Tag: ponta

  • Ponta: ANAF stă la Ministerul Finanţelor, CNADNR merge la Proiectele de Infrastructură, prefecţii vor fi coordonaţi de mine

    “ANAF nu are alt loc decât la Finanţe, alături de buget”, a anunţat Ponta.

    “CNADNR merge la ministrul pentru Marile Proiecte pentru Infrastructură şi Investiţii Străine, urmând ca în cel mai scurt timp, când se rezolvă toate problemele juridice, pentru că nu se poate face aşa, într-o noapte, Drumurile Naţionale, aşa cum e normal, să meargă către Transporturi”, a spus Ponta, după ce s-a întâlnit cu liderul PNL Crin Antonescu.

    Ponta a spus, totodacă, că, atunci când se va face reorganizarea pe regiuni, se va face o clasificare clară a drumurilor regionale şi a drumurilor naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta cere prefecţilor să dea interviu doar după deszăpezire, iar şefilor CJ să lase porcul şi ţuica

    “Întâi deszăpeziţi şi după aia daţi interviuri. Domnii prefecţi de la Botoşani şi Neamţ – o să fac o analiză să văd cât şi-au făcut treaba ca prefecţi, dar mă deranjează că întâi vorbesc şi după aia fac treabă. Toată lumea întâi face treabă şi după aia vorbeşte, că altfel ne încurcăm în declaraţii. La fel şi la CNADNR, domnul director, întâi deszăpeziţi şi după aia intraţi la televizor, ca să ştim ce spunem întâi, că în rest stăm la televizor şi spunem ce nu facem”, a spus Ponta, la comandamentul de iarnă organizat joi la Guvern.

    El a adăugat că şi preşedinţii de consilii judeţene au anumite atribuţii, chiar dacă sunt aleşi şi nu se află în subordinea Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Pentru 2013 luăm în calcul o creştere economică în jur de 2%

    “Cred, din ceea ce am discutat cu actualul ministru de Finanţe, că mergem pe prognoza în jur de 2 creştere economică, însă trebuie să vedem dacă actualizăm sau nu, pentru că nu are rost să fim mai optimişti decât e cazul. Mai bine să fim pesimişti şi să fie mai bine. Va fi în jur de 2. Deficitul trebuie scăzut în continuare până la 1,8 – 1,7”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Iulian Anghel, ZF: Muzeul Antipa vă prezintă Guvernul Ponta 2. Mami pot să pup pe botic brontozaurul?

    Ecaterina Andronescu a ratat la mustaţă să se ocupe de educaţia viitoarei generaţii de brontozărei, dar ar fi fost culmea ca, într-o atât de scurtă viaţă de om, Varujan Vosganian să aibă doar un mandat de ministru sau Eugen Nicolaescu, din nou la Sănătate, să rămână fără colegi.

    “Prospăturile”?Fenechiu, Dragnea!

    Ce-l recomandă pe Fenechiu în guvern? Faptul că cercetat de DNA? Ce-l recomandă pe Vosganian? Faptul că a cheltuit banii din privatizatea BCR pe pensii şi nu se vede nimic de pe urma lor? Ce-l recomandă pe Dragnea? Faptul că a fost ministru al internelor vreo 12 zile, în 2009, şi nu s-au înţeles la controlul serviciului secret din MAI cu alde Vanghelie şi Voicu şi, pe deasupra, stăpâneşte Teleormanul ca pe o feudă? Ce-l recomandă pe Şova la “marile proiecte de infrastructură” – că stie bine istoria Holocaustului? Pe Niţă, pus la energie – că nu ştie câţi metri pătraţi are un hectar?

    Nu contest nicio secundă dreptul legitim al USL de a conduce ţara. Dacă oamenii de mai sus ar fi şomeri, l-aş înţelege pe Ponta. Mănâncă şi ei o pâine. Dar nu sunt. Sunt toţi parlamentari. Cei mai mulţi au avut funcţii publice din ’90 încoace. Au deţinut, majoritatea, poziţii ministeriale şi în trecut – miniştri sau secretari de stat. Numai portofoliul pentru relaţia cu Iisus Christos nu l-au avut.

    Cu ce au performat?

    Nu e doar problema celor două principale partide la guvernare aici. Ci a tuturora. O problemă de “cadre”.

    Băsescu a promovat valori, spunea el. Ce s-a ales din garda pretoriană a lui Traian Băsescu? Una cercetată de DNA (Monica Ritzi ajunsă, culmea, din nou în Parlament sub umbrela lui Dan Diaconescu), alta fostă şefă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase – furt pe faţă la legea pensiilor. Un altul, ajuns cel mai sus dintre suşi – Emil Boc – executant umil al ordinelor prezidenţiale.

    La PDL este de fapt cheia înţelegerii acestei neputinţe de a duce ceva nou în viaţa politică. Când ridici capul ţi se taie. Traian Băsescu i-a executat pe toţi pe cei care nu i s-au supus şi nu au rămas umili. Dacă au răbdare, razvrătiţii stau şi înghit şi se răzbună când sunt pe val (Geoană s-a executat pe Năstase, iar Năstase l-a executat pe Geoană cu arma Ponta). Ceilalţi nu se bagă.

    De ce să intri în politică, dacă tot ce trebuie să faci este să pupi în fund ca să ajungi ministru?

    Aşa am ajuns ca cel mai tânăr prim-ministru din istoria noastră modernă să aibă un guvern ruginit. Aceşti oameni ar fi trebuit să fie lorzi ai înţelepciunii, să-i pregătească pe alţii, să aibă discursuri minunate în Parlament, să fie profesori. Să spună, de pildă: uite, cât am guvernat am făcut următoarele greşeli. Nu le repeta şi tu.

    Nu, nici vorbă, ei mai vor o tură.

    O coaliţie cu 400 de parlamentari nu găseşte 10 oameni buni, măcar pentru imagine?

    A, noutăţile? Un Daniel Barbu, la cultură? Merge. Un Teodorovici la fonduri europene? Încercăm. Grapini la IMM-uri? Merge şi ea. Voinea? Merită încercat.

    Dar poziţiile solide în guvern sunt ale lui Dragnea, Fenechiu, Nicolăescu, Stroe, Niţă – dinozaurii politicii.

    Nu găsea Ponta alţii?

    Nu, nu găseşte pentru că cei care pun mâna pe putere se comportă ca animalele de pradă – nu lasă prada din colţi decât atunci când un alt animal de pradă le-a secţionat jugulara.

    Premierul Ponta dă dovadă de inteligenţă. Nu se pune cu t-rexii. Dar jungla lui arată sinistru. Doar brontozauri şi ici colo câte o veveriţă ştirbă.


    Mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii

  • Ponta: Acordul cu Băsescu spune să vorbim la persoana a doua plural şi să nu folosim epitete sau comparaţii din regnul animal

    Colegilor le dau acum textul acordului de pace între preşedinte şi prim-ministru. Presa o să fie foarte dezamăgită, că nu-i nimic acolo. Dumneavostră colegii mei, o să citiţi doar o frază interesantă care spune că între preşedinte şi prim-ministru trebuie să vorbim la persoana a doua plural, să nu folosim epitete, să nu folosim comparaţii din regnul animal”, a spus Ponta.

    El a fost întrebat de Viorel Hrebenciuc dacă acordul nu are anexă. “Nu am anexă, ce anexe, iar începeţi? Iar vă ia presa în serios, pe bune”, i-a replicat Ponta, râzând.

    Ponta i-a spus lui Hrebenciuc că partidul s-a schimbat şi că s-a făcut o negociere şi fără acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe fiecare din cei 26 de membri ai guvernului pe care îi va anunţa astăzi premierul Ponta stă o povară de 500 mil. euro.

    În total, în cei patru ani de guvernare pe care îi începe acum guvernul Ponta are de rambursat 13 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că pe fiecare din cei 26 de miniştri ai noului guvern stă o “povară” de 500 de milioane de euro. Din cei 13 miliarde euro care trebuie daţi înapoi la FMI şi Comisia Europeană în perioada 2013-2016, 9,4 miliarde euro trebuie rambursaţi de BNR, din rezerva valutară şi restul de 3,6 miliarde de euro de la bugetul de stat. Probabil că în 2009 puţini miniştri şi parlamentari ai PSD s-au gândit atunci când au aprobat cel mai mare împrumut din istoria României, cât jumătate din bugetul ţării şi reprezentând 9% din PIB, că va veni ziua când va trebui să-l ramburseze. În primul guvern Boc, Victor Ponta a fost ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul. Rambursarea împrumutului contractat de la FMI (13,5 miliarde de euro – principal şi dobânzi) se încheie în 2016, cele mai mari sume – reprezentând aproximativ 5 miliarde de euro/an – trebuind date înapoi în 2013 şi 2014.

    Mai multe pe zf.ro

  • Când va fi returnată taxa auto

    Primul-ministru Victor Ponta le-a cerut membrilor Cabinetului, la începutul şedinţei de guvern, să transmită şi ultimele date necesare Ministerului Finanţelor, în vederea definitivării bugetului pentru anul viitor. “Vă rog pe absolut toţi să ne concentrăm pe problemele de finanţare şi de bugetare. Din păcate, nu avem încă bugetul, s-au lungit alegerile, chiar dacă unii nu-şi aduc aminte că s-au opus. Sper să nu se lungească mult prea mult şi zona de consultări şi de numire a noului Guvern. Nu putem să venim cu bugetul. În Parlament, sigur, putem să-l trimitem, dar la începutul anului avem consultări cu partenerii noştri internaţionali, comisiile de specialitate în ianuarie şi, probabil, undeva după 20 ianuarie Parlamentul în sesiune extraordinară pentru aprobarea bugetului”, a spus Ponta.

    Mai multe pe zf.ro

  • Ponta către miniştri: Aveţi ocazia să îi trimiteţi la muncă pe oamenii angajaţi ca sinecură politică

    El a precizat că structura noului Guvern va fi finalizată în cursul zilei de marţi.

    “Vor fi restructurări, reîmpărţiri ale portofoliilor, dar nu se sporeşte numărul de angajaţi nici măcar cu un singur om, dimpotrivă: aveţi ocazia, prin aceste restructurări, acolo unde sunt oameni prea mulţi, care nu fac nimic şi au fost angajaţi în ultimii ani doar ca o sinecură politică, să le mulţumiţi şi să îi trimiteţi la muncă. Nu se angajează niciun om, nu primiţi niciun leu în plus la fondul de salarii”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta spune că negocierile cu Chevron privind explorarea gazelor rămân o zonă de interes

    “În primul rând este vorba de gazele la care Exxon şi OMV au descoperit şi urmează într-un termen de 3-4-5 ani să înceapă exploatarea şi categoric, în măsura în care – tocmai a fost o anumită rezoluţie a Parlamentului European, iar Marea Britanie deja a oficializat aceste exploarări…pentru că vreau să explic un lucru: dacă mâine dăm voie să facă explorări pentru gaze de şist şi se găsesc, cel mai devreme peste cinci ani iese primul metru cub. Polonia foloseşte gaze de şist cu 80 dolari/mia de metri cubi, noi importăm de la Gazprom cu 450 şi eu vreau Oltchim-ul meu cu 450 de dolari/mia de metri cubi să fie competitiv cu firma din Polonia cu 80”, a spus Ponta la Realitatea TV.

    El a adăugat că America a devenit din importator un exportator de gaze folosind gazele de şist şi că cei care au cel mai mult de pierdut dacă România scoate gaze de şist sunt cei de la Gazprom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Joi, la prânz, sunt pregătit cu structura Guvernului

    “Azi s-a făcut desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, conform voinţei exprimate de electoratul român. Miercuri seara se pot alege structurile noului Parlament. Joi la prânz eu sunt pregătit cu structura Guvernului, candidaţii la funcţia de miniştri şi programul de guvernare – îl trimit la Parlament, astfel încât joi după-amiază pot fi audiaţi oricât de târziu miniştrii. Vineri dimineaţă avem votul în Parlament”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro