Tag: credite

  • CEC Bank lansează un nou credit pentru finanţarea capitalului de lucru

    Astfel, CEC Bank a lansat creditul punte pentru finanţarea capitalului de lucru, pentru desfăşurarea activităţilor curente, inclusiv pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete.

    Categoriile de clienţi eligibili care pot accesa aceste credite sunt reprezentate de producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, şi care deţin, cresc sau exploatează păsări, individual sau în forme de asociere, conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.

    Creditele se acorda in LEI, iar valoarea finantarii poate fi de pana la 80%-85% din valoarea decontului justificativ prevazuta in adeverinta eliberata de APIA, in functie de performanta financiara a clientului.

    Costurile practicate in prezent de CEC Bank pentru finantarea acestor clienti sunt urmatoarele:
    – dobanda variabila compusa din ROBOR 3 luni plus marja intre 3 p.p. si 4 p.p., stabilita in functie de clasa de performanta financiara in care se incadreaza clientul (actualizata trimestrial in prima zi lucratoare). In prezent dobanda variaza intre 9,03% si 10,03%.
    – comision de gestiune de 0,35% aplicat la valoarea creditului acordat si perceput la acordarea creditului.  

    Rambursarea creditelor se va face integral la data primirii sumelor cuvenite beneficiarilor, dar nu mai tarziu de data stabilita in Conventiile incheiate de banca cu APIA si FGCR/FNGCIMM sau in actele aditionale ulterioare.

    “Prin incheierea acestei conventii, CEC Bank sprijina in continuare producatorii agricoli, oferindu-le  conditii avantajoase de creditare si consultanta gratuita in ceea ce priveste pregatirea documentatiei de accesare a finantarilor”, a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, Presedintele CEC Bank.

    Informatii suplimentare despre acest produs de creditare pot fi obtinute in orice unitate CEC Bank, apeland gratuit Serviciul suport clienti la numarul de telefon 0.800.800.848 sau accesand site-ul de Internet al Bancii, www.cec.ro, in cadrul sectiunii dedicate finantarilor din domeniul agriculturii.

  • Se dezgheaţă piaţa tranzacţiilor cu portofolii bancare. Citibank s-a înţeles cu Raiffeisen să-i vândă credite şi depozite de retail de 275 mil. euro

    Citi România, sucursala locală a gigantului american Citibank, se pre­gă­teş­te să le vândă austriecilor de la Raif­feisen un pachet de credite de retail de peste 100 mil. euro, la care se adau­gă depozite de 175 mil. euro, în cadrul unei tran­zac­ţii care va marca ieşirea Citi de pe piaţa de retail. În total este vorba despre un portofoliu care depăşeşte 100.000 de clienţi care vor fi invitaţi să-şi exprime opţiunea cu privire la transferul către Raiffeisen Bank. Creditele vândute de americani sunt exclusiv în lei, din categoria împrumuturilor de nevoi personale negarantate, în timp ce peste 90% din depozitele care ar urma să facă obiectul transferului sunt în valută. Acesta este şi segmentul cel mai sensibil, având în vedere că include mulţi clienţi dintr-o gamă elitistă pentru care brandul Citi şi standardul de servicii al americanilor au o valoare aparte. Practic 90% din depozitele care fac obiectul acordului cu Raiffeisen aparţin clienţilor de wealth management (CitiGold). În ultimul an austriecii au făcut eforturi pentru a-şi întări oferta de servicii de tipul private banking, încercând să se diferenţieze pe piaţă prin calitatea consilierii în domeniul investiţiilor personale.

    Este prima tranzacţie de anvergură anunţată public pe piaţa de retail banking şi vine în contextul deciziei strategice a Citibank de a renunţa la acest tip de business la nivel local. RBS a luat în urmă cu un an o decizie similară, însă discuţiile privind formula de exit s-au prelungit.

    Deal-ul dintre Citi şi Raiffeisen a fost perfectat foarte repede având în vedere că americanii anun­ţaseră la începutul lunii decembrie 2012 că ies din afacerile cu clienţi persoane fizice. Nu după mult timp, Raiffeisen a arătat un interes puternic, solicitând exclusivitate în negocieri. Austriecii cumpără credite de calitate foarte bună, Citi raportând o rată a creditelor neperformante de sub 1% pe segmentul persoane fizice la 31 decembrie 2012. Pe lângă creditele de nevoi personale care au dobânzi fixe şi grafice de rambursare în rate egale, Raiffeisen va prelua portofoliul de carduri de credit şi facilităţile de descoperit de cont.

    Valoarea tranzacţiei care aşteaptă avizul Con­siliului Concurenţei este confidenţială. Alături de portofoliul de clienţi, Citi a negociat transferul a aproximativ 200 de angajaţi ai diviziei de retail.

    Citiţi mai multe pe weww.zfcorporate.ro

  • Moody’s a coborât ratingurile a patru bănci din Ungaria

     Nivelul ridicat al creditelor în valută şi expunerea pe sectorul construcţiilor şi piaţa imobiliară au contribuit de asemenea la decizia negativă, potrivit unui comunicat al agenţiei de rating.

    Astfel, ratingul Erste Bank Hungary a fost redus de la “Ba3” la “B2”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ordonatorii de credite pot face angajamente doar după plata restanţelor

     Ordonanţa de urgenţă 47/2012 potrivit căreia ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor să asigure achitarea plăţilor restante a fost adoptată, marţi, cu cu 225 voturi “pentru, 53 “împotrivă” şi 3 abţineri de către Camera Deputaţilor, for decizional.

    Potrivit Ordonanţei, ordonatorii de credite vor putea face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale.

    Se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, se arată în actul normativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restanţele la creditele în valută au sărit de pragul de 4 miliarde de euro

    Companiile şi populaţia aveau rate neplătite la timp la creditele în valută luate de la bănci de peste 4 miliarde de euro (echivalentul a 17,8 mld. lei) la sfârşitul lunii ianuarie, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor. Acestea reprezentau 12,6% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină. Doar în ultimele şase luni restanţele la valută s-au majorat cu echivalentul a o jumătate de miliard de euro, iar ponderea în total împrumuturi a urcat cu 2,5 puncte procentuale. Spre comparaţie, restanţele la lei au crescut cu circa 24% în ultimul an, până la 11,5 miliarde de lei. Ca pondere în totalul împrumuturilor în moneda naţională acestea reprezintă însă 13,5%. La lei, volumul restanţelor a crescut cu 18% în ultimul an şi a ajuns la 10 miliarde de lei la finalul lunii iunie, reprezentând 12% din volumul total al finanţărilor în lei. Restanţele la creditele în lei au înregistrat un avans mai puternic la începutul crizei, dar ulterior ritmul de creştere s-a aplatizat. În schimb, clienţii cu împrumuturi în valută au început să resimtă presiunea deprecierii cursului de schimb abia în ultimul an. Avansul puternic al restanţelor la creditele în valută reflectă probleme în creştere cu creditele ipotecare de valori mari, afirmaţie susţinută şi de creşterea constantă a restanţei medii. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Polonia vrea să stimuleze din nou creditul de consum

    Regulile privind mărimea creditelor care pot fi acordate şi scoringul au fost relaxate, spre bucuria analiştilor financiari care scriu despre Polonia, a căror estimare e că va avea loc o relansare a cererii de credit, benefică pentru profitul băncilor în 2014. KNF anunţase de toamna trecută o serie de modificări în reglementările privind acordarea creditelor de consum, între care eliminarea cerinţei ca băncile să verifice solvabilitatea debitorului în cazul împrumuturilor de valori mici şi eliminarea cerinţei ca un debitor să aibă cel puţin salariul mediu pe economie, iar rata împrumutului să nu depăşească 50% din salariul lor lunar.

    Statul polonez încearcă să facă faţă deteriorării progresive a creşterii economice, care s-a redus la 2% anul trecut, iar pentru 2013 aşteaptă şi mai puţin. Şomajul a ajuns la 14,2% în ianuarie, faţă de 13,4% în decembrie, soldul creditelor de consum a scăzut anul trecut cu 5,2%, iar piaţa creditelor ipotecare s-a redus cu 15%, scrie Financial Times. Potrivit presei poloneze însă, pe lângă un impuls dat cererii interne, scopul noilor reglementări este atragerea doritorilor de credite către bănci în locul caselor de împrumut dubioase, gen Amber Gold, al cărei faliment, vara trecută, a trezit îngrijorarea autorităţii de reglementare.

  • Costul creditelor este la minim istoric. Unde este blocajul?

    ÎN VREMURILE ÎN CARE CLIENŢII FORMAU COZI LA BANCĂ PENTRU A LUA CREDIT, prea puţini erau cei care întrebau care sunt costurile totale ale creditării şi mulţi credeau că dobânda anuală efectivă (DAE) este totuna cu rata dobânzii afişată la ghişeu. În prezent, percepţia s-a schimbat radical şi 72% dintre români consideră încă ridicat costul creditului, conform unui studiu realizat de Kiwi Finance, liderul pieţei de brokeraj bancar de pe piaţa românească.

    “Contrar percepţiei generale, costurile creditelor destinate persoanelor fizice sunt la un minim istoric, cu tendinţă generală de scădere”, spune Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance. “În prezent DAE minim pentru un credit ipotecar în euro este de 5%, iar cel mediu este de 6,4%, valoare cu 1,1 puncte procentuale mai scăzută decât valoarea medie înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea fiind generată în principal de diminuarea valorii indicelui Euribor”, adaugă Bidian.

    APETITUL CLIENŢILOR NU ESTE OBLIGATORIU SCHIMBAT, însă accesibilitatea la creditare s-a redus foarte mult, declară Anca Bidian. În plus, piaţa s-a maturizat, adaugă ea: clienţii aleg soluţiile de finanţare cu mai multă atenţie, compară mai multe oferte şi a crescut timpul în decizia de cumpărare. “În criteriile de accesare a unui credit, dobânda şi rata sunt pe primul loc şi un procent important îl reprezintă predictibilitatea şi respectarea termenelor promise în procesul de analiză al aplicaţiilor de credit.

    ” În perioada 2007-2008, când cererea era foarte mare, îşi aminteşte CEO-ul Kiwi Finance, clienţii erau în principal interesaţi de suma creditului şi de viteza de acordare. “Şi atunci câştiga cel mai rapid.” După 2009, raportul s-a inversat, cererea s-a contractat, oferta este mult mai mare decât poate absorbi piaţa, iar clienţii îşi dedică timp pentru informare, comparaţii şi decizie. “Acum câştigă cea mai bună ofertă”, explică Anca Bidian.

    PESTE JUMĂTATE (55%) DINTRE CEI CARE DORESC UN CREDIT INTRĂ EFECTIV ÎNTR-O SUCURSALĂ BANCARĂ, jumătate apelează la aplicaţii online, iar 40% discută cu brokerii de credite, mai arată studiul citat. Puţini (6%) sunt cei care roagă o rudă sau un prieten să le acorde ajutor pentru contractarea unui credit.

    În acest context, ajutorul unui broker de credite este considerat util şi foarte util de cei mai mulţi (94%) dintre cei care apelează la serviciile unui astfel de consultant. Dobânda este, pentru 87% dintre respondenţii la studiul Kiwi, cel mai important criteriu în alegerea ofertei de finanţare. 83% dintre intervievaţi pun pe locul doi importanţa valorii ratei lunare şi 79% suma pe care o rambursează la finalul perioadei de creditare. În acest context, comportamentul bancherilor nu este mult diferit faţă de anii de creditare efervescentă, apreciază Bidian, “cu toate că pe o piaţă contractată firesc este să se îmbunătăţească serviciile calitativ, direct proporţional cu efortul de achiziţie al unui client, care e cel puţin de zece ori mai mare comparativ cu 2008”.

    Un studiu realizat de Ensight Management Consulting arată că anul trecut, în România activitatea bancară s-a menţinut la un nivel moderat, luând în considerare evoluţia activelor totale nete.

  • De ce mai merg românii la bancă: să plătească facturi sau rate. De credite noi nici nu vor să audă

    Clienţii care mai calcă astăzi pragul unei sucursale bancare vin de obicei să-şi achite ratele la creditele luate în trecut, să plătească facturi sau să retragă bani din cont. Puţini sunt aceia care se gândesc să ia un credit nou în condiţiile în care evoluţia economiei rămâne incertă, iar locurile de muncă şi nivelul actual al veniturilor nu sunt foarte sigure.”De obicei vin la bancă să retrag numerar de la ban­co­mat şi să plătesc rata la credit. Am luat un credit ipo­tecar de 50.000 de euro pe 20 de ani prin “Prima Casă” şi plătesc 300 de euro pe lună. Dobânzile mi se par avantajoase, dar sunt totuşi mari comparativ cu alte ţări din Europa”, spune Diana Rădulescu, 28 de ani, de profesie tra­ducător. Ca Diana, majoritatea celor care intră astăzi într-o sucursală bancară vin să îşi plătească ratele, să retragă numerar sau să-şi achite facturile la utilităţi. Incertitudinea din economie, instabilitatea locului de muncă şi veniturile în scădere îi ţin departe pe mulţi dintre români de liniile de finanţare oferite de bănci.

    Mai multe pe zf.ro

  • CEC ieftineşte din martie creditele în lei şi valută pentru companii

    CEC Bank, singura bancă de top zece controlată de stat, va reduce din luna martie cu un sfert de punct procentual dobânda de bază (prime rate) la creditele în lei şi valută pentru firme, până la 7,65% şi respectiv 6,25% pe an. Ultima ajustare a dobânzii de bază, peste care banca aplică o marjă fixă pentru a stabili costul final al unui credit, fusese efectuată în primăvara anului trecut. Creditele pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri europene vin din martie cu o dobândă de bază de 7,15% pe an la lei şi 5,65% pe an la euro, de asemenea în scădere cu un sfert de punct procentual. Banca a redus totodată şi dobânzile bonificate la depozitele în lei ale populaţiei şi companiilor. Dobânzile la lei variază acum între 1,5% şi 5,25% pe an pentru populaţie şi între 1,25% şi 4,5% pe an pentru companii.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Italo Romena are 20 mil. euro pentru credite în agricultură

    Banca Italo Romena, controlată de grupul italian Veneto Banca, a alocat anul acesta 20 mil. euro pentru finanţarea sectorului agricol prin credite acordate fermierilor care aşteaptă subvenţiile de la stat, dar şi prin împrumuturi standard. De exemplu, agricultorii care urmează să încaseze subvenţiile de la stat pot obţine credite pe termen scurt pentru finanţarea capitalului de lucru de până la 80% din valoarea subvenţiei. “Sectorul agricol are un potenţial de dezvoltare ridicat şi în acelaşi timp o mare nevoie de finanţare. Colaborarea cu instituţii cheie din sectorul agricol a venit, aşadar, în mod firesc”, a declarat Roberto Broggini, directorul comercial al Băncii Italo Romena. Italo Romena este un jucător de talie medie pe piaţa locală, cu un portofoliu total de credite de circa un miliard de lei, fiind specializată pe sectorul corporate. La nivelul întregului sistem bancar, creditele acordate în agricultură sunt de echivalentul a 2,7 mld. euro, respectiv numai 3% din totalul sumelor acordate şi angajamentelor asumate de bănci, potrivit datelor BNR.

    Toate stirile sunt pe zf.ro