Tag: cifra de afaceri

  • Cum a crescut cifra de afaceri a Centrul Medical Unirea cu 72%

    Cea mai mare investitie a fost cea de 5,5 milioane euro in
    Maternitatea Regina Maria, deschisa in decembrie 2008. Recordul de
    crestere l-a inregistrat activitatea chirurgicala in cadrul CMU, cu
    aproximativ 1000 de interventii in spitalele Arcul de Triumf si
    Regina Maria. Astfel, activitatile spitalicesti au contribuit cu
    peste 2.2 milioane euro in ultimul an.

    Anul 2009 a insemnat pentru Centrul Medical Unirea, in primul
    rand, dezvoltarea pe orizontala, prin inaugurarea catorva centre
    medicale in Bucuresti si in provincie. Este vorba de: CMU Sema Parc
    – Bucuresti, CMU Floreasca – Bucuresti, CMU Avamedica – Constanta,
    CMU Motilor – Cluj, CMU Sunrise – Ploiesti, precum si achizitia
    participatiei majoritare la CIM Bacau – o investitie de aproximativ
    1 milion de Euro. De asemenea, am deschis prima banca de celule
    stem cu depozitare exclusiv in Romania.

    “A fost un an bun pentru Centrul Medical Unirea, in primul rand
    pentru ca afacerea noastra este una solida, cu accent pe cresterea
    organica, preponderent autofinantata. Capitalul provenit din
    preluarea de catre fondul de investitii 3i a unei participatii de
    49% a fost destinat unei extinderi fara precedent pe piata
    serviciilor medicale private. In 2010, tot ce inseamna profit este
    destinat sustinerii de noi investitii. Nu am fi putut sa facem
    toate achizitiile si investitiile din ultimii ani fara a utiliza
    toate resursele financiare disponibile”, a declarat Wargha Enayati,
    Director general Centrul Medical Unirea.

    2010 va inseamna pentru CMU si cea mai mare tranzactie a anului,
    estimata la cateva zeci de milioane de Euro, prin intrarea unui nou
    fond de investitii. CMU a alocat un buget de investitii de 20 de
    milioane de Euro dintre care 10 milioane de Euro vor fi investiti
    in deschiderea primului spital greenfield specializat pe chirurgie
    din Bucuresti, planificat a fi inaugurat in vara-toamna anului
    2011.

    “In ultimii 2 ani, am fost foarte activi pe piata achizitiilor
    si a operatiunilor de tip greenfield. Suntem direct interesati de
    extinderea in tara si in Bucuresti. La ora actuala CMU este
    furnizorul cu cea mai mare retea proprie de policlinici: 11 in
    Bucuresti si 8 in tara. Continuam sa purtam negocieri cu operatori
    locali pentru eventuale achizitii in orasele cele mai mari din
    tara. Ca si pana acum, ne vom asigura finantarea din surse propriu
    precum si din imprumuturi si din fonduri puse la dispozitie de
    investitorii nostri. Este un mix care ne-a asigurat si pana acum
    potentialul de extindere si diversificare”, a afirmat Sergiu Negut,
    director general adjunct.

  • MFP: Marile agentii de turism au avut afaceri si profituri in crestere anul trecut

    Agentii de turism explica incasarile in crestere prin faptul ca, in domeniu, criza financiara s-a resimtit abia in lunile noiembrie si decembrie.

    Chiar si asa, scaderile au fost inregistrate preponderent la vanzarile de bilete de avion, pentru ca vacantele din iarna lui 2008 fusesera rezervate si achitate cu cateva luni inainte.

    Astfel, Happy Tour, cea mai mare agentie de turism din Romania, din punct de vedere al cifrei de afaceri, si-a pastrat pozitia si in 2008, avand o cifra de afaceri de 184,2 milioane de lei.

    Cu o cifra de afaceri de 148 de milioane de lei in 2008, agentia de turism Eximtur din Cluj si-a mentinut locul doi in topul agentiilor de turism, inregistrand o crestere a vanzarilor cu 25%.

    Si Marshal Turism si-a majorat cifra de afaceri cu mai mult de 25%, de la 80 de milioane de lei in 2007 la 101,3 milioane de lei anul trecut.

    Accent Travel & Events a avut o cifra de afaceri cu 51% mai mare, incasand 80,9 milioane de lei. In schimb, profitul net a scazut de la 3,3 milioane de lei la 3,26 milioane lei.

     

  • Pro TV: Profit operational de 15,4 mil. $ in T2

    La sase luni, cifra de afaceri a fost de 84,5 milioane dolari, fata de 137,8 milioane dolari in primele sase luni din 2008. Profitul operational (EBITDA) al companiei Pro TV a fost de 15,4 milioane dolari in trimestrul doi din acest an, comparativ cu 38,2 milioane dolari in perioada similara a anului trecut. La sase luni, profitul operational a fost de 22,5 milioane dolari, fata de 61,6 milioane dolari in perioada similara din 2008.

    Compania Pro TV face parte din grupul american CME, care si-a anuntat miercuri dimineata rezultatele financiare pentru trimestrul doi. Astfel, cifra de afaceri a companiei a fost de 186,1 milioane dolari, fata de 304,8 milioane dolari in trimestrul doi din 2008, iar la sase luni cifra de afaceri a fost de 327,4 milioane dolari, fata de 527,8 milioane dolari anul trecut. Profitul operational a fost in trimestrul doi de 29,6 milioane de dolari, fata de 120 de milioane de dolari in trimestrul doi din 2008. La sase luni, profitul operational al CME a fost de 45,1 milioane dolari, fata de 185 mil. dolari in prima jumatate din 2008.

    CME opereaza mai multe posturi de televiziune in Europa Centrala si de Est. Din cauza crizei economice, pietele de advertising au fost extrem de lovite in acest an, ceea ce a dus la reducerea veniturilor CME. Romania este a doua piata pentru grupul CME, dupa Cehia.
     

  • SolvIT: In 2009 vom pastra cifra de afaceri inregistrata in 2008

    " La noi criza se resimte in vanzari, insa comparativ cu anul trecut nu am scazut foarte mult", a spus Mihai Scemtovici, Business Development Manager in cadrul SolvIT Networks." Insa acest lucru se va vedea cel mai bine in ce-a de-a doua jumatate a acestui an", a completat acesta.

    In acest moment, compania detine in Romania in jur de 20-40 de clienti precum BRD, UniCredit Bank, Vodafone, Orange, Cosmote."Avem de gand ca in fiecare an sa mai adaugam doua, trei companii in portofoliul de clienti", a afirmat Scemtovici.
    In plus, in prezent, compania are un numar de 20 de angajati, insa, pana la finalul anului numarul acestora va creste, potrivit oficialilor SolvIT.

    SovlIT a incheiat acum trei ani un parteneriat cu CA, companie independenta de software pentru management IT cu care desfasoara proiecte in Grecia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova si Serbia. "Speram ca in viitor sa dezvoltam mai mult acest parteneriat", a declarat Mihai Scemtovici.
     

  • Unlock Market Research: Cifra de afaceri de un milion de euro in 2008

    In plus, numarul de angajati ai companiei a crescut in aceasta perioada de la cinci la 30. “Poate cel mai mare succes al anului 2008 a fost acela ca piata si clientii nostri traditionali au avut incredere in noi si ne-au oferit suport. Am vrea sa evidentiem faptul ca noi am trecut cu bine peste acest prim an si pentru ca am fost sustinuti de companii mari, multinationale care ne-au cautat", a spus Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research.

    “Pentru 2009 ne propunem sa ne stabilizam si sa cream mai mult decat am facut-o pana acum. Credem ca piata are nevoie de abordari inovatoare poate mai mult decat pana acum. Este un an al provocarilor in ceea ce priveste strategiile de marketing si foarte interesant pentru cercetarea de piata – avem rar ocazia de a asista la schimbari de comportament si atitudine vizavi de consum atat de dramatice", a completat aceasta.
     

    In anul 2008, Unlock Market Research a avut proiecte precum: studii de segmentare pe ocazii de consum – care asigura un nivel de profunzime suplimentar in studiile de segmentare motivationala -, adaptarea instrumentelor de semiotica si interpretare a codurilor culturale la cerintele unui studiu de piata, numeroase studii motivationale si de pozitionare de brand, monitorizarea atitudinilor despre criza economica si evidentierea efectelor acesteia la nivel de atitudine si comportament.
     

  • BenQ: Cifra de afaceri intre 12-16 milioane pentru 2009

    In 2008, compania a avut o cifra de afaceri mai mica cu 30% fata de 2007. Pentru acest an, BenQ are ca scop sa pastreze cifra de afaceri de anul trecut."Criza pentru noi reprezinta o oportunitate", a spus Mike Borze, Managing Director BenQ pentru Europa Centrala si de Est, in cadrul unei intalniri in care compania a anuntat extinderea portofoliului de produse din Romania, prin lansarea a noi modele din gamele pentru care a obtinut recunoastere internationala, dar si prin adaugarea de categorii noi de produse.

    "De la trei-patru produse pe care le aveam anul trecut, acum avem 10, mobilitatea si internetul fiind directiile spre care ne indreptam", a declarat Dragos Salamac, team leader BenQ pentru Romania, precizand ca in prezent grupa cea mai mare de produse pe care BenQ o detine este cea a LCD-urilor, pentru care estimeaza vanzari in acest an de peste 50% din vanzarile totale ale companiei.
     

    “Toate aceste dezvoltari din cadrul companiei BenQ reprezinta o continuare a strategiei pe care am gandit-o pentru Romania inca de acum cativa ani. Este evident ca am remodelat aceste planuri adaptandu-ne situatiei economice actuale, insa a ramas constanta convingerea ca un business trebuie sa se sustina extensiv, prin explorare de zone noi”, a mai spus Mike Borze.
     

    Distribuitorii IT cu care lucreaza BenQ sunt RHS, Scop si Darer, insa oficialii companiei au spus ca in viitor sunt deschisi la orice colaborare si cu alte companii de distributie.
     

  • Cifra de afaceri a Heineken Romania a crescut cu 20% in 2008

    „Heineken Romania a realizat o crestere a cifrei de afaceri cu 20% in 2008, reusita care ii consolideaza pozitia puternica de pe piata berii din Romania”, declara Edwin Botterman, managing director Heineken Romania.

    Varful de lance al portfoliului, marca Heineken, a crescut anul trecut cu 26%. Portofoliul companiei mai cuprinde marcile Ciuc Premium, Golden Brau si Bucegi.
    In 2008, Neumarkt a completat acest portofoliu, ca urmare a achizitiei Bere Mures de catre compania Heineken, in 2008.

    La inceputul lunii aprilie 2009, procesul de integrare legala a compania Bere Mures in cadrul companiei Heineken Romania va fi finalizat. Aceasta actiune a debutat acum un an, cand Heineken N.V. a achizitionat fabrica romaneasca Bere Mures.

    Anul acesta, Heineken Romania va continua sa investeasca in noua sa fabrica de bere si in marca Neumarkt, precum si in celelate fabrici si marci.
    In urma procesului de integrare, Heineken Romania are cinci fabrici de bere la Constanta, Craiova, Hateg, Miercurea-Ciuc si Targu Mures.

    Heineken Romania este cel mai mare producator de bere de pe piata de bere din Romania, cu o cota de piata de 29%, in ceea ce priveste volumul de vanzari (AC Nielsen, 2008). Portofoliul de mǎrci oferit de Heineken Romania acopera toate segmentele pietei: Heineken, Zipfer (import), Edelweiss (import), Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc Premium, Golden Brau, Neumarkt, Bucegi, Gambrinus, Harghita si Hategana.
    Compania are cinci fabrici in Constanta, Craiova, Hateg, Miercurea Ciuc si Targu Mures.

    In 2008, piata romaneasca de bere a crescut cu aproximativ 5%. Segmentul care s-a dezvoltat cel mai mult este cel super premium international. In 2008, segmentul super premium a atins o cota de piata de 9,3 %, segmentul premium – 11,7 %, segmentul mainstream – 36,2%, segmentul economic – 40,3 %, iar cel al berii fara alcool a ajuns la 2,5 % (AC Nielsen, 2008).

    In ceea ce priveste ambalajele, cota de piata a segmentului PET a ramas stabila, in timp ce cota de piata a segmentul CAN (doza) a crescut. Prin urmare, in 2008, segmentul PET ocupa o cota de piata de 44,5%, segmentul berii la sticla – 40%, segmentul CAN – 12,2 %, iar segmentul Keg – 3,3 % (AC Nielsen, 2008).
     

  • Antibiotice vrea afaceri de 240 mil. lei in 2009

    Anul trecut, producatorul a inregistrat o cifra de afaceri de 215,8 milioane de lei, in scadere cu 6% fata de 2007, pe fondul inghetarii preturilor la medicamente de catre Ministerul Sanatatii, iar profitul a scazut de 3,2 ori, pana la putin peste 10 milioane de lei.

    “Cu toate eforturile depuse in vederea cresterii vanzarilor pe pietele externe pentru a recupera nerealizarile de pe piata nationala, cifra de afaceri la export a fost de 26 milioane lei si reprezinta 12 % din total cifra de afaceri fata de 8% care a fost in anul 2007”, se precizeaza in comunicatul producatorului.

    Reprezentantii companiei au mai aratat ca incepand cu cel de-al doilea trimestru al anului precedent s-a aplicat un amplu program de reducere a cheltuielilor materiale, a celor cu energia si a celor cu personalul blocandu-se angajarile, ceea ce a condus la reducerea numarului de salariati de la 1623 la inceputul anului la 1516 la sfarsitul anului 2008. Masurile au fost luate “in vederea reducerii influentelor crizei economico-financiare inclusiv a influentelor din deprecierea monedei nationale”.

    Cititi aici detalii despre rezultatele financiare anterioare ale Antibiotice Iasi.

  • Afaceri de 35,1 mil. euro pentru Ozone Romania in 2008

    “Aceasta crestere s-a datorat atat extinderii portofoliului de produse cat si eficientei dovedite de modelul sau de business si strategiei de dezvoltare”, au declarat reprezentantii companiei. Rezultatele financiare consolidate neauditate pentru grupul Ozone Laboratories arata o crestere de 44% pentru 2008, cu o cifra de afaceri de 77 milioane euro fata de 53,5 milioane euro realizate in 2007.

    Pentru toate pietele relevante in care Ozone isi desfasoara activitatea, cresterea procentuala a vanzarilor realizate in 2008 a fost de 2 cifre. “Aceste rezultate vin sa confirme obiectivele financiare si structurale setate pentru 2008 in contextul provocarilor deosebite din piata.

    Am urmarit cu strictete planul de dezvoltare organizationala propus pentru 2008, iar rezultatele obtinute arata ca Ozone devine un jucator important pe piata farmaceutica pe ambele segmente OTC (medicamente eliberate fara prescriptie medicala – n.red.) si RX (medicamente eliberate cu prescriptie medicala – n.red.)”, a declarat Christopher Henwood, CEO al companiei.

    Compania, care este controlata de actioanarii A&D Pharma, cel mai puternic grup farmaceutic la nivel local, mai este prezenta si in Bulgaria, Polonia, Slovacia, Ungaria si Cehia. Compania activeaza pe piata locala printr-o filiala incepand cu 2002.
     

  • Euromedic estimeaza cresterea cu 35% a cifrei de afaceri in 2009

    In 2009, compania si-a propus continuarea strategiei de dezvoltare pe piata serviciilor medicale locala, atat pe segmentul centrelor de diagnostic imagistic, cat si pe cel al serviciilor de dializa, “tinand cont de oportunitatile oferite de piata”, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii companiei.

    “Criza nu va avea efecte majore si de aceea ne vom continua investitiile, dar preferam sa nu facem promisiuni. La ultima intalnire cu investitorii (din decembrie 2008 – n.red.), acestia ne-au comunicat ca vor continua investitiile in Romania”, a declarat Anca Petca, presedintele Euromedic Romania.

    Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 14 milioane de euro, dublu fata de rezultatul consemnat in anul anterior. Tot in 2008, compania a anuntat o investitie de aproximativ 40 de milioane de euro pe o perioada de 18 luni; jumatate din suma a fost deja folosita pana in decembrie.

    Compania detine, in prezent, sapte centre de diagnostic imagistic de inalta performanta si medicina nucleara la Arad, Constanta, Petrosani, Bucuresti, Medgidia, Pascani si Iasi. In cadrul parteneriatului cu Nefromed Dialysis Centers, pe segmentul serviciilor de dializa, compania mai opereaza centre la Cluj Napoca, Alba Iulia, Barlad, Sibiu si Botosani.