Tag: comunicat

  • Câştigul salarial mediu a crescut în septembrie

     “În luna septembrie 2013, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2013 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Cele mai mari creşteri au fost de 24,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, 18,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv 13,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chiţoiu: PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%

    “În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsura de creştere a cotei unice de 16%”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL, semnat de Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al formaţiunii politice şi ministru al Finanţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chiţoiu: PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%

    “În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsura de creştere a cotei unice de 16%”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL, semnat de Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al formaţiunii politice şi ministru al Finanţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chevron SUSPENDĂ activitatea de explorare a gazelor de şist în Siliştea. Consilierii locali au decis organizarea unui REFERENDUM

    “Chevron poate confirma astăzi (n.r. – joi) suspendarea activităţii în Siliştea, comuna Pungeşti. Prioritatea este să desfăşurăm activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea”, se arată în comunicatul citat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chevron SUSPENDĂ activitatea privind explorarea gazelor de şist în Siliştea

     “Chevron poate confirma astăzi (n.r. – joi) suspendarea activităţii în Siliştea, comuna Pungeşti. Prioritatea este să desfăşurăm activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea”, se arată în comunicatul citat.

    Peste o sută de persoane din Siliştea (Vaslui) protestează, joi, pentru a patra zi consecutiv, în perimetrul unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PIAŢA IMOBILIARĂ: Care sunt cele mai căutate locuinţe în marile oraşe din ţară

     “Diferenţa dintre aşteptările cumpărătorilor şi cele ale vânzătorilor de locuinţe rămâne una semnificativă la nivelul marilor oraşe, chiar şi după cinci ani de criză. Astfel, o cincime dintre bucureşteni şi în jur de o treime din locuitorii celorlalte centre regionale ale ţării sunt interesaţi de apartamente cu preţuri de până la 20.000 de euro, însă oferta pe acest segment rămâne infimă. Pe de altă parte, locuinţele mai scumpe de 60.000-80.000 de euro reprezintă o pondere importantă din totalul unităţilor locative scoase la vânzare, chiar dacă cererea pentru acestea este chiar şi de patru ori mai mică”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.

    În Capitală, o pondere importantă din totalul cererii de apartamente (20%) vizează locuinţe mai ieftine de 20.000 de euro, oferta pe acest segment reprezentând însă doar 1% din total.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fabrica Elmiplant din România se închide. Sarantis transferă producţia în Grecia

     “Producţia cremelor de faţă şi corp Elmiplant, Bioten, Kolastyna va fi transferată la fabrica Sarantis din Oinofoita, Grecia. Transferul se va încheia la sfârşitul primului trimestru din 2014”, se arată într-un comunicat al grupului.

    Pentru transferul producţiei, Sarantis va investi un milion de euro şi va crea 20 de noi locuri de muncă. De asemenea, compania estimează reduceri de costuri de 500.000 euro pe an.

    Elmiplant este un brand românesc de cosmetice creat în 1992 de Elena şi Ion Cremenescu. În 2003, proprietarii au investit 1,5 milioane de dolari într-o unitate de producţie şi un nou sediu, în Bucureşti, iar patru ani mai târziu au vândut compania către Sarantis, pentru 6,5 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea vrea o lege de includere a unor spaţii pentru after school în proiectele viitoarelor biserici

     Ea precizează, într-un comunicat, că a avut “bucuria şi privilegiul de a participa, în ultimele zile, la două evenimente încărcate de spritualitate – Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Catedrala din Voluntari, care poartă Hramul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea oraşului”.

    “Am fost impresionată de numărul mare al credincioşilor prezenţi la fiecare dintre aceste evenimente, dovadă a rolului extraordinar de important pe care îl are credinţa în sufletul românilor. Dar, mai ales, am fost bucuroasă să constat că se aflau acolo mulţi copii şi tineri. Ei mi-au reamintit de pelerinajele pe care le-am făcut în copilărie alături de familia mea, de entuziasmul cu care aşteptam să mergem împreună la Liturghie, de seriozitatea cu care ascultam învăţăturile despre credinţă ale bunicii”, afirmă Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările magazinului IKEA din România au crescut cu 10% în anul de catalog 2013

     Magazinul, situat în zona comercială Bneasa, a fost vizitat de 3,2 milioane de persoane, în creştere cu aproximativ 200.000, care au cumpărat 12 milioane de produse, se arată într-un comunicat transmis de IKEA România.

    Din valoarea totală a produselor vândute, 56% a fost generată de obiecte de mobilier, iar 44% de accesorii şi decoraţiuni.

    Numărul total al produselor IKEA vândute în România de la intrarea pe piaţă, în martie 2007, a trecut de 65 de milioane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peugeot pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde euro, cu un investitor chinez şi guvernul francez

     China Business News scria săptămâna trecută că Dongfeng Motor Corp., partenerul Peugeot pe piaţa chineză, vrea să preia 30% din acţiunile grupului francez pentru 10 miliarde yuani (1,2 miliarde euro).

    PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a reafirmat că este în căutare de finanţare pentru investiţii şi extinderea în afara Europei, având în vedere că cererea de pe continent se alfă la minimul ultimilor 20 de ani.

    “Peugeot analizează evoluţii industriale şi comerciale cu diverşi parteneri, inclusiv implicaţiile financiare care ar rezulta din acestea. Nicunul dintre aceste proiecte nu a ajuns încă la maturitate”, se arată într-un comunicat transmis luni de companie, care nu a făcut alte precizări, scrie Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro