De-a lungul autostrăzii, ce va fi construită în concesiune, sunt prevăzute noduri rutiere la Sinaia, Buşteni şi Predeal. Un consorţiu format din francezii de la Vinci, grecii de la Aktor şi austriecii de la Strabag a depus o ofertă pentru construcţia în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov, care a mai trecut prin ultimul deceniu prin alte două procese de licitaţie, dar care s-au soldat cu un eşec. De altfel,în urmă cu trei ani Vinci şi Aktor erau firmele care au fost declarate câştigătoare pentru construcţia în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov, dar acestea au renunţat la contract la scurt timp. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a primit, în total, patru oferte pentru construcţia în concesiune a tronsonului Comarnic-Braşov, potrivit unui comunicat transmis în această seară. În afară de consorţiul Vinci-Aktor-Strabag, şi regele asfaltului Dorinel Umbrărescu, care controlează firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, a depus o ofertă pentru construcţia acestui tronson, reprezentând o premieră, având în vedere că va concura pe cont propriu, fără sprijinul unui aliat străin. Spedition UMB a mai lucrat în România la autostrăzile Moara Vlăsiei-Ploieşti şi Timişoara-Lugoj.
Tag: companie
-
Samsung lansează săptămâna viitoare Galaxy S4 la New York (GALERIE FOTO)
În ultimii ani, producătorul asiatic şi-a schimbat complet poziţia în industria smartphone-urilor, odată cu strategia companiei de a lansa modele de telefoane de toate formele şi mărimile – are în ofertă peste 40 de telefoane diferite – în încercarea de a adresa toate pretenţiile consumatorilor.
Bugetul fabulos de marketing al companiei, de aproape 12 ori mai mare decât al competitorului Apple, de pildă, a avut de asemenea o contribuţie importantă în creşterea vânzărilor companiei pe acest segment de piaţă.
Samsung Galaxy S4, noul model aşteptat de industrie, ar putea însemna pentru companie încă un pas pentru consolidarea supremaţiei în domeniul smartphoneurilor.
-
Cum a crescut cifra de afaceri Heineken cu 13,2% în 2012
Mărcile Heineken, Ciuc, Bucegi au înregistrat o creştere procentuală de două cifre a volumului vândut. Anul trecut, compania a lansat Ciuc Radler, primul Radler românesc şi lansarea Silva la nivel naţional, cu o gamă largă de ambalaje.
Onno Rombouts, managing director la Heineken România, spune că “Cifra de afaceri netă a companiei a atins 1.185 milioane lei în 2012 – o creştere consistentă, cu 13,2% faţă de 2011 – fiind generată de majorarea cu peste 5% a volumului de vânzări.”
Tot el a adăugat că “Suntem încrezători că, şi în 2013, strategia pe termen lung pe care o urmăm va continua să susţină progresul operaţiunilor companiei şi creşterea cifrei noastre de afaceri.”Heineken este cea mai mare companie producătoare de bere din Europa şi a treia din lume în ceea ce priveşte volumul. În portofoliul Heineken România se află Heineken, Silva, Silva Dark, Ciuc Premium, Ciuc Natur Radler, Golden Brau, Golden Brau Non-Alcoholic, Neumarkt, Bucegi, beri de import (Edelweiss, Zipfer, Amstel, Birra Moretti, Krusovice, Foster’s, Strongbow), Sol, Desperados, Gosser, Schlossgold, Gambrinus, Harghita şi Haţegana. Heineken România are patru fabrici – situate în Miercurea Ciuc, Constanţa, Craiova şi Mureş – şi 1.100 de angajaţi.
-
O idee trăznită a unei viitoare mame din SUA. Ce s-a decis să vândă?
Pentru 5.000 de dolari, Hill a lăsat alegerea prenumelui bebeluşului la alegerea unor străini, după ce a câştigat un concurs pe site-ul Belly Ballot, o companie care le permite prietenilor şi familiei viitorilor părinţi să aleagă numele copilului.
Lista finală de nume pentru copilul Natashei Hill va fi publicată pe internet pe 18 martie. Timp de patru zile, internauţii din toată lumea vor putea vota câte un nume de fată şi unul de băiat din respectiva listă.
Copilul va primi numele cu cele mai multe voturi din categoria de sex în care se va încadra.
-
Hidroelectrica îşi creşte capitalul cu 12,49%; 10% din toate acţiunile companiei sunt vândute la BVB
“Propunerea privind strategia de privatizare, (…) respectiv majorare de capital social prin aport de capital privat, s-a bazat pe următoarele elemente: atragerea de resurse financiare independente de la subscriitori (investitori instituţionali şi de retail), necesare realizării proiectelor de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare ale societăţii comerciale, cu impact asupra veniturilor statului, în calitate de acţionar, în timp, şi solicitările acţionarului minoritar semnificativ, Fondul Proprietatea, pentru listarea societăţii comerciale”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei.
Scrisoarea de intenţie transmisă de Guvern Fondului Monetar Internaţional prevede că Hidroelectrica va derula oferta publică primară cu un pachet reprezentând 15% din acţiuni, se menţionează în nota de fundamentare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
GOOGLE a depăşit 800 dolari pe acţiune pentru prima oară în istoria companiei
De la începutul acestui an, titlurile GOOGLE s-au apreciat cu 13%, iar în ultimele 12 luni cu peste 30%, relatează MarketWatch.
Titlurile Google au urcat până la 803,91 dolari pe unitate, ulterior fiind tranzacţionate în creştere cu 1%, la 801,05 dolari pe unitate. Capitalizarea de piaţă a companiei este de circa 263 de miliarde de dolari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Hidroelectrica a avut în ianuarie cel mai mare profit lunar de la înfiinţarea companiei
Rezultatul din ianuarie reprezintă cel mai mare profit lunar realizat de Hidroelectrica de la înfiinţare, arată într-un comunicat producătorul de energie deţinut de stat şi aflat în insolvenţă. Pentru anul în curs Hidroelectrica a bugetat un profit brut de 434 milioane lei, la o producţie de 13 TWh. Câştigul ar urma să ajungă astfel la un nivel record, depăşindu-l pe cel din 2010, de 284 milioane lei, la o producţie de 20 TWh.
“Deşi aflată în insolventa din 20.06.2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii, cu pierderi de 350 milioane de lei înregistrate la finele primului semestru al anului 2012, în urma măsurilor implementate de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, au început să se vadă primele rezultate ale procesului de restructurare al companiei”, potrivit sursei citate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Mega Image ajunge la 198 de magazine. Unde se deschide un nou supermarket
Mega Image, parte a retailerului belgian Delhaize, a deschis vineri un magazin în Bucureşti, ajungând la 198 de supermarketuri la nivel naţional, potrivit unui anunţ al companiei, informează Mediafax. Noul magazin, sub brandul Shop&Go, va fi situat pe Calea Moşilor, având o suprafaţă de vânzare de aproximativ 84 metri pătraţi, a anunţat retailerul. Mega Image urmează să mai deschidă patru magazine noi până la finalul lunii februarie. Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde 198 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, dintre care 136 sub mărca Mega Image şi 62 Shop&Go.
-
Cel mai mare producător de cupru al Poloniei, KGHM, vrea să investească 4 miliarde dolari în o mină din Chile
KGHM, cel mai mare producător de cupru al Poloniei, va investi cel mult patru miliarde de dolari în mina Sierra Gorda din Chile dacă situaţia de pe pieţe nu se schimbă până când proiectul este finalizat, faţă de trei miliarde de dolari cât prevedea planul iniţial, a declarat Herbert Wirth, directorul executiv al companiei. Proiectul ar urma să fie finalizat în următoarele 13 luni. Potrivit estimărilor preliminare, profitul net al KGHM pentru anul trecut a fost de 4.744 miliarde zloţi (1,1 miliarde euro). Directorul KGHM spune că rezultatul final ar putea fi chiar mai mare.
-
Horia Chiţu, IT Smart Distribution: Venituri de 8 mil. euro în opt luni
“În 2012, IT Smart Distribution şi-a îndeplinit toate obiectivele strategice: o reţea naţională de reselleri IT, un portofoliu de furnizori de brand A, o echipă completă de profesionişti şi o cifră de afaceri de 8 milioane de euro”, a declarat Horia Chiţu, directorul executiv al companiei, care a condus anterior distribuitorul Scop Computers.
Din totatul cifrei de afaceri, circa 85% provine din produse hardware, iar restul din produse software şi licente. În lunile mai-decembrie, compania a procesat peste 10.000 de comenzi.
“Realizarea cifrei de afaceri în 2012 se datorează în principal calităţii partenerilor noşri. Chiar dacă obiectivul principal nu a fost profitul, am reuşit să trecem pe plus după numai patru luni de activitate. Începând din acest an, vom avea şi obiectiv de profit”, a mai spus Chiţu.IT Smart Distribution fost înfiinţată în luna aprilie a anului trecut şi distribuie în prezent produse APC, Epson, HP, Kyocera şi copiatoare Toshiba. Pentru acest an, distribuitorul are în plan să completeze portofoliul cu patru noi branduri şi aşteaptă afaceri de 18 milioane de euro.
