BusinessMagazin

Tag: razboi

  • IATA prognozează o scădere a profiturilor companiilor aeriene

    IATA a redus prognoza de profit net pentru întregul an la 25,9 miliarde de dolari, o scădere de 5,1% faţă de anul trecut, precizând că o îmbunătăţire a profiturilor companiilor aeriene în 2020 poate veni pe fondul rezolvării tensiunilor din disputele comerciale globale.

    În iunie, asociaţia acesta a prognozat un profit de 28 miliarde de dolari pentru anul acesta.

    „Războaiele comerciale nu au câştigători”, a declarat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac.

    IATA şi-a micşorat prognoza de venituri pentru acest an, la 838 miliarde de dolari, de la 899 miliarde dolari, sumă prevăzută în luna iunie, anunţât că se aşteaptă la o îmbunătăţire anul viitor, de pânp la 872 miliarde dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Economia globală şi marii exportatori ai lumii s-au transformat în primele victime ale războiului comercial

    Coreea de Sud, unul dintre marii exportatori ai lumii a fost impactată de efectele la scară largă ale războiului comercial dintre SUA şi China. Exporturile sud-coreene au scăzut în T3/2019 cu 14,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, tot din cauza tensiunilor comerciale, în octombrie FMI şi-a redus prognoza privind creşterea economiei globale de la 3.3% la 3%.

    Coreea de Sud, este unul dintre cei mai importanţi exportatori de oţel la nivel global, iar pe fondul tensiunilor comerciale volumul mărfurilor comercializate la nivel internaţional a scăzut semnificativ. Pentru o ţară depedentă de export, aşa cum este Coreea de Sud, această scădere este cel puţin îngrijorătoare, scrie Financial Times.

    Exporturile de fier şi de oţel ale acestei ţări au scăzut cu 9.7% în T1/2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Nu doar exporturile de oţel şi fier au avut de suferit din cauza tensiunilor comerciale. Exporturile de produse electronice sud-coreene au scăzut cu 18%, iar cele de semiconductori au scăzut cu 32%.

    Această problemă a exporturilor se manifestă la nivel global. Volumul mărfurilor comercializate la nivel global a scăzut cu 1.2% în august, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată în august, comerţul global s-a contractat pentru a treia luna consecutiv, aceasta fiind şi cea mai îndelungată perioadă de scădere înregistrată de la criza din 2007 şi până în prezent.

    „Economia globală încetineşte, de aceea ne confruntăm cu o cerere tot mai scăzută pentru oţel” a declarat Jeon Tae-ki, managerul fabricii de oţel Posco, din estul Coreei de Sud.

    Exporturile de bunuri şi servicii sunt responsabile pentru peste 40% din PIB-ul Coreei de Sud, cea mare pondere în rândul celor mai mari 20 de economii ale lumii. Doar Germania poate egala Coreea de Sud din punct de vedere al ponderii pe care o au exporturile şi serviciile în PIB, dar şi aceast stat se confruntă cu probleme economice din cauza războiului comercial.

    Efectele războiului comercial impactează toate economiile, nu doar cele care mizează foarte mult pe export.

    Potrivit unui studiu realizat de FT, pe baza datelor furnizate de FMI, aproape 100 de ţări printre care se numără şi Coreea de Sud au fost afectate. Valoarea exporturilor realizate de aceste naţiuni a scăzut semnificativ în prima jumătate a acestui an.

    2019 pare să fie un an destul de prost şi pentru investiţii. Din cauza incertitudinii politice la scară largă, multe companii aleg să renunţe la planurile de investiţii. FMI prognozează că rata investiţiilor se va reduce cu 1.5% în interiorul economiilor avansate.

     

     

  • Latura întunecată a succesului austriac în Est

    Scriitorul Peter Handke era un recunoscut admirator al fostului dictator iugoslav Slobodan Miloşevici, în timpul căruia Balcanii de Vest au cunoscut crunte războaie interetnice în care liderul sârb a avut un rol esenţial. Dictatorul a murit în timp ce era judecat de Tribunalul de la Haga pentru genocid şi crime de război. Handke a fost prezent la înmormântarea lui Miloşevici, în 2006, unde l-a ridicat în slăvi. Privit ca personaj separat, austriacul cu pasiunea sa pentru un lider balcanic cu tendinţe criminale poate părea o ciudăţenie. O bancă austriacă, HypoAdria, este o altă ciudăţenie. Aceasta a contribuit la coşmarul balcanic, finanţându-i pe cei pe care războiul i-a făcut bogaţi.

    În „Coşmarul HypoAdria” – cronici despre fraudă bancară şi corupţie –, ziaristul Stefan Apfl explică pe larg ascensiunea şi căderea băncii austriece. Materialul a fost publicat în revista Falter.

    Când a preluat funcţia de director general al Hypo Bank, fiul de fermier în vârstă de 39 de ani Wolfgang Kulterer a prezentat destinul băncii astfel: „Extindeţi-vă sau muriţi”. Pentru ca instituţia cu 220 de angajaţi şi active totale de 1,9 miliarde de euro să-şi aducă balanţa în echilibru, guvernul regional din Carintia a trebuit să preia controlul. Trei angajaţi au fost aleşi să se ocupe de tranzacţiile din afaceri străine. Aceasta se întâmpla pe 1 noiembrie 1992. Într-o duminică, la începutul lunii decembrie 2009, adică 17 ani mai târziu, ministrul finanţelor Josef Pröll (de la Partidul Popular Austriac) s-a văzut în situaţia de a lua o decizie similară: să salveze banca sau să o lase să moară. Hypo avea atunci 8.000 de angajaţi în 13 ţări din sud-estul Europei şi active de 43,3 miliarde euro. Pröll s-a decis în favoarea naţionalizării – se temea de un efect de domino care s-ar fi simţit de la München la Viena şi de la Klagenfurt la Zagreb.

    Cu toate acestea, rămâneau pericole mari. După ce s-a aflat despre miliardele de euro în credite neperformante din Croaţia, nervozitatea a izbucnit şi s-a propagat de-a lungul axelor guvernului, la birourile bancare şi la procurorii federali. La München, capetele au început să se întoarcă spre Hypo. Ministrul bavarez pentru afaceri economice a descris preluarea băncii din 2007 o „decizie greşită catastrofal”, care va costa statul 3,7 miliarde de euro. Şi Austria urma să bage mâna adânc în buzunare. Jurnalistul Robert Misik a vorbit despre „Hypocoşmarul Adria”.

    Rădăcinile coşmarului au apărut în Croaţia, unde acuzaţii de corupţie sistematică, spălare de bani şi nepotism au căpătat proporţii masive. Însă pentru a înţelege mai bine agitaţia creată de miliardele pierdute, povestea trebuie dusă în anii 1990.

    În timp ce Hypo deschidea filiale de leasing în 1993 în Slovenia şi Croaţia, războiul civil iugoslav făcea ravagii la doar câteva sute de kilometri spre est. Companiile austriece, şi mai ales băncile, au fost printre primii care au păşit în regiune, fiind pionierii pieţei din Balcanii de Vest. Hypo a acordat un împrumut de aproximativ 140 de milioane de şilingi austrieci regimului croat de după război. Acest lucru i-a deschis uşa către o ţară în care liderii războinici făceau milioane din tranzacţii cu arme şi privatizări, iar sub mantia democraţiei îşi împărţeau ţara între ei.

    În 1996 a fost înfiinţată Hypo Banka Croaţia. Hypo era specializată în imobiliare, dar închiria totul de sub soare, de la iahturi şi utilaje de construcţii la clădiri şi instalaţii solare. În 1999, activele băncii se ridicau la doar 4,5 milioane euro. Proprietarii, landul Carintia şi grupul financiar Grazer Wechselseitige, au primit dividende între 10% şi 15%, plăţi de vis pentru o bancă de stat al cărei model de afaceri era să investească la nivel regional. Apoi s-a aflat că şi croaţii care se înfruptau din fructele războiului îşi păstrau profiturile în conturile Hypo din Carintia. „Hypo a fost finanţatorul privatizărilor-jafuri din timpul dictaturii lui Tudjman“, spunea în 2010 sub rezerva anonimatului un agent de afaceri austriac de rang înalt. De fapt, cu greu cineva ar fi putut fi convins atunci să fie expus cu nume şi prenume; erau prea multe în joc, inclusiv reputaţia bancilor austriece. Aceasta este latura întunecată a prea lăudatului succes austriac în est, adusă la lumină de cazul Hypo.

    În 2000, Hypo era ameninţată de un default pe un credit de un miliard de şilingi. Aceştia erau bani pentru care fostul regim al lui Franjo Tudjman a dat garanţii „care n-au fost examinate mai atent” – după cum s-a înţeles la vremea respectivă. Kulterer a primit permisiunea de a „conduce afaceri în Croaţia de care alte bănci străine n-ar fi îndrăznit să se atingă”, a scris Der Standard la acea vreme. „Carintia îl susţinea, dornică să fie mândră de banca sa.” Jörg Haider însuşi a profitat de Hypo ca maşină de făcut bani pentru mult iubita sa Carintie, care a obţinut astfel acces la pieţele din sud-estul Europei. Nou-alesul guvernator a călătorit regulat în Slovenia şi Croaţia pentru a-şi folosi contactele cu politicieni de dreapta. În anii care vor urma, regiunea Istria va deveni „California din sud-estul Europei”, prezicea în 2000 managerul Hypo Günter Striedinger. La vremea respectivă nu exista niciun proiect turistic semnificativ care să nu fie derulat prin Hypo şi niciunul care să fi fost văzut ca fiind curat în industria de profil.

    Un exemplu dezvăluit de săptămânalul german Die Zeit arată cât de corupte erau moravurile în aceste tranzacţii, precum şi modul în care FPÖ (Partidul Libertăţii din Austria, cu tendinţe de extremă dreapta) îşi umplea cuferele cu bani. Astfel, în anul 2000, o companie a deputatului FPÖ Detlev Neudeck a achiziţionat 374.000 de metri pătraţi de litoral de la oraşul istrian Vodnjan. Proprietatea a fost reclasificată ca teren pentru dezvoltare curând după aceea, urmarea fiind că preţul a crescut de 200 de ori peste noapte. Acordul a fost finanţat de Hypo, iar managerul local al băncii austriece era preşedinte al consiliului de supraveghere al companiei imobiliare. Reclasificarea fusese promisă băncii înainte de achiziţie, a dezvăluit mai apoi şeful Hypo, Kulterer, într-un ziar local. Însuşi Haider se pare că a pregătit acordul cu un guvernator local, Stefo Zufic, care a devenit director general al unei companii implicate în afacere.

    În 2001, banca naţională austriacă a auditat operaţiunile croate ale Hypo. „În situaţiile cu anchete de solvabilitate şi recenzii privind bonitatea debitorilor, Hypo Croaţia nu procedează suficient de atent şi nu are grijă suficient de condiţiile de rambursare a împrumutului“, a găsit auditul. Iniţiativele de prevenire a riscurilor, a concluzionat banca centrală, au fost „insuficiente”. Anumite subsidiare erau considerate în întreaga firmă „ca locaţii de servicii cărora le-ar putea fi atribuite în parte cazurile cu probleme”.

    Creditele cu risc ridicat, spune critica, au fost astfel scoase din bilanţul băncii şi parcate în companii de leasing pentru a nu reduce capitalul propriu. Aceasta în condiţiile în care în statele din afara UE afacerile de leasing nu erau adăugate la operaţiunile băncii de origine, iar autorităţile de reglementare locale nu aveau dreptul să analizeze situaţiile contabile.

    Numai în 2001 activele Hypo au crescut la 7,6 miliarde euro. Hypo a primit pe plan internaţional  renumele de „cea mai profitabilă bancă din Austria” şi era descriesă drept „al doilea grup bancar cu cea mai rapidă creştere din vestul Europei”. Vocile critice s-au pierdut în euforia estului. În 2002, pentru companie lucrau aproximativ 2.500 de angajaţi, iar reprezentantul comercial austriac din Zagreb, Peter Hasslacher, vorbea despre un nou „Gründerzeit”, un boom al start-up-urilor de afaceri. Cu toate reformele economice implementate, Croaţia postbelică a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a solicitat aderarea la UE cu creşteri economice de 6-7%. O treime din totalul investiţiilor străine au venit din Austria. În 2003, Hypo a construit un sediu în Zagreb de 92 de milioane euro. Cei 86.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri au reprezentat cel mai mare proiect de clădiri înalte din Croaţia. „Deja devenise un secret cunoscut de toţi că Hypo conducea politici nebancare cu risc ridicat”, îşi aminteşte  delegatul comercial de atunci, Peter Hasslacher. Era vorba despre „concurenţă neloială”, apreciază un observator din piaţă, care a cerut să rămână anonim. „Hypo submina toate condiţiile de pe piaţă şi, prin urmare, dilua standardele.“ Colapsul Hypo în Croaţia, explică insiderul, era aşteptat mult mai devreme de industrie.

    Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2003, jurnalistul de investigaţii croat Hrvoje Appelt a descris cum Hypo a fost cel mai mare contribuitor politic, donând 300.000 de euro doar partidului de dreapta HDZ. Întrucât a fost unul dintre cei mai importanţi agenţi de publicitate media, Hypo nu a avut nicio ştire de presă proastă. În 2004, activele totale au urcat la 17,8 miliarde euro. Un an mai târziu, cu aproximativ 5.200 de angajaţi, banca a ajuns la active de 22 de miliarde de euro. „Cei care au fost interesaţi au ştiut de la început despre faptele dubioase ale Hypo din Croaţia”, spune jurnalistul Appelt, povestind despre afacerile aventuroase, unele implicându-l pe primarul Zagrebului, Milan Bandic. Despre politician, care a locuit mult timp într-un penthouse al Hypo, se presupune că şi-a construit afacerea de milioane de euro prin condiţii de vis de împrumut şi comisioane neobişnuit de mari. Acest lucru a fost raportat şi de revista croată Nacional, care a susţinut că are o analiză secretă executată pentru landul Bavaria despre afacerile Hypo din Croaţia. Conform acesteia, Ivo Sanader, fost premier al Croaţiei. a primit un comision de 800.000 de mărci germane pentru facilitarea unui împrumut de 4 milioane de mărci.

    Mulţi alţi parteneri de afaceri controversaţi ai Hypo au ieşit la iveală. Un exemplu este Ivic Pasalic, cunoscut şi sub porecla de „Medicul”, un extremist de dreapta şi fost consultant al preşedintelui Tudjman, care a primit un împrumut de 30 de milioane de euro pentru construirea unui centru comercial, fără a avea experienţă în acest domeniu. Branimir Glavas, „Naşul din Osijek”, condamnat pentru crime de război, a fost întâmpinat personal de Haider la Klagenfurt. Pasalic a vândut către Hypo pentru 280.000 de euro un apartament pe care îl cumpărase cu puţin timp înainte de la stat cu 3.000 de euro. În schimb, se presupune că ar fi intermediat afaceri pentru Hypo. Şi fostul general Vladimir Zagorec ar fi primit, potrivit Nacional, împrumuturi de la Hypo de aproximativ 260 de milioane euro pentru proiecte imobiliare. Personajul responsabil cu procurarea armelor pentru armata croată în timpul războiului a fost condamnat în Croaţia la închisoare pentru abuz de putere în funcţie. Doar scrâşnind din dinţi autorităţile austriece l-au predat autorităţilor croate pe agentul imobiliar care locuia la Viena. „Când va începe să cânte, mulţi, mulţi oameni de afaceri şi politicieni vor avea multe de care să le fie frică”, spunea atunci un insider din Croaţia.

    În cartea sa despre activităţile Hypo, jurnalistul de investigaţie croat Domagoj Margetic a descris ceea ce a considerat ca fiind o corupţie agresivă.

    „Împrumuturile mari acordate partenerilor de afaceri dubioşi nu pot fi considerate afaceri cu risc ridicat, ci mai degrabă spălare de bani“, argumentează el. „Hypo nu a risipit sute de milioane de euro în Croaţia. Politicienii croaţi şi-au luat pur şi simplu banii înapoi, deoarece se temeau că Hypo se va prăbuşi într-o zi.“ Margetic a oferit mii de pagini de documente care-i susţin ipoteza unui comitet de investigaţii bancare al Parlamentului austriac în 2006 – în zadar. Nimeni nu a fost interesat, spune el. În afară de o scurtă scuză, Hypo nu a reacţionat la acuzaţii.
    Consecinţele afacerilor riscante au început să lovească Hypo abia după achiziţia sa de către Landesbank Bavaria în mai 2007. La începutul anului 2008, şeful Hypo Tilo Berlin a recunoscut lipsa de prevenţie a riscurilor pentru activităţi care implică câteva milioane de euro. În acelaşi an, banca şi-a echilibrat conturile cu o pierdere de 520 milioane euro.

    La sfârşitul lunii noiembrie, după ce Hypo a primit 700 milioane euro de la Bavaria şi 900 milioane euro ca pachet de ajutor de la Austria, vine marea lovitură pentru planurile de salvare: banca estimează pentru acel an un write off pentru operaţiunile balcanice de 1,4-1,7 miliarde de euro. Calculul este surprinzător, având în vedere că banca naţională prezicea profit pentru 2009 în auditul din anul anterior. Apoi a venit marea criză financiară, iar soarta Hypo a fost pecetluită. În decembrie 2009, BayernLB, Carintia şi Grazer Wechselseitige Versicherung şi-au vândut participaţiile la banca austriacă guvernului de la Viena cu un euro pentru fiecare. 

  • Trei antreprenori au deschis în piaţa locală prima bibliotecă de jucării, pentru veni în sprijinul părinţilor care vor să economisească bani şi spaţiu. Cât costă un abonament

    „Ideea urmează trendul global de economie colaborativă – sharing economy – care începe să fie din ce în ce mai prezent în România prin diverse servicii ca Uber, BlaBlaCar, Lime sau Blinkee”, menţionează Tiberiu Lupu, cofondator al afacerii. În fondarea businessului i-au fost alături doi foşti colegi pe care i-a cunoscut în timpul programului de MBA pe care l-a urmat la Masstricht School of Management: Emil Olteanu, care în prezent ocupă funcţia de CEO şi a fost, de altfel, cel care a venit cu ideea dezvoltării unui astfel de business în România, şi Alina Marian.
    „Business planul şi prezentarea Evertoys au constituit livrabilul cursului de antreprenoriat al programului. Pitch-ul s-a desfăşurat într-o arenă a leilor improvizată şi a primit un feedback excelent. Acest prim succes ne-a determinat să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm să construim afacerea, în 2016”, descrie Tiberiu Lupu modul în care a luat naştere Evertoys. El spune că s-au inspirat şi din alte două companii de peste graniţe: modelul american Pley, acum toylibrary.co, precum şi modelul german Meinspielzeugkiste – „cutia mea cu jucării”.

    Investiţia iniţială în lansarea businessului a fost de 55.000 de euro, din care aproximativ 30.000 de euro au reprezentat resursele fondatorilor. „Ne-am antamat toate rezervele personale pentru acest start-up. Emil a început imediat full time în Evertoys, iar eu m-am alăturat la câteva luni după”, spune Lupu. Compania a beneficiat până în prezent şi de două finanţări: o primă investiţie de tip angel din partea VGP (Venture Growth Partners) şi a doua, tip seed, de la  Sparking Capital. În primul an de activitate, businessul a înregistrat venituri de 40.000 de lei. Anul trecut acestea s-au dublat, ajungând la 85.000 de lei, iar pentru anul acesta reprezentanţii Evertoys estimează că vor ajunge la 120.000-140.000 de lei.

    Potrivit lui, Evertoys este un business cu venituri recurente generate de abonamente. „Clienţii se abonează, plătesc un preţ fix lunar sau trimestrial şi au acces la serviciul nostru de bibliotecă de jocuri, jucării şi cărţi pentru copii. Funcţionează foarte simplu: comandă online jucării şi cărţi, le folosesc şi când s-au plictisit comandă altele noi. Schimbul jucăriilor se face prin curier oriunde doreşte clientul. Livrăm naţional”. În prezent afacerea are în portofoliu patru tipuri de abonament: trei cu jucării, cărţi şi Lego, la 69, 99 şi 129 de lei/lună, şi unul doar cu piese Lego, la 89 de lei/lună. Clienţii au însă şi posibilitatea de a plăti un preţ mai mic în cazul în care optează pentru un abonament trimestrial.

    În total businessul are şapte asociaţi; recent, au cooptat un nou membru, Alexandru Pavel, în rolul de CTO. „Avem nevoie de un CTO pentru că am dezvoltat platforma Evertoys 3.0 (a treia versiune) de la zero. Din ce ştim noi, este singura platformă din România care poate susţine un model de business recurent, în care vizitatorul să se înregistreze rapid pe platformă şi în care să îşi poată administra singur contul.” În prezent, şase angajaţi lucrează pentru Evertoys.

    Tiberiu Lupu spune că cel mai important beneficiu al închirierii jucăriilor în detrimentul cumpărării acestora este evitarea risipei de resurse – bani şi spaţiu. „Din experienţa noastră, majoritatea jucăriilor au o relevanţă redusă pentru copii. În special jucăriile educative sunt depăşite în scurt timp de viteza cu care se dezvoltă cei mici. Din asta rezultă că părinţii adună munţi de plastic şi lemn. Noi propunem utilizarea în locul proprietăţii. Te joci cât te joci şi când jucăria nu mai are ce să îţi «spună» o dai înapoi şi împrumuţi alta. Ai acces la un vagon de jucării, dar nu le ai în debara”, explică antreprenorul.

    Alte avantaje, spune el, sunt:  economia, posibilitatea de a schimba jucăria, sustenabilitatea, serviciul fiind mai «verde», pentru că se consumă mai puţin plastic prin refolosire, economisirea timpului clientului, precum şi confortul, deoarece clientul poate comanda de oriunde şi produsul este livrat acasă.

    În momentul de faţă în portofoliul businessului sunt 300 de abonaţi activi, iar de la lansare până în prezent peste 700 de familii au încercat Evertoys. Profilul ţintă al clienţilor companiei e reprezentat de familii cu vârste de 28-45 de ani, cu venituri peste medie (peste 700 de euro), cu copii între 1 şi 9 ani. „Ţintim familiile care locuiesc în oraşele mari din România, cu peste 100.000 de locuitori”, precizează Tiberiu Lupu. El mai spune că 80% dintre clienţi sunt femei, şi în peste 60% din cazuri, în familiile care deţin abonamente Evertoys, femeile sunt cele care decid cum se împart cheltuielile casei. „Îşi folosesc cardul adesea pentru cumpărături online sau servicii (Neflix, Uber, Uber Eats, Apple Music/Google Play), sunt interesaţi de sustenabilitate şi dezvoltarea copiilor, au studii superioare, iar mamele lucrează sau sunt în concediu de maternitate”, completează antreprenorul descrierea potenţialilor clienţi.

    Gama de produse Evertoys este constituită din peste 1.200 de jucării, jocuri şi cărţi diferite. Lupu spune că Lego este campionul absolut în ceea ce priveşte categoria de jucării închiriate cel mai des, pe listă urmând cele pentru copii de 1-2 ani. Jucăriile sunt cumpărate şi stocate într-un mic depozit cu o suprafaţă de 250 de metri pătraţi. „Tot ce înseamnă comandă de jucării se întâmplă online. Nu avem încă un punct de preluare”, menţionează cofondatorul companiei.

    La nivel de provocări, Tiberiu Lupu spune că încă se luptă cu nevoia de proprietate a românilor. „Există nişte bariere care opresc clientul să se aboneze. De exemplu, au impresia că în cazul în care jucăriile se strică vor fi penalizaţi. Nu facem asta, noi preluăm orice risc de jucării stricate sau pierdere de piese. De asemenea, au o reticenţă legată de faptul că jucăriile nu sunt igienizate. Ele sunt igienizate cu sfinţenie – noi spunem că sunt mai curate decât la tine acasă sau mai curate decât orice grădiniţă sau club de copii.” Un alt impediment, adaugă Lupu, este teama de a înregistra un card bancar şi de a-şi a lua un angajament de plată a unui abonament. „Însă abonamentul poate fi oricând suspendat sau anulat, fără să ţi se pună întrebări, iar plata se poate face şi prin transfer bancar”, prezintă el rezolvarea pentru astfel de situaţii ipotetice.

    În prezent, compania are distribuţie naţională, iar în viitor şi-au propus să se axeze pe dezvoltarea de noi produse, un alt obiectiv fiind deschiderea unei noi runde de finanţare pentru expansiune regională; reprezentanţii businessului poartă deja discuţii în acest sens cu Ungaria, Polonia şi Cehia.
    Înainte de a deveni antreprenor, Tiberiu Lupu a lucrat timp de zece ani în zona corporate, pentru Rompetrol şi Telekom. A urmat ASE-ul şi Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, precum şi un MBA la Maastricht School of Management, iar printre pasiunile sale se numără sportul (trail running, triatlon, căţărat şi ciclism) şi „formarea de obiceiuri bune, care nu îmi reuşeşte întotdeauna”.

  • Dacă iadul ar fi oamenii din jurul tău, Bulgaria ar fi paradisul

    În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile.

    Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

    Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

    Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.

    Aşa le-am văzut şi eu. Drumurile pustii dintre satele pustii, şoselele naţionale slab circulate, dar bune, fac din Bulgaria un paradis pentru biciclişti, iar de pe bicicletă poţi înţelege cel mai bine o naţiune: îi respiri aerul, îi simţi mirosurile, căldura sau frigul, traficul, îi saluţi oamenii. Poţi opri la fiecare cârciumă din fiecare sat.

    Acolo afli, spre exemplu, că România este mai bogată, sau cel puţin mai scumpă decât Bulgaria – aceasta este impresia bulgarilor (cel puţin la nivel de preţul berii, satele româneşti şi cele bulgăreşti se aliniază perfect). Dar afli acest lucru într-o limbă internaţională constând din gesturi, cuvinte în bulgăreşte învăţate din programele de desenele animate bulgăreşti interceptate în vremurile comuniste, germane, spaniole şi în cel mai rău caz ruseşti.


    Partea cu rusa este de înţeles. Bătrânul Jivkov a fost loial URSS-ului până la moartea imperiului, iar rusa a fost predată intens în şcoli. Tablouri cu fostul dictator încă mai pot fi văzute în cârciumile cu stil. Iar partea cu germano-spaniolo-italiano-olandeza spune totul despre prezentul şi viitorul  Bulgariei.

    Bulgaria a pierdut o cincime din populaţie din 1990 încoace. Oamenii, mai ales tinerii, au plecat din ţară, alungaţi de sărăcie, pentru a găsi un trai mai bun în alte colţuri ale Europei. Aderarea la Uniunea Europeană, unde forţa de muncă se mişcă liberă, a accelerat depopularea.

    ONU estimează că populaţia Bulgariei se va reduce de la 7,2 milioane de persoane, cât sunt în prezent, la 5,2 milioane până în 2050, ceea ce face ca Bulgaria să fie naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume. Catastrofa demografică este concentrată în zona rurală. Oraşele mici se micşorează cam cu 2.000 de persoane în fiecare an. Sunt sate care n-au mai văzut un nou-născut de două decenii. Un mit local spune că mai mulţi bulgari trăiesc în afara ţării decât în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE. 

    Bulgaria a „donat” forţă de muncă în valoare de 40 de miliarde de leva Uniunii Europene, a calculat profesorul Boian Durankev. Comentariile sale au fost publicate de Novinite. O leva face cam o jumătate de euro. Leva este ancorată de moneda unică europeană încă de la introducerea acesteia, în 1999, pentru evitarea colapsurilor valutare, iar Bulgaria este un exemplu de cumpătare bugetară.

    Are şi ratinguri bune, superioare celor ale României. Însă acest lucru nu le este de folos oamenilor. Profesorul a precizat că ţările importante din Uniune sunt interesate să extragă personal din Bulgaria, dar şi din România şi celelalte ţări est-europene. El a explicat că este necesar ca ţările în cauză să solicite despăgubiri de la UE, iar cu aceşti bani să se creeze condiţiile care să-i încurajeze pe oameni să rămână să muncească în propriile ţări.

    „Aceasta ar însemna investiţii mult mai mari din fonduri europene în aceste economii. În al doilea rând, ar trebui un al 13-lea salariu sau o a 13-a pensie pentru toată lumea şi, de asemenea, o ridicare mult mai accelerată a salariului minim şi, treptat, a salariului mediu. Nu este nimic rău în a avea un salariu minim european comun“, apreciază profesorul Boian Durankev.

    Însă, după cum spunea Cicero, „Ubi bene, ibi patria”, unde-i bine, acolo este patria. Lipsa banilor este doar un element al ecuaţiei catastrofei demografice bulgare. Bulgaria este percepută ca fiind una dintre cele mai corupte ţări din UE, iar corupţia înrădăcinată adânc în societate şi devenită un mod de viaţă denotă un deficit de civilizaţie. Suspiciunea faţă de străini este un simptom al acestui deficit de civilizaţie.

    Guvernul de la Sofia nu ţine o evidenţă strictă a celor care pleacă să muncească în străinătate, însă unii ecomomişti, printre care Ţvetan Davidkov, estimează că cel puţin 60.000 de bulgari îşi părăsesc ţara în fiecare an. Şi chiar şi această estimare s-ar putea să fie optimistă, având în vedere că doar Germania, cea mai mare economie europeană, a primit în 2017 circa 30.000 de noi rezidenţi bulgari. Acolo, în 2006, anul de dinaintea intrării Bulgariei în UE, au venit doar 8.000 de bulgari. În anul următor, numărul a sărit la 20.000. O localitate întreagă s-a mutat în Germania.

    „Prognozele privind populaţia nu sunt optimiste, iar acest lucru este o mare problemă pentru noi”, spune pentru BBC Davidkov, profesor la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Sofia. Hemoragia de talente, continuă el, afectează toate sectoarele economiei deoarece majoritatea bulgarilor, de la doctori la muncitori în construcţii, cred că afară îi aşteaptă oportunităţi mai bune.

    Şi alte ţări est-europene suferă de o astfel de hemoragie de capital uman, inclusiv România. Însă în Bulgaria boala este deja cronică. Periferiile oraşelor mai mari sau mai mici din România se extind, apar cartiere noi, se construieşte, iar acest boom alimentează o întreagă industrie. Tineri care au plecat să lucreze în străinătate se întorc şi îşi fac familii, îşi cheltuiesc banii pe locuinţe şi maşini. În Bulgaria, odată ieşit din oraşe te întâmpină deşertul uman.

    Veliko Tîrnovo este un bun exemplu. Este un oraş istoric, frumos, plin de viaţă şi de oameni, înconjurat de frumuseţi naturale deosebite. Drumurile care ies din oraş sunt bune, dar nu duc nicăieri. Satele pustii te întâmpină de la nici 5 kilometri de ieşiri. Există şi câteva oaze de viaţă rurală în regiune: canionul şi satul Emen, frumosul sat tradiţional Bojenţite sau canionul şi cascada de la Hotniţa. Deşi ruina este încă prezentă, muzica pulsează, miroase a mâncare, maşini şi motoare urlă turate, iar copiii se aleargă şi râd. Dar mulţi dintre ei sunt români. Înjurăturile tradiţionale ale părinţilor îi dau de gol. Liniştea şi dezolarea Bulgariei rurale au farmecul lor.

    Sunt chiar atrăgătoare pentru unii. La intarea în Gorsko Kalugerovo (sau la ieşire), un scoţian şi-a instalat într-o gospodărie locală o minibrutărie, cu pâini şi pâinişoare şi prăjituri de tot felul făcute de el. Serveşte clienţilor mâncare caldă doar duminica, în rest stă pe terasa luată în primire de vreo 15 pisici la discuţii cu clienţii şi trecătorii. Oamenii îl ştiu şi-i apreciază produsele.

    Vestea locului s-a dus din vorbă în vorbă. Străinii vin şi opresc, cumpără şi discută înconjuraţi de pisici, încântaţi că engleza lor poate fi înţeleasă de cineva. Vin şi bulgari. Coşurile cu produse se golesc rapid, însă scoţianul se ţine de principiul lui, de a nu găti în fiecare zi. Banii astfel obţinuţi îi ajung să-şi plătească taxele şi să-şi hrănească pisicile.

  • Cine va câştiga şi cine va pierde din războiul comercial dintre Statele Unite şi China

    Următoarele fabrici ale lumii nu vor fi în Asia de Sud, în contextul în care regiunea pierde în cursa de atragere a investiţiilor noi în producţie, scrie un editorialist al Bloomberg.

    Irene Yuan Sun consideră că Vietnamul va fi câştigătorul războiului comercial, pe măsură ce chinezii şi alţii producători se mută spre această ţară din Asia de Sud-Est.  Dacă există un pierzător, cel puţin în termeni de oportunităţi ratate, putem vorbi desspre ţările din Asia de Sud.

    În faţa costurilor în creştere, producătorii chinezi trebuie să decidă dacă să investească în tehnologii de automatizare sau să se relocheze.  Cea de-a doua variantă oferă oportunităţi imense pentru ţările mai puţin dezvoltate, în timp ce companiile chineze pot ajuta la reînvierea industrializării şi la transformarea economică de care au nevoie în noile lor case.

    S-ar putea să nu existe o astfel de şansă în această generaţie. Singura cale posibilă pentru o prosperitate de durată a fost construcţia unui sector de producţie care să fie conectat la lanţurile globale de valoare, care să crească nivelurile productivităţii şi care să creeze job-uri în toată economia.

    Dovezile arată că ţările din sudul Asiei au rămas în urmă în ceea ce priveşte atragerea de investiţii în producţie. Nu doar Vietnamul are un avantaj: ţările din Africa, de asemenea, consideră producţia o prioritate. Doar Etiopia a deschis peste 10 parcuri industriale în perioada recentă şi au pus bazele unei agenţii guvernamentale pentru a atrage investiţiile străine. Potrivit unui raport al World Bank, regiunea africană sub-sahariană este pe primul loc din punctul de vedere al reformelor încă din 2012.

    Chiar dacă PIB-ul total al Asiei de Sud este cu 70% mai mare decât al Africii, continentul a primit de trei ori mai mult şi jumătate din nivelul investuiţiilor din China spre Asia de Sud în 2012, cel mai recent an pentru care Naţiunile Unite au publicat statistici referitoare la investiţiile străine directe. În ultimii cinci ani, Institututul Întreprinderilor Americane care urmăreşte investiţiile globale din China a înregistrat 13 dealuri de investiţii în Africa şi doar nouă în Asia de Sud.

    Bangladesh oferă o perspectivă asupra problemei. Ţara trebuie să creeze 2 milioane de job-uri în fiecare an doar pentru a ţine pasul cu populaţia în creştere. Totuşi, în pofida unui sector al producţiei în creştere, nu poate să reducă birocraţia şi să realizeze reformele de care este nevoie pentru a atrage investiţii şi a diversifica producţia de haine. În ultimii câţiva ani, Bangladesh a scăzut pe locul 176 din 190 de ţări într-un clasament al gradului de dificultate în ceea ce priveşte modul în care se fac afacerile (Ease of Doing Business). Compania cu origini în Bangladesh DBL Group investeşte într-o nouă facilitate de producţie de îmbrăcăminte care va genera 4.000 de locuri de muncă – în Etiopia.

    „Fantezia, mai întâlnită mai ales în India, că o ţară poate cumva să facă un salt mare de la o economie preponderent rurală, care se bazează pe agricultură, înspre una ce se bazează pe servicii, este doar atât: o fantezie. Africa de Sud nu îşi poate permite să piardă şansa de a creşte sectorul producţiei”, concluzionează editorialistul de la Bloomberg.

  • Riscul unui război atomic între SUA şi Rusia, în creştere: 34 de milioane de oameni ar muri în primele ore de la izbucnirea conflictului

    Potrivit unei simulări, ce a fost realizată în cadrul programului Ştiinţă şi Securitate Globală al Universităţii Princeton, 34 de milioane de oameni ar deceda, iar alte 57 de milioane ar fi rănite în primele ore după izbucnirea unei conflagraţii nucleare. Estimările nu includ persoanele ce vor suferi pe termen lung de probleme de sănătate, informează cotidianul The Independent.

    Cercetătorii americani susţin că un război nuclear ar putea fi declanşat în urma escaladării unui conflict convenţional între Rusia şi NATO.

    Potrivit scenariului imaginat de echipa de cercetători, “în speranţa de a opri o ofensivă SUA-NATO, Rusia lansează, de la o bază din enclava Kaliningrad, o armă nucleară cu rolul de foc de avertizare. NATO ripostează cu un atac nuclear tactic executat de aviaţie”.

    “După ce pragul nuclear a fost depăşit, conflictul escaladează spre un război nuclear tactic în Europa. Rusia lansează 300 de focoase nucleare, cu ajutorul avioanelor şi rachetelor cu rază scurtă de acţiune, pentru a lovi bazele NATO şi trupele aflate în ofensivă. NATO răspunde cu aproximativ 180 focoase nucleare lansate de avioane”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum finanţează războaiele culturale din Europa laică miliardarii americani religioşi

     Însă şi miliardari americani, unii dintre ei prieteni ai preşedintelui american Donald Trump, plătesc organizaţiilor care militează contra avortului sau eutanasiei în Europa zeci de milioane de dolari pentru a influenţa politica şi legea.

    Grupurile americane nu au marcat încă victorii mari. Dar acţionează concertat şi până acum şi-au făcut doar încălzirea, au avertizat parlamentarii europeni care lucrează pentru sănătatea sexuală şi reproductivă. O anchetă privind operaţiunile acestor grupuri şi sponsorii lor a publicat EUobserver. Autorii sunt Michael Bird, care scrie pentru site-ul de ştiri The Black Sea şi s-a specializat pe materiale pentru drepturile omului, şi Blaz Zgaga, ziarist de investigaţie sloven.

    Războiul cultural este mai cuprinzător, drepturile femeilor, drepturile minorităţilor sexuale, cercetarea embrionară şi eutanasia fiind de asemenea implicate în ciocnirea valorilor. Aproximativ 21 de thinktank-uri, ONG-uri şi alte entităţi religioase cheltuie în prezent 2,1 – 3,1 milioane de euro pe an pentru lobby la Parlamentul European şi Comisia Europeană pe aceste fronturi, potrivit registrului de transparenţă al UE. Majoritatea provin din Austria, Belgia, Franţa, Polonia, Spania şi Elveţia. Dar Vaticanul este cel mai mare cheltuitor individual.

    Ambasadorul Bisericii Romano-Catolice în Belgia se întâlneşte uneori cu oficiali ai UE. Cealaltă unitate a Bisericii, Comisia Episcopiilor Uniunii Europene (Comece), creată la Bruxelles în 1980, cheltuie, de asemenea, 1,25 milioane de euro pe an pentru a încerca să influenţeze instituţiile UE. Comece crede că „fiecare persoană trebuie protejată de la concepţie şi până la moartea naturală”. Misiunea sa este „nu de a face lobby”, ci de a „pleda” pentru un punct de vedere catolic asupra afacerilor UE, a declarat purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Alessandro Di Maio.

    Comece nu a făcut presiuni în ceea ce priveşte avortul sau eutanasia la nivelul UE deoarece acestea erau chestiuni de drept naţional care nu sunt de competenţa sa, a spus el. „Întrucât avortul şi eutanasia intră în competenţa statelor membre ale UE, dialogul dintre Comece şi instituţiile europene nu le include“, a explicat Di Maio. Însă, în ultima perioadă, Comece a coorganizat un seminar juridic în capitala UE intitulat „Prevenirea avortului în Europa”. Organizaţia a spus că ajutorul UE destinat ţărilor în curs de dezvoltare nu ar trebui utilizat pentru finanţarea avorturilor şi că Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare o interdicţie a fondurilor UE pentru proiectele ştiinţifice care implică distrugerea embrionilor. Organizaţia elveţiană internaţională pentru Dreptul la Educaţie şi Libertatea Educaţiei (OIDEL), un alt mare cheltuitor pe lobby la Bruxelles (200.000-300.000 euro pe an), se autodescrie ca avocat al învăţării pure.

    Însă are legături strânse cu grupurile anti-avort europene şi americane, în ciuda numelui său liberal. Unul dintre Noi, un grup umbrelă antiavort cu 48 de membri din 19 state ale UE, cheltuie anual la Bruxelles între 100.000 şi 200.000 de euro. Misiunea sa este „apărarea vieţii de la concepţie până la moartea naturală”, spune Ana del Pino, directorul său executiv.

    „Scopul nostru este să continuăm să prezentăm o alternativă reală pentru Europa, fidelă demnităţii umane şi protecţiei vieţii umane, aşa cum ar trebui să o facă o societate avansată”, a afirmat ea. Federaţia Asociaţiilor de Familii Catolice din Europa (FAFCE) cheltuie între 50.000 şi 100.000 de euro pentru lobby la nivelul UE. „Considerăm că ocrotirea familiei ar trebui să fie o chestiune centrală a politicilor UE şi că abordarea individualistă actuală este, de fapt, în contradicţie cu aspiraţiile oamenilor şi cu realitatea vieţii lor de zi cu zi“, se arată într-un comunicat al Federaţiei. Ordo Iuris, un think tank cu sediul în Polonia, cheltuie 25.000 – 50.000 de euro. Misiunea sa este „protejarea vieţii umane de la concepţie până la moartea naturală” şi „protecţia identităţii căsătoriei şi a familiei”. Jeden Z Nas, un alt ONG polonez cu cheltuieli similare, a declarat că încearcă să împiedice Europa să „impună orice lege antiviaţă şi antifamilie statelor membre”.

    Majoritatea grupurilor de lobby înregistrate în UE au refuzat să răspundă la întrebări cu privire la natura activităţilor lor. Printre cei care au tăcut sunt Alliance Vita, Asociacion Enraizados, Europa pentru Familie, European Dignity Watch, Institutul European de Bioetică, Femina Europa, Fondation Jerome Lejeune, Open Doors International, Profesionişti pentru Etică, Consiliul Creştin Transatlantic şi YouthProAktiv.

    Unele dintre ele, cum ar fi fundaţia franceză Jerome Lejeune, au bugete declarate de doar 10.000 de euro. Alţii, cum ar fi Institutul European de Bioetică din Bruxelles, se laudă cu cheltuieli de peste 100.000 de euro anul trecut. În ceea ce priveşte finanţările americane, registrul de transparenţă al UE dezvăluie doar vârful unui aisberg european. O analiză a sute de declaraţii fiscale din SUA arată că şase grupuri conservatoare din SUA au cheltuit cel puţin 19,4 milioane de dolari (17,2 milioane euro) pentru lobby în Europa între 2012 şi 2017.

    În aceeaşi perioadă, grupurile au strâns 429 milioane dolari de la donatori americani, o parte din fonduri provenind de la miliardari conservatori care au legături strânse cu Trump. Printre ele figurează: Alianţa Mondială a Tineretului (WYA), Alianţa Apărând Libertatea (ADF), Institutul Acton, Centrul American pentru Drept şi Justiţie (ACLJ), Human Life International şi Heartbeat International. WYA, cu sediul în New York, a transferat 644.000 de dolari organizaţiilor afiliate din UE între 2012 şi 2017. În aceeaşi perioadă, a obţinut 1,86 milioane dolari de la Fundaţia Chiaroscuro a lui Sean Fieler, un miliardar catolic care l-a consiliat pe Trump în campania electorală din 2016. De asemenea, organizaţia a primit 571.000 de dolari de la un alt grup conservator, Fundaţia John Templeton. Biroul WYA din Bruxelles are trei lobbyişti acreditaţi care au cheltuit 45.000 de euro anul trecut şi care au organizat o conferinţă despre „bună guvernare” la Parlamentul UE în luna iulie a acestui an. De asemenea, WYA are sucursale în Austria şi Croaţia. Aceasta susţine că are 300.000 de membri cu vechime în întreaga lume. Pentru a i se alătura, oamenii trebuie să semneze un formular online în care se spune: „Suntem convinşi că demnitatea intrinsecă deţinută de fiecare fiinţă umană de la concepţie până la moartea naturală este fundamentul dreptului tuturor la viaţă”. Aceasta nu este politica UE, însă nu a oprit Uniunea de la a acorda WYA 63.000 euro în subvenţii în cadrul programului de educaţie Erasmus în ultimii ani. La rândul său, ADF, cu sediul în Arizona, a transferat 8,4 milioane dolari afiliaţilor săi europeni în ultimii cinci ani. Organizaţia şi-a obţinut finanţarea, de circa 228 milioane dolari, parţial de la Fundaţia Richard şi Helen DeVos şi de la Fundaţia Edgar şi Elsa Prince. Familia DeVos are legături strânse cu Trump – Betsy DeVos este secretarul educaţiei al lui Trump. Familia Prince are, de asemenea, legături cu Trump şi un trecut controversat. Erik Prince, preşedintele fundaţiei, este fratele lui Betsy DeVos. El este, de asemenea, fondatorul fostei firme americane de securitate Blackwater, care a mitraliat şi ucis 37 de civili irakieni în 2007. ADF îşi are sediul european la Viena şi filiale la Bruxelles, Londra, Strasbourg şi Geneva. Doar unitatea sa din Bruxelles cheltuieşte între 200.000 şi 300.000 de euro pe an. În statutul său se arată că „pledează pentru dreptul la viaţă al nenăscutului în faţa celor mai puternice instituţii din lume”.

    „În ultimii 24 de ani, o mişcare proviaţă în plină ascensiune a forţat închiderea a 75% din afacerile de avort chirurgical din America (…) dar peste 500 de facilităţi de avort încă mai există. Mai sunt multe de făcut”, se mai arată în statut – un indicator al agendei sale europene. Institutul Acton cu sediul în Michigan a transferat 1,1 milioane de dolari reţelei sale europene şi a obţinut 58 milioane de dolari în donaţii americane în perioada 2012-2017. De asemenea, a obţinut fonduri de la Fundaţia Edgar şi Elsa Prince şi de la un alt miliardar conservator, Charles G. Koch. ACLJ, cu sediul la Washington, a transferat 7,5 milioane dolari în Europa, cea mai mare parte la Centrul European de Drept şi Justiţie (ECLJ) din Roma, care depune dosare cu privire la demnitatea persoanei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg şi la alte tribunale. ACJL a obţinut 111 milioane de dolari în donaţii din SUA între 2012 şi 2017. A fost creată de un evanghelist de televiziune, Pat Robertson, în 1990, în timp ce filiala sa europeană a fost co-fondată de Jay Sekulow, care a fost avocatul lui Trump. Human Life International, cu sediul în Virginia, este un grup misionar cu peste 100 de afiliaţi din întreaga lume. A strâns 17,1 milioane dolari de la donatorii americani şi a cheltuit 1,5 milioane dolari în 15 ţări europene în  cinci ani.

    International Heartbeat International îşi propune „să facă avortul nedorit astăzi şi de neconceput pentru generaţiile viitoare”. A strâns 15,2 milioane dolari în SUA şi a cheltuit 190.000 de dolari în Europa.

    Grupurile sunt legate nu doar prin valorile şi donatorii lor. Uneori, acestea acţionează în concert pe scena UE. Unele au participat la evenimente organizate de Agenda Europe, o „reţea informală” de „persoane, ONG-uri şi experţi” care organizează reuniuni anuale, potrivit propriei descrieri.

    Agenda Europa a fost o „reţea sigură şi închisă de aliaţi profamilie, proviaţă, prolibertate”, a declarat Sophia Kuby, unul dintre lobbyiştii ADF din UE şi fiica unui scriitor german de dreapta, într-o prezentare din 2014. O altă modalitate de a descrie Agenda Europa ar fi „o reţea liberă de asociaţii ale societăţii civile, reprezentanţi ai bisericii catolice, ale altor biserici, academicieni catolici şi politicieni, care iau contact, discută şi fac strategii pentru a promova o viziune religioasă asupra lumii în Europa, la nivel naţional şi în instituţiile europene „. Acest lucru îl spune Neil Datta, secretarul Forumului Pafrlamentar European pentru Populaţie şi Dezvoltare (EPFPD), o ONG cu sediul la Bruxelles care reprezintă parlamentari din întreaga Europă ce lucrează pentru sănătatea sexuală şi reproductivă. Agenda Europa este împotriva avortului, a unor forme de contracepţie, a educaţiei sexuale liberale şi a favorizat familiile heterosexuale şi patriarhale, povesteşte Datta. „Pentru ei, drepturile lor ca persoane religioase au prioritate în faţa legilor naţionale laice.”

  • Două dintre cele mai mari economii mondiale sunt „la cuţite”: Tensiunile comerciale dintre Coreea de Sud şi Japonia ating cote înalte

    Coreea de Sud a pus miercuri în aplicare planurile potrivit cărora exclude Japonia de pe „lista albă” a partenerilor comerciali – unde partenerii primesc acordurile de comerţ în mod accelerat – într-o reacţie similară cu acţiunile întreprinse de Tokyo în faţa Seoul-ului în conflictul comercial, potrivit CNBC.

    Ministrul de Comerţ al Coreei de Sud a anunţat că a eliminat Japonia de pe „lista albă” care cuprinde 29 de state ce se bucură de restricţii comerciale minime în relaţia cu Seoul.

    Mutarea vine la o săptămână după ce Coreea de Sud a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului cu privire la o decizie separată a japonezilor de a înăspri regulile de comerţ în relaţia cu o serie de companii cheie din Coreea de Sud.

    Seoul a acuzat Tokyo că foloseşte ca o armă războiul comercial pentru a se răzbuna pentru decizia tribunalelor sud-coreene, de a le cere companiilor japoneze să ofere compensaţii sud-coreenilor care au fost puşi la muncă forţată în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

    Măsurile luate de Tokyo au atins un punct sensibil în Coreea de Sud, în contextul în care naţiunea încă resimte efectele dominaţiei coloniale a Japonezilor din perioada 1910-1945.

     

  • Despre vulnerabilităţi informatice, în mijlocul deşertului

    Cu temperaturi de peste 40 de grade pe timp de vară, iconicul Las Vegas nu poate fi descris o destinaţie turistică populară în luna august. Totuşi, 22.200 de persoane au călătorit spre aceasta din toate colţurile lumii în intervalul 3-9 august şi s-au îngrămădit în hotelurile de pe celebra „strip”, artera care conectează principalele atracţii ale oraşului. Aruncatul zarurilor nu a fost însă principala lor preocupare. Toţi au veniti aici pentru Black Hat, descris în presa internaţională drept „cel mai mare eveniment axat pe securitate informatică” al lumii, un eveniment cu expozanţi care îşi prezintă cele mai noi produse de securitate cibernetică, dar, mai ales, cele mai recente descoperiri legate de vulnerabilităţi ale unor cercetători şi pasionaţi de securitate informatică în produsele giganţilor din tehnologie pe care le folosim zilnic.

    La peste 10.000 de km depărtare de casă, în una dintre sălile de conferinţă ale unuia dintre hotelurile opulente ale „Oraşului Păcatelor” i-am găsit pe Andrei Luţaş şi Dan Luţaş (– care nu sunt înrudiţi, dar sunt numiţi de colegii lor „fraţii geniali de la Bitdefender”). Timp de câteva ore, ei au prezentat în mod detaliat tehnicalităţile unei vulnerabilităţi care a ţinut apoi titlurile publicaţiilor internaţionale de profil.

    Cei doi Luţaş, care lucrează în biroul din Cluj-Napoca al producătorului românesc de soluţii de securitate informatice, au descoperit un defect care vizează toate procesoarele Intel, fie că sunt folosite de companii sau de oamenii de rând. Un atac informatic bazat pe această vulnerabilitate ar permite accesul la toate informaţiile existente pe sistemul de operare, inclusiv parole, coduri de acces, conversaţii private şi documente sensibile. Circa trei din patru procesoare de pe piaţă sunt fabricate de Intel, ceea ce face ca un număr semnificativ de utilizatori din toată lumea să fi fost expuşi la riscul de a deveni potenţiale ţinte.

    Tipul de atac se încadrează în rândul celor bazate pe executare speculativă, o modalitate prin care procesorul rulează multiple instrucţiuni simultan şi intuieşte acţiuni viitoare ale utilizatorului pentru o experienţă de utilizare mai plăcută, au fost descoperite iniţial la începutul anului 2018, cunoscute sub denumirea Meltdown. De atunci, mai multe variante de atac au fost descoperite şi rezolvate, total sau în parte, prin actualizări ale sistemelor de operare.

    Noua vulnerabilitate descoperită de Bitdefender poate să ocolească toate mecanismele de remediere implementate după descoperirea vulnerabilităţilor de acest tip asemănătoare găsite anterior. În plus, persoanele expuse la sustragerea de date pe baza acestei vulnerabilităţi nu pot să afle de existenţa unei breşe întrucât atacul nu lasă urme şi nu poate fi depistat de soluţii de securitate. „Odată ce află de această vulnerabilitate, criminalii informatici ar avea puterea să descopere cele mai vitale şi bine protejate informaţii ale companiilor şi indivizilor din întreaga lume, dar şi posibilitatea să le sustragă, să şantajeze, să saboteze şi să spioneze. Cercetarea acestor atacuri este cu adevărat revoluţionară întrucât ajunge la însăşi esenţa modului în care funcţionează procesoarele moderne şi necesită o înţelegere profundă a procesoarelor, sistemelor de operare şi tehnicilor de executare speculativă”, a detaliat într-o informare de presă Gavin Hill, vicepreşedinte pentru centre de date şi produse de securitate pentru reţele la producătorul. Bitdefender a colaborat cu Intel timp de aproape un an până la momentul comunicării publice a acestui nou atac.

    De ce derulează însă producătorul românesc de soluţii de securitate informatică astfel de cercetări ? „Noi avem capabilităţile tehnice de a produce tipul acesta de informaţie şi avem în vedere ceea ce se numeşte «threat intelligence», adică să ştim totul despre ameninţări informatice, un tip de inteligenţă care devine depăşit fiindcă vulnerabilităţile acestea se află şi altundeva, se află în dispozitive hardware care ar putea conţine un virus. Dacă pentru software există platforme automatizate care descoperă vulnerabilităţi, la hardware trebuie să cunoşti aceste vulnerabilităţi”, explică Bogdan Botezatu, director de cercetare la Bitdefender. „Dacă în 2007, câţiva oameni din cadrul Bitdefender puteau analiza toate ameninţările informatice de atunci, care erau în jur de 10.000, în prezent ne vin între 300.000 şi 500.000 de ameninţări informatice în fiecare zi. Întrebarea este cum ţii pasul cu aşa ceva?”, descrie el evoluţia ameninţărilor cibernetice de-a lungul anilor. „Noi avem un «shop» destul de mare în Iaşi, probabil baza analizei, un laborator fabulos, la Palas Mall, un centru de birouri care arată ca în Praga, unde avem circa 200 de oameni de analiză antimalware. Din păcate, 200 de oameni vs. 500.000 de ameninţări informatice nu este rezonabil”, explică specialistul. Atfel, în 2006, şi-au zis: „Ce-ar fi să angajăm roboţi, să facem algoritmi de inteligenţă articială?, povesteşte Botezatu, referindu-se la o perioadă în care  inteligenţa articială nu era aplicată nicăieri, nici măcar în banking. În 2008 compania avea deja 12 patente pe inteligenţă artificială în cybersecurity. „Unii dintre angajaţii din Iaşi supraveghează algoritmii de inteligenţă artificială să nu fie antrenaţi pentru caracteristicile greşite. Iar cei doi „fraţi” Luţaş fac parte din „mâna de oameni” – la nivel internaţional – capabili să descifreze astfel de vulnerabilităţi.

    Colaborarea între companii din toate colţurile lumii – şi chiar şi cu persoane care nu sunt încadrate în organigrama unui  gigant pare să fie esenţială în „războiul informatic”. În cazul Intel, de pildă, vulnerabilitatea a fost remediată printr-un update software de Microsoft, fundaţia Linux şi ceilalţi dezvoltatori de sisteme de operare. Colaborările din industrie se extind până la orice pasionat de astfel de descoperiri, aflat în orice colţ al lumii, iar companiile din tehnologie încurajează acest tip de cooperări.

    Spre exemplu, Microsoft a anunţat în cadrul evenimentului că va creşte valoarea recompenselor oferite cercetătorilor şi „hackerilor etici” care dezvăluie posibilele vulnerabilităţi în infrastructura serviciului cloud al companiei. Prin intermediul programului de recompense al companiei oricine poate „câştiga” 300.000 de dolari dacă face o descoperire importantă legată de posibilele breşe de securitate ale acestui serviciu.

    “Pentru a permite cercetătorilor să testeze cu încredere, în mod agresiv, Azure, invităm un grup select de indivizi talentaţi să vină şi să facă tot ce pot pentru a simula atacurile hackerilor”, a scris Kymberlee Price, un manager de securitate al Microsoft, într-o postare pe blog. Laboratorul de securitate este construit astfel încât să fie izolat de clienţii companiei – tocmai cu scopul cercetării posibilelor vulnerabilităţi ale infrastructurii cloud a Microsoft.

    Accesul la laboratorul de securitate al gigantului este însă limitat şi necesită înregistrarea. În afară de aceste recompense maxime, Microsoft oferă prin programul de recompense şi „premii” mai mici, cuprinse între 500 de dolari şi 40.000 de dolari. „Prin indentificarea şi raportarea vulnerabilităţilor către Microsoft, cercetătorii din securitate au demonstrat în mod repetat că să lucrezi împreună înseamnă să-i protejezi pe clienţi”, a adăugat Price, care a confirmat că Microsoft a oferit recompense de 4,4 milioane de dolari în ultimele luni.

    În cadrul Black Hat, şi Apple a anunţat deschiderea unui program de recompense pentru dezvăluirea de vulnerabilităţi legate de iOS şi MacOS, iar valoarea sumei acordate celor care fac descoperiri majore poate ajunge la 1 milion de dolari. Apple oferă iPhone-uri „hackerilor etici” şi cercetătorilor, astfel încât aceştia să le indice vulnerabilităţile posibile. Pot fi atacate smartphone-urile inteligente lansate de Jobs în 2007?

    Natalie Silvanovich, parte din echipa Project Zero a Google (echipa de analişti de securitate informatică angajaţi de Google să găsească breşe de securitate exploatate de hackeri şi agenţii de inteligenţă din toată lumea) a povestit despre modul în care, prin interacţiuni la distanţă, puteau fi atacate smartphone-urile iPhone. Echipa pe care o reprezintă a descoperit nu mai puţin de 10 astfel de vulnerabilităţi legate de modalităţile de trimitere a SMS-urilor, MMS-urilor, Voimail-urilor, iMessage-urilor şi Mail-urilor – toate remediate de către Apple. „Spre deosebire de Android, mesajele SMS sunt procesate în cod nativ de către iPhone, aspect care creşte posibilitatea coruperii memoriei.” Potrivit ei, aceste vulnerabilităţi au fost însă remediate de către Apple.

    Iar când vine vorba de mesaje, situaţia pare să devină şi mai complicată în materie de securitate când vorbim despre cele trimise prin intermediul WhatsApp. În cadrul unei alte prezentări de la Black Hat, cercetători ai companiei de securitate israeliană Check Point au dezvăluit cum WhatsApp ar putea fi atacat în scopul modificării mesajelor trimise de către un utilizator, precum şi a identităţii acestuia. Potrivit cercetătorilor, aceste vulnerabilităţi au fost raportate către WhatsApp anul trecut, dar au rămas în continuare exploatabile. Prezentarea „Reverse Engineering WhatsApp Encryption for Chat Manipulation and More” (Ingineria inversă a criptării WhatsApp pentru manipularea chat-ului şi chiar mai mult) a lui Roman Zaikin, cercetător pe zona de securitate şi Oded Vanunu, şef al cercetătorii vulnerabilităţilor la Check Point, a explicat detaliat descoperirea lor. În urmă cu un an, Zaikin, împreună cu un alt cercetător au reuşit să inverseze ingineria codului sursă al WhatsApp şi să decripteze cu succes traficul WhatsApp. Ei au descoperit trei modele posibile de atac, toate exploatând modalităţi prin care utilizatorii finali să fie păcăliţi, iar atacatorul să aibă acces la armele de interceptare şi manipulare a mesajelor trimise pe WhatsApp. Una dintre vulnerabilităţile prezentate oferea atacatorului posibilitatea de a modifica răspunsul pe chat al unei persoane de către atacatori.

    La momentul întâlnirii cu jurnaliştii din cadrul BlackHat, WhatsApp găsise soluţia de rezolvare doar pentru una dintre aceste vulnerabilităţi. Dar cei 1,5 miliarde de utilizatori ai WhatsApp (deţinută de Facebook) sunt potenţiale victime ale atacatorilor ce ar putea exploata celelalte două vulnerabilităţi, potrivit celor doi cercetători. „WhatsApp şi-a arătat disponibilitatea de a răspunde, dar a făcut puţine lucruri în direcţia remedierii situaţiei. Prin urmare, am decis să răspândim informaţiile tehnice şi scenariile posibile de atac în cadrul Black Hat USA 19 pentru a creşte gradul de conştientizare”, a spus Zaikin.

    Ingineria inversă poate fi însă folosită chiar şi în deturnarea unui avion sau, cel puţin, aşa cred specialiştii companiei de securitate informatică IOActive. Ei au descoperit un punct slab al sistemelor aeronavelor Boeing 787 Dreamliner. Ruben Santamarta, consultant pe securitate al IOActive, a povestit în faţa participanţilor că a descoperit breşe de securitate în software-ul folosit de o reţea de computere de la bordul aeronavelor. Santamarta a povestit că descoperirea a început printr-o simplă căutare pe Google. Voia să vadă dacă există documente din domeniul tehnologiei care pot fi exploatate online. Potrivit lui, după doar câteva minute de căutare, a găsit un server de Boeing neprotejat care dezvăluia codul folosit pe aeronave Boeing 787.

    Pe o astfel de aeronavă, există trei reţele electronice: una dintre acestea destinată aspectelor care nu sunt critice, cum ar fi entertainment-ul la bord, a doua, aplicaţiilor folosite de echipaj şi echipele de mentenanţă, iar a treia este folosită de echipamentul de avionică ce controlează zborul avionului şi citeşte senzorii acestuia.

    Software-ul despre care a vorbit Santamarta este folosit de cea de-a doua reţea. Totuşi, el a sugerat că este posibil ca sistemul din primea reţea să ofere acces spre cea de-a doua, de unde atacatorii ar putea exploata informaţiile deţinute de membrii ecbipajului pentru a pătrunde în cea de-a treia reţea. În teorie, aceasta ar putea fi o nouă modalitate de a deturna o aeronavă.

    „Am dovedit vulnerabilităţile, dar nu şi că acestea sunt exploatabile, astfel că prezentăm ceea ce credem noi că sunt. Avem acces limitat la informaţii, astfel că este imposibil de spus cu siguranţă dacă factorii de protecţie despre care Boeing vorbeşte funcţionează. Le oferim asistenţa noastră”, a spus Santamarta.

    Boeing insistă că software-ul din cea de-a doua reţea nu poate fi exploatat în modalitatea descrisă de IOActive. Potrivit declaraţiilor făcute ulterior în presa internaţională, gigantul Boeing spune că scenariile descoperite de Santamarta „nu pot afecta părţi critice sau esenţiale ale sistemelor aeronavelor şi nu descriu o modalitate prin care atacatorii să acceseze de la distanţă sistemele importante precum cel de avionică al unui Boeing 787”. Lista potenţialelor „uşi” pe care pot pătrunde atacatorii informatici descrise la BlackHat ar umple toate paginile revistei – iar pentru cele existente în prezent în lume, probabil nu ajung paginile tuturor publicaţiilor internaţionale. În plus, lista este deschisă fiindcă zi de zi, acesteia i se adaugă noi breşe, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii.

    Ce este Black Hat?

    Black Hat este un eveniment de securitate cibernetică, axat pe discuţii şi traininguri despre securitate informatică. Evenimentul aduce laolaltă o varietate de oameni interesaţi de securitatea informatică, de la persoane non-tehnice, până la executivi, cercetători, lideri ai domeniului şi chiar şi hackeri. Conferinţa are loc anual în Las Vegas, Barcelona, Londra, Abu Dhabi.

    Black Hat USA, care se desfăşoară la începutul lunii august, este cel mai mare eveniment de securitate informatică. Evenimentul a fost lansat în 1997 de Jeff Moss, cel care a lansat şi DEF Con – una dintre cele mai mari şi importante convenţii ale hackerilor.

    Evenimentul este structurat în două părţi: timp de patru zile, experţi în securitate, precum şi experţi aspiranţi, plătesc mii de dolari pentru a participa la sesiuni de training pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile în materie de securitate (la acestea presa nu este invitată). În alte două zile, evenimentul este format din briefing-uri în care experţi şi cercetători din toată lumea vorbesc despre cele mai recente descoperiri, mai ales noi vulnerabilităţi.