Tag: atac

  • Lavrov: Relaţiile dintre Rusia şi Olanda depind de o reacţie în cazul agresării diplomatului rus

     “Noi trebuie să primim nişte explicaţii din partea Guvernului olandez. Apoi trebuie să ştim ce măsuri disciplinare vor fi luate împotriva agenţilor de poliţie (implicaţi). Abia apoi vom decide cum vor evolua relaţiile noastre cu Haga”, a declarat Lavrov într-un interviu pentru postul de televiziune Russia Today.

    Lavrov a afirmat că poliţia olandeză nu avea dreptul să-l reţină pe diplomatul rus în forţă la domiciliu. Un purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Externe a declarat marţi că Olanda este pregătită să-şi prezinte scuzele în legătură cu acest incident, dacă va fi demonstrat că a avut loc o încălcare a Convenţiei de la Viena.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cezar Preda: Băsescu a vrut să facă un partid de măicuţe, nu i-a ieşit, a făcut partid de frustraţi

     Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din Partidul Mişcarea Populară fac parte “oameni fără niciun Dumnezeu”, iar Traian Băsescu “a încercat să facă un partid de măicuţe, dar nu i-a ieşit” şi a făcut “un partid de frustraţi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a lansat acest atac după ce săptămâna trecută preşedintele fundaţiei, Marian Preda, s-a aflat la Buzău pentru a lansa Mişcarea Populară, el spunând atunci că Cezar Preda, care a lipsit de la eveniment, “preferă să atace dreapta politică decât să se lupte cu cei aflaţi la guvernare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atacul din Nairobi: IMAGINI din mallul în care şi-au pierdut viaţa 67 de oameni

     Potrivit reporterului CNN, acoperişul mall-ului este complet distrus, urmele de gloanţe, geamuri sparte şi sânge fiind vizibile la orice pas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • US Navy vrea să consolideze verificările în domeniul securităţii după atacul de la Washington

     Autorităţile au recunoscut că autorul atacului comis într-o clădire aparţinând Marinei, Aaron Alexis, a ascuns că a fost arestat şi avea multe datorii atunci când s-a prezentat în vederea unei verificări în domeniul securităţii, înainte să intre în Marină ca rezervist în 2007. El a obţinut abilitarea fără probleme.

    O verificare a trecutului acestui tânăr, efectuată de către o agenţie guvernamentală, nu a menţionat că Alexis ar fi tras focuri de armă în pneurile maşinii unei persoane cu care a avut o altercaţie pentru un loc de parcare la Seattle.

    Biroul Personalului şi Gestiunii a anunţat Marina că Alexis doar a “dezumflat” pneurile maşinii altei persoane, în urma unei dispute, în 2004, cu privire la un loc de parcare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atacul din Nairobi: Autorităţile au preluat controlul asupra centrului comercial. Mai mulţi americani şi o britanică, printre atacatori

     Asedierea clădirii, sediul unuia dintre cele mai luxoase centre comerciale din capitala kenyană, a început sâmbătă la prânz, cu un asalt cu grenade şi arme automate al unui grup de islamişti afiliaţi insurgenţilor somalezi shebab. În decurs de 60 de ore, cel puţin 62 de persoane au fost ucise, tot pe atâtea au fost date dispărute, iar alte aproape 200 au fost rănite.

    Potrivit autorităţilor kenyene, trei atacatori au fost ucişi luni. Dar situaţia celorlalţi membri ai grupului, de diverse naţionalităţi, era în continuare necunoscută imediat după miezul nopţii. De asemenea, nu se ştia dacă au minat sau nu clădirea.

    “Deţinem controlul asupra Westgate”, a anunţat ministerul pe contul său de Twitter, cu puţin înainte de miezul nopţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama îndeamnă la modificarea legislaţiei privind armele de foc, în urma atacului de la Washington

     “Nicio altă naţiune avansată nu se confruntă cu acest tip de violenţe. Niciuna”, a subliniat preşedintele american la Navy Yard, un cartier aflat în sud-estul capitalei federale, unde 12 persoane şi atacatorul au fost ucise.

    “Nu este suficient să se plângă. Nu este suficient să se vorbească sau să se spună rugăciuni”, a declarat Obama.

    “Dacă vrem într-adevăr să onorăm aceşti 12 bărbaţi şi femei, dacă vrem cu adevărat să fim o ţară în care să putem munci, merge la şcoală şi merge să ne plimbăm pe stradă fără să fim afectaţi de violenţă şi fără să ne temem că sunt furate atâtea vieţi cu un glonţ de la o armă de foc, atunci trebuie să facem o schimbare”, a insistat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN SIRIA: Bashar al-Assad susţine că ţara sa nu este “în război civil”, ci este ATACATĂ de Al-Qaida

     Assad, al cărui interviu a fost realizat marţi la Damasc, s-a adresat printre altele indirect omologului său american Barack Obama cerându-i să “asculte bunul simţ al poporului (său)”.

    În acest interviu extins realizat de doi jurnalişti americani ai FoxNews, preşedintele sirian a asigurat că ţara sa nu este “în război civil”.

    “Avem un război, un nou fel de război” cu “zeci de mii de jihadişti” de peste 80 de naţionalităţi diferite.

    “Ceea ce vă pot spune este că 80 la sută – unii zic 90 la sută, nu avem date precise – din aceşti terorişti sunt membri ai Al-Qaida şi ai ramurilor sale” a declarat şeful statului, care a vorbit în engleză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia şi Occidentul rămân pe poziţii divergente la Consiliul de Securitate privind Siria

     Statele Unite au criticat Rusia pentru că aceasta “înoată împotriva curentului opiniei publice internaţionale şi împotriva faptelor” cu privire la responsabilii de atacul chimic din 21 august, în apropierea Damascului. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki a reiterat declaraţiile diplomaţiei franceze.

    Washingtonul şi Parisul sunt convinse de vinovăţia regimului sirian în masacrul chimic, în timp ce Moscova acuză opoziţia siriană.

    Americanii şi ruşii au încheiat, sâmbată, la Geneva un acord privind distrugerea arsenalului chimic sirian, dar au opinii divergente privind represaliile împotriva Damascului, în caz că acesta nu-şi respectă obligaţiile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ghişe: Legea privind eutanasierea câinilor nu respectă principiul bicameralismului

     “Este o chestiune de principiu legată de faptul că, prin decizia numărul 1 din ianuarie 2012, Curtea Costituţională s-a pronunţat că e neconstituţional ca într-una dintre Camerele Parlamentului să se dea o soluţie diametral opusă faţă de soluţia dată de cealaltă Cameră. E nevoie de un control de constituţionalitate. Facem distincţie între soluţia administrativă şi constituţionalitatea textului de lege. Trebuie să suporte un control de constituţionalitate, altfel riscă să fie atacată în justiţie, după ce s-au produs nişte efecte mai mult sau mai puţin fericite”, a spus Ghişe.

    Cu privire la criticile de neconstituţionalitate, autorii obiecţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă Constituţia, deoarce a fost încălcat principiul bicameralismului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea privind câinii fără stăpân, CONTESTATĂ la Curtea Constituţională de 30 de parlamentari. CC discută în 25 septembrie sesizarea

     Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, au atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, fostul senator Marius Marinescu, susţinător al protecţiei animalelor.

    Declaraţia a fost făcută luni, pentru MEDIAFAX, de fostul senator Marius Marinescu, susţinător al protecţiei animalelor.

    Printre semnatarii documentului prin care este invocată neconstituţionalitatea propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se numără, conform sursei citate, parlamerntarii Călin Popescu Tăriceanu, Haralambie Vochiţoiu, Dumitru Pelican, Cristiana Anghel şi Ioan Ghise.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro