BusinessMagazin

Tag: razboi

  • Catastrofă la graniţa cu România: Moartea şi degradarea sunt omniprezente. Oraşe întregi părăsite, obloanele trase, lacăte la uşi. Ţara vecină care moare şi dispare

    În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile.

    Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

    Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

    Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.

    Aşa le-am văzut şi eu. Drumurile pustii dintre satele pustii, şoselele naţionale slab circulate, dar bune, fac din Bulgaria un paradis pentru biciclişti, iar de pe bicicletă poţi înţelege cel mai bine o naţiune: îi respiri aerul, îi simţi mirosurile, căldura sau frigul, traficul, îi saluţi oamenii. Poţi opri la fiecare cârciumă din fiecare sat.

    Acolo afli, spre exemplu, că România este mai bogată, sau cel puţin mai scumpă decât Bulgaria – aceasta este impresia bulgarilor (cel puţin la nivel de preţul berii, satele româneşti şi cele bulgăreşti se aliniază perfect). Dar afli acest lucru într-o limbă internaţională constând din gesturi, cuvinte în bulgăreşte învăţate din programele de desenele animate bulgăreşti interceptate în vremurile comuniste, germane, spaniole şi în cel mai rău caz ruseşti.


    Partea cu rusa este de înţeles. Bătrânul Jivkov a fost loial URSS-ului până la moartea imperiului, iar rusa a fost predată intens în şcoli. Tablouri cu fostul dictator încă mai pot fi văzute în cârciumile cu stil. Iar partea cu germano-spaniolo-italiano-olandeza spune totul despre prezentul şi viitorul  Bulgariei.

    Bulgaria a pierdut o cincime din populaţie din 1990 încoace. Oamenii, mai ales tinerii, au plecat din ţară, alungaţi de sărăcie, pentru a găsi un trai mai bun în alte colţuri ale Europei. Aderarea la Uniunea Europeană, unde forţa de muncă se mişcă liberă, a accelerat depopularea.

    ONU estimează că populaţia Bulgariei se va reduce de la 7,2 milioane de persoane, cât sunt în prezent, la 5,2 milioane până în 2050, ceea ce face ca Bulgaria să fie naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume. Catastrofa demografică este concentrată în zona rurală. Oraşele mici se micşorează cam cu 2.000 de persoane în fiecare an. Sunt sate care n-au mai văzut un nou-născut de două decenii. Un mit local spune că mai mulţi bulgari trăiesc în afara ţării decât în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE. 

    Bulgaria a „donat” forţă de muncă în valoare de 40 de miliarde de leva Uniunii Europene, a calculat profesorul Boian Durankev. Comentariile sale au fost publicate de Novinite. O leva face cam o jumătate de euro. Leva este ancorată de moneda unică europeană încă de la introducerea acesteia, în 1999, pentru evitarea colapsurilor valutare, iar Bulgaria este un exemplu de cumpătare bugetară.

    Are şi ratinguri bune, superioare celor ale României. Însă acest lucru nu le este de folos oamenilor. Profesorul a precizat că ţările importante din Uniune sunt interesate să extragă personal din Bulgaria, dar şi din România şi celelalte ţări est-europene. El a explicat că este necesar ca ţările în cauză să solicite despăgubiri de la UE, iar cu aceşti bani să se creeze condiţiile care să-i încurajeze pe oameni să rămână să muncească în propriile ţări.

    „Aceasta ar însemna investiţii mult mai mari din fonduri europene în aceste economii. În al doilea rând, ar trebui un al 13-lea salariu sau o a 13-a pensie pentru toată lumea şi, de asemenea, o ridicare mult mai accelerată a salariului minim şi, treptat, a salariului mediu. Nu este nimic rău în a avea un salariu minim european comun“, apreciază profesorul Boian Durankev.

    Însă, după cum spunea Cicero, „Ubi bene, ibi patria”, unde-i bine, acolo este patria. Lipsa banilor este doar un element al ecuaţiei catastrofei demografice bulgare. Bulgaria este percepută ca fiind una dintre cele mai corupte ţări din UE, iar corupţia înrădăcinată adânc în societate şi devenită un mod de viaţă denotă un deficit de civilizaţie. Suspiciunea faţă de străini este un simptom al acestui deficit de civilizaţie.

    Guvernul de la Sofia nu ţine o evidenţă strictă a celor care pleacă să muncească în străinătate, însă unii ecomomişti, printre care Ţvetan Davidkov, estimează că cel puţin 60.000 de bulgari îşi părăsesc ţara în fiecare an. Şi chiar şi această estimare s-ar putea să fie optimistă, având în vedere că doar Germania, cea mai mare economie europeană, a primit în 2017 circa 30.000 de noi rezidenţi bulgari. Acolo, în 2006, anul de dinaintea intrării Bulgariei în UE, au venit doar 8.000 de bulgari. În anul următor, numărul a sărit la 20.000. O localitate întreagă s-a mutat în Germania.

    „Prognozele privind populaţia nu sunt optimiste, iar acest lucru este o mare problemă pentru noi”, spune pentru BBC Davidkov, profesor la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Sofia. Hemoragia de talente, continuă el, afectează toate sectoarele economiei deoarece majoritatea bulgarilor, de la doctori la muncitori în construcţii, cred că afară îi aşteaptă oportunităţi mai bune.

    Şi alte ţări est-europene suferă de o astfel de hemoragie de capital uman, inclusiv România. Însă în Bulgaria boala este deja cronică. Periferiile oraşelor mai mari sau mai mici din România se extind, apar cartiere noi, se construieşte, iar acest boom alimentează o întreagă industrie. Tineri care au plecat să lucreze în străinătate se întorc şi îşi fac familii, îşi cheltuiesc banii pe locuinţe şi maşini. În Bulgaria, odată ieşit din oraşe te întâmpină deşertul uman.

    Veliko Tîrnovo este un bun exemplu. Este un oraş istoric, frumos, plin de viaţă şi de oameni, înconjurat de frumuseţi naturale deosebite. Drumurile care ies din oraş sunt bune, dar nu duc nicăieri. Satele pustii te întâmpină de la nici 5 kilometri de ieşiri. Există şi câteva oaze de viaţă rurală în regiune: canionul şi satul Emen, frumosul sat tradiţional Bojenţite sau canionul şi cascada de la Hotniţa. Deşi ruina este încă prezentă, muzica pulsează, miroase a mâncare, maşini şi motoare urlă turate, iar copiii se aleargă şi râd. Dar mulţi dintre ei sunt români. Înjurăturile tradiţionale ale părinţilor îi dau de gol. Liniştea şi dezolarea Bulgariei rurale au farmecul lor.

    Sunt chiar atrăgătoare pentru unii. La intarea în Gorsko Kalugerovo (sau la ieşire), un scoţian şi-a instalat într-o gospodărie locală o minibrutărie, cu pâini şi pâinişoare şi prăjituri de tot felul făcute de el. Serveşte clienţilor mâncare caldă doar duminica, în rest stă pe terasa luată în primire de vreo 15 pisici la discuţii cu clienţii şi trecătorii. Oamenii îl ştiu şi-i apreciază produsele.

    Vestea locului s-a dus din vorbă în vorbă. Străinii vin şi opresc, cumpără şi discută înconjuraţi de pisici, încântaţi că engleza lor poate fi înţeleasă de cineva. Vin şi bulgari. Coşurile cu produse se golesc rapid, însă scoţianul se ţine de principiul lui, de a nu găti în fiecare zi. Banii astfel obţinuţi îi ajung să-şi plătească taxele şi să-şi hrănească pisicile.

  • Lira turcească, în cădere liberă: Erdogan promite victoria în urma „războiului economic”, după ce banca centrală a redus ratele dobânzilor pentru a treia lună la rând

    Lira turcească a suferit una dintre cele mai grave scăderi de la criza monetară din urmă cu trei ani după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a lăudat o recentă reducere a ratelor dobânzilor şi a declarat că ţara se află într-un „război economic pentru independenţă”, transmite Financial Times.

    Moneda, care a scăzut anul acesta cu aproape 40% prin raport cu dolarul american, a înregistrat o scădere de 8,8% şi a străpuns bariera simbolică de 12 lire per dolar, în contextul în care Erdogan a folosit un discurs combativ pentru a-şi expune viziunea asupra economiei ţării.

    La un moment dat, declinul de marţi a ajuns la cel mai grav nivel din august 2018, când Turcia se confrunta cu o criză monetară. Recent, scăderea atingea circa 7%.

    „Seamănă cu un film de groază”, spune Enver Erkan, analist al Terra Investment din Istanbul, adăugând că este greu de prognozat cât va mai scădea moneda, având în vedere că autorităţile par dispuse să observe declinul.

    Erdogan, cunoscut oponent al ratelor mari ale dobânzilor, a declarat vineri seara că este „mulţumit” după ce banca centrală a redus ratele pentru a treia lună consecutivă, în pofida avertizărilor economiştilor, conform cărora decizia ar alimenta inflaţia, care deja ajunge la o rată anuală de 20% şi nu oferă niciun semn că s-ar opri din a destabiliza ţara.

    Pictând un peisaj al unei conspiraţii globale ce vrea să subjuge Turcia, Erdogan a declarat că ţara nu va ceda în faţa economiştilor, „oportuniştilor” şi „acrobaţilor financiari la nivel global” care cer majorarea ratelor dobânzilor.

    Guvernul prioritizează creşterea, adaugă preşedintele turc, cu ţelul de a încuraja investiţiile, producţia, exporturile şi forţa de muncă.

    „De aceea nu acordăm atenţie vociferărilor lansate de pesimişti. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi susţinerea poporului vom ieşi victorioşi în urma acestui război economic pentru independenţă”, susţine Erdogan.

    El a comparat chinurile actuale cu cele din perioada în care naţiunea a luptat împotriva cotropitorilor străini în urma Primului Război Mondial, care a culminat cu naşterea republicii în 1923.

    Semih Tumen, fost viceguvernator al băncii centrale din Turcia şi unul dintre oficialii de top concediaţi de Erdogan luna trecută, a vorbit în spaţiul public pentru prima dată de când a fost demis şi l-a rugat pe preşedinte să „renunţe la acest experiment iraţional care nu are nicio şansă de a reuşi”.

    „Trebuie să ne întoarcem imediat la politici de calitate înaltă care vor proteja valoarea lirei şi bunăstarea poporului turc”, a scris Tumen pe Twitter.

     

  • Statele Unite sunt îngrijorate: Dezvoltarea nucleară a Chinei reprezintă „una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”

    Pe 27 iunie, China a devenit prima naţiune care a lansat un vehicul hipersonic, o navă manevrabilă care se deplasează cu o viteză de peste cinci mai mare decât cea a sunetului, relatează Financial Times.

    Vehiculul a fost propulsat de o rachetă care poate zbura deasupra Polului Sud, evitând apărarea antirachetă a SUA care se concentrează pe Polul Nord. Această traiectorie oferă chinezilor o nouă modalitate de a lovi potenţialele ţine din America.

    Testul scoate din nou în relief potenţiala capacitate nucleare în creştere a Chinei, fapt care declanşează multiple semne de alarmă la Washington. La începutul acestei luni, Pentagonul a declarat că forţa nucleară a ţării comuniste va creşte de patru ori, ajungând la 1.000 de focoase până în 2030.

    În ultimele două decenii, China a uimit Washingtonul cu ritmul neobosit al formării sale militare convenţionale, variind de la avioane de luptă şi bombardiere până la submarine şi nave de război. Marina sa este acum de departe cea mai puternică din lume.

    Dar combinaţia dintre testul hipersonic şi avertismenul focosului a concentrat acum atenţia asupra unei posibile schimbări dramatice în agenda nucleară a Beijingului.

    Liderii militari din Washington se confruntă cu două întrebări critice. După decenii de creştere a forţelor sale nucleare, China trece la o abordare mai puţin defensivă. Are această strategie potenţialul de a modifica semnificativ echilibrul de putere în Asia de Est? Şi ar putea acest lucru să permită Chinei să câştige un conflict cu SUA asupra Taiwanului prin neutralizarea ameninţării armelor nucleare americane?

    Generalul Mark Milley a descris testul, care a fost raportat pentru prima dată de Financial Times, ca fiind foarte aproape de un „moment Sputnik”, referidu-se la introducerea de către Uniunea Sovietică a unui satelit în spaţiu în 1957.

    „Asistăm la una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”, spune Milley pentru FT.

    „Această situaţie ia naştere alături de o schimbare fundamentală a caracterului războiului”, adaugă Milley. „Trebuie să acţionăm de urgenţă pentru a dezvolta capacităţile în toate domeniile, terestre, maritime, aeriene, spaţiale, cibernetice şi nucleare. Trebuie să acţionăm acum, altfel riscăm să ne condamnăm generaţiile viitoare la eşec”.

    Amiralul Charles Richard, conducătorul forţelor nucleare americane în calitate de şef al Comandamentului Strategic, a spus în august că extinderea nucleară a Chinei este cu totul neaşteptată şi îngrijorătoare. Generalul John Hyten a declarat: „Toate armele hipersonice pe care le construiesc sunt concepute pentru SUA… Trebuie să luăm extrem de serios această situaţie”.

    Ca răspuns la declaraţiile Pentagonului, ambasada chineză a acuzat SUA că a cheltuit trilioane de dolari pentru a-şi moderniza propriul arsenal nuclear. „Lumea va decide cine este cu adevărat responsabil de această nebunie nucleară”, a declarat ambasada, conform sursei citate.

     

  • Statele Unite sunt îngrijorate: Dezvoltarea nucleară a Chinei reprezintă „una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”

    Pe 27 iunie, China a devenit prima naţiune care a lansat un vehicul hipersonic, o navă manevrabilă care se deplasează cu o viteză de peste cinci mai mare decât cea a sunetului, relatează Financial Times.

    Vehiculul a fost propulsat de o rachetă care poate zbura deasupra Polului Sud, evitând apărarea antirachetă a SUA care se concentrează pe Polul Nord. Această traiectorie oferă chinezilor o nouă modalitate de a lovi potenţialele ţine din America.

    Testul scoate din nou în relief potenţiala capacitate nucleare în creştere a Chinei, fapt care declanşează multiple semne de alarmă la Washington. La începutul acestei luni, Pentagonul a declarat că forţa nucleară a ţării comuniste va creşte de patru ori, ajungând la 1.000 de focoase până în 2030.

    În ultimele două decenii, China a uimit Washingtonul cu ritmul neobosit al formării sale militare convenţionale, variind de la avioane de luptă şi bombardiere până la submarine şi nave de război. Marina sa este acum de departe cea mai puternică din lume.

    Dar combinaţia dintre testul hipersonic şi avertismenul focosului a concentrat acum atenţia asupra unei posibile schimbări dramatice în agenda nucleară a Beijingului.

    Liderii militari din Washington se confruntă cu două întrebări critice. După decenii de creştere a forţelor sale nucleare, China trece la o abordare mai puţin defensivă. Are această strategie potenţialul de a modifica semnificativ echilibrul de putere în Asia de Est? Şi ar putea acest lucru să permită Chinei să câştige un conflict cu SUA asupra Taiwanului prin neutralizarea ameninţării armelor nucleare americane?

    Generalul Mark Milley a descris testul, care a fost raportat pentru prima dată de Financial Times, ca fiind foarte aproape de un „moment Sputnik”, referidu-se la introducerea de către Uniunea Sovietică a unui satelit în spaţiu în 1957.

    „Asistăm la una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”, spune Milley pentru FT.

    „Această situaţie ia naştere alături de o schimbare fundamentală a caracterului războiului”, adaugă Milley. „Trebuie să acţionăm de urgenţă pentru a dezvolta capacităţile în toate domeniile, terestre, maritime, aeriene, spaţiale, cibernetice şi nucleare. Trebuie să acţionăm acum, altfel riscăm să ne condamnăm generaţiile viitoare la eşec”.

    Amiralul Charles Richard, conducătorul forţelor nucleare americane în calitate de şef al Comandamentului Strategic, a spus în august că extinderea nucleară a Chinei este cu totul neaşteptată şi îngrijorătoare. Generalul John Hyten a declarat: „Toate armele hipersonice pe care le construiesc sunt concepute pentru SUA… Trebuie să luăm extrem de serios această situaţie”.

    Ca răspuns la declaraţiile Pentagonului, ambasada chineză a acuzat SUA că a cheltuit trilioane de dolari pentru a-şi moderniza propriul arsenal nuclear. „Lumea va decide cine este cu adevărat responsabil de această nebunie nucleară”, a declarat ambasada, conform sursei citate.

     

  • Moştenirea celor 20 de ani. Ce schimbări au adus cele două decenii petrecute de americani în Afganistan

     

    Retragerea americană din Afganistan şi revenirea talibanilor la putere este considerată o înfrângere pentru SUA şi încă o dovadă că democraţia nu poate fi exportată. Însă în cei 20 de ani de administraţie sub protecţie aliată au adus schimbări de care afganii cu greu vor putea fi dezvăţaţi. Afganistanul pe care talibanii îl moştenesc acum este foarte diferit de Afganistanul din 2001.

    În două decenii, adică de când americanii au invadat ţara, rata mortalităţii infantile sa înjumătăţit, după cum se scriu The Guardian, BBC şi Financial Times. Dacă în timpul primului regim taliban fetele nu aveau voie la şcoală, acum mai mult de la unul din trei fete adolescente ştie să scrie şi să citească. În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Acest lucru deschide către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt folosite de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu.

    Pe 1 octombrie 2001, la trei săptămâni după atacurile din 11 septembrie şi cu şase zile înainte de începerea bombardamentelor din Afganistan, la Washington a avut loc un mic marş de protest. Demonstranţii purtau ecusoane pe care scria „Nu transformaţi tragedia în război” şi „Durerea noastră nu este un strigăt pentru război” şi spuneau că războiul nu este răspunsul inevitabil la furia teroristă. Protestul a fost dezaprobat în umbra atrocităţilor comise de al-Qaida. Titlul unui articol din The New York Times despre acţiune suna sec: „Demonstranţi se opun războiului împotriva teroriştilor”. După douăzeci de ani, ca urmare a unei înfrângeri uimitoare pentru SUA şi aliaţii săi şi a revenirii talibanilor la putere, întrebările pe care le puneau acei oameni sunt din nou puse – de data aceasta într-un spirit de resemnare şi disperare. Pe fundalul şocului căderii rapide şi fără luptă a Kabulului, al haosului din jurul eforturilor de evacuare şi al senzaţiei omniprezente de trădare, se răspândeşte teama că ultimii 20 de ani, zecile de mii de vieţi pierdute şi cele peste 2 trilioane de dolari cheltuiţi de SUA cu invazia şi ocupaţia sunt pentru nimic. „Să fiu sincer în acest moment, pierd tot ceea ce am obţinut atât de greu prin muncă, eu şi toată lumea din familia mea, toată lumea din tribul meu, toată lumea din districtul meu, întreaga provincie”, a povestit pentru BBC Pashtana Durrani, militantă pentru educaţia fetelor în Kandahar. „Trebuie să fugim, să abandonăm casele pentru care am muncit din greu şi să renunţăm la toate aceste sacrificii pe care le-am făcut.”

    Colonelul James Cho, fost ofiţer de informaţii al forţelor aeriene americane, acum membru al Consiliului de Apărare în Proiectului de securitate naţională Truman, spune: „Sunt sfâşiat, trist şi furios, dar simt toate aceste lucruri pentru că am fost martor la acele sacrificii nespuse ale acelor bărbaţi şi ale femeilor uimitoare, iar acum mă lupt cu ideea că s-ar putea ca niciunul să nu fi contat”.

    În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Aceasta înseamnă deschidere către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt utilizatori de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu. Foto: HEPTA

    „Ca să fiu sincer, cu cât mă gândeam mai mult dacă merită totul pentru o viziune sau un obiectiv strategic mai măreţ, cred, cu atât disper mai mult”, a spus Cho. „Accept şi sunt liniştit cu asta, că am mers acolo pentru că şi fraţii şi surorile mele de arme se duceau acolo şi ne asiguram că avem grijă unul de celălalt.” Scopul iniţial al războiului SUA şi al partenerilor lor de coaliţie a fost de a împiedica Afganistanul să devină o platformă de lansare a atacurilor al-Qaida asupra Vestului. Din acest punct de vedere, unul limitat, prezenţa militară a avut succes, dar nu este sigur dacă acest succes va dăinui. „Relaţia talibani – al – Qaida este la fel de fermă ca oricând”, argumentează Charles Lister de la Institutul pentru Orientul Mijlociu. „Poziţionarea politică a talibanilor s-ar putea să se fi schimbat oarecum de-a lungul anilor, dar relaţii de acest gen sunt mult mai rezistente”.

    Inspectorul general al SUA pentru reconstrucţia Afganistanului (Sigar) a emis un raport privind bilanţul mai larg al intervenţiei militare în Afganistan. Senzaţia pe care o dă este una de revoltă. „Dacă obiectivul a fost de a reconstrui şi apoi de a lăsa în urmă o ţară care ar putea să se susţină şi să reprezinte o ameninţare nesemnificativă pentru interesele de securitate naţională ale SUA, tabloul general din Afganistan este sumbru”, se arată în raport. Acesta a trecut în revistă tot ce s-a câştigat în speranţa de viaţă, în reducerea mortalităţii copiilor şi în alfabetizare, dar a adăugat că: „în ciuda acestor câştiguri, întrebarea cheie este dacă acestea au fost proporţionale cu investiţia SUA sau durabile după o retragere a SUA. În analiza Sigar, răspunsul este negativ.” Pe lângă contabilitatea sumbră, există totuşi socoteli statistice care arată că nu totul a fost degeaba. Afganistanul pe care talibanii îl moştenesc acum este foarte diferit de Afganistanul din 2001. În ultimii 20 de ani, rata mortalităţii infantile a scăzut la jumătate. Aproape nicio fată nu mergea la şcoală sub primul regim taliban. Acum, mai mult de una din trei adolescente poate citi şi scrie. Datele privind şcolarizarea arată cât de repede poate absorbi Afganistanul elementele de civilizaţie care sunt fireşti în alte părţi. Iar îmbunătăţirile privesc mai ales traiul şi drepturile femeilor. În 1999 nu era  nici o fată înscrisă la o şcoală secundară şi doar 9.000 de fete erau la şcolile primare. În 2003, deja 2,4 milioane de fete erau la şcoală. Cifra este acum de 3,5 milioane, iar aproximativ o treime din studenţii din universităţile publice şi private sunt femei. Dar, potrivit organizaţiei caritabile pentru copii Unicef, există încă peste 3,7 milioane de copii care nu au educaţie şcolară şi 60% dintre aceştia sunt fete, accesul la educaţie fiind blocat în principal de conflictul continuu şi de lipsa de facilităţi adecvate de predare şi de profesori. De asemenea, numărul fetelor minore care nasc s-a prăbuşit, în sensul bun. Femeile au participat, de asemenea, la viaţa publică, au deţinut funcţii politice şi au urmărit oportunităţi de afaceri. Peste 1.000 de femei afgane şi-au început propriile afaceri până în 2019 – toate activităţile care anterior erau interzise de talibani. Constituţia a fost modificată pentru a garanta că femeile pot să ocupe cel puţin 27% din locurile din camera inferioară a parlamentului. În iulie, acestea deţineau 69 din cele 249 de locuri. În 2005, mai puţin de unul din patru afgani avea acces la electricitate. Acum, aproape toţi au. Acestea sunt schimbări greu de şters şi ar fi autodistructiv pentru talibani să încerce s-o facă. În acest sens, deşi înfrângerea militară este zdrobitoare şi clară, dezbaterea gradului de succes sau eşec al sacrificiilor din cele două decenii intermediare este o bătălie încă de dus. „Este foarte uşor să ne uităm la această situaţie şi să gândim la ea ca şi cum tocmai am pierdut cupa la fotbal şi jocul s-a terminat”, spune Dominic Tierney, profesor de ştiinţe politice la Swarthmore College şi autor al unei noi cărţi – „Modul corect de a pierde un război: America într-o epocă de conflicte unde nu poate câştiga.” Ceea ce se întâmplă de fapt cu aceste războaie moderne complexe este că ele nu au cu adevărat un obiectiv final. „Chiar acum este un moment absolut critic. Ce s-ar putea decide este: avem un fel de pierdere gestionabilă sau o catastrofă totală? şi ceea ce oamenii trebuie să realizeze este că diferenţa dintre aceste două lucruri este uriaşă”, a spus Tierney. El susţine că, alături de evacuarea a cât mai multor refugiaţi posibil, SUA ar trebui să înceapă să utilizeze toate mijloacele de care dispune, inclusiv parteneriate cu China, Rusia şi alte puteri mondiale care vor avea o miză în Afganistan, pentru a încerca să atenueze amploarea înfrângerii. „Victoria talibanilor va crea multe fricţiuni între talibani şi mulţii actori regionali. Şi dacă Statele Unite sunt pricepute, ar putea să profite efectiv de acest lucru”, crede Tierney. Farhat Popal, care a lucrat pentru departamentul de stat şi pentru Sigar în Afganistan, a declarat că „ceea ce trebuie să facă comunitatea internaţională în acest moment este să acţioneze pentru protecţia oamenilor – în special a femeilor şi fetelor care se confruntă cu riscuri disproporţionate pentru sănătate, siguranţă şi bunăstare dacă acea muncă nu mai poate continua, şi să-şi asume angajamente pentru primirea refugiaţilor”.

    Acestea sunt probleme de viaţă şi de moarte şi lumea nu se poate uita în cealaltă parte. Pentru afganii lăsaţi în urmă de retragerea  SUA, a Marii Britanii şi a altor puteri occidentale, atenuarea înfrângerii va fi o chestiune de rezistenţă neînarmată, un refuz de a renunţa la ceea ce au câştigat pentru ei înşişi. Fatima Ayub, o afgană care lucrează acum ca director la Washington pentru Crisis Action, a scris pe Twitter: „Ştiu acest lucru cu certitudine – dacă talibanii insistă să le ia bucuria afganilor, cei mai traumatizaţi şi abandonaţi oameni de pe Pământ, îşi taie singuri craca de sub picioare.” Ani de conflict au forţat milioane de oameni să-şi părăsească casele, unii căutând refugiu în ţările vecine sau căutând azil mai departe. Mulţi au fost  strămutaţi şi lăsaţi fără adăpost în Afganistan, alături de milioane care se confruntă cu dificultăţi materiale şi foamete. Anul trecut, peste 400.000 de persoane erau pe drumuri din cauza conflictului. Din 2012, aproximativ cinci milioane de oameni au fugit şi nu au mai putut să se întoarcă acasă. Potrivit Agenţiei ONU pentru Drepturile Omului, Afganistanul are a treia cea mai mare populaţie strămutată din lume.

    Din 2012, aproximativ cinci milioane de oameni au fugit şi nu au mai putut să se întoarcă acasă. Potrivit Agenţiei ONU pentru Drepturile Omului, Afganistanul are a treia cea mai mare populaţie strămutată din lume.

  • Cel mai lung şi costisitor război al Americii s-a încheiat cu o înfrângere ruşinoasă. Ultimul soldat american a părăsit Afganistanul. Întrebarea este ce va rămâne în urmă. Răspunsul presei internaţionale

    Luni, un avion C-17 al SUA a transportat ultimii soldaţi americani rămaşi în Afganistan, punând capăt astfel celui mai lung război al Statelor Unite, însă lăsând în urmă între 100 şi 200 de americani şi zeci de mii aliaţi care se vor confrunta cu un viitor marcat de pericol şi incertitudine.

    Ultima retragere a forţelor americane a avut loc cu un minut înainte de deadline-ul propus de preşedintele Joe Biden (31 august). Mişcările celei mai puternice armate din lume au fost în permanenţă ameninţate de o serie de atacuri teroriste care au curmat vieţile a 13 militari americani şi peste 200 de afgani, presupunându-se că atacurile au fost lansate de ISIS-K, Statul Islamic din Afganistan.

    The Wall Street Journal, cel mai puternic ziar de business din lume, scrie că aproximativ 60.000 de oameni care au asistat de-a lungul anilor armata americană, CIA-ul şi personalul diplomatic al Statelor Unite rămân în continuare în Afganistan alături de familiile lor

     

     

    Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, susţine că Regatul Unit trebuie învinovăţit doar parţial pentru atacurile din Kabul, notează The Guardian

     

     

    Aproape 2.500 de soldaţi americani au fost ucişi în Afganistan din 2001 încoace. Peste 47.000 de civili afgani au fost omorâţi în aceeaşi perioadă, conform The New York Times

     

     

    Ultimele avioane militare americane părăsesc aeroportul din Kabul, marcând sfârşitul unei prezenţe de 20 de ani a Americii în Afganistan. „Niciun cuvânt nu poate surprinde sacrificiile şi realizările celor care au servit aici”, spune generalul american Kenneth McKenzie Jr, potrivit Business Insider

     

     

    Publicaţia britanică Financial Times transmite că statul Qatar le cere talibanilor să îi accepte prezenţa în cadrul aeroportului din Kabul. Între timp, afganii se confruntă cu un dezastru economic după acapararea puterii de către talibani

     

     

    Talibanii preiau controlul asupra aeroportului din Kabul, însă se confruntă acum cu o serie de crize, în condiţiile în care cea mai puternică armată la nivel mondial a părăsit una dintre cele mai sărace ţări din lume, notează Euronews

     

     

    „Este tărâmul nimănui”. Cel mai lung război al Americii va fi amintit pentru uriaşele sale eşecuri şi o serie de promisiuni nerespectate, scrie France24

     

     

    Autorităţile din Pakistan se aşteaptă ca Afganistanul să formeze un guvern în următoarele câteva zile. Grupul militant islamist este mai puternic decât în 2001, scrie agenţia de ştiri Reuters

     

     

    Forţele americane au evacuat peste 120.000 de civili în ultimele două săptămâni. „Nu am putut scoate pe toată lumea”, a declarat generalul McKenzie, potrivit Deutsche Welle

     

     

     Talibanii spun că înfrângerea Statelor Unite este o lecţie pentru toată lumea şi susţin că îşi doresc „relaţii bune” cu toate ţările. „Ne vom proteja libertatea, independenţa şi valorile musulmane”, spune un purtător de cuvânt al grupării, conform Al Jazeera

     

     

     

     

  • Cum poate o resursă pe care România o are din belşug şi de care îşi bate joc să creeze adevărate dezastre şi chiar războaie în alte ţări

    Când este foarte cald, bei apă, când pădurea arde, stingi focul cu apă. În apă cresc peştii, carnea săracului, iar cu apă sunt irigate, chiar şi în deşert, câmpuri cu cereale şi plante hrănitoare. Apa este viaţă, energie şi distracţie. Dar ce se întâmplă dacă o naţiune sau o comunitate rămâne fără acest lichid vital?

    În Iran, seceta şi managementul defectuos au produs o penurie de apă la care populaţia a răspuns cu proteste, soldate cu morţi şi răniţi. Cursul singurului râu navigabil a fost întrerupt de numeroase lacuri de acumulare care grăbesc evaporarea, iar acum prin unele din segmentele dintre rezervoare nu mai curge decât praful bătut de vânt. Această ţară, izolată de exterior, este condusă de un regim autoritar care controlează o armată imensă.

    Tot în regiune, Libanul, care trece prin cea mai cruntă criză economică din istoria modernă, se întoarce în epoca de piatră odată cu prăbuşirea sistemului de distribuire a apei. Presa israeliană scrie că naţiunea ar putea sucomba în războaie interne pentru cisterne şi rezervoare de apă. India, considerată cea mai populată democraţie din lume, se confruntă de ani de zile cu o criză mortală a apei potabile, iar mai recent cu o criză a apei pentru agricultură. Aceasta deşi India este ţara fluviilor, Indusul şi Gangele fiind cele mai cunoscute. Fermierii indieni au răspuns cu proteste.

    În ţara vecină, Pakistan, pământul se aridizează de la an la an, ceea ce face să prolifereze o nouă ocupaţie: furtul de apă. De asemenea, comercianţi „oneşti” fac bani vânzând apă celui care-şi permite să cumpere. India şi Pakistan sunt pe picior de război şi au o sursă de apă comună, gheţarii din Himalaya. Brazilia, ţara Amazonului, se confruntă la fel ca India cu o dublă criză de apă. Pe de o parte este lipsa accesului unei părţi bune din populaţie la apă bună de băut, iar pe de alta seceta severă.

    Criza de apă din Crimeea ocupată de Rusia este arhicunoscută, la fel şi scenariul ca Moscova să pornească un nou război contra Ucrainei pentru a-şi crea acces la surse de apă pentru această regiune aridă. La începutul anului, în presă apăreau sporadic articole despre seceta extremă cu care se confrunta Turcia, în special regiunea Istanbulului. Acum, cel mai mare lac din ţară riscă să dispară, iar imaginile cu pădurile arzând violent în vreme de arşiţă fac înconjurul lumii, aşa cum au făcut cele cu incendiile din anii trecuţi din Australia, produse tot pe fondul secetei. Turcia, condusă cu mână de fier de preşedintele Erdogan, este una dintre cele mai mari puteri militare de la Marea Neagră şi Mediterana. Crizele de apă fac probleme în regiuni volatile, iar mulţi vorbesc de posibilitatea izbucnirii unor războaie pentru apă. Schimbările climatice şi fenomenele meteo extreme vor creşte, probabil, această posibilitate. Însă probleme cu apa sunt şi în Europa.

    În 2018, scăderea nivelului Rinului, unul dintre principalele fluvii navigabile din Europa, a produs scădere economică în Germania, cea mai mare economie europeană. Barjele cu materii prime n-au mai putut ajunge la fabricile înşirate de-a lungul fluviului. Înainte de pandemie se scria despre presiunile pe care turismul le creează în unele insule greceşti unde apa este adusă cu vaporul pentru că alte surse nu există. În Spania, scrie anul acesta EUobserver, în jur de zece sate, unele apropiate de capitala Madrid,  nu au acces la apa potabilă decât prin intermediul apei îmbuteliate pentru că apa din pânza freatică este contaminată cu nitraţi şi arsenic. Poluarea agricolă şi seceta agravează problema. Însă cu astfel de probleme se confruntă sate şi oraşe aflate mai aproape de România şi poate chiar din România.

    În 2018, Balkan Insight scria că aproape un milion de oameni din Serbia, Croaţia şi Ungaria sunt expuşi apei de la robinet cancerigene din cauza nivelurilor de arsenic peste limita legală. În Komletinci, un sat din estul Croaţiei, la o aruncătură de băţ de graniţa sârbă, la robinet curge un lichid cu un miros de amoniac. Culoarea variază de la galben pal la maro roşcat. Şi are gust de rugină.

    Komletinci este doar una dintre numeroasele comunităţi de la marginea Balcanilor unde de la robinet curge apă contaminată cu arsenic peste limita legală, arată o anchetă realizată de Reţeaua de Raportare a Investigaţiilor din Balcani, BIRN. Aproximativ 923.000 de persoane erau în 2018 expuse apei cancerigene prin reţelele publice alimentate din pânza freatică a unei vaste câmpii întinse în estul Croaţiei, nordul Serbiei şi sudul Ungariei, a arătat ancheta. De asemenea, alte mii de persoane din vestul României care beau din propriile fântâni pot fi expuse riscului.

    Oricât de neplăcut ar fi, puţini oameni s-au gândit să se îndoiască că apa n-ar fi bună de băut. De aproape trei decenii, de când a fost construită uzina locală pentru alimentarea locuinţelor cu apă freatică tratată, sătenii se ţin de nas şi beau. Dar acest lucru a început să se schimbe în 2014, după ce Mirko Matijašević, un inginer în tehnologia informaţiei, a dat peste analiza probelor de apă pe site-ul companiei publice de apă regionale din oraşul apropiat Vinkovci. Rezultatele testelor au arătat nivelul de arsenic de 13 ori mai mari decât limita legală.

    Matijasevic nu avea habar la momentul respectiv că arsenicul din apele subterane este un cancerigen dovedit, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, OMS. Oamenii care sunt expuşi la acesta de-a lungul anilor au şanse mai mari de a face cancer de piele, de plămâni şi tract urinar, arată numeroase studii. Însă inginerul citise destule cărţi poliţiste ca să ştie că arsenicul este o otravă.

    „Cred că banii sunt motivul pentru care guvernul local nu vorbeşte despre această analiză, deoarece această apă improprie consumului uman nu ar trebui vândută pentru aceste preţuri mari din Zagreb”, a scris el pe blogul său cu evenimente zilnice din Komletinci, unde un concert de lăută  este de obicei ca o veste mare. Reacţia la postarea sa de blog a fost iniţial de neîncredere, îşi aminteşte Matijasevic.

    „Compania de apă din Vinkovci este locul în care partidul de guvernământ îşi angajează oamenii, astfel încât orice articol negativ este considerat un atac asupra lor“, a spus el. „Şi când ataci partidul de guvernământ, nu eşti considerat un bun cetăţean”. Însă descoperirea lui Matijasevic i-a făcut pe unii oameni să stea pe gânduri. Mirjam Beslic, mamă de doi ani, în vârstă de doar 28 de ani, a călătorit 280 de kilometri până la Zagreb pentru a-şi testa o probă de 12 centimetri de păr la Institutul pentru Cercetări Medicale şi Sănătate în Muncă. Testele au arătat niveluri de arsenic de peste trei ori mai mari decât cantitatea normală pentru o femeie adultă.

    „Nu am avut probleme până acum, dar medicul meu mi-a spus că sunt expusă de mult timp şi riscul de a face cancer este mai mare”, a povestit ea. Când autorităţile locale au declarat într-un final că apa furnizată prin reţaua publică în Komletinci nu este adecvată pentru băut, dar numai după ce presa locală a reluat povestea, nervozitatea s-a transformat în furie.

    Au urmat cozi cu săteni aliniaţi pentru a umple sticle de plastic dintr-o cisternă pusă la dispoziţie de municipalitate lângă piaţa principală. „Toţi ştiau despre asta şi au păstrat secretul pentru a-şi servi propriile interese. Spun că ar trebui să fim scutiţi de plata facturilor de apă pentru următorii 28 de ani. Întregul sat ar trebui să deschidă proces pentru că ne-au afectat sănătatea.”

    Komletinci este doar una dintre numeroasele comunităţi de la marginea Balcanilor unde de la robinet curge apă contaminată cu arsenic peste limita legală, arată o anchetă realizată de Reţeaua de Raportare a Investigaţiilor din Balcani, BIRN. Aproximativ 923.000 de persoane erau în 2018 expuse apei cancerigene prin reţelele publice alimentate din pânza freatică a unei vaste câmpii întinse în estul Croaţiei, nordul Serbiei şi sudul Ungariei, a arătat ancheta. De asemenea, alte mii de persoane din vestul României care beau din propriile fântâni pot fi expuse riscului.

    Toate cele patru ţări prescriu niveluri maxime de arsenic de 10 micrograme pe litru. Acesta este pragul recomandat de OMS, stabilit de legislaţia UE şi adoptat de multe ţări din afara UE, inclusiv Serbia.

    Însă BIRN a descoperit zeci de oraşe, comune şi sate în care nivelul de arsenic depăşeşte această limită. Analizele pentru un oraş sârb, Novi Becej, au arătat o concentraţie de peste 27 de ori limita legală. Provincia autonomă sârbă Vojvodina are de departe cea mai mare problemă, cu mai mult de 630.000 de oameni care se bazează pe apa de la robinet cancerigenă.

    Aproximativ 173.000 de persoane în Croaţia şi 100.000 în Ungaria sunt expuse la valori de arsenic peste limită. De la neglijarea informării comunităţilor cu privire la riscuri şi până la oportunităţile ratate de a repara aprovizionarea cu apă, ancheta evidenţiază eşecul autorităţilor de a proteja sănătatea publică.

    În urmă cu cinci milioane de ani, o mare puţin adâncă acoperea o zonă cunoscută sub numele de Bazinul Panonic, care se întindea pe părţi din Croaţia modernă, Serbia, Ungaria şi România. Cu timpul, marea a secat, expunând sedimente de câţiva kilometri grosime. Astăzi, comunităţile din bazin îşi extrag apa potabilă din puţuri săpate adânc în acel sediment, care are un conţinut ridicat de arsenic anorganic rezultat din descompunerea mineralelor şi minereurilor. Spre deosebire de arsenicul organic, adesea găsit la peşti, cercetările arată că cel anorganic se acumulează în organism în timp şi poate fi mortal. Decenii de studii privind expunerea la arsenic în apa potabilă din întreaga lume au descoperit legături între cancerele de vezică, rinichi, ficat şi plămâni. Toxicologii spun că dăunează şi sistemului cardiovascular.

    În toamna anului 2019, problema apei otrăvite a reapărut la suprafaţă în Ungaria. Preşedintele Janos Ader a descris-o ca fiind „drama penuriei de apă, a apei poluate, care se desfăşoară sub ochii noştri”. În localităţile afectate se ştie că este interzis consumul de apă din surse locale. Comunităţile sunt aprovizionate  cu transporturi speciale de apă. Problema reapăruse în contextul în care UE încurajează consumul de apă de la robinet pentru că este mai ieftină şi produc mai puţine deşeuri.

  • ONU avertizează cu privire la ostilităţile dintre Israel şi Hamas: Conflictul se poate transforma într-un război total

    Organizaţia paramilitară Hamas şi Israelul au menţinut atacurile de rachete marţi seara, reprezentând o nouă intensificare a unui conflict despre care Organizaţia Naţiunilor Unite spune că ar putea deveni un „război total”, conform Financial Times.

    În cea mai gravă serie de violenţe de la războiul din 2014 încoace, atacurile aeriene ale Israelului au dus la distrugerea a doua clădiri din oraşul palestinian Gaza, folosite în trecut de grupul Hamas. Mişcarea a stârnit mai multe lansări de rachete către marile oraşe israeliene.

    Oraşul Tel Aviv a fost luat în vizor de cel puţin patru ani, iar exploziile au fost auzite până în Israel, pe măsură ce scutul de apărare Iron Dome a interceptat o bună parte din proiectile.

    În Gaza, au murit peste 35 de oameni, inclusiv 10 copii, şi peste 200 de persoane au fost rănite, conform ministerului sănătăţii din cadrul teritoriului. Israelul a declarat că a omorât cel puţin 20 de militanţi jihadişti şi a avertizat că pot exista victime în rândul civililor. Cel puţin cinci oameni au fost omorâţi în Israel.

    Tor Wennesland, coordonator special ONU pentru procesele de pace din Orientul Mijlociu, a avertizat că ostilităţile se pot transforma „într-un război total”.

    Mişcările de ofensivă au luat naştere luni seara, când Hamas a lansat o serie de rachete către Ierusalim, unde sute de protestatari palestinieni au fost răniţi de poliţia israeliană la moscheea al-Aqsa, al treilea cel mai sfânt altar islamic.

    Israelul a răspuns imediat cu mai multe atacuri aeriene. O zi mai târziu, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ordonat o extindere a campaniei aeriene a ţării.

    Până acum, Israelul a luptat în trei războaie contra organizaţiei Hamas, care a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, Egiptul şi Qatarul lucrând între timp pe post de mediatori între cele două părţi.

     

  • Povestea locului care era bogat şi dens populat, dar care acum a ajuns o ruină unde nu găseşti altceva decât război şi moarte

    Odată cu anexarea Crimeei, Rusia lui Putin a întreţinut un front de război de sute de kilometri prin două judeţe ale Ucrainei şi ştia bine ce face. A destabilizat astfel ani la rând o întreagă economie şi o naţiune.

    Bun venit în Donbas, o regiune acum în ruine, dar care obişnuia să fie cea mai dens populată şi industrializată din Ucraina, deşi este alcătuită din doar două judeţe. Ucraina de după izbucnirea războiului separatist din est se poate lăuda cu exporturi de cereale record, că este grânarul Europei.

    Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Înainte de 2014, anul în care a izbucnit criza Crimeei, exporta utilaje grele, maşinării folosite de industria minieră, locomotive, combine secerătoare. Multe dintre aceste produse cu valoare adăugată mare erau produse în Donbas, în judeţele Doneţk şi Lugansk, acum autointitulate republici populare şi separate de restul Ucrainei de o graniţă, de fapt un front de război, de 427 de kilometri.

    Liniile de aprovizionare cu regiunea separatistă au fost tăiate, accesul acesteia la pieţele ucrainene a fost blocat. Companii gigantice s-au prăbuşit, distrugând zeci de mii de locuri de muncă. Familii s-au destrămat, întregi comunităţi au căzut în sărăcie sau au dispărut. Pandemia de  COVID-19 a izolat şi mai mult regiunea, deşi din puţinele reportaje sau veşti care vin de acolo reiese că virusul nu a lovit atât de violent ca în restul ţării sau ca în Rusia, poate datorită interacţinilor mai mici dintre oamenii obosiţi de sărăcie şi conflict. Zonele controlate de separatişti depind puternic de Rusia. 

    Războiul de şapte ani, conflictul îngheţat după cum îi spun unii, a adus stagnare economică în Donbas şi involuţie în economia ucraineană. Încă se trage pe „graniţa” de 472 de kilometri, scrie Emerging Europe. Combatanţii fac schimb de focuri de mortier, de obuze şi de rachete antitanc peste zonele tampon. Locuitorii au învăţat să trăiască cu războiul, cu gloanţele şi obuzele rătăcite. Dar sărăcia îi sperie mai tare.

    Conflictul a făcut ravagii asupra economiei Ucrainei în ansamblu, aceasta înregistrând contracţii de 6,6% şi 9,8% în 2014 şi respectiv 2015. Nici criza economică produsă de pandemie nu a fost atât de distructivă. Mai grav, inflaţia a accelerat, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, atunci cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte din teritoriile sale de est ocupate de separatişti, Ucraina a pierdut fizic accesul la resurse importante pentru industrie.

    După şapte ani de conflict, peste 13.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, dintre care cel puţin 3.000 sunt civili. Infrastructura vitală a fost abandonată sau s-a deteriorat. Unele comunităţi au dispărut complet. Afaceri, mari şi mici, au intrat în faliment, iar investitorii, ruşi, ucraineni sau străini, sunt reticenţi să vină într-un mediu atât de instabil. Situaţia este şi mai gravă în teritoriile controlate de separatişti, care sunt menţinute pe linia de plutire cu miliarde de dolari în ajutor rusesc.

    Războiul în sine pare fără ieşire. Armata ucraineană nu este suficient de puternică pentru a prelua teritoriile susţinute de Rusia şi nu are nici aliaţi, în timp ce separatiştii nu par să fie interesaţi să avanseze dincolo de linia de contact actuală. Şi probabil că nici nu au cu ce. Au, însă, spatele asigurat, manevrele militare de aploare efectuate de armata rusă în aprilie la graniţa cu Ucraina demonstrând acest lucru. Această incertitudine, nici război decisiv, nici pace, ţine economia  captivă ca într-o mlaştină. Donbas a fost mult timp considerată cea mai «cosmopolită» parte a Ucrainei. Întrucât în secolul al XIX-lea au fost descoperite vaste zăcăminte de cărbune, muncitorii s-au revărsat acolo din tot imperiul rus şi, mai târziu, din Uniunea Sovietică. Deţinând cea mai mare parte a rezervelor de mercur şi cărbune ale Ucrainei – pe locul doi şi, respectiv, şapte ca mărime din lume – regiunea a fost o locaţie perfectă pentru industrializare.

    Independenţa de URSS a lovit cu putere. Între 1993 şi 2013, Doneţk şi Lugansk au pierdut 18,3% şi respectiv 21,6% din populaţie. Spre comparaţie, Ucraina în ansamblu a înregistrat o scădere de 12,5% în aceeaşi perioadă. Industria a decăzut şi tinerii au început să migreze în oraşele mai mari, ceea ce a făcut să crescă vârsta medie în Donbas.

    Astfel, chiar şi înainte de război centrul industrial al Ucrainei era dependent de subvenţii de miliarde de dolari de la guvernul de la Kiev. În 2012, acestea s-au ridicat la aproximativ 1,7 miliarde de dolari, aproape 4% din bugetul de stat al Ucrainei. Cu toate acestea, regiunea avea încă printre cele mai mari contribuţii la economia ţării. Înainte de conflict, Donbas reprezenta un sfert din exporturile Ucrainei şi 15% din investiţiile de capital. Salariile erau mai mari decât în restul ţării, însă acest lucru nu s-a tradus întotdeauna în condiţii mai bune pentru persoanele care locuiau efectiv în Donbas.

    Speranţa de viaţă era cu doi ani sub media naţională – Ucraina a fost, de asemenea, mult timp liderul mondial în accidente miniere fatale, iar specificul minelor din Donbas este că sunt foarte adânci şi prin urmare periculoase. Datoriile salariale au fost cele mai mari din ţară. Poluarea era de şase ori peste media naţională. Nivelul infracţiunilor violente, dependenţei de droguri şi infecţiei cu HIV erau printre cele mai ridicate din ţară – iar Ucraina a fost de multă vreme printre liderii europeni la consumul de opiacee şi la transmiterea HIV. Conflictul a făcut ca situaţia economică să se deterioreze. Producţia industrială s-a contractat cu 60% în Doneţk şi cu 80% în Lugansk. Până în 2017, exporturile regiunii scăzuseră la 10% din total, de la 25% cu doar trei ani înainte. Numai în părţile controlate de separatişti din Lugansk, 25 de fabrici şi uzine şi 41 de mine au fost închise. Cele care au rămas şi-au redus drastic producţia. În consecinţă, şomajul în regiune este semnificativ mai mare decât media naţională – anul trecut, rata era de 14,5% în Doneţk şi de 15,2% în Lugansk, comparativ cu media naţională de 9,2%.

     

    Nu doar întreprinderile au avut de suferit. Părţi mari din Donbas au fost depopulate. Peste 1,4 milioane de persoane sunt înregistrate ca fiind strămutate pe plan intern – multe altele au plecat în străinătate. Părţi mari din Doneţk au fost depopulate şi piaţa s-a restrâns. Două aeroporturi internaţionale majore din Doneţk şi Lugansk au fost închise, iar îndepărtarea Kievului de Rusia a forţat producătorii să caute noi pieţe, nu întotdeauna cu succes. Rita deţine un salon de manichiură în centrul oraşului Sloviansk din 2008. Sloviansk şi localitatea vecină Kramatorsk au fost zona primei bătălii majore din războiul separatist. Rita şi-a închis afacerea din aprilie 2014 – când separatiştii au intrat în Sloviansk şi l-au ocupat – până în septembrie, la două luni după ce oraşul fusese preluat de armata ucraineană. Pentru salonul ei, războiul a fost un moment de cumpănă.

    „A fost ca şi când începi din nou de jos”, spune Rita. „Mulţi oameni au plecat. Unii în Rusia, alţii în Crimeea, alţii în vestul Ucrainei. Sunt încă în contact cu multe dintre aceste fete şi majoritatea nu intenţionează să se întoarcă. Anii 2015 şi 2016 au fost deosebit de grei.” Afacerile Ritei nu au avut de suferit fizic în timpul bătăliei – dar nu toată lumea a fost atât de norocoasă. Oleh deţinea un atelier de reparaţii auto care a fost folosit ca poziţie de tragere de către separatişti. A fugit din Sloviansk cu familia când oraşul a fost ocupat, iar când s-a întors a găsi cărămizile puternic ciuruite de gloanţe. Luptătorii care ocupau clădirea făcuseră şi găuri în pereţi pentru a trage. Prin acoperiş se vedea generos cerul. Majoritatea echipamentelor fuseseră furate. „Chiar şi cu asigurările, nu am putut să fac faţă acestei situaţii din punct de vedere financiar şi a trebuit să închid”, spune Oleh. Acum lucrează ca mecanic la Kiev şi conduce taxiuri în timpul liber.

    Rita spune că s-a simţit abandonată de guvernul ei. „Nu am văzut niciun fel de ajutor din partea guvernului meu în timpul bătăliei din oraş”, povesteşte ea. Deşi salonul de manichiură a fost închis cinci luni, ea a continuat să plătească impozite pentru el. „M-au forţat să plătesc, chiar dacă am fost închişi… au dat o uşoară pauză sub forma unei mici reduceri a impozitului pentru pensie, dar atât. În afară de asta, am plătit aceleaşi impozite ca şi restul Ucrainei. Imaginaţi-vă, ne-am întors într-un oraş distrus. Fiica mea începea clasa întâi şi n-am avut niciun venit timp de jumătate de an”. Deşi Sloviansk este la aproximativ o oră de mers cu maşina de linia de contact, de front, declinul economic este evident. Mulţi dintre cunoscuţii Ritei şi-au închis afacerile şi au părăsit oraşul definitiv. Mai aproape de front, unde pot fi auzite efectiv schimburile de focuri de armă, unele oraşe mici şi sate sunt practic lipsite de oameni. Numeroase puncte de control pe fiecare drum care intră şi iese din Donbas înăbuşă, de asemenea, economia şi încetinesc foarte mult comerţul. Oamenii stau la coadă adesea până la trei ore în aceste puncte de control. Soldaţii de ambele părţi sunt nepoliticoşi, agresivi şi nesimţiţi, se plâng oamenii. Situaţia economică este şi mai gravă în teritoriile controlate de separatişti, unde o parte considerabilă din populaţia rămasă sunt pensionari. Economia a fost monopolizată de întreprinderi deţinute de separatişti, iar salariile au scăzut în primul an de război, dar au crescut constant de atunci. Economia este ţinută închegată de miliardele de dolari venite anual din Rusia şi se bazează în întregime pe numerar, practic neexistând bancomate funcţionale. În consecinţă, o medie de 650.000 de persoane trec în fiecare lună pe teritoriul controlat de guvern, deseori pentru a retrage numerar. Mulţi alţii – de fapt cei mai mulţi care traversează – sunt cunoscuţi ca „turişti de pensii” – oameni care primesc pensii de la autorităţile separatiste şi îşi sporesc veniturile cu pensiile de la guvernului ucrainean.

    Astăzi, Donbas a făcut puţine progrese în redresarea economică. Între 2014 şi 2018, investiţiile străine directe au fost sub un procent din PIB. Există o teamă copleşitoare că lucrurile ar putea escalada din nou – ferocitatea primelor 12 luni ale conflictului este încă vie în mintea locuitorilor. Din această cauză, economia nu se dezvoltă şi este deosebit de afectată de pandemia de COVID-19. Potrivit unei surse anonime din cadrul unei organizaţii internaţionale, firmele au, de asemenea, o încredere scăzută în instituţiile de învăţământ regionale pentru a înzestra absolvenţii cu abilităţile relevante în sectoarele emergente. Astfel, industria ICT, care pare o poveste de succes în Ucraina, este încă subdezvoltată în regiune.

    Unele organizaţii internaţionale au fost implicate în încercarea de a stimula redresarea economică a regiunii. USAID a contribuit la înfiinţarea de clustere IT în Kramatorsk şi Mariupol, cele mai mari două oraşe din Donbas, controlate de guvern. În Mariupol există un incubator de start-up-uri complet, Centrul de Dezvoltare a Start-up-urilor 1991 (fondat în 2012). Consiliul danez pentru refugiaţi are un program de subzistenţă care acordă subvenţii în numerar întreprinderilor mici din regiune – acest program a fost extins după izbucnirea pandemiei. Rita are o aplicaţie în aşteptare pentru acest program. „Covid a fost mai greu decât războiul pentru afacerea mea”, spune ea. În 2019, la iniţiativa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mariupol a găzduit şi Forumul de Investiţii Mariupol, atrăgând diplomaţi şi reprezentanţi ai afacerilor din întreaga lume. Nu mai puţin de 12 tranzacţii au fost convenite în timpul evenimentului, cu peste un miliard de dolari promişi. Unii antreprenori au reuşit să se adapteze situaţiei. Aşezările de pe partea ucraineană a liniei de contact sunt acum pline de locuri care oferă cazare  pentru potopul constant de „turişti pentru pensie” veniţi din teritoriile controlate de separatişti. Aproape de linia frontului, afacerile se bazează pe soldaţi. Alcoolul şi prostituţia generează profituri deosebit de mari. Unii oameni au amenajat tarabe de mâncare în apropierea punctelor de control – la o trecere între părţile combatante există chiar şi un stand de sushi.

     

    Conflictul a făcut ravagii asupra economiei Ucrainei în ansamblu, aceasta înregistrând contracţii de 6,6% şi 9,8% în 2014 şi respectiv 2015. Nici criza economică produsă de pandemie nu a fost atât de distructivă. Mai grav, inflaţia a accelerat, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, atunci cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte din teritoriile sale de est ocupate de separatişti, Ucraina a pierdut fizic accesul la resurse importante pentru industrie.

     

    În 2019, la iniţiativa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mariupol a găzduit şi Forumul de Investiţii Mariupol, atrăgând diplomaţi şi reprezentanţi ai afacerilor din întreaga lume. Nu mai puţin de 12 tranzacţii au fost convenite în timpul evenimentului, cu peste un miliard de dolari promişi.

  • Unul dintre cei mai influenţi secretari de stat din SUA şi artizanul căderii cortinei de fier a murit

    George Shultz, un fost secretar de stat din SUA care a modelat semnificativ politica externă de la sfârşitul secolului trecut, a murit la vârsta de 100 de ani, potrivit BBC.

    În timpul administraţiei Reagan, Shultz a încercat în mod constant să îmbunătăţească relaţiile cu Uniunea Sovietică. Institutul Hoover al Universităţii Stanford  a declarat că Shultz a jucat un rol decisiv în „ceea ce priveşte cursul istoriei, punând capăt războiului rece”.

    „Colegul nostru a fost un mare om de stat american şi un patriot în adevăratul sens al cuvântului. Va fi amintit de istorie drept un om care a făcut lumea un loc mai bun”, a spus Condoleeza Rice, directorul Institutului.

    În a doua jumătate a anilor 1980, Shultz l-a curtat pe liderul sovietic de la acea vreme, Mihail Gorbaciov, să reducă tensiunile create pe fondul războiului rece.

    În 1987, preşedintele Ronald Reagan şi Gorbaciov au semnat un acord nuclear americano-sovietic  – Tratatul asupra forţelor Nucleare Intermediare (INF).

    Tratatul a avut ca rezultat eliminarea rachetelor nucleare din Europa, care putea deveni la acea vreme teatrul unei noi crize a rachetelor, precum cea de la începutul anilor 1960 din Cuba.

    Câţiva ani mai târziu, Uniunea Sovietică a încetat să există.