Tag: management

  • Alstom România: dezvoltăm afacerea locală într-un centru regional

    “Suntem dedicaţi pieţei din România, care devine pentru Alstom un centru specializat şi de export pentru pieţele Power şi Transport în Europa de Est.

    Compania este prezentă pe piaţa românească de peste 20 de ani, în special în energie şi transport. Ne propunem să dezvoltăm afacerea în regiune prin tehnologie şi un nivel înalt de specializare, în cadrul unor proiecte importante”, a declarat Gilbert Porcherot, Preşedintele Alstom România.

    Alstom are în prezent aproximativ 1.050 de angajaţi în centrele de producţie şi birourile din Bucureşti, Inginerii români oferă deja suport tehnic de specialitate în întreaga lume, în cadrul unor proiecte precum: ECS (Environmental Control Systems) – design, planificare, implementare – NMS (Network Management Solutions) – integrare, dezvoltare de software şi testare – şi contribuie la dezvoltarea unor sisteme computerizate (tehnologie pentru reţele inteligente) pentru jucători importanţi de pe pieţele energetice din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, oferind, de asemenea, servicii în şantier.

    De asemenea, compania doreşte să investească în pregătirea personalului său, pentru a deveni un centru regional şi în domeniul semnalizării, în Transport.
    Gilbert Porcherot, vice-preşedinte Global Power Sales pentru Europa Centrală şi de Nord (2011-2013), a devenit preşedintele Alstom România începând cu luna mai 2013.

    Principalele proiecte Alstom aflate în desfăşurare în România sunt: lucrările la instalaţia de desulfurare a Unităţii 4 a termocentralei Rovinari, precum şi la instalaţiile de desulfurare ale Unităţilor 1 şi 2 ale termocentralei Craiova II (în sectorul Power), contractul de mentenanţă pentrumetroul din Bucureşti, semnat cu Metrorex în 2004, cu o durată de 15 ani, precum şi o serie de contracte cu CFR.

     

  • Guvernul îşi asumă cedarea unui pachet minoritar la CFR Marfă, dar promite FMI privatizarea, în 2015

     În noul program se prevede, ca obiectiv specific, “relansarea activităţii societăţii naţionale feroviare româneşti de marfă prin management profesionist, orientat pe obţinerea de profit şi valorificarea la maximum a potenţialului acestei companii şi, abia după atingerea unui anumit nivel de creştere economică, vinderea unui pachet minoritar de acţiuni”.

    Această prevedere a fost inclusă şi în programul de guvernare 2013 – 2016.

    Potrivit ultimei scrisori convenite cu FMI, Guvernul îşi asumă o restructurare agresivă a CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.

  • Victor Armăşelu preia conducerea diviziei Consumer Electronics în cadrul Samsung Electronics România

    Înainte de a se alătura echipei Samsung Electronics România, Victor Armăşelu a lucrat în domenii precum vânzări şi distribuţie, key accounts management, trade marketing şi managementul relaţiilor cu clienţii, ocupând funcţii comerciale de top-management  în cadrul unor companii precum Henkel România, Volvo Cars sau SABMiller.

    „Mă bucur să preiau conducerea Diviziei Consumer Electronics (CE) din Samsung Electronics, o componentă complexă şi de o mare importanţă strategică pentru afacerile noastre în România”, a declarat Victor Armăşelu. 

    Samsung Electronics Co, Ltd. este un lider mondial în tehnologie, având 286.000 de angajaţi din 80 de ţări, cu vânzări anuale de peste 216,7 miliarde dolari (US).

  • Managerul care a salvat compania găsită în pragul falimentului şi sufocată de datorii

    CONTEXTUL: Producătorul de cărămizi Cemacon s-a confruntat în ultimii ani cu fenomenul supraîndatorării, din cauza creditului contractat pentru dezvoltarea afacerii de fostul acţionariat şi management. Datoria pe care o avea compania depăşea de 5 ori cifra de afaceri, explică Rudolf Vizental, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania. În aceste condiţii, se impunea restructurarea companiei, menită să readucă pe profit compania.

    DECIZIA: În 2010 a fost luată decizia restructurării companiei, care a presupus o abordare aplicată pentru prima dată în România, restructurarea out of court. Acordul de principiu semnat de Cemacon SA, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română (BCR) prevede reaşezarea şi redimensionarea creditelor în conformitate cu capacitatea reală de plată a companiei.

    EFECTELE: Pachetul de credite n valoare de peste 26 de milioane de euro a fost restructurat, iar compania a intrat pe un trend crescător al rezultatelor financiare. Anul trecut compania a înregistrat o creştere cu 38% a cifrei de afaceri, cu vânzări mai mari cu 35% în volum, faţă de 2012. În acelaşi interval pierderile totale au fost diminuate cu 67% faţă de 2013.



    NEVOIA RESTRUCTURĂRII CREDITULUI BCR A DEVENIT EVIDENTĂ LA SCURT TIMP DUPĂ EVALUAREA SITUAŢIEI FINANCIARE A COMPANIEI ÎN 2010. „Negocierea propriu-zisă a început însă în prima parte a anului 2011. Restructurarea creditului BCR a reprezentat unul dintre elementele esenţiale pentru restructurarea Cemacon”, spune Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Cemacon.

    Procesul de restructurare a început practic în urmă cu patru ani, unul dintre paşi fiind schimbarea echipei de management, iar Stoleru a preluat conducerea companiei. El îşi aminteşte că în 2010 producătorul de cărămizi avea un credit de patru ori mai mare decât cifra de afaceri, care trebuia rambursat în cinci ani şi pentru că nu putea fi acoperit în condiţiile de atunci era un exemplu clar de supraîndatorare. Totodată, vânzările erau în scădere, portofoliul de produse era învechit, iar capacitatea de producţie nu era optimizată pentru cererea din acel moment şi pentru volumul vânzărilor.

    „Reorganizarea operaţională a implicat o întoarcere la 180 de grade a companiei”, afirmă Stoleru. Tot el adaugă că schimbarea radicală a cursului companiei se vede cu ochiul liber în rezultatele companiei, care a avut cea mai mare creştere din industrie în ultimii trei ani. Noua echipă de management a abordat noi pieţe, a lansat un nou portofoliu de produse, a dezvoltat şi consolidat reţeaua de distribuitori şi a finalizat un proces amplu de rebranding.

    Dovadă şi rezultatele companiei, care din 2010 a înregistrat plusuri anuale ale vânzărilor, iar anul trecut cifra de afaceri a companiei a bifat un plus de 38% faţă de 2012, depăşind 48 de milioane de lei. Tot anul trecut, pierderile totale au scăzut cu 67% faţă de 2012, iar la sfârşitul anului 2013 cota de piaţă estimată de reprezentanţii companiei depăşea 16%, faţă de 6% cât era în 2010. Raportat la 2009, cifra de afaceri a Cemacon a crescut cu 107%. În acelaşi interval, piaţa de cărămidă a scăzut cu 34%.

    REZULTATELE DE ANUL TRECUT, AFIRMĂ REPREZENTANŢII COMPANIEI, S-AU BAZAT PE CONSOLIDAREA POZIŢIEI PE PIAŢA DIN TRANSILVANIA, EXTINDEREA ARIEI DE DISTRIBUŢIE, NOUA GAMĂ DE PRODUSE EVOCERAMIC ŞI CONTRIBUŢIA CENTRELOR PROPRII DE VÂNZARE. Fabrica de la Recea, din judeţul Zalău, a funcţionat 11 luni din întreg anul 2013, un record de la momentul în care a fost dată în funcţiune; capacitatea de producţie a fost utilizată în proporţie de 88%. Pentru că volumele de vânzări au depăşit producţia, stocurile companiei s-au redus, iar veniturile operaţionale au permis autofinanţarea, explică Stoleru.

    În contextul diminuării stocurilor, profitul operaţional, EBITDA, se situează la 9,3 milioane lei, cu o rată de 19%. Rezultatul financiar din 2013 rămâne însă negativ, sub influenţa costurilor cu dobânzile aferente pachetului de credite de peste 26 de milioane euro contractat de companie înainte de 2010, completate de diferenţele negative de curs valutar.

    DRUMUL N-A FOST ÎNSĂ DELOC UŞOR. „Împreună cu divizia de restructurare a Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), am reuşit să evităm un traseu care ar fi putut genera într-un timp scurt starea de insolvenţă a companiei”, spune Stoleru.

    Acordul de principiu semnat de Cemacon SA, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română (BCR) prevede reaşezarea şi redimensionarea creditelor în conformitate cu capacitatea reală de plată a companiei. Rudolf Vizental, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania, spune că procesul de restructurare a presupus o strategie de schimbare a managementului combinată cu multe alte iniţiative comerciale, menite să restabilizeze compania. Restructurarea creditului, prin conversia parţială a unor datorii în acţiuni, reprezintă un mecanism de rezolvare a supraîndatorării companiei, care însă poate fi eficient doar împreună cu restructurarea operaţională şi cu soluţia de finanţare.

    „Dacă unul dintre aceste trei elemente ar fi lipsit, restructurarea nu ar fi fost posibilă”, punctează Vizental. Concret, creditul a fost restructurat prin conversia parţială a unor datorii în acţiuni, un mecanism de rezolvare a supraînda-torării companiei, care însă poate fi eficient doar împreună cu restructurarea operaţională şi cu soluţia de finanţare. Practic, BCR a transferat 12 milioane de euro din datoria companiei către fondul de investiţii Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief UA, care o poate converti într-un număr de acţiuni cel mult egal cu 33% din capitalul social al companiei, cât deţine cel mai mare acţionar actual, KJK Fund II.”. Situaţia Cemacon a reprezentat o procedură aplicată pentru prima dată în România: restructurarea out of court combinată cu o conversie a creanţelor, explică reprezentantul CITR, care a gestionat 750 de proceduri de insolvenţă în ultimii 11 ani. „Aplicăm şi în cazul acesteia aproximativ aceiaşi paşi ca şi în cazul reorganizării în insolvenţă, doar că la un alt nivel şi fără a avea în spate prevederile unei legi care, uneori, facilitează procesul de negociere”, declară Vizental.

    ÎN URMA ACESTOR MĂSURI, „CEMACON RĂMÂNE CU O EXPUNERE SUSTENABILĂ, EŞALONATĂ PE 10 ANI, CARE POATE FI ACOPERITĂ DIN ACTIVITATEA CURENTĂ A COMPANIEI”, SPUNE STOLERU. El povesteşte că negocierea cu BCR a început în 2011 şi ar putea să se încheie spre jumătatea anului 2014. Însă semnarea acordului cu banca a fost punctul cheie, spune Stoleru.

    Iar pentru ca producătorul de cărămizi să nu ducă toată povara datoriei, va fi înfiinţată o nouă societate care va prelua vechea fabrică şi terenul pe care se află unitatea de producţie, explică Vizental. Această firmă va prelua totodată şi expunerea bancară corespunzătoare, preluând o parte din valoarea creditelor.

  • O companie de consultanţă IT din grupul Porsche a deschis un punct de lucru la Cluj

     “Activitatea diviziei MHP din cadrul concernului Porsche s-a dedicat găsirii de soluţii optime în managementul proceselor şi suportului IT utilizat în sfera business, concentrându-se pe branşa automobilelor. MHP oferă la punctul de lucru din Cluj-Napoca servicii complexe de IT, pentru clienţii din întreaga lume. Portofoliul de servicii înglobează întregul ciclu de viaţă al unui produs, de la etapa de application management la managementul proceselor şi, în final, la faza de dezvoltare customizată. Activitatea de la Cluj-Napoca va începe cu 40 de angajaţi, urmând să fie căutaţi, în continuare, absolvenţi de informatică şi ştiinţe economice”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Directorul general al MHP, Ralf Hofmann, a declarat că în România mulţi potenţiali angajaţi sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional şi vorbesc limbile germană şi engleză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Fondurilor Europene preia autorităţile de management pentru POSDRU şi POS CCE

     Autoritatea de Management POSDRU va fi preluată de la Ministerul Muncii, iar Autoritatea de Management POS CCE, de la Ministerul Economiei.

    Preluarea a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.

    “Guvernul a aprobat transferul autorităţilor de management POSDRU şi POS CCE la Ministerului Fondurilor Europene. Este simplificată astfel structura instituţională, fapt care reprezintă un pas important pentru reformarea întregului sistem de implementare. Reamintesc că în acest an trebuie să finalizăm reforma sistemului, să scăpăm de reminiscenţele trecutului – problemele moştenite din anii 2009-2011, iar beneficiarii să fie ajutaţi să-şi implementeze proiectele cât mai repede”, a declarat, într-un comunicat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FPTR: Hotelierii de pe Litoral încep să-şi mute afacerile în Bulgaria datorită fiscalităţii mai mici

     “Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate”, a explicat reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

    Răducan estimează că fenomenul va lua amploare în următoarea perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fond administrat de Horia Manda a luat pachetul majoritar de acţiuni al Star Storage

    “Investiţia Emerging Europe Accession Fund în Star Storage are ca scop accelerarea dezvoltării afacerilor companiei. Noi credem în perspectivele pe termen lung pentru serviciile şi soluţiile de management al informaţiilor şi ne aşteptăm la o creştere de două cifre a pieţei în următorii ani. În acelaşi timp, suntem nerăbdători să lucrăm direct cu fondatorul companiei şi capabila echipă de management pentru a dezvolta în continuare compania (…)”, a spus  Horia Manda, managing partner al Axxess Capital.

    Citeşte mai multe pe  www.zf.ro

  • BCR Fleet Management a câştigat licitaţia organizată de TVR pentru achiziţia a 140 de autoturisme

     Sursele citate au spus că licitaţia electronică pentru achiziţia celor 140 de maşini s-a încheiat, câştigătoarea licitaţiei fiind societatea BCR Fleet Management. Însă contractul nu poate fi semnat din cauză că Societatea Română de Televiziune (SRTv) nu are în prezent un Consiliu de Administraţie.

    Licitaţia a fost demarată de fostul Consiliu de Administraţie (CA) al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu. Fostul CA a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. Ulterior, la conducerea TVR a fost numit Stelian Tănase, acesta fiind director general interimar al Televiziunii Române.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BearingPoint România, creştere a veniturilor cu peste 50% în 2013

    „BearingPoint România a avut o contribuţie importantă la succesul întregii firme, veniturile au crescut în anul 2013 cu peste 50%, iar numărul angajaţilor din cele două birouri din Bucureşti şi Sibiu a crescut cu 46%. Dorim ca anul acesta să creştem cu încă 50% numărul acestora”, spune Christian Gurny, Partener BearingPoint Romania.

    BearingPoint, una dintre cele mai importante firme de consultanţă în management şi tehnologie din Europa, a înregistrat venituri de 550 de milioane de euro în 2013, în creştere cu 8,4 procente faţă de anul precedent. În acelaşi timp, firma şi-a extins operaţiunile şi portofoliul de servicii la nivel global.

    BearingPoint a deschis birouri noi în China şi în Ucraina şi a stabilit alianţe strategice în Turcia şi Spania. BearingPoint are în prezent 30 de filiale în 18 ţări şi, împreună cu reţeaua sa de consultanţă la nivel mondial, deserveşte clienţi în peste 70 de ţări. În plus, la sfârşitul anului 2013 firma a achiziţionat compania germană RiValue, specializată in managementul riscului şi raportare, precum şi firma britanică de consultanţă Trinity Horne.