BusinessMagazin

Tag: profit

  • Profitul Samsung a scăzut cu 24% în trimestrul al doilea, din cauza concurenţei rivalilor din China

     Samsung se aşteaptă, însă, la revenirea vânzărilor în trimestrul al treilea, susţinute de noi produse şi de divizia de ecrane a grupului, notează Bloomberg.

    Trimestrul al doilea, încheiat în iunie, este al treilea trimestru în care conglomeratul sud-coreean raportează declinul profitului.

    Samsung se află sub presiune atât din partea Apple pe segmentul premium, cât şi din partea producătorilor chinezi Xiaomi şi Lenovo, care adaugă funcţii tot mai compleze telefoanelor ieftine pentru a atrage cumpărătorii cu buget limitat.

    Aprecierea wonului a redus profitul grupului după repatrierea câştigurilor din străinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce fac companiile când au nevoie de bani după cinci ani de criză: cei care au profit îl reinvestesc, cei care nu au îşi vând activele

    DE LA 1 IULIE A INTRAT ÎN VIGOARE SCUTIREA DE IMPOZITUL PE PROFITUL REINVESTIT, care se aplică pro­fitului înregistrat începând cu această dată şi in­ves­tit în echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi ins­talaţii de lucru produse sau cumpărate ulterior, până la 31 decem­brie 2016. Oamenii de afaceri au cerut guvernului de la înce­putul anului să susţină măsura în negocierile cu FMI, ţinând cont că investiţiile rămân capitolul la care economia suferă cel mai mult.

    Anul trecut, investiţiile nete în economie au scăzut cu 9,3%, iar în T1 2014 au scăzut cu 7,4% faţă de T1 2013, cea mai mare scădere vizând tocmai cheltuielile cu utilajele – 11%. „Formarea brută de capital fix s-a tot redus începând din ultima parte a lui 2012, împiedicând economia să-şi atingă potenţialul; fără scăderea investiţiilor, creşterea PIB ar fi fost de cca 5% în T1 în loc de 3,8%“, consideră analiştii  de la BCR.

    Dacă statul şi-a restrâns investiţiile ca să se în­ca­­dreze în limita de deficit bugetar, ceea ce demo­tivează companiile private ţine de nivelul fis­ca­li­tăţii, concurenţă, lipsa cererii şi greutatea acce­su­lui la finanţare, probleme enumerate în această ordine în sondajul semestrial al BNR pentru peri­oa­da octombrie 2013 – martie 2014.

    Cercetarea, cuprin­zând 10.000 de companii private nefinanciare, din care în jur de 80% sunt mici şi mijlocii, arată că nu mai puţin de 44% dintre manageri au folosit cu pre­cădere în această perioadă surse de finanţare internă, adică reinvestirea profitului (în condiţiile în care profitul net s-a redus pentru aproape 45% din totalul firmelor) sau vânzarea de active, în dauna surselor externe (credite, piaţa de capital sau fonduri europene). Cât priveşte folosirea banilor, cele mai im­portante destinaţii rămân constituirea de capital de lucru sau plata furnizorilor. Corporaţiile sunt însă net mai dispuse decât IMM să orienteze banii spre in­vestiţii pentru dezvoltare – 28% dintre corporaţii, faţă de 10% dintre IMM.

    Cererea de finanţare de la bănci nu doar că a fost modestă, dar s-a micşorat: 18% dintre companii au apelat la cel puţin un produs bancar în perioada octom­brie 2013 – martie 2014, faţă de 21% în aprilie-septembrie 2013, iar numărul firmelor care nu au credite bancare a crescut de la 65% la 71%. Com­pa­niile din servicii şi utilităţi se finanţează cel mai mult din reinvestirea profitului sau vânzarea de acti­ve (47% din total), în timp ce creditele bancare au fost cerute cel mai mult de firmele din agricultură (34%) şi din industrie (25%).

    BNR notează că „nivelul prea ridicat al dobânzilor şi comisioanelor, cerinţele privind valoarea sau tipul garanţiei, clauzele contractuale şi birocraţia reprezintă, în această ordine, cele mai însemnate obstacole pentru companii în a accesa resurse financiare de la bănci şi instituţii financiare nebancare“. Aşa se explică şi de ce şansele de a obţine bani de la bănci rămân puternic diferenţiate: cca 43% dintre corporaţii au reuşit să obţină integral sumele solicitate, faţă de numai 16% dintre IMM. În structura companiilor care au credite, majoritare sunt corporaţiile şi firmele din agricultură, minoritare sunt IMM şi firmele din servicii şi utilităţi.

    Şi din perspectiva băncilor situaţia se vede la fel. Băncile declarau în sondajul lunar al BNR din mai că în T1 a scăzut cererea agregată de credite din partea companiilor – în special pe seama unei cereri mai mici de credite pe termen scurt din partea IMM – şi se aşteptau ca în T2 cererea să scadă în continuare. Exprimat în lei, soldul total al creditelor pentru companiile private a scăzut de la cca 117,9 mld. lei la finele lui octombrie 2013 la cca 115,4 mld. lei la sfârşitul lui martie 2014 şi la cca 115,2 mld. lei la sfârşitul lunii mai, în special pe seama reducerii componentei în valută, al cărei sold a coborât de la echivalentul a 66,3 mld. lei în octombrie 2013 la 61,9 mld. lei în mai 2014.

    Săptămâna trecută, Banca Naţională a redus rezervele minime obligatorii la valută de la 18% la 16%, cu intenţia de a stimula o redresare a creditării în valută pentru debitorii fără risc valutar, exportatori sau investitori străini, deşi o parte din bănci vor folosi în continuare valuta astfel eliberată spre a rambursa finanţările de la băncile-mamă ori spre a credita statul.

    În acelaşi sondaj lunar din mai, băncile estimau că la nivelul T1 riscul de credit asociat companiilor era în creştere, cu excepţia corporaţiilor, unde riscul a scăzut. În opinia băn­cilor, riscul aferent IMM a continuat să crească, în timp ce riscul asociat creditării corporaţiilor s-a redus pentru prima dată în ultimii doi ani. Aceeaşi diferenţiere între corporaţii şi IMM reiese şi din percepţia com­pa­niilor. Sondajul semestrial al BNR relevă că pentru majoritatea IMM, disponibilitatea surselor de finanţare nici nu a progresat, nici nu a regresat în peri­oada octombrie 2013 – martie 2014, în timp ce în cazul corporaţiilor, disponibilitatea tuturor surselor de finanţare a crescut. Pentru aprilie-septembrie 2014, majoritatea companiilor au declarat că se aşteap­tă la o scădere uşoară a accesului la toate sur­sele de finanţare, cu excepţia reinvestirii profitului sau a vânzării activelor.

    Dincolo de finanţarea din resurse interne şi de credite, companiile nu par să aibă nicio altă pârghie via­bilă de a atrage bani. Finanţarea de pe piaţa de capi­tal rămâne extrem de redusă: nicio corporaţie nu a apelat la ea şi un număr extrem de mic de IMM au emis acţiuni sau obligaţiuni, rezultă din sondajul BNR. Cât despre fondurile europene, peste 90% din­tre IMM şi peste 80% dintre corporaţii au declarat că în ultimele şase luni nu au avut experienţă cu fondurile europene în dezvoltarea activităţii firmei.

    Doar 8% dintre corporaţii şi un număr neglijabil de IMM declară că le-au fost rambursate în perioada res­pectivă fonduri dintr-un proiect cu finanţare UE, iar cele mai performante în accesarea de fonduri sunt com­paniile din agricultură. „În afară de furnizarea de lichiditate suplimentară pe piaţa locală şi de aco­pe­rirea mai bună a deficitului de cont curent, mult lău­data creştere a absorbţiei fondurilor europene s-a văzut prea puţin în investiţii“, comentează analiştii de la BCR. „Ceea ce a contat ca absorbţie în ultimii doi ani n-au fost decât bani plătiţi de Comisia Euro­pea­nă pentru proiecte de investiţii datând din 2010, 2011 sau începutul lui 2012.“

  • Cum s-a născut prima societate pe acţiuni din istorie

    Companiile de morărit din Franţa medievală reprezintă o oportunitate de a examina manifestările timpurii ale conceptului de corporaţie. Rădăcinile istorice ale companiilor pot fi trasate până la parteneriatele în afaceri din timpul Imperiului Roman, însă elementul care lipsea în acele timpuri era sistemul de tranzacţionare a acţiunilor. Cu alte cuvinte, diferenţa este faptul că acţiunile au devenit purtătoare de valoare.

    Situat pe malul râului Garonne, Toulouse a fost un centru comercial important pentru producţia şi distribuţia de cereale începând cu secolul al unsprezecelea. Acest fapt s-a datorat şi infrastructurii hidraulice dezvoltate: un baraj de lemn care regulariza nivelul apei, mori plutitoare ancorate şi mori de dimensiuni foarte mari poziţionate de-a lungul malului. Toate aceste lucrări erau plătite de către persoane private şi erau deţinute printr-o formă de acţionariat numită „pareage„. Sistemul permitea investiţii din partea altor persoane sau a statului, contra unei părţi din profit.

    Oamenii foloseau moara de la Bazacle pentru cereale încă din 1071. În 1369, proprietarii morii au semnat un acord de împărţire a profitului pentru ca în 1372 întârzierea unei plăţi să ducă la ceea ce este considerat a fi cel mai vechi proces dintre creditori şi acţionari. Efectele procesului au dus la crearea unei structuri organizaţionale care a durat timp de secole.
    Procesul a fost extrem de important deoarece a însemnat motivul pentru care a fost creat „boardul de directori„ al morii, într-o formă care a inspirat sistemul folosit în zilele noastre. Persoanele cu putere de decizie erau alese în cadrul unei întâniri ce avea loc anual, pentru a nu trebui să consulte acţionarii referitor la problemele de zi cu zi. Cea mai importantă hotărâre luată în cadrul procesului a fost, însă, definirea companiei de morărit ca o entitate juridică distinctă de acţionarii săi; acest aspect a diferenţiat Société des Moulins de Bazacle de companiile maritime din Italia şi restul Europei.

    Preţul acţiunilor şi structura acţionariatului, aşa cum au fost ele decise în urma procesului, reprezintă primul pas în istoria de sute de ani a companiei. Société des Moulins de Bazacle a supravieţuit unor incendii, inundaţii, ierni violente şi revoluţii, iar în tot acest timp a distribuit în întregime profitul către acţionarii săi. A reuşit cu succes trecerea de la moară la centrală hidroelectrică în 1888, în urma unui incendiu care a distrus toate unităţile de producţie. Ulterior, compania a fost listată la bursa de la Paris.

    Chiar dacă Dutch East India a fost prima companie care a emis acţiuni, Société des Moulins de Bazacle a prezentat, secole de-a rândul, mai multe trăsături ce i-au atras renumele de corporaţie.

    Acţiunile aparţinând Société des Moulins de Bazacle erau numite „uchaux„ şi puteau fi transferate în mod liber fără implicarea companiei. Încasările reprezentau 1/16 din valoarea cerealelor măcinate, iar profitul era distribuit periodic către acţionari. La rândul lor, aceştia trebuia să achite o taxă anuală de reinvestire, iar în cazul în care nu aveau suma la dispoziţie, partea lor din profit revenea companiei. Acţionarii puteau vinde mai departe de la 1/20 dintr-o acţiune.

  • Au vorbit la telefon 45 de milioane de minute şi au ajuns la un profit de peste 300.000 de euro

    Compania românească de servicii call-center complete Blue Point a înregistrat în prima jumătate a anului 2014 o cifră de afaceri de 2,8 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    În cei şapte ani de la înfiinţare, angajaţii companiei Blue Point au vorbit la telefon 45 de milioane de minute şi au realizat 200.000 de vânzări prin telefon. Din 2007, compania a înregistrat anual o evoluţie constantă a cifrei de afaceri, în condiţii de profitabilitate, crescând de la o cifră de afaceri de 281,14 mii lei până la 5449, 63 mii lei anul trecut.  Cea mai mare creştere din punct de vedere procentual a avut loc în 2008, când s-a înregistrat o mărire a cifrei de afaceri cu 150% în comparaţie cu 2007. Un alt moment important a fost anul 2012, în care s-a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2011, de la 2.251 mii de lei la 4.350 mii de lei. Anul 2013 a fost cel mai profitabil an până în prezent şi a adus companiei un profit de 1.429 mii de lei, în creştere cu 34% faţă de 2012.
    „Au trecut 7 ani în care am avut parte de o creştere treptată, dar constantă, din toate punctele de vedere. Am pornit la drum 5 oameni, cu o investiţie iniţială de aproximativ 40.000 de euro, la care s-au adăugat încă pe atât pentru susţinerea operaţională a activităţii. Ne-am recuperat investiţia după 3 ani şi am decis să reinvestim profitul pentru a creşte calitatea serviciilor oferite. Rezultatele pe care le-am avut ne-au dovedit că a fost cea mai bună decizie. Suntem bucuroşi să spunem că încă avem alături de noi o parte dintre angajaţii şi clienţii de la început. Este o răsplată pentru munca noastră şi o sursă de motivaţie ca să continuăm cu acelaşi avânt”, a declarat Violeta Roşu, managing partner Blue Point.
    Pentru anul 2015, Blue Point îşi propune o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 15% în comparaţie cu 2014 şi o creştere cu circa 30% a numărului de angajaţi.

    Blue Point este o companie de servicii call-center complete, cu capital 100% românesc. Compania are în prezent aproximativ 150 de angajaţi şi are în portofoliu clienţi precum CURS, Heineken, Hochland, IMP, Reader’s Digest, Synevo, Ţiriac Auto, Vodafone şi Xerox.

  • Producătorul de mobilă din Câmpina care a reuşit în 2013 ce nu a putut să facă în România gigantul IKEA

    CONTEXTUL: Încă în anii de glorie ai consumului, în perioada 2005-2007, antreprenorul Alexandru Rizea a intuit că, pentru a se dezvolta, producătorul de mobilă Lemet trebuie să se axeze pe mobilier personalizat, în serii medii şi mici.

    DECIZIA: Hotărârea de a investi în echipamente de producţie de ultimă generaţie destinate producerii de mobilă personalizată a fost luată exact la debutul crizei (2008-2009). „A fost o decizie anticiclică. Perioada de dificultăţi economice, criza, urma să afecteze comportamentul de consum produselor de mobilier, astfel încât în cazul Lemet vremea seriilor mari urma să ia sfârşit“, spune Alexandru Rizea, fondatorul Lemet. În plus, pentru a completa strategia, compania a ales să extindă reţeaua de magazine. Numai în 2013 Lemet a investit peste 12 milioane de lei pentru deschiderea a 11 noi magazine Lem’s în oraşe cu peste 150.000 locuitori.

    EFECTELE: Reţeaua de magazine Lem’s a realizat în 2013 o cifră de afaceri de 231 milioane de lei, în creştere cu 10 procente faţă de 2012, dar şi profit, iar pentru primul trimestru din 2014 creşterea s-a menţinut. 

    În acelaşi timp, magazinul de mobilă şi deco­raţiuni interioare IKEA din Capitală a raportat pierderi de 0,5 mil. euro în 2013, rezultat motivat de reprezentanţii retailerului prin faptul că magazinul se află încă în perioada de tranziţie dintre franciză şi operare directă.

    Producătorul Lemet marşează pe o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung bazată pe producţia de mobilă personalizată. Pentru asta însă a fost nevoie deopotrivă de dezvoltarea gamei de produse, de care se leagă direct investiţiile din fabrică, dar şi de extinderea reţei de magazine Lem’s, în care producătorul îşi vinde produsele.

    Plus 10% în 2013, după o creştere de 20 de procente în 2012 sunt rezultatele care plasează producătorul de mobilă Lemet într-o poziţie confortabilă în piaţa de profil, afectată grav de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor. Mai mult de atât, compania a crescut şi comparativ cu anii de glorie ai consumului, vânzările fiind cu peste 50% mai mari faţă de 2008, când s-au plasat în jurul a 171 de milioane de lei.

    Anul trecut compania a ajuns la o cifră de afaceri de 231 milioane de lei, 1.400 de angajaţi şi hale industriale pe o suprafaţă de peste 35.000 mp, cu o capacitate anuală de 3,5 milioane de panouri prelucrate de tip PAL. Compania desface în reţeaua de magazine Lem’s 17 programe distincte de mobilier, produse de tapiţerie şi o gamă de produse complementare – saltele, electrocasnice, mese şi scaune, aşternuturi.

    Pentru a bifa an de an plusuri ale vânzărilor, compania a aplicat o strategie de business stabilită pe termen mediu şi lung, realizată în trei paşi: diversificarea gamei, investiţiile în producţie şi dezvoltarea propriei reţele de magazine, spune Alexandru Rizea, proprietarul fabricii de mobilă Lemet Câmpina. El a intuit încă în perioada de avânt economic (2005-2007) că în piaţa de mobilă se va face simţită cererea de produse personalizate. Pentru a răspunde cererii însă, era nevoie ca Lemet să producă serii medii şi mici de mobilier.

    Decizia de a investi în echipamente de producţie de ultimă generaţie destinate producerii de mobilă personalizată a fost luată exact la debutul crizei (2008-2009). ”O decizie anticiclică! Perioada de dificultăţi economice, criza, urma să afecteze comportamentul de consum al produselor de mobilier, astfel încât în cazul Lemet vremea seriilor mari urma să ia sfârşit„, povesteşte Alexandru Rizea.

    Odată cu scăderea puterii de cumpărare, clienţii au devenit mult mai pretenţioşi, ”este nevoie de mai multă atenţie pentru nevoile fiecăruia, deci de personalizare„, argumentează Rizea punctul de plecare al strategiei Lemet. Ca urmare, numărul de produse noi este în continuă creştere, ”fiind dezvoltate programe de mobilă mai sofisticate, cu adresabilitate către un public cu aşteptări mult mai ridicate, destinate categoriilor premium şi lux„, punctează Rizea.

    Dezvoltarea noilor produse nu este făcută la întâmplare. Pentru a vedea exact ce produse sunt pe placul clienţilor, compania a derulat în 2009 o cercetare de piaţă amănunţită.

  • CE anchetează avantajele fiscale oferite de Irlanda, Luxemburg şi Olanda multinaţionalelor

    CE suspectează că autorităţile din aceste ţări ar fi subestimat intenţionat profitul impozabil, permiţând companiilor menţionate să plătească impozite mai mici şi vizează practica transferării profiturilor între entităţile aceleiaşi multinaţionale, cu scopul de a reduce factura fiscală.

    În cazul Irlandei, suspiciunea a pornit de la o audiere în Senatul SUA din mai 2013, unde şeful Apple, Tim Cook, comunicase că a negociat un acord special în privinţa impozitării încheiat cu guvernul de la Dublin încă din 1980, când compania a început afaceri în Irlanda. Compania făcuse cunoscut că a plătit numai 2% impozit pe profit pentru cele două subsidiare ale sale înregistrate în Irlanda.

    Ca atare, CE a solicitat autorităţilor fiscale irlandeze o serie de documente pe baza cărora a apărut la Bruxelles suspiciunea că aranjamentele oferite Apple constituie ajutor ilegal de stat. Potrivit presei irlandeze, Apple a reacţionat la ştirea declanşării anchetei, afirmând că beneficiază de acelaşi regim fiscal ca orice investitor şi că de la lansarea iPhone în 2007, sumele plătite statului irlandez au crescut de zece ori.

    Ancheta va contribui la conflictul pe tema desemnării lui Jean-Claude Juncker pentru postul de preşedinte al CE, având în vedere că majoritatea deciziilor cu dedicaţie pentru Fiat au fost negociate pe când Juncker era prim-ministru în Luxemburg.

  • Patru măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Dragoş Pătroi, consultant fiscal

    1. Practicarea unui regim de impozitare relativ echilibrat a doi factori de producţie esenţiali – munca şi capitalul. Mai pe româneşte, „preţul“ plătit (din perspectiva costurilor fiscale) pentru „a scoate banii din firmă“ ar trebuie să fie oarecum similar, fie că vorbim de profit şi de dividende sau de salariu, pentru a diminua formele de remunerare salarială „alternativă“ şi, implicit, „munca la gri“.

    2. Materializarea în practică a principiilor „lăsaţi-mă să cumpăr“ şi „lăsaţi-mă să vând“. Adică un contribuabil nu se va trezi în ipostaza în care, dacă a efectuat achiziţii de la un anumit furnizor, organele de inspecţie fiscală îi vor limita ulterior exercitarea dreptului său legitim de deducere, atât la nivelul impozitului pe profit, cât şi al TVA, pe motiv că respectivul furnizor a avut un comportament fiscal inadecvat. Cred că autoritatea publică ar trebui să creeze o bază de date cu firmele cu risc fiscal, astfel încât un contribuabil să ştie, prin consultarea respectivei baze de date, riscurile fiscale la care se poate expune.

    3. Cota unică de 16% să fie efectiv de 16%. În ultimul timp, am constatat o creştere mascată a cotei de impozitare de 16%, prin limitarea admiterii la deductibilitatea fiscală a unor cheltuieli ale firmelor. Un studiu de analiză fiscală comparativă, pornind de la aceeaşi rată a rentabilităţii unei afaceri, ne poate demonstra că un nivel de 16% al cotei de impozitare poate avea o tentă confiscatorie mai pronunţată chiar decât unul de 25%, pe măsură ce corecţiile fiscale aplicate profitului contabil sunt cu atât mai agresive. Propunem lărgirea sferei de admitere la deductibilitate fiscală a tuturor cheltuielilor care sunt efectuate în scopul businessului şi care, implicit, concură la realizarea acestuia.

    4. Repoziţionarea unor prevederi din categoria procedurilor fiscale, dintre care cele mai importante le apreciez ca fiind următoarele:

    a. Restrângerea posibilităţii acordate organelor fiscale de a aplica procedurile de autoritate reprezentate de estimare, de recalificare şi de ajustare. Propunem definirea mai exactă a conţinutului cognitiv al prevederilor art. 11 Cod fiscal, care oferă posibilitatea organelor fiscale de a aplica retratarea fiscală a operaţiunilor economice derulate de un contribuabil cu un altul – fie afiliat, fie nu.

    b. Eliminarea obligaţiilor declarative şi de înregistrare care creează doar costuri suplimentare la nivelul firmelor de bună credinţă, fără a avea un impact semnificativ (în contrapartidă) şi asupra „evazioniştilor de profesie“.

  • Ce profit a avut proprietarul Zara anul trecut cu cele 98 de magazine din România

     Inditex a obţinut anul trecut pe piaţa locală o cifră de afaceri cumulată de 776,5 milioane lei (175,7 milioane euro), cu circa 16% mai mare comparativ cu 2012, când s-a situat la 671 milioane lei (150,6 milioane euro), şi un profit net în creştere cu 12%, de la 97,2 milioane lei (21,8 milioane euro) la 109 milioane lei (24,7 milioane euro).

    Astfel, atât rata de creştere a cifrei de afaceri, cât şi cea a profitului s-au înjumătăţit în 2013 faţă de 2012, când afacerile au urcat cu 30%, iar câştigul cu 20%.

    Anul trecut, toate cele şapte branduri au înregistrat creşteri ale vânzărilor şi au fost profitabile. Cea mai mare creştere a profitului net a fost înregistrată de cele 19 magazine Bershka, de aproape 64%, iar cel mai mare avans al cifrei de afaceri a fost obţinut de Oysho, de 27,4%. La polul opus s-a situat brandul Stradivarius, al cărui profit a scăzut cu 34%, iar afacerile au urcat cu 6,9%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Economiei crede că FMI va fi de acord reducerea CAS

     “Cred că nu vor fi probleme”, a declarat marţi Niţă, la un forum pe teme energetice, răspunzând unei întrebări legate de acest subiect din partea presei.

    Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat săptămâna trecută că instituţia pe care o conduce nu va negocia cu FMI lărgirea bazei de impozitare, ca măsură compensatorie pentru scăderea cotei cu 5 puncte procentuale la CAS, aşa cum prevede scrisoarea de intenţie, precizând că reducerea va fi aplicată de la 1 iulie şi va afecta veniturile cu 1,5 miliarde de lei.

    “La CAS am luat în calcul mai multe scenarii. Vrem date finale pe colectare şi în această lună. În linii mari este vorba să ne bazăm şi pe veniturile de la buget şi pe taxa de construcţii speciale. Vom vedea dacă este vorba şi de tăierea de alte cheltuieli. Există mai multe scenarii cu FMI. Să vedem ce acord va fi convenit”, a spus Ioana Petrescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât câştigă o casieră de la IKEA

    Un casier IKEA primeşte un salariu lunar de aproximativ 800 de lei, potrivit unor surse din piaţă. Pe lângă suma amintită, fiecare angajat IKEA primeşte şi bonuri de masă. Compania a refuzat să facă precizări cu privire la veniturile angajaţilor săi.

    Ikea este cel mai mare retailer de mobilă din România şi deţine un magazin în nordul Bucureştiului. Cifra de afaceri a companiei în 2012 a fost de circa 90 de milioane de euro. Compania are 425 de angajaţi.

    În 2013, profitul IKEA Group a crescut cu 3,1%, ajungând la 3,3 miliarde de euro. Condiţiile pieţei au început să se îmbunătăţească, astfel, cele mai semnificative creşteri au fost înregistrate în China, Rusia şi SUA.