Tag: companie

  • Duane Butcher: Investiţia făcută de Lufkin în România, cea mai mare din istoria companiei

     “Investiţia Lufkin în România este cea mai mare investiţie din istoria companiei”, a afirmat Duane Butcher, la inaugurarea fabricii Lufkin, de la Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.

    Oficialul american a spus că fabrica din Prahova este “un exemplu concret al prieteniei de durată şi al cooperării economice puternice între Statele Unite şi România”.

    Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a mai spus că investiţia făcută de Lufkin în România este cea mai mare din istoria companiei şi că această fabrică va deveni centrul strategic regional al Lufkin şi va deservi atât piaţa europeană, cât şi Asia Centrală, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PRIVATIZAREA CFR Marfă continuă doar cu GFR, după retragerea TFG – Donau Finanz şi OmniTRAX

     “Am depus oferta de cumpărare pentru CFR Marfă”, a declarat pentru MEDIAFAX omul de afaceri Gruia Stoica.

    Asocierea româno-austriacă a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Comitetul Creditorilor a aprobat reorganizarea Hidroelectrica. Compania va reveni pe piaţă

     “Aseară, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu «băieţi deştepţi», fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, pe profit, revine pe piaţă”, a spus Ponta.

    Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va lista 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat ce compania iese din insolvenţă.

    Creditorii au aprobat marţi planul de reorganizae a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, iar acesta va decide dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a terminat cu dividendele uriaşe la Transgaz. Compania şi-a bugetat un profit în scădere în 2013 şi o rată de distribuţie a profitului de 50%, faţă de 85% în ultimii ani

    Transgaz Mediaş (TGN), compania care deţine monopolul transportului de gaze naturale prin conducte şi al tranzitului inter­naţional de gaze prin România, şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 272 mil. lei (61 mil. euro), în scădere cu 17% faţă de profitul raportat în 2012, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei care a fost aprobat de Guvern şi urmează să fie discutat în cadrul adunării generale a acţionarilor din 9 iulie.
     
    Principala noutate din buget este că Transgaz ar putea reveni la politica de dividend dinainte de criză, când distribuia în jur de 50% din profit sub formă de dividende. Astfel, dividendele bugetate pentru anul viitor sunt de circa 141 mil. lei (31,7 mil. euro), faţă de 250,6 mil. lei anul acesta.
     
     

    Cititi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 18.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

     

  • OmniTRAX a contestat procedura de privatizare a CFR Marfă şi cere reluarea procesului

     “OmniTRAX contestă procedura de privatizare derulată până la data de 5 iunie şi finalizată cu o înştiinţare emisă de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decăzută din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Această înştiinţare este dovada unui proces netransparent şi a unui calendar de privatizare care nu oferea nici unui investitor de bună credinţă ocazia să depună o ofertă legitimă şi argumentată, deoarece procedura permitea doar o săptămână pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil. Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situaţii contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligaţia să le întocmească lunar sau anual, cum ar fi: bilanţuri, balanţe sintetice şi analitice, fişe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanţii societăţii, situaţii uzuale în procedurile de audit. Deşi aceste informaţii nu sunt confidenţiale şi trebuiau puse la dispoziţia participanţilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele”, se arată într-un comunicat al operatorului american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wizz Air măreşte taxa pentru bagajele de mână fără să anunţe

    Compania aeriană WizzAir anunţa în luna octombrie a anului trecut introducerea unei taxe de 10 euro pentru bagajele mari de mână (troler – 42x32x25 centimetri), în timp ce bagajele de mână mai mici (ghiozdane sau poşete) urmau să fie transportate în continuare gratuit. “Ne aşteptăm ca circa 25% din pasageri să se deplaseze cu un bagaj mare de mână pentru care vor plăti 10 euro”, declara anul trecut Daniel De Carvalho, directorul de comunicare al companiei.

    La jumătate de an de la intrarea în vigoare a deciziei, preţul de zece euro/zbor/bagaj de mână mai este valabil doar pe anumite rute. Astfel, pentru o călătorie pe relaţia Bucureşti Otopeni – Bari (Italia), dus-întors, 08-15.07.2013, preţul pentru un bagaj de mână este de 68 de lei/zbor, adică peste 15 euro/zbor. Bagajul de mână pentru o călătorie dus-întors între Bucureşti Otopeni şi Girona (Spania), 13-16.07.2013, costă 90 de lei/zbor, adică peste 20 de euro/zbor.
     
    “Dacă bagajul dvs. de mână este mai mare decât dimensiunile unui bagaj mic de mână dar nu depăşeşte 56x45x25cm, puteţi să îl luaţi la bordul aeronavei în schimbul unei taxe. Trebuie să aibă loc în compartimentul de deasupra capului. Trebuie să puteţi să-l puneţi în compartimentul de deasupra capului fără ajutor. Dacă plata este achitată pe website, suma la care se ridică taxa este calculată în funcţie de ora programată a zborului şi de data zborului”, se arată pe siteul wizzair.com.
     
    Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală.Compania maghiară Wizz Air are ca in­vestitor prin­cipal fon­dul american de private equity Indigo Partners. Celelalte companii aeriene care operează în România nu percep taxe pentru bagajele de mână.
     

    Sursa: wizzair.com

    Mod de calculare

    Preţ – Low season

    Preţ -High season

    Bagaj mare de mână Ora programată a zborului este înainte de orele 2:40.

    Pe zbor, pe pasager 45 RON 68 RON
    Bagaj mare de mână Ora programată a zborului este înainte de orele 2:40 sau după această oră. Pe zbor, pe pasager 59 RON 90 RON

  • Povestea produsului românesc cumpărat de peste 500 de milioane de oameni

    “Bitdefender a apărut abia în 2001 în urma unei greşeli pe care am făcut-o. Nu ne-am protejat marca pe piaţa nord-americană. Pe vremea aceea, credeam că dacă deţii domeniul e suficient. Aveam domeniul avx.com, predecesorul Bitdefender, dar când am dat drumul produselor pe piaţa americană ne-am trezit cu o procedură juridică„, îşi aminteşte astăzi Florin Talpeş. O companie din SUA cu afaceri de miliarde din domeniul electronic considera că românii le încalcă brandul, iar businessul lui Talpeş s-a văzut cheltuind peste o sută de mii de dolari pe serviciile avocaţilor, bani care de altfel trebuia să meargă înspre dezvoltarea afacerii. Pentru ca scenariul să nu se repete şi în alte ţări, dar şi din cauza literei V din numele AVX – „V venea de la virus, dar atunci eram deja mai mult decât un antivirus, lucram deja în zona de securitate”-, Talpeş a început să se gândească la unul nou. Nu a fost o decizie uşoară, deoarece AVX avea deja un istoric de cinci ani, perioadă în care se investise în construirea brandului. Înregistrarea mărcii Bitdefender a durat nouă luni, dar decizia a fost una potrivită pentru că, spune omul de afaceri, este important să te protejezi în principalele pieţe de pe mapamond. „Bitdefender a fost un efort de echipă. Meritul meu este mic, meritul este al echipei. De multe ori decizia e simplu de luat şi am simţit-o cu toţii. A venit aşa (pocneşte din degete)”, spune Talpeş.

    La 12 ani de atunci, Bitdefender este astăzi producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate informatică atestate pe plan internaţional. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale 500 de milioane de utilizatori, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test şi AV-Comparatives.

    CÂND VIAŢA ÎŢI PERMITE SĂ GREŞEŞTI

    „N-am să încep chiar cu începutul. Am terminat matematici chioare şi după doi ani de profesorat la un liceu de industrie uşoară din Sighişoara am ajuns în Institutul de Tehnică de Calcul din Pipera. Noi astăzi numim Pipera Silicon Valley, dar atunci habar nu aveam ce înseamnă Silicon Valley.„ Aşa începe povestea creatorului Bitdefender Florin Talpeş, nu doar unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, ci şi al treilea cel mai admirat antreprenor din România, potrivit anuarului Business Magazin „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO”.

    Anul 1990 l-a prins în informatică, programând şi scriind algoritmi în domeniul prelucrării imaginilor, iar la acel moment mărturiseşte că „habar nu avea” ce înseamnă un plan de afaceri şi cum se conduc doi oameni. „Modul în care am pornit noi este unul complet atipic faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Dar noi am beneficiat de faptul că ne-am dezvoltat odată cu piaţa şi asta ne-a făcut să greşim şi să învăţăm din greşeli. Viaţa nu îţi permite să faci atât de multe greşeli. De regulă, dacă faci o greşeală, o plăteşti repede.„ Un alt avantaj a fost prăbuşirea pieţei româneşti şi a celei din statele CAER de la acea vreme, cauzată de schimbările politice, iar mulţi programatori din România nu mai aveau piaţă de desfacere, ceea ce a determinat o reorientare către statele vestice. Ţinta numărul unu: Franţa. Compania şi-a crescut afacerile din primii cinci ani pe seama pieţei din Hexagon, deşi francezii erau printre cei mai dificili clienţi cu care s-au întâlnit în materie de standardele de calitate cerute. Experienţa de acolo a fost de real folos pentru că firma nu avea experienţă internaţională în Occident, iar în regimul comunist cultura era diferită faţă de noile reguli. La început de ‘90, Talpeş se aştepta ca România să se schimbe mai repede în noul sistem capitalist: „Îmi amintesc că atunci când Brucan a zis că ne trebuie 20 de ani m-am enervat foarte tare. A fost o enervare mare în familie. Mă gândeam că în cinci ani se rezolvă totul”, spune Talpeş, care miza pe încrederea sa în competenţele din software pentru accelerarea businessului. Primii angajaţi au fost colegii de la Institutul de Tehnică de Calcul, iar legătura cu producătorul de software din Franţa s-a făcut prin nişte cunoştinţe care aflaseră că respectiva companie, dezvoltator de jocuri pe calculator, stagna de câteva luni pe unul dintre produse şi nu reuşea să înainteze.

    „Ne-am dus şi ne-au spus că, dacă le rezolvăm problema, într-o lună semnăm primul contract. După două zile de stat în Paris ne-am întors la ei cu soluţia. Am venit nesperat de repede”, povesteşte Talpeş. Prima factură a fost de câteva mii de franci francezi, dată fiind lipsa abilităţilor de a negocia. Neclare erau şi situaţiile financiare, iar firma nu putea să îşi deschidă nici conturi în bănci: „Toţi banii erau cash. Prima oară când a trebuit să aducem 100.000 de franci ne-am speriat, cu banii în pungă, în geantă. Nu ştiam cum ieşim cu ei din Franţa sau cum intrăm în România”.

    Bogdan Dumitru, actualul CTO al companiei, a fost între primii cinci angajaţi de la vechiul AVX. Se întâmpla în 1997 şi îşi aminteşte că nu a fost nevoie să fie convins să vină în companie pentru că lucra de doi ani la astfel de proiecte şi îşi dăduse seama că nu s-ar putea descurca pe cont propriu. „Ironia face că am vrut să lucrez cu altcineva din industrie, dar nu mi-a plăcut colectivul„, spune Dumitru, care a primit la început un salariu de 80 de dolari, faţă de zece dolari, cât era atunci bursa sa de studiu. Întâlnirea dintre Dumitru şi Talpeş a durat cinci minute: „Prima oară m-au pus să dau un test cu un personaj dubios care m-a întors trei ore pe toate feţele„. A trimis CV-ul în plic, după ce l-a tipărit la o imprimantă cu ace şi a fost ulterior sunat. Negocierea a fost simplă: „Domnul Talpeş a spus cât e salariul, iar eu am spus: «OK. Mulţumesc»”.

  • Avocatul Radu Cernov şi-a dat demisia din funcţia de administrator al Transgaz

     Demisia a fost motivată de “riscul afectării imaginii SNTGN Transgaz, prin unele critici publice, din partea reprezentanţilor unor acţionari minoritari, asupra legitimităţii managementului recent desemnat”, potrivit unui comunicat al companiei.

    Cernov, specializat printre altele în energie şi infrastructură, a fost asociat cu actualul ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova, în cadrul firmei de avocatură Şova & Asociaţii. Numele avocatului apare în unele articole de presă privind contractele pe care Şova & Asociaţii le-a încheiat cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari, în urma cărora firma de avocatură ar fi încasat ilegal de la cele două unităţi de producţie a energiei peste 1,1 milioane euro, potrivit concluziilor unui control al ANAF, transmise DNA în 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată compania Google văzută din interior – VIDEO

    Sediul Google de la Mountain View are o mulţime de caracteristici unice şi interesente, precum un teren de volei în aer liber, staţii de lucru sferice şi un campus plin cu sculpturi Android sau alte forme de artă.

    Internilor li s-au dat chiar şi pălării de nou-veniţi, “noogle”, pentru a arăta statutul lor de proaspăt iniţiaţi în companie.

     

  • Administratorii judiciari, neputincioşi, merg pe ideea unui Oltchim la o treime din capacitate

    Administratorii judiciari ai com­bi­natului chimic Oltchim Râm­nicu Vâlcea (OLT) spun că pierderile ope­raţionale ale companiei s-ar putea re­duce în al doilea trimestru cu 26%, la 50,3 mil. lei şi estimează că dacă com­bi­natul ar funcţiona la o treime din ca­pa­citate ar reveni pe profit. În trimestrul al doilea afacerile companiei sunt pre­văzute să se situeze la 52% din nivelul con­semnat în perioada aprilie – iunie a anului trecut.
     
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
     

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.