BusinessMagazin

Tag: arhitect

  • Povestea arhitectului ajuns patron de restaurant după ce criza l-a forţat să renunţe la meserie

    Matei Ionescu este de profesie arhitect şi primul business pe care l-a construit a fost în domeniu. Apoi, s-a extins în publicitate, iar în 2009, când criza începea să îşi arate colţii, a pariat pe HoReCa, pentru că, spune el, românii beau şi mănâncă şi de tristeţe, şi de fericire.

    Astăzi, antreprenorul deţine două restaurante şi o sală de evenimente sub brandul Gargantua, dar şi businessul de livrare la domiciliu Pizzicato. Pe lista de planuri viitoare se numără un restaurant fusion, sub un nou brand. „Am descoperit la Londra mai multe restaurante fusion cu influenţe asiatice şi ne-am gândit (împreună cu soţia sa, n.red.) că am putea testa conceptul pe piaţa locală. Este un plan pentru 2015, în prezent căutăm spaţii.“

    Antreprenorul vizează deja 3-4 spaţii în zona centrală şi de nord a Bucureştiului, unde locuiesc românii cu venituri peste medie care ar urma să devină şi clienţii restaurantului.

    Pentru acest nou local Matei Ionescu vrea să testeze un nou brand – pe care nu vrea să îl facă deocamdată public. Pentru brandurile Gargantua şi Pizzicato, dezvoltarea se va face intensiv, nu extensiv: nu vor fi deschise localuri noi, ci vor fi îmbunătăţite rezultatele celor deja existente.

    După ce a absolvit Facultatea de Arhitectură antreprenorul a lucrat în consultanţă în arhitectură, având pe lista de clienţi atât companii private mari, cât şi instituţii guvernamentale. Apoi, a început să dezvolte şi proiecte individuale, printre care, aminteşte el, un proiect rezidenţial pe malul lacului Floreasca. Compania de arhitectură o mai are şi astăzi, însă aceasta a trecut în plan secundar, la fel ca şi businessul de producţie publicitară dezvoltat începând cu 1994.

    „În 2008, când am simţit că piaţa de publicitate începe să scadă, am decis să ne orientăm spre zona de food pentru că, indiferent de vremuri, restaurantele şi afacerile din această industrie au fost cele care au suferit cel mai puţin.“ Iniţial, s-a orientat către zona de automate (vending machines), însă a găsit acolo o piaţă puternic competitivă. Mai mult, pentru businessul pe care voia să îl dezvolte, avea nevoie şi de o bucătărie proprie.

    Astfel, în 2009 a apărut Gargantua în inima Bucureştiului, la intrarea în parcul Grădina Icoanei. „Am avut avantajul spaţiului, aici funcţiona anterior o gelaterie. De fapt, locul acesta este cel care m-a convins să intru în acest business”, recunoaşte Matei Ionescu. Restaurantul este deschis pe un teren concesionat pe termen lung şi are circa 150 de locuri vara şi 98 iarna. Povestea spaţiului din Grădina Icoanei este controversată: în 2007, consilierul local de la sectorul 2 şi prim-vicepreşedinte al UNPR sector 5, Silviu Măndescu, a concesionat 180 de metri pătraţi din parcul Grădina Icoanei pe 350 de euro pe lună cu aprobarea primarului Neculai Onţanu, lucru contestat de alţi consilieri din primărie, conform cotidianul.ro. Ulterior, spaţiul concesionat a fost preluat de Gargantua.

    Matei Ionescu a decis să folosească terenul boem, dezvoltând un restaurant cu inspiraţie franceză: „De la început am vrut un bistro de inspiraţie franceză, şi de aici ne-a venit ideea cu numele Gargantua.“ Încă de la început localul a fost gândit pentru a fi divizat în două zone, una de cafenea şi una de restaurant, cele două fiind separate de bar. Un alt aspect pe care l-a luat în considerare Matei Ionescu a fost stilul restaurantului: „În domeniul acesta există două abordări, cea franceză în care angajaţii vorbesc clienţilor cu dumneavoastră, mesele au faţă de masă, iar ospătarii au ţinută oficială, şi cea americană. Aceasta din urmă pariază pe o abordare prietenoasă, dar impersonală“. În cazul Gargantua, antreprenorul a optat pentru prima abordare, deoarece „românii sunt formali şi preferă ca masa să fie luată într-un cadru elegant“.

    Meniul Gargantua a fost construit pentru a se adresa tuturor clienţilor, indiferent de vârstă şi de venituri, însă, în medie, pentru o masă completă un client plăteşte circa 100 de lei. Zilnic, restaurantul are între 100 şi 200 de clienţi care se împart în mod egal între prânz şi cină. „Avem şi clienţi care vin dimineaţa, pentru micul dejun, însă aceştia sunt mai puţini şi de regulă vin să îşi bea cafeaua şi să citească ziarul. Românii iau mai degrabă două cine decât un mic dejun la ora opt.“ Matei Ionescu spune că aceasta este mentalitatea tipică sud-europenilor, respectiv a spaniolilor, italienilor şi grecilor, care preferă să petreacă până noaptea târziu.

  • POVESTE URBANĂ: Palatul Banffy, perla clădirilor din Cluj. Arhitectul acestuia a primit salariul pe 100 de ani

     Povestea Palatului Banffy din Cluj-Napoca face parte din proiectul ”Poveste Urbană”, lansat de Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro, cu sprijinul ING Bank, care îşi propune să scoată la lumină poveştile caselor vechi, adevărate comori arhitecturale, ce se pierd însă în zgomotul cotidian.

    Mediafax vă prezintă povestea Palatului Banffy.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată 25 de metri pătraţi bine folosiţi

    Un arhitect din cartierul newyorkez Brooklyn a renovat apartamentul de mai puţin de 25 de metri pătraţi al unui profesor de antropologie care îşi împarte timpul între New York şi un sat african. Arhitectul a renovat apartamentul într-un stil care să se potriviească clientului său şi a folosit mai multe tipuri de lemn, printre care bambus, frasin, fag şi stejar. 
    Una dintre cele mai inedite creaţii ale sale este o librărie aflată deasupra dormitorului în care trebuie să te strecori. 

    Sursa: Business Insider

     

     

  • Viaţa în interiorul unei piramide: un arhitect din Mexic a construit o casă inspirată de una dintre minunile lumii – GALERIE FOTO

    Juan Carlos Ramos, un arhitect din Mexic, a creat o casă în forma unei piramide. Casa este realizată din pereţi de sticlă care permit accesul luminii naturale în interior.

    “Casa Piramidă”, aşa cum a denumit-o Ramos, este perfectă pentru o familie mică. Are două dormitoare, un living room şi o zonă de luat masa. Are deasemenea un balcon, garaj şi o librărie situată în vârful piramidei.

    Juan Carlos Ramos a lucrat în proiecte de arhitectură de-a lungul ultimilor zece ani, fiind de asemenea implicat în lucrări din cadrul unor studiouri precum Neoscape sau Fernando Romero EnterprisE.

    VIAŢA ÎN INTERIORUL UNEI PIRAMIDE – GALERIE FOTO

  • Casa din filmul “Scarface”, scoasă la vânzare pentru 35 milioane de dolari

    Casa este un castel neoclasic, are o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi şi patru dormitoare, nouă băi şi o terasă cu vedere la Oceanul Pacific. Denumită “El Fureidis”, proprietatea a fost concepută de către arhitectul Bertrem Goodhue la începutul anilor 1900, la cererea omului de afaceri James Waldron Gillespie.

    Proprietatea mai include grădini şi fântâni în stil persan şi patru piscine. Deţinătorul actual este un magnat rus, Sergey Grishin.

    “Scarface”, cu Al Pacino în rolul principal, este considerat unul dintre cele mai de succes filme din toate timpurile.

  • Un arhitect american la Bucureşti: cum s-a adaptat fiul unui fermier din SUA la viaţa din România?

    În adolescenţă a locuit timp de câţiva ani la Londra, unde spune că şi-a educat simţul estetic, dar ulterior s-a întors în Statele Unite, pentru a studia arhitectura la Universitatea din Michigan. „După ce am absolvit facultatea, am lucrat pentru o companie de familie şi ulterior, în timp, am început să lucrez pentru firme mai mari„, povesteşte Randy Tharp despre debutul său profesional.

    Prima experienţă managerială a avut-o în cadrul unuia dintre cei mai mari constructori japonezi, Kajima, unde a lucrat din 1990 până în 1998. A fost mai întâi director de marketing, ajungând în timp manager general şi de operaţiuni şi director de corporate development în cadrul subsidiarei americane a Kajima.

    Ulterior, a lucrat cu nişte prieteni timp de câţiva ani, urmând ca din 2001 să se alăture companiei americane de arhitectură, inginerie şi construcţii Epstein, cu o istorie de aproape 100 de ani. „În 2009 am venit în România pentru un proiect care avea întârzieri şi la care am lucrat câteva luni. Apoi am început alte proiecte, iar în 2010 am preluat conducerea biroului din Bucureşti„, spune Tharp.
    De atunci, managerul american a luat pulsul economiei locale prin intermediul proiectelor la care a participat: de la fabrica de sonde de petrol a Lufkin de la Ploieşti până la relocarea fabricii din Bucureşti a producătorului de pompe Aversa.

    Proiectele la care lucrează americanii de la Epstein pe piaţa locală şi investiţiile pe care le-a văzut managerul american materializându-se în ultimii ani îl fac să creadă că nu mai avem motive să vorbim despre criză economică.
    „Cred că am ajuns la finalul crizei. Am atins punctul minim în urmă cu doi ani, iar de atunci interesul pentru România a crescut. Din ce în ce mai mulţi investitori sunt atraşi de România, cel puţin în domeniul industrial şi în IT„, spune Tharp.

    El adaugă că, în industrie, companiile sunt interesate în special de investiţii în sectorul auto şi cel de petrol şi gaze, dar că există potenţial şi în domeniul alimentar şi farmaceutic. „Ar exista un potenţial şi mai mare (în atragerea de investiţii străine – n.red.) dacă statul ar oferi anumite stimulente, aşa cum sunt scutirile de taxe.„

    Dacă în zona de construcţii industriale, dar şi de spaţii de birouri şi de retail, Tharp este optimist şi susţine că vede o revenire a numărului de proiecte, nu acelaşi lucru poate spune şi despre construcţiile rezidenţiale.

    De altfel, datele de la Institutul Naţional de Statistică confirmă acest lucru: anul trecut au fost finalizate în România puţin peste 40.000 de case şi apartamente, în scădere cu aproape 6% faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte infrastructura, Tharp consideră că nevoile sunt mari, dar priorităţile nu au fost stabilite foarte clar. „Resursele sunt limitate şi acest lucru este o provocare. Sunt însă proiecte care ar trebui să fie prioritare, aşa cum este centura de sud a Capitalei, care să lege autostrăzile Constanţa-Bucureşti de Bucureşti-Piteşti.„

    În prezent, centura de sud a Capitalei, care are doar o bandă pe fiecare sens, este plină de gropi, însă există de mai mulţi ani proiecte de reabilitare a acesteia, care nu au început încă. Statul vrea de asemenea să construiască în concesiune o centură de sud la standard de autostradă, dar deocamdată nu a anunţat cine vor fi investitorii privaţi care o vor finanţa.

    Epstein a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 6 milioane de lei (1,4 milioane de euro) pe entitatea juridică Epstein Arhitecture & Engineering. Americanii, care au în prezent birouri la Chicago, în Varşovia şi în Bucureşti, au înce-put să lucreze pentru proiecte şi în alte ţări, astfel că arhitecţii din România se ocupă, spre exemplu, de proiecte ale Emerson pe piaţa rusească.

    „Exportăm servicii din România„, spune Tharp. În acest context, dar şi al noilor proiecte pe care compania le are pe piaţa locală, aşa cum este relocarea fabricii Aversa din Bucureşti, o extindere pentru fabrica Röchling Automotive din parcul industrial WDP de la Oarja (judeţul Argeş) sau diverse alte proiecte cu firmele americane Cameron şi Emerson, Tharp speră că anul 2014 va aduce o creştere de circa 25% a afacerilor.

  • Peste 200.000 de maşini din parcările din Bucureşti sunt nefolosite de mulţi ani

     “Sunt peste 200.000 de maşini care nu circulă în Bucureşti, dar pot fi găsite pe domeniul public cu prelate pe ele sau dezmembrate. Aceste maşini nu se mişcă. Românul avea Dacia lui veche în 1994 şi s-a dus în Germania, şi-a luat un BMW pe 600 de mărci, a circulat cu ăla vreo trei ani şi după aia a apărut posibilitatea să-şi ia Cielo nou. Iar celelalte două au fost lăsate în parcare”, a spus Dumitraşsu.

    El a afirmat că maşinile respective nu se mişcă şi ocupă locuri de parcare, care ajung “clocitoare” sau adăposturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Biocorporatiştii – au renunţat la viaţa de oraş şi la munca în corporaţie pentru a face agricultură la ţară

    L-am întâlnit pe Matei Dumitrescu, unul dintre cei patru fondatori ai afacerii Coşul de legume, în biroul din cadrul centrului de afaceri Bucharest HUB, unde îşi întâmpină de cele mai multe ori clienţii şi partenerii. Tot acolo ajung şi multe dintre coşurile cu legume şi fructe vândute prin intermediul site-ului, SMS-urilor sau telefoanelor. Matei Dumitrescu este responsabil de partea de business to business, colegul lui, Andrei Barbu, fost IT-ist, se ocupă de producţia de pe terenul din Valea Măcrişului, iar soţiile lor, psiholog şi arhitect, gestionează marketingul, comunicarea şi relaţiile cu clienţii.

    „Experienţa fiecăruia dintre noi a intervenit la un moment dat: cu ajutorul lui Andrei Barbu am dezvoltat site-ul şi urmărirea livrărilor în sistem, soţia sa, Alexandra, de profe-sie arhitect, a intervenit când a venit vorba de dezvoltarea solariilor şi a halei de depozitare, iar Sabina, soţia mea, psiholog, face cursuri de parenting unde nu vorbeşte doar despre educaţia, ci şi despre hrana copiilor, identificând astfel nevoile consu-matorilor preocupaţi de sănătatea lor“, explică Matei Dumitrescu modul cum pregătirea din varii domenii ajută şi în agricultură.

    Ideea afacerii Coşul de legume a venit în 2011, când Andrei şi Alexandra Barbu au început să caute produse sănătoase pentru fetiţa lor. „Nu aveam de unde să procurăm mâncarea sănătoasă, aşa că am decis să ne-o facem singuri“, este ex-plicaţia simplă a lui Dumitrescu, care i s-a alăturat lui Barbu în 2012, odată cu creşterea cererii pentru legumele cultivate în sistem ecologic. În prezent, cele două familii cultivă la ferma lor de 16 hectare din Valea Măcrişului, în apropiere de oraşul Urziceni, legume şi fructe în sistem ecologic, printre care şi sfeclă elveţiană, roşii mov sau morcovi galbeni şi albi, varză furajeră. Pe un teren de circa două hectare din zona Cheile Olteţului cultivă cartofi, iar în apropiere de Bucureşti au şi un mic depozit de logistică, de unde fac livrările.

    Legumelor şi fructelor li se adaugă ouăle şi carnea de la câteva sute de găini, aflate tot la ferma de pe Valea Măcrişului. Lucrează însă şi cu mai multe ferme partenere – unele cu certificare ecologică definitivă, altele în conversie, de la diverse organisme de certificare. Produsele sunt vândute prin intermediul site-ului, pe bază de comandă sau abonament săptămânal: clienţii îşi primesc coşul proaspăt, în fiecare marţi şi sâmbătă, chiar la uşa lor sau în cele circa 30 de centre partenere.

    În total, cele două familii au investit în afacere circa 50.000 de euro. Datorită cererii mari, au început să colaboreze şi cu alte ferme, subcontractori, care investesc parţial banii proprii în ferma de legume. Break-even-ul a fost atins astfel anul trecut, când afacerea a ajuns la venituri de 100.000 de euro, iar perspectivele sunt pozitive şi pentru anul în curs.“Am vândut abonamente prepaid în luna martie cât aproape toată cifra de afaceri din legume de anul trecut“, argumentează Dumitrescu, care a primit în avans plata pentru costurile viitoare.

    Comanda medie în magazinul cosuldelegume.ro este de 78,30 de lei, iar cei mai mulţi clienţi sunt mame tinere, potrivit lui Dumitrescu. Anul trecut au avut circa 5.000 de livrări, iar unii dintre clienţi, potrivit lui Dumitrescu, au cumpărat produse proas-pete chiar şi în valoare de 1.000 de euro. În afară de cele câteva sute de clienţi stabili, compania lucrează şi cu restaurante (Violeta’s Kitchen, Cafe Verona), centre de afaceri (Bucharest HUB), grădiniţe, şcoli (British School of Bucharest) sau săli de fitness.

    Parteneriatele şi vânzările către consumatorii finali sunt echilibrate, având fiecare o proporţie de 50% din afacere. Matei Dumitrescu este de părere că nu e nevoie de pregătire pentru a-ţi începe o afacere în agricultură şi găseşte mai folositoare experienţa din domenii care, aparent, nu au puncte în comun cu „viaţa la ţară“. „Noi am pornit de la coadă la cap: aveam multe cunoştinţe, networking dezvoltat, prieteni care ne-au îndrumat către alţi clienţi şi către nevoile lor.“ Dacă el este în continuare implicat în alte afaceri, precum turismul şi marketingul, Andrei Barbu a renunţat cu totul la munca dintr-o multinaţională IT pen-tru a se dedica businessului cu legume.

    Acum, în loc să îşi petreacă zilele scriind cod, ajunge să îşi petreacă şi nopţile su-praveghind producţia de legume de pe Valea Măcrişului când temperaturile sunt foarte scăzute. În afară de cele două familii, numărul angajaţilor variază în funcţie de sezon şi poate ajunge la 30 de persoane în perioada de maximă productivitate şi in-clude atât personalul care se ocupă de livrări, cât şi lucrătorii temporari de pe câmpul din zona Bărăganului.

  • Povestea bancherilor care au deţinut jumătate de Bucureşti

    Banca Chrissoveloni a fost până în 1933, la căderea Bursei de pe Wall Street, una dintre cele mai puternice instituţii financiare din România, fiind construită de-a lungul a mai multe generaţii de familia Chrissoveloni. Sediul central al băncii, construit de arhitectul G.M. Cantacuzino, este astăzi sediul Băncii Naţionale a României (BNR). 

    Zenni Chrissoveloni a venit în Principatele Române în 1848 şi a pus bazele unei bănci şi ale unei companii exportatoare în Galaţi, care s-au extins ulterior în Brăila şi în Bucureşti. Afacerile au prosperat apoi sub conducerea lui Nicolas Z. Chrissoveloni, fiul lui Zenni, perioadă în care s-au dezvoltat investiţiile familiei în imobiliare şi agricultură. În 1879, el a cumpărat de la Dimitrie Mavrocordat domeniile Ghidigeni şi Corăşti, unde a construit o şcoală care există şi astăzi, biserica satului, o vilă şi a dezvoltat distileria de coniac existentă acolo.

    După Primul Război Mondial, afacerile familiei au fost preluate de Jean şi Dumitru, fiii lui Nicolas. Jean a transformat distilatorul de coniac într-o fabrică modernă de producţie de alcool, iar prieteniile sale în cercurile înalte au ajutat la creşterea afacerii. Vila lui din Ghidigeni, de pildă, găzduia deseori oaspeţi precum regina Maria şi regele Ferdinand.

    În timpul Primului Război Mondial, vila a fost transformată într-un spital în care soţia lui Jean, Sybille, şi regina Maria au lucrat ca voluntare. Jean Chrissoveloni a pus bazele şi a condus regimentul de transporturi militare Regina Maria. Sub conducerea lui, afacerea s-a răspândit în Europa, cu birouri deschise în Paris, Londra, Atena şi New York şi noi achiziţii de terenuri în România, Grecia şi Macedonia; a fost construită clădirea de birouri de pe Lipscani, cu ajutorul arhitectului G.M. Cantacuzino.

    Jean Chrissoveloni a murit la 46 de ani, în 1926, iar fiul lui, Nicky, care a studiat la Oxford, s-a întors în România în 1931. Avea 22 de ani şi s-a alăturat consiliului director al băncii, iar în 1936 a devenit preşedinte al boardului, conducând banca împreună cu Dimitrie Ghica. Familia a făcut eforturi disperate pentru ca banca să nu dea faliment, iar Nicky Chrissoveloni şi-a pus propria avere la bătaie. A plătit cererile de retragere ale clienţilor băncii din propriii bani şi a acoperit în proporţie de 95% plângerile clienţilor. În 1934, la un an după ieşirea din criza economică, deşi slăbită substanţial, banca a fost declarată viabilă de BNR.

    Sub managementul lui Nicky Chrissoveloni, banca şi-a recâştigat reputaţia şi poziţia de lider în sistemul românesc bancar. Instituţia a fost atât de puternică, încât la 3 iunie 1948 profitul raportat pentru anul anterior a ajuns la 2 miliarde de lei; comuniştii au naţionalizat banca opt zile mai târziu. Nicky Chrissoveloni a fost arestat în scurt timp, iar după 1960 el şi familia lui au emigrat în Grecia. A murit departe de ţara natală, în 1971, şi a fost îngropat pe insula Glyvada din apropiere de Atena.

     

  • Camera de hotel care pluteste la 7 metri inaltime. Este unica in lume si poate fi a ta pentru 50.000 de dolari

     Pentru o perioada limitata, Denver, cel mai cunoscut oras din Colorado, pune la dispozitia amatorilor de senzatii tari o camera de marimea unui lift, suspendata la aproximativ 7 metri inaltime. Aflata in complexul turistic Curtis, este considerata “singurul hotel plutitor din lume”.

    Ideea revolutionara ii apartine arhitectului new-yorkez Alex Schweder, care a construit-o cu ocazia unui festival local, in ideea de a promova arta.

    Asa-zisa camera de hotel iti poate oferi toate conditiile, de la pat si grupuri sanitare, pana la o superba panorama a orasului.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro