BusinessMagazin

Tag: femei

  • Percepţia asupra perfecţiunii în 18 ţări: Cum arată românca ideală – FOTO

    Cum arată un “corp perfect?” Depinde pe cine întrebi şi din ce ţară este persoana pe care o chestionezi, conform unui articol publicat de huffingtonpost.com, care citează studiul “Perceptions Of Perfection”, realizat de platforma online din Marea Britanie Superdrug Online Doctors.

    În cadrul acestui proiect au fost angajaţi 18 designeri din toată lumea (14 femei şi patru bărbaţi) pentru a realiza în Photoshop trupurile pe care le consideră ideale pentru o femeie, dacă aceasta ar fi din SUA, China, Columbia, Egipt, Italia, Olanda, Peru, Filipine, România, Serbia, Africa de Sud, Spania, Mexic, Siria, Marea Britanie, Ucraina, Argentina şi Venezuela. În fapt, imaginea aceleiaşi femei a fost modificată astfel încât aceasta să reflecte standardele considerate ideale în cele 18 ţări, fiind schimbate de la caz la caz atât greutatea şi forma trupului şi a feţei, cât şi coafura şi culoarea părului. Dimensiunile ideale au fost realizate plecând de la o înălţime asumată de 1,65 de metri.

    Astfel, femeile “ideale” din China şi Italia au picioarele şi braţele foarte subţiri, în timp ce acelea din Columbia, Mexic şi Peru sunt voluptoase şi conforme cu standardele de frumuseţe tradiţionale din aceste ţări.

    Şi femeia “ideală” din România este voluptoasă şi cântăreşte în medie 66,2 kilograme. De asemenea, aceasta are părul lung, drept şi de culoare şatenă.

    “Percepţiile asupra frumuseţii şi perfecţiunii pot avea un impact cultural profund şi de durată asupra femeilor şi bărbaţilor. Scopul acestui proiect a fost acela de a înţelege mai bine eventualele standarde nerealiste ale frumuseţii şi de a vedea cum astfel de presiuni diferă în lume”, a anunţat compania care a realizat acest studiu, într-un comunicat de presă.

     

  • Camelia Şucu: o să fiu antreprenoare până mor

    Antreprenoarele au ocazia să petreacă patru zile împreună cu zece mentori, pentru a găsi soluţii, idei, forţă pentru a-şi redefini afacerile şi visurile. În cadrul taberei vor participa atât la workshop-uri informaţionale construite în jurul expertizei profesorilor, cât şi la ateliere de scriitură creativă, atelier Belle-Epoque de şerbeturi, peltele, jeleuri şi dulceţuri (după reţetele Adinei Ghica Deleni, prima proprietară a Conacului Polizu).

    Camelia Şucu, Irina Păcurariu, Monica Jitariuc, Victor Kapra, Titu Lăcătuşu, Dan Lungu, Vlad Dogărescu vor împărtăşi din experienţa lor.

     „De când mă ştiu, sunt antreprenoare. Şi am înţeles că o să fiu antreprenoare până mor. Am construit business-uri, am renunţat la business-uri, am creat noi nişe, am forţat noi nevoi de consum. Întotdeauna, cu greu şi cu frumos. Cu entuzisam şi viziune, cu emoţie şi încredere. Antreprenoriatul este una dintre cele mai frumoase călătorii,” declară antreprenoare Camelia Şucu.

    “În 25 de ani de carieră, am descoperit personaje fabuloase şi am trăit experienţe uluitoare. Am întâlnit femei care mi-au tăiat răsuflarea de încântare, caractere incredibile, care au rupt limite şi au schimbat lumi,” spune realizatoarea de emisiuni TV Irina Păcurariu.

    “Pe 17 mai 1995, am pus piciorul pe Everest, cel mai înalt vârf de pe planetă, situat la 8.850 de metri altitudine. A fost infernal. A fost o luptă interioară  foarte puternică, fiindcă  organismul la peste 8.000 de metri este dincolo de limite. Am urcat fără oxigen. Ultimii doi kilometri sunt aproape de limita organismului uman. Lupta a fost extrem de dură. Să ajungi sus este important, dar drumul este povestea. Această este una dintre Marile Lecţii ale Antreprenoriatului. Ştiu că munţii personali sunt uneori mai greu de agăţat şi cucerit decât cei fizici. Dar, pe cuvânt, chiar nu este imposibil,” declară Ticu Lăcătuşu.

    „În doar câţiva ani, în lumea antreprenoriatului a avut loc o revoluţie: odată cu efervescenţa extraordinară a social media, consumatorul a devenit comunicator.  Consumatorul poate potenţa, prin opinii online favorabile, vânzarea unui produs sau, din contra, poate crea probleme serioase de imagine prin referinţe negative devenite virale.  De aceea, antreprenorul trebuie să fie prezent în mediul online, să poarte eficient şi cu pricepere conversaţia cu consumatorul şi să aibă reacţii potrivite într-un mediu care nu poate fi controlat dar poate fi influenţat,” afirmă Victor Kapra, consultant comunicare online.

    „Reputaţia e cel mai valoros bun al unei companii, o componentă complexă şi strategică de management. Ca orice bun de preţ reputaţia trebuie lăsată pe mâna experţilor. În cadrul camp-ului vom aprofunda instrumentele de PR şi provocările gestionarii reputaţiei unei companii (business propriu). Vom trece prin studii de caz şi vom discuta exemple concrete.  Vom vorbi din perspectiva expertului, dar şi a owner-ului de business. Vom vorbi despre comunicare, dar şi despre curaj şi inovaţie. Vom vorbi despre cum să ieşim în evidenţă, cum să ne remarcăm într-un mod pozitiv, cum să avem o strategie câştigătoare!”, afirmă Monica Jitariuc, managing director at MSLGROUP.

     

  • Cronică de film: Ex Machina

    „Ex Machina“ revine asupra acestei idei şi încearcă să îi dea noi conotaţii, insistând de această dată asupra asemănărilor şi nu asupra diferenţelor.

    Filmul este regizat de Alex Garland, un alt regizor aflat la debutul în lung metraje, şi îi aduce în prim-plan pe Oscar Isaac („Inside Llewyn Davis“, „A Most Violent Year“), Alicia Vikander („A Royal Affair“, „Seventh Son“) şi Domhnall Gleeson („About Time“, „Unbroken“).

    Povestea este predictibilă în sensul în care poţi ghici cu uşurinţă ceea ce urmează, dar reuşeşte să surprindă prin felul în care dezvoltă exact acele pasaje pe care le aşteptai. Din punct de vedere artistic, producţia poate fi asemănată cu „Her“, „Moon“ sau „Under the skin“.

    Aflat la debutul ca regizor, Garland este totuşi cunoscut pentru scenariile sale science fiction. El este cel care a creat „The Beach“, „28 Days Later“ şi „Dredd“ – filme care au avut partea lor de apreciere.

    Povestea începe atunci când Caleb (Gleeson), angajat al unei companii de tehnologie inspirate de Google (veţi înţelege de ce în primele minute ale filmului), câştigă o loterie la birou, premiul fiind un weekend în compania fondatorului Nathan Bateman (Isaac). Odată ajuns la proprietatea lui Bateman, protagonistul realizează că este de fapt subiectul unui experiment. Toţi actorii îşi fac treaba foarte bine, dar Isaac iese în evidenţă prin interpretarea sa.

     „Ex Machina“ oferă numeroase puncte de vedere vizavi de relaţia dintre bărbaţi şi femei, mai precis asupra modului în care bărbaţii încearcă să controleze femeile.

     Industria de film se transformă în fiecare an, însă anumite subiecte vor rămâne în atenţia producătorilor. Până când inteligenţa artificială va deveni ceva obişnuit, oamenii vor rămâne fascinaţi de legile lui Asimov. Întrebarea care se pune este dacă ei vor fi dispuşi, în continuare, să plătească biletul de intrare la cinematografele care difuzează filme bazate pe acest subiect.

     Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    „Ex Machina“ este un film pentru fanii genului SF; cei care nu se regăsesc în această categorie s-ar putea să nu îl aprecieze la întreaga valoare. Dacă ar fi fost produs în urmă cu 20 sau 25 de ani, filmul lui Garland ar fi putut avea un impact mult mai mare.

  • Capitalista săptămânii: Barbe Nicole Ponsardin (1777-1866)

     La doar 28 de ani, a preluat afacerea familiei Clicquot Ponsard, în urma decesului soţului ei, şi a decis ca numele şampaniei să conţină cuvântul Veuve (văduvă), iar până în prezent numele şampaniei este Veuve Clicquot Ponsardin. În 2012 s-au vândut aproximativ 1.500.000 de sticle în întreaga lume, Veuve Cliquot Ponsardin devenind a doua marcă de şampanie din lume ca vânzări.

    Barbe Nicole Ponsardin s-a născut pe 16 decembrie 1777 în Reims (Franţa), într-o familie de comercianţi. Tatăl său, Ponce Jean Nicolas Philippe Ponsardin, era un om ambiţios, care prin muncă şi agoniseală a trecut de la clasa de mijloc în cea a nobilimii. Încă din copilărie, Ponsardin a fost puternic influenţată de înclinaţiile politice ale tatălui ei.

    Ea s-a căsătorit la vârsta de 21 de ani cu François Clicquot, care provenea dintr-o familie bogată ce deţinea podgorii, facea afaceri cu lână şi tranzacţii bancare. Soţul ei a murit şase ani mai târziu. Rămasă văduvă la 27 de ani, a preluat cârma afacerilor soţului. Ajutată financiar de socrul său, s-a hotărât să se concentreze asupra podgoriilor şi a cramelor unde producea vin şi şampanie.

    Sub conducerea sa, afacerea a devenit prosperă: în 1805 a expediat 110.000 sticle de şampanie, dintre care 25.000 cu destinaţia Rusia, iar în 1814 a trecut peste embargoul impus Europei şi a trimis către Sankt Petersburg 10.550 sticle de şampanie. În 1816 a reinventat rastelurile numite ”Pupitres„, unde sticlele stau orientate cu dopul în jos şi sunt supuse procedeului ”remuage, adică la rotiri periodice pentru ca reziduurile de drojdie să se acumuleze în gâtul sticlei. Ea şi-a dat sema că trebuie să modifice ceva la produsul ei pentru a face faţă comenzilor, astfel că a adăugat zahăr şi drojdie la vinul său alb.

    Drojdia generează o refermentare în sticlă, proces prin care zahărul se transformă în dioxid de carbon (tehnica este folosită şi în prezent, cu foarte puţine modificări). Jean-Rémy Moët, principalul concurent al lui Ponsardin, a fost nemulţumit că nu a reuşit să reproducă metoda şi că nu a reuşit să afle secretul păstrat cu sfinţenie de lucrătorii din pivniţele Veuve Clicquot Ponsardin. Producţia de şampanie Veuve Clicquot Ponsardin a crescut constant, iar Ponsardin şi-a propus să construiască un imperiu global.

    A murit însă în 1866. Invenţia ei permite producţia în cantităţi mari a unor produse de calitate, care reprezină cu succes luxul şi rafinamentul. La 10 ani după moartea sa, pe 12 februarie 1877, firma înregistrează prima etichetă galbenă cu marca fabricii, lucru neobişnuit pentru acea vreme.

    Clicquot Ponsardin a fost poreclită ”La Grande Dame de la Champagne„ şi din 1972 în cinstea ei se acordă premiul pentru cea mai bună femeie antreprenor sau director de firmă. La început premiul se acorda doar în Franţa, apoi s-a extins şi peste hotare, în 27 de ţări. În fiecare an, după acordarea premiului, câştigătoarele din fiecare ţară se întâlnesc la Reims pentru a lua parte la Forumul Internaţional Business Woman. Discuţiile au loc pe domeniul ”Marii Doamne a Şampaniei„.

  • Unul din argumentele evolutiei SPECTACULOASE ale Aureliei Vişinescu: “Şansele unei femei să ajungă să conducă o cramă erau mult mai mici decât acum”

    În ultimii cinci-şapte ani s-a produs o efervescenţă în domeniul vinului, motiv pentru care scena a fost animată de mai multe doamne, spune Aurelia Vişinescu, director general la Domeniile Săhăteni. “Cred că doamnele au fost implicate întotdeauna în domeniul vinului, dar la o scară mult mai mică, fie în zona de control de calitate sau în laborator. Odată cu începera fenomenului de privatizare a devenit mai interesant să se implice în domeniu”. Mai mult, a crescut pe ansamblu numărul doamnelor implicate în domeniu, de la producţie, la marketing. “Interesul lor este în creştere, când am început eu să activez erau foarte puţine femei în domeniu, pe partea de oenologie, care este considerată mai grea, potrivită pentru bărbaţi, pentru că e de lucru cu muncitorii, de intrat cu cizmele în vie. Femeile încercau să-şi uşureze cumva viaţa, dar acum, desigur, şi aşteptările noastre sunt altele, faţă de perioada comunistă”. În plus, pentru ramura specifică a oenologiei, acum activează mai multe femei decât în urmă cu 20-25 de ani, spune antreprenoarea, care argumentează că domeniul este “extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti”.

    Aurelia Vişinescu face vinuri de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie, povesteşte ea: a crescul la 50 de km de Bucureşti, ”voiam să cresc flori şi am ales să studiez horticultura”. Era în anul doi de facultate când a venit revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, ”pentru că este foarte multă ştiinţă în vin”. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, ”pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator”. În 1994 s-a angajat ca oenolog într-o firmă privată, într-o perioadă în care doar 5% din societăţi erau deţinute de investitori privaţi. “Şansele unei femei să ajungă să conducă o cramă erau mult mai mici decât acum”. Dar pentru că acesta era ţelul său, când a terminat facultatea a “luat la rând cele pe care le consideram eu perfomante”. Societăţile însă erau închise, “oenologul era ca un fel de Dumnezeu, foarte respectat, iar şeful într-un centru de vinificaţie nu era directorul general, ci oenologul, pentru că el avea cheia de la cramă”.

    A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, ”ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”. A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona viilor din Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din judeţele Prahova şi Buzău. ”Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993”. Zona are cea mai mare densitate de crame, ”numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.

    În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. ”Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ”. Povesteşte că stăpânea foarte bine producţia; a realizat investiţia, iar când a ajuns la capitolul vânzării, “m-am lovit ca de un zid şi nu ştiam de unde s-o apuc. Restul a fost floare la ureche – muncă, investiţie, construcţie, constructori, salariaţi, credite”. Pentru a depăşi dificultăţile întâmpinate cu vânzarea, a discutat cu firme de advertising, “nu ştiam unde trebuie să lucrez, ce trebuie să fac ca să vând, să reuşesc să trăiesc. Era targetul meu pe termen scurt, să reuşesc să trăiesc”. A început să lucreze cu distribuitori, a angajat oameni proprii de vânzări, iar vinurile sale şi-au făcut loc în piaţă, depotrivă în retail şi horeca, iar portofoliul a ajuns acum să cuprindă în jur de 50 de produse, dar unele sunt special pentru retail, iar un produs a fost realizat special pentru Mega Image.

    Antreprenoarea deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi ”datorează acest start-up”, pentru că a asigurat finaţarea acestuia. 5 milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro

    Firma a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 1,8 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2013, şi un profit brut de circa 400.000 de euro. ”Ne propunem să creştem vânzările cu 30%, să ne consolidăm poziţia pe piaţa internă, să ne extindem la export”, spune antreprenoarea, care coordonează în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizează. Pasionată de domeniu, antreprenoarea spune că dacă ar fi s-o ia de la capăt ar porni pe acelaşi drum, “nu am regretat nicio clipă, oricât de greu mi-a fost şi au existat momente când eram aproape să nu mai văd luminiţa. Simţeam că toţi din jurul meu nu prea îmi dădeau şanse, dar am crezut în mine, că o să ajung acolo unde mi-am propus, chiar dacă mai greu decât m-am aşteptat”.

    În plus, completează Aurelia Vişinescu seria de motive pentru care mai multe doamne aleg să-şi construiască o afacere sau o carieră în industria vinului, “Nu te plictiseşti, nu e o rutină, pentru că materia primă e tot timpul alta, condiţiile meteo se schimbă. Emoţiile ne plac, ne fac că trăim, chiar dacă sunt şi bune şi rele”.

     

     

  • Unul din argumentele evolutiei SPECTACULOASE ale Aureliei Vişinescu: “Şansele unei femei să ajungă să conducă o cramă erau mult mai mici decât acum”

    În ultimii cinci-şapte ani s-a produs o efervescenţă în domeniul vinului, motiv pentru care scena a fost animată de mai multe doamne, spune Aurelia Vişinescu, director general la Domeniile Săhăteni. “Cred că doamnele au fost implicate întotdeauna în domeniul vinului, dar la o scară mult mai mică, fie în zona de control de calitate sau în laborator. Odată cu începera fenomenului de privatizare a devenit mai interesant să se implice în domeniu”. Mai mult, a crescut pe ansamblu numărul doamnelor implicate în domeniu, de la producţie, la marketing. “Interesul lor este în creştere, când am început eu să activez erau foarte puţine femei în domeniu, pe partea de oenologie, care este considerată mai grea, potrivită pentru bărbaţi, pentru că e de lucru cu muncitorii, de intrat cu cizmele în vie. Femeile încercau să-şi uşureze cumva viaţa, dar acum, desigur, şi aşteptările noastre sunt altele, faţă de perioada comunistă”. În plus, pentru ramura specifică a oenologiei, acum activează mai multe femei decât în urmă cu 20-25 de ani, spune antreprenoarea, care argumentează că domeniul este “extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti”.

    Aurelia Vişinescu face vinuri de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie, povesteşte ea: a crescul la 50 de km de Bucureşti, ”voiam să cresc flori şi am ales să studiez horticultura”. Era în anul doi de facultate când a venit revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, ”pentru că este foarte multă ştiinţă în vin”. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, ”pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator”. În 1994 s-a angajat ca oenolog într-o firmă privată, într-o perioadă în care doar 5% din societăţi erau deţinute de investitori privaţi. “Şansele unei femei să ajungă să conducă o cramă erau mult mai mici decât acum”. Dar pentru că acesta era ţelul său, când a terminat facultatea a “luat la rând cele pe care le consideram eu perfomante”. Societăţile însă erau închise, “oenologul era ca un fel de Dumnezeu, foarte respectat, iar şeful într-un centru de vinificaţie nu era directorul general, ci oenologul, pentru că el avea cheia de la cramă”.

    A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, ”ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”. A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona viilor din Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din judeţele Prahova şi Buzău. ”Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993”. Zona are cea mai mare densitate de crame, ”numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.

    În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. ”Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ”. Povesteşte că stăpânea foarte bine producţia; a realizat investiţia, iar când a ajuns la capitolul vânzării, “m-am lovit ca de un zid şi nu ştiam de unde s-o apuc. Restul a fost floare la ureche – muncă, investiţie, construcţie, constructori, salariaţi, credite”. Pentru a depăşi dificultăţile întâmpinate cu vânzarea, a discutat cu firme de advertising, “nu ştiam unde trebuie să lucrez, ce trebuie să fac ca să vând, să reuşesc să trăiesc. Era targetul meu pe termen scurt, să reuşesc să trăiesc”. A început să lucreze cu distribuitori, a angajat oameni proprii de vânzări, iar vinurile sale şi-au făcut loc în piaţă, depotrivă în retail şi horeca, iar portofoliul a ajuns acum să cuprindă în jur de 50 de produse, dar unele sunt special pentru retail, iar un produs a fost realizat special pentru Mega Image.

    Antreprenoarea deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi ”datorează acest start-up”, pentru că a asigurat finaţarea acestuia. 5 milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro

    Firma a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 1,8 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2013, şi un profit brut de circa 400.000 de euro. ”Ne propunem să creştem vânzările cu 30%, să ne consolidăm poziţia pe piaţa internă, să ne extindem la export”, spune antreprenoarea, care coordonează în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizează. Pasionată de domeniu, antreprenoarea spune că dacă ar fi s-o ia de la capăt ar porni pe acelaşi drum, “nu am regretat nicio clipă, oricât de greu mi-a fost şi au existat momente când eram aproape să nu mai văd luminiţa. Simţeam că toţi din jurul meu nu prea îmi dădeau şanse, dar am crezut în mine, că o să ajung acolo unde mi-am propus, chiar dacă mai greu decât m-am aşteptat”.

    În plus, completează Aurelia Vişinescu seria de motive pentru care mai multe doamne aleg să-şi construiască o afacere sau o carieră în industria vinului, “Nu te plictiseşti, nu e o rutină, pentru că materia primă e tot timpul alta, condiţiile meteo se schimbă. Emoţiile ne plac, ne fac că trăim, chiar dacă sunt şi bune şi rele”.

     

     

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate  a sărbătorit, de curând, şase ani de activitate.


     

  • Citeşte gratuit catalogul 200 cele mai puternice femei în business 2015

    Business Magazin a lansat ediţia e-paper a catalogului 200 cele mai puternice femei din business 2015. Poţi citi GRATUIT catalogul pe www.bmag.ro/e-paper200femei. Avantajul acestei variante este că ai acces la el oricând de pe desktop, laptop, tabletă sau smartphone.  

    Ediţia din 2015 a catalogului prezintă cele mai importante 200 de femei din corporaţii şi din antreprenoriat pe domenii de activitate. Cele 200 de femei prezente în catalog au avut evoluţii spectaculoase în carieră, realizări pe măsură, iar eforturile lor s-au concretizat în afaceri construite sau ridicate la ordinul milioanelor de euro.

    Criteriile luate în calcul în prezentarea celor mai puternice 200 de femei din România sunt:  valoarea afacerii, notorietatea, gradul de implicare socială şi polivalenţa (colaborarea cu şcoli, cariera academică, cărţi scrise). Pentru că au demonstrat perseverenţă, profesionalism, curaj şi maximă implicare, ele au reuşit consolidarea unei cariere bazată pe dinamism, acţiune şi leadership.

    De la an la an, numărul lor este tot mai mare, iar notorietatea şi aprecierea de care se bucură nu sunt altceva decât recunoaşterea valorii la purtător, un simbol pe care Business Magazin îl susţine şi îl sprijină permanent.

    În economia globală, mediul de business feminin s-a dezvoltat rapid, producând astăzi 66% din munca lumii. Între 2002 şi 2007 veniturile femeilor pe plan mondial au crescut cu aproape 400 de miliarde de dolari. Şi economia României urmează acest trend în care femeile de business se bucură de vizibilitate crescută şi sunt mai active, au iniţiativă în afaceri şi reprezintă o concurenţă din ce în ce mai mare într-o lume a bărbaţilor.

  • Directoarea de resurse umane a Flanco răspunde de 1.100 de angajaţi din 56 de oraşe

    Ca director de resurse umane şi membru al boardului de directori, responsabilităţile Nicoletei Capătă includ, pe de o parte, coordonarea întregii activităţi de HR în cadrul Flanco Retail, o echipă de peste 1.100 de oameni, şi pe de altă parte contribuţia directă la deciziile strategice ale companiei.

    “Cred că nici măcar nu contează dacă femeile ocupă unul sau două fotolii de manageri din trei. În poziţii de management ai nevoie de strategie, viziune şi caracter, toate perfect independente de gen. Din punctul meu de vedere, nu s-ar schimba nimic dacă proporţia ar fi inversă, atât timp cât ocuparea fotoliilor s-ar face strict pe criteriile enumerate mai sus. Pentru mine vor prima întotdeauna obiectivele poziţiei mele, şi nu dacă le ating de pe tocuri sau nu. Cred că etichetarea oamenilor în funcţie de orice – vârstă, sex, religie – este complet greşită, iar cei care o fac se lasă influenţaţi de prejudecăţi“, spune Nicoleta Capătă.

    Coordonează în mod direct activitatea a şase oameni din departament, dar, „prin natura funcţiei noastre, avem interacţiuni frecvente cu toată echipa de management, atât cea din sediul central, cât şi cea din magazine. Datorită acţiunilor specifice departamentului, pot spune că, indirect, lucrez cu toţi colegii mei“.

    Călătoriile în interes de afaceri sunt o parte importantă a activităţii sale, având în vedere că magazinele Flanco se află în toată ţara; în acest moment, în 56 de oraşe. Participă la toate şedinţele regionale cu managementul magazinelor, la evenimentele mari de training, la inaugurări, dar şi la vizite obişnuite în magazine. „Am ajuns cel puţin o dată în peste 90% din magazinele noastre.“

    Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (2003) şi a unui masterat în Psihologie Organizaţională şi Managerială, ambele în cadrul Universităţii din Bucureşti. Din 2004 şi-a început cariera în cadrul departamentului de HR al Flanco.

    Sub conducerea Nicoletei Capătă, angajaţii Flanco din magazine au învăţat să salute, să zâmbească, să nu stea cu spatele la clienţi şi să nu mestece gumă, dar şi să spună “îmi pare rău, am greşit”, dacă este cazul. Peste 500 din cei 800 de angajaţi au fost înlocuiţi în ultimii ani, iar vânzările companiei au urcat în 2012 cu 25% şi cu 15% în 2013, în timp ce factura medie este cu 30% mai mare decât la concurenţă, conform declaraţiilor fostul CEO, Violeta Luca.

  • Ţara europeană care dizolvă firmele dacă nu au şi femei în conducere

    Bărbaţii ocupă marea parte a poziţiilor de conducere din companiile mari din Statele Unite, fapt simplu de observat în cadrul S&P 1500: doar 15% din funcţiile decizionale sunt ocupate de femei, reprezentând o creştere de doar 3.7% în ultimii 7 ani. Mai mult chiar, doar 2,8% din funcţiile de conducere sunt ocupate de femei de culoare.

    Mai multe ţări, printre care Norvegia, Italia, Belgia, Franţa, Islanda sau Germania se confruntă cu probleme similare, aşa că au recurs la măsuri legale, obligând companiile să aibă şi femei în cadrul consiliului de directori. În Norvegia, legea permite statului să radieze o firmă, dacă aceasta nu se supune reglementărilor. Statul nordic este şi primul care a introdus o astfel de normă, în anul 2008, scriu cei de la The Atlantic.

    Cei mai mulţi manageri din Norvegia au declarat că aceste reglementări au creat o atmosferă plăcută în cadrul şedinţelor şi consideră că femeile sunt de multe ori mai analitice decât bărbaţii.

    Înainte de intrarea în vigoare a reglementării legale, obţinerea unui loc în conducere era condiţionat de structura decizională a companiei, care de cele mai multe ori era formată din bărbaţi. Cei resposabili cu recrutarea au fost nevoiţi să caute candidaţi şi în afara companiei, lucru considerat de bun augur de managerii din Norvegia.