BusinessMagazin

Tag: producator

  • Tineri manageri de top: Costin Ionescu, Lemet

    Conduce departamentul de logistică al producătorului de mobilă Lemet, departament care reuneşte 125 de oameni. Reţeaua de magazine Lem’s, în care este vândută mobila produsă de Lemet, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 279 de milioane de lei, în creştere cu 9,4% faţă de 2014; evoluţia este peste ritmul înregistrat de piaţă, plasat la 7,4% anul trecut.

    Licenţiat în Ştiinţă Militară, Costin Ionescu şi-a început cariera ca ofiţer în armata română şi a participat la misiuni de menţinere a păcii. A renunţat însă la cariera militară şi s-a angajat la Lemet, mai întâi în cadrul departamentului de producţie, apoi timp de 12 ani a condus departamentul tehnic şi de investiţii. În 2013 a preluat conducerea departamentului de logistică, care reuneşte 125 de oameni. În 1999, îşi aminteşte Costin Ionescu, pe vremea când era „proaspăt învăţăcel la Lemet“, lucra în departamentul de producţie şi a plecat să discute detaliile contractului de achiziţie de cherestea, la o firmă din Piteşti.

    „Eram îmbrăcat elegant, aveam un buchet de flori în mână pentru doamna director cu care trebuia să negociez termenul de plată; am fost întrebat amănunte despre producţie, ce cantitate urmează să achiziţionăm, viziune pentru următorul an… Atunci am plecat abătut, pentru că am înţeles că nu ştiu suficient, şi mi-am zis: «Dacă nu mă pun pe învăţat, mai bine mă las». De atunci a început cu adevărat pregătirea mea: am studiat, am mers la cursuri, am obţinut competenţele necesare. Cine nu se loveşte de probleme în viaţă nu este pregătit pentru un mare război!“, spune absolventul Academiei Militare. Formarea academică, precizează el, l-a ajutat enorm: „Acolo am învăţat cum să ies din situaţiile limită, cum să mă repliez şi cum să contraatac cu argumente mult mai solide. Imediat după absolvire am părăsit sistemul militar.“

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Leonardo DiCaprio este noua imagine a unui producător gigantic de maşini

    2016 este anul megastarului Leonardo DiCaprio. După Oscar pentru filmul The Revenant, actorul care iubeşte pădurile din România (dupĂ propria declaraţie într-o postare pe un canal social media) intră şi în afacerile cu maşini. Nu o să participle cu fonduri în schimbul unui pachet de acţiuni, ci doar o să-şi împrumute contracost imaginea unei mărci de maşini. Cum în ultimul timp a devenit un ecologist active, Leonardo a cântărit bine decizia când a ales producătorul de maşini pe care îl va reprezenta la nivel global.

     

    IATĂ AICI MARCA DE MAŞINĂ PE CARE O VA PROMOVA LEONARDO DICAPRIO

     

  • Tineri manageri de top: Alexandru Stânean, Teraplast

    Din noiembrie 2014, Alexandru Stânean asigură interimatul funcţiei de director general al procesatorului de PVC Teraplast.  Compania va acorda pentru prima dată dividende de la listarea din 2008, în valoare totală de peste 7,9 milioane lei, dividendul brut/acţiune propus fiind de 0,021 lei; se vor distribui şi 50 acţiuni noi la fiecare 100 acţiuni deţinute de fiecare acţionar. Licenţiat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Alexandru Stânean a absolvit un master în comerţ exterior şi în prezent urmează cursurile de executive MBA ale Universităţii Hull din Marea Britanie.  În 2007 a fost ales administrator în consiliul de administraţie al Teraplast, iar din 2010 a ocupat funcţiile de director general adjunct, director general şi preşedinte al subsidiarei Plastsistem, director general adjunct al Teraplast şi administrator al subsidiarei Teraglass. Cel mai dificil moment din cariera lui Stânean, povesteşte el, a fost în 2011, când, la puţină vreme după ce a fost desemnat la conducerea executivă a Plastsistem, a fost convocat de către principalul furnizor de materii prime la o întâlnire în cadrul căreia erau anunţaţi că vor fi sista livrările din cauza comportamentului de plată de la acel moment.

    „Aveam 28 de ani şi trebuia să construiesc în faţa unui colos din industria chimică un lucru care se obţine greu şi anume credibilitatea companiei pe care o conduceam. Plastsistem era în acel moment o companie 100% românească, lovită greu de criză, cu o experienţă de doar doi ani în industria de panouri termoizolante. M-am dus la întâlnire cu un plan deosebit de ambiţios. Aveam nevoie de o creştere de 30% a vânzărilor ca să generăm banii pe care i-am pierdut în piaţă, cu clienţi intraţi în insolvenţă. Aveam însă nevoie şi de suportul furnizorilor, în sensul să ne menţină sau chiar să ne majoreze limitele de credit, pentru a realiza obiectivele de creştere.“ Alternativa ar fi fost să reducă drastic activitatea şi să facă economii pentru a trece peste perioada respectivă; la final de an vânzările erau cu 40% mai mari, iar compania a ajuns între primii trei jucători din piaţa de panouri termoizolante.

    Pe termen lung, spune Stânean, i-ar plăcea să lucreze tot în afaceri cu capital românesc; crede cu tărie în modelele locale de business şi se declară convins că doar având afaceri autohtone ţara poate creşte sustenabil. „Până acum nu m-am gândit la antreprenoriat şi asta pentru că în toate companiile în care am lucrat au fost foarte multe proiecte interesante, care s-au întâmplat într-o perioadă scurtă şi destul de dificilă din punct de vedere economic. Nu am avut timpul necesar să mă implic în proiecte adiacente. Nu exclud însă antreprenoriatul, iar agricultura mi se pare un domeniu cu potenţial.“

  • Tineri manageri de top: Andreea Micu, AVINCIS

    „Aş putea să spun că 75% sunt avocat şi 25% sunt om de vin, dar, ca avocat, ajut foarte mult şi partea de vinuri“, descria Andreea Micu într-un interviu acordat Business Magazin modul în care îşi împarte timpul între profesie şi dezvoltarea afacerii AVINCIS, formată din crama şi vinurile cu acelaşi nume, cât şi din activităţile turistice de pe domeniul viticol Vila Dobruşa din Drăgăşani.

    Avocat specializat în domeniile proprietate intelectuală, drept comercial şi de arbitraj internaţional, Andreea Micu s-a ocupat încă din 2007 – an ce a coincis cu lansarea proiectului AVINCIS şi cu încheierea studiilor la Facultatea de Drept – de afacerea lansată de părinţii săi, Valeriu şi Cristiana Stoica, fondatorii casei de avocatură Stoica & Asociaţii. „Este un spaţiu de vis, în care facem vin, dar în care ne regăsim şi pe noi înşine“, descrie Micu domeniul Vila Dobruşa. Familia Stoica a lansat pe piaţă primele vinuri AVINCIS în 2011, pe baza recoltei din 2010, axându-se pe segmentul premium.

    Domeniul Dobruşa, pe care se află crama, a aparţinut iniţial stră-străbunicilor săi. În 1927, aceştia au achiziţionat terenul pe care se afla un conac construit în 1905 în stil neoromânesc, inspirat de construcţiile brâncoveneşti, unde şi-au petrecut ulterior verile. Au început să planteze şi vie, regiunea, cunoscută acum drept „Toscana României“, fiind renumită încă din perioada respectivă pentru vinurile produse. Crama reprezintă o investiţie formată din fonduri proprii. „Investiţia a fost foarte mare, nu am apelat la fonduri europene, le-am luat în considerare, pentru anumite porţiuni, dar ne-am dat seama că un investitor care îşi pune propriii lui bani este un investitor liber.“

    Familia Stoica a lansat pe piaţă primele vinuri AVINCIS în 2011, pe baza recoltei din 2010, axându-se pe segmentul premium, unul nu foarte dezvoltat în România.  De la o producţie iniţială de 10.000 de sticle, au evoluat treptat spre o producţie anuală de circa 130.000 de sticle anul trecut, rezultate ale celor 40 de hectare cultivate cu viţă de vie.

  • Cele mai interesante lansări auto din 2016

    Anul automobilistic 2016 a început în ianuarie la Detroit, iar pasionaţii de automobile au avut de ce să se bucure. În 2016, cumpărătorii de autoturisme au mai multe opţiuni decât oricând. Maşinile electrice câştigă tot mai mult teren şi foarte mulţi producători şi-au prezentat modelele electrice, însă tot modelele pe benzină sau diesel au atras privirile.

    „Noul S-CLASS S63 4MATIC, un cabriolet ce poartă semnătura celor de la Mercedes şi de la AMG, face exact ce ar trebui să facă o maşină de 577 de cai-putere: te sperie. Nu în sensul rău, ci mai curând în sensul acela de teamă pe care o ai când te dai într-un roller coaster: când s-a terminat cursa, de-abia aştepţi să o iei de la capăt”, scria Business Magazin în urma unui test drive. Cabrioletul S63 are un motor biturbo V8 ce dezvoltă 577 de cai putere şi are o transmisie sport cu şapte trepte de viteză. Automobilul celor de la Mercedes poate atinge 100 km/h în 3,9 secunde şi are o viteză maximă de 249 km/h. Maşina nu este doar rapidă şi puternică, ci şi confortabilă, afinitatea germanilor pentru lux fiind evidentă şi la interior. Preţul de pornire pentru S 63 este de 187.000 de euro. „E important de menţionat însă că S-Class nu a fost şi nu va fi niciodată o maşină de circuit – este o limuzină, iar asta face cu atât mai spectaculoasă munca AMG. Sistemele de asistenţă rutieră, de care S-Class beneficiază, sunt extrem de utile din punct de vedere al siguranţei, dar pot aduce şi o oarecare doză de banalitate experienţei de la volan. E suficient să spun că maşina se poate conduce aproape singură, în măsura în care îţi doreşti acest lucru”, am scris în aprilie.

    2016 a marcat şi lansarea celui mai rapid model hibrid din lume, HYUNDAI IONIQ. Maşina este dotată cu o unitate de propulsie hibridă compusă dintr-un motor pe benzină de 1,5 litri şi care produce 105 CP, un electromotor cu 43,5 CP, un set de acumulatori din litiu-ion şi o transmisie automată cu şase trepte şi două ambreiaje. Modelul accelerează de la 0 până la 96 de km/h în 10,8 secunde, iar viteza maximă atinge 185 km/h, însă o versiune pregătită special pentru curse a atins o viteză maximă de 258,6 km/h pe lacul de sare Bonneville din SUA. La fel de interesant este faptul că în spatele maşinii se află Mircea Gradu, director al echipei de ingineri Hyundai America de Nord, şi care se află în cadrul companiei din 2014, înainte activând la Daimler AG. Varianta Ioniq Hibrid dispune de un propulsor performant pe benzină, completat de motorul electric de 32kW, alimentat de bateria litiu-ion polimer de 1,56 kWh. Modelul are o putere totală de 141 CP (103.6 kW), cu o viteză maximă de 185 km/h. Opţiunea Plug-in oferă 50 km rulare în modul pur electric, iar în ceea ce priveşte versiunea Ioniq Electric, aceasta are un motor electric de 120 CP şi o autonomie de peste 250 km, susţine producătorul.

    În 2016, producătorul britanic Jaguar a decis să intre pe segmentul ultra popular SUV prin lansarea lui JAGUAR F-PACE. Cea mai accesibilă versiune a lui F-Pace are un preţ de pornire de 46.320 de euro şi este echipat cu un motor de 2,0 diesel de 180 cai putere cuplat la o cutie manuală. Există şi varianta dotată cu un motor V6 de 3 litri de 340 cai putere sau 380 cai putere. Primul SUV Jaguar are 4,73 m lungime, un ampatament de 2,87 metri lungime, un portbagaj de 650 litri şi este construit pe o structură de aluminiu. Compania britanică a păstrat eleganţa maşinilor şi designul sportiv care au consacrat-o şi la această variantă offroad. Aşadar, F-Pace intră într-un peisaj populat de automobile precum BMW X3, Porsche Macan sau Audi Q5.

    AUDI R8 SPYDER V10
    este varianta convertibilă a lui Audi R8 şi a fost anunţată de germani la New York. Maşina este propulsată de un motor V-10 de 5,2 litri, capabil să producă 540 de cai putere şi 540 Nm cuplu maxim. Spyder poate ajunge la 100 km/h în 3,6 secunde şi are o viteză maximă de 318 km/h. Designul noului R8 Spyder V10 nu diferă aproape deloc de versiunea Coupe, iar acoperişul retractabil este realizat din material textil, cântăreşte 44 de kg şi poate fi deschis sau închis în doar 20 de secunde, la viteze de până la 50 de km/h. Automobilul este ceva mai greu (1612 kg) decât varianta coupe, iar consumul mediu ar fi de 11,7 litri la 100 de km; emisiile CO2 sunt de 277 grame pe kilometru. Preţul pentru varianta cu motor V10 şi transmisie automată este estimat în jurul sumei de 170.000 de dolari.

    Anul acesta şi Dacia a prezentat, la Paris, noile modele Logan şi Sandero. Astfel, Dacia Logan facelift porneşte de la un preţ de 6.950 de euro pentru versiunea Acces cu motorizarea de un litru şi 75 CP, iar Dacia Logan MCV facelift este disponibilă începând cu 7.900 de euro şi este echipată cu motorul de un litru şi 75 CP în varianta de echipare Acces. Ambele modele sunt disponibile în variante cu motorizări diferite.

    Bestia BUGATTI

    CHIRON a fost lansată oficial la târgul auto de la Geneva şi după cum era de aşteptat este extrem de puternică, având sub capotă 1479 de cai putere, reuşind să atingă o viteză maximă de 420 kmh (a fost limitată la această viteză pentru a putea fi condusă pe şosele). Chiron este construit în jurul unui motor de 8 litri W16 şi este susţinut de patru turbo charger-e. La viteză maximă susţinută, Chiron îşi goleşte rezervorul în 9 minute. În cât timp atinge suta de kilometri? În 2,5 secunde, adică mai repede decât ai putea tu să bagi stick-ul USB în calculator. Pentru că este atât de rapidă, maşina trebuie echipată cu cauciucuri speciale, create în colaborare cu Michelin pentru a atinge vitezele de care este capabilă. Vor fi produse 500 de unităţi, iar fiecare model va fi vândut pentru 2,6 milioane de dolari.

  • Tineri manageri de top: Eugen Ghinea, Strauss România

    Este responsabil de activitatea departamentului retail, coordonând activitatea a 89 de oameni din cadrul Strauss România, companie care a raportat în prima jumătate a anului trecut un avans de aproape 27% al vânzărilor în lei, până la 126 milioane de lei.

    Absolvent al Facultăţii de Management din cadrul ASE, Eugen Ghinea are şi un doctorat în economie, obţinut în 2006 în cadrul aceleiaşi instituţii. Şi-a început cariera în FMCG şi a rămas fidel acestui domeniu, „întrucât dinamica şi viteza cu care se desfăşoară activităţile mă ţin tot timpul angrenat. Mi-au plăcut întotdeauna cifrele şi perspectiva pe care ţi-o dau asupra opiniilor şi am crescut în carieră de la poziţia de marketing research analyst la European Drinks, trecând apoi în domeniul competitiv al berii la un jucător multinaţional – Heineken -, unde am evoluat de la demand planner la distributors development manager“. Experienţa l-a ajutat şi în specificul pieţei de cafea, unde a înfiinţat departamentul sales suport & development, pentru a îmbunătăţi procesele de business precum şi sistemul de măsurare a performanţelor pentru întreg departamentul de vânzări. „Strauss se numără printre puţinele companii unde analiza datelor şi a performanţelor proceselor se realizează automatizat.“ Din 2011 coordonează şi departamentul de trade marketing, iar ulterior a preluat responsabilitatea întregului departament de retail.

    Cel mai dificil moment din cariera sa este legat de schimbarea radicală a proceselor de business în canalul retail, pentru care a fost nevoie deopotrivă de timp, dar şi să câştige încrederea colegilor din companie. „Prin implementarea cu succes a fiecărui subproces am câştigat susţinerea lor. Asta a dus la înlocuirea muncii manuale din rapoarte Excel cu o platformă integrată de sisteme şi fluxuri informaţionale ce oferă flexibilitate, autonomie şi, în final, punerea în aplicare rapid a deciziilor de business.“ În aceeaşi linie de idei, Eugen Ghinea consideră drept cea mai mare reuşită din cariera sa implementarea unui nou sistem de procese şi indicatori de performanţă, cu aport în activitatea companiei, care din 2010 înregistrează, an de an, creşteri.

    Pe termen lung, îşi doreşte să rămână tot în domeniul bunurilor de larg consum, cu responsabilităţi mai mari, şi să îşi dezvolte şi abilităţile de mentoring.

  • Cartea Junglei nu este doar ficţiune. Vezi cum a trăit un băiat un an în junglă. Azi e unul dintre cei mai cunoscuţi producători de film

    Tom Hugh-Jones, producătorul seriei de documentare de succes Planet Earth II, avea doar cinci ani când părinţii săi, antropologi de meserie, s-au mutat timp de un an în pădurile tropicale amazoniene din Columbia, împreună cu el şi sora sa. Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la The Mail, bărbatul de 42 de ani spune că experienţa pe care a trăit-o în copilărie l-a ajutat în crearea seriei de documentare despre traiul animalelor, care a avut un mare succes la nivel global.

    „Îmi amintesc că în prima zi în junglă, călătorind cu o canoe de-a lugul râului până la locuinţele triburilor, localnicii aruncau cu săgeţi cu foc în maimuţele din copacii de pe mal. Am fost atât de şocat încât am început să ţip pentru a determina maimuţele să fugă şi să-şi salveze vieţile”, povesteşte Hugh-Jones. Dar odată ce s-a obişnuit cu mersul lucrurilor, a preluat şi din obiceiurile localnicilor – a avut propriul său arc cu săgeţi, cu care, spune el, urmărea animalele pe care ani mai târziu le-a filmat pentru documentar. „Plecam la vânătoare de papagali, maimuţe, tucani şi porci sălbatici, care făceau parte din meniul meu, la fel ca omizile, furnicile si tot felul de gândaci.

    „Am dormit în hamac şi vestimentaţia mea era exact ca cea a localnicilor, având rolul de a-ţi acoperi doar părţile intime. Am trăit în sălbăticie la cel mai veridic mod. Ai mei mă lăsau să mă plimb singur prin junglă sau să fac focul oriunde doream. Eram în elementul meu”, mai povesteşte acesta. Întreaga familie s-a adaptat, de asemenea, vieţii tribale, ceea ce însemna că vânau animale pentru a-şi procura hrana.  În tot acest timp, Tom a dezvoltat o afinitate pentru animale, cu care a rămas pe viaţă.  După un an, când familia a revenit la viaţa lor din Cambridge, Tom recunoaşte că pentru el a fost un şoc real şi a rămas în „starea de Mowgli ” o perioadă.

    Experienţa pe care a trăit-o în junglă, alături de pasiunea pentru documementarele lui David Attenborough, s-au numărat printre factorii ce l-au determinat pe Tom să-şi ia diploma în zoologie la Universitatea Bristol. Ulterior, acesta s-a alăturat BBC, unde a ajutat la producerea primei serii a documentarelor Planet Earth în 2006.  „La una dintre primele mele misiuni pe teren pentru filmarea Planet Earth m-am întors, după mulţi ani, în pădurile amazoniene, unde am filmat animalele pe care cândva le vânam. A fost o experienţă puţin ciudată.  Îi spuneam cameramanului <<acestea au chiar un gust bun>>” , îşi aminteşte Tom.  „Şi îmi tot veneau în minte mirosuri şi gusturi familiare, ce au evocat amintiri pe jumătate uitate, dar încă vii”, adaugă el.

    În calitate de producător al seriei a II-a Planet Earth, Tom a fost responsabil pentru supravegherea echipelor celor şase filme ce au captivat milioane de telespectatori. 

  • Cartea Junglei nu este doar ficţiune. Vezi cum a trăit un băiat un an în junglă. Azi e unul dintre cei mai cunoscuţi producători de film

    Tom Hugh-Jones, producătorul seriei de documentare de succes Planet Earth II, avea doar cinci ani când părinţii săi, antropologi de meserie, s-au mutat timp de un an în pădurile tropicale amazoniene din Columbia, împreună cu el şi sora sa. Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la The Mail, bărbatul de 42 de ani spune că experienţa pe care a trăit-o în copilărie l-a ajutat în crearea seriei de documentare despre traiul animalelor, care a avut un mare succes la nivel global.

    „Îmi amintesc că în prima zi în junglă, călătorind cu o canoe de-a lugul râului până la locuinţele triburilor, localnicii aruncau cu săgeţi cu foc în maimuţele din copacii de pe mal. Am fost atât de şocat încât am început să ţip pentru a determina maimuţele să fugă şi să-şi salveze vieţile”, povesteşte Hugh-Jones. Dar odată ce s-a obişnuit cu mersul lucrurilor, a preluat şi din obiceiurile localnicilor – a avut propriul său arc cu săgeţi, cu care, spune el, urmărea animalele pe care ani mai târziu le-a filmat pentru documentar. „Plecam la vânătoare de papagali, maimuţe, tucani şi porci sălbatici, care făceau parte din meniul meu, la fel ca omizile, furnicile si tot felul de gândaci.

    „Am dormit în hamac şi vestimentaţia mea era exact ca cea a localnicilor, având rolul de a-ţi acoperi doar părţile intime. Am trăit în sălbăticie la cel mai veridic mod. Ai mei mă lăsau să mă plimb singur prin junglă sau să fac focul oriunde doream. Eram în elementul meu”, mai povesteşte acesta. Întreaga familie s-a adaptat, de asemenea, vieţii tribale, ceea ce însemna că vânau animale pentru a-şi procura hrana.  În tot acest timp, Tom a dezvoltat o afinitate pentru animale, cu care a rămas pe viaţă.  După un an, când familia a revenit la viaţa lor din Cambridge, Tom recunoaşte că pentru el a fost un şoc real şi a rămas în „starea de Mowgli ” o perioadă.

    Experienţa pe care a trăit-o în junglă, alături de pasiunea pentru documementarele lui David Attenborough, s-au numărat printre factorii ce l-au determinat pe Tom să-şi ia diploma în zoologie la Universitatea Bristol. Ulterior, acesta s-a alăturat BBC, unde a ajutat la producerea primei serii a documentarelor Planet Earth în 2006.  „La una dintre primele mele misiuni pe teren pentru filmarea Planet Earth m-am întors, după mulţi ani, în pădurile amazoniene, unde am filmat animalele pe care cândva le vânam. A fost o experienţă puţin ciudată.  Îi spuneam cameramanului <<acestea au chiar un gust bun>>” , îşi aminteşte Tom.  „Şi îmi tot veneau în minte mirosuri şi gusturi familiare, ce au evocat amintiri pe jumătate uitate, dar încă vii”, adaugă el.

    În calitate de producător al seriei a II-a Planet Earth, Tom a fost responsabil pentru supravegherea echipelor celor şase filme ce au captivat milioane de telespectatori.