BusinessMagazin

Tag: preluare

  • CEZ: Al doilea deceniu românesc

    „Din vânat virtual, am devenit vânători.“ „Noi nu acţionăm ca un rechin în mare, ci ca un banc de peşti.“ „Nu cred în responsabilităţi colective.“ „Vom fi aici şi în următorii zece ani. Dacă este o piaţă în regiune care va avea succes, aceasta este România.“

    Primul citat reprezintă strategia, al doilea organizarea, al treilea regula de management, al patrulea planul pe termen lung. Limpezimea militărească a regulilor de mai sus anulează sfaturile din miile de cărţi de economie şi constituie reţeta uneia dintre cele mai importante privatizări din energia românească: preluarea fostei Electrica Oltenia de către cehii de la CEZ. De atunci au trecut zece ani. Ce vor aduce următorii zece?

    În toamna lui 2005, statul transfera controlul asupra încă uneia din distribuţiile sale de energie. Electrica Oltenia era la acel moment distribuţia cu cel mai mare număr de consumatori legaţi la firele sale, circa 1,3 – 1,4 milioane de clienţi. Câştigătorul procesului a fost compania cehă CEZ, care a plătit circa 47 de milioane de euro pentru 25% din acţiunile companiei, operaţiune urmată de o majorare de capital de 104 milioane de euro, prin care a devenit acţionar majoritar.

    Dincolo de importanţa strategică a obiectivului la care statul a renunţat, această privatizare continuă să fie o lecţie pentru felul cum România a înţeles să-şi joace atuurile din energie.

    Alături de privatizarea Petrom, compania vândută în 2004 către OMV, grup petrolier în spatele căruia să află statul austriac, vânzarea Electrica Oltenia către cehii de la CEZ, o altă companie de stat, arată foarte bine cum, cu un careu de aşi, poţi să pierzi locul la masa energiei regionale.

    În loc să-şi pună piesă peste piesă, statul român a început să vândă bucăţi din zestre, iar în cazul energiei electrice a început cu cea mai profitabilă parte, distribuţia. Acesta este practic locul în care se fac banii şi se ajunge la consumatorul final. Strategia statului din acel moment era de a atrage în primă fază o serie de investitori, pe care mai apoi să îi implice şi în producţia de energie, acolo unde erau necesare fonduri masive pentru modernizări şi pentru construcţia de noi unităţi. Din strategia creionată de stat la începutul anilor 2000, statul a reuşit doar să vândă ceea ce genera cash sigur, reglementat, şi a rămas cu un parc de producţie care plânge după investiţii, dar la care nu se mai uită nimeni.

    În acest timp, în Cehia, tot o companie energetică de stat, CEZ, nu mai avea loc între graniţele proprii. Dar cehii nu avuseseră nevoie să apeleze la organismele internaţionale, care veneau cu reguli peste reguli privind funcţionarea marilor monopoluri din energie. Statul ceh a înţeles că este important ca CEZ să rămână integrată şi să aibă totul de la minele de cărbuni până la termocentrale, la firele care duc energia în case sau la forţa de vânzare. În România s-a spart totul, iar acum cărbunii concurează cu energia hidro şi Nuclearelectruca nu ştie dacă să investească în deschiderea unei noi mine de uraniu, deşi în câţiva ani ar putea foarte bine să importe materia primă pentru reactoarele de la Cernavodă.

    „La momentul când CEZ a luat decizia de a face achiziţia în România, eu eram şeful diviziei internaţionale. Construiam modelul pentru achiziţiile internaţionale şi eram responsabil de integrarea ţintelor preluate. Atunci strategia CEZ era destul de clară. Ne doream să fim lideri în regiune prin acţiuni proiectate pe termen lung“, spune acum Martin Zmelik, care de aproape un an ocupă funcţia de director general al CEZ România. Intrarea pe piaţa locală nu era primul pas pe care CEZ îl făcea în regiune: la finalul lui 2004 mai cumpărase trei companii de distribuţie a energiei în Bulgaria. În toamna lui 2005, CEZ intra oficial şi în România după preluarea controlului asupra Electrica Oltenia.

    „La acel moment, CEZ era deja un business consolidat, eram puternici la noi acasă, dar eram şi o companie listată cu investitori care ne cereau să punem pe masă o strategie de creştere. Pieţele se deschideau, iar noi credeam că putem să ne extindem regional pornind de la un mix format din experienţa proprie a grupului alături de cultura locală. Dintr-un vânat virtual, CEZ a devenit un vânător. Totul ţine de strategie şi de modul cum îşi stabileşti priorităţile. Noi aveam chiar de la acel moment un management dual, ne purtam ca o companie de piaţă.“

    De ce două state care activează în aceeaşi regiune ajung totuşi la concluzii atât de diferite în ceea ce priveşte dezvoltarea pe termen lung într-un domeniu strategic ca energia?

    „Cred că România era într-o etapă în care-şi dorea să aducă aici investitori. Asta se dorea la acel moment, iar uneori asfel de experienţe sunt necesare. Noi ne-am concentrat pe achiziţia de distribuţii pentru că este competenţa noastră de bază.“

    După achiziţie, Zmelik a rămas în biroul din Praga al CEZ, primul manager trimis de cehi la Bucureşti fiind Jan Veskrna, cel care avea să stea până anul trecut (timp de trei mandate) la vârful operaţiunilor CEZ din România. Dar contactul cu piaţa exista oricum.

    „Imediat după achiziţie, supervizam modul cum se derulau lucrurile, dar din biroul din Praga. Când am venit am găsit o companie împărţită în 7 firme cu dispunere teritorială. Electrica Oltenia era o companie descentralizată, iar activităţile de distribuţie şi de furnizare nu erau încă separate. La acel moment lucrau 3.000 de oameni. Ca tehnologie standardele erau jos, dar firma avea un mare potenţial. Tot sectorul a intrat într-o schimbare odată cu venirea investitorilor privaţi, dar şi a reglementărilor europene.“

    Cert este că în perioada 2004-2005 s-au făcut cele mai importante privatizări din România. Petrom a fost vândut cu tot cu rezervele sale de petrol şi gaze către OMV într-un proces care şi azi generează controverse. În 2005 italienii de la Enel au fost primii care au spart gheaţa în domeniul energiei electrice, luând la pachet distribuţiile din Banat şi Dobrogea. Au venit apoi nemţii de la E.ON care au luat fosta Electrica Moldova, dar care şi-au completat portofoliul şi cu fostul Distrigaz Nord. Cealaltă jumătate din distribuţia de gaze avea să intre în portofoliul francezilor de la Gaz de France. 

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 21 septembrie 2015

    COVER STORY: CEZ: Al doilea deceniu românesc

    Martin Zmelik, CEO al CEZ România, spune că începutul celui de-al doilea deceniu al prezenţei companiei în România stă sub semnul reconfigurării pieţei şi al unui mediu de afaceri în care companiile energetice trebuie să îşi seteze cu atenţie strategia.

    STRATEGIE: Ţinta fraţilor Bodea, 100 de milioane de euro

    AUTO: 2015, an cu creştere de două cifre pentru BMW

    COMPANII: Lecţie de creştere prin puterea brandului

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 15 septembrie 2015

    COVER STORY: Copiii crizei încep şcoala.

    Ştefan are puţin peste şapte ani şi aşteaptă cu nerăbdare să înceapă clasa I. Ştie o grămadă de lucrur: să citească, să socotească, să scrie cu litere de tipar, să butoneze tableta; Nu are însă nicio idee despre conceptul de criză economică. El face parte dintr-o categorie aparte – copiii crizei, cei circa 1,5 milioane de copii din România  care au trăit doar în criză, născuţi în şi după 2008, an care marchează începutul unor schimbări profunde la nivel mondial. 

     

    COMPANII: Cum poţi avea un an mai bun decât economia

    MANAGEMENT: Plan de trecere din antreprenoriat la multinaţională

    SOCIETATE: Noua economie a dragostei

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • A intrat pe uşa grupului bancar Garanti în urmă cu aproape trei decenii, ca analist financiar, iar acum conduce subsidiara locală

    10% din cariera de bancher a lui Ufuk Tandogan s-a desfăşurat pe piaţa din România, unde conduce din 2012 Garanti Bank şi unde a avut ocazia să vadă cât de folositoare i-au fost lecţiile crizei turceşti şi dezvoltarea de produse bancare într-o piaţă emergentă.

    Ufuk Tandogan a intrat pe uşa grupului bancar Garanti în urmă cu aproape trei decenii, în 1988, ca analist financiar. „Fac parte din familia Garanti de aproape 30 de ani şi mă bucură faptul că am contribuit şi continuu să contribui la dezvoltarea băncii. Garanti Bank m-a ajutat să devin omul de afaceri care sunt astăzi. Este locul unde am crescut din punct de vedere profesional. Aici am învăţat cât de fascinantă este industria bancară, cum se schimbă şi se dezvoltă încontinuu“, povesteşte Ufuk Tandogan, 52 de ani, care conduce de trei ani subsidiara din România a grupului turc Garanti.

    A ales să urmeze cariera bancară la sfârşitul anilor ’80, într-o perioadă care a marcat transformarea Turciei şi care a însemnat că sectorul bancar a făcut faţă multor provocări, dar şi multor oportunităţi. Ţara se îndrepta spre o economie mai liberală, iar industrii precum comerţul extern, turismul şi domeniul bancar aveau ocazia să crească exponenţial.

    „În acea perioadă am absolvit Facultatea de Economie. Chiar de atunci, Garanti se remarca pe piaţă prin inovaţie şi era în căutare de proaspăt absolvenţi, în care să investească şi care să ducă industria bancară a ţării mai departe. Încă de la primul interviu, am ştiut că trebuie să iau parte la această călătorie şi recunosc că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat“, îşi aminteşte şeful Garanti Bank România.

    La şase ani după angajare, în 1994, a fost promovat branch manager în cadrul Garanti Bank în Turcia, poziţie pe care a ocupat-o timp de aproape 8 ani. Iar în 2005 a preluat funcţia de senior vicepresident commercial and corporate credits. De asemenea, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit din Turcia şi al Garanti Mortgage Turcia.

    Pentru Ufuk Tandogan, criza din anii ’90 din Turcia a fost un antrenament mai mult decât util pentru perioada dificilă de criză economică din ultimii ani, cu care s-a confruntat pe ambele pieţe (Turcia şi România). „Turcia a întâmpinat, într-adevăr, diverse provocări în anii ’90. Cu toate acestea, fiecare perioadă vine cu provocări, dar şi cu oportunităţi, iar a gestiona acele vremuri pentru a ajunge la cele mai bune rezultate a adăugat valoare sporită experienţei mele în această industrie. După cum ştiţi, ultimii ani au adus provocări în toate industriile, inclusiv în domeniul bancar.“

    Înainte de a veni în România, bancherul deţinea la banca din Turcia funcţia de responsabil de Biroul de Credite (s-a ocupat de acest department inclusiv în perioada 2005–2012, prinzând din această poziţie şi perioada crizei). „Am avut şansa de a face parte dintr-o echipă care a reuşit să crească portofoliul de credite al băncii, care a ajutat Garanti să devină cel mai mare creditor al ţării şi să înregistreze cea mai mică rată de credite neperformante“, povesteşte Tandogan, care consider că cea mai mare realizare din cariera de aproape 30 de ani de bancher este modul cum a folosit experienţele la care a fost expus pentru a învăţa cât mai mult: „Cea mai mare realizare a mea este că m-am provocat constant pe mine însumi, pentru a obţine mereu cele mai bune rezultate, în toate funcţiile pe care le-am ocupat de-a lungul carierei. Am avut ocazia de a-mi alege oamenii alături de care lucrez îndeaproape. Consider că acesta este unul dintre principalii factori care contribuie la clădirea unei cariere de succes şi de lungă durată“.

    În toamna anului 2012, Ufuk Tandogan a primit aprobarea BNR pentru a prelua funcţia de director general al subsidiarei locale a Garanti. Care a fost prima reacţie atunci când a aflat că va prelua conducerea Garanti Bank România? „Sentimentul nu poate fi exprimat într-un singur cuvânt. A fost un mix de emoţii, entuziasm şi simţ al responsabilităţii. Sunt bucuros că am avut oportunitatea de a prelua conducerea Grupului Garanti. România a evoluat mult de când am venit aici şi avem o strategie clară să sprijinim dezvoltarea economică la nivel local.“ Entuziasmul promovării nu a fost umbrit de adaptarea la piaţa bancară din România, pe care o descrie ca fiind destul de lină: „Nu aş caracteriza adaptarea mea la piaţa locală drept una dificilă. Există într-adevăr câteva diferenţe culturale, dar am reuşit în aproximativ şase luni să mă acomodez“.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 7 septembrie 2015

    COVER STORY: Ghid de afaceri în Africa.

    Discrepanţă dintre problemele continentului african şi creşterile sale economice fabuloase din ultimii ani este principalul motiv pentru întrebarea “Care va fi viitorul Africii?” stă de mai multe ori înaintea afirmaţiei “Africa e viitorul”. Cum poţi, ca business românesc, să profiţi de creşterea unui continent unde românii sunt mai apreciaţi ca oriunde în lume?

    TEHNOLOGIE: Afacerea cu obiecte zburătoare identificate

     

    BANCI: Trei decenii de Garanti 

     

    SPECIAL: Oportunitatea econimică a crizei refugiaţilor

     

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Chirurgul care vinde încălţări de 30 de milioane de lei

    Victor Tighinean are 46 de ani, este medic chirurg şi a înfiinţat încă din perioada rezidenţiatului o afacere în retailul de încălţăminte de import, ca francizat al companiei daneze Ecco. Cu patru ani în urmă, Ecco a preluat operaţiunile locale, iar Tighinean a rămas la conducerea firmei. Afacerile au crescut an de an cu procente de două cifre, dar medicul-antreprenor-executiv spune că România are un mare dezavantaj: numărul mic de turişti.

    Păi ce legătură este între numărul de turişti şi vânzările de pantofi?, pare întrebarea firească, cu un răspuns nu foarte evident. Multe magazine Ecco din capitale europene se bazază pe vânzările generate de turişti, pentru că un număr însemnat de călători, odată ajunşi în concediu, constată că nu au încălţăminte confortabilă şi sunt nevoiţi să cumpere, explică Tighinean. „Ca ritm de creştere a afacerilor, suntem peste evoluţiile din alte ţări, dar pe de altă parte şi nivelul vânzărilor este mai mic”, spune Tighinean, pe a cărui carte de vizită este trecută funcţia de managing director. Valoarea medie a bonului de cumpărături este de 100-110 euro, „trafic avem destul, problema este rata de conversie care se plasează în jurul a 5%, în vreme ce pe alte pieţe este de peste două ori mai mare. Dovadă că rulajele din perioadele de vânzări cu discount sunt comparabile cu volumele vândute în perioada octombrie-decembrie; în ultimele trei luni din an se realizează circa 40% din valoarea vânzărilor.”

    Absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, Tighinean a constatat, pe când era rezident, că nişa de încălţăminte sanitară nu era acoperită. Aşa a prins contur ideea unei afaceri, iar franciza Ecco s-a potrivit mănuşă pe intenţiile care i se conturaseră în minte la acel moment. Prin urmare, în 2004 a deschis primul magazin Ecco de pe piaţa locală, la Cluj, într-un spaţiu stradal; ulterior, acesta a fost relocat şi „în locul nostru funcţionează acum un magazin cu produse second‑hand”. Afacerile au crescut an de an, iar după şapte ani de prezenţă în sistem franciză, firma-mamă a decis să preia operaţiunile pe plan local.

    Din 2007, Victor Tighinean, care şi-a păstrat funcţia de conducere a afacerii Ecco, coordonează activitatea de la Cluj-Napoca, acolo unde se află şi acum sediul central al companiei. În afacere mai este implicată şi sora sa, care deţine funcţia de director economic, iar antreprenorul-executiv spune că dacă nu ar fi intrat în afaceri i-ar fi plăcut să profeseze în domeniul pentru care s-a pregătit.

    Sub conducerea medicului afacerist, reţeaua a ajuns la 25 de magazine, cel mai recent deschis, în vara acestui an, fiind spaţiul de pe Calea Dorobanţi, din Capitală. Bucureştiul este, de fapt, şi locul în care se află cele mai multe magazine Ecco pe plan local: 11. Cel mai recent deschis magazin Ecco are o suprafaţă de 88 mp, iar bugetul de investiţii a fost de 100.000 de euro. Retailerul mai are alte două spaţii stradale, deschise la Braşov şi Sibiu, de circa un an fiecare, iar despre evoluţia lor Tighinean spune că „este OK, sunt optimist”, fără a oferi mai multe detalii.

    Despre planurile pe care le mai are pentru anul în curs, managerul Ecco Shoes România afirmă că intenţionează să inaugureze cel puţin încă două magazine, dintre care unul la Timişoara, iar altul la Bucureşti; pentru asta, dar nu numai, Tighinean călătoreşte săptămânal fie prin ţară, fie peste hotare. La plusuri se aşteaptă şi de la vânzările din mediul online, magazinul virtual lansat în urmă cu trei ani urmând să ajungă anul acesta la vânzări de circa 1 milion de euro, faţă de încasările anului trecut, care s-au plasat la 700.000 de euro. În total, cifra de afaceri previzionată pentru anul în curs, deopotrivă pentru magazinele fizice, dar şi pentru cel virtual, ar urma să ajungă anul acesta la 30 de milioane de lei, în creştere cu circa 25% faţă de anul trecut, când s-a plasat la 23,4 milioane de lei.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 24 august 2015

    COVER STORY: Cum e viaţa în Silicon Valley de România

    Cel mai antreprenorial oraş românesc, unde aproape că nu există şomaj şi unde orice IT-ist talentat îşi găseşte de lucru, s-a transformat în ultimii ani într-un loc vibrant, unde au loc sistematic concerte sau festivaluri şi unde se investeşte constant în divertisment.

    FILOSOFIE DE BUSINESS: Peter Georgescu plănuieşte să facă din nou posibil „visul american“

    ANTREPRENOR: Omul de afaceri italian care a decis să ducă România în toată lumea

    GOOGLE: Numele său a devenit sinomim cu internetul. Acum, s-a decis să-l alfabetizeze

    MANAGEMENT: Românul care a condus afaceri în 13 ţări a ajuns în Africa

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Românul care conduce un business de 5 miliarde de euro şi 27.000 de angajaţi în Rusia, Ucraina şi CIS

    La începutul lunii august, Silviu Popovici a devenit expatul român cu cel mai mare business în administrare: este director general al Pepsico pentru Rusia, Ucraina şi CIS, adică pentru 12 pieţe unde grupul are 36 de fabrici, 27.000 de angajaţi şi peste 300 de milioane de consumatori.

    În dimineaţa zilei când a fost promovat, pe 1 august 2015, Silviu Popovici nu şi-a făcut nodul la cravată pentru a se prezenta la birou în noua sa funcţie, care este una dintre cele mai importante poziţii de la vârful Pepsico (Rusia fiind a doua piaţă ca business după Statele Unite pentru producătorul de băuturi).

    La ora 5.00, era într-un feribot care îl ducea, alături de alţi 238 de participanţi, către linia de start a unuia dintre cele mai grele triatloane din lume, Isklar Norseman Xtreme Triathlon. „În aceeaşi zi în care am fost promovat am participat la cel mai dificil triatlon din lume, Norseman. Am terminat cei 1,9 km înot, 180 km ciclism cu 3.000 m urcare şi cei 42 km alergat cu 1.500 m urcare pe locul 45 din 239 în 12 ore şi 38 minute“, rezumă Silviu Popovici performanţa care l-a bucurat pe 1 august cel puţin la fel de mult ca promovarea într-o poziţie cheie în cadrul Pepsico.

    „Până la mine, numai un singur român mai terminase această competiţie“, precizează managerul – celălalt român finalist al Norseman, Cristian Boştină (director de vânzări în cadrul SICK), a fost şi în acest an pe lista de participanţi şi finalişti ai competiţiei, şi a povestit anul trecut pe blogul său de ce Norseman este un triatlon nu greu, ci „dus cu pluta“: „Cursa asta nebună începe cu saltul în apa de 15 grade de pe un ferry în mijlocul unui fiord, unde adâncimea este de 400 de metri, urmează un traseu de bicicletă care te urcă în primii 40 de kilometri de la cota 0 la 2.100 metri altitudine şi apoi mai are încă trei urcări de-ţi sare inima doar când le vezi pe hartă, iar la final urmează maratonul care urcă de la 300 de metri la 1.880“.

    Silviu Popovici s-a întors la birou după Norseman simţind că „poate face orice“. Noul său job presupune coordonarea a 12 pieţe, unde locuiesc şi consumă peste 300 de milioane de oameni şi unde Pepsico are 27.000 de angajaţi şi 36 de fabrici.

    Pe cele mai mari două pieţe pe care le are în coordonare, Rusia şi Ucraina, Pepsico este lider de piaţă în segmentul său, iar CIS este o regiune în curs de dezvoltare unde toţi marii producători luptă pentru podium. În Rusia, Pepsico a avut anul trecut afaceri de 4,9 miliarde de dolari (cu o cotă de piaţă de 40% din piaţa de băuturi răcoritoare, fiind urmat de Coca‑Cola cu 24,1% cotă de piaţă, conform Euromonitor). În Ucraina, Pepsico este tot lider de piaţă, la fel cum este şi în unele dintre statele CIS, pentru care Pepsico nu publică cifra de afaceri, dar despre care Silviu Popovici spune că „sunt mult peste cea din Rusia“ (de aproape 5 miliarde de dolari).

    Ascensiunea lui Silviu Popovici, a cărui carieră a început ca profesor de fizică într-un sat din Suceava, ţine şi de CV-ul său şi de modul cum a evoluat şi a învăţat pieţele de la est din România. Experienţa sa rusească a început în 1998, când a preluat un post de director de vânzări la Coca‑Cola Molino, un îmbuteliator al mărcii din Novosibirsk (în Siberia), şi a continuat cu alte funcţii de conducere până la preluarea poziţiei de country operations manager al Coca‑Cola în Rusia în 2002. Din 2004, Silviu Popovici a preluat conducerea Coca‑Cola în Ucraina (un business de 150 de milioane de dolari cu 2.000 de angajaţi),  iar în 2006 s-a întors în Rusia la conducerea WIMM-BILL-DANN, un business local de băuturi şi produse alimentare în valoare de 600 de milioane de dolari.

    În 2008, când l-am cunoscut într‑un restaurant din Moscova, Silviu Popovici povestea că a părăsit fără regrete sistemul Coca‑Cola deoarece piaţa rusească este foarte diferită de pieţele occidentale, iar un producător ca WIMM-BILL-DANN, dispus să ofere consumatorilor exact produsele de care au nevoie (piureuri de fructe în loc de sucuri acidulate sau băuturi pe bază de iaurt gras) îi oferă oportunitatea de a face mult mai multe lucruri ca director general. În 2011, când Pepsico a achiziţionat WIMM-BILL-DANN, într-o tranzacţie de 3,8 miliarde de dolari, Silviu Popovici a fost cea mai bună opţiune pentru a conduce noua entitate.

    Succesul adus în portofoliul Pepsico de produsele WIMM-BILL-DANN, dar şi de cele ale Sandora (companie lider pe piaţa băuturilor din Ucraina, cumpărată de Pepsico în 2006) a făcut Pepsico lider de piaţă în Rusia şi Ucraina, pieţe pe care Popovici le cunoaşte şi în care s-a dezvoltat din punct de vedere professional.

  • Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de către McDonald’s a trei restaurante din Braşov

    Cele trei unităţi – DT, Postăvarul şi Carrefour Braşov – erau deţinute de Adrian Daneş şi Adrian Restaurante SRL.

    Analiza Consiliului Concurenţei a arătat că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

    McDonald’s, având ca obiect principal de activitate operarea de restaurante, a fost înfiinţată în România în anul 1994. În prezent, McDonald’s deţine în România 67 de restaurante în 21 de oraşe, din care 32 de restaurante în Bucureşti. Dintre cele 67 de restaurante, şapte funcţionează în regim de franciză, fiind operate de cinci parteneri.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 10 august 2015

    COVER STORY: Noua tinereţe a fabricilor vechi

    Fostele zone industriale din oraşe s-au transformat fie în spaţii de petrecere a timpului liber, fie în dezvoltări imobiliare. 10 istorii de reconversie, între dezindustrializare şi urbanism.

    ANALIZĂ: Pierderi de sute de milioane din industria falsurilor

    ANTREPRENORIAT: “Doi pitici” vrea să devină brand cu acoperire naţională

    SPECIAL: Liberland, republica est-europeană fără taxe

    LIFESTYLE: Ţinute de business pentru caniculă

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.