Tag: rezultate

  • MSD Romania, crestere de 30% a vanzarilor la opt luni

    Pentru perioada ramasa din an, conducerea companiei se asteapta la realizarea planului de afaceri, in ciuda perioadei marcate de incertitudini prin care trece piata de profil. “Totul depinde de deciziile care se vor lua in sistem si care credem ca vor duce la o situatie de castig pentru toate partile implicate”, a declarat Agata Jakoncic, directorul general al MSD Romania.

     

    In ceea ce priveste estimarile pentru anii urmatori, Jakoncic a mai precizat ca, in opinia sa, s-a ajuns, in multe sectoare ale pietei farmaceutice, la un nivel standard european de dezvoltare, asa cum este cazul procesului de autorizare pentru punerea pe piata a medicamentelor, dar ca inca trebuie facute imbunatatiri in domeniul transparentei si predictibilitatii sistemului.

     

    In prezent, compania are o cota de piata de 2,1%, cu 24% mai mult fata de aceeasi perioada a lui 2007, ceea ce o situeaza printre primii cinci mari jucatori la nivel local, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii acesteia, care citeaza date ale companiei de cercetare de piata IMS.

     

    Pana la finele anului acesta, compania vizeaza introducerea pe piata a doua noi produse, urmate de alte lansari in urmatorii ani, cu accent pe portofoliul de produse dedicat tratarii osteoporozei. MSD Romania a finalizat anul trecut cu o cota de piata de 2% si un total de vanzari de 88,1 milioane de lei (24,1 milioane de euro).

     

    Potrivit celor mai recente date furnizate de compania de cercetare a pietei farmaceutice Cegedim, care vizeaza cel de-al doilea trimestru al anului acesta, primii trei mari jucatori de pe piata interna sunt companiile farma GlaxoSmithKline (GSK), Roche si Novartis, care detin, fiecare, o cota de piata de 6,9% (contorizata in perioada iulie 2007 – iunie 2008).
     

  • ArcelorMittal Construction: Cresterea pietei a incetinit

    ”Piata pe care activam noi cu cele trei divizii, Armat, Arval si Arclad a fost dinamica pana la jumatatea anului, insa am observat o incetinire a vitezei de crestere in trimestrul al doilea si chiar in prezent”, declara Marian Pirvu, director general ArcelorMittal Construction(AMC) Romania. Cea mai importanta componenta a cresterii pietei este reprezentata de marirea numarului de competitori in timp ce blocajul financiar resimtit la nivel macro este factorul negativ al acestei perioade, a mai precizat seful ArcelorMittal Construction Romania.

     

    In prima jumatate a lui 2008, AMC Romania a livrat pe piata autohtona 22 de hale industriale prin divizia sa Arval. Prin aceasta divizie, AMCRomania ofera solutii tehnice si arhitecturale si gestioneaza proiecte de constructii de hale industriale sau profile pentru cladiri. Divizia Arval a reprezentat cea mai consistenta parte a business-ului AMCRomania in primele 6 luni ale anului cu un aport de 40 de procente din cifra de afaceri.

     

    Divizia Armat a livrat catre partenerii de pe intreg teritoriul Romaniei 350.000 de metri patrati de tigla metalica, cantitatea fiind produsa in Bucuresti si in Iasi. Reprezentantii companiei au precizat ca investitiile vor continua la fabrica din Iasi printr-o transa de doua milioane de euro, care vor fi folositi pentru o linie de fabricatie a jgheaburilor si burlanelor.

     

    Fabrica ArcelorMittal Construction de la Iasi a devenit operationala in prima jumatate a acestui an. ”In primele 6 luni din 2008, sectia de la Iasi a avut un aport mic la totalul cifrei de afaceri, in jur de 10 procente, insa incepe sa creasca datorita punerii in functiune a utilajelor de prelucrare jgheaburi si burlane”, considera Marian Pirvu.

     

    Divizia Arclad a livrat in primul semestru 600.000 de metri patrati de profile de tabla, folosita pentru inchiderile exterioare ale cladirilor industriale. O a doua componenta a business-ului Arclad o reprezinta panourile pentru inchideri exteriore din care s-au livrat aproximativ 200.000 de metri patrati, „toata cantitatea venind insa din import pentru ca fabrica am pornit-o in iulie”, dupa cum a precizat reprezentantul companiei.
     

  • Medsana, afaceri in crestere cu 23% in S1

    In aceasta perioada, profitul brut s-a ridicat la valoarea de 650.000 de euro, in crestere cu 30% comparativ cu perioada similara din 2007. Pentru cel de-al doilea semestru, “cifra de afaceri va continua sa se majoreze, cu cel putin 25-20%, avand in vedere inaugurarea noii clinici multifunctionale din Ploiesti”, potrivit declaratiilor reprezentantilor companiei pentru BUSINESS Magazin.

     

    In primele sase luni ale anului acesta, volumul de investitii s-a ridicat la 1,5 milioane de euro, acesta fiind directionat catre achizitionarea de aparatura pentru extinderea clinicii din Ploiesti, cumpararea unei ambulante specializate, precum si a unor noi echipamente de imagistica medicala si laborator. In urmatoarele luni, compania si-a bugetat alte 1,5 milioane de euro pentru deschiderea unei noi clinici in zona de nord a Capitalei.

     

    In urmatorii doi-trei ani, compania va mai deschide un spital privat de 200 de paturi in urma unei investitii de 25 de milioane de euro. In ceea il priveste, reprezentantii companiei apreciaza ca o astfel de investitie se amortizeaza lent, in circa zece ani. Strategia pe termen lung a presupune ca pana in 2013-2018 compania sa acopere majoritatea oraselor mari, cu sase centre in tara, trei in Bucuresti, la care se adauga un spital privat cu o policlinica.

     

    Cele mai mari venituri ale Medsana sunt generate de serviciile de laborator, cu o pondere de 30% din cifra de afaceri, impreuna cu cele de imagistica medicala (ecografii, radiografii, tomografie computerizata, mamografie), care echivaleaza cu 35% din venituri. Conform celor mai recente estimari de date, 60% dintre clientii Medsana sunt persoanele fizice, restul de 40% fiind reprezentati de clientii corporativi (angajati ai companiilor cu care Medsana are incheiate contracte de abonamente care include si servicii de medicina muncii).

     

    Piata serviciilor medicale private, estimata la 380-400 de milioane de euro, are un potential de crestere de pana la 500-600 de milioane de euro pana in 2010, ca urmare a cresterilor anuale de 20-30%, dar si a investitiilor straine, mai ales a celor venite din partea fondurilor de investitii.

     

    Astfel, principali jucatori de pe piata serviciilor medicale au in componenta actionariatului fonduri de investitii, exemple in acest sens ar fi clinicile Romar (Reconstruction Capital II), Centrul Medical Unirea (3i) sau Hiperdia (Bedminster Capital Management).

     

    Medsana, care a incheiat anul trecut cu afaceri de 5,5 milioane de euro, este prezenta pe piata serviciilor medicale private inca din 1996, ca filiala grupului Athens Medical Center. Anul trecut, Athens Medical Center a fuzionat cu grupul international Asklepios Kliniken, care opereaza 100 de spitale in toata lumea.
     

  • Romania salveaza rezultatele Holcim din Europa

    "In Europa, declinul mediului economic global a condus la o incetinire a cresterii in ultimele cateva luni. Cererea de materiale de constructii a scazut substantial pe unele piete. In Spania si Marea Britanie, activitatile de constructii rezidentiale au scazut drastic, in timp ce sectorul constructiilor din Europa de Est si Sud-Est a ramas un pilon esential al succesului economic. Dinamica activitatilor de constructii a fost evidenta mai ales in Romania, Bulgaria, Rusia si Azerbaidjan", se arata in raportul semestrial al Holcim.

     

    Cea mai mare crestere a vanzarilor din Europa s-a inregistrat in Romania (+22%), urmata de Serbia (+9,7%) si de Bulgaria (+8,5%). Declinul imobiliar din Spania a facut ca vanzarile de ciment ale grupului Holcim sa scada cu 18,8% in primele sale luni. Vanzarile de ciment au scazut si in Rusia (-5,5%), scaderea fiind insa compensata de majorarea preturilor cu 77,2%, cea mai mare crestere de pe plan mondial din toate tarile in care Holcim este prezenta. Cresterea de pret pentru ciment pe plan local a fost in primele sase luni ale acestui an de 9,2%, potrivit raportului companiei.

     

    "In Europa de Est si de Sud-Est, Holcim Romania a realizat cea mai solida crestere pe segmentul cimtnt. Cererea constanta de pe piata interna a permis companiilor Holcim din Bulgaria si Serbia sa-si sporeasca substantial livrarile", se mai arata in raportul companiei. Pe ansamblu, livrarile de ciment in Europa au crescut cu 1,8 la suta atingand volumul de 17.1 milioane tone. Vanzarile de agregate au scazut cu 4,5% la 48,7 milioane tone in timp ce volumul vanzarilor de betoane a crescut cu 8,4% la 10,3 milioane de metri cubi.

     

    La nivel global, livrarile consolidate de ciment ale Holcim au scazut cu 2,3 la suta la 72,5 milioane tone, iar vanzarile consolidate de agregate au scazut cu 8,7 la suta la 79,7 milioane tone. Volumele de betoane au crescut cu 11,3 la suta la 23,6 milioane de metri cubi in timo ce vanzarile de asfalt au scazut cu 4,9 la suta la 5,8 milioane tone. Vanzarile nete consolidate au scazut cu 4,4% la 12,434 miliarde de franci elvetieni, iar EBITDA operational a scazut cu 15,7% la 2,802 miliarde de franci elvetieni.

     

    Pe plan local, Holcim Romania este al treilea producator de ciment dupa rezultatele finaciare din 2007, dupa Lafarge (Franta) si HeidelbergCement (Germania). Holcim detine pe plan local trei fabrici de ciment, in Turda, Campulung si Alesd, si 16 statii de agregate si betoane.

     

    Cititi si Holcim: Nu suntem afectati de situatia din piata imobiliara
     

  • Profitul Raiffeisen a urcat la 74 mil. euro in semestrul I

    Raiffeisen Bank, al treilea jucator dupa activele detinute, a obtinut in primul semestru un profit net de 74 de milioane de euro, cu 57% mai mare decat castigul din prima jumatate a anului 2007.
     

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Gedeon Richter a crescut cu 70% pe piata locala in S1

    Diviziile de distributie si retail ale producatorului au inregistrat cel mai mare avans, de 84,7% fata de perioada similara din 2007, pana la 67,8 milioane de euro. Divizia de produse farmaceutice a raportat o majorare a veniturilor de 8,6%, pana la 12,6 milioane de euro, principalele motoare de crestere fiind medicamente ca Postinor, Zeplan, Quamatel, Mydocalmin si Novynette, conform informatiilor raportului emis de companie.

     

    La nivel de grup, vanzarile s-au cifrat la 453,2 milioane de euro, in crestere cu 1,9% comparativ cu perioada corespondenta a anului precedent. Compania detine activitati in Uniunea Europeana, in tarile ex-sovietice, in Statele Unite ale Americii si in Asia.

     

    In Romania, grupul ungar are activitati de productie, distributie si retail prin companiile Gedeon Richter Romania, Dita Import Export, Pharmafarm (preluata anul trecut) si Gedeon Richter Farmacie, care numara, in prezent, 165 de unitati.

     

    Anul trecut, veniturile diviziei de distributie s-au cifrat la 133 de milioane de euro, pe cand cele ale lantului de farmacii, la 109 milioane de euro, potrivit analizelor A. T. Kearney. Piata romaneasca farmaceutica se ridica, anul acesta, la peste 1,8 miliarde de euro si inregistreaza, pana in prezent, un ritm de crestere de pana la 10%, in scadere fata de anii precedenti.
     

  • BCR, profit de 206 mil. euro la jumatatea anului

    Grupul BCR a obtinut in semestrul I un profit net de 206,6 milioane de euro, in crestere cu 48% fata de castigul realizat in prima jumatate a anului trecut. Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, a precizat ca banca a adus peste 90% din profit, contributia celorlalte subsidiare ale grupului fiind "neglijabila".

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • BCR, profit de 206 mil. euro la jumatatea anului

    Grupul BCR a obtinut in semestrul I un profit net de 206,6 milioane de euro, in crestere cu 48% fata de castigul realizat in prima jumatate a anului trecut. Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, a precizat ca banca a adus peste 90% din profit, contributia celorlalte subsidiare ale grupului fiind "neglijabila".

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • Dragos Dinu, A&D Pharma: “Listarea la Londra a fost si este o decizie foarte buna”

    Rezultatul a fost explicat de directorul executiv al companiei, Dragos Dinu, prin necorelarea evolutiei cursului valutar leu/euro cu preturile la medicamente, ceea ce a dus la pierderi totale de 8 milioane de euro potrivit declaratiilor sale.

     

    Castigul inainte de plata taxelor, dobanzilor, impozitelor, includerea deprecierii si a amortizarii (EBITDA) a coborat cu 35%, pana la 10,7 milioane de euro, iar EBITDA normalizat (fara includerea diferentelor operationale de schimb valutar, costurile de hedging si a variatiei provizioanelor) a fost de 13,2 milioane de euro.

     

    Desi la jumatatea lunii acesteia s-a inregistrat o scadere puternica a titlurilor companiei tranzactionate sub forma de GDR-uri pe Bursa de la Londra, de la 15,5 euro la inceputul anului, la 3,5 euro, Dinu a declarat, pentru BUSINESS Magazin, ca “listarea la Bursa din Londra a fost si este, in continuare, o decizie foarte buna, in ciuda climatului nefavorabil din acest an”.

     

    In primul semestru, cea mai performanta divizie a grupului a fost cea de distributie Mediplus, care a inregistrat o crestere de 41% a vanzarilor, pana la 159,2 milioane de euro, fiind urmata de cea de retail (farmaciile Sensiblu), ale carei vanzari de 71,3 milioane de euro au avansat cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

     

    Rezultatele Mediplus au fost influentate de cresterea vanzarilor la produselor eliberate cu prescriptie medicale in urma liberalizarii vanzarii medicamentelor din programele nationale de sanatate (diabet, oncologie, HIV/SIDA si post-transplant) in farmacii, precum si a diversificarii portofoliului de clienti si servicii. In plus, segmentul produselor dermato-cosmetice a raportat cresteri ale vanzarilor cu 65% fata de aceeasi perioada a lui 2007.

     

    In ceea ce priveste lantul de farmacii Sensiblu, seful companiei a precizat ca strategia va presupune nu atat o dezvoltare a retelei agresiva, ci mai ales o orientare catre profitabilitatea fiecarei unitati, printr-un proces de relocari, inchideri, dar si inaugurari, reteaua ajungand, in prezent, la un numar de 218 de locatii care acopera 53 de localitati. De asemenea, formatul farmaciilor urmeaza sa fie reimprospatat prin oferirea de produse si servicii mai personalizate.

     

    Cea de-a treia linie a business-ului A&D Pharma, divizia de sales&marketing, a raportat o majorare de 14%, pana la 48 de milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei. Pentru divizia de sales&marketing, “dezvoltarea in viitor va presupune concentrarea pe obtinerea unei margini de profit superioare prin extinderea si diversificarea portofoliului de produse (cu prioritate pe OTC-uri, cosmetice si dermato-cosmetice pentru a contrabalansa marginile mici din zona medicamentelor) si a consolidarii extinderii regionale incepute”, potrivit raportului mentionat.

     

    Compania vizeaza sa-si dezvolte divizia de sales&marketing cu patru birouri in Europa de Est, pana in 2013, primul pas fiind facut in acest sens prin deschiderea, recent, a biroului din Ungaria, ca “o urmare fireasca a extinderii parteneriatelor cu furnizorii cu care deja lucram”, conform declaratiilor lui Dinu. Pietele vizate sunt Bulgaria, Croatia, Bosnia, Macedonia si Serbia. A&D Pharma este prezenta si in Republica Moldova, sub forma unui joint-venture cu Elantis Farm.

     

    Pentru anul acesta, investitiile companiei se vor centra pe modernizarea logisticii pentru depozite si a sistemului informatic, precum si pe remodelarea farmaciilor Sensiblu, detaliile privind costurile acestor proiecte nefiind comunicate. Dinu a mai subliniat faptul ca prioritatile companiei sunt in zona de non-farma, a produselor nereglementate, precum si in cea a sales&marketing.

     

    Anul trecut, investitiile companiei s-au ridicat la 15 milioane de euro. Cifra de afaceri consolidata a grupului a raportat o crestere anuala compusa de 45% intre 2003 si 2007 si s-a cifrat la 425 de milioane de euro anul trecut. A&D Pharma este o societate de tip holding olandeza, listata, incepand cu 2006 pe piata principala reglementata a Bursei de la Londra, avand ca actionar majoritar compania olandeza Sograno.
     

     

  • Zentiva estimeaza scaderea vanzarilor cu 33% in Romania pe S1

    “Rezultatele de vanzari ale Zentiva in Romania din perioada ianuarie-iunie 2008 reflecta in mod direct schimbarile organizationale strategice care au avut loc in companie incepand cu jumatatea anului trecut si care au pus accentul pe optimizarea capitalului de lucru”, a explicat Dragos Damian, directorul general al companiei, cauzele deprecierii volumului de vanzari in Romania.

     

    In moneda locala, vanzarile au scazut cu aproximativ 16% fata de anul precedent, pe fondul orientarii spre o cresterea profitabilitatii afacerilor si pe recuperarea in timp mai scurt a creantelor. Pe primul trimestru al anului curent, compania a inregistrat vanzari de 67,1 milioane de lei si o cota de piata de 4,6%, potrivit datelor furnizate de Cegedim.

     

    “Din momentul in care am preluat conducerea Zentiva, m-am decis sa nu mai alerg dupa cota de piata cu orice pret. Avem o cota de piata buna, insa pe de alta parte daca discutam de tari ca Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria in niciuna din aceste tari nu exista un producator local care sa nu fie in topul primilor cinci mari jucatori, in vreme ce in Romania primul producator este de abia pe locul al saptelea, din punctul de vedere al valorii vanzarii”, declara recent, pentru BUSINESS Magazin, seful Zentiva Romania.

     

    La nivel de grup, producatorul preconizeaza ca se asteapta sa raporteze vanzari nete pentru perioada mentionata in valoare de 8,9 miliarde de coroane cehesti (3,8 miliarde de euro), reprezentand o crestere de 32% fata de primele sase lui ale lui 2007. Majorarea se datoreaza rezultatelor obtinute pe piata din Turcia, unde vanzarile au cumulat 1,6 miliarde de coroane cehesti, evolutie care contrabalanseaza situatia pe plan local, potrivit declaratiilor lui Jiri Michal, presedintele si CEO-ul companiei.

     

    In Cehia, vanzarile la produsele farmaceutice au scazut cu 9% fata de anul precedent, in conformitate cu asteptarile reprezentantilor companiei, ca urmare a impactului negativ provocat de intarirea coroanei cehe, moneda de raportare a companiei.

     

    Celelalte piete si divizii non-farmaceutice ale producatorului au prezentat o crestere a vanzarilor de 33% fata de 2007, in urma rezultatelor pozitive inregistrate in Rusia, Ucraina, alte tari din Comunitatea Statelor Independente, Bulgaria si Polonia, precum si a consolidarii diviziilor non-farmaceutice din Turcia.

     

    Grupul Zentiva are peste 6.000 de angajati si detine unitati de productie in Cehia, Slovacia, Romania si Turcia. Compania este cotata la Bursele de Valori din Praga si Londra. Actionarii majoritari ai Zentiva sunt Sanofi-Aventis Group (24,9%), Generali PPF Holding B.V. (19,2%) si Fervent Holdings Limited (7,6%). Managementul si salariatii detin impreuna 5,9% din actiuni, iar alti investitori institutionali particulari au 42,4% din companie.