Tag: servicii financiare

  • Leul, la minimul anului fata de euro

    Potrivit lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, cursul de schimb ar fi inceput sa se corecteze in toamna acestui an, dupa aprecierea puternica din primul semestru, chiar daca pe pietele financiare internationale nu ar fi aparut criza de lichiditate.

    El a explicat ca nivelul inalt al deficitului de cont curent reprezinta principala vulnerabilitate a economiei romanesti, iar investitorii sunt influentati de evolutia acestui indicator.

    Agentia Reuters comenteaza ca tendinta descendenta a cotatiei leului fata de euro se va mentine si anul viitor, intrucat investitorii sunt ingrijorati de esecul guvernului de a echilibra economia. Moneda nationala a coborat in raport cu euro inainte ca problemele de pe piata financiara sa determine investitorii sa reduca plasamentele pe pietele emergente, considerate riscante.
    Piata de capital a fost la randul ei afectata, indicele BET inregistrand un declin de circa 15% numai in luna noiembrie.

    Analistii considera ca amplificarea deficitului de cont curent, nivelul ridicat al creditelor pentru locuinte si apropierea alegerilor generale vor alimenta tendinta descendenta a pietelor, in 2008.
    "Principalul element de vulnerabilitate este deficitul de cont curent. Exista conditii pentru deprecierea in continuare a leului, intrucat atmosfera de pe piata este total nefavorabila", a declarat Ionut Dumitru, analist la Raiffeisen Bank.

    La declinul cotatiei a contribuit si decizia de la inceputul acestei luni a agentiei de evaluare financiara Standard & Poor’s de revizuire a perspectivei ratingului Romaniei de la "stabil" la "negativ", ca urmare a ingrijorarii legate de lipsa de actiune a autoritatilor in problema deficitului de cont curent, comenteaza Reuters.

    In ultimele luni, analistii au avertizat ca statele foste comuniste unde exista dezechilibre externe mari risca sa pierda increderea investitorilor, chiar daca ritmul lor de crestere economica este mai ridicat decat in Occident.
    Presiuni asupra monedelor au aparut si in Bulgaria si tarile baltice, dar rata de schimb este protejata de existenta unor consilii monetare. Lars Christensen, analist la Danske Bank, considera ca problema a fost exacerbata de volumul mare al creditelor in valuta pentru locuinte, care face economia mai vulnerabila la fluctuatiile de pe piata valutara.

    Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Fondul Monetar International au cerut guvernului in repetate randuri sa aplice o politica mai stricta in privinta bugetului si a salariilor, pentru a tine cererea sub control si a imbunatati competitivitatea.

    BNR a majorat, in octombrie, dobanda de politica monetara cu 0,5 puncte procentuale, la 7,5%, in conditiile in care inflatia a depasit tinta de 3-5% stabilita pentru 2007.
    Analistii considera ca inrautatirea perspectivei inflatiei va determina BNR sa opereze o noua majorare a dobanzii in luna ianuarie, care ar putea avea, pe termen scurt, efect asupra leului, potrivit Reuters.

  • Listare in 2008 sau demisie

    Initial, Alexandru Paunescu a declarat ca listarea va avea loc in vara lui 2008, dupa stabilirea administratorului de fond si evaluarea a 90% din valoarea activelor detinute, respectiv companiile mari.

    Dan Paul a sustinut ca listarea nu va fi posibila, atata timp cat alegerea administratorului nu a avut inca loc, desi ar fi trebuit stabilita din 2005. De asemenea, anul electoral si indecizia guvernantilor, de a caror semnatura depinde stabilirea administratorului de fond, sunt alte motive de amanare a listarii.

  • Asiguratori premiati

    Omniasig a fost premiata pentru flexibilitate in negociere si ofertare in relatia cu clientii, iar pentru calitate si promptitudine in relatia cu brokerii a fost aleasa societatea Allianz Tiriac. Pentru 2007 au fost acordate in premiera doua noi premii: cel pentru fair play in relatie cu brokerii, unde a castigat AIG Romania, si administratorul de pensii facultative al anului, castigator fiind Allianz Tiriac Pensii Private.
    UNSICAR reuneste 69 de brokeri de asigurare, 18 dintre acestia semnand aderarea ieri, cand s-a modificat si comitetul director. "In prezent, comitetul este format din cinci membri plini si doi supleanti", a
    anuntat Bogdan Andriescu, presedintele UNSICAR.

  • Bursa a pierdut tot ce castigase de la inceputul anului

    Bursa a pierdut in ultimele doua zile circa 1,3 mld. euro din capitalizare pe fondul unora dintre cele mai severe corectii din ultimul an, capitalizarea totala a companiilor listate pe BVB ajungand la nivelul de 22 mld. euro inregistrat la inceputul anului.

    Fata de maximul de 32 mld. euro atins in luna iulie, Bursa a pierdut pana acum peste 10 mld. euro, la aceasta corectie contribuind, pe langa scaderile actiunilor, deprecierea leului fata de euro si anularea majorarii de capital de la Oltchim in urma careia s-a evaporat circa 1 mld. euro din piata.

    Indicele BET al celor mai importante zece companii de la Bursa a pierdut cate 2% in ultimele doua sedinte de tranzactionare.

    Pentru mai multe detalii, click aici

  • Topul rau-platnicilor la banci: Bucuresti, Constanta si Iasi

    Acestea sunt Bucuresti cu 20%, judetul Constanta cu 5,6% si judetul Iasi cu 4,8% din totalul restantelor.

    Aproape 65% din totalul restantierilor sunt barbati.

    Cu toate acestea, recordul negativ este detinut de o femeie din judetul Prahova care la 1 octombrie era restanta la 13 membri ai Biroului de Credit (intre timp si-a lichidat o restanta ramanand cu 12) cu suma de 85.000 de lei.

    La creditele in moneda europeana, cea mai mare restanta este in valoare de 79.000 de euro pentru un credit ipotecar pe 25 de ani acordat in 2006, in valoare de peste 250.000 de euro. La creditele in moneda nationala, cea mai mare suma restanta este de 252.000 de lei pentru un credit ipotecar din 2005 iar la creditele in moneda americana, cea mai mare  restanta este de 76.000 de dolari la un credit pentru locuinta.

  • Biroul de Credit: Asteptam informatii de la 80% din piata bancara

    In total, in Biroul de Credit sunt membri 28 de banci, care reprezinta 98,4% din totalul pietei, 6 societati de credit de consum, una de leasing si una de asigurari. "Speranta mea e ca anul acesta informatia pozitiva sa vina de la 80% din piata bancara", a declarat Epure.

    De la infiintarea sa si pana in prezent, Biroul de Credit a eliberat 14,7 milioane de rapoarte de credit, peste jumatate dintre acestea fiind eliberate in 2007. In 2006, totalul rapoartelor era de 6,8 milioane.

    Rapoartele de credit sunt solicitate de banci atunci cand analizeaza dosarele de credit. In acelasi timp, in 2007 s-au inregistrat 23.600 de solicitari de situatii personale.

    Numarul de persoane care figureaza in baza dre date a Biroului de Credit se ridica la 3,8 milioane, acestea fiind prezente fie cu informatii pozitive, fie cu informatii negative dar si cu ambele tipuri de informatii.