Tag: aeroport

  • Atenţionare de călătorie în Portugalia: grevă a companiei de handling aeroportuar

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Portugheză referitor la anunţul companiei de handling aeroportuar Groundforce Portugal privind greva lucrătorilor săi, până la ora 24.00 a zilei de 18 iulie.

    Conform comunicatului companiei, este posibil ca această grevă să aibă impact asupra operaţiunilor de funcţionare de pe aeroporturile din Lisabona, Porto, Faro, Funchal şi Porto Santo.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să contacteze companiile aeriene şi să se informeze cu privire la situaţia zborului înainte de a se îndrepta spre aeroport.

    Cetăţenii români pot apela numerele:+351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

    Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351. 927.411.628.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://lisabona.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

     

  • Guvernul ungar vrea să cumpere aeroportul din Budapesta la un preţ sub valoarea de piaţă?

    Guvernul ungar a lansat o ofertă de achiziţie a Aeroportului din Budapesta la un preţ sub valoarea de piaţă, potrivit Daily News Hungary.

    În vara anului trecut, omul de afaceri Daniel Jellinek a încercat fără succes să cumpere aeroportul.

    Ulterior, guvernul ungar a anunţat că vrea ca statul să deţină acţiuni în cadrul acestuia şi să înceapă procesul de naţionalizare.

     

  • Cursele charter spre Grecia şi Turcia ridică traficul aerian pe cele mai mari aeroporturi din România

     În programul  de zbor din acest sezon, circa 81 de curse charter vor zbura săptămânal de pe toate aeroporturile din ţară către destinaţii din Europa, Asia şi Africa  Zborurile charter reprezintă în jur de 15% din traficul de pe marile aeroporturi, o pondere dublă faţă de anul trecut.

    Traficul aerian a înregistrat creşteri semnificative în luna iunie a acestui an compa­rativ cu aceeaşi lună a anului trecut, având în vedere că în orarul de zbor din acest an există zboruri charter aproape de pe toate aeroporturile din România. Cele mai mari aeroporturi din ţară au înregistrat creşteri şi de cinci ori ale traficului faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

    Luna iunie se arată a fi cea mai bună lună de la începutul pandemiei din perspectiva traficului, iar un factor important în acest avans l-a avut introducerea curselor charter din acest an. În programul de zbor din acest sezon, circa 81 de curse charter vor zbura din aproape toate aeroporturile din ţară către destinaţii din Asia, Europa şi Africa, dintre care 40 vor zbura din aeroportul din Bucureşti.

    Compania Naţională Aeropor­turi Bucureşti care administrează Aeroportul Internaţional Henri Coandă a înregistrat o creştere de peste opt ori a numărului de pasageri care au plecat în afara ţării, iar faţă de nivelul din luna mai a acestui an creşterea a fost de 55%.

    „În iunie 2020 s-au înregistrat 65.205 pasageri. În luna iunie a acestui an, până la data de 28 iunie, s-au înregistrat 549.311 pasageri. Faţă de luna mai, se înregistrează o creştere de 55%. De la începutul acestui an şi până acum, Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost tranzitat de 1.924.615 persoane faţă de 2.596.148 în aceeasi perioadă a anului 2020. În aceeaşi perioadă din 2019 au fost aproximativ 5.500.000 pasageri“, explică reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

    Cu toate că luna iunie a fost una foarte bună în ceea ce priveşte traficul aerian, nu acoperă însă golul din primele patru-cinci luni din an, astfel că la jumătatea anului traficul este mai redus faţă de prima jumă­tate din 2020, iar faţă de 2019 cifrele sunt mult mai mici.

    În primele şase luni ale anului 2020, numărul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul Henri Coandă este mai mare datorită faptului că pandemia a afectat doar jumătate din primul semestru al anului trecut. Cu toate acestea, revenirea la normalitate din perspectiva traficului aerian e departe de a se întâmpla, însă semnele există mai ales că aproape o treime din traficul din primul semestru al acestui an a fost înregistrat doar în luna iunie.

    Pe de altă parte, Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluja fost tranzitat de peste 124.000 de persoane în iunie 2021, ceea ce înseamnă o creştere de şapte ori faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

    „În perioada 01 iunie 2021 – 29 iunie 2021 au plecat în afara ţării 51.543 pasageri, în creştere cu aproximativ 711% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut când a fost înregistrat un număr de 6.359 pasageri care au plecat în afara ţării“, spun reprezentanţii Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj.

    Clujul este al doilea oraş din care sunt operate cele mai multe zboruri charter în sezonul de vară din acest an. Astfel, agenţiile de turism au mizat şi pe Cluj, de unde vor fi operate 15 curse charter către diferite destinaţii din Europa şi din lume.

     „Ponderea zborurilor charter în orarul de zbor pe luna iunie 2021 este de aproximativ 16%, pentru lunile iulie şi august aproximativ o pondere a zborurilor charter în orarul de zbor de aproximativ 15%. Ponderea zborurilor charter în orarul de zbor de la începutul acestui an şi până acum este de aproximativ 14%, diferenţa faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020 fiind de 7%, în creştere cu 7%. În luna iunie a acestui an au plecat în afara ţării cu zboruri de tip charter 11.000 pasageri în creştere cu aproximativ 2.187% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut când a fost înregistrat un numar de 481 pasageri care au plecat în afara ţării cu zboruri de tip charter“, precizează reprezentanţii aeroportului.

    În primele şase luni ale acestui an, aeroportul a înregistrat un trafi de 378.854 pasageri, pe când în aceeaşi perioadă a anului trecut a fost înregistrat un trafic de peste 496.000 de persoane, pe când în primele şase luni ani ale anului 2019, aeroportul a fost tranzitat de 1,3 mil. pasageri.

    Cursele charter au dus traficul în sus şi în cazul Aeroportului Internaţional Traian Vuia din Timişoara care a înregistrat o pondere a curselor charter în luna iunie de 17% în totalul zborurilor, iar pentru luna iulie charterele vor reprezenta 19% din zboruri, iar în august doar 16%.

    Traficul aerian de pe aeroportul din Timişoara  a fost în luna iunie cu peste 516% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 68% faţă de luna mai.

    „Ponderea zborurilor charter este de 11%, de la începutul anului şi până în prezent. Diferenţa faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020 nu poate fi calculată, deoarece în primele şase luni ale anului precedent nu au fost operate curse aeriene de tip charter. În luna iunie a acestui an, pe aeroportul Timişoara au tranzitat un număr de 59.578 de pasageri. În iunie 2021, de pe aeroportul Timişoara au călătorit spre o destinaţie externă un număr de 20.838 de pasageri, dintre care 6.514 au fost pasageri au unui zbor charter“, spun reprezentanţii aeroportului din Timişoara.

    Cu toate că luna iunie a fost una dintre cele mai bune de la începutul pandemiei, din ianuarie până în iunie, pe aeroportul din Timişoara au tranzitat un număr de aproape 161.000 de pasageri, cu 44% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Românii din vestul ţării vor putea zbura în sezonul de vară din acest an către şase destinaţii, iar cele mai multe zboruri charter care vor pleca din aeroportul din Timişoara vor fi către destinaţiile din Grecia.

     

    Clujul este al doilea oraş din care sunt operate cele mai multe zboruri charter în sezonul de vară din acest an.

     

  • Berlinul ia în vizor cel mai mare proiect de dezvoltare de la căderea comunismului încoace. Fostul aeroport Tegel, un simbol al Războiului Rece, a devenit o oportunitate imensă pentru capitala germană, marcată de lipsa planurilor majore de infrastructură

    Când Berlinul a ajuns la apogeul focarelor de coronavirus, autorităţile au transformat vechiul aeroport Tegel într-un centru de vaccinare, trezind la viaţă construcţia ridicată în timpul Războiului Rece. Acum, pe măsură ce cazurile continuă să scadă, oraşul se găseşte faţă în faţă cu o oportunitate de 5 milioane de metri pătraţi, scrie Bloomberg.

    Locaţia, de două ori mai mare decât suprafaţa statului Monaco, se poate transforma într-o zonă cu acces limitat pentru automobile, putând să ofere locuinţe unui număr de peste 10.000 de oameni şi un parc tehnologic de ultimă generaţie în jurul celebrului terminal în formă de hexagon din cadrul Tegel. Aproape jumătate din spaţiu urmează să dedicat unei rezervaţii naturale, iar apa de ploaie va fi conservată ca parte a unui concept de sustenabilitate.

    Este cel mai mare proiect de la căderea Zidului Berlinului din urmă cu 32 de ani. Însă, având în vedere că alegerile sunt tot mai aproape şi autorităţile sunt din ce în ce mai presate cu privire la situaţia pieţei imobiliare, există o şansă ca planul să se împotmolească, subliniind astfel lipsa de proiecte majore de infrastructură din Berlin de-a lungul ultimelor trei decenii.

    „Absenţa unor agende politice şovăielnice este vitală în cazul de faţă”, spune Philipp Bouteiller, CEO-ul Tegel Projekt GmbH, compania deţinută de oraş care gestionează eforturile de dezvoltare.

    Reabilitările aeroporturilor tind să fie contestate în majoritatea oraşelor mari, de vreme ce volumul de teren deschis construcţiilor aduce mizele la un nivel cât mai ridicat. Procesele de reconstrucţie ale aeroportului Kai Tak (Hong Kong) şi terminalului Ellinikon (Atena) au generat discuţii aprinse în ceea ce priveşte viitoarele priorităţi şi echilibrul dintre interesele private şi binele public.

     

     

    În Berlin, unde oraşul încearcă să îşi privească trecutul ca pe un paradis neconvenţional care ar duce la crearea unui hub important de startup-uri, Tegel are toate şansele să devină cel puţin la fel de controversat, natura politică a proiectului fiind scoasă în evidenţă încă de la început. De altfel, primele serii de propuneri s-au concentrat asupra modului în care construcţia va veni în ajutorul oraşului.

    „Proiectul Tegel GmbH este 100% o filială a Berlinului”, spune Regula Luescher, secretară pentru dezvoltarea urbană a capitalei germane.

    Procesele de reconstrucţie – cu un cost estimat la 8 miliarde de dolari în bani publici şi privaţi – vor începe după ce compania de management va primi drept de proprietate, mai exact pe 5 august.

    Data marchează o întârziere de câţiva ani, întrucât aeroportul a rămas activ mult mai mult decât se estimase iniţial din cauza inaugurării aeroportului Berlin Brandenburg Willy Brandt (BER). Deschiderea a avut loc în toamna anului trecut după o întârziere de aproximativ nouă ani.

    În prezent, noul proiect intenţionează să abordeze problema supraaglomerării din Berlin, oferind spaţiu pentru 5.000 de studenţi şi 20.000 de locuri de muncă în parcul industrial Urban Tech Republic, fiind dedicat în proporţie de 40% locuinţelor sociale.

    Planul ar putea fi dus la bun sfârşit într-o perioadă de 20-30 de ani.

     

  • Cum s-a schimbat turismul în ţara noastră. Era în care îţi petreceai concediul într-un oraş mare şi aglomerat pare să fi apus. Vezi care sunt locurile care sunt la modă acum

    Vara anului 2021 se arată plină pentru touroperatorii care au introdus chartere pentru sezonul din acest an. Era city-breakurilor pare să fi apus odată cu pandemia, iar acum Parisul, Roma, Atena sau Viena au fost înlocuite de plajele exotice din Maldive, Zanzibar, Dubai şi Egipt, noua Antalya.

    „În 2021 am zburat pentru prima dată cu o cursă charter spre Egipt. Am avut norocul să pot cumpăra doar biletul de avion pentru ca la destinaţie să îmi fac programul aşa cum mi-l doream eu. A trebuit să caut ceva vreme până să găsesc o agenţie care să vrea să-mi vândă doar biletul, fără hotel, majoritatea impunându-mi achiziţia unui pachet complet, însă am reuşit. Am ales această variantă pentru că mă interesa un aeroport apropiat de anumite destinaţii, iar Hurghada a fost cea mai bună soluţie.

    Apoi, mi-am rezervat eu cazare în Luxor şi Aswan, lucru pe care nu l-aş fi putut face la agenţie pentru că singurele cazări erau în staţiuni. În general, pentru că sunt genul de călător independent, prefer să mă plimb şi atunci aleg să cumpăr biletul de avion separat de cazare. Cursele charter sunt avantajoase pentru mine deoarece îmi oferă zbor direct către anumite destinaţii unde anterior trebuia să am escală. Altfel, dacă trebuie să cumpăr întregul pachet, renunţ. Astfel de mixuri cred că sunt mai degrabă potrivite pentru călătorii care vor o vacanţă la relaxare, la soare şi de regulă la mare”, spune Cristina.

    Tânăra de 33 de ani este pasionată de călătorii şi anul acesta a zburat prima dată cu un charter, spre Egipt. Odată cu introducerea mai multor chartere spre destinaţii exotice, popularitatea vacanţelor intermediate de agenţiile de turism a început să câştige teren şi în rândul celor care în trecut preferau turismul individual şi alegeau să îşi creeze vacanţa după bunul lor plac.

    „Sunt anumite destinaţii – cum e cazul Maldive sau chiar şi Mauritius – unde poţi lua un pachet prin agenţie şi să ieşi avantajat. Agenţiile au preţuri mai bune la hotel pentru că negociază pentru un număr mare de turişti, faţă de atunci când mergi pe cont propriu. Astfel de destinaţii, de regulă insule, sunt potrivite pentru pachete de tip cazare şi hotel, chiar şi pentru călătorii care vor să se mişte. Pe o insulă sau un atol, indiferent de cât de plimbi, poţi să ai o singură cazare şi să faci doar călătorii de o zi”, mai observă Cristina.


     Eurocontrol previzionează într-un scenariu optimist că până în iunie 2021 traficul aerian îşi va reveni la 45% din nivelul din 2019.


    Pandemia a schimbat regulile jocului, iar jucătorii din turism, cel mai pus la încercare sector economic, s-au văzut în situaţia în care tot ce ştiau nu mai era valabil, iar ca să supravieţuiască crizei medicale cu efecte economice au adaptat pachetele turistice la noile vremuri. Dacă înainte de pandemie toţi ştiam pe cineva care a dat o fugă într-un city-break măcar o dată pe lună, acum sigur avem câte un prieten de pe reţelele sociale care a pus poze din Egipt, Maldive, Dubai sau Zanzibar.

    Odată cu pandemia multe companii aeriene s-au aflat în situaţia în care au fost nevoite să îşi ţină avioanele la sol chiar şi câteva luni, iar în prezent încă nu s-au reluat toate cursele de linie la nivelul din 2019. Eurocontrol (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Europene) estimează într-un scenariu optimist că până în iunie 2021 traficul aerian îşi va reveni la 45% din nivelul din 2019. Cu toate că raportul Eurocontrol lansat în luna ianuarie arăta o scădere de 72% în luna martie în ceea ce priveşte traficul aerian, scăderea a fost mai mică, de 64%, ceea ce ar putea însemna o revenire mai rapidă faţă de previziunile iniţiale.

    Când pandemia a schimbat regulile jocului, agenţiile de turism şi-au făcut propriul joc, iar pentru city break-urile atât de căutate înainte de turişti, au venit cu o alternativă: sejururi cu zboruri charter pe trei din cele şapte continente. Charterele au venit ca o soluţie de criză, însă mulţi touroperatori sunt de părere că acest trend va exista şi după ce lucrurile vor reveni la normal.


    „Suntem convinşi că şi după ce se va relaxa contextul pandemic internaţional şi se vor ridica restricţiile de călătorie, se va păstra interesul turiştilor români pentru aceste chartere directe.“

    Cristian Pandel, proprietarul şi CEO-ul Christian Tour


    „Suntem convinşi că şi după ce se va relaxa contextul pandemic internaţional şi se vor ridica restricţiile de călătorie, se va păstra interesul turiştilor români pentru aceste chartere directe“, a spus recent Cristian Pandel, proprietarul şi CEO-ul Christian Tour, unul dintre principalii jucători de pe piaţa locală de turism. La sfârşitul anului trecut, când toate ţările europene aveau graniţele închise pentru turişti, agenţiile de turism locale au găsit soluţia pentru a le putea oferi românilor vacanţa mult visată, astfel că au introdus chartere pe destinaţii exotice precum Maldive, Zanzibar, Republica Dominicană, fiind destinaţii în care restricţiile nu erau la fel de stricte ca în Europa. România nu avusese până în acel moment zboruri directe către destinaţii exotice, fiind nevoie de cel puţin o escală pentru ca vacanţa către oricare dintre aceste ţări să poată fi posibilă. Cererea pentru acestea, însă, nu a întârziat să apară, redând speranţa jucătorilor din turism. Conform datelor Ministerului de Turism din Maldive, românii sunt a opta naţionalitate ca număr de turişti ajunşi în 2021 în Maldive, până la data de 18 aprilie, ocupând în prezent un procent de 2,8% din totalul turiştilor ajunşi aici. Înainte de pandemie, România ocupa locul 31 în clasamentul ţărilor din care vin turiştii ajunşi în Maldive.

    „De revelion, în premieră pentru noi, am oferit vacanţe pe curse charter în destinaţii exotice unde se mergea iarna pe curse de linie şi tot pentru prima dată, unele zboruri au fost realizate cu avioanele companiei naţionale Tarom. Mai mult de 1.000 de români au fost în vacanţa de revelion în Maldive şi Zanzibar, ca alternativă la zonele de schi sau pentru că şi-au dorit o vacanţă în locurile unde temperaturile sunt cu mult mai mari faţă de România”, spune Alin Burcea, CEO Paralela 45.


    „De revelion, în premieră pentru noi, am oferit vacanţe pe curse charter în destinaţii exotice unde se mergea iarna pe curse de linie şi tot pentru prima dată, unele zboruri au fost realizate cu avioanele companiei naţionale Tarom. Mai mult de 1.000 de români au fost în vacanţa de revelion în Maldive şi Zanzibar, ca alternativă la zonele de schi sau pentru că şi-au dorit o vacanţa în locurile unde temperaturile sunt cu mult mai mari faţă de România.”

    Alin Burcea, CEO Paralela 45


    După ce românii au dat schiurile pe costumele de baie, agenţiile de turism au plusat, iar după o iarnă plină de chartere către destinaţii exotice, primăvara a adus o nouă surpriză şi anume faptul că Antalya a fost înlocuită de Egipt. Dacă înainte de momentul martie 2020, existau chartere din aproape toate aeroporturile din România către Antalya, în aprilie 2021 Egiptul a devenit noua destinaţie pe primul loc în clasamentul preferinţelor românilor, existând chartere din zece aeroporturi din România fie către Hurghada, fie către Sharm-el-Sheikh.

    „Înainte noi nu aveam chartere pe Egipt, dar creşterea a fost foarte mare, am pornit de la câteva sute de sejururi vândute într-un an şi acum avem sute de persoane care pleacă lunar spre această destinaţie, avem plecări zilnice. Egiptul a luat locul Antalyei, dar la un nivel mai mare, înainte în Antalya se zbura de peste tot, acum se întâmplă acelaşi lucru cu Egiptul. Eu sunt de părere că acesta este doar un trend de pandemie, iar oamenii se vor întoarce în Turcia când lucrurile vor mai reveni”, spune Mădălina Balaiban, directorul general al agenţiei de turism Hello Holidays.

    Cu toate acestea, agenţiile de turism au mizat pe Egipt chiar şi pentru vara acestui an, existând chartere până în toamnă, în ciuda faptului că în ţara faraonilor termometrul ajunge şi la 50 de grade în timpul verii. Acest lucru nu se întâmpla înainte de pandemie, având în vedere că destinaţiile precum cele din Egipt se aflau în portofoliul agenţiilor doar pentru anumite perioade ale anului, iar în general, acestea erau scurte, însă, de anul acesta cursele charter vor zbura până în toamna anului viitor.


    Există zboruri directe către Egipt de pe opt aeroporturi din România.


    „Turiştii români aleg deopotrivă destinaţiile din ţară, cât şi cele externe care sunt deschise. Există cu siguranţă, un interes crescut pentru destinaţia Egipt, care acum este în perioadă optimă pentru călătorii, fiind cald şi având tarife foarte accesibile. Cursele charter programate pentru perioada lunii aprilie şi de Paşti au fost suplimentate în mod repetat datorită creşterii interesului turiştilor noştri”, a spus pentru ZF Cristian Pandel.

    În cazul agenţiei de turism pe care o conduce, nivelul rezervărilor pentru pachetele de vacanţă din acest an a înregistrat o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, ultimul an în care nu au existat schimbări majore în sectorul agenţiilor de turism. „Înregistrăm o creştere a valorii vânzărilor explicată prin sporirea semnificativă a numărului de rezervări pentru Egipt, dar mai ales pentru destinaţiile exotice pentru care turiştii plătesc valori mai mari pe vacanţe, aşa cum sunt Seychelles sau Maldive”, adaugă CEO-ul Christian Tour.

    Chiar dacă în această perioadă există un soi de reticenţă din partea turiştilor de a-şi petrece vacanţele în afara ţării, mizând mai mult  ca înainte pe destinaţiile interne, apetitul de călătorii există, iar acest lucru se poate observa şi în numărul charterelor pregătite de agenţiile de turism pentru anul acesta. „Am vândut peste 500 de pachete de Paşte, dintre care peste 400 au fost în România, mulţi dintre turişti alegând săplătească cu vouchere de vacanţă aceste pachete. Următoarea destinaţie preferată a fost Egipt, datorită faptului că acolo este deja sezon de vară, temperaturile ajungând şi la 30 de grade ziua. Pe locul trei se situează Emiratele Arabe Unite, destinaţie spre care se zboară aproape în fiecare zi a săptămânii, din Bucureşti şi, ca premieră, destinaţie accesibilă prin zbor direct, cu o companie low-cost, din Cluj-Napoca”, spun reprezentanţii agenţiei de turism Eximtur.

    Anca Drugan, managing partner & CEO Nordis Travel, agenţia de turism din grupul Nordis, care a fost lansată la începutul acestui an,  spune că există cerere pentru destinaţiile interne, însă pachetele cel mai bine vândute au fost către Maldive, Dubai şi Egipt.


    „Experienţa ne-a demonstrat că, mai ales în vreme de pandemie, sunt mulţi oameni care tind să facă rezervări în ultimul moment, adică atunci când au convingerea că se poate călători în siguranţă la destinaţia aleasă. Aceasta este şi cazul acum. Aşa că, pentru ei, există disponibilităţi inclusiv pe litoralul românesc pentru Sărbătorile Pascale. La noi au mers foarte bine pachetele turistice către destinaţii precum: Maldive, Dubai, Egipt, dar şi România, la conace şi la hoteluri de pe litoral.”

    Anca Drugan, managing partner şi CEO Nordis Travel


    „Experienţa ne-a demonstrat că, mai ales în vreme de pandemie, sunt mulţi oameni care tind să facă rezervări în ultimul moment, adică atunci când au convingerea că se poate călători în siguranţă la destinaţia aleasă. Acesta este şi cazul acum. Aşa că, pentru ei, există disponibilităţi inclusiv pe litoralul românesc pentru Sărbătorile Pascale. La noi au mers foarte bine pachetele turistice către destinaţii precum: Maldive, Dubai, Egipt, dar şi România, la conace şi la hoteluri de pe litoral”, precizează Anca Drugan.Ceea ce a arătat pandemia a fost faptul că agenţiile de turism au ştiut să se reinventeze, iar charterele au fost colacul de salvare pentru acestea într-una dintre cele mai dificile crize prin care trece turismul. Charterele au reprezentat un sprijin şi pentru companiile aeriene, care au fost la fel de afectate ca ceilalţi jucători din turism.

    „Astfel de zboruri le oferă membrilor echipajului posibilitatea de zbor, menţine afacerea în mişcare chiar şi în cele mai dificile momente, construieşte relaţii bune şi de lungă durată cu echipele sportive (în principal) pe care le transportăm şi, prin urmare, este probabil ca aceşti clienţi să aleagă chiar şi compania aeriană după pandemie dacă vor dori să călătorească. Aceste zboruri generează, desigur, venituri pentru compania aeriană, care sprijină rezistenţa sa financiară. Charterele oferă oportunităţi de zbor membrilor echipajului în această perioadă dificilă, susţin moralul întregii organizaţii şi, bineînţeles, contribuie într-un fel la rezistenţa financiară a companiei aeriene”, spun reprezentanţii companiei aeriene Wizz Air, care a operat 14 zboruri charter în România în ultimele şase luni şi are în vedere noi chartere pentru perioada următoare.

    Indiferent unde alege să călătorească un turist, fie aproape de casă, în Europa, fie la câteva ore bune de zbor, un lucru e sigur, vara 2021 arată total diferit faţă de sezonul estival de anul trecut, iar dorinţa de a călători a românilor reprezintă un semn al revenirii.


    Românii sunt a opta naţionalitate ca număr de turişti ajunşi în 2021, până la data de 18 aprilie, cu un procent de 2,8% din totalul turiştilor ajunşi în Maldive.


     

    Avantajele şi dezavantajele curselor charter

    Cursă directă şi deci un timp de zbor mai redus chiar şi către destinaţii îndepărtate.

    Lipsa escalelor care pot veni la pachet cu o serie de condiţii pe aeroportul intermediar.

    Accesibilitatea unor destinaţii de vacanţă unde există zboruri de linie limitate.

    Pachetele oferite de agenţii – zbor şi cazare – sunt mai ieftine decât cele pe care în anumite destinaţii un client şi le-ar putea negocia singur, făcând rezervări separate pentru biletul de avion şi hotel.

    Pot fi accesibile doar anumite destinaţii.

    Biletele pot fi achiziţionate doar într-un pachet turistic, cazurile în care agenţiile de turism vând bilete individuale pentru un zbor charter sunt rare şi, de regulă, sunt mai scumpe ca cele de pe zborurile de linie.

    Pot avea o frecvenţă mai mică faţă de zborurile de linie.

    Făcând parte de cele mai multe ori dintr-un pachet, e dificil să fie practicat turismul individual, de tip circuit, având în vedere că există grupuri şi o singură facilitate de cazare într-o singură destinaţie.
     

  • Aeroportul Internaţional Maramureş va avea un nou terminal. Va costa peste 300 de milioane de lei

    Aeroportul Internaţional Maramureş va avea un nou terminal în urma unei investiţii de peste 300 de milioane de lei. Obiectivul va fi construit cu fonduri europene şi va fi gata peste trei ani.

    În şedinţa Consiliului Judeţean de luni, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou terminal al Aeroportului Internaţional Maramureş.

    Potrivit reprezentanţilor instituţiei, obiectivul va costa 309 milioane de lei şi va fi finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

    Autorităţile anunţă că terminalul va fi gata până la sfârşitul anului 2023. Este vorba despre un terminal modern, complet tehnologizat, la standarde europene, care va duce la dezvoltarea turismului şi va atrage investiţii în Maramureş, anunţă reprezentanţii Consiliului Judeţean.

  • Subvenţii de 1,7 milioane euro pentru companiile aeriene care reiau sau pornesc zboruri de la Sibiu

    Comisia Europeană a aprobat o schemă care prevede acordarea unor subvenţii pentru companiile aeriene care reiau sau încep să efectueze zboruri înspre şi dinspre Aeroportul din Sibiu.

    Potrivit unui comunicat al CE, schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Aceasta va fi oferi ajutor sub formă de subvenţii directe şi va fi accesibilă în mod transparent tuturor companiilor aeriene interesate care îşi încep sau îşi reiau operaţiunile pe aeroportul din Sibiu.

    „Obiectivul măsurii este acela de a sprijini activitatea operatorilor aerieni, precum şi redresarea economică şi viabilitatea structurală a regiunii în contextul pandemiei de coronavirus. Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar”, se arată în comunicatul în care se precizează că Aeroportul Sibiu joacă un rol important în conectivitatea regională şi internaţională a ţării.

    Ajutorul nu va depăşi 800.000 de euro pe companie şi se va acorda înainte de 30 iunie 2021.

    „Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se mai arată în comunicat.

  • Noul aeroport din Berlin va fi inaugurat cu o întârziere de nouă ani şi 3,3 miliarde de euro peste buget, într-un moment în care 200 de aeroporturi din Europa sunt la un pas de insolvenţă

    Noul aeroport din Berlin va fi inaugurat pe 31 octombrie, însă autorităţile nu vor sărbători evenimentul, având în vedere termenul şi costurile iniţiale de proiectului, potrivit Reuters.

    Construcţia aeroportului Berlin-Brandenburg Willy Brandt (BER) a început în 2006 şi trebuia să ia sfârşit în 2011, însă termenul a fost amânat în mod repetat de o serie de probleme tehnice. În plus, costurile iniţiale ajungeau la 2,7 miliarde de euro, însă au atins într-un final 6 miliarde de euro.

    Aeroporturile din capitala germană au nevoie de 260 de miliarde de euro pentru a supravieţui restricţiilor de circulaţie impuse pe fondul pandemiei de coronavirus, a declarat Engelbert Luetke-Daldrup, CEO-ul aeroportului Brandenburg, adăugând că numărul pasagerilor din 2020 va depăşi în cel mai bun caz pragul de 10 milioane, de la 36 de milioane anul trecut.

    Aeroportul BER a primit deja un ajutor de 300 de milioane de euro din partea statului în ciuda faptului că încă nu a transportat niciun pasager.

    Anunţul vine la câteva zile după ce Consiliul Internaţional al Aeroporturilor (ACI) a declarat că 193 de aeroporturi din Europa se confruntă cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe să îşi revină la normal până la sfârşitul lui 2020.

    După căderea Zidului Berlinului în 1989, liderii germani au lansat constant ideea construirii unui aeroport care va ajuta capitala să devină un nou centru între puterile globale.

     

  • Aproape 200 de aeroporturi din Europa riscă să intre în faliment dacă traficul aerian nu îşi va reveni în curând: 250.000 de joburi sunt în pericol

    Consiliul Internaţional al Aeroporturilor (ACI) avertizează că 193 de aeroporturi riscă să demareze procedurile de faliment dacă guvernele vor continua să lanseze restricţii pe fondul celui de-al doilea val de coronavirus, transmite The Local.

    În total, aeroporturile reprezintă 12 miliarde de euro din produsul intern brut al continentului şi susţin 250.000 de locuri de muncă.

    Datele publicate de ACI spun că traficul aerian din Europa era la jumătatea lunii octombrie cu circa 75% sub nivelurile de dinainte de pandemie.

    Zilele trecute, producătorul de aeronave Boeing a declarat forţa de muncă va ajunge până la sfârşitul lui 2021 la 130.000 de angajaţi, de la 160.000 la începutul lui 2020.

    Pierderile nete ale companiei au depăşit 400 de milioane de dolari în ultimul trimestru, în timp ce profiturile din aceeaşi perioadă a anului trecut ajungeau la 1,3 miliarde. Veniturile din T3/2020 au scăzut cu 29% la 14 miliarde de dolari.

    Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Europa în funcţie de venituri, a anunţat marţi că aproximativ 30.000 de angajaţi se află în pericol de a fi concediaţi. Guvernul german a declarat spre sfârşitul primăverii că va lansa un plan de salvare de 9 miliarde de euro, anunţând ulterior că participaţia statului va ajunge la 25% în ideea de a susţine compania pe timpul pandemiei.

     

  • Zbor de milioane

    În momentul de faţă procesăm aproape 20% din traficul mondial de pasageri. Obiectivul nostru pe termen scurt este să avem o prezenţă în 50% din aeroporturile din orice zonă geografică, iar pe termen lung, pentru că ştim foarte multe despre aviaţie, înţelegem foarte multe din problemele aviaţiei, probabil că va trebui să dezvoltăm o nouă aripă a firmei şi anume una de consultanţă pentru că clienţii noştri cer deja lucrul acesta şi nu suntem capabili să îl oferim“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Ligiu Uiorean, fondator şi director AirportLabs.

    Povestea AirportLabs începe în urmă cu şase ani, când Ligiu Uiorean, absolvent de Politehnică în Cluj-Napoca, s-a întors în ţară după aproape zece ani petrecuţi în străinătate, unde a acumulat experienţă în domeniul aviaţiei. Ultimul rol avut înainte de a se întoarce acasă pentru a pune bazele AirportLabs a fost în cadrul Abu Dhabi Airports, care operează cinci aeroporturi din Emiratele Arabe Unite. „Am lucrat pentru guvernul Emiratelor Arabe Unite timp de 6 ani şi jumătate, unde am creat designuri pentru aeroporturi, am îmbunătăţit aeroporturi existente şi am operat cinci aeroporturi, cu susţinerea echipei, bineînţeles. Ultimul meu proiect a fost un terminal mare de 720.000 mp pentru care am executat un design bun care se baza pe nişte produse pe care speram să le găsim pe piaţă. Fiind o organizaţie guvernamentală am organizat o licitaţie pentru acele produse, iar răspunsul din piaţă a fost foarte slab – pur şi simplu nu se găsea ceea ce ne doream noi şi atunci am hotărât că ar fi bine să umplu eu acest gol”, a relatat el cum i-a venit ideea demarării proiectului AirportLabs. De la idee până la punerea în practică a acesteia au trecut trei ani, timp în care Ligiu Uiorean a făcut toată partea de planificare a proiectului.  

    „Am început cu primii clienţi în Marea Britanie unde am rezolvat probleme relativ minore pentru ei, iar apoi am fost lăsaţi ca firmă să abordăm probleme mai mari şi mai serioase. Astfel, de la nişte sisteme simpatice, sistemele noastre au devenit sisteme critice. Încetul cu încetul ne-am construit încrederea pe piaţă, o bază de clienţi care ne recomandă şi nu am avut nicio situaţie în care să ne dezmăgim clienţii în aceşti şase ani.”

    Proiectul AirportLabs a pornit cu scopul de a face industria aviaţiei mai eficientă, acoperind tot spectrul problemelor legate de eficienţă – de la aeroporturi şi linii aeriene la operatorii de la sol (firmele care se ocupă cu mâncare, bagaje, combustibil).

    „De la început am pornit cu ideea de a face lucrurile mai eficiente. Ne-am gândit cum putem face acest lucru şi am observat că prima problemă a fost cea a comunicării în timp real, astfel că prima noastră generaţie de produse a fost axată pe această direcţie”, a menţionat antreprenorul. Practic, AirporLabs a dezvoltat prima dată o platformă de comunicare în timp real pentru personalul din aeroport care este folosită de oricine este implicat în procesele aeroportuare – de la securitate până la oamenii de la liniile aeriene, soluţia fiind implementată în mod direct în 35 de aeroporturi şi în 140 indirect.

    „Apoi am dezvoltat comunicarea cu pasagerii, am dezvoltat o soluţie de afişaj, care comunică date în timp real, alerte dar afişează şi reclame, care a fost adoptată în 11 aeroporturi. Între timp am dezvoltat şi o soluţie de comunicare M2M. În aeroporturi sunt foarte multe sisteme care în general folosesc fiecare în parte limbajul lor, formatul lor; noi am dezvoltat o platformă care preia aceste date, le transferă către sistemele noastre sau către alte sisteme în timp real, şi le translatează în ceva ce poate fi folosit. Aceasta a fost prima generaţie a soluţiei noastre”, a detaliat el.

    După prima soluţie dezvoltată, echipa AirportLabs s-a concentrat pe eficientizarea fluxurilor de pasageri şi a realizat o alta care permite măsurarea cozilor, direcţionarea pasagerilor către cozile cele mai scurte, mai rapide, predicţia de cozi ş.a.m.d. „Pe partea de avioane am dezvoltat o platformă completă de management a ce se întâmplă în jurul unui avion din momentul în care a aterizat până când este pus din nou în aer. Aceasta a fost a doua generaţie a soluţiei.”

    Astăzi, AirportLabs dezvoltă o soluţie de management complet al tuturor proceselor aeroportuare, care a ajuns să fie folosită în unele dintre cele mai mari aeroporturi din lume.

    „Prin a treia generaţie de produse, adresăm managementul complet al tuturor proceselor aeroportuare, alocarea dinamică de resurse în timp real în funcţie de cum evoluează programul de zbor. Aici se vede ce se întâmpă într-un aeroport, ce se întâmplă cu procesele, cum se influenţează procesele unul pe altul, dar se vede şi creşterea de eficienţă care este adusă de platformele noastre.”

    Tot ceea ce produc este furnizat ca software as a service ceea ce înseamnă că nu doar dezvoltă aceste produse, dar le şi operează pentru clienţii lor. „Sunt sisteme critice, este o largă plajă de responsabilităţi pe care o avem, nu numai software-ul în sine. În timp am devenit specialişti în aviaţie, înţelegem problemele clienţilor noştri câteodată mai bine decât ei. Deci suntem o firmă de tehnologie, dar cu o puternică specializare pe sectorul de aviaţie”, a subliniat Ligiu Uiorean.

    Firma are un business de câteva milioane de euro pe an şi, spune el, nu este interesată să acceseze finanţări. „Nu publicăm cifra de afaceri pentru că ne pune într-o poziţie dificilă de negociere şi am avea atunci şi o atenţie nedorită din partea firmelor mari din industrie. Cifra de afaceri este de ordinul milioanelor de euro. (…) Am investit mulţi bani, nu aş putea spune o cifră exactă, cred că m-am oprit din numărat la 250.000 de euro, după aceea nu a mai contat. Banii au provenit de la mine, au fost economiile mele personale, nu am apelat niciodată la investitori şi aceasta este o abordare care ne oferă flexibilitate în decizii şi independenţă, care ne permite să lucrăm inclusiv cu firme concurente pentru că ei au încredere în noi şi poziţia noastră neutră ne permite să facem lucruri interesante. (…) Nu, nu ne interesează finanţări de la fonduri sau alte entităţi de acest tip, ne bazăm pe o creştere sustenabilă, nu avem un interes să avem o creştere explozivă, deci nu avem nevoie de cash disproporţionat faţă de ceea ce poate produce firma. Toţi banii pe care îi investim anul acesta sunt banii pe care i-am făcut anul trecut şi aşa mai departe, cred că asta înseamnă creştere sustenabilă.“

     

    Invitat: Ligiu Uiorean, fondator şi director AirportLabs

    Proiect: AirportLabs

    Ce face? Soluţie de management complet al tuturor proceselor aeroportuare care acum este folosită în unele dintre cele mai mari aeroporturi din lume

     



     

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

     

     

    Proiect: Themesberg şi Creative Tim

    Ce fac? Două companii locale care dezvoltă „componente“ pentru site-uri şi aplicaţii mobile şi-au unit forţele pentru a ataca piaţa internaţională

    InvitaŢI: Zoltán Szogyényi şi Alexandru Păduraru, Themesberg şi Creative Tim

     

     

    Proiect: lizit.ro

    Ce face? Platformă online pentru închiriere de gadgeturi

    Ţintă de cifră de afaceri pentru primul an de funcţionare: 100.000 euro

    Valoare stoc actual de gadget-uri: 75.000 euro

    InvitaT: Paul Neagoe, fondator lizit.ro

     

     

    Proiect: Yummdiet.com

    Ce face? Platformă de diete şi wellbeing care îi ajută pe utilizatori să slăbească

    Finanţare atrasă: 200.000 euro

    Invitat: Cori Grămescu, fondator Yummdiet.com

     

     

    Proiect: ServiFy

    Ce face? Aplicaţie SaaS pentru managementul activităţii service-urilor auto

    Invitat: Dragoş Stan, fondator şi CEO ServiFy

     

     

    Proiect: SMSO

    Ce face? Platformă de comunicare prin SMS

    Necesar de finanţare: 2-5 milioane euro

    Cifră de afaceri 2019: 1,7 mil. euro

    Ţintă venituri 2025: 5 milioane euro

    Invitat: Cătălin Sporiş, cofondator SMSO

     

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de mail zfitgeneration@zf.ro.