Tag: coronavirus

  • După Italia, două noi paradisuri turistice din Europa ajung zone ROŞII ale epidemiei de coronavirus

    Nordul Franţei şi Madridul intră în zona roşie de coronavirus, cel mai probabil, miercuri dimineaţa, astfel că românii care vin din acele zone vor intra în carantină instituţionalizată, a declarat, marţi seara, Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

    Tătaru a anunţat, la Digi24, că nordul Franţei şi Madridul intră, miercuri, în zona roşie de coronavirus, iar restul zonei Franţei, Germania şi Spania vor fi zone galbene.

    „Cei care vor veni de acolo vor avea în ţară regim de izolare la domiciliu, pentru cei din zona galbenă, iar pentru cei din zonele roşii, carantină instituţionalizată. Urmează ca mâine dimineaţă (miercuri – n.r.) să facem şi acest ordin, în care să lărgim aria, care să cuprindă definiţia de caz”, a spus Tătaru.

    Întrebat dacă vor fi anulate şi zboruri din Nordul Franţei şi din Madrid, Tătaru a spus că „este posibil şi acest lucru, pentru zonele roşii, sigur”.

    Începând de luni, România a închis traficul aerian către şi dinspre Italia, de teama coronavirusului.

  • Pacient cu coronavirus: Am aflat din presă că sunt infectat. Am aşteptat ambulanţa 12 ore

    Bogdan Aron povesteşte că s-a întors din Marea Britanie în data de 27 februarie. Abia luni au apărut semnele bolii, el făcând febră 39.2. El mai spune că a intrat în contact cu mai multe persoane în acest interval şi toţi membrii familiei, prietenii şi colegii săi sunt acum în auto-izolare la domiciliu.

    Redăm mesajul tânărului postat pe pagina sa de socializare:

    „La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeş cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ o oră, după ce am aşteptat ambulanţa 12 ore.

    Luni seară am făcut febră 39.2, iar medicii de la „Matei Balş” mi-au făcut şi testul de coronavirus. Fusesem în Londra între 25-27 februarie, dar până zilele trecute Marea Britanie nu era considerată o zona cu risc. Prin urmare toată lumea a crezut că şansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu în aşteptarea rezultatului.

    Rezultatul l-am aflat din presă. În jurul orei 17:30 am citit că: “Bărbat, 34 ani, Bucureşti, care s-a întors în dată de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balş.”

    Era o şansă bună să fiu cazul 7 din 10 martie. Însă pe mine nu mă anunţase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am găsit şi am vorbit cu toate persoanele despre care ştiam că ar putea avea chiar şi o minimă informaţie. Voiam evident să aflu dacă într-adevăr era vorba despre mine. N-am aflat nimic. După zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispoziţie, am fost sunat la două ore după ce aflasem informaţia din presă. Mi s-a confirmat că sunt pozitiv şi am fost informat că urmează să vină o salvare (acea “izoleta”) să mă preia.

    Am aşteptat 12 ore salvarea. În acest timp am vorbit sper cu toţi oamenii cu care am fost în contact în ultimele 2 săptămâni. Le-am recomandat să ia legătură cu DSP, să sune la numărul 0800 800 358 sau la 112 în funcţie de caz. Îmi doresc din tot sufletul că toată lumea să fie în regulă.


    Deşi în povestea mea de până acum am întâlnit multe probleme (pe o parte le-am enumerat) şi multă lipsa de empatie din partea unor autorităţi, am încredere în medici şi cred că aplicând măsurile corecte o să fie bine. Voi încerca să trimit feedback-ul meu cât mai detaliat către persoanele care pot schimbă ceva chiar şi în al 11-lea? ceas. Sunt multe lucruri care scârţie când vorbim despre comunicarea cu pacientul, relaţia cu 112, relaţia cu autorităţile care se ocupă de problema. Medicii şi asistentele de la Matei Bals şi Victor Babeş s-au comportat până acum exemplar. Au fost cu toţii empatici şi dornici să ajute.

    Altfel, pare că parascovenia asta e mai contagioasă decât credeam. M-am gândit şi eu: “N-o să fiu chiar eu afectat”. Nu sunt în măsură să dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar staţi în casă. Lucraţi de acasă în măsură în care puteţi. Aplicaţi tot ceea ce va îndeamnă medicii. Protejaţi-i pe cei dragi. Mulţi dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesionişti, dar la fel pare şi că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri. Nu ştiu ce se va întâmplă dacă acest număr va creşte. Şi pare că va creşte. Prin urmare, faceţi orice că să evitaţi să va îmbolnăviţi voi sau să-i îmbolnăviţi pe cei dragi.

    Am vorbit deja cu cei din familie şi cu prietenii. Ei sunt în izolare la domiciliu şi o parte au făcut deja testele. Îi iubesc şi sper să le fie bine.

    Colegii mei de la 2Performant sunt toţi în izolare la domiciliu. Îmi pare rău că i-am pus şi pe ei şi pe familiile lor în situaţia asta. Sper din toată inima să fie sănătoşi pentru că asta e cel mai important. Sunt convins că se vor descurcă de minune să ducă pentru următoarele săptămâni povestea mai departe şi remote. #theshowmustgoon.

    Vor reveni ei cu detalii oficiale şi alte informaţii în orele, zilele şi săptămânile următoare. Mă voi întoarce şi eu alături de ei măcar remote imediat ce sănătatea îmi va permite şi voi avea acceptul medicilor.

    Sper să-mi revin cât de repede şi mă rog că toată lumea să fie bine. Însă nu cred că va fi aşa dacă nu ia fiecare măsuri în momentul asta. #ACUM”.

    În prezent, în România sunt confirmate 29 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

  • Un nou caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus, înregistrat miercuri. Bilanţul ajunge la 30

    „Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în această (miercuri – n.red.) dimineaţă, al 30 – lea caz la nivel naţional. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota”, conform GCS.

    Un bărbat de 60 de ani, ofiţer în rezervă al MAI a călătorit în Israel la finalul lunii februarie. El s-a prezentat la spital însă a spus că nu a părăsit ţara în ultimele două luni.

    Ulterior, s-a stabilit că el are coronavirus şi a răspândit virusul altor persoane din jurul său, între care nurorii lui, care este gravidă şi nepotului.

  • Zeci de români care se întorc din Italia intră în carantină în Arad. Unii dintre ei au refuzat

    Potrivit autorităţilor din Arad, toate persoanele care vin din Italia, pe la Vama Nădlac, indiferent de judeţul în care au domiciliu, sunt duse la centrele de carantină din Arad.

    Marţi seara erau deja cazate, în spaţiile special amenjate, 80 de persoane, potrivit directorului DSP Arad, Constantin Cătană, care a precizat, că un grup de persoane a refuzat să meargă în centrul de carantină, însă, în cele din urmă oamenii au fost convinşi să respecte măsurile.

    „Dânşii au refuzat carantina, în curtea centrului. Au coborât din maşină şi au spus că nu rămân în carantină. După discuţii cu dânşii, am pornit spre alt centru de carantină. Acum se cazează acolo. Voi discuta cu dânşii despre cum să efectuăm testele, le trimitem la Timişoara şi să vedem mâine rezultatele. Avem în carantină persoane din aproape toate judeţele. Sunt peste 80 de persoane. Până la ora aceasta, aceasta este reglementare şi noi o respectăm: toată lumea, toţi cetăţenii care vin din zona roşie, toată Italia, sunt carantinaţi în judeţul de frontieră”, a declarat Constantin Cătană, director DSP Arad.

    Potrivit autorităţilor din Arad, numărul persoanelor care ar putea ajunge în judeţ, în următoarele ore, ar putea fi mai mare decât numărul spaţiilor de cazare pregătite până acum.

    „Astăzi (marţi – n.r.) traficul a înregistrat valori ceva mai ridicate. Vom vedea câţi vor veni. Avem peste 120 de locuri, dar lucrurile sunt într-o continuă schimbare şi încercăm să facem faţă afluxului de cetăţeni români care se întorc acasă”, a mai spus directorul DSP Arad.

    Fiecare persoană care ajunge în punctul de trecere a frontierei este verificată de medici, iar celor care sunt în carantină li se recoltează probe pentru testele de coronavirus.

  • Primăria Capitalei vrea să aloce 1 milion de euro pentru aparatură medicală şi costume de protecţie

    Primăria Capitalei anunţă, marţi, că vrea să aloce un milion de euro pentru achiziţia de aparatură medicală, costume de protecţie şi alte materiale sanitare destinate spitalelor, serviciului de Ambulanţă, DSP şi IGSU, în contextul răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus.

    Primarul General, Gabriela Firea, anunţă că activitatea direcţiei de Relaţii cu Publicul a Primăriei Capitalei se suspendă timp de o săptămâna. Cetăţenii se pot adresa instituţiei în scris, prin e-mail sau telefon, conform unui comunicat de presă, transmis marţi, de Municipalitate.

    Conform sursei citate, Gabriela Firea solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă luarea unor măsuri suplimentare pentru diminuarea răspândirii virusului COVID-19

    Mai mult, miercuri va fi convocată o şedinţa de consiliu de îndată, pentru alocarea a aprox. 1 milion de euro, necesari achiziţionării de aparatură medicală, costume de protecţie şi alte materiale sanitare destinate spitalelor, serviciului de Ambulanţă, DSP şi IGSU

    „Cazurile confirmate de coronavirus în Capitală m-au determinat să iau măsuri speciale în ceea ce priveşte activitatea primăriei şi să propun de asemenea un set de măsuri care ar trebui să fie luate cât mai rapid, la nivel naţional, pentru prevenirea răspândirii acestui virus de tip nou. Dat fiind faptul bolnavii de COVID-19 au intrat în contact cu zeci de persoane care, la rândul lor, au avut interacţiune cu alte zeci de persoane trebuie să acţionăm împreună acum, până nu este prea târziu. Cu toţii suntem parte a acestei acţiuni şi doar împreună vom reuşi să stopăm sau să diminuăm epidemia: Guvern, ministere, primarii, consilii locale, mediul privat, cetăţeni. Trebuie să colaborăm cu toţii fie că suntem autorităţi centrale, autorităţi locale, mediu privat sau cetăţeni. Este momentul să dovedim solidaritate, responsabilitate şi acţiune. Nu este momentul nici să pasăm vină unul către celălalt şi nici să aşteptăm să facă alţii ceea ce putem şi noi să facem”, afirmp Gabriela Firea.

    Astfel, de miercuri, activitatea direcţiei de Relaţii cu Publicul a Primăriei Capitalei, audienţele, activitatea comisiilor tehnice se suspendă timp de o săptămâna.

    Cetăţenii se pot adresa instituţiei, în scris, sau prin e-mail la adresa relatiipublice@pmb.ro, iar pentru orice informaţie sau sesizare, aceştia au la dispoziţie telverde 0800.800.868. Accesul vizitatorilor va fi limitat adică va fi permis doar în caz de urgenţă.

    De asemenea, activitatea direcţiilor din Primărie se va desfăşura cu jumătate din personal, începând de miercuri, prin alternare, o săptămâna cu o săptămâna, în funcţie de necesităţi şi în funcţie de specificul activităţii.

    „Având în vedere că în continuare intră în ţară, inclusiv în Bucureşti, zeci, sute de români din Italia, zona europeană cea mai afectată, dar şi din Spania, unde este un număr mare de îmbolnăviri, propun Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă următoarele măsuri:

    1. Anunţarea suspendării cursurilor în şcoli, precum şi închiderea creselor şi a grădiniţelor până după vacanţă de Paşte (adică 21 aprilie) fiind cunoscut, încă de pe acum, că nu vor fi deschise şcolile, cadrele didactice şi conducerile unităţilor de învăţământ se vor mobiliza pentru predarea online sau video, în funcţie de posibilităţile tehnice. Fac apel la toţi cei care sunt responsabili, că împreună, Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare, primăriile, consiliile locale, conducerile unităţilor de învăţământ, să asigurăm suportul pentru toate unităţile de învăţământ, astfel încât profesorii să poată să predea elevilor în această perioada, pe suport online sau video. Este important să nu oprim educaţia, ci să oprim răspândirea coronavirusului.

    2. Pentru părinţii sau/şi rudele care vor stă acasă cu copiii, să se ia măsuri guvernamentale pentru sprijinirea angajatorilor la care aceştia lucrează, astfel încât să permită acestor salariaţi să lucreze, în mod legal, de acasă. Salut iniţiativa colegilor mei din Parlament pentru modificarea Codului Muncii.

    3. În legătură cu organizarea evenimentelor, s-a anunţat în weekend anularea celor care presupun participarea a mai mult de 1.000 de persoane. S-a înţeles astfel că se pot organiza evenimente cu 800-900 de persoane. NU este bine. Nu este o măsură bună nici pentru actori, nici pentru personalul organizatorilor şi cu atât mai mult nu este sigur pentru spectatori. PMB a suspendat toate spectacolele teatrelor şi instituţiilor de spectacol administrate de Primăria Capitalei. De exemplu, în momentul în care s-a anunţat că vor fi interzise toate evenimentele la care participa peste 1000 de persoane, foarte mulţi organizatori s-au grăbit să se adreseze DSP, inclusiv DSP Bucureşti, să solicite aprobarea de evenimente cu 800-900 de persoane. Va spun cu toată responsabilitatea că pericolul este acelaşi. Într-o sala de teatru de 1000 de locuri, dacă vinzi 700-800 de bilete, pericolul este acelaşi. Trebuie să înţelegem că anumite pierderi financiare înregistrate acum pot fi recuperate, dar o boală netratată la timp sau un virus nestăpânit la timp sunt mult mai periculoase. Consider că o astfel de decizie trebuie să dea şi Ministerul Culturii pentru instituţiile din subordinea sa. Nici vânzarea unui număr mai mic de bilete nu cred că este o măsură suficientă. Rog că şi Ministerul Culturii să procedeze la fel, iar managerii instituţiilor din subordine, de exemplu Teatrul Naţional şi Opera Naţională să participe la efortul comun de prevenire a raspandiri coronavirusului. Este mult mai important să prevenim şi mult mai util decât să tratăm apoi un număr mare de bolnavi.

    4. Limitarea accesului vizitatorilor în instituţiile publice. Mâine (miercuri – n.red.) vom organiza o şedinţa de CGMB de îndată pentru că avem nevoie de bani pentru solicitările spitalelor din subordine, dar şi din partea IGSU, Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, DSP Bucureşti atât aparate, kituri, combinezoane de protecţie, măşti, mănuşi, tratamente. Venim în sprijinul instituţiilor noastre, dar şi în sprijinul insituţiilor care sunt în subordinea Guvernului pentru că în acest moment nu trebuie să mai fie o diferenţa între instituţii, trebuie să punem umărul în depăşirea acestei situaţii care în acest moment nu este gravă, dar poate deveni dacă nu suntem conştienţi de pericolele care ne pândesc. Aproximativ cinci milioane lei din fondul Primăriei Capitalei vor fi aprobate mâine, sper în CGMB, la rectificare, pentru a putea achiziţiona tot ce este necesar în această perioada, atât pentru instituţiile din subordinea PMB, cât şi pentru cele din subordinea Ministerului Sănătăţii care ne-au solicitat ajutorul”, susţine edilul Capialei.

  • Sociolog: Probabil că sunt mai multe cazuri de coronavirus, numai că românul nu se duce la medic

    Sociologul Alfred Bulai a declarat, pentru MEDIAFAX, că probabil în România sunt mult mai multe cazuri de coronavirus decât cele 17 din prezent, doar că românii nu se prezintă la medic şi atunci unii dintre ei nici nu ştiu că sunt infectaţi. 

    “Impactul social dramatic este pentru că este o noutate, pentru că mass-media promovează mesaje de acest tip. Factorul politic ia măsuri foarte dure pentru că e mai bine să iei măsuri, chiar dacă nu sunt utile, decât să nu iei măsuri şi să fii într-o situaţie infinit mai proastă. Oamenii reacţionează pentru că e o noutate, pentru că virusul ăsta este vizibil. Mor zeci de mii de oameni de gripă, nu e vizibil pentru că ne-am obişnuit şi ştim că e o chestiune rară să moară cineva de gripă”, a declarat, într-o emisiune specială a ştirilor MEDIAFAX, Alfred Bulai, sociolog.

    Acesta este de părere că numărul cazurilor de coronavirus în România este mult mai mare.

    “Noi nu avem multe cazuri, ele probabil că sunt mult mai multe, numai că românul faţă de occidental nu se duce la doctor, zice “mă pot şi vindeca”, sunt convins că sunt mult mai multe. Între timp însă, dacă nu te duci la doctor, o tratezi ca pe o răceală, cu medicamente acasă, nici nu ştii dacă ai avut”, a completat sociologul.

    În prezent, în România, 17 persoane au fost confirmate cu infecţie cu noul coronavirus. Cinci dintre acestea s-au vindecat.

  • Coronavirusul închide şcolile şi provoacă interdicţii de călătorie în Europa

    Mai multe ţări, printre care Serbia sau Kazahstan, şi-au închis graniţele pentru călătorii din zonele afectate de coronavirus, în timp ce în alte ţări europene şcolile şi universităţile au fost închise, iar evenimentele cu mulţi participanţi au fost interzise.

    Serbia şi-a închis graniţele pentru călătorii care sosesc din ţările cele mai afectate de coronavirus. Interdicţia temporară se aplică persoanelor care sosesc „din Italia, anumite provincii din China, Coreea de Sud, Iran şi Elveţia”, a transmis Guvernul de la Belgrad. În Serbia, au fost confirmate patru cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19.

    În Danemarca, toate cursele aeriene dinspre zonele roşii, precum nordul Italiei, Iran sau Coreea de Sud, au fost de asemenea anulate.

    Între timp, premierul Cehiei, Andrej Babis, a anunţat închiderea şcolilor pe termen nedeterminat şi interzicerea evenimentelor cu peste 100 de participanţi.

    „Misiunea noastră principală este sănătatea cetăţenilor noştri. Înţelegem că acest lucru va fi foarte neplăcut pentru oameni, dar vrem să împiedicăm, prin toate mijloacele, ca ceeea ce s-a întâmplat în Italia să se întâmple aici”, a declarat Babis.

    O scenă amuzantă a avut loc la conferinţa de presă a premierului olandez. Mark Rutte tocmai ceruse celor 17 milioane de olandezi să evite strângerile de mâini. Imediat, el a dat mâna cu Jaap van Dissel, şeful Centrului pentru controlul bolilor infecţioase din Olanda.

    Kazahstan a trecut pe lista neagră nu doar Italia, ci şi alte ţări europene. Călătorii care vin disnpre Franţa, Germania sau Spania nu vor mai putea intra în ţară din 12 martie.

  • Centru Operaţional de Coordonare la MS pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc

    S-a înfiinţat Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura între spitale pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate coronavirusului. Există şi un planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor.

    Grupul de comunicare strategică arată într-un comunicat că Ministerul Sănătăţii a operaţionalizat marţi Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura cu direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare aparţinând Ministerului Sănătăţii pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate infecţiei cu coronavirus COVID 19 şi pentru stabilirea măsurilor ce se impun.

    „Centrul Operaţional ne va furniza situaţia la zi toate informaţiile utile şi vitale pentru stabilirea măsurilor corecte pentru fazele epidemice în care ne aflăm. Vom cunoaşte stocurile de medicamente, echipamente medicale şi dezinfectanţi existente la nivel naţional în spitale, numărul cadrelor medicale implicate în acţiunile pe care le derulăm pentru limitarea răspândirii infecţiei, numărul paturilor libere în secţiile de boli infecţioase şi ATI, astfel încât să putem acţiona coordonat”, a declarat ministrul Victor Costache, care a fost în Centrul de Coordonare şi a susţinut o videoconferinţă cu cei implicaţi.

    Costache a prezentat şi planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor:

    – în spitalele coordonate de Ministerul Sănătăţii vor fi limitate internările programate, în raport cu gradul de ocupare al paturilor şi evolutia epidemiologică locală. În funcţie de dinamica situaţiei se va putea decide chiar interzicerea internarilor programate.

    – spitalele vor raporta zilnic în sistemul electronic centralizat al Centrului de coordonare situaţia ocupării paturilor. Această măsură se impune atât pentru a asigura capacitatea de preluare a cazurilor de către spitale, cât şi pentru gestonarea corectă şi eficientă a resurselor materiale şi umane.

    – se va asigura o comunicare publică adecvată pentru ca, în această perioadă, publicul să se adreseze spitalelor doar pentru situaţii de urgenţă. Se urmăreşte evitarea aglomerărilor în unităţile sanitare.

    De asemenea, s-a stabilit o reţea suport pentru spitalele de boli infecţioase.

    „Astfel, în functie de contagiozitatea cazurilor non-coronavirus se vor stabili spitalele de suport, in care sa fie transferati pacienti din Spitalul de Boli Infectioase. Într-o primă fază, se recomandă ca spitalele de suport sa nu fie reprezentate de spitalele importante de urgenta din zona, care pot asigura asistenta medicala pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Pot fi incluse in reteaua de Spitale de suport si spitale din alte judete preponderent cele cu Sectii de Boli Infectioase, precum si spitalele din alte retele, decat ale Ministerului Sanatatii ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apararii Nationale, Spitale Private). În Planul MS mai sunt prevăzute şi măsuri pentru cazul extinderii crizei si depasirii capacitatii Spitalelor de Boli Infectioase, dar şi reglementari cu privire la utilizarea echipamentelor de protectie”, se arată în comunicat.

  • Ţara care începe să se izoleze de teama coronavirusului: A suspendat complet intrările în ţară din 15 state

    Românii nu mai au voie să zboare către Chişinău. Comisia extraordinară de sănătate din Republica Moldova a anunţat că este interzis accesul în ţară al cetăţenilor care vin din zone afectate de coronavirus, inclusiv Italia, Iran, China şi Coreea de Sud. Principalii vizaţi sunt însă românii, după cum a explicat preşedintele Igor Dodon.

    „Nu putem permite ca Republica Moldova să devină zonă de tranzit. Dacă românii interzic zborurile spre România, ei toţi o să zboare la Chişinău şi de aici o să meargă cu maşina”, a declarat Dodon.

    Potrivit autorităţilor din Republica Moldova, excepţie fac cei care demonstrează că au cetăţenia Republicii Moldova.

    Printre măsurile luate de oficialii moldoveni se numără şi interzicerea evenimentelor la care participă mulţi oameni.

    Ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, a informat că există 10 adulţi şi doi copii suspectaţi de coronavirus. Toţi pacienţii se află la spitalul Toma Ciorbă din Chişinău.

     

  • Măsuri fără precedent: toata Italia intră în carantină. Premierul italian: “Nu mai e timp”


    Prim-ministrul italian, Giuseppe Conte, a anunţat că se impune carantină pentru toata Italia, dupa ce a anuntat initial masuri pentru nordul tarii. El a spus ca miza principala este acum sanatatea. 

    Peste 9000 de persoane au fost infectate in Italia cu noul coronavirus si peste 450 de oameni au murit din cauza acestuia. 

    Italia este astfel cea mai afectată ţară din Europa de noul coronavirus, iar aceste cifre au determinat guvernul Italiei sa ia masuri drastice.

    In Romania, numarul cazurilor cu coronavirus a ajuns la 17.