BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • Dulceaţa profitului. Povestea afacerii Râureni

    Discursurile corporatiste şi nonşalanţa în conversaţii cu ziariştii nu sunt nici pe departe apanajul soţilor Mutu, antreprenori vâlceni care au clădit din aproape în aproape şi permanent pe credit afaceri al căror rulaj va depăşi anul acesta 46 de milioane de euro. În 1994 au decis să fie proprii lor stăpâni – “pentru că aşa făcea toată lumea”, spune Dorina Mutu – şi au deschis un magazin. 17 ani mai târziu, după un drum anevoios, sub numele Annabella funcţionează azi nu mai puţin de 32 de magazine răspândite în tot judeţul Vâlcea. Cifra de afaceri a reţelei de supermarketuri va depăşi anul acesta, conform estimărilor celor doi soţi, 40 de milioane de euro. Şi tot ei sunt, din 2008, an în care au plătit 4,5 milioane de euro pe o fabrică plină de utilaje ruginite, proprietarii mărcii Râureni, sub umbrela căreia se vând în prezent peste 50 de soiuri de conserve de fructe şi legume.

    În 2011, primul an în care fabrica a pus în funcţiune toate liniile de producţie retehnologizate, cifra de afaceri ajunge la 6 milioane de euro, faţă de 4,2 milioane de euro anul trecut. Pentru 2012 însă Dan Mutu se aşteaptă la o creştere de peste 20% a diviziei de producţie de care se ocupă în mod direct, frâiele activităţii din comerţ fiind ţinute de soţia sa. Ca o mică anecdotă, afaceriştii vâlceni în vârstă de 38 şi, respectiv, 43 de ani spun că “e mai uşor să vinzi decât să produci, dar cel mai greu e să vinzi ce produci”.

    Ziua lor de lucru are între 12 şi 14 ore şi nici sfârşitul de săptămână nu este pentru odihnă, cel mai adesea fiind un bun prilej să meargă la negocieri de pildă până în Bulgaria, cu un posibil partener de afaceri. Răspund la întrebări, chiar codindu-se şi completând, uneori, că ar vrea să păstreze totuşi doar pentru cei prezenţi la discuţii “aceste informaţii”. Muncesc cot la cot de peste 17 ani şi dacă în 1994, când au început afacerea, aveau şapte angajaţi, acum grupul are pe statele de plată nu mai puţin de 1.000 de oameni; familia Mutu este astfel al treilea mare angajator din mediul privat în judeţul Vâlcea. Chiar şi aşa îi cunosc personal pe cei mai mulţi (“chiar dacă nu ştiu şi numele de familie”), fiecare dintre cei doi soţi având în grijă câte o zonă a afacerii.

    În timp ce soţia se ocupă mai ales de partea comercială, respectiv a reţelei de magazine Anabella, Dan Mutu se concentrează pe partea de producţie şi agricultură. “În comerţ eu nu-i cunosc decât pe oamenii cheie – şefii de magazin şi responsabilii – însă Dorina îi ştie aproape pe toţi.” Nu se desprind de activitatea firmei deloc, nici când sunt plecaţi, pentru că “trebuie să te implici permanent”, spune Dorina Mutu. Nu pentru că nu se pot baza pe oamenii din echipele care le stau alături, ci “pentru că aşa cum faci tu, nu face nimeni”. Mai mult, dincolo de gradul de implicare sunt şi alţi factori. “Industria alimentară şi agricultura sunt domenii în care activitatea e grea, pentru că depindem de timp, de vreme, de piaţă”, spune Dan Mutu, care îşi aminteşte că în vremea liceului a făcut, “aşa cum era pe-atunci”, practică la combinatul ce îngloba fabrica de conserve. 20 de ani mai târziu, “ca o ironie a sorţii, l-am şi luat”, spune afaceristul, care recunoaşte că preţul plătit a fost destul de piperat.

    Concret, cei doi au plătit peste 4,5 milioane de euro, pentru că au preluat activele fostului combinat de la Râureni în plin boom imobiliar, iar suprafeţele erau evaluate mai cu seamă din prisma valorii terenurilor. Însă fabrica, de pe ale cărei linii de producţie ieşeau din 1968 conservele cu unul dintre cele mai cunoscute nume (“Râureni”), era “la pământ”. Toate utilajele au fost date la fier vechi, iar soţii Mutu au fost nevoiţi să pompeze bani în investiţii. Sunt mândri acum de echipamentele instalate – de la linii de producţie, până la depozitul frigorific cu o capacitate de 2.000 de tone şi staţia de epurare a apei tehnologice. Cu totul, încă 5 milioane de euro s-au adăugat cheltuielilor pentru punerea pe roate a fabricii, care funcţionează acum la 40% din capacitate.

    Privite din ochii investitorilor de calibrul multinaţionalelor, de pildă, bugetele nu par covârşitoare. Însă motoraşul afacerii l-au pus în funcţiune doi tineri antreprenori care s-au dezvoltat “doar luând credit după credit; cred că toată viaţa vom plăti rate”, mărturiseşte antreprenoarea. Cu titlul de exemplu, cei doi au contractat credite patru ani consecutiv, până să intrăm în recesiune: 400.000 de euro în 2005, apoi jumătate de milion de euro în anul următor, 800.000 de euro în 2007 şi 7,8 milioane de dolari în 2008. N-au ratat totuşi nici trenul banilor europeni – au atras în ultimii trei ani nu mai puţin de 3 milioane de euro.

    Pe tot parcursul dezvoltării afacerii, cei doi vâlceni nu au apelat la sfaturile consultanţilor, “dar pentru fiecare domeniu, dacă specialistul a fost lângă noi, am ascultat sfaturile. Şi avem în spate o echipă consolidată; sunt oameni care au rămas lângă noi ani în şir, încă de la începuturi”.Trăgând linie şi adunând însă, cei doi soţi spun franc că alt domeniu nu le face cu ochiul, “la asta ne pricepem”, spune Dorina Mutu. Iar soţul ei ridică şi mai mult miza: “mi-am dorit foarte mult să studiez chimia alimentară şi asta a fost; am muncit, am trecut prin toate fazele”. Altfel spus, visul lui personal a fost tocmai fabrica despre care vorbeşte cu înflăcărare. Activitatea îi aduce mai multe satisfacţii decât bunurile materiale, declară el, un exemplu fiind că prima maşină scumpă au cumpărat-o doar în urmă cu câţiva ani şi pentru că aveau cu adevărat nevoie de ea – “suntem mereu pe drumuri”.

  • La fabrica Boeing totul se măsoară în terenuri de fotbal – GALERIE FOTO

    Departe de ochii curioşilor, la mai bine de jumătate de oră şi circa 50 de kilometri de oraşul american Seattle, se găseşte fabrica Everett a celor de la Boeing. Exceptând singla producătorului american de aeronave, nimic nu dă de gol clădirea. Mai există însă câteva indicii care să te ducă cu gândul la ceva important, cum ar fi paza excesivă şi faptul că facilitatea se întinde atât cât vezi cu ochii.
    “Fabrica este suficient de mare cât să «găzduiască» 75 de terenuri de fotbal”, răspunde ghidul american nedumeririi grupului de jurnalişti care nu reuşea să cuprindă cu ochii clădirea şi nici să o străbată la pas.

    Din oraşul de smarald al americanilor, Seattle, până la fabrica Boeing, drumul poate fi străbătut doar de cunoscători pentru că nu vezi indicatoare care să te ajute.Odată ajuns acolo, eşti oprit la poartă pentru control. Unul dintre angajaţii însărcinaţi cu paza şi protecţia, însoţit de un câine specializat şi dresat, inspectează maşina. “Pasagerii sunt rugaţi să coboare, fără bagaje, până ce se face inspecţia”, suntem informaţi la intrare. Procedura este scurtă şi non-invazivă.

    Urmează vizita în fabrica propriu-zisă. Fiecare poartă în parte, ca să permită ieşirea aeronavelor construite înăuntru, are o lăţime similară cu cea a unei lungimi a unui teren de fotbal. La fabrica Boeing totul se măsoară în terenuri de fotbal, potrivit poveştilor ghidului nostru.Uşile fabricii, la fel ca şi fabrica în sine sunt impresionante, şi comparaţia cu terenul de fotbal are sens în condiţiile în care cifrele ar fi mult prea mari pentru, să zicem, mingi de golf.

    “Nimeni nu s-a gândit la asta”, adaugă acelaşi ghid, cu referire la comparaţia cu mingile de golf. O explicaţie poate fi şi faptul că în prezent fabrica are un volum de peste 13 milioane de metri cubi şi o suprafaţă de circa 400.000 de metri pătraţi, fiind cea mai mare construcţie din lume după volum.Legătura cu golful o fac maşinuţele de golf cu care se poate face turul fabricii şi care sunt conduse de angajaţi ai Boeing. Aceştia au devenit şoferi specializaţi după ce au condus sutele de vizitatori care trec zilnic pragul fabricii. De la deschidere, în urmă cu circa 50 de ani, până în prezent, peste trei milioane de vizitatori au mers să vadă unde şi cum se produc avioanele Boeing.

    La fabrica de lângă Seattle, de pe coasta de vest a ţării se produc aeronavele 747, 767, 777 şi 787 Dreamliner. “Producem doar atât cât ni se cere.” La momentul respectiv în fabrică erau într-un stadiu mai avansat sau mai puţin avansat de producţie câteva zeci de unităţi. Unele erau deja asamblate şi stăteau aşezate unele în spatele celorlalte, cu aripile întinse, pentru ca după ultimele “retuşuri”, să iasă pe uşa fabricii şi să intre pe ultima sută de metri înainte să îşi ia zborul.Altele erau abia în stadiul de piese.

    Milioanele, zecile sau sutele de milioane de piese pe care le cuprinzi cu privirea nu pot fi descrise. Avioanele însă da. În fiecare dintre sectoarele fabricii se puteau contura avioanele la care lucrează zilnic până la 18.000 de oameni. În total, Boeing numără la facilitatea de lângă Seattle 28.000 de angajaţi, însă doar în fabrica Everett în fiecare zi vin să lucreze circa 18.000. Împărţiţi în trei ture – primele două, cele mai numeroase, lucrează efectiv în producţie, în timp ce a treia este însărcinată cu aplicarea unei substanţe anticorozive pe avion – angajaţii din fabrică stau bine ascunşi de ochii vizitatorilor. Sau poate oamenii se “micşorează” pur şi simplu şi se contopesc în peisaj, pentru că oricum par nişte furnici lângă un avion în construcţie.

    Fiecare avion în parte are în medie 6 milioane de piese şi este nevoie de şase-şapte luni pentru a fi asamblat. Întregul ciclu de dezvoltare al unui avion este însă mult mai lung, putând ajunge la şapte, chiar opt ani.

  • Alcedo a investit 2 milioane de euro într-o fabrică

    Cu o capacitate de 80 tone/an noua fabrică poate asigura în doar trei luni necesarul de erbicide sulfonilureice al României. Pentru restul capacităţii de producţie avem în vedere să lărgim piaţa de desfacere atât în Uniunea Europeană cât şi în afara ei” spune Nicolae Săndulescu, preşedinte al grupului Alcedo.
    Erbicidele din familia Rival se pot aplica în doza de numai 10-20 grame la hectar. Conform datelor deţinute, în acest an, aproximativ 400.000 hectare de cereale păioase au fost tratate cu erbicide din familia Rival.

    “În viitorul apropiat, avem în vedere să investim şi într-o fabrică pentru fungicide şi insecticide sub formă de granule, investiţie ce va completa gama tipurilor de formulări solide şi lichide ce se pot realiza la Alchimex”, adaugă Săndulescu. Alchimex este cel mai mare formulator local de produse pentru protecţie a plantelor, conform datelor publice pentru 2010. Alchimex are o creştere pe primele 9 luni ale lui 2011 de 33% faţă de perioada similară a lui 2010. Cifra de afaceri înregistrată pe primele 9 luni din 2011 este de 8,6 milioane de euro.
    Alcedo are activităţi în piaţa de distribuţie a produselor de protecţia plantelor cu o cotă de aproximativ 20%, distribuţie de seminţe certificate cu o cotă de piaţă de peste 10. În primele 9 luni din 2011, Alcedo a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 38% faţă de perioada similară a lui 2010, ajungând la 64,3 milioane de euro.

  • Cine vine în locul Nokia şi pe ce bani

    În cazul Toro este vorba de o investiţie de 20 mil. euro, care va crea peste 100 locuri de muncă, cu un sprijin sub forma ajutorului de stat de aproximativ 8 mil. euro.

    De la începutul anului, “peste 11 investitori” au primit ajutor de stat de 380 mil. euro, a spus premierul, estimând că într-o lună “vom avea încă alte patru capacităţi noi de producţie sau extinderea celor existente – investiţii în jur de 275 mil. euro, care înseamnă peste 2.000 de locuri de muncă”.

    Doi dintre investitorii la care s-a referit premierul Boc sunt producătorul japonez de componente auto Yazaki, furnizor al Ford, care a inaugurat în această săptămână fabrica de la Caracal, unde lucrează deja 580 de angajaţi (investiţie – 2 mil. euro) şi producătorul de anvelope Continental Automotive, care a încheiat cu Guvernul un memorandum ce prevede că va derula în România investiţii suplimentare de 140 mil. euro şi să creeze peste 2.000 de locuri de muncă.

    Guvernul se angajează în schimb, prin memorandum, să “acorde sprijinul legal pentru dezvoltarea investiţiilor de o asemenea amploare în România” şi “să continue politica de mediere în vederea obţinerii la timp a avizelor şi autorizaţiilor necesare dezvoltării investiţiilor, în raport cu autorităţile locale şi cu structurile guvernului central”.

    La rândul său, consilierul Andreea Paul Vass a anunţat că există 21 de cereri de relocare în România a unor afaceri din alte state UE, iar pentru locul lăsat gol de Nokia la Jucu sunt în curs negocieri cu zece investitori.

    În ce priveşte salariile compensatorii ale muncitorilor concediaţi de la Nokia, premierul Emil Boc a precizat că “Guvernul va sprijini, cu tot ceea ce îi va sta în putinţă, inclusiv prin accesarea fondului de ajustare la globalizare, pentru a sprijini pe cei care sunt disponibilizaţi la Nokia, astfel încât să le oferim şansa unei reconversii profesionale şi să îi putem sprijini cu un alt loc de muncă”.

    Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă “se ocupă punctual de fiecare situaţie în parte”, a mai spus Boc, în timp ce Guvernul “a decis să opteze inclusiv pentru soluţia apelului la fondul UE pentru sprijinirea angajaţilor de la Nokia”.

  • Ce gol lasă plecarea Nokia din România

    Abia s-au stins ecourile scandalului de la Bochum, localitatea germană unde Nokia a lăsat în urmă cu trei ani 2.300 de şomeri pentru a-şi muta fabrica la Cluj. De săptămâna trecută 2.200 de români, foşti angajaţi ai Nokia, devin victime ale globalizării, ale competiţiei acerbe de pe piaţa telefoanelor şi ale neputinţei finlandezilor de a se adapta la noua ordine telecom. Expansiunea smarphone-urilor declanşată odată cu lansarea iPhone de către Apple şi continuată de Google cu Android a modificat radical planurile finlandezilor de la Nokia în ceea ce priveşte piaţa europeană a telefoanelor mobile. Dacă înainte cei mai mulţi clienţi alegeau un telefon mai simplu, cu funcţii de bază, acum toţi doresc unul cu display capacitiv şi sistem de operare, care măcar să semene cu iPhone.

    Nokia şi-a anunţat joi dimineaţă, la finele săptămânii trecute, cei 2.200 de angajaţi de la Jucu, judeţul Cluj, că nu vor mai avea de lucru de anul viitor. Fabrica a fost deschisă la începutul lui 2008 şi era considerată a fi una dintre marile investiţii de care România a avut parte în ultimul deceniu, alături de Renault la Dacia sau Ford la Craiova. Fabrica se va închide până la sfârşitul anului, iar angajaţii vor fi introduşi, conform politicii corporatiste a Nokia, într-un program de sprijin şi reorientare profesională. Într-un comunicat intern al companiei, Nokia explică retragerea de la Cluj ca fiind determinată de situaţia actuală de pe piaţa europeană, unde se vând mai bine telefoanele inteligente în locul celor clasice.

    Migraţia clienţilor către smartphone-uri putea fi anticipată încă din ultima parte a anului 2007, după succesul răsunător al revoluţionarului iPhone, prin care Apple a reinventat smartphone-ul inventat în 1996 tot de Nokia. În ultimii doi ani Nokia a pierdut, pe rând, titlul de cel mai mare producător de smartphone-uri după volumul vânzărilor, apoi de cel mai mare producător de telefoane mobile în general. După zece ani de dominaţie, cu o cotă de piaţă cândva de peste 40% la nivel mondial, grupul finlandez a rămas în urmă, nu a reuşit să ţină pasul cu inovaţiile din industrie şi cu evoluţia gusturilor şi pretenţiilor clienţilor. Acţiunile companiei s-au prăbuşit în ultimii ani, de la vârful de peste 27 de euro înregistrat în ultima parte a lui 2007 la 4,2 euro în şedinţa de la finele săptămânii trecute, cu 45% sub nivelul de la sfârşitul lui 2010.

    Acum, finlandezii spun că doresc să se concentreze cât mai mult pe fabricile din Salo, Komarom şi Reynosa, care se vor reorienta dinspre partea de asamblare către dezvoltarea de software specific pentru fiecare piaţă şi customizarea pachetului de vânzări. Aceste fabrici sunt aşteptate să joace un rol important în ceea ce priveşte satisfacerea clienţilor de smartphone-uri din Europa, Asia şi America, dar va exista şi în cazul acestora un impact asupra personalului în 2012. Primele date exacte vor fi comunicate în primul trimestru al anului viitor, după consultările cu reprezentanţii angajaţilor.

    Primul semn negativ dinspre Nokia a venit la începutul anului, când a fost închisă divizia de cercetare şi dezvoltare din România; o astfel de mişcare anunţă şi o urmare în ceea ce priveşte producţia, este de părere Doru Lionăchescu, partener la casa de investiţii Capital Partners: “Percepţia Executivului este ruptă de realitate. Fie nu fac nimic, fie fac exact contrariul”. Acesta crede că, având în vedere decizia Nokia, ar fi trebuit convocaţi toţi miniştrii şi traşi la răspundere. “O să fim loviţi peste degete de europeni până ne vom trezi la realitate. Atunci când Nokia s-a retras din Germania şi au investit în România, nemţii au negociat foarte dur şi au obţinut plăţi compensatorii”, adaugă Lionăchescu.

    Premierul Emil Boc a spus de miercurea trecută miniştrilor că există un risc major de delocalizare a unor investiţii multinaţionale din România, deoarece criza economică accentuează competiţia globală, şi că Guvernul trebuie să fie pregătit ca, într-o asemenea eventualitate, să atragă alte investiţii străine în ţară. Deja au început negocierile cu mai multe companii străine, dintre care zece sunt în stadiu avansat, în vederea unor investiţii complementare în judeţul Cluj, aşa încât pierderile generate de închiderea fabricii de la Jucu a celui de-al doilea mare exportator al României să fie măcar parţial compensate.

    Nu se ştie însă exact despre cine ar putea fi vorba, cu atât mai mult cu cât din motive de confidenţialitate numele acestor investitori strategici foarte mari, aşa cum i-a numit săptămâna trecută consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass , vor rămâne anonime până la anunţul concret al unei investiţii. “Sunt 21 de potenţiale proiecte, în valoare de peste un miliard de euro, care ar putea crea peste 8.000 locuri de muncă”, a spus Vass. Totodată, la Ministerul Finanţelor sunt în evaluare alte 20 de proiecte de investiţii care au depus cerere pentru acordarea de ajutoare de stat, fiind vorba de investiţii de cel puţin cinci milioane de euro fiecare. Sunt însă toate acestea suficiente?

  • Angajaţii de la Jucu, anunţaţi că fabrica va funcţiona tot anul şi că vor fi plătiţi până în martie 2012

    Potrivit documentului, angajaţii Nokia vor beneficia de un pachet compensatoriu care va fi comunicat imediat după finalizarea consultărilor cu sindicatul.

    “Fabrica urmează să funcţioneze până la sfârşitul anului. Ne aşteptăm că veţi continua să fiţi angajaţi în Nokia şi să fiţi plătiţi până la sfârşitul lunii martie 2012. Veţi beneficia de un pachet compensatoriu pe care îl vom comunica de îndată ce vom finaliza consultările. Până la sfârşitul anului vom continua să muncim. Pentru aceasta am decis să asigurăm bonusuri suplimentare pentru dumneavoastră în condiţiile în care ne vom atinge standardele de eficienţă şi calitate în acelaşi mod ca şi până acum”, se arată în document.

    De asemenea, conducerea Nokia i-a anunţat pe angajaţi că cele patru schimburi libere până vineri vor fi plătite integral, iar următorul schimb urmează să intre la lucru vineri seară, la ora 19.00, conform programului obişnuit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nokia va închide fabrica de la Jucu. 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă

    Grupul finlandez Nokia a început în februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro. Companiile Automobile Dacia, Nokia Romania, OMV Petrom si Rompetrol Rafinare au fost principalii exportatori in 2010, atat in Uniunea Europeana (UE), cat si in afara blocului comunitar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Slatina va deveni oraşul cu cea mai mare fabrică Pirelli din lume. Alte 18 fabrici rămân în urmă

    Pirelli, care are în prezent 19 fa­brici de anvelope pe patru continente, a anunţat ieri că până în 2014 va mai investi 150 de milioane de euro în fabrica de anvelope pentru autoturisme de la Sla­tina. Aceasta va ajunge la o producţie anuală de 10 milioane de unităţi (faţă de 4 mil. uni­tăţi cât avea anul trecut şi 7 mil. unităţi estimate pentru finele acestui an), devenind cea mai mare uzină de producţie de anve­lope pentru autoturisme din cadrul grupului. De la intrarea pe piaţa locală în 2005 şi până la finele lui 2010, grupul Pirelli a investit peste 300 de milioane de euro în cele două fabrici din Slatina – una produce anvelope pen­tru autoturisme şi alta pro­duce cord metalic (struc­tura anvelopei) – şi în fa­brica de la Bumbeşti- Jiu (jud. Gorj), care produce din 2008 filtre pentru mo­toare diesel.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unilever a cumparat o fabrica bulgareasca

    Darko este al doilea mare producator de inghetata din Bulgaria,
    fiind prezenta pe piata cu branduri ca Eskimo, Casablanca, Weekend,
    Magic Ice, Free, Belinda, Alaska si Milka. Prin aceasta achizitie,
    USCE intra pe piata de inghetata din Bulgaria.

    Presedintele USCE, Marc Desenfans, a declarat: “Darko este o
    achizitie valoroasa pentru noi, cu branduri de inghetata cunoscute
    si cu o pozitie bine stabilita pe piata. Vom valorifica forta
    business-ului actual si expertiza Unilever, care este lider global
    al categoriei de inghetata, pentru a ne consolida pozitia in
    regiune”.

    Profitul inregistrat de Darko in 2010 a fost de 7 millioane
    euro. Ca parte a acordului incheiat, aproximativ 80 de angajati vor
    fi transferati catre Unilever. Darko va pastra personalul de
    productie, facilitatile de depozitare si va produce inghetata sub
    brandurile Darko pentru piata din Bulgaria. Acordul de achizitie
    urmeaza sa fie supus aprobarii autoritatii bulgare din domeniul
    concurentei.

  • Lactate grecesti, made in Romania

    Poate parea un paradox la prima vedere. Intr-o zi in care
    framantarile provocate de planul de austeritate al guvernului de la
    Atena tineau prima pagina a stirilor in toata lumea, grupul grecesc
    Olympus anunta inaugurarea unei investitii de 55 de milioane de
    euro intr-o fabrica nou-nouta din Brasov. Insa Dimitrios Sarantis,
    presedintele grupului, spune ca “mediul privat evolueaza mult mai
    bine decat statul”. In plus, planurile de investitii au fost
    stabilite cu multa vreme inainte ca semnalele din piata sa franeze
    elanul de expansiune. Fabrica, a carei constructie a inceput in
    2009, a demarat deja productia de iaurturi (Oly, Olympus), iar in
    circa doua saptamani de pe linii vor iesi si cutii de lapte. Iar
    din toamna va porni si productia de branzeturi, da asigurari Ilias
    Pliatsiakas, deputy managing director al companiei, care este de
    trei ani in tara si pe parcursul intregii conferinte de presa a
    vorbit romaneste.

    Fabrica brasoveana are o importanta strategica pentru grupul
    elen, pentru ca a atras cea mai mare investitie de pana acum din
    afara granitelor grecesti. “Romania este poarta noastra de acces
    catre pietele europene”, spune Sarantis. De altfel, tinta este ca
    jumatate din lactatele produse de noua fabrica sa ia calea
    strainatatii. Acum liniile de fabricatie abia incep sa se tureze,
    urmand ca pana la finalul anului sa se ajunga la 20% din
    capacitatea totala de productie. De inca trei ani este nevoie
    pentru a se ajunge pana la 100%, iar in acel moment iaurturile si
    branzeturile “made in Romania” se vor gasi in galantarele din
    pietele vestice. Pentru aceasta, fabrica ar urma sa-si dubleze in
    circa un an si jumatate si numarul de angajati, care sunt 60 in
    prezent.

    Un alt argument care a inclinat greu balanta de a investi zeci
    de milioane de euro pe piata romaneasca tine de faptul ca grecii
    deja cunosc bine consumatorii de aici. Din 1999 ei si-au preparat
    retetele de iaurturi pe plan local, dupa ce au preluat o linie de
    procesare in Baraolt, Covasna. In plus, compania detine si un
    pachet de actiuni (23%) la Prodlacta; oficialii Olympus nu au
    comentat intentiile legate de procesatorul brasovean, argumentand
    ca este listat la Bursa.

    Al treilea atu in favoarea investitiei este legat de calitatea
    laptelui din fermele romanesti, argumenteaza Ioannis Kommatos,
    deputy managing director al companiei. Olympus are acum contracte
    semnate cu 500 de fermieri, de la cei care au doar cateva vaci si
    pana la cei care au ferme de sute de capete. “Intre 75 si 80% din
    cantitatea de lapte care intra pe poarta fabricii vine de la
    fermieri, diferenta fiind obtinuta de la centrele de colectare”,
    spune Kommatos. De vreme ce productia ar urma sa creasca,
    deopotriva si numarul fermierilor parteneri ar trebui sa sporeasca,
    dar Kommatos nu se asteapta sa intampine prea multe greutati. Mai
    cu seama ca firma are parteneriate prin care sprijina nu doar cu
    know-how, ci si financiar partenerii care doresc sa-si cumpere, de
    pilda, vaci care sa dea mai mult lapte.

    Optimismul se regaseste la fel de vizibil si in privinta
    previziunilor pentru afacerile companiei. Pentru anul in curs,
    Pliatsiakas se asteapta la o cifra de afaceri de 24-25 de milioane
    de euro, fata de 20 de milioane de euro anul trecut, cu un profit
    de circa 40.000 de euro. Iar in 2012, care va fi primul an in care
    fabrica va fi functionala vreme de 12 luni, iar compania se
    asteapta ca si cifra de afaceri sa se plaseze la 30 de milioane de
    euro. “Ne asteptam ca din 2013 ritmul de crestere anul sa fie de 15
    milioane de euro pe an, pana la nivelul de 70-80 de milioane de
    euro”, declara Pliatsiakas. Adica pana in 2017.
    La o privire mai atenta, asteptarile companiei pentru 2013
    debordeaza de optimism: plusul previzionat pentru anul respectiv
    este de 50%. Si pentru 2011 vizeaza o crestere sensibila, de circa
    un sfert fata de anul trecut.