Datorită costurilor ridicate de judecată (894 milioane euro), banca a înregistrat pierderi nete de peste 90 de milioane de euro pentru semestrul trei al acestui an.
Ca urmare a rezultatelor financiare, CFO-ul Stefan Krause va fi înlocuit în 2015 de Marcus Schenck de la Goldman Sachs, care în primă instanţă va ocupa poziţia de adjunct al lui Krause.
Deutsche Bank a cheltuit, din 2012 până în prezent, peste 7 miliarde de euro pe amenzi şi costuri judiciare.
“UPC România anunţă că Jon Garrison este noul director financiar al companiei. Garrison va prelua toate activităţile legate de zona financiară a UPC România şi va fi responsabil de coordonarea departamentelor Finance & Accounting, Billing & Collection, Procurement & General Services, susţinând strategia de dezvoltare a UPC România. Anterior numirii sale în această poziţie, Garrison a fost, din 2010, director financiar adjunct în cadrul Unitymedia KabelBW GmbH, companie parte din Liberty Global”, se arată într-un comunicat al UPC România remis MEDIAFAX.
Funcţia de director financiar nu exista în cadrul UPC România înainte de numirea lui Garrison în această poziţie.
Garrison şi-a început cariera după ce a absolvit Universitatea din Denver, unde a obţinut şi un master în domeniul financiar – contabil. A fost Audit Senior Manager pentru Deloitte în Denver şi Londra timp de 7 ani.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Din 2011 până acum au avut loc sau se pregătesc alegeri anticipate în Bulgaria (a doua oară în doi ani), Slovenia (a doua oară în trei ani), Cehia, Letonia, Slovacia, Ucraina, Serbia, Macedonia; mai peste tot guvernele au căzut din cauza incapacităţii de a redresa economia după criză ori a unor scandaluri de corupţie.
Din fericire, la noi nu s-au întâmplat până acum anticipate, deşi au apărut diverşi comentatori care speră ba că un preşedinte Ponta va putea fi dat jos mai uşor cu 30% prezenţă la un referendum de demitere, ba că un preşedinte Iohannis ar putea fi silit să plece în cazul unui verdict prost în procesul cu ANI. Decuplarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare prin Constituţia din 2003 a dus însă la înmulţirea perioadelor electorale normale, astfel că în loc de alegeri la fiecare patru ani am ajuns la alegeri o dată la un an, doi ani sau trei ani (2008, 2009, 2012, 2014 şi urmează 2016, 2019, 2020) şi la mişcări de stradă sau referendumuri menite să rezolve cu forţa neconcordanţele dintre mandatul preşedintelui şi cel al parlamentului.
Aplicat într-o ţară încă săracă şi cu mijloace încă fragile de amortizare instituţională, acest experiment constituţional a produs şi produce costuri economice disproporţionate. Ultimele luni înainte de alegeri înseamnă blocaj al deciziilor, pentru că toată lumea aşteaptă să vadă cine câştigă scrutinul şi ce măsuri vor fi luate de noul guvern propulsat de noul preşedinte sau de noua majoritate parlamentară.
Primele luni după alegeri înseamnă blocaj al instituţiilor, până ce noua putere îşi negociază alianţele şi îşi instalează oamenii în funcţii. În acelaşi timp, îndesirea alegerilor generează costuri pe termen lung: fiecare guvern nou-venit a acuzat, în general corect, regimurile precedente că au folosit lunile dinainte de alegeri ca să devalizeze bugetul într-o formă sau alta, după principiul „după noi potopul“, ceea ce mereu a împiedicat ori a întârziat continuarea ori aplicarea unor politici din care societatea să aibă de câştigat şi a făcut ridicolă orice idee de strategie fiscală multianuală, nemaivorbind de fantoma „proiectului de ţară“.
Aşa s-a ajuns la un fel de dependenţă suplimentară, aproape instinctivă faţă de CE sau FMI, care au devenit singurele surse percepute de continuitate a politicilor: bune sau proaste pentru România, recomandările CE şi FMI sunt măcar aceleaşi, iar cele două instituţii au forţa de a le impune, spre deosebire de guvernanţii români, mereu mânaţi de umorile de moment să reducă orice măsură economică sau socială la o măciucă electorală.
Aşa s-a ajuns şi la tendinţa la fel de instinctivă de căutare a legitimităţii interne a puterii pe seama CE şi FMI, fie prin exces de zel (preşedintele Băsescu cerea în 2011 includerea în Constituţie a celui mai mic prag de deficit structural propus de CE, 0,5% din PIB, chiar înainte ca Tratatul fiscal să accepte 1% pentru ţările cu datorie publică redusă), fie printr-o falsă frondă (guvernarea USL şi post-USL a promis impozit progresiv cu rate până la 16%, ştiind dinainte că FMI va respinge ideea nu pentru că ar ţine la principiul cotei unice, ci din cauza cotelor prea mici). De aceea spune guvernatorul BNR că reflecţia pe care o aude acum cel mai des din exterior e că România nu are proprietatea („ownership“) politicilor pe care le aplică.
Efectele la nivelul societăţii sunt ştiute: dispreţul faţă de politicieni, dublat fie de ura faţă de finanţatorii externi, consideraţi uzurpatorii suveranităţii ţării, fie dimpotrivă, de speranţa că aceiaşi finanţatori îşi vor impune propriii favoriţi la putere, astfel încât conducerea ţării să depindă cât mai puţin de variabilele electorale interne. Iar de aici discuţia degenerează mecanic spre sperierea şi blamarea electoratului pe motiv că mereu votează prost, cu concluzia disperată că nu ne mai pot salva de pe marginea prăpastiei decât diverse soluţii brutale – votul cenzitar sau obligatoriu, desemnarea guvernelor direct de nişte comisii de experţi, ieşirea sau excluderea ţării din UE, un război civil sau militar etc.
Calitatea politicilor nu se poate îmbunătăţi însă prin soluţii extreme, primitive, restrângerea democraţiei sau ruperea relaţiilor cu exteriorul. Schimbarea Constituţiei pentru reducerea frecvenţei anilor electorali şi stabilirea unor raporturi mai clare între preşedinte şi parlament e în puterea oricărei guvernări raţionale, relaţia cu instituţiile externe oferă şi ea suficient câmp de acţiune pentru orice guvernare raţională, iar alegerile sunt un eveniment normal pe care orice politicieni raţionali îl pot folosi în avantajul societăţii, aşa cum sugera cu cinismul specific de bancher Erik Berglof, economistul-şef al BERD, în raportul din noiembrie trecut despre ţările din est: „Şocurile externe, alegerile sau perioadele de nemulţumiri sociale pot oferi ferestre de oportunitate în care reformele instituţionale şi economice să devină fezabile politic şi cu impact pe termen lung. Şansele ca aceste reforme să reuşească sunt mai mari în societăţile mai puţin polarizate şi unde grupurile de interese corupte sunt mai puţin puternice, dar depind şi de calitatea guvernanţilor şi de sprijinul extern“.
“Dacă vrem să stimulăm creditarea în lei e foarte important să asigurăm o stabilitate a dobânzilor în lei, pentru că altfel e foarte greu să-i explici unui client pe care-l inviţi să ia credite în lei că în luna asta Robor e la 2,5%, apoi se duce la 3,5%, sare la 4%, scade la 2,1%, e foarte greu”, a afirmat miercuri Cercel la conferinţa ZF Bankers Summit’14.
El a precizat că dobânzile sunt determinate, în mare parte, de situaţia lichidităţii din sistemul bancar, aspect evidenţiat de ecartul între indicatorul Robor la 3 luni, spre exemplu, şi dobânda de politică monetară, respectiv între 2,58% şi 3,5% pe an.
“Dacă în urma măsurilor pe zona de credite neperformante, banca centrală va decide o compensare pentru a susţine creditul, cum ar fi să reducă rezervele minime obligatorii – dacă se va decide reducerea, mai degrabă atunci se va face, după acest exerciţiu – atunci va exista în continuare o presiune de reducere a dobânzilor”, a explicat Cercel.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
INDIRA CRASNEA este redactor-şef adjunct al Mediafax.
La acest timp, Joseph “Joe” Biden, vicepreşedinte al SUA, se află în Cipru şi la Bucureşti se citeşte o moţiune de cenzură la adresa guvernului Ponta, iar păzitorii Constituţiei i-au dat liber preşedintelui Băsescu să se afişeze pe plajă în tricou cu mărul ispitei populare. Este o dovadă că zilele nu seamănă între ele şi lumea se mişcă atât de repede, încât într-o viaţă trăim de fapt mai multe.
Nu ştiu cât de adânci vor fi urmele trecerii pe la Bucureşti ale vicepreşedintelui SUA. Ar trebui să fie, pentru că mesajele sale au fost concise, dincolo de solemnitatea şi limbajul instituţional obligatorii trimisului de soi al unei superputeri.
În discursul de “la revedere, dar suntem cu ochii pe voi!”, susţinut la sediul Preşedinţiei, în faţa unui auditoriu atent ales şi care îi avea în primul rând pe apărătorii legii şi directorii intelligence-ului românesc, vicepreşedintele Biden a pronunţat de atâtea ori cuvântul “corupţie”, încât a părut că vorbeşte în faţa oamenilor unei orânduiri sud-americane turbulente, nicidecum ale unei ţări din inima Europei şi membră de mare nădejde a Alianţei Nord-Atlantice. De fapt, în bunul stil american, vorbele lui Biden au fost pentru urechile marelui public. Un îndemn repetat obsedant, aproape ultimativ: fiţi corecţi şi luptaţi pentru asta ca pentru un aer curat!
Vicepreşedintele Biden nu a pus la îndoială democraţia românească, dar a spus înţelept că aceasta este un lung drum pe care tot trebuie să mergem şi în niciun caz să o luăm îndărăt. Şi pentru un asemenea drum, de la care nu trebuie să ne abatem, avem nevoie de păzitori de felul judecătorilor fără frică, poliţiştilor curajoşi şi procurorilor care muncesc până cad sub masă. Este enumerarea lui Biden.
Rezultatul ar trebui să fie o ţară sigură. După tonul lui Biden, ar trebui să fie şi mai mult: un spaţiu aseptic, aproape ideal. Greu de atins! Oricum, vicepreşedintele SUA ne-a lăsat această temă de rezolvat.
Având în vedere frământările din jurul nostru, vicepreşedintele Biden şi-a împărţit inima şi vorbele între dreptate şi arme. Neprecupeţindu-şi – pe bună dreptate .afecţiunea pentru românii curajoşi în uniforme. De altfel, înainte de toate, primul său drum a fost la o bază militară. Unde Biden a spus cuvinte bine alese şi simţite, iar ministrul apărării, Mircea Duşa, a reuşit să fie doar un provincial timorat. Diferenţa vizibilă de prestanţă dintre cei doi a fost aproape comică.
Pentru că armele şi justiţia nu sunt îndeajuns ca şi certitudini, înaltul sol american a vorbit şi de resurse, în speţă de resursele energetice care ne fac dependenţi de maica Rusie cea rea. Şi a lăsat să se înţeleagă că SUA ne poate ajuta să scăpăm de aceste lanţuri.
Nu în ultimul rând, incursiunea vicepreşedintelui american a fost un tonic binevenit şi binemeritat pentru Traian Băsescu, un preşedinte aflat la sfârşit de mandat şi pentru care viitorul nu arată prea roz. Ca şi în cazul soldaţilor plini de curaj, Joseph “Joe” Biden nu a făcut economie la vorbele şi gesturile de inimă, adresate unui Traian Băsescu care părea marcat de o suferinţă ascunsă şi îmbătrânit cu acceleraţie.
Ce a lăsat în urmă trecerea prin România a vicepreşedintelui american? Mesajele, care vor fi folosite acerb ca arme politice tăioase sau care vor fi îngropate deliberat în uitare.
O marcare pregnantă a teritoriului, impusă de contextul extern dătător de mari dureri de cap. Impresia că aici este tărâmul unde fără dubiu ultimul cuvânt îl au marii noştri aliaţi de peste ocean. Şi că România este ultima frontieră. Dincolo de această linie este fragila Moldova şi mai încolo încep haosul şi ameninţarea permanentă.
Pentru “agenţiile de aplicare a legii”, cum le place americanilor să spună, vizita şi semnalele transmise de vicepreşedintele Biden au fost o mare întărire a moralului şi un brânci înainte. De altfel, taman înainte ca Joseph “Joe” Biden să calce, din nou, pe pământ românesc, procurorii au înhăţat dintr-o lovitură o marfă de soi: patru judecători. După ce vicepreşedintele a plecat a fost înhăţată o altă marfă de soi: miliardarul Adamescu.
Altfel, dincolo de graniţă zaverele îşi urmează neabătut cursul. Ucraina rămâne sfâşiată de un război ciudat, Rusia îşi vede netulburată de ale sale, delimitarea lumilor continuă, prin apariţia noului Război Rece.
Va dobândi România un alt rol în toate aceste tulburări de durată? Probabil. Datorită conjuncturii, nu pentru că am demonstrat ceva în ograda noastră sau pentru că ne-am spus, prin forţe proprii, cuvântul influent în afară. Suntem în continuare, din veşnice motive, problematici, iar rezolvările nu se pot servi “par avion”.
Este vreun regret după vizita vicepreşedintelui SUA? Da. Acela ca domnul Biden a făcut de atâtea ori trimitere la corupţie, încât a părut că se adresează unei naţii de copii răi. Şi acela că nu a venit preşedintele Obama. Care ne-a ocolit elegant, alegând Varşovia.
Dar poate, pentru noi, este suficient simpaticul Joseph “Joe” Biden.
De asemenea, în cadrul CNADNR, personalul de conducere totalizează 1.072 de persoane (şef tură taxare, şef atelier, şef agenţie taxare, şef district, şef formaţie, şef sector, adjunct şef secţie, contabil şef secţie, şef birou, şef compartiment, şef serviciu, şef laborator, şef secţie, director adjunct, director economic, director comercial, director regional, director şi director general adjunct).
La nivelul CNADNR sunt aprobate 6.094 de posturi, iar la sfârşitul anului trecut erau ocupate 6.009 dintre ele, rezultă dintr-un document oficial.
Din cei 6.009 angajaţi ai companiei, 2.767 sunt muncitori şi 3.242 este personal TESA. Din numărul total de angajaţi TESA, 2.170 este personal de execuţie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat joi, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de combaterea infracţiunilor de corupţie au început urmărirea penală în cazul lui Ioan Adrian Duiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
În aceeaşi cauză este urmărit penal şi Constantin Stefan Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mehedinţi, pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
Cititi mai multe pe www.meidafax.ro
“Suntem foarte îngrijoraţi de riscul escaladării crizei în estul şi sudul Ucrainei din cauza prezenţei trupelor ruse. Washingtonul urmăreşte îndeaproape situaţia”, a precizat Ben Rhodes, prezent la Haga, unde are loc un summit pe tema securităţii nucleare.
Potrivit serviciilor de spionaj americane, există unităţi ruse pe toată frontiera de est a Ucrainei, la o distanţă de 50 de kilometri de frontieră.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“DEPA nu are capacitatea de a finanţa singură proiectul, acesta va fi multinaţional. În prezent negociem cu companii din Bulgaria şi România privind implicarea acestora în proiect”, a declarat directorul operaţional adjunct al DEPA, Spiros Paleoyiannis, citat de portalul elen GrReporter.
Terminalul de regazeificare ar urma să ajungă pe termen mediu la o capacitate de 5 miliarde de metri cubi pe an.
Livrările de gaze naturale către România şi Bulgaria s-ar putea face prin intermediul gazoductelor de interconectare a reţelelor naţionale ale statelor membre UE, a căror construcţie este susţinută cu fonduri europene.
“Evenimentele din Ucraina au demonstrat cât de necesar este un coridor vertical în Europa Centrală şi de Est. Va fi o reţea de interconectori care va fi alimentată de terminalul pentru gaz natural lichefiat existent la Revithousa, de un terminal plutitor, precum şi din conducta TAP”, a declarat secretarul general al Ministerului de Afaceri Externe de la Atena, Panagiotis Michalos, la Forumul pentru Energie de la Atena.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro