Tag: detinere

  • KazMunaiGaz va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari în România

     “E un proiect de lege pentru că îl trimitem la Parlament. Până la urmă, decizia finală, ca în toate marile privatizări sau marile cazuri de acest gen, trebuie să aparţină Parlamentului. Practic vindem o parte din acţiunile statului cu 200 de milioane de dolari – este peste preţul de cotaţie la bursă – iar, mai mult, KazMunaiGaz, cu o participare a statului român, va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari în perioada următoare”, a spus Ponta, detaliind astfel conţinutul memorandului privind Rompetrol, care va intra în dezbatere în şedinţa de Guvern de miercuri.

    Ponta a spus că a fost interesat mai puţin de preţul de 200 de dolari cu care au fost vândute acţiunile – care oricum este peste preţul acţiunilor la bursă, şi mai mult de continuarea investiţiilor în rafinăria de la Petromidia şi în aplicarea fondului de investiţii de un miliard de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi iranieni, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Kenya

     Cei doi iranieni, Ahmed Mohammed, în vârstă de 50 de ani, şi Sayed Mansour, în vârstă de 51 de ani, au fost arestaţi în iunie 2012, iar interogarea lor a condus poliţia la depistarea a 15 kilograme de RDX, un exploziv militar puternic, ascunse în Golful Mombasa, al doilea cel mai important oraş din ţară, un important centru turistic pe coasta Oceanului Indian, potrivit acuzaţiei.

    Tribunalul i-a condamnat pe fiecare la închisoare pe viaţă pentru un “act menit să cauzeze răniri grave”, zece ani pentru “posesie de explozivi” şi 15 ani pentru “pregătirea unui act criminal”, precizând că pedepsele vor fi contopite, o hotărâre judecătorească denunţată de Teheran.

    “Sunt tulburat când îmi imaginez extinderea pagubelor pe care le-am fi putut vedea”, a declarat judecătorul Waweru Kiarie prezentând verdictul, în capitala kenyană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Europeană: Motorola Mobility abuzează de poziţia pe piaţă cu cereri de interzicere a produselor Apple

     Executivul UE a trimis Motorola Mobility o plângere antitrust în acest sens, relatează Bloomberg.

    “Companiile ar trebui să îşi folosească timpul inovând şi concurând în baza meritelor produselor oferite, nu folosind incorect drepturile de proprietate intelectuală în scopul de a ţine în loc concurenţa, în detrimentul inovaţiei şi al dreptului de a alege al cumpărătorului”, a declarat luni comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia.

    UE încearcă să elimine abuzurile legate de drepturile de proprietate intelectuală, în condiţiile în care Motorola Mobility, Microsoft, Apple şi Samsung Electronics obţin victorii comerciale prin hotărâri judecătoreşti divergente, în întreaga lume.

    Anul trecut, Almunia a trimis Samsung o plângere oficială, legată de maniera în care compania se foloseşte de patente, şi are în vedere stabilirea unor reguli care să împiedice companiile să se folosească incorect de invenţii, în detrimentul concurenţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Om de afaceri din Arad, dat dispărut de familie. Fiul său susţine că bărbatul a fost ameninţat cu moartea de către partenerul său de afaceri

     Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Judeţene Arad, familia omului de afaceri Abel Apostol – care deţine în asociere, în centrul municipiului Arad, pe malul Mureşului, o bază sportivă şi un restaurant – a sesizat Poliţia cu privire la dispariţia acestuia.

    Familia a menţionat că omul de afaceri în vârstă de 55 de ani a fost văzut ultima dată în incinta bazei sportive, în seara zilei de 1 mai.

    “Conform procedurilor, persoana dispărută a fost dată în urmărire naţională şi internaţională. Poliţiştii au solicitat sprijinul jandarmilor şi a celor de la ISU Arad pentru căutări, care au loc atât pe Mureş cât şi pe malul râului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNA a aprobat modificarea acţionariatului Realitatea TV. Cozmin Guşă este noul acţionar majoritar

     Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă primită de la Realitatea Media SA (care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri Realitatea TV), potrivit căreia acţionariatul societăţii a fost modificat.

    Societăţile care deţin licenţe audiovizuale au obligaţia să notifice CNA în legătură cu orice modificare apărută în licenţă, în conformitate cu Legea audiovizualului şi cu Decizia CNA numărul 488.

    Membrii CNA au aprobat, marţi, modificarea acţionariatului societăţii Realitatea Media SA, cu unanimitate de voturi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu). La şedinţa CNA de marţi nu participă doi membri – Radu Călin Cristea şi Valentin Jucan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările de jucării cresc în săptămânile premergătoare Paştelui cu 50%. Topul celor mai căutate jucării

     “Anul acesta sunt foarte populare păpuşile Laadeeda, Bratzillas şi Monster High şi pentru băieţi maşina iDrive cu telecomandă cu senzori de mişcare, puştile cu apă Banzai şi pentru preşcolari povestitorii Oaki Oak şi Roza”, a mai spus Constantinescu.

    Printre retaileri de jucării de pe piaţa românească se numără Noriel, Toyplex şi Symk. Principalii competitori ai acestora sunt hipermaketurile, care comercializează produse la preţuri mici, dar şi magazinele online.

    Întrebat cum se impune în competiţia cu hipermarketurile, Constantinescu spune că Noriel are şi o gamă proprie de produse şi încearcă să menţină preţurile la un nivel competitiv.

    “Avem propriile produse care se găsesc numai în magazinele Noriel şi care sunt foarte apreciate de clienţii noştri. În acelaşi timp luptăm să menţinem preţuri competitive cu toţi concurenţii din piaţă pentru a avea o ofertă atractivă şi organizăm deseori oferte de preţ şi promoţii pentru clienţii fideli, membri ai Clubului Noriel”, a explicat Constantinescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Documentarul “Wild Carpathia” continuă: Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România în episodul II

     Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, au anunţat, pe 19 aprilie, că miniseria “Wild Carpathia” va continua cu două episoade noi. Primul episod al miniseriei “Wild Carpathia” – ce a inclus un interviu în care prinţul Charles promova Transilvania – a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional, inclusiv în România.

    În acest context, Alasdair Grant, coproducător al “Wild Carpathia” şi cel care semnează imaginea acestei miniserii, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două noi episoade vor fi centrate pe Munţii Carpaţi, gazda acestora urmând să fie tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi primul episod al acestei miniserii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ: Casele de vânătoare deţinute de Ceauşescu în Timiş şi Sibiu pot fi închiriate de 1 Mai şi Paşte

     Cazarea la cele două cabane de vânătoare din Timiş – 120 de lei pe zi camera

    În Timiş, Nicolae Ceauşescu avea două case de vânătoare – una la Pişchia şi alta la Chevereşu Mare, ambele la aproximativ 25 de kilometri de Timişoara. Cele două case sunt acum în administrarea Direcţiei Silvice Timiş.

    Cabana de vânătoare de la Chevereşu Mare are aproape tot timpul chiriaşi, iar în sezonul de vânătoare este ocupată în întregime.

    Casa de vânătoare de la Chevereşu Mare are şapte camere de închiriat şi o sală de mese. Preţul unei camere este de 120 de lei pe zi, iar întreaga casă poate fi închiriată cu 800 de lei pe zi. Casa a fost renovată de două ori după 1990

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COREEA DE NORD: Condiţia de abandonare a programului nuclear şi balistic este “total inacceptabilă”

     Această reluare a dialogului va avea loc “între state care deţin arma nucleară” sau nu va avea loc, a avertizat cotidianul oficial nord-coreean Rodong Sinmun într-un comentariu.

    Condiţia de abandonare de către Phenian a programului său nuclear şi balistic înainte de revenirea la masa negocierilor cu Washingtonul este “total inacceptabilă”, a adăugat el.

    Phenianul, care îşi revendică statutul de putere nucleară, este suspectat că deţine mai multe bombe nucleare şi recurge la teste atomice pentru a reuşi să le miniaturizeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este milionară în dolari, merge la grădiniţă şi conduce propria afacere

     Isabella Barrett, în vârstă de 6 ani, a devenit cunoscută publicului în urma prezenţei sale în concursurile de frumuseţe.

    A câştigat de-a lungul timpului numeroase premii şi titluri care i-au adus celebritatea. Acum este şi antreprenoare milionară. Isabella are propria ei afacere cu bijuterii – Glitzy Girl şi deţine peste 60 de perechi de încălţăminte.

     “Sunt un superstar, am linia mea de bijuterii şi îmi place să fiu şefă. Totuşi, cel mai mult iubesc pantofii. Am peste 60 de perechi doar ale mele”, a declarat micuţa afaceristă într-un interviu pentru The Mirror.

    Potrivit ziarului britanic, din viaţa Isabellei nu lipsesc nici momentele de normalitate – îi place să-şi aleagă singură hainele, să colecţioneze păpuşi şi îl adoră pe Justin Bieber. Merge la şcoală, studiază italiana, germana şi franceza, face gimnastică şu cursuri de dans, dar şi canto.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro