Tag: lider

  • Liderul mişcării şiite: Iranul ar interveni militar, în caz de nevoie, pentru susţinerea regimului sirian

     “Era normal să oferim tot ajutorul posibil armatei siriene şi miliţiilor locale”, a spus Nasrallah. “Suntem mândri de martirii Hezbollah căzuţi în Siria”, a adăugat Nasrallah.

    “Siria are prieteni adevăraţi în Orientul Mijlociu; aceştia nu vor permite căderea ţării în mâinile Statelor Unite sau Israelului”, a insistat Hassan Nasrallah.

    “În prezent există experţi iranieni care sunt în Siria de zeci de ani, dar încă nu sunt trupe iraniene; acum luptă doar poporul sirian. Dar, dacă situaţia va deveni mai periculoasă, state, mişcări de rezistenţă şi alte forţe vor avea obligaţia de a interveni eficient în confruntările de pe teren”, a avertizat Nasrallah.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Greva generală de la Uzinele Sodice Govora s-a terminat. Lider sindical: “Au câştigat economia vâlceană şi cea românească”

     Potrivit preşedintelui Sindicatului Sodistul, Adrian Gheorghe Mugioiu, contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, după aproape cinci luni de negocieri cu patronatul, liderul sindical precizând că prin păstrarea celor 770 de locuri de muncă “au câştigat economia vâlceană şi cea românească”.

    “Am semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2013, suntem bucuroşi că am finalizat în sfârşit aceste negocieri, iar greva generală s-a încheiat după două zile şi oamenii au reluat activitatea”, a declarat liderul sindical, care nu a dat alte detalii în legătură cu modul în care au fost soluţionate revendicările salariaţilor, şi nici alte date privind conţinutul contractului colectiv de muncă.

    Liderul sindical a spus că singura sa nemulţumire este la adresa justiţiei, care în cursul zilei de vineri, prin Tribunalul Vâlcea, a declarat ilegală greva salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora, deşi el susţine că au fost urmaţi toţi paşii necesari declanşării unui conflict de muncă, iar conducerea a fost sancţionată de către Inspecţia Muncii cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei muncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marian Lupu a fost demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului moldovean

     Deputaţii PCRM au cerut joi ca proiectul privind revocarea din funcţie de preşedintelui Parlamentului să fie inclus pe ordinea de zi a şedinţei Legislativului, relatează PRO TV Chişinău

    În acest context, liderul grupului parlamentar al PLDM, Valeriu Streleţ i-a sugerat lui Marian Lupu să se gândească să îşi depună demisia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: USL trebuie să rămână unită până când efectele economice vor fi resimţite de cetăţeni

     Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, ce şanse sunt ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale, ţinând cont de disputele din interiorul Uniunii, Daniel Constantin a afirmat că şansele “sunt mari”.

    “Şansele ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale sunt foarte mari. Cred că USL şi-a dovedit maturitatea politică. De fiecare dată, chiar dacă au fost tensiuni mici sau mari, maturitatea politică a primat şi cu toţii am conştientizat că nu trebuie să ne gândim la interesul PSD, PNL sau PC, ci trebuie să ne gândim la marea responsabilitate pe care ne-au dat-o oamenii. Cred că nu ne permitem să dezamăgim alegătorii care ne-au votat şi să vorbim, deja, de ruperea USL. Suntem abia la începutul misiunii noastre politice, angajamentul cel mai important este faţă de cetăţeni şi trebuie să îl respectăm”, a spus Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul BOGAŢILOR din Marea Britanie: Miliardarul Lakshmi Mittal, liderul clasamentului timp de opt ani, detronat

     Miliardarul rus Alişer Usmanov, proprietarul grupului Metalloinvest şi acţionar important al clubului de fotbal Arsenal, a urcat în fruntea unui top al bogaţilor din Marea Britanie realizat de publicaţia Sunday Times, cu o avere estimată la 13,3 miliarde de lire sterline (20,3 miliarde dolari).

    Usmanov, în vârstă de 59 de ani, l-a detronat pe magnatul oţelului de origine indiană Lakshmi Mittal, care s-a menţinut timp de opt ani în fruntea clasamentului. În acest an, Mittal a coborât pe poziţia a patra, cu o avere de 10 miliarde de lire sterline (15,2 miliarde dolari), relatează RIA Novosti.

    Magnatul media de origine rusă Len Blavatnik ocupă locul al doilea, după ce şi-a triplat averea de la 3,4 miliarde de lire anul trecut la 11 miliarde de lire (16,8 miliarde dolari).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O construcţie care ne este străină

    Vedeţi două aşa-zise lucrări de artă, pentru că au făcut parte din expoziţii ale unor artişti recunoscuţi de piaţă, dar care sunt fără prea mare valoare; fostul premier britanic în chip de clovn se cheamă, inspirat, desigur, „Thatcher„ şi este creaţia unui ins pe nume Sean Landers, iar al doilea portret se numeşte, şi mai inspirat, „Maggie„ şi este comis de Marcus Harvey. Ultimul a muncit ceva la portret, pentru că acesta este format prin alăturarea unei multitudini de obiecte din plastic, de la legume şi fructe la cranii, măşti ale lui Tony Blair sau falusuri. Nu cred, repet, că au mare valoare artistică, sunt menite doar să şocheze privitorul blazat; dar ele pot demonstra foarte bine modul în care societatea adoră să urască unii lideri.

    Maggie a venit la cârma unei naţii în derivă economică şi a luat măsuri care au schimbat radical cursul; a restructurat o întreagă industrie minieră, ceva mai mai delicat şi mai de anvergură decât să dai nişte salarii compensatorii în Valea Jiului şi apoi să abandonezi o întreagă zonă monoindustrială. Aceeaşi Maggie s-a dovedit mai bărbată decât alţii atunci când a ales războiul şi nu diplomaţia, poate pentru că legea talionului este un principiu care a croit umanitatea mai corect decât vorbăria inutilă.

    Margaret Thatcher îşi găseşte un loc firesc alături de un alt premier britanic, Winston Churchill, care a avut de făcut alegeri care ar tulbura, cred, minţile unui om normal. În august 1940 a lăsat ca locuitorii oraşului Coventry să fie bombardaţi, deşi serviciile secrete britanice, care puteau descifra codurile secrete germane, ştiau despre atac. Între câteva mii de vieţi şi secretul codului este o dilemă la care nu vreau să mă gândesc; mă gândesc numai la ce a fost în sufletul omului care a făcut alegerea şi cum s-a privit el în oglindă tot restul vieţii.

    Faceţi dumneavoastră comparaţiile cu liderii politici actuali, de pe malurile Dâmboviţei sau de aiurea: conduşi de interese financiare obscure, lipsiţi de coloană vertebrală sau de idei, manevraţi de păpuşari care pun în talerul de sus al balanţei naţii întregi. Pentru ai noştri cel puţin adoptarea euro sau programul de convergenţă economică cu UE s-au dovedit sarcini prea mari şi obositoare, aşa că au aplicat sănătosul principiu „aleagă-se„.

    Unii, care au ales la timp, sunt mult mai liniştiţi şi fac aici referire la situaţia Poloniei, care, economiceşte vorbind, se simte mult mai bine ca noi, dar asta şi pentru că în anii ‘90, când noi nu ne vindeam ţara, avea un premier ca Leszek Balcerowicz pe care îl scuipa lumea pe stradă pentru măsurile economice dure şi nepopulare luate.
    Nu coabitare în ticăloşie timp de două decenii, hăhăială sau promisiuni absurde, ci asumarea celei mai corecte decizii, chiar nepopulare, este cheia reuşitei. Dar asta ţine de o construcţie care ne este străină.

  • Haşotti: Homosexualii sunt doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească

     “Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă”, a declarat Puiu Haşotti pentru Ştirile ProTV, întrebat despre iniţiativa lui Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

    Sâmbătă, Puiu Haşotti a declarat pentru MEDIAFAX că cere PSD Constanţa retragerea sprijinului politic acordat deputatului Remus Cernea, pentru iniţiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Venezuelenii, chemaţi la urne în primele alegeri prezidenţiale post-Chavez

     Spectrul “campionului” stângii latino-americane, mort de cancer pe 5 martie, a planat în mod permanent asupra unei campanii-fulger, marcată de schimburi de replici dure, într-o ţară profund divizată după 14 ani de “revoluţie socialistă” şi aruncată în criză.

    Învestit de mentorul său înainte să moară, Maduro, un fost lider sindical în vârstă de 50 de ani, un fost şef al diplomaţiei timp de şase ani, iar în prezent şef interimar al statului, şi-a îndemnat susţinătorii să dea curs ultimelor dorinţe ale lui “Comandante”, care nu a mai putut să îşi exercite mandatul de şase ani, după ce l-a înfrânt pe Capriles în alegerile prezidenţiale din octombrie, cu 55% la 44% din voturile exprimate.

    “Chavez, îţi jur, votul meu este pentru Maduro” a fost sloganul din cursul campaniei preşedintelui interimar, care a urcat inclusiv la volanul unui autobuz pentru a-şi etala trecutul de şofer în cadrul unor servicii de transport în comun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine conduce de fapt Coreea de Nord? Cine sunt oamenii din spatele lui Kim Jong-un

     Un reportaj realizat de CNN arată că în spatele lui Kim Jong-un se află alţi oameni, sfătuitori ai liderului.

    Joseph Detrani, fost agent de informaţii din SUA, spune că în imaginile de propagandă în care apare Kim Jong-un nu apar persoanele pe care acesta le păstrează ca sfătuitori cheie.

    Singura femeie care apare în imagini oficiale alături de Kim Jong-un este Kim Kyong-Hui, mătuşa liderului nord-coreean. Aceasta este membru de cabinet, a fost numită general de 4 stele în 2010 şi a ajutat la transferul puterii de la fratele la nepotul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderul lactatelor din Turcia a preluat fabrica Tnuva

    Preşedintele consiliului de administraţie al Sutaş, Muharrem Yilmaz spune despre noua investiţie. ”România este o ţară importantă în Balcani prin economia sa aflată în dezvoltare, apartenenţa la Uniunea Europeană şi prin piţa sa de 22 de milioane de consumatori.

    În momentul în care operaţiunile noastre din România vor porni, ţintim să acoperim cât mai bine piaţa Europei Centrale şi de Est.”
    Yilmaz a mai spus că Sutaş va coopera cu universităţi, instituţii, producători de lactate, alţi actori din industrie şi guvern pentru a creşte calitatea şi capacitatea de producţie de lactate din România.

    Oficialul a mai declarat că Sutaş intenţionează să investească în ferme, o fabrică de nutreţuri, precum şi facilităţi de reciclare şi energie regenerabilă.Sutaş a avut în 2012 o cifră de afaceri de 650 de milioane de euro şi peste 4000 de angajaţi.Iraelienii de la Tnuva, care făcuseră un parteneriat cu francezii care deţin marca de lactate Yoplait, au irosit bani mulţi în România. În urmă cu opt ani, israelienii făceau un pariu imens cu piaţa locală, investind dintr-un foc nu mai puţin de 55 de milioane de euro.


    Cine a alungat Burger King, Dunkin’ Donuts, Kiabi, Yoplait sau Esprit din România


    Planurile la acea vreme erau mari iar reprezentantul Yoplait declara pentru Business Magazin, chiar înainte de a pune efectiv produsele pe rafturi, că “în numai câţiva ani vom ajunge lideri de piaţă”. În ciuda faptului că piaţa era şi în acel moment puternic concurenţială, Bertrand Cateaux, reprezentantul Yoplait, aducea drept argument calitatea produselor.

    Anii au trecut, iar povestea nu a avut deloc un final fericit în ciuda investiţiilor masive făcute în promovarea, amplasarea pe spaţii mari de raft şi în ferma de vaci de la Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu. La finalul lui 2011 israelienii au abandonat lupta şi au depus o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Ilfov.

    Finanţarea investiţiei Tnuva din România a fost realizată şi cu ajutorul băncilor, pe listă aflându-se BRD Group Société Générale, Banca Românească, membră a grupului National Bank of Greece, şi National Bank of Greece, care la sfârşitul lui 2006 au deschis o linie de credit de 25,3 milioane de euro pentru producătorul de lactate. Fabrica n-a găsit cumpărători, deşi a fost scoasă anul trecut la mezat cu un preţ de 12,3 milioane de euro, la a doua strigare. Iar vacile din ferma de la Adunaţii Copăceni au fost vândute cu un discount de 80%, deşi iniţial fuseseră evaluate la 2 milioane de euro.