Tag: afaceri

  • Care e povestea grupului Selina, unul dintre cei mai mari actori din construcţii, cu 1.000 de salariaţi şi afaceri de peste 700 mil. lei

    Grupul a trecut inclusiv printr-un proces de insolvenţă şi a reuşit să îşi revină l „Prezentul e cel mai bun moment pentru noi“.

    Selina, unul dintre cei mai mari actori din construcţii, cu 1.000 de salariaţi şi afaceri de peste 700 mil. lei, îşi concentrează atenţia pe infrastructură, Beneamin Rus, fondatorul businessului, afirmând că prezentul este cel mai bun moment pentru grupul înfiinţat acum mai bine de 30 de ani.

    „Mă gândesc că încă zece ani de zile mai avem de lucru la autostrăzi şi la calea ferată“, afirmă antrepre­norul, prezent în cadrul emisiunii Oradea, poartă către Vest, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Grupul deţine mai multe firme, precum Trameco, Selina, Selina Invest, Drum Asfalt şi Drumuri Bihor. Doar aceste companii adună afaceri de peste 700 mil. lei în 2023, cele mai recente date publice.

    „Acum suntem într-un moment bun, la care nici eu nu mă aşteptam. Accesăm în continuare contracte pe zona de infrastructură. Am intrat pe calea ferată de doi ani de zile şi avem lucrări acolo de circa 200 de milioane de euro. Suntem asociaţi cu o firmă din Polonia.“

    Antreprenorul pariază în continuare pe lucrări de infrastructură – drumuri expres, drumuri naţionale, autostrăzi. „Ne concentrăm atenţia pe infrastructură, unde există un boom.”

     

  • 22 mil. euro, un nou CEO şi un an sub semnul incertitudinii: cum îşi securizează un business axat pe siguranţă viitorul

    22 de milioane de euro este nivelul de business la care a ajuns anul trecut Spy Shop, una dintre cele mai mari firme din domeniul sistemelor de securitate. Businessul antreprenorial are un nou CEO şi mizează pe dezvoltarea din domeniul construcţiilor, în condiţiile în care evoluţia pieţei stă sub semnul întrebării, din pricina creşterii cheltuielilor din domeniul apărării.

     

    Paza bună trece primejdia rea”, spune o zicală românească şi tocmai preocuparea românilor pentru protecţie este motorul de creştere a afacerii Spy Shop, care a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de 22 mil. euro şi un profit de 1 mil. euro. Firma, unul dintre cei mai mari importatori, distribuitori şi retalieri de sisteme de securitate, supraveghere video şi fotovoltaice, a bifat în ultimii cinci ani creşteri anuale de la 20% la 40% ale cifrei de afaceri, dar perspectivele pentru anul în curs sunt rezervate. „2025 se întrevede a fi un an foarte greu, în principal din cauza situaţiei politice atât din ţară, cât şi la nivel global. Mare parte din fondurile de dezvoltare vor fi redirecţionate către apărare şi asta va impacta foarte mult segmentul nostru. Sper ca anul 2025 să fie cel puţin la nivelul anului 2024, deşi tendinţa nu este una pozitivă. Domeniul construcţiilor este unul din principalele motoare de creştere ale industriei securităţii şi aici pentru moment sunt semnale bune, dar posibil ca şi acesta să fie afectat din cauza situaţiei macroeconomice”, spune Florin Mariţescu, care a preluat anul acesta rolul de CEO al companiei de la fondatorul afacerii, Sergiu Dangulea. Fondatorul Spy Shop rămâne în continuare în board, fiind implicat în analiză, strategie şi dezvoltare alături de noul CEO şi consiliul de administraţie.

    Antreprenorul a înfiinţat firma în 2009, având experienţă anterioară în domeniul investigaţiilor şi al sistemelor de securitate, după ce a observat că în piaţă oferta pentru camere de supraveghere sau sisteme de alarmă era aproape inexistentă şi acestea se găseau doar pe piaţa externă. De aici a plecat ideea afacerii, iar Spy Shop a fost primul magazin online de produse de spionaj şi securitate din România. „La început toţi distribuitorii şi oamenii din industrie au considerat inoportună şi fără viitor această iniţiativă, dar cu timpul am reuşit să câştigăm încrederea clienţilor prin produse cu tehnologie avansată, unice în Romania la acel moment”, povesteşte Florin Mariţescu. Fondurile necesare lansării businessului au fost o parte din surse proprii, dar şi din împrumuturi. Reinvestirea profitului în dezvoltarea continuă a afacerii a ajutat mult la creşterea înregistrată de-a lungul timpului, explică noul CEO, care lucrează în cadrul companiei de peste zece ani, timp în care a ocupat mai multe funcţii în zona logistică, iar până de curând a deţinut funcţia de manager de achiziţii. El a fost unul din primii angajaţi ai Spy Shop, care are acum o echipă de 75 de oameni. Despre angajarea sa la firma pe care o conduce acum, Florin Mariţescu spune că a fost un moment cheie în cariera sa; i-a plăcut ceea ce făcea, a rezonat foarte bine cu businessul şi cu colegii, a învăţat foarte multe lucruri în timp şi s-a implicat în dezvoltarea companiei. Născut în Timişoara, executivul are 38 ani, este o persoană activă, fiind pasionat de alpinism, călătorii şi sporturi extreme. Deţine o diplomă de bussines management şi resurse umane, iar de-a lungul timpului a absolvit mai multe programe de specializare în diverse domenii de business.


    „În ultimii 2-3 ani, atenţia consumatorului s-a îndreptat către produse cât mai uşor de folosit, Do-It-Yourself sau Ready-to-Use, echipamente wireless care nu mai necesită cabluri sau alte modificări aduse locului unde sunt instalate. Statistic, peste 30% din infracţiunile de furt sunt îndreptate către locaţiile care nu sunt dotate cu camere de supraveghere sau sisteme de alarmă.“ –
    Florin Mariţescu, CEO, Spy Shop


    Despre evoluţia pieţei, Florin Mariţescu spune că în ultimii 2-3 ani, atenţia consumatorului s-a îndreptat către produse cât mai uşor de folosit, Do-It-Yourself sau Ready-to-Use, echipamente wireless care nu mai necesită cabluri sau alte modificări aduse locului unde sunt instalate. „Statistic, peste 30% din infracţiunile de furt sunt îndreptate către locaţiile care nu sunt dotate cu camere de supraveghere sau sisteme de alarmă. Fiecare persoană ar trebuie să devină conştientă că investiţia în astfel de sisteme de securitate contribuie la siguranţa casei, a afacerii şi la protejarea celor dragi”, consideră executivul. El adaugă că piaţa din România este o piaţă de consum, unde clientul vânează cel mai mic preţ, de multe ori în defavoarea calităţii sau a serviciilor. „De aceea investim sume considerabile pentru a educa clienţii şi a-i informa în legătură cu cele mai noi tehnologii apărute. Astfel am pornit în anul 2022 proiectul Spy Shop Academy, unde împreună cu producătorii desfăşurăm permanent cursuri şi seminarii pentru educarea clienţilor şi familiarizarea acestora cu ultimele tehnologii apărute”, explică Florin Mariţescu. Pe lângă acest proiect, firma investeşte în materiale video pe canalul propriu de YouTube, cât şi conţinut pe blog, unde sunt prezentate noile produse şi cele mai avansate tehnologii (camere de supraveghere, sisteme de alarmă, videointerfoane etc.), dar şi cum pot fi folosite pentru a exploata la maximum beneficiile. 

    În prezent, „dificultăţile în domeniul nostru sunt legate în principal de logistică, deoarece firmele de curierat mai au mult de îmbunătăţit în ce priveşte rata livrărilor. Pe lângă acest aspect, o altă dificultate este dinamica pieţei şi anume faptul că în fiecare zi apar noi concurenţi care încearcă să se poziţioneze cu preţurile cât mai jos, lucru ce impactează profitul. La capitolul provocări mai pot intra modificările fiscale, e-factura, e-transport, SAFT etc.”, explică executivul.

    Tot el spune că principalele obiective pe care le are ca CEO sunt dezvoltarea businessului prin creşterea constantă a cotei de piaţă, creşterea profitului, dezvoltarea şi dinamizarea gamei de produse, oferirea celor mai competitive servicii şi produse, atât la nivel de preţ, cât şi la nivel de calitate. Conform lui, firma investeşte continuu în eficientizarea logistică pentru a îmbunătăţi rata de livrare. 

    Despre stilul de management pe care îl aplică, Florin Mariţescu spune că este unul democratic, în care implică managerii în luarea deciziilor, discută, analizează şi împreună găsesc cea mai bună variantă. „Majoritatea celor din top management au experienţă şi vechime în companie, iar acest lucru mă face să am încredere în cei care mă ajută să duc businessul la un nivel mai înalt. Susţin implicarea lor în luarea deciziilor, ceea ce îi responsabilizează şi îi ajută în dezvoltarea competenţelor. La parteneri apreciez cel mai mult loialitatea şi faptul că au fost alaturi de noi atunci când am avut momente mai dificile. Nu tolerez indolenţa şi lipsa de responsabilitate”, punctează Florin Mariţescu.

    Tot el observă că generaţiile mai tinere nu au răbdare, ceea ce este un mare minus. „Nu alocă suficient timp educării şi dezvoltării şi au cerinţe mari raportate la nivelul de cunoştinte. 

    Într-adevăr şi piaţa muncii s-a schimbat, dar cariera se construieşte în timp, cu educare, perseverenţă şi determinare. Ca sfat, trebuie să aibă mai multă răbdare, să îşi dezvolte competenţele şi nu în ultimul rând să înveţe şi să se adapteze din mers.”   

  • Care este modul inventiv prin care o tânără transformă frumuseţea naturii într-o afacere profitabilă şi care creşte susţinut

    Diana Dragne a început să posteze pe social media lucrările pe care le picta în timpul liber, iar treptat, în jurul acesteia s-a creat o comunitate care numără 13.000 de urmăritori, veniţi în special pentru ilustraţiile pe care ea le-a creat. Aşa a luat naştere Roi de Fluturi, brand creat de Diana şi soţul ei, Dorin, care desfăşoară businessul acesta în paralel cu lucrul în grădină, plimbările cu bicicleta sau joaca activă cu copilul prin curte.

    Am început prin a posta lucrările pe care le pictam în timpul liber, apoi a început să apară o cerere pentru ele.” Aşa începe povestea Roi de Fluturi, un business cu ilustraţii inspirate din natură, fondat de Diana Dragne şi soţul ei, Dorin. Deşi erau antreprenori, dar în alt domeniu, au început fără o experienţă pe piaţa de artă, dar cu studii în domeniul artistic. „Am început cu 1.500 de euro. Investiţia principală a fost într-o imprimantă profesională, specială pentru printuri de artă şi în hârtie de calitate. Acum investim treptat, dar tot sume mici”, a povestit Diana, care spune că la început a avut mult de cercetat. „Asta a fost partea cea mai grea, dar inspiraţia a fost cu noi de la început.

    Furnizorii îi mai schimbăm pe parcurs. Mi se pare important să cercetezi bine piaţa şi să găseşti produsul cel mai potrivit businessului tău”, a punctat ea. Creşterea a venit organic, mai mult pe Instagram, nu au investit mult timp în promovare şi au alocat un buget mic pentru asta. Au făcut parteneriate de tip barter cu influenceri, dar Diana spune că, de când s-au schimbat algoritmii de la Instagram, acest tip de promovare nu mai aduce rezultate bune. „Aşa că încercăm să creştem constant numărul produselor. În acest moment sunt peste 150 de produse din care clienţii pot alege darul potrivit.” În paralel, cei doi antreprenori merg pe două direcţii. Prima se referă la externalizare, cu produse pe care le vând prin intermediul unor magazine şi librării cunoscute din ţară.

    Iar a doua se referă la colaborări cu agenţii de publicitate, care sunt încă dornice să obţină rezultate reale, de la artişti locali, pentru clienţi din multe domenii. Cât despre 2024, Diana spune că a fost unul liniştit, iar acum lucrează la câteva cărţi pentru copii.

    „Anul acesta extindem partea de print digital pe diferite canale, altele decât site-ul nostru. Clienţii noştri sunt în mare parte recurenţi, iar lucrul acesta vine cu anumite limitări.“ Diana Dragne, cofondator, Roi de Fluturi

    „Anul acesta extindem partea de print digital pe diferite canale, altele decât site-ul nostru. Clienţii noştri sunt în mare parte recurenţi, iar lucrul acesta vine cu anumite limitări.”

    Clienţii sunt în proporţie de 90% femei, cu o vârstă între 28–45 de ani, din mediul corporate. „Profilul clientului e destul de nişat, nu e neapărat un avantaj pentru Roi de Fluturi, aşa că lucrăm la asta”, a punctat ea. Produsele se găsesc în special pe site-ul roidefluturi.com, iar cele mai apreciate sunt art printurile înrămate, pentru că ajung la client gata de a fi oferite cadou. 

    „De multe ori primim comanda în shop şi imediat un e-mail prin care clientul ne transmite o urare, un mesaj, iar noi îl putem scrie direct pe o carte poştală tip felicitare, astfel ajunge direct la persoana sărbătorită.” Cât despre lecţiile învăţate până acum, Diana spune că, pe lângă tot ce ţine de partea tehnică şi administrativă, a învăţat să nu mai facă compromisuri şi să ţină direcţia dacă ceva le aduce satisfacţie pe termen lung. În viitor, cei doi antreprenori îşi doresc să diversifice produsele şi să progreseze pe partea de promovare, în afara Instagram.

    „În acelaşi timp, vom căuta tot mai multe magazine pentru a ne vinde produsele. Însă, businessul va fi în continuare unul mic, de familie. Nu dorim să devină neapărat ceva mult mai mare în viitorul foarte apropiat.” Practic, acest business face parte din stilul lor de viaţă, având în vedere că sunt o familie mutată din oraş în zona rurală.

    „Businessul a luat fiinţă aici şi se desfăşoară în paralel cu lucrul în grădină, plimbările cu bicicleta sau joaca activă cu copilul prin curte. Dar nu vom spune nu la oportunităţi, de aceea ţelul principal e să diversificăm, să testăm, să învăţăm permanent”, a conchis Diana Dragne.  



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Murale – autocolante şi şabloane decorative de perete

    Fondatoare:  Gabriela Stan

    Anul lansării: 2017

    Prezenţă: online

    Livrare: naţională şi internaţională


    DaivDaFit – platformă de sport şi nutriţie

    Fondatoare: Daniela Ivan

    Vârste clienţi: de la 14 la 65 de ani

    Planuri de dezvoltare: extindere internaţională


    Carul cu Miere – producător de miere

    Fondatori: Familia Sabou

    Investiţie: 20.000 de euro

    Număr stupi: 100

    Tip livrare: direct la clienţi

    Planuri: intrarea în magazine


    Energy Kids şi Energy Games Arcade -spaţii de joacă

    Locaţii: Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Sibiu

    Planuri de extindere: Arad şi Târgu-Jiu

    Investiţii totale: peste 3 mil. euro

    Număr angajaţi: 60


    Arc Studio – atelier de îmbrăcăminte

    Locaţie: Cluj

    Fondatoare: Claudia Nemeş

    Anul lansării: 2021

    Portofoliu: 120 de produse

    Cifra de afaceri 2024: 100.000 de lei



     

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. 

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • Afacerile noii generaţii: Andrei Murariu mizează pe imprimarea 3D şi sportul fără presiune

    La doar 26 de ani, Andrei Murariu conduce două afaceri care îmbină pasiunile sale pentru arhitectură şi sport: 3DinBox, primul hub de imprimare 3D dedicat comunităţii din România, şi Creatin, un spaţiu de fitness gândit ca „anti-sală”, spune un comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiilor sale.

    Andrei a descoperit imprimarea 3D în timpul facultăţii de arhitectură, iar dintr-un simplu gravator a ajuns să dezvolte un business bazat pe tehnologie, sustenabilitate şi flexibilitate. Astăzi, 3DinBox deserveşte atât clienţi individuali, cât şi industrii precum auto, educaţie, medicină sau design de produs. Următorul pas: extinderea logisticii pentru a vinde în Europa.

    Al doilea business, Creatin, a apărut în Mogoşoaia ca răspuns la lipsa unor spaţii de sport accesibile şi relaxate. „Vrem ca oamenii să vină cu plăcere la antrenament, fără presiune, fără judecată, pentru sănătate, nu doar pentru estetic”, spune antreprenorul.

    Crescut într-un mediu antreprenorial, Andrei îşi construieşte viziunea cu sprijinul familiei şi al unei echipe tinere, dar dedicate. „Nu vârsta contează, ci seriozitatea şi capacitatea de a construi relaţii solide. Pentru mine, antreprenoriatul e felul în care îmi exprim ideile şi pasiunea”, conchide el.

     

  • Oana Pascu, fondator, Complice: Hobby-ul nu e doar plăcere, e o lecţie continuă despre cum să creşti, ca om şi ca lider

    Călătoriile mele nu sunt doar un mijloc de relaxare, ci şi surse inepuizabile de inspiraţie pentru Complice, furnizor şi curator de experienţe pentru companii şi persoane fizice, spune antreprenoarea despre hobby-ul său.

     

    Pentru Oana Pascu, călătoriile au beneficii multiple deopotrivă în plan personal dar şi profesional. După un parcurs „ca la carte” în lumea corporatistă, care i-a permis să acumuleze experienţă şi să avanseze în companie, a mizat pe cartea antreprenoriatului, un vis pe care îl avea din vremea studenţiei. În 2024, afacerea a menţinut vânzările la un nivel constant de 850.000 de euro, similar anului precedent, în contextul creşterii cu 30% a numărului de clienţi. „Această dinamică subliniază o schimbare în comportamentul de achiziţie al companiilor, care prioritizează optimizarea bugetelor”, conform antreprenoarei. Experienţa „cazare şi degustare de vinuri la cramă” a dominat în 2024 topul celor mai alese experienţe de către clienţii companiei Complice persoane fizice, în timp ce evenimentele tematice cu componentă experienţială au fost alegerea preferată a companiilor pentru consolidarea relaţiilor de echipă şi loializarea angajaţilor.

    Tendinţele din piaţă arată că, în contextul unui mediu de lucru dinamic şi al nevoii de consolidare a culturii organizaţionale, evenimentele corporate capătă din ce în ce mai mult o componentă experienţială, conform Oanei Pascu. Fie că vorbim despre team buildinguri, lansări, aniversări, ateliere creative, evenimente tematice pentru angajaţi,  clienţi sau parteneri, „fiecare experienţă gândită de echipa Complice.ro, la birou sau în afara lui, este concepută pentru a stimula creativitatea, a consolida relaţiile şi cooperarea între participanţi, dar şi pentru a aduce un suflu nou la locul de muncă”.

    Pentru companii, Complice.ro oferă soluţii experienţiale integrate în strategiile de recunoaştere, premiere sau motivare, de la premii şi cadouri corporate, până la evenimente experienţiale. 

    Oana Pascu, care a construit afacerea vizându-i pe cei îi vizează pe cei care doresc să adune şi să ofere de-a lungul vieţii amintiri, nu obiecte, a fost „complice” pentru oferirea de beneficii experienţiale, soluţii de recunoaştere şi premiere pentru angajaţi sau parteneri pentru companii precum Avon, Alef, Bitdefender, HP, Inditex, Radcom, Raiffeisen, Grupul City Grill, Carrefour, NN, precum şi alte sute de companii de toate mărimile. În cei aproape zece ani de când activează pe piaţa, Complice.ro a livrat mai mult de 5.000 de experienţe inedite pentru clienţi pe segmentele B2B şi B2C, dintr-un portofoliu care include peste 350 de experienţe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 300 de parteneri din ţară şi chiar de peste hotare. 

    1. Ce hobby ai şi cât timp îi dedici? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby-ul meu principal este călătoritul şi trăirea de experienţe autentice. Îmi place să explorez locuri noi şi să mă las inspirată de diversitatea culturală şi de tot ceea ce are de oferit lumea. 

    Timpul pe care îl dedic acestui hobby este unul flexibil – profit de fiecare ocazie, fie că este vorba de un weekend prelungit sau de o vacanţă extinsă, ori de evenimente în deplasare organizate pentru clienţii noştri. Interesul meu pentru călătorii a început încă din perioada facultăţii, când, la plecarea de acasă, am realizat cât de vastă este lumea şi cât de multe bucurii pot aduce experienţele trăite. 

    Aceste clipe m-au făcut să conştientizez puterea transformatoare a unei aventuri, care nu doar îmbogăţeşte viaţa personală, ci inspiră şi aduce idei inovatoare pentru afacerea mea.

    2. Ce corespondenţe există între acest hobby şi afaceri? 

    Călătoriile mele nu sunt doar un mijloc de relaxare, ci şi surse inepuizabile de inspiraţie pentru complice.ro. Fiecare experienţă, fiecare descoperire în timpul călătoriilor îmi oferă perspective noi şi idei inovatoare, pe care apoi le transform în concepte şi produse ce se adaptează nevoilor publicului. 

    Astfel, hobby-ul meu se integrează perfect în strategia de business, întrucât valorific experienţele personale pentru a crea o afacere autentică, orientată spre trăiri şi momente de neuitat.

    3. Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri şi pentru afacere?

    Absolut. Practicarea unui hobby precum experienţele din timpul călătoriilor mă ajută să dezvolt o reţea extinsă de contacte, să întâlnesc oameni din diverse domenii şi să învăţ din experienţele lor. 

    Aceste interacţiuni autentice se transformă ulterior în parteneriate şi colaborări care aduc valoare afacerii. În plus, experienţele din afara mediului strict profesional stimulează creativitatea şi inovaţia, esenţiale pentru evoluţia şi adaptabilitatea complice.ro în piaţă.

    4. Ce beneficii are hobby-ul pentru tine?

    Hobby-ul de a călători îmi aduce multiple beneficii personale şi profesionale. Pe de o parte, mă ajută să-mi dezvolt un portofoliu de experienţe şi idei, pe care le pot valorifica în afacere. Pe de altă parte, fiecare călătorie este o oportunitate excelentă de networking – întâlnesc oameni care mă inspiră, cu care pot colabora sau din care pot învăţa strategii noi. 

    Aceste interacţiuni mă ajută să identific tendinţe, să descopăr oportunităţi de afaceri şi să creez parteneriate durabile, contribuind astfel la creşterea şi inovarea constantă a Complice.ro.

    Dar mai e ceva: o experienţă nouă mă scoate din zona de confort, iar asta e aur curat. Când ajungi într-un loc necunoscut şi trăieşti o experienţă nouă, îţi testezi limitele, îţi ascuţi curiozitatea şi îţi dezvolţi apetitul pentru descoperire. În business, asta e cheia unui growth mindset. Fără dorinţa de a explora şi de a te adapta, rămâi pe loc. Experienţele m-au învăţat să fiu mai agilă, mai deschisă la schimbare şi la inovaţie – calităţi care caracterizează şi felul în care îmi doresc să conduc complice.ro. 

    Şi nu e doar o intuiţie personală – e ceva ce văd confirmat zilnic în relaţia cu companiile care aleg experienţele noastre. Fie că le integrează în procese de învăţare, fie că le folosesc pentru a suda echipele, observ cum aceste momente de ieşire din rutină cresc coeziunea, stimulează transformarea şi deschid porţi către idei noi. 

    Pentru mine, hobby-ul acesta nu e doar plăcere – e o lecţie continuă despre cum să creşti, ca om şi ca lider.

    5. Există reguli aplicabile în hobby şi în afaceri? Dacă da, care?

    În ambele domenii – atât în experienţe din călătorii, cât şi în afaceri – se impun un set de reguli şi principii esenţiale. Atunci când decizi să trăieşti o experienţă inedită în timpul unei călătorii, de exemplu, este vital să respecţi cultura şi normele locale, să planifici şi să înţelegi cât mai bine experienţa şi felul în care se va desfăşura, dar şi să fii pregătită pentru situaţii neprevăzute. 

    Similar, în afaceri este necesară o strategie bine definită, etică profesională şi respect reciproc. Aceste principii, cum ar fi onestitatea, perseverenţa şi organizarea, sunt fundamentale pentru a transforma orice provocare într-o oportunitate de creştere, atât pe plan personal, cât şi profesional.

    6. Care sunt regulile obligatorii în sport/hobby şi afaceri?

    Indiferent dacă vorbim despre un sport, un hobby sau despre mediul de afaceri, există reguli esenţiale care trebuie respectate pentru a asigura succesul şi siguranţa. 

    În călătorii, este obligatoriu să fii pregătită, să respecţi normele locale şi să adopţi o atitudine de deschidere faţă de diversitate. În afaceri, la fel, este imperativ să ai o strategie clară, să respecţi valorile etice şi să comunici transparent cu toţi partenerii. 

    Respectul, disciplina şi organizarea sunt elementele cheie care permit transformarea riscurilor în oportunităţi şi menţinerea unei direcţii coerente spre succes.

    7. Ce tip de sport/hobby nu ai practica niciodată? De ce?

    Există activităţi care implică riscuri excesive, riscuri pe care nu mi le pot asuma în totalitate, mai ales având în vedere responsabilităţile mele ca mamă. 

    Prefer să optez pentru hobby-uri care, chiar dacă pot aduce adrenalină şi momente memorabile, se desfăşoară în limitele controlului meu şi nu pun în pericol siguranţa mea sau a familiei. Astfel, evit sporturile sau activităţile cu risc exagerat, alegând în schimb acele experienţe care îmbină aventura cu un grad înalt de siguranţă şi echilibru.  

     

  • Cum puteţi lua bani de la stat pentru a porni propria afacere? Start-Up Nation ia din nou startul. Pe masă sunt puse granturi de 50.000 de euro pentru antreprenori VIDEO

    Programul StartUp Nation se întoarce pentru a sprijini micile afaceri dezvoltate de tinerii antreprenori , cu un buget total de 446 mil. euro şi cu granturi de 50.000 de euro de care pot beneficia tinerii afacerişti. Potrivit Roxanei Mircea, managing partner, REI Finance Advisors, cei ce vor să îşi deschidă o afacere trebuie să scoată din buzunar 20% din valoarea unui proiect de business, urmând ca statul să le ofere până la 50.000 de euro pentru dezvoltarea acestuia.

    Sunt avantajaţi cei care nu au avut niciodată un SRL sau nu au administrat unul. Altfel, se pierd 10 puncte din 100. Se acordă granturi de 50.000 de euro. Antreprenorii primesc granturi maxime, la care se adaugă contribuţia proprie de 20% din valoarea proiectului. Ei trebuie să vină, cu 20.000 de euro, iar statul oferă 50.000”

    Programul, explică ea, e împărţit în doi piloni. Pilonul 1 este dedicat tinerilor între 18 şi 30 de ani şi presupune 295 mil. euro, în timp ce Pilonul 2 e gândit pentru persoanele de peste 30 de ani, defavorizate sau care locuiesc în mediul rural, unde sunt alocate fonduri în valoare de 150 mil. euro.

    „Programul e împărţit în doi piloni  Pilonul 1 este dedicat tinerilor între 18-30 de ani şi presupune 295 mil. euro, în timp ce Pilonul 2 e gândit pentru persoanele de peste 30 de ani, defavorizate sau care locuiesc în mediul rural, unde sunt alocate fonduri în valoare de 150 mil. euro”

     

  • Oamenii de afaceri americani râvnesc la mineralele Ucrainei încă din al doilea an de război

    TechMet, o firmă susţi­nu­tă financiar de o agen­ţie gu­vernamentală a­me­ri­cană şi care are ca o­biec­tiv accesul la mi­ne­rale cri­tice europene şi americane, redu­când în acelaşi timp dominaţia Chinei pe lanţurile de aprovizionare, este inte­resată să dezvolte un important proiect de extragere de litiu din Ucraina. Agenţia guver­na­mentală americană US International Develop­ment Finance Corporation (DFC), lovită de campania de reduceri majore de personal şi de cheltuieli condusă de Elon Musk, este implicată în proiecte ucrainene încă din 2004. De altfel, cele mai multe proiecte europene la care parti­cipă sau a participat sunt în Ucraina. Despre ce fel de activităţi este vorba e secret.

    TechMet este o firmă de investiţii în secto­rul de minerit. Guvernul american este unul dintre cei mai mari investitori ai ei. CEO-ul Brian Menell a declarat pentru Financial Times că TechMet evaluează posibilul proiect Dobra din Ucraina din 2023. El a remarcat că dezvol­tarea acestuia ar decurge mai rapid dacă Wa­shingtonul şi Kievul ajung la un acord în privin­ţa mineralelor ucrainene cât mai rapid. Potrivit The New York Times, Menell s-ar fi întâlnit cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski în sep­tembrie anul trecut împreună cu alţi execu­tivi din sectorul energetic american. Investitori americani cu conexiuni politice s-ar fi arătat interesaţi de bogăţiile subsolului Ucrainei încă din 2023. Războiul Rusiei contra Ucrainei a început în 2022.

    În ceea ce priveşte agenţia DFC, aceasta a pierdut mii de angajaţi, iar multe dintre proiec­tele în care este implicată, în sănătate, în com­ba­terea foametei sau în educaţie, au fost înghe­ţate de campania omului de afaceri Elon Musk de a reduce semnificativ, la ordinul preşedin­telui Donald Trump, cheltuielile din adminis­traţia americană. Agenţia urmează însă să-şi schim­be managementul. Ea va fi condusă cel mai probabil de Benjamin Black, fost analist la Goldman Sachs şi fiul unui investitor celebru, Leon Black, cofondatorul Apollo Global Manage­ment, după cum scrie The New York Times. Benjamin vrea o felie din fondurile U.S.A.I.D., tăiate şi ele de noua administraţie a lui Trump, pentru a le investi în proiecte „pro-piaţă“ din străinătate.

    Scopul va fi acelaşi ca înainte, „sprijinirea dez­voltării în alte ţări“, însă cu o nouă abor­da­re, „propiaţă“, şi prin proiecte internaţionale benefice explicit intereselor americane. Benja­min Black, în vârstă de 40 de ani, a fost numit chiar de Trump pentru a conduce agenţia. Timp de decenii prin U.S.A.I.D. a adus ajutor uma­nitar în ţări precum Zambia şi Cambodgia pentru proiecte precum asistenţă maternală şi supravegherea bolilor. Fostul bancher conside­ră că misiunea U.S.A.I.D. „a deraiat absurd“, concentrând bani în proiecte inutile ca promo­varea egalităţii de drepturi şi energia verde, arată Bloomberg. În schimb, Benjamin Black vrea ca de acum încolo SUA să se concentreze pe proiecte care aduc profituri clare ameri­canilor.

    De exemplu, DFC ar putea deveni capul de lance pentru dezvoltarea de infrastructură şi proiecte de minerit în Groenlanda, o insulă aco­perită de gheaţă pe care Trump vrea s-o aducă sub controlul SUA. Musk a descris U.S.A.I.D. drept o „organizaţie criminală“ care trebuie scoasă din afaceri. Groenlanda a fost făcută celebră de preşedintele Americii pentru resursele sale minerale. Şi Ucraina la fel. De accesul SUA la resursele naturale ale Ucrainei Trump a condiţionat negocierile pentru pace cu Rusia, stat care de trei ani îşi atacă vecinul.

    Între 20% şi 40% din resursele minerale ucrainene, inclusiv jumătate din depozitele de metale rare, s-ar afla sub ocupaţie rusă. CEO-ul Menell de la TechMet a spus pentru FT că interesul firmei sale pentru proiectul Dobra nu ţine de acordul pentru minerale dintre Washington şi Kiev. „Însă, dacă acordul este realizat, ne-ar creşte interesul şi ar crea un cadru care ar justifica eforturi mari, mai rapide“, a spus executivul.

    Partenerul de investiţii al TechMet în proiectul Dobra este miliardarul Ronald Lauder, un aliat apropiat al lui Trump care a promovat eforturile anterioare ale lui Trump de a cumpăra Groenlanda, notează FT. NYT scrie că Lauder este cel care i-a băgat în cap lui Trump ideea de a cumpăra Groenlanda. Firma a fost înfiinţată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Trump, când DFC a investit în ea şi a devenit acţionar. TechMet are printre acţionari şi fondul suveran de investiţii al Qatarului.

    Pe lângă litiu, compania este deschisă la dezvoltarea de proiecte de minerit şi pentru alte minerale ucrainene necesare economiei noi, cum ar fi grafit, uraniu şi titan. Între timp, FT scrie despre cursa globală pentru acces la mineralele critice ale altora că se poate transforma într-un fel sau altul în război pentru resurse. Mineralele critice sunt cele fără de care noile tehnologii legate de energie nu se pot dezvolta. Şi UE a propus un acord cu Ucraina pentru resurse.

     

     

  • Un nou fond de private equity, care are drept investitor-ancoră grupul românesc Scandia, vrea să cumpere afaceri de familie din industria alimentară din Polonia şi România

    Un nou fond de private equity, Trinity Investments Management, îşi face loc pe piaţa investitorilor financiari din Europa Centrală şi de Est, targetând exclusiv companii din industria alimentară din regiune. Principalele pieţe vizate de fond sunt România şi Polonia.

    „Trinity Investments îşi concentrează atenţia pe crearea de valoare pe termen lung. Vom investi în afaceri de familie pe care le vom susţine să crească. După 12 luni în care am analizat cu atenţie piaţa, am decis să ne concentrăm atenţia pe Polonia şi România, care împreună acoperă 57% din populaţia regiunii Europa Centrală şi de Est şi care reprezintă 53% din PIB-ul regiunii”, spune Mateusz Topp, cofondator şi managing partner al Trinity Investments.

    El adaugă că există potenţial mare de creştere în ambele ţări, mai ales că a sosit momentul tranziţiei între generaţii în cazul afacerilor fondate în anii ’90. Lipsa succesorilor, o problemă prezentă în multe cazuri, creează oportunităţi de M&A, crede executivul.

    Fondul, care a primit aprobarea de la Autoritatea Poloneză de Supraveghere Financiară (PFSA), echivalentul ASF în România, caută să investească în afaceri de familie din regiune, focusul fiind pe Polonia şi România. Trinity Investments are tichete de 10-30 mil. euro, dar poate merge până la 50 mil. euro. Sunt vizate două tranzacţii pe an pentru fiecare din următorii 5-7 ani. Primul acord ar putea fi anunţat în 2025.

    Investitorul ancoră al acestui fond este Scandia Group, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară din România, cu venituri de 160 mil. euro în 2024.

    De altfel, activitatea fondului va fi coordonată de Mateusz Topp şi de Andrei Ursulescu, CEO al Scandia Food. El este şi cofondatorul Trinity Investments.

    Cei doi executivi au experienţă vastă în industria alimentară şi M&A, realizând şapte preluări în mai puţin de şase ani pentru Scandia.

    „Vrem ca Trinity Investments să devină un partener de referinţă pentru investiţiile în sectorul alimentar din Europa Centrală şi de Est. Vom construi un portofoliu solid şi diversificat în această industrie”, a declarat Andrei Ursulescu, CEO Scandia Food şi cofondator al fondului.

    Fondul va strânge bani pentru fiecare tranzacţie în parte, putând să se asocieze astfel cu diverşi investitori. Scandia va fi partener în primele acorduri, unde vor fi atraşi şi alţi investitori.

     

     

  • Ce ar însemna achiziţia Azomureş pentru Romgaz: un consumator de gaze stabil şi valorificarea pe plan local a gazelor extrase din perimetrul Neptun Deep de compania de stat. Azomureş a avut afaceri de 1,8 mld. lei în 2023. Ce spune Romgaz

    Odată cu exploatarea perimetrului de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, programat pentru 2027, compania de stat Romgaz (SNG) poate valorifica pe plan local resursele extrase de acolo, în proiecte precum termocentrala de la Iernut, dezvoltarea pe segmentul de furnizare direct populaţiei, iar semnalele sunt şi pentru intrarea pe piaţa de îngrăşăminte.

    Pe cel din urmă segment, la ZF Power Summit, Ministrul Energiei Sebastian Burduja a spus că Romgaz are în lucru o analiză pentru preluarea unui mare combinat de îngrăşăminte chimice din România. “Poate să ofere un preţ al gazelor la care acest combinat poate să funcţioneze, şi ei au ocazia să îşi diversifice portofoliul”. Ulterior premierul Ciolacu a spus că susţine total achiziţia Azomureş de către Romgaz.

    Ce spune Romgaz la solicitarea ZF? “ROMGAZ evaluează în mod activ sinergii potenţiale, în conformitate cu strategia sa. Dar, în prezent, nu avem nicio informaţie oficială pe care s-o împărtăşim cu privre la o potenţială achiziţie a Azomureş. Dacă în viitor vor exista informaţii actualizate relevante, vom informa piaţa prin intermediul canalelor de comunicare oficiale ale companiei”

    Ce ar aduce intrarea Romgaz pe piaţa de îngrăşăminte? Prin achiziţia Azomureş, cel mai mare consumator de gaze naturale din ţară şi un actor industrial cheie, de la elveţienii de la Ameropa, Romgaz va avea un consumator stabil de gaze şi îşi va diverisfica operaţiunile în industria îngrăşămintelor, spun analiştii consultaţi de ZF.

    Însă, spun ei, posibila tranzacţie vine şi cu provocări în contextul în care Azomureş a fost afectată de creşterea preţurilor la gaze în ultimii ani, ceea ce a dus la oprirea temporară a producţiei, iar asta înseamnă investiţii din partea Romgaz într-o perioadă în care compania se pregăteşte de exploatarea gazelor din Neptun Deep.

    “Dacă se întâmplă să cumpere Azomureş, va adăuga mai multă plus-valoare gazului extras. După cumpărare, va depinde foarte mult de preţul de transfer între companii, de implicarea statului în vânzarea îngrăşămintelor către fermieri prin facilităţi şi altele”, spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital.

    Azomureş rămâne şi până astăzi, la 13 ani de la ieşirea de la tranzacţionare, cea mai mare delistare de la Bursa de Valori Bucureşti. La delistarea în 2012, Azomureş valora 1 mld. lei la Bursa de Valori, cu afaceri de 1,8 mld. lei şi profit net de 240 mil. lei. Anul trecut compania a avut acceaşi cifră de afaceri dar pierderi de 73 mil. lei, iar datoriile s-au majorat semnificativ la 1,2 mld. lei de la 170 mil. lei. Decizia de delistare a venit în contextul în care grupul elveţian Ameropa, acţionarul majoritar al companiei, a demarat în ultimele luni un proces de achiziţie a acţiunilor societăţii de pe bursă. Ultimul preţ a fost de 2,13 lei pe acţiune

    Azomureş a fost una dintre primele companii care s-au listat la bursă, fiind listată în ianuarie 1996 şi totodată una dintre cele mai performante din istoria bursei de la Bucureşti, multiplicând de mai bine de 100 de ori banii investitorilor în perioada cât a fost listată.

    Combinatul este cel mai mare consumator de gaze, utilizând 10% din consumul naţional când funcţionează la capacitate maximă.

    “Achiziţia combinatului Azomureş de către Romgaz ar reprezenta o mişcare strategică cu implicaţii importante atât pentru sectorul energetic, cât şi pentru industria agricolă din România. Azomureş, este cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din ţară şi, totodată, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale, utilizând aproximativ 10% din consumul naţional atunci când funcţionează la capacitate maximă. Sinergia dintre cele două este una evidentă, oferind un flux constant şi previzibil de materie primă pentru Azomureş. În special în contextul în care preţurile volatile ale gazului din ultimii ani au dus la opriri ale combinatului în mai multe rânduri”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

    Combinatul de îngrăşăminte Azomureş a operat într-un ritm neregulat în ultimii trei ani, iar în ultima jumătate de an a fost în mare parte închis din cauza preţurilor ridicate la gaze naturale, esenţiale pentru producţia de îngrăşăminte. Gazul reprezintă materia primă principală în această industrie, acoperind mai mult de 60% din costurile de producţie.

    Romgaz, producător şi furnizor de gaze naturale controlat de statul român, are o capitalizare bursieră de 22,8 mld. lei. Compania a avut afaceri de 8 mld. lei în 2024 cu un profit net de 3,2 mld. lei.

     ​

     

  • Principalele organizaţii ale mediului de afaceri la întâlnirea cu preşedintele interimar Ilie Bolojan: Absorbţia fondurilor europene şi a celor din PNRR rămân esenţiale în păstrarea echilibrelor fiscal-bugetare

    Reprezentanţii principalelor organizaţii ale oamenilor de afaceri din ţară – Confederaţia Patronală Concordia şi Fundaţia Romanian Business Leaders, susţin că absorbţia fondurilor europene şi a celor din PNRR rămân esenţiale în păstrarea echilibrelor fiscal-bugetare astfel încât companiile din România să rămână competitive în continuare.

    În paralel, ar trebui să existe  o eficientizare a administraţiei, o reducere a birocraţiei şi mai puţină risipă a resurselor publice,  au transmis reprezentanţii mediului de afaceri din România în cadrul întrevederii pe care aceştia au avut-o recent cu preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan.

    Cele două organizaţii şi-au reafirmat totodată angajamentul ferm privind parcursul european şi euro-atlantic al României

    “Ţara noastră trebuie să rămână o democraţie solidă şi o economie de piaţă şi, din această postură, să aibă o voce relevantă în Uniunea Europeană şi în faţa tuturor partenerilor internaţionali”.

    Pentru a atinge aceste deziderate, reprezentanţii celor două organizaţii susţin că este nevoie de recâştigarea încrederii în instituţiile statului şi în mediul politic.

    În acest context, este important ca România să aibă câţiva piloni de stabilitate şi predictibilitate interni în contextul regional şi internaţional tot mai volatil.

    În replică, preşedintele interimar, Ilie Bolojan, şi-a reafirmat intenţia să contribuie la un cadru stabil şi predictibil şi a exprimat dorinţa să aibă consultări periodice sau oricând sunt avute în vedere decizii cu impact economic şi social important.