Tag: femei
-
Opinie Irina Markovits, consultant de imagine: Noile reguli ale ţinutelor de birou
Cei care lucrează într-o bancă poartă cămăşi albe, bleu sau cu dungi, dar neapărat sacou. Programatorii au hanorace, jeanşi şi sneakeri. Academicienii poartă cardiganuri. Cine lucrează în modă şi PR se îmbracă în negru.
În orice companie merg să susţin cursuri de imagine profesională – chiar şi în cele în care s-a instituit Ziua Tricoului Haios sau Vinerea Bulinelor – există, oficial sau nu, o uniformă, un cod vestimentar, o ţinută cvasi-standardizată.
Pentru angajaţii din cele mai multe industrii sau domenii de activitate (cu excepţia companiilor care cer ţinute formale, corporate), această „uniformă” este cea Business Casual: pentru bărbaţi, cămăşi button-down, cu mâneci lungi şi pantaloni de costum sau semieleganţi (cravată opţională); pentru femei, diverse tipuri de bluze purtate cu fuste până la genunchi sau pantaloni, sau rochii feminine cu croieli clasicizate.
Însă pentru sectorul creativ – mai ales pentru freelanceri, antreprenori tineri, cei care sunt angrenaţi în start-up-uri, în businessuri mici şi medii -, „Business Casual” e un termen perimat. Într-un astfel de mediu profesional mai puţin convenţional, codul vestimentar adoptat cere personalitate şi personalizare. Nu exagerate, ci cât să sugereze că stilul de viaţă, domeniul ales, creativitatea individuală, bravura se reflectă în ţinuta aleasă.
E suficient să participi la evenimente legate de social media, advertising, modă& beauty, sau să te învârţi în spaţiile comune de lucru, „incubatoare” de idei, şi îi observi pe cei ale căror ţinute sunt atipice, creative, relativ nonconformiste.
Ei se îmbracă în cămăşi cu imprimeuri şi jeanşi cu turul căzut, în cămăşi albe purtate neglijent cu pantaloni coloraţi, cu bretele sau papioane retro, în costume ajustate pe corp asortate cu sneakerşi moderni. Ele poartă cu naturaleţe o fustă conică multicoloră sau din piele, o pereche de pantofi cu tocuri stiletto şi un pulover cu un desen la modă sau o fustă-pantalon retro, o helancă minimalistă şi cele mai moderne botine.Dacă lucrezi într-un birou obişnuit şi în acest moment gândeşti „nu se aplică aici”, acordă-ţi încă un moment de gândire. La fel cum companiile tradiţionaliste preiau un trend organizaţional din industriile creative sau de dezvoltare a tehnologiilor, la fel codurile vestimentare „expresive” vor fi transferate, în diverse forme, în mainstream.
În Marea Britanie, de pildă, acest stil – o combinaţie între office, eclectic, cool, modern şi tineresc – poartă deja un nume: FunkyOffish. În restul lumii – în curând şi pe meleagurile noastre –, versiunile acestui stil sunt mult mai puţin formale şi mult mai puţin îndrăzneţe stilistic. În loc de a asorta o fustă clasică din tweed cu bascheţi din pânză imprimată, e vorba de a lua piese vestimentare cu alură Business Casual şi a le purta cu atitudine, cu asumarea ieşirii din banal, chiar de a le alege din repertoriul stilistic al unui atelier de designer în loc de a face shopping în brandurile fast-fashion.
Acest tip de îmbrăcăminte pare, la prima vedere, de birou. Sunt haine aparent clasice – cămăşi, sacouri, fuste, rochii –, dar cărora li s-au schimbat proporţiile, imprimeurile, detaliile, astfel încât au căpătat o aură evident diferită de cea a ţinutelor obişnuite corporate.
Elementele vestimentare tradiţionale ale acestor piese continuă să comunice vizual că purtătorul sau purtătoarea este competent, de încredere, are autoritate şi experienţă profesională, în timp de micile excentricităţi – imprimeurile care atrag privirea, accesoriile supradimensionate, încălţămintea în tendinţe sau ultra-casual – îl diferenţiază de angajatul tipic, rutinat. Graficianul din biroul alăturat poate că poartă o cămaşa bleu similară cu cea a colegului de la Achiziţii, dar va încălţa pantofii Oxford argintiu-mătuit din piele ai unui gânditor creativ. Colega de la Marketing pare că a îmbrăcat nişte simpli pantaloni negri şi o cămaşă albă, dar stai aşa! – pantalonii au o suprapunere neaşteptată, un fel de jumătate de fustă, care aminteşte de fotele tradiţionale.Ca întotdeauna, femeile au mai multe opţiuni. Spre exemplu, de la AerWear, Adelina Ivan, Zarug şi Pas du Tout puteţi alege rochii conceptuale, bluze şi pantaloni ultra-moderni într-o paletă austeră de culori tradiţionale de business (negru, bleumarin, gri, alb, bleu), iar la Choices, Rhea Costa sau Lena Criveanu vă aşteaptă modele de inspiraţie clasică dar cu un „twist” modern şi cromatică variată.
Paleta de expresii stilistice ale acestor noi reguli vestimentare de birou este mai diversă, mai bogată decât v-aţi imagina. Ea face loc personalităţii proprii, gusturilor cultivate, alegerilor ieşite din tipar, posibilităţii personalizării ţinutelor şi pieselor în parte.Însă aşa cum o masă de ping-pong nu transformă spaţiul de muncă într-un loc de joacă, nici orice piesă vestimentară din garderoba unui adult – o rochie de inspiraţie gotică, o cămaşă bărbătească cu imprimeu floral, un pantalon galben sau adidaşii verde fluorescent – nu este potrivită pentru birou. Până la urmă, ţinuta de birou trebuie să rămână „de birou”.
-
Business Magazin în cel de-al 11-lea an
Anul 2015 a marcat cea de-a zecea ediţie a catalogului „100 tineri manageri de top“, produsul-fanion al Business Magazin, care a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care deschide drumul spre top al celor care vor să reuşească în cariere. Catalogul nu este un top, ci o prezentare a unui grup de câştigători ai unei competiţii bazate pe dedicaţie, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevărate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum. Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1.000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat şi, pentru a marca acest moment, a organizat Gala Tineri Manageri de Top. Aşa că pe 28 mai a fost un dublu motiv de sărbătoare: pe de o parte i-am sărbătorit pe cei 100 de tineri manageri prezentaţi în ediţia din acest an a catalogului, iar pe de altă parte i-am sărbatorit pe toţi cei 1.000 de tineri prezentaţi de-a lungul a zece ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top. În plus, am sărbătorit longevitatea acestui produs, singurul din peisajul media care celebrează tânărul management românesc.

La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie au fost: Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România; Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România; Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România; Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România; Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România; Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie; Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International; Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România; Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems; Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft. Ediţia din 2015 a catalogului „200 cele mai importante femei din business“ a cuprins doamnele cu evoluţii spectaculoase în carieră şi cu realizări pe măsură, eforturile lor concretizându-se în afaceri de milioane de euro. Criteriile luate în calcul în prezentarea celor mai puternice 200 de femei din România sunt valoarea afacerii, notorietatea, gradul de implicare socială şi polivalenţa (colaborarea cu şcoli, cariera academică, cărţi scrise). În economia globală, mediul de business feminin s-a dezvoltat rapid, producând astăzi 66% din munca lumii. Între 2002 şi 2007 veniturile femeilor pe plan mondial au crescut cu aproape 400 de miliarde de dolari. Şi economia României urmează acest trend în care femeile de business se bucură de vizibilitate crescută şi sunt mai active, au iniţiativă în afaceri şi reprezintă o concurenţă din ce în ce mai mare pentru bărbaţi.

Am încununat anul 2015 cu cea de-a şasea ediţie a Galei CEO Awards, menită să premieze cei mai admiraţi manageri ai anului 2015, aşa cum îi prezintă „Topul celor mai admiraţi CEO“. Pentru a înţelege mai bine admiraţia, am vorbit despre chimia admiraţiei, care este iscată de valori, de relevanţe şi de sentimente, totul impus de amalgamul care formează un CEO de succes: colaborare, parteneriat, curiozitate, entuziasm, candoare, inovaţie, demnitate, flexibilitate, empatie sau pasiune. Premiul „Cel mai admirat CEO din România“ a fost acordat lui Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială din România, aflată la un pas de o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro. Este al doilea an când cel mai admirat CEO roman este un antreprenor local. Maturizarea generaţiei de antreprenori care a crescut odată cu economia locală şi modul cum aceasta a reuşit să impună branduri româneşti într-o piaţă dominată de cuvinte cheie precum competiţie şi dificultate sunt principalele motive pentru care admiraţia se îndreaptă mai mult către localnicii care au rezistat în faţa crizei. Premiul pentru cel mai tânăr CEO din catalog a fost primit de către Sergiu Biriş, co-founder & CEO Zonga.

Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie de la MedLife, a primit premiul celui mai admirat CEO din servicii. Mariana Gheorghe, director general al OMV-Petrom, nu a ieşit în niciun an din top 10 şi a condus clasamentul celor mai admiraţi doi ani la rând, iar în 2015 este „cel mai admirat industriaş“ şi cea mai admirată doamnă din catalog. Pentru al şaselea an consecutiv Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este „cel mai admirat producător“, unul dintre puţinii antreprenori locali care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele. O ascensiune importantă, de 11 locuri, a avut-o şi Dragoş Petrescu, antreprenorul care a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, City Grill, şi care a primit premiul pentru viziune în afaceri. Iulian Stanciu a fost primul antreprenor local care a ocupat primul loc în topul admiraţiei mediului de afaceri, anul trecut. În acest an liderul distribuitorului online eMag, cu activităţi în mai multe ţări, care controlează şi reţeaua Flanco, dar şi alte afaceri a primit premiul pentru „cel mai admirat comerciant“. Un alt nume cu greutate din antreprenoriatul local este cel al lui Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a soluţiilor de securitate IT, care este în acest an „cel mai admirat CEO din tehnologie“. Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori Bucureşti, este „Cel mai spectaculos new entry“ în catalogul admiraţilor.

Iar „Cel mai longeviv CEO în topul admiraţilor” a fost primit de către Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. Business Magazin a organizat opt ediţii ale evenimetului Meet the CEO, în cadrul cărora Remus Borza, Hidroelectrica, Vladimir Sterescu, CEO Computer Generated Solutions, Martin Zmelik, CEZ, Toni Volpe, Enel, Boris Billich, Mercedes-Benz România, Tatian Diaconu, Immochan România, Cosmin Vladimirescu, MasterCard România, şi Levent Yüksel, PepsiCo, şi-au povestit experienţele, au discutat cu alţi oameni de afaceri şi au împărtăşit sfaturi.

-
Tânăra de 25 de ani care a creat o aplicaţie de dating unde femeile detin toată puterea
Whitney Wolfe, co-fondator Tinder, cea mai cunoscută aplicaţie de dating, a creat o altă aplicaţie de dating, Bumble, la scurt timp după ce a părăsit compania.
Bumble funcţionează pe aceleaşi principii ca şi Tinder, unde utilizatorii se văd şi dacă se plac pot iniţia o conversaţie, însă Bumble le-a dat puterea femeilor. Aici femeile preiau controlul şi pot iniţia conversaţia. Bumble s-a lansat în urmă cu un an şi se laudă cu peste 5 milioane de conversaţii pornite de femei şi cu rată de creştere săptămânală de 15%.
Tinder s-a născut în 2012 într-un incubator de start-up-uri, iar acum compania este evaluată la 750 de milioane de dolari.
În cadrul incubatorului l-a întâlnit pe Sean Rad unde au lucrat la un alt proiect, dar care nu a mers. Mai târziu s-au gândit să facă o aplicaţie de dating şi aşa a apărut Tinder, nume pe care Wolfe l-a dat.Din echipa Tinder au făcut parte şi Chris Gulzcynski şi Justin Mateen. De cel din urmă, Wolfe s-a îndrăgostit şi cei doi au format un cuplu timp de aproape un an de zile. Relaţia s-a terminat când, potrivit Wolfe, Mateen a devenit violent.
Se pare că disputa dintre cei doi a forţat-o să demisioneze din companie. Wolfe nu a cedat uşor şi l-a dat în judecată, proces care a fost soluţionat, în cele din urmă. Wolfe a căştigat 1 milion de dolari şi acţiuni în cadrul companiei.
Experienţa a marcat-o iar prin următorul proiect voia să promoveze comportamentul online responsabil. Nu voia o altă aplicaţie de dating, dar a fost convinsă de un prieten, Andrey Andreev. Cei doi l-au recrutat pe Chris Gulzcynski, alt co-fondator Tinder şi pe Sarah Mick, responsabilă de design în cadrul Tinder. La finalul lui 2014 aplicaţia a fost lansată.
Bumble forţează femeile să facă primul pas şi să contacteze bărbatul, dacă nu fac asta în 24 de ore contactul dispare. “Nu vrem să fim sexisti, nu asta e ideea. Ştiu că foarte mulţi tipi s-au săturat să facă primul pas şi în plus, de ce trebuie ca femeile să aştepte ca barbaţii să facă primul pas?”, a spus Wolfe. “La noi, 60% dintre potriviri (compatibilităţi) se transformă în conversaţii”, a adăugat ea.
Aplicaţia este disponibilă doar pe iOS, sistemul de operare Apple.
-
Se poartă imitaţiile: blănurile artificiale încep să atragă atenţia
Privite ca o alternativă ieftină şi nedemnă de garderoba unei femei elegante, blănurile artificiale încep să atragă atenţia creatorilor de modă care evită blana naturală din motive ecologiste şi nu numai.
Pe de altă parte, scrie Wall Street Journal, tot mai multe femei evită şi ele să mai poarte haine din blană naturală. Ele sunt tot mai interesate însă de articolele vestimentare care o imită bine, lucru posibil datorită progresului tehnologic, care a permis fabricarea unor materiale mai moi şi mai mătăsoase şi care nu se mai mătuiesc la fel de uşor, şi solicită companiilor din domeniul modei să ofere această alternativă.
Printre creatoarele de modă care au adăugat în colecţiile lor îmbrăcăminte din sau garnisită cu blană sintetică se numără Pookie şi Louisa Burch, deţinătoarele firmei newyorkeze Trademark sau Rachel Comey, din aceeaşi metropolă americană, ori britanica Stella McCartney, ele aprovizionându-se în general cu materiale din Europa, un astfel de furnizor fiind producătorul german de jucării Steiff, cunoscut pentru ursuleţii săi de pluş.
Stella McCartney a lansat chiar o gamă denumită „Fur Free Fur” (Blana fără blană), pentru a demonstra că se pot realiza haine de blană sintetică elegante, piesele din colecţia sa costând chiar mii de dolari.
-
Tânăra care la 19 ani conduce o publicaţie cu 80 de angajaţi, a editat patru cărţi si jucat într-o piesă de teatru pe Broadway
Tavi Gevinson nu este o fată tipică de 19 ani. Până acum a editat patru cărţi, a jucat într-o piesă de teatru pe Broadway şi conduce Rookie, o publicaţie online cu 80 de angajaţi, relatează Business Insider.
În plus, tânăra a pozat pentru celebra fotografă, Annie Leibovitz, pentru calendarul Pirelli 2016. Pentru prima dată, calendarul nu mai conţine fotomodele nud sau semi-nud, ci femei din diferite domenii, care întruchipează succesul. Amy Schumer, Patti Smith, Serena Williams , Tavi Gevinson sunt doar câteva dintre femeile care au pozat pentru noul calendar.
Gevinson şi-a început cariera de la o vârstă fragedă. La 11 ani a lansat blogul Style Rookie, care a devenit o senzaţie în comunitatea de fashion. Trei ani mai târziu, în 2010, ea lua interviuri la New York Fashion Week.

La doar 15 ani a pornit Rookie, publicaţia online adresată adolescenţilor. “Îmi aduc aminte când am început Rookie că tata m-a întrebat cum o să fac şi asta, având în vedere că sunt tot timpul la şcoală. I-am răspuns că o să public trei articole pe zi, după şcoală, seara şi ultimul înainte de culcare, atunci când adolescenţii au timp liber”, a spus ea.
“Am fost foarte încântată să apar în acest calendar (Pirelli) alături de atâtea femei incredibil. Este un produs iconic, tot timpul l-am apreciat, însă mă bucur că merge într-o direcţie nouă”, este de părere Tavi.

În prezent, Tavi scrie în continuare despre modă, dar s-a îndreptat şi spre alte domenii-iubire, feminism, cultură pop etc.
Anul trecut, ea a jucat alături de Michael Cera şi Kieran Culking în piesa de teatru “This is Our Youth”. În ianuarie 2016 va juca în piesa “The Crucible” de Arthur Miller.S-a mutat din Chicago în propriul apartament în New York. “Merg în fiecare seară la premiere, lecturi sau la evenimente. Scriu despre toate. Încerc să sintezizez evenimentele cât mai bine. Încă am multe de învăţat”, a mai spus Tavi.
În 2012 a publicat “Rookie Yearbook One”, o colecţie de articole, interviuri, eseuri şi ilustraţii realizate de comunitatea Rookie. A patra ediţie a fost publicată în octombrie 2015.
-
România, pe ultimele locuri în ce priveşte ponderea femeilor în consiliile de administraţie şi supraveghere ale companiilor listate
Ponderea femeilor în consiliile de administraţie şi supraveghere ale tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti era de numai 14%, la sfârşitul anului 2014, cea mai slabă reprezentare în perioada 2009 – 2014, analizată în cadrul studiului “Women on Boards in Romania”, realizat de Deloitte România şi PWN România. Astfel, dintr-un total de 388 de membri ai celor 79 de companii analizate, doar 55 erau femei.
Comparativ, în 2009, la nivelul celor 60 de companii analizate, aproximativ 17% dintre poziţiile din structurile de conducere erau ocupate de femei. Cu o excepţie, anul 2011, când s-a înregistrat un procent de 19%, în perioada analizată, s-a înregistrat un declin al reprezentării feminine în structurile de conducere ale companiilor listate, ajungând la 14% la sfârşitul anului 2014.
Situaţia este şi mai puţin favorabilă în cazul celor mai mari 10 companii româneşti listate, incluse în indicele BET, femeile fiind prezente într-o proporţie de 11,59% la sfârşitul anului 2014.
Această tendinţă este opusă celei din UE, unde ponderea femeilor în consiliile de administraţie şi supraveghere a crescut simţitor, media ajungând la 20%, iar ţări precum Franţa, Letonia, Finlanda şi Suedia, au o reprezentare în jur de 30% a femeilor. Mai mult, în ţări precum Islanda şi Norvegia, nivelul de participare a femeilor în structurile de conducere este şi mai mare, de 45%, respectiv 38%.
Această evoluţie în Europa se datorează implementării unor măsuri legislative ca urmare a conştientizării, la nivelul factorilor de decizie, a impactului pozitiv al diversităţii de gen asupra performanţei economice a companiilor.
Urmărind acţiunile altor ţări europene, PWN România a formulat câteva măsuri pentru a creşte numărul de femei în consiliile de administraţie şi supraveghere ale companiilor listate. În primul rând, este necesară o abordare sistemică pentru a susţine femeile în dezvoltarea profesională şi personală şi în vederea atingerii unor poziţii de leadership. Companiile pot promova un transfer de practici în domeniul diversităţii de gen, în cadrul organizaţiei, iar instituţiile statului pot sprijini demersul prin politici publice.
„Un pas important constă în identificarea potenţialului şi a capabilităţilor doamnelor din companii, urmat de implementarea unui plan de pregătire structurată şi relevantă pentru ca acestea să acceadă la poziţiile din consiliile de administraţie şi supraveghere. În plus, este important ca femeile capabile să ia parte la deciziile economice, să îşi dorească acest lucru şi să acţioneze în consecinţă”, precizează Sorana Baciu, Preşedinte PWN România.
„Studiul Women on Boards in Romania este primul de acest gen care analizează prezenţa femeilor la nivelul consiliilor de administraţie şi supraveghere ale companiilor listate şi impactul acestora asupra performanţei economice. Acesta reprezintă o iniţiativă care sperăm că va încuraja companiile din România să facă progrese cu privire la creşterea echilibrului de gen în consiliile de supraveghere şi consiliile de administraţie, în menţinerea femeilor la locul de muncă, şi promovarea lor pe scara profesională”, spune Adriana Lobdă, Partener Deloitte Romania.
“Competenţele, capabilităţile şi simţul afacerilor sunt specifice atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Perspectivele şi abordările lor sunt complementare şi ajută companiile să îşi atingă obiectivele într-un mod mai eficient”, adaugă Oana Petrescu, Partener Deloitte Romania.
“Analizând datele, am ajuns la concluzia că România are un potenţial semnificativ de femei cu experienţă profesională şi managerială demonstrată, pentru a ajunge la nivelul de 40% propus de Uniunea Europeană, spre a fi atins până în 2020”, spune Virginia Oţel, Vice Preşedinte Women on Boards, PWN România.
Conform studiului, România se situează pe locul 25, în ceea ce priveşte ponderea femeilor în structurile de conducere ale companiilor listate, înainte de ţări precum Grecia, Cipru, Portugalia, Estonia şi Malta.
Mai mult, analizând majoritatea companiilor care îşi desfăşoară activitatea în România, cea mai mare pondere a femeilor în numărul total din structurile de conducere ale companiilor este înregistrată în sectorul intermedierilor financiare şi al asigurărilor, urmate de sectorul activităţilor culturale şi recreative. Sectorul administraţiei publice, apărare, asigurări sociale din sistemul public, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială se află pe a treia poziţie, în funcţie de procentul de femei în total poziţii.
Dacă reprezentarea femeilor în companiile româneşti este la un nivel redus, în ceea ce priveşte mediul de business internaţional situaţia este mai favorabilă. Prin urmare, această diversitate trebuie să fie reflectată şi în structura angajaţilor companiei, întrucât echipele mixte lucrează mai bine şi mai eficient.
“O


