Tag: conditii

  • Olteanu, BNR: România trebuie să stabilească o serie de ţinte intermediare pentru a adera la euro

     “Când aderăm la euro am aflat, este o decizie politică. Din momentul în care decizia a fost luată însă, dimensiunea politică dispare. Pentru că, dacă stabilirea unui calendar este o decizie a reprezentanţilor, îndeplinirea condiţiilor, în special în ceea ce priveşte competitivitatea, convergenţa reală a economiei româneşti, capacitatea noastră de a trăi acolo, de a produce şi de a consuma acolo, fără a diverge de modelul pozitiv european presupune să ne creştem competitivitatea şi aici trebuie ajuns la un consens pentru stabilirea unui traseu care să presupună, pornind de la ţinta aderării, o serie întreagă de ţinte intermediare pe ani, pe luni, pe domenii, pe reforme”, a afirmat marţi Olteanu la un seminar pe teme economice.

    La rândul său, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, consideră că ţinta de adoptare a monedei euro în 2019 este foarte ambiţioasă, dar nu imposibil de realizat, susţinând opinia viceguvernatorului că este necesară stabilirea unor obiective clare, în mai mulţi paşi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: Nivelul de trai va creşte dacă se refinanţează datoria şi se face deficit extern

     “Nivelul de trai este legat de altceva şi trebuie să înţelegeţi că a face o corelaţie – avem creştere economică trebuie să crească şi nivelul de trai, această corelaţi nu este valabilă decât dacă toată creşterea economică se duce în nivelul de trai. Or, România, uitaţi-vă tot la cifre, a redus substanţial deficitul extern. Când ai deficit extern ce înseamnă? Aveam 14%. Iei mai mult din exterior, cu 14%, păi asta înseamnă creştere pe trei ani de zile, decât dai în exterior. Foarte bine, pentru că trăieşti mai bine câtă vreme iei mai mult din exterior.

    Soseşte însă momentul, exact ca un credit, creşti cu 14% mai mult decât produci, eu simplific acum lucrurile (…) dar când reduci de la 14% la 4% dintr-o dată ai zece procente cu care fie scade producţia, şi atunci scade şi nivelul de trai, fie scade altceva, te împrumuţi din altă parte şi aşa mai departe”, a spus Isărescu, întrebat dacă egalizarea cifrelor de inflaţie nu ascunde de fapt o deteriorare a nivelului de trai şi cum de nu se simte creşterea economică la nivelul populaţiei.

    Şeful băncii centrale a ţinut să spună că lucrurile au fost aşezate destul de bine de către România ca să nu fie o cădere dramatică a nivelului de trai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Restructurarea creditelor, aplicată probabil de la 1 iulie. Va fi opţională pentru bănci şi persoane

     Întrebat de presă când va fi aplicată măsura restructurării creditelor pentru populaţie şi dacă este finalizat proiectul de act normativ în acest sens, Ponta a precizat că măsura va fi aplicată probabil cu 1 iulie.

    “Probabil de la 1 iulie. Imediat ce este gata finalizat proiectul, va fi pus pe site. Nu va fi obligatoriu, va fi opţional, şi pentru persoane, şi pentru bănci”, a declarat premierul.

    El a precizat că proiectul va fi include condiţiile discutate cu organismele financiare internaţionale şi vor fi puse în dezbatere publică.

    Restructurarea îmrumuturilor populaţiei prevede reduceri de impozit, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare, de doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST la nivel mondial al angajaţilor lanţurilor de restaurante fast-food, pe 15 mai

     Reuniţi pentru prima dată sub sigla unui sindicat internaţional, UITA, angajaţii din domeniul fast-food au ajuns la un acord cu privire la lansarea protestului pe 15 mai, când vor avea loc greve în 150 de oraşe americane şi acţiuni de protest în 33 de ţări, inclusiv în Japonia, Brazilia, Maroc şi India.

    “Muncitorii din zeci de ţări de pe şase continente au anunţat că se alătură mişcării tot mai importante în favoarea creşterii salariilor şi acordării unor drepturi mai bune de muncă în restaurante ca McDonald’s, Burger King, Wendy’s şi KFC”, anunţă organizatorii într-un comunicat.

    Un grup de 70 de manifestanţi, originari din diverse ţări, s-a adunat miercuri în faţa unui restaurant McDonald’s, în Manhattan, cu ocazia acestui anunţ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai bune 10 oraşe în care să petreci o vacanţă alături de familie – GALERIE FOTO

    O vacanţă cu familie presupune condiţii diferite faţă de o escapadă alături de prieteni. Oraşele ce urmează propun activităţi pentru cei de toate vârstele.

    CELE MAI BUNE 10 ORAŞE ÎN CARE SĂ PETRECI VACANŢA ALĂTURI DE FAMILIE

  • Circa 15% dintre centrele comerciale din România şi-ar putea schimba destinaţia

     “Dacă facem o structurare a centrelor comerciale existente în A, B, C şi D, în care A reprezintă proiectele dominante şi B cele mai puţin dominante, iar C şi D centrele prea mici, pot să spun că A şi B pot să supravieţuiască şi să se adapteze cererii şi pieţei, în timp ce pentru C şi D vom vedea un trend de repoziţionare şi de schimbare de destinaţie, mai ales că mai sunt şi alte proiecte în curs de planificare”, a declarat Brigitte Schmitt, managing partner al firmei Oasis Shopping Center Services, divizia de administrare comercială şi tehnică pentru sectorul de retail a dezvoltatorului imobiliar Oasis.

    În opinia sa, în categoria C şi D se încadrează circa 30-35% din stocul de centre comerciale de pe piaţa locală, în timp ce 10-15% din stoc îşi va schimba destinaţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursuri noi în domeniul resurselor umane la ZFeLEARNING

    Aceste cursuri sunt primele din categoria resurselor umane, un domeniu dinamic şi cu un rol deosebit de important mai ales în perioadele de criză şi pot fi accesate într-o secţiune nouă a ZFeLEARNING.ro, la adresa http://www.zfelearning.ro/resurse-umane/

    Cursul “Ghid pentru administrarea de personal” sintetizează informaţiile necesare pentru a administra corect şi eficient efectivul de personal al unei companii şi pune la dispoziţia cursanţilor informaţii legislative cu incidenţă asupra contractelor de muncă şi a procesului de administrare de personal.

    Cei care vor urma cursul vor afla: care este cadrul legal al relaţiilor de muncă, ce trebuie să conţină dosarul de personal şi în ce condiţii se completează acesta, care sunt condiţiile încheierii, modificării, suspendării şi încetării contractelor de muncă, ce reprezintă şi cum se completează Registrul General De Evidenţă A Salariaţilor (REVISAL), în ce condiţii se poate încheia un contract de muncă colectiv la nivelul societăţii sau care sunt condiţiile pe care trebuie să le respecte Regulamentul de ordine interioară al societăţii.

    Cursul este dedicat atât persoanelor din departamentul HR, fără experienţă în domeniul administrării de personal, cât şi celor cu experienţă în acest domeniu, care vor să îşi consolideze cunoştinţele. Deţinătorii de IMM-uri pot să obţină informaţii foarte importante în gestionarea personalului. Cursul se adresează şi celor care lucrează în alte poziţii decât cele de HR, care vor să dobândească cunoştinţe în domeniul complex al administrării de personal.

    Cursul “Principiile calculului salarial” sintetizează informaţiile necesare celor care lucrează în domeniul HR pentru a gestiona corect şi eficient salariile angajaţilor. Cursanţii au la dispoziţie informaţii legislative cu incidenţă asupra contractelor de muncă şi a procesului de salarizare. Acestea sunt însoţite de exemple practice de aplicare a normelor legale şi studii de caz care vor facilita aprofundarea noţiunilor, indiferent dacă cei care le urmează au experienţă sau sunt debutanţi.

    În multitudinea de noţiuni pe care le vor dobândi cei care vor urma cursul se numără: modalitatea de calcul a salariului brut realizat în cazul aplicării mai multor forme de salarizare: în regie; în acord (direct; progresiv; indirect); prin cote procentuale; care sunt drepturile de asigurări sociale acordate salariaţilor şi modalitatea de calcul a indemnizaţiilor corespunzătoare acestora conform legilor în vigoare; criteriile prevăzute de lege pentru acordarea diverselor sporuri; modul de calcul al salariului net şi al restului de plată care reprezintă suma primită efectiv de salariat ca plată a drepturilor sale salariale.

    Cursul este potrivit atât persoanelor din departamentul HR, fără experienţă în domeniul salarizării, cât şi celor cu experienţă în calculul salarial, care vor să îşi consolideze cunoştintele. Cursul se adresează şi persoanelor din poziţii non-HR care vor să dobândească cunoştinte în domeniul complex al calculului salarial sau celor care au un business la început de drum şi doresc sa înveţe cum se calculează salariile angajaţilor.

    Aceste cursuri au fost dezvoltate în parteneriat cu Smartree Romania şi sunt susţinute de Monica Spiteri, directorul de dezvoltare al Smartree Romania. Cu o experienţă practică de peste 10 ani în domeniul complex al resurselor umane, consultanţei şi externalizării, Monica Spiteri a fost implicată în numeroase proiecte de optimizare şi eficientizare a proceselor de HR, oferind consultanţă mai ales companiilor multinaţionale din diverse industrii. Ea este licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a ASE Bucureşti, precum şi a ISG Paris, una dintre cele mai prestigioase universităţi din Franţa. De asemenea, ea este Asociat CIPD (Chartered Institute of Personnel Development).

    Cursurile costă fiecare doar 31 euro fiecare (TVA inclus) şi pot fi accesate pe platforma de cursuri video online ZFelearning.ro.

    Despre ZFeLEARNING.ro

    ZFeLEARNING.ro oferă în prezent 17 cursuri destinate celor care îşi doresc să se dezvolte profesional, personal sau să îşi actualizeze cunoştinţele. Cursurile sunt de scurtă durată (1-2 ore), împărţite în module de maxim 20 de minute şi au fost astfel construite încât să răspundă unor nevoi punctuale, de maximă actualitate, din domeniile financiar-contabil, juridic, medical-farmaceutic, marketing şi comunicare, fonduri europene, management.

    Prin intermediul platformei ZFeLEARNING.ro, un instrument modern care permite plata online sau cu OP, cursanţii pot avea acces la informaţie oricând şi oriunde, la birou sau acasă, iar la final în urma parcurgerii cursurilor vor primi, în funcţie de rezultatele obţinute la testele finale, un certificat emis de partenerul de conţinut al ZFeLEARNING. Unele certificate pot fi folosite pentru obţinerea de puncte de credit de dezvoltare profesională continuă (CPD), recunoscute de organizaţii profesionale, internaţionale sau naţionale, cum ar fi: ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), CAFR (Camera Auditorilor Financiari din România), CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România).

    Celelalte cursuri oferite de ZFeLEARNING.ro sunt: Să citim un set de situaţii financiare în 10 minute; Interpretarea în 4 paşi a indicatorilor financiari de bază; Comunicarea in afaceri; Managementul proiectelor co-finantate din fonduri structurale; Raportarea financiară frauduloasa; Impozite amânate: recunoaştere şi prezentare, exemple specifice pentru România; Inspecţia fiscală – un inconvenient minor sau o problemă majoră?; Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor; Preţuri de transfer – documentaţie şi acorduri de preţ în avans; Cine este pacientul meu; Comunicarea cu pacientul; Cum să abordezi investigaţiile şi inspecţiile Consiliului Concurenţei; Cum să evităm practicile interzise de Legea concurenţei; Negocierea contractului colectiv de muncă; Mangementul echipelor virtuale.

  • Guvernul ridică restricţia de construcţie pe litoral pentru lucrări finanţate din fonduri UE

     Ordonanţa, care modifică Legea 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, va fi aprobată în şedinţă de marţi a Guvernului.

    “O ordonaţă prin care permitem continuare lucrărilor din fonduri europene, în special în zona de litoral, acolo unde era o lege de acum câţiva ani prin care, între 15 mai şi 15 septembrie, nu se lucra, după care venea iarna şi iar nu se lucra. Avem programe cu fonduri europene unde, dacă nu lucrăm, pierdem banii şi rămânem cu şantierul, nu doar în Mamaia, ci şi în Eforie şi în alte zone”, a spus Ponta la începutul şedinţei Executivului.

    El a arătat că este un lucru extrem de important ca lucrările aflate în execuţie să fie continuate şi finalizate, dar “în condiţii de protecţie a turiştilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volumul vânzărilor de ciment ale Lafarge în România a crescut cu 37,4% în primul trimestru

     “În România, volumul vânzărilor de ciment a crescut puternic, sprijinit de mai multe proiecte care au început mai devreme datorită vremii favorabile”, se arată într-un raport publicat marţi de Lafarge.

    Lafarge este prezent în România pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, precum şi pe segmentul betoanelor şi agregatelor. Pe piaţa locală principalii concurenţi ai Lafarge sunt HeidelbergCement (Germania) şi Holcim (Elveţia).

    Lafarge şi Holcim, cei mai mari producători de ciment la nivel mondial, au anunţat recent planuri de fuziune, tranzacţie evaluată la 40 miliarde de dolari. Pentru a obţine avizul autorităţilor pentru concurenţă, cele două companii vor trebui să vândă mai multe active, inclusiv din România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect: Reducerea vârstei de pensionare pentru grupa I de muncă să se facă de la 2 ani realizaţi

     Propunerea legislativă, care vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul de pensii, este iniţiată de deputaţii PSD Florin Iordache (preşedintele Comisiei de muncă), Vasile Popeangă, Ion Călin, Viorel Dragomir, Constantin Rădulescu, Aurel Vlădoiu.

    Proiectul de lege prevede ca, pentru persoanele care au fost încadrate în grupa I de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare să se facă de la doi ani, iar dacă există cazuri când stagiul de cotizare realizat în asemenea condiţii este sub doi ani, aceasta să se cumuleze cu perioadele lucrate în condiţii deosebite sau în grupa a II a de muncă şi reducerea să se facă de la condiţii deosebite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro