Tag: international

  • Ambasadorul rus la NATO: Alianţa provoacă un nou conflict în Balcani

    “Este o altă greşeală pe care NATO o face, provocând un alt conflict în Balcani”, a declarat Rogozin. Potrivit unor martori, KFOR a mobilizat miercuri vehicule blindate, a instalat saci cu nisip şi sârmă ghimpată în jurul punctului de trecere a frontierei de la Jarinje, la aproximativ 100 de kilometri de capitala kosovară Priştina. NATO a sporit măsurile de securitate la frontieră la o zi după confruntările din zonă, în urma cărora au fost răniţi 16 sârbi kosovari şi patru membri KFOR. “Se pare că aceşti colegi ai mei de la NATO nu au nicio idee care ar putea fi consecinţele implicării lor în conflict”, a continuat el. “În loc să adopte o poziţie neutră, în acord cu rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, ei au luat partea Kosovo-Albania. Pe scurt, NATO blochează singurul drum dintre sârbii kosovari şi Serbia. Trupele internaţionale de menţinere a păcii sunt implicate în conflictul civil din nordul regiunii”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paşapoartele australiene au de acum trei sexe: bărbat, femeie şi nedeterminat. Cum comentaţi?

    Persoanele care nu sunt din punct de vedere biologic în totalitate bărbaţi sau femei vor avea posibilitatea să înlocuiască litera M sau F cu X. Cât despre transsexuali, ei vor putea să aleagă dacă sunt bărbaţi sau femei pe baza unei adeverinţe medicale, fără să poată totuşi alege varianta X. Până în prezent, oamenilor nu li se permitea să devină din femei bărbaţi sau invers fără o operaţie totală de schimbare de sex. Statele Unite au renunţat însă la această prevedere care îi discrimina pe transsexuali. Orice ţară care se supune regulilor Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile de scanare a paşapoartelor poate introduce sexul X.

  • Premierul chinez promite noi măsuri de ajutor pentru Europa şi face aluzii la condiţii

    Wen a declarat, la reuniunea de vară a Forumului Economic Mondial, în oraşul Dalian din China, că i-a transmis recent, într-o conversaţie telefonică, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că statul chinez este dispus să investească mai mulţi bani în Europa. Premierul a insistat, însă, ca UE să acorde Chinei statutul de economie de piaţă funcţională înaintea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, decizie aşteptată pentru 2016. “Recunoaşterea Chinei drept o economie de piaţă funcţională este o atitudine prin care un prieten îşi recunoaşte un prieten”, a spus Wen. Statutul de economie de piaţă ar asigura produselor chinezeşti un tratament mai bun în disputele comerciale cu Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Finlanda propune transferarea activelor Greciei către o companie holding din Luxemburg

    Planul, pus la punct în iunie, reprezintă un element central al solicitărilor făcute de Finlanda în schimbul împrumuturilor care urmează să fie acordate Greciei în cadrul noului acord internaţional de “salvare” a statului elen. Dacă nu se va ajunge la un compromis în privinţa revendicărilor, Finlanda ar putea ieşi din acordul pentru Grecia, declanşând o nouă rundă de haos pe pieţele financiare. Deşi împrumutul acordat Greciei de Finlanda este relativ mic, ratingul de credit triplu-A al statului nordic dă mai multă greutate programului de finanţare externă de 109 miliarde euro convenit de liderii europeni, FMI, Atena şi creditorii privaţi ai statului elen. Finlanda a cerut, la scurt timp după încheierea acordului pentru Grecia, ca statul elen să ofere garanţii colaterale în schimbul împrumutului luat de la guvernul de la Helsinki. Mai multe state, printre care Austria, Olanda, Slovenia şi Slovacia au venit ulterior cu solicitări similare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa şi Italia continuă expulzarea romilor români

    La un an după ce mai multe state europene au început să demoleze taberele de romi şi să expulzeze sute de cetăţeni europeni în România, Comisia Europeană susţine că a câştigat lupta pentru protejarea drepturilor cetăţenilor la libertatea de mişcare în cadrul blocului comunitar.

    Dar apărătorii drepturilor romilor au avertizat Bruxelles-ul că nu depune suficiente eforturi pentru a proteja cea mai mare minoritate etnică din Europa, şi că expulzările şi deportările continuă, în principal în Franţa şi Italia. Executivul UE susţine că a rezolvat 90 la sută din cazurile identificate de încălcare a libertăţii de mişcare începând de vara trecută.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel, din nou cea mai puternică femeie din lume

    Aceasta este pentru a patra oară în ultimii cinci ani când Angela Merkel ocupă prima poziţie în acest clasament anual , dominat de femei de afaceri şi de americance. În 2010, ea a fost “detronată” de Michelle Obama, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii. Cele mai puternice 100 de femei din lume, potrivit Forbes, se ocupă de politică, afaceri, organizaţii de caritate sau lucrează în mass-media. În top 100 se regăsesc însă şi artiste, precum excentrica Lady Gaga, care, la vârsta de 25 de ani, este cea mai tânără dintre femeile incluse în această listă şi ocupă poziţia a 11-a.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Demisia lui Jobs a şters 52 mld. dolari din indicele S&P 500, iar fanii îşi deplâng idolul

    Contractele futures pe indicele S&P 500 au scăzut cu 0,6% în tranzacţiile electronice pe S&P 500 după apariţia comunicatului privind demisia lui Jobs, potrivit Bloomberg. Valoarea totală a indicelui era de 9.340 de miliarde de dolari la finalul şedinţei de miercuri.

    Acţiunile Apple au căzut cu până la 7% în sesiunea electronică de seară, anunţând o zi de foc joi pentru piaţa Nasdaq şi indicele S&P 500. La o capitalizare de aproape 350 miliarde de dolari, acţionarii ies în pierdere cu peste 20 de miliarde de dolari în urma deprecierilor de miercuri seară. Apple este cea mai mare companie din componenţa indicelui Nasdaq 100 şi a doua din cadrul S&P 500.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hugo Chavez s-a săturat de capitalism. Venezuela îşi mută toate rezervele de bani şi de aur din Elveţia şi Marea Britanie

    Conform publicaţiei The Wall Street Journal, Venezuela îşi va muta lichidităţile în valoare de 6,3 miliarde de dolari, depuse la băncile din Elveţia şi Marea Britanie, în bănci din Rusia, China şi Brazilia. De asemenea, Venezuela plănuieşte să mute cele 211 tone de aur din băncile externe în Banca Centrală Venezueleană, unde guvernul ţine deja 154 de tone de auro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Republica Dominicana: Peste 1.600 de persoane, evacuate din cauza inundatiilor provocate de furtuna Emily

    “Dintr-un total de 1.647 de persoane deplasate, 642 au fost
    cazate in cladiri oficiale si 1.005 la rude sau prieteni”, a
    precizat Centrul pentru operatiuni de urgenta dominican.
    Majoritatea evacuarilor au avut loc in sudul tarii, expus furtunii
    tropicale. Republica Dominicana a declarat alerta maxima marti in
    sase provincii si a suspendat activitatile de agrement pe intregul
    litoral si pe cursul raurilor. Si autoritatile din Haiti au
    decretat, inca de marti dimineata, alerta maxima pe intregul
    teritoriu, cerandu-le locuitorilor sa paraseasca zonele expuse
    furtunii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro