Tag: atragere

  • Băsescu a mulţumit BERD pentru contribuţia la dezvoltarea economică a României

     Potrivit unui comunicat de presă al Adminsitraţiei Prezidenţiale, preşedinte Traian Băsescu a mulţumit pentru importanta contribuţie pe care BERD o are la dezvoltarea economică a ţării noastre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosare penale pe numele şoferilor care încearcă să aducă în România maşini cu numere provizorii

     Potrivit poliţiştilor de frontieră, de la începutul anului s-au înregistrat peste 50 de dosare penale întocmite pe numele unor şoferi care au încercat să intre în ţară la volanul unor maşini care aveau numere provizorii ori de probă, emise de autorităţile germane sau ungare.

    “Din cazuistica înregistrată la nivelul punctelor de trecere ale frontierei rutiere s-a constatat că sunt cetăţeni care se prezintă, pentru a intra sau a ieşi din ţară, la volanul unor autovehicule care au montate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii sau pentru probă, atribuite de autorităţile din Republica Federală Germania, cât şi cele de tip ‘P’ eliberate de Ungaria, cazuri care atrag răspunderea penală a conducătorilor auto”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţiile străine au depăşit un miliard de euro în primele cinci luni, în creştere cu 13,9%

     Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,091 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 910 milioane euro, iar creditele intragrup 181 milioane euro, a anunţat luni Banca Naţională.

    În luna mai s-a înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului, în condiţiile în care în aprilie investiţiile au totalizat 215 milioane de euro, în martie 290 milioane de euro, în februarie 36 milioane de euro, iar în ianuarie 244 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Meciurile de la Cupa Mondială aduc cu peste 15% mai mulţi clienţi la terase. Majoritatea preferă Germania

     “Meciurile au crescut cu peste 15% numărul de clienţi din baruri. Ar fi fost cu mult mai mulţi dacă ar fi jucat România”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mugur Mihăescu, proprietarul PUB-ului St. Patrick din Centrul Istoric.

    El a afirmat că cei mai mulţi clienţi au venit în baruri pentru meciurile Germaniei, simpatizată de public, dar şi pentru cele ale Braziliei, caz în care cei mai mulţi îşi doreau ca această echipă să piardă.

    “N-a ţinut nici dracu cu Brazilia. Au mers penibil de la primul meci. Numărul clienţilor a depins foarte mult de meciuri: la Brazilia-Columbia şi Germania-Franţa a fost plin, iar la Belgia-Argentina au venit mai puţini. Cei care veneau la meciurile Braziliei voiau s-o vadă eliminată”, a mai spus Mihăescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania aeriană pentru care mii de tineri au renunţat la România ar putea veni la Otopeni

    “MUNCESC PENTRU CA ÎNTR-O ZI SĂ POT SĂ TRĂIESC FERICITĂ şI PE O BUCATĂ DE PĂMÂNT ROMÂNESC.” Este numitorul comun la care ajung cei care caută pe site-urile economice din România numele companiei Emirates. Jurnaliştii scriu despre salariul mediu de peste 1.500 de euro pe care arabii îl oferă însoţitorilor de bord români, despre absolvenţi de liceu sau facultate care participă la interviuri de angajare pentru că vor să prindă un job în Dubai sau despre stewardesele care deja lucrează în aeronavele Emirates.

    Dat fiind că linia aeriană nu zboară din România, numărul de ştiri în care este menţionată nu e deloc mic. Ce-i drept, Emirates a organizat în repetate rânduri sesiuni ample de recrutare în România mizând pe faptul că oferă un salariu triplu faţă de venitul mediu, asigură cazare şi masă şi posibilitatea de a vizita întreaga lume. Câteva mii de tineri din România sunt deja angajaţii companiei, unul dintre ei fiind chiar pilot. „Emirates angajează de mult timp tineri români şi din Europa de Est pentru că fetele sunt frumoase, învaţă uşor limbi străine şi relaţionează uşor cu oameni din alte culturi”, spune Ana, care a lucrat ca stewardesă în Dubai pentru mai mulţi ani.

    O ştire a colegilor de la agenţia de presă Mediafax de la mijlocul lunii iunie anunţa, citând surse din turism, posibila venire a Emirates pe piaţa locală. Iar interesul este cât se poate de real, potrivit departamentului de comunicare din companie. „Am explorat în ultima perioadă potenţialul oportunităţii începerii zborurilor între Bucureşti şi Dubai cu numeroase părţi din România”, a declarat pentru Business Magazin un purtător de cuvânt al companiei Emirates, precizând că nu poate face niciun anunţ suplimentar în momentul de faţă. Potrivit Mediafax, reprezentanţii Emirates s-au întâlnit în ultimele luni cu reprezentanţi ai mai multor agenţii de turism din România şi cu oficiali din conducerea aeroportului Otopeni, anunţându-şi intenţia de a opera zboruri între Bucureşti şi Dubai.

    ZVONURILE LEGATE DE O POSIBILĂ VENIRE A EMIRATES ÎN ROMÂNIA SE LEAGĂ ÎN PRIMUL RÂND DE ELIMINAREA VIZELOR PENTRU ROMÂNI. Obţinerea acestora era greoaie şi îi descuraja pe mulţi să călătorească acolo”, spune Roxana Bălcescu, directorul agenţiei de turism CMB Travel. Începând din aprilie 2014, cetăţenii români, dar şi cei din alte 12 state ale Uniunii Europene care călătoresc în Emiratele Arabe Unite nu mai au nevoie de viză dacă vizitează ţara pentru o perioadă de maximum 30 de zile, potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti. Decizia vizează şi locuitorii din Polonia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Malta, Cipru, Croaţia şi Bulgaria, astfel că pentru toate cele 28 de state ale UE se elimină vizele.

    Românii care ajung în Dubai trebuie să încheie o asigurare medicală, fie printr-o societate de asigurări emirateză, fie printr-o societate din străinătate, şi să aibă documente de călătorie valabile cel puţin şase luni de la data intrării pe teritoriul ţării. Oficialii guvernului din Emirate precizau anterior într-un comunicat de presă că scopul deciziei este „să consolideze relaţiile politice şi economice” cu Uniunea Europeană, precum şi „să promoveze turismul în ambele direcţii”. Până la eliminarea vizelor, companiile aeriene şi agenţiile de turism intermediau contra unei sume de circa o sută de euro de persoană formalităţile de obţinere, iar procesarea dura câteva zile.

    RADU MERICA, FOSTUL PREŞEDINTE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL COMPANIEI NAŢIONALE AEROPORTURI BUCUREŞTI, SPUNE CĂ ORICE OPERATOR AERIAN CARE ALEGE SĂ OPEREZE ÎNTR-O NOUĂ DESTINAŢIE CAUTĂ ANUMITE FACILITĂŢI. „Noi am încercat în ultimul an să creăm un cadru general prin care să promovăm aeroportul de la Otopeni, aflat în competiţie directă cu cele din Sofia, Belgrad şi Istanbul. O companie care vine să opereze pe un nou aeroport îşi asumă nişte riscuri, gradul de ocupare fiind neprofitabil în primele luni de la inaugurarea rutei”, spune Merica. Aeroportul de la Otopeni oferă o scutire de la plata taxelor de aeroport pentru o anumită  perioadă – „e cert că fără astfel de scheme nu vine nimeni să zboare pe un aeroport”.

    Emirates poate deveni un concurent serios mai ales pentru cei de la Turkish Airlines pe segmentul pasagerilor care călătoresc în Asia de Sud-Est şi Oceania. China, Thailanda, Japonia, India şi Malaezia sunt principalele destinaţii înspre care românii călătoresc cu escală în lipsa unui zbor direct, fie în interes de afaceri, fie pentru vacanţe exotice. În prezent, în afară de turci, companii precum Air France KLM, Lufthansa şi Austrian transportă anual zeci de mii de pasageri către destinaţii din Orientul Îndepărtat.

    În prezent, Emirates are peste 215 avioane şi operează zboruri către mai mult de 140 de destinaţii în peste 80 de ţări. Peste 1.500 de zboruri pleacă din Dubai în fiecare săptămână, către destinaţii de pe şase continente. Compania este cel mai mare operator din lume pentru aeronavele Airbus A380 şi Boeing 777. Emirates are, potrivit datelor pentru luna aprilie, comenzi transmise constructorilor de aeronave pentru peste 370 de avioane, cu o valoare de circa 162 de miliarde de dolari. În anul financiar 2012/2013, Emirates a transportat 39,4 milioane de pasageri şi 2,1 milioane de tone de marfă.

    ARABII INVESTESC CONSTANT ÎN AERONAVE DE GENERAţIE NOUĂ şI ÎN SERVICIILE PE CARE LE OFERĂ PASAGERILOR, ca urmare a costurilor reduse cu combustibilul, principalul cost în aviaţia mondială. Astfel, transportatori precum Emirates, Etihad sau Qatar deţin flote formate din Airbus A380, vârful de gamă pentru aeronave de mare capacitate, folosite pe zborurile lung-curier. Cele trei ocupă constant locuri fruntaşe în topul celor mai bune companii aeriene din lume, investind anual miliarde de dolari în dotarea flotelor. Etihad, transportatorul aerian al cărui hub se află în Abu Dhabi, va lansa din luna decembrie noua clasă Residence, o clasă superioară first class, incluzând un apartament cu trei camere – living, dormitor şi duş – în aeronavele A380. 40.000 de dolari va costa un bilet dus-întors până la Londra, primul care va fi operat la finele anului de către arabi.

    Imediat după anunţul lor, şefii companiei Emirates, transportatorul aerian cu sediul în Dubai şi cel mai mare operator de aeronave Airbus A380, vorbeau la rândul lor despre lansarea unei clase peste business şi first. „E vorba doar de intimitate. Noul nostru concept de dormitor îl va duce la un alt nivel”, spune preşedintele Emirates, Tim Clark. Din România, zboară în prezent spre Orientul Mijlociu TAROM, Wizz Air, Fly Dubai şi Qatar Airways. Emirates ar putea apărea în peisaj în 2015, subliniind că estul devine un punct cardinal la fel de important ca vestul.

  • Ţigara electronică: miracol pentru fumători sau bombă cu ceas pentru sănătatea publică?

    Bombardamentul informaţional dinspre ambele tabere face aproape imposibil pentru neiniţiaţi, pentru publicul larg, să-şi facă o părere obiectivă. Mai ales având în vedere că de ambele părţi ale baricadelor apar personalităţi eminente, cu credibilitate în zona sănătăţii publice.

    DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII, MARGARET CHAN, a primit recent o scrisoare semnată de 100 de specialişti în sănătate publică şi medici, care cer forului internaţional să adopte reglementări serioase pe piaţa ţigărilor electronice şi avertizează că aceste produse ar putea fi un ”cal troian” al corporaţiilor din industria tutunului.

    Experţii cer OMS reglementarea e-ţigaretelor cu aceleaşi măsuri dure aplicate în cazul ţigărilor normale, precum şi interzicerea reclamelor şi a altor forme de promovare, cu argumentul că pentru moment nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa acestor dispozitive, dar şi modul în care fumătorii sunt ajutaţi să renunţe la acest viciu. De asemenea, cei 100 de specialişti cred că ţigările electronice ar putea reprezenta o strategie a industriei tutunului de a ocoli reglementările stricte aplicate în ceea ce priveşte reclamele sau fumatul în spaţii publice.

    SCRISOAREA A VENIT ÎNSĂ ÎN REPLICĂ LA O ALTĂ MĂRTURIE, PRIMITĂ CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE MARGARET CHAN DE LA 53 DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ, CARE SUSŢIN CĂ REGLEMENTAREA E-ŢIGARETELOR LA FEL DE DUR PRECUM A ŢIGĂRILOR OBIŞNUITE AR PRIVA FUMĂTORII DE O MODALITATE INOVATOARE ŞI TOT MAI POPULARĂ DE A RENUNŢA LA VICIU. De asemenea, cred experţii, ţigările electronice reduc efectele negative produse de fumat, oferind consumatorilor posibilitatea de a-şi obţine doza de nicotină fără a se expune la substanţele chimice periculoase din ţigările obişnuite. Scrisoarea este semnată de profesori, medici şi specialişti în nicotină şi în politici de sănătate publică de la centre şi universităţi de renume, precum Johns Hopkins, Columbia University, Georgetown University, University College London, Sorbona, Universitatea din Geneva etc.

    DE CEALALTĂ PARTE, SCRISOAREA CARE SE LAUDĂ CU DE DOUĂ ORI MAI MULŢI SEMNATARI ESTE SPRIJINITĂ DE MEDICI ŞI EXPERŢI ÎN ONCOLOGIE, pediatrie, boli cardiovasculare şi specialişti în sănătate publică, printre care profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie, Universitatea Maastricht, Universitatea Stanford, Universitatea din Sydney, Spitalul Universitar din Lausanne şi alte şcoli înalte.

    PROFESORUL FRANK CHALOUPKA, DIRECTOR LA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE ÎN SĂNĂTATE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN ILLINOIS, crede că lansarea de vapori cu arome pentru ţigările electronice, precum căpşuni sau gumă de mestecat, sugerează că producătorii ţintesc copiii şi tinerii, deşi promovează produsele drept o modalitate de renunţare la fumat. Este posibil ca e-ţigaretele să ajute unii fumători să se lase, însă nu există încă dovezi concrete în acest sens, notează el.

    UN STUDIU RECENT AL PROFESORULUI ROBERT WEST DE LA UNIVERSITY COLLEGE LONDON RELEVĂ CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI EFICACE DECÂT TRATAMENTELE CU ÎNLOCUITORI DE NICOTINĂ ÎN PRIVINŢA RENUNŢĂRII LA FUMAT. West se numără printre semnatarii scrisorii care cere OMS să nu reglementeze dispozitivele pe bază de vapori.
    ”Orice politici publice vor fi recomandate fie de OMS, fie de alte instituţii, este de importanţă capitală să fie bazate pe o evaluare obiectivă a dovezilor ştiinţifice. Sunt îngrijorat că până în acest moment OMS nu a obţinut o astfel de evaluare”, a afirmat West.

    El precizează însă că semnalele de alarmă privind implicarea corporaţiilor producătoare de ţigări pe piaţa e-ţigaretelor sunt legitime.

    Comunitatea ştiinţifică se teme de o revenire, un ”comeback” al marilor companii producătoare de tutun, care sunt pe cale să devină cel mai mare jucător pe piaţa ţigărilor electronice. Companiile susţin că investiţiile pe această nişă reprezintă doar o încercare de diversificare, din moment ce afacerea de bază este supusă unor presiuni uriaşe prin reglementare strictă şi avertismente abundente privind efectele negative asupra sănătăţii.

    OMS pare să încline către tabăra proreglementare, în timp ce unele guverne au început deja să ceară sfatul organizaţiei în ceea ce priveşte ţigările electronice. OMS va discuta la întâlnirea din luna octombrie propunerea de a introduce ţigările electronice în anvelopa de reglementare şi control aplicată în cazul tutunului obişnuit. Totuşi, Derek Yach, fost director în cadrul OMS şi liderul proiectului care a condus la dezvoltarea reglementărilor antifumat, se numără printre semnatarii scrisorii care argumentează că ţigările electronice nu trebuie controlate atât de strict.

    LANSATE ÎN 2007, ŢIGĂRILE ELECTRONICE AU DEVENIT DEJA UN BUSINESS DE MILIARDE DE DOLARI, iar bugetele de promovare sunt de ordinul zecilor de milioane. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume le-au încercat, marea majoritate fumători sau foşti fumători. Ţigara electronică arată ca un gadget şi are un aer aparte. Fumătorii spun că experienţa este una falsă, însă satisfăcătoare. Opiniile sunt polarizate atât în mediul academic, cât şi în rândul publicului larg. În final, doar dovezile ştiinţifice de netăgăduit vor aduce ordine în vacarm, iar studiile care există pe această temă sunt considerate insuficiente pentru a trage o concluzie clară.

  • Electrica a atras 444 milioane de euro prin oferta publică, la preţul minim din prospect

    “Au fost îndeplinite condiţiile de închidere cu succes a Ofertei. Preţul Final de Ofertă pentru Tranşa Investitorilor Instituţionali este de 11 RON/acţiune. Preţul de Ofertă pentru Tranşa Investitorilor Mici este: 11 RON/acţiune pentru maximum 1.000 de acţiuni subscrise cumulativ de fiecare investitor pentru care primesc alocare garantată; 10,45 RON/acţiune pentru acţiunile subscrise de fiecare investitor în primele 5 zile lucrătoare ale Perioadei Ofertei şi pentru care nu primesc alocare garantată; 11 RON/acţiune pentru acţiunile subscrise de fiecare investitor în ultimele trei zile lucrătoare ale Perioadei Ofertei şi pentru care nu primesc alocare garantată. Preţul Ofertei pentru Tranşa Investitorilor Mari este de 11 RON/acţiune”, se arată într-un anunţ publicat vineri pe Bursă de către Raiffeisen Bank, managerul sindicatului de intermediari ai ofertei publice iniţiale a Electrica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Privatizare electrică pe bursă. Electrica se vinde ca pâinea caldă

    DUPĂ MONOPOLUL ÎN ENERGIE NUCLEARĂ ŞI CEL ÎN PRODUCŢIA DE GAZE, investitorii de la bursă dar şi românii de rând au acum posibilitatea să devină acţionari la cel mai mare distribuitor de energie prin subscriere la oferta de acţiuni derulată de Electrica. În toamna anului trecut, ofertele de acţiuni derulate de Nuclearelectrica şi Romgaz au strâns 450 milioane de euro de la investitorii locali şi străini.

    „Oferta Electrica este mai atractivă decât cea derulată de Romgaz, pentru că Electrica nu are presiunea reînnoirii rezervelor de resurse, reţelele de distribuţie vor exista şi peste 20 de ani, necesită doar investiţii de întreţinere şi modernizare. În plus, Electrica are profitul reglementat. Este adevărat că nu va avea creşteri spectaculoase ale câştigurilor, ci va avea profituri stabile, şi mai important: are potenţial de a remunera investitorii cu dividende care să aducă un randament de 5-7%, cât este media în sectorul utilităţilor„, spune analistul Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare la BCR.

    Electrica este un holding format din trei filiale de distribuţie (Distribuţie Muntenia Nord, Distribuţie Transilvania Nord şi Distribuţie Transilvania Sud), o filială de furnizare (Electrica Furnizare) şi două societăţi de servicii – Electrica Serv şi filiala Electrica Servicii Energetice Muntenia.

    COMPANIA ESTE ACUM CONTROLATĂ ÎN PROPORŢIE DE 100% DE STAT. Prin listarea la bursă, statul va renunţa la control şi va rămâne cu o participaţie de 49% din companie. Oferta de vânzare se va derula sub forma unei majorări de capital de 105% (din capitalul actual) la care statul nu va subscrie, iar toţi banii obţinuţi de la investitori vor rămâne la dispoziţia companiei pentru investiţii în reţea.

    Distribuţia de energie este o activitate extrem de profitabilă, companiile din acest sector beneficiind de un cvasimonopol în regiunile unde-şi desfăşoară activitatea, iar activitatea lor este reglementată de stat.

    Ca şi companie de tip holding, Electrica obţine venituri din serviciile de consultanţă şi management pe care le oferă sucursalelor sale şi din dividendele încasate de la acestea. În 2013, Electrica a înregistrat un profit net de 314 milioane de lei şi venituri de 5,2 miliarde de lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate.

    Sindicatul de brokeri care intermediază oferta Electrica este format din Citigroup, BRD, Raiffeisen Bank, Société Générale şi Swiss Capital. Brokerii sunt responsabili de atragerea unei cereri de până la un miliard de dolari de la investitorii locali şi străini astfel încât privatizarea să se facă la un preţ bun, iar odată compania listată, cotaţia acţiunii să crească. Într-o notă de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern cu strategia de privatizare Electrica, departamentul pentru Energie a anunţat că „având în vedere dimensiunea estimată a IPO Electrica, cererea necesară ce trebuie generată de sindicat este de 800-1.000 de milioane de dolari (610-770 mil. euro – n.red.)„.

    ATRAGEREA DE INVESTITORI STRĂINI DE CALIBRU ESTE ŞI UNUL DINTRE MOTIVELE PENTRU CARE OFERTA ELECTRICA SE VA DERULA ŞI PE BURSA DE LA LONDRA, UNDE SE VOR TRANZACŢIONA GDR-URI. Oferta Electrica a
    început luni, 16 iunie, şi se va încheia pe 25 iunie. La finalul celei de-a doua zi de desfăşurare a ofertei publice de la Electrica erau subscrise 12,37 milioane de acţiuni dintr-un total de 12,4 milioane puse la dispoziţie micilor investitori de retail, respectiv celor care au subscris mai puţin de 20.000 de acţiuni Electrica la un preţ de 13,5 lei/unitate. Circa 6.300 de investitori au participat în primele două zile la oferta Electrica. Acestora le-a fost alocată 7% din totalul ofertei Electrica.
    PRIMII 10.000 DE INVESTITORI MICI DE RETAIL AU SUBSCRIERILE GARANTATE PÂNĂ LA 1.000 DE ACŢIUNI. Adică un investitor care subscrie 900 de acţiuni în ofertă le va primi garantat la finalul ofertei indiferent cât de mari sunt subscrierile făcute de ceilalţi investitori. La oferta Romgaz derulată anul trecut, un investitor care a subscris 100 de acţiuni a primit la finalul ofertei de 17 ori mai puţine acţiuni.

    GARANTAREA SUBSCRIERILOR ÎN OFERTA ELECTRICA ESTE O DECIZIE BUNĂ. AR FI FOST ŞI MAI BINE DACĂ S-AR FI PROCEDAT LA FEL ŞI LA ROMGAZ. Am participat la oferta Romgaz şi din acţiuni subscrise în valoare de 10.000 de lei am primit acţiuni în valoare de doar 1.000 de lei. La oferta Romgaz am participat pentru că nu am mai vrut să-mi ţin banii la bancă, unde dobânda ajunsese la valori minuscule„, a spus Lucian Pătrăşescu, investitor la oferta Romgaz.
    Preţul din ofertă este cuprins între 11 lei/acţiune şi 13,5 lei/acţiune şi 13,55 dolari – 16,63 dolari per GDR. Valoarea totală a ofertei este de 1,948 mld. lei (443 mil. euro) – 2,39 mld. lei (543 mil. euro).

    Investitorii mici vor face subscrierile la preţul maxim de 13,5 lei/acţiune la unităţile Raiffeisen Bank, BRD şi la cele ale firmei de brokeraj Swiss Capital, dar şi la restul firmelor de brokeraj care au semnat un contract cu cei trei brokeri din consorţiu.
    OFERTA ELECTRICA ESTE ÎMPĂRŢITĂ ÎN TREI TRANŞE: 7% DIN ACŢIUNILE DIN OFERTĂ (un număr de 12,4 milioane de acţiuni) sunt destinate investitorilor mici de retail din România, 8% din acţiuni (un număr de 14,1 milioane de titluri sub formă de acţiuni şi sau GDR-uri) sunt destinate investitorilor mari de retail din România, un procent de 85% din acţiunile oferite (un număr de 150,6 milioane de acţiuni sau GDR-uri) este destinat investitorilor instituţionali.

    O persoană fizică sau juridică care cumpără în ofertă mai mult de 20.000 de acţiuni sau GDR-uri este considerată investitor mare de retail. O persoană fizică sau juridică care subscrie până la 20.000 de acţiuni este considerată investitor mic de retail. Investitorii instituţionali sunt fondurile de investiţii, fondurile de pensii, băncile, potrivit prospectului de ofertă publică iniţială de vânzare acţiuni publicat de Electrica. Investitorii mici şi mari de retail trebuie să subscrie pentru acţiuni la preţul fix de 13,5 lei/acţiune, investitorii mari de retail pot subscrie pentru GDR-uri oferite la preţul fix de 16,63 dolari per GDR. Investitorii instituţionali pot subscrie la orice preţ din cadrul intervalului de preţ de ofertă de 11 lei/acţiune – 13,5 lei/acţiune.

  • Franţa vrea să atragă 100 de milioane de turişti străini pe an, faţă de 83 de milioane în 2012

     Guvernul francez a promis la o conferinţă cu profesioniştii sectorului un nou început pentru turism, cu o îmbunătăţire a ofertei care să permită Franţei să facă faţă concurenţei crescute din partea altor destinaţii.

    “Turismul este cea mai mare industrie a lumii, reprezentând 12% din PIB-ul mondial şi peste 200 de milioane de locuri de muncă”, a spus Fabius.

    Fleur Pellerin, secretar de stat în Turism şi Comerţ Exterior, a spus că turismul nu este un subiect amuzant sau secundar, ci este la fel de important ca exporturile.

    Pellin a făcut referire la cinci priorităţi ale strategiei în turism, respectiv promovarea mai bună a Franţei ca destinaţie, reducerea nemulţumirilor turiştilor, în special cele legate de obţinerea vizelor, regăsirea sensului de ospitalitate, având în vedere că de multe ori îndeplinirea serviciilor este confundată cu servilismul. Alte priorităţi sunt ofensiva pe Internet, care trebuie considerat noua realitate a turismului şi nu “lupul cel mai şi rău” şi susţinerea francezilor să plece în mai multe vacanţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cinci măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Ahmed Hassan, Deloitte Romania

    1. Reformă fiscală. România ar avea nevoie de o îmbunătăţire a proceselor din administraţia fiscală pentru a creşte veniturile şi, în acelaşi timp, pentru a simplifica sistemul de calcul, colectarea şi procedurile de control. Îmbunătăţirea administraţiei fiscale ar diminua corupţia despre care se vorbeşte pe scară largă.

    2. Politici clare şi strategii de investiţii pentru IMM-uri care au drept scop stimularea inovaţiei şi ar sprijini IMM-urile în atragerea de fonduri pentru a dezvolta afaceri noi. Aceste politici vor stimula inovaţia şi antreprenoriatul în afaceri. România ar trebui totodată să pună bazele unui program de training şi educaţie pentru generaţiile viitoare de antreprenori, care trebuie să posede cunoştinţe de managementul afacerilor, managementul riscului şi management financiar.

    3. Resursele umane ale ţării au nevoie de o atenţie sporită în următorii cinci ani. Resuscitarea şi investiţiile în învăţământul vocaţional şi educaţie, alături de dezvoltarea de programe specifice, se află în strânsă legătură cu migrarea talentelor din România.

    4. Statul român trebuie să accelereze atragerea de investiţii din diferite surse cum ar fi investiţii străine directe şi absorbţia fondurilor europene. România are nevoie de o strategie foarte clară la nivel guvernamental pentru a identifica acele industrii şi arii geografice unde trebuie să atragă investiţii străine directe. De asemenea, este nevoie de programe care să stimuleze aceste investiţii, iar aici cred că sunt trei probleme care trebuie soluţionate: 1. Corupţia; 2. Birocraţia excesivă; 3. Stabilitatea legislativă.

    5. Companiile de stat au nevoie de un progres mai accentuat, iar aici sunt mai multe soluţii: fie privatizare, fie management privat sau joint venture (asociere în participaţiune). În ce priveşte managementul privat, deşi este un concept bun, are o serie de probleme: interferenţa legală şi operaţională a statului şi a organismelor sale, care nu permit managementului privat să funcţioneze după model privat. Totodată, guvernanţa corporativă a companiilor de stat trebuie revizuită şi îmbunătăţită.