BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Opinie Cosmin Coştean, CEO Smart Solutions Factory: Recompensarea performanţei angajaţilor – pro şi contra

    De ce implementarea unui sistem de recompensă a performanţei este totuşi atât de greu de realizat pentru cele mai multe dintre organizaţii?

    În principiu, pentru că este în cele mai multe cazuri o problemă emoţională, o activitate inconfortabilă atât pentru angajat, cât şi pentru manager. Este inconfortabilă pentru că implică problematici extrem de importante pentru oameni. Nu există doar problema financiară ci şi cea de stimă de sine şi modul în care aceştia sunt percepuţi ca profesionişti.

    Este extrem de greu să treci cu vederea aceste probleme emoţionale şi fiecare dintre părţi se simte incomod, fiecare din alte motive.

    Este nevoie de un nivel de angajament ridicat pentru a lega recompensa financiară de performanţa fiecărui om. Pentru ca acest sistem să fie bine implementat, nu trebuie să existe niciun semn de întrebare legat de acurateţea şi obiectivitatea datelor. În caz contrar orice întâlnire de evaluare se va transforma într-o bătălie a explicaţiilor între manager şi angajat.

    Există trei motive principiale pentru a lega performanţa de compensarea în bani:

    • Trăim într-o societate care spune că recompensa şi performanţa sunt legate, ca atare pentru a satisface acest sentiment de echitate avem nevoie să legăm cele două aspecte.

    • Cercetările privind motivarea angajaţilor sunt destul de clare: pentru a fi motivaţi oamenii trebuie să găsească o legătură între performanţa lor şi salariul pe care îl primesc.

    • În general retenţia angajaţilor buni este extrem de importantă pentru o companie, iar studiile arată că aceştia preferă să lucreze în companiile în care sunt apreciaţi şi recompensaţi conform performanţei lor.

    Există totuşi argumente pro şi contra recompensării performanţei.

    Argumentele care se folosesc în general împotriva acestei legături sunt:

    • Legarea unui stimulent financiar de o sarcină scade în general atractivitatea acelei sarcini. Această concluzie vine ca urmare a unor studii de psihologie şi arată că o sarcină pe care cineva o consideră interesantă devine mai puţin atractivă pentru acesta dacă este legată sau condiţionată de o compensaţie financiară.

    • Angajaţii preferă siguranţa şi garanţia unei creşteri salariale bazate pe vechime. Cei mai mulţi dintre angajaţii români au fost învăţaţi că vechimea într-o companie asigură o creştere salarială sigură. Ca atare, trecerea la o recompensă bazată strict pe performanţă este posibil să îi demotiveze.

    • Multe companii nu îşi permit din punct de vedere financiar să implementeze un program de acest gen, existând posibilitatea ca per total compania să nu înregistreze profit cu toate că unii dintre angajaţi au performat foarte bine. Ca atare, chiar dacă în mod normal ei ar trebui recompensaţi, acest lucru nu este posibil din cauza poziţiei companiei. Dar situaţia va duce la demotivarea angajaţilor.

    • Recompensarea performanţei naşte în general competiţie, ca atare trebuie ca profilul companiei să permită acest lucru.

    • Există posibilitatea ca angajaţii să vadă în acest lucru nu o modalitate de recompensare a performanţei, ci mai mult o mutare a riscurilor financiare de la companie la angajaţi. Din această cauză există posibilitatea ca ei să respingă acest sistem.

    Argumentele în favoarea recompensării performanţei sunt:

    • Posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani este de obicei un factor extrem de motivator pentru angajaţi. Orice angajat apreciază compensaţiile financiare, atunci când acestea sunt folosite în combinaţie cu alte sisteme de management ca dezvoltare personală şi managementul succesiunii acestea pot modifică comportamentul angajatului crescându-i productivitatea.

    • Angajaţii care performează foarte bine în general resping creşterile salariale standard şi simt că meritele lor nu sunt recunoscute, plecând într-un final din companie. Legând performanţa de recompensă cresc exponenţial şansele ca angajaţii valoroşi să rămână în companie.

    • Programele de recompensare a performanţei cresc în general gradul de adopţie a obiectivelor companiei şi angajaţilor. Angajaţii ştiu că există o fişă de post dar în foarte rare cazuri o privesc ca pe un ghid al creşterii performanţei. Un sistem de indicatori le arată clar care sunt aşteptările de la ei.

    • Implementarea unui sistem de management al performanţei poate iniţia o schimbare a culturii organizaţiei. Multe organizaţii au încă o forţă de muncă apatică şi care nu preţuieşte performanţa şi capacitatea de îmbunătăţire. Schimbarea culturii într-una bazată pe performanţă este un proces greoi dar care poate aduce beneficii extraordinare unei companii în termeni de creştere.

    • Plata pentru performanţă încurajează angajaţii să îşi urmărească propriile realizări şi modul în care acestea influenţează obiectivele companiei creând un sentiment de apartenenţă. În acest mod, obiectivele şi performanţa companiei sunt adoptate mult mai uşor în rândul angajaţilor.

    • Programele eficiente de recompensare a performanţei scad nivelul de subiectivism al evaluării angajaţilor.

    Cele mai multe sisteme de evaluare ale angajaţilor sunt bazate pe review-uri din partea superiorilor cu privire la criterii standard ca atitudinea, munca în echipa, ambiţia, creativitatea etc. Aceste sisteme de evaluare sunt mult prea generale şi influenţabile, devenind atât irelevante, cât şi inadecvate.

    Metode pentru a face acest sistem funcţional

    Există un număr de condiţii care trebuie îndeplinite, începând cu susţinerea din partea managementului organizaţiei.

    O altă condiţie este descrierea eficientă şi acurată a responsabilităţii şi poziţiei fiecărui om. Acest lucru înseamnă că dacă o persoană nu este responsabilă pentru niciun rezultat, atunci managementul performanţei este o pierdere de timp.

    Odată ce condiţiile au fost îndeplinite, există în general cinci factori care influenţează eficienţa programului:

    • Ţintele care pot fi atinse. Bonusarea funcţionează excelent atât timp cât ţintele stabilite pot fi atinse cu eforturi sustenabile. În caz contrar, acest sistem nu va duce decât la demotivarea angajaţilor.

    • Stabilirea unor indicatori pe care angajaţii îi pot înţeleg. Nu poţi recompensa pe cineva după criterii pe care el nu le înţelege. Măsurătorile financiare complexe nu le spun nimic angajaţilor.

    • Ascultă-ţi angajaţii! Implică-i în procesul de dezvoltare a indicatorilor şi în acest fel vei creşte gradul lor de adopţie.

    • Păstrează dinamismul obiectivelor. Nu lăsa indicatorii de performanţă să măsoare ceva ce nu mai este relevant, schimbă-i mereu pentru a reflecta întotdeauna realitatea companiei.

    • Planifică atent. Nu lăsa mesajul sau scopul managementului performanţei să încurajeze un comportament greşit.

    Cosmin Coştean este antreprenor şi CEO-ul companiei Smart Solutions Factory, start-up-ul românesc care a dezvoltat produsele PERFORMIO EPM, prima aplicaţie de performance management din România, şi Komunomo – prima platformă social – media dedicată comunităţilor.

  • Opinie Bogdan Pismicenco, Kaspersky Lab: Ransomware-ul, o afacere profitabilă; de ce nu ar trebui să plăteşti

    Bogdan Pismicenco este Channel manager România, Bulgaria şi Republica Moldova la Kaspersky Lab

    Cât de mult valorează datele tale? Pentru victimele unui atac ransomware, nu mai este o întrebare retorică, ci una cât se poate de reală. Programele ransomware blochează sau criptează datele de pe un dispozitiv, apoi cer o răscumpărare în schimbul cheii care le-ar putea decripta. Este o afacere profitabilă pentru infractorii cibernetici: în timp ce majoritatea atacurilor tradiţionale presupun furtul datelor şi apoi găsirea unor modalităţi de a le valorifica, în cazul programelor ransomware pot câştiga banii dintr-o dată.

    De aceea, în ultima perioadă, am văzut o creştere masivă atât a numărului de atacuri, cât şi a conştientizării fenomenului în rândul utilizatorilor. Cea mai recentă formă de ransomware a fost dezvoltată în 2014, iar numărul şi gama de atacuri au crescut semnificativ pe parcursul anului 2015. Analiştii noştri de securitate au anticipat că în 2016 vom vedea o creştere rapidă a acestor atacuri şi se pare că au avut dreptate. În primul trimestru al anului 2016 am văzut deja un număr uriaş de mostre de ransomware, deoarece a început să fie la modă printre autorii de malware. Cu toate acestea, programele ransomware încă reprezintă doar o mică parte din numărul total de mostre de malware pe care le detectăm.

    Publicitatea masivă făcută în jurul programelor ransomware în ultimul timp dă naştere la o concepţie greşită, aceea că industria de securitate IT nu poate opri un astfel de program. În primul rând, ratele de detecţie pentru „cryptors“ sunt la fel de mari ca pentru orice alt tip de malware. Soluţiile moderne de securitate pot detecta chiar atacuri necunoscute, prin analiza comportamentului unui fişier lansat. În al doilea rând, marea majoritate a acestor atacuri se bazează pe o tehnologie malware mai degrabă clasică şi sunt, prin urmare, uşor de blocat. Doar o mică parte dintre mostre folosesc tehnici mai elaborate, încercând să evite detecţia de către software-ul de securitate. Deci, din punctul de vedere al securităţii, putem spune că ransomware-ul nu este diferit de alte programe malware.

    Există o serie de motive în spatele popularităţii lor în creştere. Aşa cum am menţionat anterior, succesul se explică prin abordarea foarte directă. Din postura de infractor, infectezi un aparat şi obţii bani pentru a-l dezinfecta. E simplu, direct şi nu necesită un mare efort. Cu datele de card furate trebuie să găseşti o cale de a face bani, în timp ce cu un program ransomware doar aştepţi să vină banii.

    Conştientizarea fenomenului ransomware de către utilizatori poate fi, de asemenea, explicată uşor. Victimele atacurilor ransomware resimt efectele mult mai direct şi mai serios decât în cazul altor tipuri de atacuri. Datele sunt blocate, iar dispozitivul e inutilizabil. Acest lucru este foarte neplăcut pentru utilizatorii individuali şi poate provoca pagube foarte mari pentru organizaţii: de exemplu, dacă un spital este lovit, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori, în ultima perioadă. În astfel de situaţii, tentaţia de a plăti răscumpărarea poate fi foarte mare. Dar noi le recomandăm utilizatorilor individuali şi organizaţiilor să nu facă acest lucru, pentru că decriptarea nu este garantată în niciun fel.

    Pentru cei afectaţi, situaţia este dificilă. Algoritmii de criptare sunt de obicei greu de spart şi poate fi dificil sau chiar imposibil să obţii datele înapoi. De exemplu, proiectul No Ransom, iniţiat de Kaspersky Lab şi poliţia olandeză, colectează cheile de decriptare şi poate să ajute multe victime, dar nu pe toate.

    Dar nu trebuie să se ajungă în acest punct. Vectorii de infectare sunt cei clasici: publicitate care conţine malware, site-uri în care a fost implantat un program malware, precum şi fişiere infectate trimise ca anexe la e-mailuri sau pe reţelele sociale. Însă tehnologiile moderne de securitate pot proteja utilizatorii individuali şi companiile de aceste atacuri. În prezent, software-ul de securitate pentru Internet include tehnologii cum ar fi protecţia împotriva exploit-urilor, filtrarea URL‑urilor sau tehnologii cloud care protejează utilizatorii împotriva ameninţărilor cunoscute şi necunoscute. Toate acestea ar trebui completate de măsuri care să diminueze efectele unui posibil atac, incluzând backup la intervale regulate şi actualizări de software. Utilizatorii ar trebui să fie, de asemenea, foarte atenţi la orice pare suspect şi să nu dea clic pe astfel de linkuri.

    Ce va aduce viitorul? Greu de spus. Am văzut programe care criptează pe Android, OSX şi Linux, astfel încât, în teorie, ransomware-ul se poate răspândi pe diferite platforme şi dispozitive. Dar, în cele din urmă, întrebarea este: de unde se aşteaptă infractorii să câştige mai mulţi bani? Iar, în prezent, Windows şi Android sunt platformele cele mai profitabile.

  • Opinie Ioana Mihai, redactor şef Business Magazin: E normal să fii nemulţumit

    Săptămâna trecută, ceva discuţii în redacţie s-au iscat pe marginea unui subiect care în sine nu e surprinzător şi, în opinia mea, nici măcar nu constituie o ştire. Era vorba despre nişte americani, total nemulţumiţi de experienţa lor în România. Am primit reacţii cum că, de fapt, cei mai mulţi străini se declară încântaţi de România.

    Nu numai că informaţiile sunt complementare şi adevărate, fiecare în parte. În egală măsură cred că România nu este cea mai rea ţară în care să trăieşti (desigur, nici cea mai bună, să nu ne îmbătăm cu apă rece!), şi nici toate experienţele mele de peste hotare nu au fost încântătoare, în cazul meu, de la A la Z.

    Pentru a le răspunde punctual americanilor, care se plângeau de mirosul neplăcut din tren, pot să spun răspicat că pe aeroportul din Atlanta am întâlnit o sumediene de miasme. E drept, în România sunt locuri care put. În zona Cocor, în Piaţa Unirii din Capitală, se simte atunci când nu plouă vreme îndelungat, un miros pestilenţial. Dar pute şi în piaţa Omonia din Atena. Şi am constatat că într-un resort all-inclusive din Antalya, un fel de PeCeleMaiÎnalteCulmiAleServiciilor, chelnerii pot fi acri.

    Oricine ştie că o călătorie cu mijloacele de transport în comun în plină vară este o veritabilă aventură olfactivă. Dar asta nu se întâmplă doar în România, ci mai peste tot în lume. În Egipt e multă mizerie, ignoranţă şi sărăcie. În Grecia nu primeşti decât arareori un bon fiscal şi mai niciodată nu pricepi ce scrie pe nota de plată, dacă nu cumva ai translatorul cu tine.
    E drept că atunci când suntem în vacanţă, când vrem să ne resetăm sistemul pentru a munci alte 51 sau poate 52 de săptămâni până la următorul concediu, avem pretenţia să ne simţim bine, iar acreala unei chelneriţe, mizieria de la hotel sau neplăcerile din mijloacele de transport capătă valenţe mai puternice decât într-o zi obişnuită.

    Şi am remarcat că avem tendinţa de a ne exprima vocal nemulţumirile – legate de experienţe cu medici, chelneriţe, administratorul de bloc, vecini sau întârzierile de salariu. Şi că mai nimeni nu urlă în gura mare ce bine şi frumos a fost în hotelul de la mare. Poate am fost surprinşi, dar nu vocali. Şi e normal să fie aşa. E normal să întâlneşti doctori competenţi, chelneriţe serviabile şi trenuri curate. Iar nemulţumirea este firească.

    La fel de firesc este să ne putem exprima pe marginea a ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place. În esenţă, avem acest drept, de a ne exprima. Că altcineva nu este de acord cu o părere exprimată, este, în egală măsură, îndreptăţit să-şi expună propriile argumente. Recent, într-o discuţie, cineva mi-a spus că „Libertatea mea se termină acolo unde intervine asupra libertăţii tale”. Adevărat.

    Poate că părerea americanilor nu a fost subiect de ştire naţională. Dar experienţa mea de jurnalist arată că oamenii nu sunt interesaţi strict de ştiri. E suficientă o zapare, la ceas de seară, pentru a vedea că subiectele care captează naţiunea nu reprezintă ceea ce am învăţat la facultate că ar trebui să suscite interesul naţional. Nici măcar nu contează ce i-a îndemnat să fie curioşi pe cei care au dat click pe link-ul care prezenta nemulţumirea americanilor. Important este că au putut să citească, să vadă ce spun acei americani. Şi să le dea dreptate, sau, dimpotrivă, să-i critice. Şi e normal să se poată exprima şi ei.

    Până la urmă, este o doar o opinie. Şi cred că nici măcar nu are putea de a afecta imaginea României. Ceea ce face Prinţul Charles este mai important. Mai importante sunt părerile expaţilor, care se îndrăgostesc de ţara care le produce surprize mai plăcute decât se aşteptau. Sunt oameni care au preferat să renunţe la carierele în multinaţionalele care îi aduseseră în România ca să nu plece din această ţară. Aşa cum mulţi expaţi fac PR ţării, determinând prietenii să vină aici în concedii sau pentru afaceri. Dovadă şi Emmanuelle Valentin, general manager al Sanofi, a cărei poveste o puteţi citi pe larg în materialul de copertă din această săptămână.

    Sau străini care vin în România şi-şi cumpără teren, case, şi se declară foarte fericiţi.

    Iar dincolo de păreri stau cifre. Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în luna iulie a acestui an au intrat în ţarp peste 272.000 de străini, mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut (258.000).

    Părerile sunt de multe feluri. Şi bune, şi foarte bune, şi proaste. Şi e firesc nu numai să fim nemulţuniţi, atunci când este cazul, ci să şi spunem asta. Poate că iese ceva bun din asta. Poate trenul în care au călătorit americanii va fi mai curat, poate chelneriţele vor învăţa să fie serviabile (ar fi bine, bacşişul lor depinde de asta), poate camerele de hotel vor străluci, toate, de curăţenie.

    Oamenii sunt avizi de sânge, lacrimi şi scandal. Nu e lăudabil, dar e un fapt. Iar publicarea declaraţiei americanilor nemulţumiţi nu este un manifest al redacţiei. Dimpotrivă, de-a lungul anilor ne-am asumat o politică editorială extrem de optimistă.

    Când firmele picau în faliment sau insolvenţă ca muştele în oţet, noi am mers contra curentului, scriind despre cei care izbuteau să menţină creşteri, să inventeze afaceri, aveau curaj să renunţe la slujbe bine plătite în multinaţionale pentru a risca pe cartea antreprenoriatului.

    De 11 ani publicăm în fiecare an 100 Tineri manageri de top, cel mai optimist produs media. Dar miza noastră pe optimism nu înseamnă că suntem rupţi de realitate, că trăim într-un glob de sticlă sau că nu suntem conştienţi că există şi oameni nemulţumiţi.
     

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Secerişul este aproape…

    Generaţia X (35-50 ani) a înflorit pe terenul însămânţat de Generaţia Zoomers (50-70 ani). Generaţia Y (20-35 ani) ar fi trebuit să înflorească pe terenul însămânţat de Generaţia X. Generaţia Z (11-20 ani) devine roditoare în „grădina” Generaţiei Y.

    Aşa arată „structura” generaţiilor din grădina România. Ce tip de grădină ne propunem să cultivăm? Poate una japoneză (plină de armonie, alei filosofice, simplitate, calm…), poate una franţuzească (riguroasă, alei simetrice, atenţie la detalii, focus spre estetică…)? Cât de roditoare vor fi seminţele rămase pentru generaţiile X şi Z? Care sunt planurile mediului politic, dar şi de afaceri pentru a pregăti corespunzător „moştenirea” generaţiei următoare? Există un VIITOR pregătit?
    O nouă generaţie nu are implicaţii doar la nivel economic sau social. O nouă generaţie are în primul rând un impact nemijlocit în mentalitatea şi comportamentul unui popor, unei ţări. O nouă generaţie este o REVOLUŢIE! Şi iată că ea se produce, ACUM şi AICI: Generaţia Y vine cu principii, valori şi credinţe, vine cu abordări progresiste, inovaţie, idealuri umane. Pasionaţi de cauze sociale, inovează, mult mai educaţi, unii dedicaţi voluntariatului. Ei REVOLUŢIONEAZĂ.

    Cu ce îi aşteptăm, ce le-am pregătit?

    Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul doi în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată. Conform datelor disponibile de la Institutul Naţional de Statistică, în trimestrul al patrulea din 2014 şomajul în rândul tinerilor a fost de 24,1%, faţă de 5,4% în cazul adulţilor. Ceea ce indică un raport de 4,46 şomeri tineri la un şomer adult.

    Cu 24 de IMM-uri la mia de locuitori, România se afă pe penultimul loc în Uniunea Europeană, mult sub media europeană de 40 de IMM-uri.

    26% din absolvenţii de gimnaziu părăsesc şcoala când trebuie să meargă la liceu (atenţie! Învăţământul obligatoriu este până în clasa a X-a inclusiv).

    Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2015-2016, la nivel naţional se aflau în clasa a VIII-a 187.000 de elevi. În schimb, la evaluarea naţională au fost înscrişi 153.672 de candidaţi. Doar 118.661 elevi au reuşit să ocupe un loc, adică cu aproape 70.000 mai puţin!

    Ce se întâmplă cu grădina noastră? Parcă nu are valenţe japoneze şi nici franţuzeşti… Cum am putea să-i redăm frumuseţea şi culorile, belşugul, abundenţa? Cum am putea să plivim neghina, fără să smulgem odată cu ea şi rodul bun?

    Eu zic că, dacă am hrăni-o cu puţină educaţie antreprenorială, de exemplu, şi-ar reveni imediat. Mai ales că se şi potriveşte tipului generaţiilor următoare. Sigur că educaţia antreprenorială este în foarte strânsă legătură cu sistemul general de educaţie. Avem cursuri de business şi practică a liceenilor în companii? Avem metode de predare şi evaluare în şcoli adaptate educaţiei antreprenoriale? Cursuri de educaţie financiară? Poate un program naţional de încurajare a înfiinţării de şcoli de meserii? Avem o legătură concretă a mediului universitar din toate oraşele ţării cu mediul privat?

    Educaţia antreprenorială trebuie să înceapă din grădiniţă. Sunt în prezent sisteme pedagogice la nivelul 3-6 ani care stimulează curiozitatea, independenţa, libertatea de decizie etc.

    Generaţiile Y şi Z = mentalitate nouă = educaţia antreprenorială = antreprenoriat = inovaţie = locuri de muncă = identitate. Rezultă o soluţie practică de a „sădi” în ţarina românească „seminţele” unei viitoare naţiuni (naţie are şi sensul de seminţie…) solide, statornice şi rezistente!

    Doar două exemple de situaţii unde putem avea un rezultat imediat:

    Antreprenoriatul în agricultură: nu are sens să mai amintesc despre potenţialul enorm al României când vine vorba despre agricultură. De ce nu am elabora un program de educaţie antreprenorială şi facilităţi pentru viitori antreprenori din agricultura românească? Iată şi o soluţie pentru persoanele mai în vârstă, în general cu şanse mai puţine de a deveni antreprenori. Contextul este favorabil: legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată.

    Antreprenoriat pentru diaspora: avem foarte mulţi români care doresc să se întoarcă în ţară, au un capital şi, datorită specializării în meserii, ar putea foarte uşor să înceapă o afacere nouă aici. De ce să nu le facilităm un sistem unde să îşi vândă produsele / serviciile? De ce să nu facem şi invers: să le oferim educaţie antreprenorială românilor plecaţi din ţară care au deschis un business propriu sau îşi doresc asta. Rezolvăm şi un aspect social dramatic: reîntregirea familiilor. Conform guvernului, datele centralizate la nivel naţional arată că, la data de 30 septembrie 2014, în evidenţele autorităţilor locale se aflau în jur de 83.000 de copii cu cel puţin un părinte plecat în străinătate şi aproximativ jumătate cu ambii părinţi plecaţi!!! Tragic…

    Educaţia antreprenorială şi, implicit, antreprenoriatul nu au legătură cu istoria capitalistă a unei ţări sau cu factori genetici sau de rasă. Dezvoltarea unui mediu antreprenorial de succes este doar o chestiune de VOINŢĂ!

  • Politicienii maghiari îşi folosesc familiile pentru a-şi ascunde averile

    n ultimele zile două sondaje de opinie au făcut furori în presa maghiară. Cel care examinează percepţia faţă de corupţie a găsit că două treimi din maghiari cred că partidul de guvernământ Fidesz este „foarte corupt”. Celălalt a explorat popularitatea partidelor din Ungaria şi a găsit că Fidesz este alegerea celor mai mulţi alegători, iar sprijinul pentru această formaţiune este în creştere.

    Apoi a venit o analiză, publicată de site-ul de jurnalism de investigaţie Direkt36, care spune că actualul sistem din Ungaria le permite politicienilor de acolo să-şi ascundă averile sub numele membrilor de familie şi al rudelor, scrie Budapest Business Journal. Raportul arată că această practică a devenit ceva obişnuit pentru mulţi politicieni, aceştia evitând astfel să excludă anumite active de pe declaraţiile lor de avere pe care sunt obligaţi să le publice în fiecare an.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Singurul sănătos la cap

    “La ce s-o fi gândit dl. Trump?” se întrebau, retoric, jurnaliştii de la New York Times.

    Şi nu sunt singurii: presa din Statele Unite începe să nu mai fie indiferentă la o situaţie din ce în ce mai periculoasă. E o situaţie care seamănă cu ce s-a întâmplat în România acum 16 ani, când mai toate instituţiile care aveau sau nu dreptul de a emite o opinie pertinentă au ales răul cel mai mic şi s-au aliniat, cuminte, în spatele lui Ion Iliescu. Presa din Statele Unite, aşadar, începe să lovească tot mai tare într-un candidat care pare că nu crede în nimeni sau nimic şi care beneficiază de o susţinere tot mai mare din partea celor care nu înţeleg cum funcţionează o o societate democratică.

    Nu cred că Trump poate câştiga alegerile din toamnă, indiferent cât de puternică ar fi mişcarea anti-sistem care a marcat spectrul politic american în ultimele 12 luni; dar posibilitatea există, iar gândul de a-l avea pe Donald Trump la conducerea unei (încă) superputeri este de-a dreptul terifiant.

    “Suntem obligaţi să alegem singurul candidat sănătos la cap”, spunea Michael Bloomberg, fostul primar miliardar al oraşului New York, referindu-se la Hillary Clinton în încheierea discursului său ţinut azi-dimineaţă la convenţia democrată.

    Americanii ar face bine să-i asculte sfatul : sănătos la cap sau nu, Trump reprezintă un pericol pentru securitatea lumii întregi. Nu spun că ar începe războaie în Orient Mijlociu sau că ar trimite submarine în Coreea de Nord, dar ar putea distruge ceea ce generaţii înaintea sa au muncit să construiască: alianţe.

    Cât despre Hillary Clinton, mă îndoiesc serios că ea este “cel mai bun candidat”, aşa cum o tot numesc liderii democraţi. Dar reprezintă cu siguranţă răul cel mai mic.

  • Opinie Bogdan Angheluţă: Singurul sănătos la cap

    “Hei Rusia, dacă mă asculţi, sper că vei reuşi să găseşti cele 30.000 de email-uri pierdute de pe serverul lui Clinton. Îţi vom fi cu toţii foarte recunoscători!” Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Donald Trump şi au fost rostite recent, la câteva zile după încheierea convenţiei republicane din Cleveland, Ohio, în cadrul căreia a fost desemnat drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

    “La ce s-o fi gândit dl. Trump?” se întrebau, retoric, jurnaliştii de la New York Times.

    Şi nu sunt singurii: presa din Statele Unite începe să nu mai fie indiferentă la o situaţie din ce în ce mai periculoasă. E o situaţie care seamănă cu ce s-a întâmplat în România acum 16 ani, când mai toate instituţiile care aveau sau nu dreptul de a emite o opinie pertinentă au ales răul cel mai mic şi s-au aliniat, cuminte, în spatele lui Ion Iliescu. Presa din Statele Unite, aşadar, începe să lovească tot mai tare într-un candidat care pare că nu crede în nimeni sau nimic şi care beneficiază de o susţinere tot mai mare din partea celor care nu înţeleg cum funcţionează o o societate democratică.

    Nu cred că Trump poate câştiga alegerile din toamnă, indiferent cât de puternică ar fi mişcarea anti-sistem care a marcat spectrul politic american în ultimele 12 luni; dar posibilitatea există, iar gândul de a-l avea pe Donald Trump la conducerea unei (încă) superputeri este de-a dreptul terifiant.

    “Suntem obligaţi să alegem singurul candidat sănătos la cap”, spunea Michael Bloomberg, fostul primar miliardar al oraşului New York, referindu-se la Hillary Clinton în încheierea discursului său ţinut azi-dimineaţă la convenţia democrată.

    Americanii ar face bine să-i asculte sfatul : sănătos la cap sau nu, Trump reprezintă un pericol pentru securitatea lumii întregi. Nu spun că ar începe războaie în Orient Mijlociu sau că ar trimite submarine în Coreea de Nord, dar ar putea distruge ceea ce generaţii înaintea sa au muncit să construiască: alianţe.

    Cât despre Hillary Clinton, mă îndoiesc serios că ea este “cel mai bun candidat”, aşa cum o tot numesc liderii democraţi. Dar reprezintă cu siguranţă răul cel mai mic.

  • Opinie Daniel Bujorean, Ensight Managament Consulting: Infrastructura inovării şi soluţii punctuale de creştere pentru companii

    Într-un articol recent, directorul editorial al Ziarului Financiar se întreba: „de unde vor veni următoarele creşteri economice, pentru că România pare să ardă intern?“. Analiza avea ca laitmotiv lipsurile: faptul că investiţiile străine vor înceta să mai fie un motor de creştere economică, antreprenorii locali sunt ori lipsiţi de susţinerea statului, ori de dorinţa de a investi, iar statul este lipsit de viziune, competenţă, fiind încă subjugat corupţiei. Toate acestea în contextul în care titlurile celor mai importante publicaţii de business din România anunţau consolidări pe multe pieţe interne. 

    Pare că matricea clasică de dezvoltare şi creştere durabilă guvernată de investiţii, productivitatea muncii, forţa de muncă, materia primă şi inovarea tehnologică nu este susţinută de realitatea economică. Dar cel puţin doi dintre aceşti factori pot fi îmbunătăţiţi printr-un proces numit inovare. Inovarea este o, sau poate singura, soluţie pentru o creştere durabilă la nivel macro şi la nivel de organizaţii, însă procesul începe cu crearea infrastructurii. În esenţa lui, acest cuvânt atât de des folosit, înseamnă să implementezi soluţii mai bune pentru crearea de valoare şi creşterea performanţei prin creativitate, tehnologie şi cercetare. Sunt multe clasificări pentru inovare, dar consider că majoritatea pot fi uşor incluse în următoarea clasificare: inovare de business (proces, metodă, model de afaceri) inovare de marketing (piaţă, produs/servicii, tactici, canal de distribuţie) şi inovare tehnologică.

    Dar cum se susţine inovarea? O teorie binecunoscută a economistului austriac Joseph A. Schumpeter vorbeşte despre doi factori fundamentali care creează „infrastructura inovării“: 1. Antreprenorii inovării trebuie să aibă cunoştinţe tehnice pentru producerea de noi produse inovatoare şi cadrul legal care să-i încurajeze, şi 2. Aceştia trebuie să aibă acces la fonduri pentru finanţare.  Este o teorie dedicată conceptului macro de creştere economică, dar poate fi uşor aplicată şi la nivel de organizaţie.

    Deşi există o strategie de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru ciclul strategic 2014-2020, planul de implementare pare că nu funcţionează optim, deoarece nu vedem o ameliorare a principalelor probleme evidenţiate. La capitolul competenţe digitale şi tehnice – primul factor esenţial pentru susţinerea creşterii -, România nu a evoluat aproape deloc din 2015. Raportul Comisiei Europene în legătură cu piaţa digitală europeană din 2016 situează România pe ultimul loc din 28 de ţări. Sunt probleme aproape la toate capitolele analizate, dar mai cu seamă la competenţele digitale ale românilor – nivelul cel mai scăzut din toată Europa. Aceste competenţe se confundă foarte bine cu persoanele juridice din România – acei antreprenori care nu îşi permit o funcţie de marketing în organizaţie şi sunt dezavantajaţi competitiv din cauza lipsei de competenţe digitale. 

    Dar chiar şi companiile mijlocii şi mari au probleme serioase din cauza lipsei de expertiză de înaltă calificare în tehnologia informaţiei. În acest domeniu, Comisia Europeană raportează o uşoară creştere a posturilor de specialist IT şi o scădere a numărului de absolvenţi. Cu siguranţă creşterea competenţelor digitale este nu doar un factor esenţial pentru creştere prin inovare, dar şi pentru competitivitatea economică. Problema capitalului uman este subliniată şi de Indexul Global al Inovaţiei, care consideră că aceasta este una dintre cele mai mari carenţe ale României, problemă bine identificată şi în Strategia de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020, care recunoaşte faptul că „Lipseşte masa critică de resurse umane pentru dezvoltarea unor domenii promiţătoare şi, în mod special, pentru cercetarea şi inovarea interdisciplinară.“

    În privinţa accesului la finanţare pentru afacerile inovatoare, soluţiile sunt limitate la finanţarea pe bursă, crowdfunding, care este subdezvoltat în România, anumite fonduri europene şi capitalurile de risc. Şi aici e nevoie de dezvoltarea acestora, dar şi de introducerea unor soluţii alternative de finanţare.

    Pentru rezolvarea acestei probleme de finanţare, dar şi a lipsei de resurse umane sau a centrelor de cercetare şi dezvoltare deţinute de companii, au apărut pe piaţa globală modele de platforme-punte de legătură între organizaţiile mari şi start-up-uri. Javaness este un proiect de acest gen – el este lansat de partenerul Ensight Management Consulting din Franţa a fost şi inspirat de o idee simplă: organizaţiile mari au nevoie de noi iniţiative antreprenoriale digitale pentru a se transforma, iar start-up-urile au nevoie de organizaţii mari ca să se dezvolte.

    Programul de accelerare include: mentorat, dezvoltarea de afaceri, proiectare în funcţie de experienţa de utilizare, cercetare şi expertiză tehnologică. Platforma este destinată să lucreze în serviciul organizaţiilor mari şi, în parteneriat cu ele, cu scopul de a accelera inovaţiile digitale. Există, aşadar, două abordări complementare care susţin cresterea prin inovare – una a statului şi una a companiilor. Statul trebuie să crească în primul rând competenţele digitale şi capitalul uman, iar organizaţia trebuie să investească în proiecte de transformare organizaţională pentru crearea unui climat de inovare intern. Proiectele de transformare coordonate de consultanţii în management susţin dezvoltarea capabilităţii de inovare a marilor companii din interior.

    Un proiect important pe care companiile ar trebui să-l ia în considerare este diagnoza culturii organizaţionale. Acest proiect ajută companiile să-şi pregătească un mediu favorabil pentru inovare şi implementează procese pentru încurajarea inovaţiei. Google este un exemplu celebru pentru acest proiect. Compania a implementat regula „20% din timp“ care oferea posibilitatea angajaţilor să lucreze 20% din timpul de lucru la idei noi despre care credeau că pot ajuta compania. Un mod simplu de a încuraja gândirea inovativă este să introduci o adresă de e-mail dedicată pentru noi idei şi posibilitatea de a discuta aceste idei în cadrul organizaţiei. De asemenea, transformarea graduală a organizaţiei poate fi efectuată şi prin următoarele proiecte: reorganizare şi transformare organizaţională, strategie IT, optimizarea proceselor, managementul proceselor de transformare, precum introducerea de sisteme ERP sau CRM sau digitizarea (obţinerea biroului fără hârtii).

    Răspunsul este un categoric Da, există o soluţie pentru creşterea economică şi creşterea afacerii şi inovarea este mai degrabă o necesitate astăzi decât o investiţie lăsată pentru mâine.

  • Opinie Daniel Bujorean, Ensight Managament Consulting: Infrastructura inovării şi soluţii punctuale de creştere pentru companii

    Într-un articol recent, directorul editorial al Ziarului Financiar se întreba: „de unde vor veni următoarele creşteri economice, pentru că România pare să ardă intern?“. Analiza avea ca laitmotiv lipsurile: faptul că investiţiile străine vor înceta să mai fie un motor de creştere economică, antreprenorii locali sunt ori lipsiţi de susţinerea statului, ori de dorinţa de a investi, iar statul este lipsit de viziune, competenţă, fiind încă subjugat corupţiei. Toate acestea în contextul în care titlurile celor mai importante publicaţii de business din România anunţau consolidări pe multe pieţe interne. 

    Pare că matricea clasică de dezvoltare şi creştere durabilă guvernată de investiţii, productivitatea muncii, forţa de muncă, materia primă şi inovarea tehnologică nu este susţinută de realitatea economică. Dar cel puţin doi dintre aceşti factori pot fi îmbunătăţiţi printr-un proces numit inovare. Inovarea este o, sau poate singura, soluţie pentru o creştere durabilă la nivel macro şi la nivel de organizaţii, însă procesul începe cu crearea infrastructurii. În esenţa lui, acest cuvânt atât de des folosit, înseamnă să implementezi soluţii mai bune pentru crearea de valoare şi creşterea performanţei prin creativitate, tehnologie şi cercetare. Sunt multe clasificări pentru inovare, dar consider că majoritatea pot fi uşor incluse în următoarea clasificare: inovare de business (proces, metodă, model de afaceri) inovare de marketing (piaţă, produs/servicii, tactici, canal de distribuţie) şi inovare tehnologică.

    Dar cum se susţine inovarea? O teorie binecunoscută a economistului austriac Joseph A. Schumpeter vorbeşte despre doi factori fundamentali care creează „infrastructura inovării“: 1. Antreprenorii inovării trebuie să aibă cunoştinţe tehnice pentru producerea de noi produse inovatoare şi cadrul legal care să-i încurajeze, şi 2. Aceştia trebuie să aibă acces la fonduri pentru finanţare.  Este o teorie dedicată conceptului macro de creştere economică, dar poate fi uşor aplicată şi la nivel de organizaţie.

    Deşi există o strategie de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru ciclul strategic 2014-2020, planul de implementare pare că nu funcţionează optim, deoarece nu vedem o ameliorare a principalelor probleme evidenţiate. La capitolul competenţe digitale şi tehnice – primul factor esenţial pentru susţinerea creşterii -, România nu a evoluat aproape deloc din 2015. Raportul Comisiei Europene în legătură cu piaţa digitală europeană din 2016 situează România pe ultimul loc din 28 de ţări. Sunt probleme aproape la toate capitolele analizate, dar mai cu seamă la competenţele digitale ale românilor – nivelul cel mai scăzut din toată Europa. Aceste competenţe se confundă foarte bine cu persoanele juridice din România – acei antreprenori care nu îşi permit o funcţie de marketing în organizaţie şi sunt dezavantajaţi competitiv din cauza lipsei de competenţe digitale. 

    Dar chiar şi companiile mijlocii şi mari au probleme serioase din cauza lipsei de expertiză de înaltă calificare în tehnologia informaţiei. În acest domeniu, Comisia Europeană raportează o uşoară creştere a posturilor de specialist IT şi o scădere a numărului de absolvenţi. Cu siguranţă creşterea competenţelor digitale este nu doar un factor esenţial pentru creştere prin inovare, dar şi pentru competitivitatea economică. Problema capitalului uman este subliniată şi de Indexul Global al Inovaţiei, care consideră că aceasta este una dintre cele mai mari carenţe ale României, problemă bine identificată şi în Strategia de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020, care recunoaşte faptul că „Lipseşte masa critică de resurse umane pentru dezvoltarea unor domenii promiţătoare şi, în mod special, pentru cercetarea şi inovarea interdisciplinară.“

    În privinţa accesului la finanţare pentru afacerile inovatoare, soluţiile sunt limitate la finanţarea pe bursă, crowdfunding, care este subdezvoltat în România, anumite fonduri europene şi capitalurile de risc. Şi aici e nevoie de dezvoltarea acestora, dar şi de introducerea unor soluţii alternative de finanţare.

    Pentru rezolvarea acestei probleme de finanţare, dar şi a lipsei de resurse umane sau a centrelor de cercetare şi dezvoltare deţinute de companii, au apărut pe piaţa globală modele de platforme-punte de legătură între organizaţiile mari şi start-up-uri. Javaness este un proiect de acest gen – el este lansat de partenerul Ensight Management Consulting din Franţa a fost şi inspirat de o idee simplă: organizaţiile mari au nevoie de noi iniţiative antreprenoriale digitale pentru a se transforma, iar start-up-urile au nevoie de organizaţii mari ca să se dezvolte.

    Programul de accelerare include: mentorat, dezvoltarea de afaceri, proiectare în funcţie de experienţa de utilizare, cercetare şi expertiză tehnologică. Platforma este destinată să lucreze în serviciul organizaţiilor mari şi, în parteneriat cu ele, cu scopul de a accelera inovaţiile digitale. Există, aşadar, două abordări complementare care susţin cresterea prin inovare – una a statului şi una a companiilor. Statul trebuie să crească în primul rând competenţele digitale şi capitalul uman, iar organizaţia trebuie să investească în proiecte de transformare organizaţională pentru crearea unui climat de inovare intern. Proiectele de transformare coordonate de consultanţii în management susţin dezvoltarea capabilităţii de inovare a marilor companii din interior.

    Un proiect important pe care companiile ar trebui să-l ia în considerare este diagnoza culturii organizaţionale. Acest proiect ajută companiile să-şi pregătească un mediu favorabil pentru inovare şi implementează procese pentru încurajarea inovaţiei. Google este un exemplu celebru pentru acest proiect. Compania a implementat regula „20% din timp“ care oferea posibilitatea angajaţilor să lucreze 20% din timpul de lucru la idei noi despre care credeau că pot ajuta compania. Un mod simplu de a încuraja gândirea inovativă este să introduci o adresă de e-mail dedicată pentru noi idei şi posibilitatea de a discuta aceste idei în cadrul organizaţiei. De asemenea, transformarea graduală a organizaţiei poate fi efectuată şi prin următoarele proiecte: reorganizare şi transformare organizaţională, strategie IT, optimizarea proceselor, managementul proceselor de transformare, precum introducerea de sisteme ERP sau CRM sau digitizarea (obţinerea biroului fără hârtii).

    Răspunsul este un categoric Da, există o soluţie pentru creşterea economică şi creşterea afacerii şi inovarea este mai degrabă o necesitate astăzi decât o investiţie lăsată pentru mâine.

  • Cine este favoritul să câştige alegerile prezidenţiale din SUA

    Folosind date istorice privind modul în care au votat statele federale, dar şi rezultatele a circa 300 de sondaje de opinie efectuate începând cu mijlocul lunii aprilie, modelul de calcul îl dă câştigător pe acest candidat.  Utilizând acelaşi model de calcul, rezulta că Bill Clinton ar fi avut mai puţin de 20% şanse de deveni preşedinte în 1992, cu aproximativ patru luni înainte de alegeri. O lună mai târziu, după Convenţia Partidului Democrat, modelul îl dădea drept probabil câştigător pe Bill Clinton, cu 84% şanse de succes.

    Vezi aici cine este favoritul să câştige alegerile prezidenţiale