că s-ar putea scrie romane întregi în care autori de top din lume să îi pună frumuseţea în versuri sau în proză. Dacă nu i-a cântat-o sau pictat-o încă niciun artist, atunci cu siguranţă urmează, pentru că oricât ai vrea să te opui, de Sevilia te îndrăgosteşti fără drept de apel. Am realizat de-a lungul anilor că îmi amintesc fraze şi citate fără să ştiu de multe ori unde le-am auzit sau când. Când am plecat spre Andaluzia, mi-a răsunat în minte „Si no has visto Sevilla, no has visto meraviglia”. În traducere, „Dacă nu ai vazut Sevilia, nu ai văzut minunea”. Ca de obicei, la pomul lăudat m-am dus sceptică şi, ca de alte multe ori, m-a cucerit. Definitiv şi irevocabil. Şi nu doar cu un loc, cu celebra ei piaţă Plaza de España, cu un fel de mâncare sau cu un vibe, ci cu totul.

    Că tot am amintit de frumuseţe şi dragoste, ar mai fi şi adormitele Pueblos Blancos, sate de un alb imaculat, mai ceva ca Albă-ca-Zăpada, şi zona de coastă unde marea se îmbrăţişează cu oceanul. Şi dacă mai adaugi pe listă şi Granada cu al ei Alhambra, atunci toate piesele acestui puzzle numit Andaluzia sunt gata, aşezate la locul lor. Iar imaginea finală este greu de uitat.

    Cred că aş putea să îl parafrazez pe Pablo Neruda, care zicea: „I want to do with you, what spring does to the cherry trees“ („Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii“). Eu aş adapta versurile şi aş spune: „Vreau să fac cu tine ce face iarna cu portocalii în Andaluzia”.