Tag: europene

  • Brigitte Bardot i-a scris lui Barroso, acuzând că Băsescu este responsabil de situaţia maidanezilor

     “Există numeroase mărturii, unele mai înspăimântătoare decât altele. Preşedintele Traian Băsescu a contribuit la eşecul programului de sterlilizare a câinilor comunitari din România, program coordonat de Fundaţia mea. A trădat acordurile pe care le-am semnat, iar, dacă acum există un potenţial pericol pentru români, preşedintele Băsescu este primul responsabil”, susţine Bardot în scrisoarea trimisă preşedintelui CE.

    “Lăsând câinii să se reproducă pentru a organiza apoi un adevărat genocid animalier, acest individ trist a adus ţara sa la o barbarie nedemnă de Uniunea Europeană!”, acuză Brigitte Bardot. “Domnule preşedinte Barroso, vă supun atenţiei Declaraţia Parlamentului European, adoptată pe 13 octombrie 2011, privind gestionarea populaţiei canine la nivelul Uniunii Europene. Textul îndeamnă statele membre să elaboreze «strategii globale de gestionare a populaţiei canine, inclusiv măsuri şi legi pentru controlul populaţiilor canine şi împotriva actelor de cruzime faţă de animale, promovarea acţiunilor veterinare, în special vaccinarea împotriva rabiei şi sterilizarea ca modalităţi pentru controlarea câinilor nedoriţi»”, adaugă Bardot.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Europeana incearca sa impiedice faramitarea Spaniei: “Va separati de Madrid, iesiti din UE”

     “Daca o parte a unui teritoriu dintr-un stat membru decide sa se separe, partea respectiva nu mai este un membru al Uniunii Europene”, a declarat Almunia, in timpul unei conferinte, la Barcelona. Aceasta a fost una dintre cele mai clare luari de pozitie ale unui lider UE, legat de problema apartenentei in urma separarii.

    Declaratiile lui Almunia sunt in acord cu cele ale presedintelui CE, Jose Manuel Barosso, care a spus, in legatura cu referendumul care va avea loc in Scotia anul viitor, ca tara proaspat formata va trebui sa adere din nou la UE. Asa cum era de asteptat, comentarile lui Almunia au starnit nemultumirea activistilor catalani, care au format pe 11 septembrie un lant uman in Barcelona, aratand ca sunt hotarati sa definitiveze secesiunea.

    Economistii spun ca discutiile legate de o posibila separare a Cataloniei de Spania, o regiune puternic industrializata, cunoscuta ca “fabrica Spaniei”, nu fac altceva decat sa altereze increderea investitorilor straini in stabilitatea tarii, care se chinuie sa iasa din cea mai grava recesiune de la caderea generalului Franco incoace.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Locul in care se traieste cel mai bine. Melbourne este, pentru al treilea an consecutiv, orasul cu cea mai buna calitate a vietii

     Orasele care au ocupat primele pozitii in topul Global Livability au ramas, in mare parte, aceleasi din anii trecuti. Astfel, Australia si Noua Zeelanda au cinci orase in clasament, in timp ce Canada este reprezentata de trei orase din top 10.

    In ceea ce priveste orasele din restul listei, 28 dintre ele si-au vazut ratingul afectat negativ, din cauza “nesigurantei de pe strada, a primaverii arabe, austeritatii europene si problemele Chinei”, potrivit raportului EIU.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • OMV Petrom a finalizat o investiţie de 40 milioane euro pentru desulfurarea gazelor la Petrobrazi

     “Noua instalaţie permite reducerea emisiilor poluante ale rafinăriei, în linie cu nivelele europene (…) În plus, noua instalaţie va avea un impact pozitiv asupra eficienţei energetice a rafinăriei”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

    Pentru modernizarea şi eficientizarea Petrobrazi, OMV Petrom a alocat un buget de investiţii de circa 600 milioane euro, din care circa 500 milioane euro au fost deja cheltuiţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ernst&Young: Grupurile bancare europene estimează reducerea expunerilor. În România creditarea va stagna

     “Continuarea dezintermedierii la nivelul grupurilor bancare europene va contribui la stagnarea creditării locale. Pe lângă implicaţiile situaţiei de la nivel european, băncile din România se confruntă cu o lipsă de încredere a consumatorilor şi a decidenţilor din companii, dar şi cu o reducere a capacităţii de îndatorare a acestora. Din păcate, stagnarea creditării ar putea afecta băncile, dincolo de efectul direct asupra valorii activelor şi a veniturilor din dobânzi, deoarece, fără o creştere susţinută a creditelor nu ne putem aştepta la o inversare pe termen scurt a evoluţiei creditelor neperformante şi a valorii activelor cu care sunt garantate”, a declarat, într-un comunicat, Gelu Gherghescu, partener Assurance & Advisory la Ernst&Young România.

    El a comentat astfel rezultatele studiului European Banking Barometer, realizat de E&Y, care arată printre altele că 50% dintre instituţiile bancare intervievate estimează că îşi vor reduce expunerea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Experţi: Accidentele din ultima lună nu pun în discuţie calitatea reţelei feroviare europene

     Catastrofa din Brétigny-sur-Orge, în apropiere de Paris, s-a soldat cu şapte victime, drama de la Santiago de Compostela a provocat moartea a 79 de persoane, iar coliziunea frontală dintre două trenuri produsă luni în apropiere de Lausanne a provocat moartea mecanicului de tren. Aceste trei accidente mortale în mai puţin de o lună nu permit însă tragerea unui semnal de alarmă, susţin experţii.

    “Este doar o coincidenţă, întrucât cele trei accidente au cauze total diferite, nu se poate stabili o legătură între ele”, asigură Jean-Daniel Buri, inginer la Şcoala politehnică federală din Lausanne (EPFL).

    “Conform observaţiilor iniţiale (…), este vorba despre o coincidenţă nefericită”, confirmă Jens Engelmann, membru al direcţiei generale a Agenţiei feroviare europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile europene încearcă să medieze conflictul dintre Mercedes-Benz şi Guvernul francez

     Ministerul francez al Ecologiei, Dezvoltării şi Energiei a anunţat că modelele clasa A şi clasa B şi coupe-ul CLA nu mai pot fi înmatriculate în Franţa întrucât nu respectă reglementările comunitare în domeniul mediului.
    Grupul Daimler apreciază măsura drept “absolut inexplicabilă” şi intenţionează să o conteste în jusţie, considerând că partea franceză interpretează greşit legislaţia UE. Oficiali europeni au anunţat la începutul acestei săptămâni că se consultă cu Berlinul şi Parisul şi că speră ca situaţia să fie rezolvată în septembrie.

     Dupa Franta, mai multe state din UE vor sa interzica vanzarea autoturismelor produse de Daimler

    Jean-Claude Bernard, şeful reţelei de dealeri Mercedes Benz din Franţa spune, citat de Financial Times, că acţiunea este motivată de dorinţa de a-i mulţumi pe ecologişti şi pentru a pricinui neplăceri unui fabricant auto german. “Lichidul de răcire este folosit de 95% din maşinile cu aer condiţionat din Franţa. Dacă sunt atât de periculoase, de ce nu le interzicem pe toate?!”.

    Decizia Franţei a împiedicat în această lună livrarea a 4.518 vehicule, din care 2.704 au fost deja vândute unor clienţi, potrivit grupului german.

    Daimler se află în negocieri de circa un an cu oficialii europeni, în privinţa unui nou agent de răcire despre care autorităţile de reglementare susţin că îndeplineşte standarde mai stricte referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră. Producătorul auto german nu a trecut la folosirea acestui gaz refrigerant, argumentând că este posibil să ia foc mai uşor decât agentul folosit în prezent, în cazul unor accidente. Germania a permis Daimler să continue să folosească gazul R134a, din cauza motivelor de îngrijorare legate de noul agent de răcire R1234yf.

    Comisia Europeană a avertizat autorităţile de la Berlin cu posibile măsuri punitive. O directivă europeană a interzis gazul R134a încă de la începutul anului 2011, dar pentru vehiculele certificate anterior acestei date există o derogare până în 2017. Grupul Daimler a vândut 15.745 de vehicule compact în Franţa, în primul semestru, reprezentând 2% din livrările globale de automobile ale grupului în perioada respectivă.

  • Hezbollah, despre decizia UE de a înscrie aripa sa militară pe lista organizaţiilor teroriste: Este agresivă şi nedreaptă

     Partidul şiit a apreciat că această decizie va atrage “pierderi şi dezamăgiri” din partea europenilor.

    “Hezbollah refuză clar decizia UE (…) şi vede în aceasta o decizie agresivă, nedreaptă, care nu se bazează pe nicio justificare şi nicio probă”, a anunţat un comunicat al partidului, publicat luni seara.

    Hezbollah, oaia neagră a Statelor Unite şi Israelului, a apreciat, de asemenea, că “Uniunea Europeană s-a pliat pe presiunile americano-sioniste (…) şi pe dictatul Casei Albe”, ceea ce constituie o “tendinţă periculoasă”, potrivit comunicatului.

    “Această decizie a fost redactată cu mână americană şi cerneală israeliană, iar Europa doar şi-a pus ştampila”, a adăugat partidul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania a respins proiectului propus de CE privind restructurarea băncilor cu probleme

     Comisia Europeană a propus miercuri aşa-numitul “mecanism unic de rezoluţie” a băncilor aflate în pragul colapsului, al doilea pilon al uniunii bancare convenită de liderii europeni ca soluţie pentru criza datoriilor de stat.

    Primul pilon reprezintă noul sistem de supraveghere pentru băncile din zona euro şi din statele care vor solicita aderarea la uniunea bancară. Banca Centrală Europeană va prelua rolul de supraveghetor unic al băncilor europene începând din toamna anului viitor, potrivit celui mai recent calendar adoptat de autorităţi.

    Potrivit propunerii de miercuri a CE, un “comitet unic de rezoluţie” ar pregăti şi desfăşura restructurarea oricărei bănci aflată în situaţie de criză, din zona euro sau din statele UE care aderă voluntar la schemă. Responsabilitatea declanşării procedurii de rezoluţie ar reveni în mod exclusiv Comisiei Europene, iar mecanismul ar fi garantat şi finanţat dintr-un fond de rezoluţie format prin contribuţii de la industria financiară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele BCE: Consolidarea fiscală în zona euro este inevitabilă

     Întrebat despre criza politică din Portugalia şi consecinţele austerităţii în această ţară, Draghi a afirmat că Portugalia se numără printre exemplele “în care economia rămâne sub presiune, iar problemele sociale, inclusiv şomajul în rândul tinerilor, sunt la cote ridicate”.

    BCE a transmis în mode repetat că banca nu poate substitui reformele şi consolidarea fiscală de care sunt responsabile guvernele, a declarat şeful băncii centrale, adăugând, însă, că procesul de consolidare ar trebui să aibă impact negativ minim asupra creşterii economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro